Decizia penală nr. 1380/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
S. P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)*
DECIZIA P.Ă NR. 1380/R/2012
Ședința publică din 8 octombrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.
L. M. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T. S-au luat spre pronunțare recursurile declarate de inculpatul C. C. D. și reprezentanții legali ai părții vătămate Ț. V., numiții Ț. R. C. și Ț. M. C. împotriva sentinței penale nr.738 din 12 iunie 2012 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 6. al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.11 al.1 și 2 din OUG nr.5. modificată prin L. nr.6. raportat la art.184 al.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie
2012, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 8 octombrie 2012.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. nr.738 din 12 iunie 2012 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de către apărătorul părții vătămate, ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 334 al. 1 din C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. C.-D. din infracțiunea prev. de art. 11 alin. (1) și (2) din OUG nr. 5. rap. la art. 184 al. 2 și 4 din C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2 și 4 din C.pen.
În baza art. 184 al. 2 și 4 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C. C. D., fiul lui C. si M., nascut la data de (...) in mun. C. N., jud. C., necasatorit, fara copii, studii superioare, manager in cadrul SC Soclu SRL C. N., fara antecedente penale, CNP 1., domiciliat in mun. C. N., str. M., nr. 40, jud. C. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art.
71 al. 2 din C.pen.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Ț. V. formulată prin reprezentanții legali Ț. R. și Ț. M. C. ambii cu domiciliul în C.-N., str. N. T., nr.
37, bl. B3, ap. 7, jud. C. și s-a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 200.000 lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. J. DE U. C. cu sediul în C.- N., str. C., nr. 3-5, jud. C. și s-a obligat inculpatul să plătească suma de 3003,53 lei la care se vor adăuga majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală începând cu data de 27 ianuarie 2009 și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. DE U. P. C. C.-N. cu sediul în
C.-N., str. M., nr. 68, jud. C. și s-a obligat inculpatul să plătească suma de
2277,61 lei la care s-a va adăuga dobânda legală începând cu data de 17 ianuarie
2009 și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând daune materiale.
În baza art. 353 al. 1 din C.p.p. rap. la art. 163 al. 1 și al. 6 lit. b din C.p.p. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului intravilan situat din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. cu suprafața de 2080 mp categorie de folosință păduri/vegetație forestieră înscris în CF 1., nr. topo 16627; o parcelă de teren de 2080 mp situată din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. categorie de folosință păduri/vegetație forestieră înscris în CF 1., nr. topo 16628 și o parcelă de teren de 40 de mp categorie de folosință drumuri și căi ferate situată din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. înscris în CF 117N, nr. topo
5616/6 aflate în proprietatea inculpatului C. C. D.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. s-a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rezoluția din data de 10 februarie 2009 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului C. C.-D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 alin. (1) și (2) din OUG nr. 5. rap. la art. 184 al. 2 și 4 din C.pen., rezoluție confirmată de către procuror la aceeași dată.
În fapt, din probele administrate în cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești a rezultat că în seara zilei de 17 ianuarie 2009 partea vătămată în vârstă de 3 ani era însoțită de părinții săi, martorii Ț. R. și Ț. M. și împreună se întorceau la domiciliul lor de pe str. N. T., nr. 37 din C.-N.. După ce au ieșit din autovehicul în timp ce martora Ț. M. o ținea de mână pe partea vătămată s-a apropiat de ei un câine din rasa Rottweiller care nu purta botniță sau lesă. Instinctiv, martora s-a aplecat asupra părții vătămate când l-a văzut pe inculpat venind spre ei și strigând după câine, concomitent cu asigurarea martorei că acel câine nu mușcă sau că nu va face nimic. Această din urmă împrejurare a rezultat expres din declarația martorilor Ț. M. și Ț. R., precum și din declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale (fila 31 dos.UP) și parțial din declarația dată în fața instanței de rejudecare (fila 41 - am strigat către părinții părții vătămate să nu se sperie, dar a precizat în cursul aceleiași declarații că nu a dat asigurări că nu ar mușca câinele pentru că nu eram în măsură să dau astfel de asigurări). C. s-a îndepărtat, iar partea vătămată și părinții săi s-au îndreptat spre scara blocului unde locuiau, însă imediat câinele a sărit pe partea vătămată prinzând capul acesteia. La țipătul mamei părții vătămate, tatăl acesteia a prins câinele și l-a tras cu putere reușind să-și elibereze copilul, după care au intrat imediat în mașină și s-au deplasat la un centru de primire a urgențelor pentru copii.
Din declarația inculpatului și a martorului C. C. prima instanță a reținut că inculpatul avea câinele de mai bine de un an și îl ținea într-una dintre cele două curți ale imobilului unde locuia împreună cu prietena sa; curtea unde era ținut câinele era împrejmuită cu un gard de sârmă înalt de peste 2 metri și fără acces la stradă. În același perimetru, având de asemenea acces la ambele curți locuia și martorulul C., prieten al inculpatului. A. martorul C. cât și inculpatul (…pentru că niciodată nu a fost cazul să fie în prezența altor persoane…fila 42) au declarat că sigurele persoane cu care interacționa câinele au fost inculpatul, martorul și prietena inculpatului, adică numai persoanele care locuiau în același perimetru, iar singura persoană care plimba câinele era inculpatul, dar la ore târzii, respectiv după ora 23.00 sau 24.00, chiar 2.00 și întotdeauna cu lesă și botniță. Martorul C. s-a mutat din acel spațiu, dar în seara zilei de 17 ianuarie
2009 i-a cerut permisiunea inculpatului de a veni să vadă câinele cu care obișnuia să se joace și pe care îl cunoștea de când a fost adus de către inculpat la locuința sa. C. a fost scos de către inculpat din curtea împrejmuită și a fost lăsat în curtea din care se putea trece în stradă printr-o poartă ce se deschidea cu clanța numai din interior și care se bloca când era închisă, putând fi deschisă din exterior numai cu cheie. După aproximativ 20 de minute, în jurul orei 21.00 martorul a intenționat să plece iar inculpatul a insistat să îl conducă la mașina care era parcată pe stradă la o distanță de aproximativ 20 de metri (declarația inculpatului) sau aproximativ 60 de metri (declarația martorului). Inculpatul a lăsat câinele în curtea în care s-a jucat cu martorul, iar după ce au ieșit pe poartă, inculpatul a tras poarta în urma sa. Martorul C. a susținut că a auzit zgomotul metalic specific atunci când poarta se închidea, iar când au ajuns lângă mașină au observat că era și câinele lângă ei. C. a fugit într-o direcție nedeterminată, iar inculpatul a plecat în urma lui strigându-l. E. cert faptul că poarta nu s-a închis de vreme ce câinele a ieșit în urma inculpatului și a martorului, iar inculpatul a declarat că este posibil ca din cauza temperaturii scăzute poarta să nu se fi blocat. Prima instanță a remarcat că în prima declarație olografă din data de 17 ianuarie 2009 (fila 32 dos. UP) inculpatul a arătat că după ce s-au jucat … am ieșit să îl conduc, moment în care câinele a țâșnit pe lângă noi ieșind în stradă și mergând la blocul din apropiere, spre deosebire de declarațiile ulterioare când a arăta că a observat câinele după ce au ajuns lângă mașina martorului. Tot în prima declarație inculpatul a arăta că în acel moment am fugit după câine să îl aduc înapoi pentru a nu pune în pericol viața vreunei persoane sau să se sperie și să se întâmple ceva, deși câinele său despre care știa că face parte dintr-o rasă periculoasă, nu era deloc agresiv și nu am avut niciun fel de incindent cu el. E. cert faptul că inculpatul a strigat câinele însă acesta nu a răspuns la comanda de a veni și a continuat să alerge spre blocul unde locuia partea vătămată care tocmai se întorcea la domiciliu împreună cu părinții săi.
Inculpatul a declarat că nu a lăsat niciodată câinele în stradă fără lesă sau botniță, însă martorul P. A. A., care locuiește în apropierea locuinței inculpatului, a declarat că știe că inculpatul locuiește în apropiere, știe că a avut un câine rasa Rottweiller și de 3 sau 4 ori l-a văzut lăsat să se plimbe pe stradă fără lesă sau botniță, dar venea la comanda stăpânului. Totodată martora O. M. a declarat că a fost vecină cu familia Ț. și cu inculpatul și știe că inculpatul a deținut un câine din rasa Rottweiller pe care îl lăsa liber pe stradă fără lesă sau botniță, dar pe care îl supraveghea. M. a declarat că este sigură că era câinele inculpatului, întrucât celălalt câine din vecini era plimbat de către stăpână cu lesă și pe doamna
M. o vedeam plimbată de câine (în sensul că era trasă cu putere de câine). S-a reținut așadar că acel câine al inculpatului a mai ieșit pe stradă fără lesă sau botniță, dar nu în mod accidental. În același sens s-a reținut faptul că inculpatul plimba câinele la ore târzii din noapte, iar această împrejurare prezintă un caracter aparent bizar, însă capătă sens privită din perspectiva faptului că la astfel de ore nu sunt persoane pe stradă, iar câinele poate fi lăsat liber, fără lesă.
În cursul evenimentelor decelăm două momente esențiale. Primul este legat de împrejurarea că după ce inculpatul a ieșit ca să îl conducă pe martorul C., câinele a ieșit din curte. Din declarațiile celor doi, singurele persoane care erau de față, s-a reținut caracterul accidental al faptului că a ieșit câinele pe stradă, raportat la împrejurarea că inculpatul și-a manifestat expres voința de a-l conduce pe martor la mașină, ceea ce presupunea că se va întoarce repede, precum și raportat la împrejurarea că obișnuia să plimbe câinele la ore târzii din noapte. Văzând câinele că se îndreaptă spre imobile învecinate inculpatul l-a strigat și cel mai probabil i-a dat comandă de întoarcere însă câinele, care nu a primit dresaj profesionist, și-a continuat alergarea.
Al doilea moment critic este acela când inculpatul a văzut câinele apropiindu-se de partea vătămată. E. cert că inculpatul s-a adresat mamei părții vătămate încercând să o liniștească, chiar dacă este posibil să nu fi spus în mod expres câinele nu mușcă. Însă indiferent care a fost mesajul transmis de către inculpat mamei părții vătămate, atâta vreme cât câinele făcea parte dintr-o rasă considerată periculoasă și agresivă (iar inculpatul cunoștea această împrejurare), cât timp nu primise un dresaj corespunzător și nu era obișnuit să interacționeze cu persoane străine, inculpatul nu era îndreptățit să minimalizeze starea de pericol. OUG 5. a instituit reguli clare pentru persoane care dețin câini considerați agresivi sau periculoși, dar pe lângă aceste obligații deținătorii de câini au obligația de a cunoaște natura câinelui, de a-i observa și apoi studia reacțiile în scopul preîntâmpinării unor vătămări aduse altor persoane sau lucruri. Inculpatul trebuia să cunoască faptul că un câine care are înclinație genetică spre agresivitate, în momentul în care va interacționa cu un grup de oameni sau animale, va urmări și va ataca în mod invariabil persoana cea mai vulnerabilă din grup. De aceea câinele s-a îndepărtat de partea vătămată când, înainte de a primi mesajul verbal de la inculpat, mama părții vătămate s-a aplecat cu mâinile peste copil, într-un gest protector. I. după aceea, când partea vătămată și părinții săi s-au îndreptat spre scara blocului, câinele a revenit și a dezlănțuit atacul asupra copilului. În aceste condiții, credința inculpatului că nu se va petrece vreo agresiune este pe deplin nejustificată.
Astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.
401/II/a/8 din 19 ianuarie 2009 (f. 16-17 dos. UP), în urma acestui incident partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, provocat prin mușcătură de câine, care i-a pus în pimejdie viața și care a necesitat un număr de 70-80 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații. M. O. I. M. medical de gardă care a participat la intervenția chirurgicală asupra părții vătămate din data de 17 ianuarie 2009 a declarat că imediat după operație șansele de supraviețuire a copilului au fost minime. C.ului i-a fost indusă starea de comă aproximativ 3-4 zile, iar ulterior, adtorită traumatismului a prezentat o paralizie totalăpe partea stângă a corpului, care, prin proceduri specifice de recuperare s-a ameliorat, însă și în prezent copilul prezintă o particularitate la modul în care își ține mâna stângă și folosește piciorul stâng.
În drept,
Referitor la cererea inculpatului de a se dispune achitarea, constatându-se că infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) și (2) din OUG nr. 5. a fost dezincriminată, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit fostului art. 11 alin. (1) din OUG nr. 55/2001 - text declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională și care a încetat pe această cale să producă efecte juridice - neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deținătorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit alin. (2) dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare vătămarea corporală gravă, pedeapsa este cea prevăzută la art. 181-184 C. pen. Din modul de reglementare al acestei infracțiuni reiese cu certitudine faptul că legiuitorul a dorit să incrimineze o formă specială a infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, al cărei specific rezultă tocmai din faptul că este urmarea unei supravegheri defectuoase a câinilor periculoși sau agresivi. Acest text a fost gândit în așa fel încât infracțiunea pe care o reglementa urma să absoarbă orice infracțiune de lovire și vătămare a integrității corporale sau a sănătății, reglementată de art. 180-184 C. pen., ideea fiind întărită de însăși trimiterea pe care art. 11 alin. (2) din OUG nr. 55/2001 o face la pedepsele cuprinse în art.
181-184 C. pen.. Oricât de criticabilă ar fi reglementarea cuprinsă în acest text de lege - motiv pentru care, de altfel, a și fost declarat neconstituțional - este cert că acesta nu reprezenta o normă de incriminare nouă, fără corespondent în Codul penal, ci un text special care deroga de la normele generale cuprinse în articolele
180-184 C. pen.. Or, având în vedere că pentru a fi în prezența unei veritabile dezincriminări trebuie ca fapta respectivă să nu mai fie prevăzută deloc de o normă penală, trebuie să conchidem că abrogarea normei speciale nu determină nicidecum o dezincriminare a faptei, ci face să se aplice norma generală în raport de care urmează a se decide dacă sunt întrunite sau nu condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului. În speță, această normă generală este reprezentată de art. 184 alin. 2 și 4 C. pen., față de care urmează a fi analizate întrunirea acestor condiții.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice în art. 182 alin. 2 C. pen. formulată de către apărătorul părții vătămate instanța urmează să o respingă.
Apărarea părții vătămate a arătat că inculpatul a prevăzut rezultatul acțiunii ale și a acceptat producerea lui, ceea ce ar implica o intenție eventuală. Însă, chiar dacă inculpatul a prevăzut posibilitatea reală a dezlănțuirii atactului canin asupra copilului, pentru ca să accepte rezultatul trebuie ca acceptarea să fie consecutivă unui gest sau acțiune deliberată. Or, prin premisele cauzei, așa cum rezultă ele din probe, câinele a ajuns în stradă nu printr-un act deliberat al inculpatului, ci datorită unei neglijențe a acestuia. Or, dacă acțiunea vătămătoare a avut ca și premisă o neglijență a inculpatului, chiar și gravă, rezultatul predictibil produs nu poate fi consecința unei intenții, chiar și eventuale. Altfel, s-ar pune semnul egalității între persoana care în mod deliberat lasă un câine în stradă știind că va ataca orice persoană și peroana care, știind că un câine va ataca orice persoană va întâlni, din neglijență îl scapă în stradă. Din probele de la dosar nu există suficiente date pentru a contrazice declarațiile inculpatului și a martorului C. care, încă de la început au arătat că dintr-o neglijență a inculpatului câinele a ieșit în stradă. Împrejurarea că acel câine a mai fost lăsat în stradă fără lesă sau botniță de către inculpat, cu alte ocazii, nu poate înlătura caracterul speculativ al concluziei că și în seara de 17 ianuarie
2009 câinele a fost lăsat în stradă în mod deliberat de către inculpat fără lesă sau botniță. Faptul că și anterior câinele a mai fost lăsat fără lesă sau botniță pe stradă a făcut numai să creeze impresia falsă a inculpatului că nu este o întâmplare neobisnuită și deci, nu se întâmpla nimic deosebit, căci altfel inculpatul nu ar dat acele asigurări verbale mamei părții vătămate.
Prin urmare în baza art. 334 al. 1 din C.p.p. vom dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. C.-
D. din infracțiunea prev. de art. 11 alin. (1) și (2) din OUG nr. 5. rap. la art. 184 al. 2 și 4 din C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art.
184 al. 2 și 4 din C.pen..
Neglijența inculpatului este cu atât mai gravă cu cât a tratat cu ușurință închiderea porții fără să se asigure pe deplin că nu poate ieși câinele pe stradă, cel mai probabil datorită și împrejurării că acel câine a mai ieșit pe stradă fără lesă sau botniță. Aceeași împrejurare l-a determinat pe inculpat să nu reacționeze imediat când a văzut câinele țâșnind după noi, această declarație fiind mai apropiată atât temporal dar și logic de adevăr, deoarece câinele ar fi urmărit să-și urmeze stăpânul și partenerul de joacă, decât să găsească accidental o ieșire din curte. Tocmai de aceea a țâșnic după cei doi și nu a alergat în direcția opusă.
Fapta inculpatului C. C.-D. care, la data de 17 ianuarie 2009, în jurul orei
21.00, fiind posesorul unui câine rasa Rottweiller din neglijență a permis acestuia să iasă din perimetrul său în spațiu public, iar apoi nu a luat măsurile necesare pentru a împiedica atacul câinelui asupra părții vătămate Ț. V., conducând spre mușcarea părții vătămate de cap, cu consecința producerii de leziuni care i-au pus în primejdie viața și pentru care partea vătămată a necesitat un număr de
70-80 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3)
C. pen..
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în omisiunea inculpatului de a lua măsurile necesare pentru a preveni atacul câinelui asupra părții vătămate, respectiv de a lăsa acest câine în locurile publice numai cu botniță și de a nu-l hrăni în astfel de locuri. U. imediată constă în producerea unor leziuni părții vătămate, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate și care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 de zile de îngrijiri medicale. Între omisiunea inculpatului și urmarea produsă există o legătură de cauzalitate directă. Astfel, pentru ca între o acțiune și rezultatul acesteia să existe raport de cauzalitate trebuie îndeplinite două condiții: pe de o parte, acțiunea să fi creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită și, pe de altă parte, rezultatul produs să fie o consecință a stării de pericol create prin acțiune. În speță, fapta inculpatului de a nu lua măsurile de prevedere ce se impuneau, pentru a nu permite câinelui să iasă în spațiu public fără botnița, au creat în mod neîndoielnic o stare de pericol pentru integritatea corporală a celorlalți, asemenea măsuri fiind destinate tocmai preîntâmpinării unui atac din partea câinelui, atac ce poate duce la rănirea unei persoane. Și a doua condiție este îndeplinită, rezultatul constând în producerea de leziuni părții vătămate fiind datorat faptei inculpatului, întrucât dacă acesta ar fi luat măsurile despre care s-a discutat atacul câinelui nu ar mai fi avut loc.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu a acceptat rezultatul producerii acestuia. Astfel în calitate de deținător al unui câine despre care știa că este considerat periculos odată ieșit fără lesă și botniță pe poarta care nu era închisă, a prevăzut că ar putea ataca o persoană - mai ales în condițiile în care nu era obișnuit să interacționeze cu alte persoane și nu primise un dresaj profesionist - fapta fiind săvârșită în forma și modalitatea de vinovăție a culpei fără prevedere prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen..
Săvârșirea faptei de către inculpat este urmarea nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei anume activități. Astfel, potrivit art. 1 lit. b) din OUG nr. 5. în sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin câini periculoși se înțelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: (...) categoria a II-a: câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor, iar potrivit art.
6 alin. (4) din același act normativ accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. b) (...) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă. Or, inculpatul a încălcat această dispoziție legală prin aceea că
- deși era deținătorul temporar al unui câine din rasa rottweiller, deci un câine periculos în sensul legii - a permis acestuia accesul într-un loc public fără botniță, ceea ce a dus la atacul asupra părții vătămate și, prin urmare, este incidentă agravanta prevăzută de art. 184 alin. 4 C. pen..
P. aceste motive, în temeiul art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen. instanța urmează să îl condamne pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La individualizarea pedepsei pe care urmează să o aplice inculpatului instanța va ține seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., după cum urmează:
Referitor la limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal instanța reține că pentru infracțiunea săvârșită de inculpat art. 184 alin. (4) prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.
În ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, aceasta prezintă un pericol social ridicat.
Astfel, vom reține indolența inculpatului care, deși deținea un câine cu potențial agresiv ridicat, nu i-a acorda un dresaj profesionist, nu i-a permis să interacționeze cu alte persoane, iar apoi nu a luat măsuri energice de a împiedica atacul iminent al câinelui în condițiile date, după ce din neglijență gravă, vecină indiferenței, i-a permis accesul în spațiu public.
Or, din momentul achiziționării câinelui din rasa Rottweiller inculpatul avea obligația legală necondiționată de a-i acorda câinelui o educație adecvată pentru a reduce riscurile exhibării comportamentului genetic, iar apoi, chiar și în condițiile unei educații adecvate, dar mai ales în lipsa ei, de a trata cu maximă diligență interacțiunea dintre câine și persoane, mai ales dacă din grup fac parte persoane vulnerabile. În schimb inculpatul, după ce din neglijență a lăsat câinele în spațiu public, nu se alarmează, probabil fiind obișnuit cu câinele fără lesă sau botniță în spațiu public, după care dă asigurări părinților părții vătămate, iar aceștia își diminueze vigilența.
Referitor la persoana inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 33 de ani, are studii superioare și nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine parțial sinceră, în sensul că a regretat urmările produse însă nu și-a asumat total responsabilitatea morală sau juridică pentru săvârșirea acesteia. Probabil cu trecerea timpului inculpatul a încercat să găsească împrejurări care să fi diminuat sau împiedicat producerea rezultatului tragic, inclusiv considerând că și părinți victimei puteau opri atacul canin. În mod cert părinții părții vătămate ar fi făcut orice pentru a împiedica atacul canin, deși nu lor le revenea obligația legală (de aceea mama minorului s-a aplecat asupra lui pentru a-l proteja când s-a apropiat câinele), dar asigurările date de către inculpat au contribuit decisiv la continuarea drumului spre locuință ignorând prezența câinelui care pentru puțin timp a fugit.
Având în vedere cele de mai sus, raportat la disp. art. 72 din C.pen. instanța urmează să aplice inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare pe care o va executa în regim de detenție.
În baza art. 71 al. 2 din Cod pen., vom interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) Cod pen., pe perioada și în condițiile prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța reține că s-a constituit parte civilă pe parcursul procesului penal partea vătămată Ț. V. , prin reprezentanții legali, pentru suma de 1.500.000 lei cu titlu de daune morale.
Potrivit art. 999 C. civ., în vigoare până la data de 1 octombrie 2011, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. P. a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite patru condiții: existența unei fapte ilicite, o culpă în producerea acelei fapte, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul provocat. În speță, fapta ilicită a inculpatului constă în supravegherea defectuoasă a câinelui pe care îl avea în grijă, ceea ce a avut drept consecință mușcarea părții vătămate și, prin aceasta, s-a produs un prejudiciu tuturor părților civile. De asemenea, există atât culpa inculpatului, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, astfel cum s-a arătat cu prilejul analizei laturii penale a cauzei.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța reține că acordarea de daune morale în speță este pe deplin justificată. Partea vătămată avea vârsta de 3 ani și a fost nevoită să suporte mai întâi o intervenție chirurgicală după care i s-a indus o stare de comă de mai multe zile. Vom reține din declarația martorei M. O. I. M. medic care a făcut parte din echipa care a efectuat prima intervenție chirurgicală, iar apoi a monitorizat starea de sănătate a părții vătămate, a declarat că intervenția chirurgicală avea o rată a succesului mică. După ieșirea din comă, Ț. V. a suferit de paralizie pe partea stângă a corpului, cu sechele prezente după mai bine de trei ani (declarațiile martorilor Ț. R., Ț. M., Ș. A. R. și M. S.). Tot din declarația martorei M. O. I. M. vom reține că în urma incidentului din data de 17 ianuarie 2009, părții vătămate i-a fost îndepărtată o parte a creierului, iar o astfel de intervenție poate cauza în viitor diverse reacții patologice precum convulsii epileptice.
Trauma suferită a avut impact direct asupra dimensiunii comportamentale a minorului Ț. V., devenind un copil retras, fiind necesare proceduri educative speciale și atenție sporită. Mai mult, având în vedere faptul că asupra sa a avut loc atacul violent al unui câine de talie mare, este neîndoielnic că a fost provocat astfel un șoc psihic părții vătămate, de natură să afecteze modul în care aceasta va relaționa pe viitor cu câinii. Se va avea în vedere și faptul că partea vătămată este o minoră în vârstă de 3 ani, ceea ce este de natură să amplifice consecințele pe care un asemenea accident le poate avea asupra stării sale psihice și emoționale, datorită neînțelegerii depline a evenimentului și imposibilitatea acceptării lui.
Așadar, având în vedere că fapta ilicită săvârșită de către inculpate va avea repercusiuni substanțiale asupra părții vătămate pentru toată viața instanța va oblige inculpatul la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. vom admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. J. DE U. C. și vom obliga inculpatul să plătească suma de 3003,53 lei la care se vor adăuga majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală începând cu data de 27 ianuarie 2009 și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părți vătămate.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. vom admite acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. DE U. P. C. C.-N. și vom obliga inculpatul să plătească suma de 2277,61 lei la care se va adăuga dobânda legală începând cu data de 17 ianuarie 2009 și până la achitarea integrală a debitului, reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea îngrijirilor medicale acordate părți vătămate.
Reținem disp. art. 163 al. 6 lit. b din C.p.p. care prevede că luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. În patrimoniul inculpatului a fost identificat imobilului intravilan situat din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. cu suprafața de 2080 mp categorie de folosință păduri/vegetație forestieră înscris în CF 1., nr. topo 16627; o parcelă de teren de 2080 mp situată din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. categorie de folosință păduri/vegetație forestieră înscris în CF 1., nr. topo 16628 și o parcelă de teren de 40 de mp categorie de folosință drumuri și căi ferate situată din punct de vedere administrativ în Colonia Făget, F.N., jud. C. înscris în CF 117N, nr. topo 5616/6. asupra acestor bunuri vom dispune luarea măsurii sechestrului asigurator până la concurența sumei de 200.000 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit art. 191 alin. 1 C.p.p. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind interpreții desemnați de organele judiciare, potrivit legii, precum și în cazul în care s-a dispus acordarea de asistență gratuită, care rămân în sarcina statului. Având în vedere faptul că instanța urmează să pronunțe condamnarea inculpatului, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva mai sus menționatei sentințe au declarat recurs în termen legal inculpatul C. C. D. și reprezentanții legali ai părții vătămate Ț. V., numiții Ț. R. C. și Ț. M. C.
Părțile civile, prin apărător ales, conform dispozițiilor art. 385 15 pct.1 lit. d
C.proc.pen. au solicitat casarea în parte a hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie condamnat inculpatul C. C. D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.1 și 3 Cod penal după schimbarea încadrării juridice din infracțiune de vătămare corporală din culpă pentru care a fost condamnat de către instanța fondului.
În opinia părților civile, infracțiunea comisă de către inculpat a fost săvârșită cu o intenție indirectă întrucât, deși avea obligația legală de a acționa în sensul preîntâmpinării atacului canin nu a luat absolut nicio măsură dintre cele impuse de lege fiindu-i indiferentă posibilitatea producerii unui astfel de atac cu consecința vătămării integrității corporale a părții civile.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor OUG 5. inculpatul avea obligația de a permite accesul câinelui în loc public doar ținut în lesă și cu botniță ceea ce, în speța dedusă judecății, nu s-a întâmplat.
S-a mai solicitat de către părțile civile majorarea pedepsei aplicate inculpatului și menținerea modalității de executare a acestuia în detenție.
Sub aspectul laturii civile, raportat la gravitatea vătămărilor suferite de către partea civilă, la vârsta fragedă a acesteia și la urmările produse de acțiunea ilicită a inculpatului s-a apreciat ca insuficient cuantumul daunelor morale acordate de către instanța ierarhic inferioară.
Inculpatul C. C. D. a solicitat, în principal, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa în baza art. 11pct. 2 lit.a raportat la prevederile art. 10 lit.b C.proc.pen. având în vedere că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală.
În subsidiar, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiune prevăzută de art.184 alin 1 și 4 Cod penal în infracțiune prevăzută de art.184 alin.1 și 2 Cod penal nefiind incidente în speță dispozițiile art. 6 alin4 din
OUG 5..
In terțio, dacă instanța de recurs va respinge solicitările anterioare s-a apreciat că se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, în opinia apărătorului ales al inculpatului, scopul pedepsei putând fi atins și prin suspendarea condiționată a pedepsei aplicată.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul a arătat că nu a permis câinelui, în mod conștient să părăsească curtea locuinței sale fără botniță și fără lesă, acest lucru întâmplându-se accidental.
De asemenea, a fost criticată hotărârea instanței de fond care nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului raportat la faptul că acesta s-a interesat în mod constat de starea de sănătate a minorului, a încercat să se împace cu părinții acestuia, a fost sincer pe tot parcursul procesului penal, nu are antecedente penale, este căsătorit, are un copil minor în întreținere și este încadrat în muncă.
Analizând recursurile declarate din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.proc.pen. Curtea constată că acestea sunt nefondate urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Inculpatul C. C. D. a fost condamnat de prima instanță sub aspectul comiterii infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal constând, în esență, în aceea că în data de 17 ianuarie 2009 câinele Rotweiller aflat în proprietatea sa a atacat partea vătămată Ț. V. în vârstă de 3 ani la acel moment, mușcându-l de cap și cauzându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare un nr. de 70-80 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.
Inițial inculpatul a fost trimis in judecată prin rechizitoriul P. de pe L.
Judecătoria Cluj-Napoca pentru comiterea infracțiuni prevăzute de art. 11 alin 1
și 2 din OUG 5. modificată prin L. nr. 6. raportat la prevederile art. 184 alin.2
Cod penal.
Investită inițial cu soluționarea acestei cauze Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală 844/(...) a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 11 alin 1 și 2 din OUG 5. modificată prin L. nr. 6. raportat la art. 184 alin.2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.2
Cod penal și în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod proc. pen. a dispus achitarea inculpatului C. C. D. pentru săvârșirea acestei infracțiuni lăsând nesoluționată latura civilă a acuzei.
Recursurile declarate de către P. de pe L. Judecătoria Cluj-Napoca și de către reprezentanță părții civile Ț. R. C. și Ț. M. C. au fost admise prin decizia penală nr. 307/R/(...) a Curții de A. C. care constatând incidența motivului de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10 C. proc.pen. a casat în întregime hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței fondului.
Reinvestită cu soluționarea prezentului dosar Judecătoria Cluj-Napoca a reluat faza cercetării judecătorești procedând la audierea inculpatului, a martorilor Ț. R. C., Ț. M. C., O. I. M., S. M., P. A. A., Ș. A. R., M. S., O. M. și C. C. I.
Coroborând în mod judicios materialul probatoriului administrat în faza de urmărire penală și cu prilejul cercetării judecătorești deoarece, potrivit art. 63 alin.2 Cod procedură penală probele nu au valoare mai dinainte stabilită, instanța fondului a stabilit o stare de fapt necontestată de altfel de către inculpat, constând în aceea că în seara zilei de 17 ianuarie 2009 partea vătămată Ț. V. însoțită de părinții săi Ț. R. și Ț. M. se întorceau cu autoturismul la domiciliul lor din C.-N., str. T., nr. 37. Ieșind din autovehicul mama părții vătămate a observat că de ei se apropie un câine din rasa Rottweiller care nu purta nici botniță și nu avea nici lesă. S-a aplecat asupra minorului pentru a l proteja, ca o reacție instinctuală, raportat la dimensiunile câinelui care ajungea în înălțime până la umărul fiului său. A fost însă liniștită de asigurările inculpatului care i-a spus că nu-i face nimic câinele. Luând partea vătămată de mână, martora s-a îndreptat înspre scara blocului, moment în care câinele a venit din spate, l-a culcat pe copil la pământ și l-a mușcat de cap. U. a intervenției tatălui părții vătămate care a prins câinele și l-a tras cu putere s-a reușit eliberarea capului părții vătămate. I. după acest incident partea vătămată a fost transportată la spital, inițial la U. de P. U. C. fiind apoi transportat de un echipaj SMURD pentru efectuarea unui computer tomograf și apoi transferat la secția de N. unde a fost suspus unei intervenții chirurgicale, deoarece s-a constat că-i curge creier în afară.
U. a acestui atac canin partea vătămată, conform raportului de expertiză medico-legală nr.401/II/a/8 din 19 ianuarie 2009 a IML C.-N. suferind traumatism cranio-cerebral acut deschis, plăgi cranio-cerebrale prin mușcături de câine, fractură cominutivă cu înfundare temporală dreaptă, contuzie dilacerare subiacentă focarului de fractură, fractură frontală stângă cu înfundare și dilacerarea sinusului sagital superior, plăgi multiple ale scalpului, hemoragie subararhnoidiană posttraumatică temporală dreapta, edem cerebral difuz, necesitând 70-80 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării dacă nu survin complicații și punând în primejdie viata victimei.
Din biletele de externare din spital a rezultat că la ultima evaluare partea civilă nu mai prezenta pareză facială, iar deficitul motor de la nivelul hemicorpului stâng se remisese în proporție de aprox. 50% pentru motilitatea grosieră, cu o recuperare mai slabă însă pentru motilitatea fină. Psihic era cooperant dar se menținea extrem de anxios refuzând să iasă în afara clinicii.
Instanța fondului a reținut de asemenea, în mod corect că la data producerii incidentului câinele a părăsit incinta curții casei în care locuia inculpatul profitând de faptul că acesta l-a condus pe martorul C. C. la mașina care era parcată pe stradă, la o distanță relativ mică de imobil. O. acest aspect inculpatul a strigat după câine să se întoarcă însă acesta nu a ascultat comanda deoarece, așa cum declară chiar inculpatul și apropiații acestuia, câinele nu a fost niciodată dresat. A. este și motivul pentru care inculpatul a pornit în căutarea câinelui pentru„ a nu pune în pericol viața vreunei persoane sau să se sperie și să se întâmple ceva"; fiind conștient că face parte dintr-o rasă agresivă și potențial periculoasă deși, în opinia sa era foarte blând și pașnic.
În declarațiile inițiale inculpatul a confirmat depozițiile părinților părții vătămate care au arătat că inculpatul i-a asigurat în mod expres că câinele nu mușcă. Ulterior, pe parcursul desfășurării procesului penal inculpatul a negat acest aspect astfel că, în declarația de la fila 42 din dosarul de fond a afirmat eu nu am dat nici un fel de asigurări părinților părții vătămate că nu ar mușca câinele pentru că nu eram în măsură să dau astfel de asigurări. De asemenea inculpatul a mai afirmat că a strigat către părinții părții vătămate să nu se sperie, și că acest câine aproape întotdeauna răspundea la comenzi. Din declarațiile martorilor audiați în cauză, de exemplu, martorul P. care locuiește în aproprierea inculpatului a reieșit că a văzut în repetate rânduri câinele lăsat să iasă din curte, fără lesă și fără botniță, iar martora S. M. a observat un câine similar cu cel al inculpatului care a intrat într-un grup de copii și a împins o fetiță, același câine venind în salturi spre ea și speriind-o, apreciind că inculpatul era persoana care era cu câinele, în ziua în care s-a speriat.
Toate aceste aspecte rezultate din coroborarea și interpretarea materialului probator conduc la concluzia neechivocă că inculpatul, prin întreg comportamentul său din ziua producerii incidentului, se face vinovat de săvârșirea infracțiuni de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
Astfel, prima neglijență gravă a inculpatului a fost aceea că și-a achiziționat un câine dintr-o rasă periculoasă, fără a se informa suficient despre comportamentul acestuia și despre îngrijirea de care acesta are nevoie. . În acest sens este și art. 1 lit. b din O.U.G. care include rasa Rotweiller în categoria a -II- a a câinilor periculoși.
Al doilea fapt culpabil reținut în sarcina inculpatului este acela că deși trebuia să cunoască faptul că este deținătorul unui câine genetic agresiv nu a luat nici un fel de măsură pentru a corija acest comportament potențial periculos prin dresaj profesionist. Experții în câini și crescătorii profesioniști sunt de acord ca reputația proasta a Rottweilerilor a rezultat din cauza tratamentului necorespunzător si a dresajului inadecvat făcut de stăpânii care învață acești câini să fie câini de atac. U. fi, de fapt, un minunat animal de companie, dar pentru aceasta are nevoie de multa atenție, munca si disciplina.
În al treilea rând câine era lăsat în mod frecvent pe stradă, fără botniță și fără lesă încălcând astfel dispozițiile art. 6 alin. 4 din O.U.G. nr. 5. care stipulează în mod lipsit de echivoc că accesul câinilor periculoși în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă, acesta fiind motivul pentru care câinele obișnuit cu acest gen de liberate nu a răspuns la comanda stăpânului său.
Apoi inculpatul văzând că se apropie câinele de un copil trebuia să știe că este foarte posibil să aibă loc un atac deoarece, pe de o parte, niciodată un câine de asemenea dimensiuni nu poate fi lăsat singur în compania unui copil ,iar pe de altă parte că este un câine care în general nu agreează copii și care trebuie dresat în mod special pentru o interacțiune normală cu aceștia. Daca a primit o educație adecvata si daca a beneficiat de o socializare corespunzătoare câinele din această rasă va fi bun cu copiii, dar toleranta poate varia de la exemplar la exemplar. D. dimensiunilor sale, un rottweiler nu va fi lăsat niciodată singur cu un copil. O ciocnire minora poate cauza accidente destul de grave unui copil mic. De asemenea, unii rottweileri au o adevărata pasiune pentru obiectele in mișcare, din aceasta cauza nu este bine sa fie lăsați nesupravegheați împreuna cu copiii, care in mod natural le sta in fire sa alerge si sa se joace
Inculpatul a greșit din nou atunci când a asigurat părinții părții vătămate, în mod expres că nu mușcă câinele deși așa cum a arătat în declarațiile sale nu avea de unde să știe cu certitudine acest lucru.
Toate aceste neglijențe sau scăpări ale inculpatului se înscriu în limitele culpei cu prevedere reglementată de legiuitorul român în art. 19 pct.2 lit.a Cod penal, constând în aceea că inculpatul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă socotind fără temei că nu se va produce.
Rezumând cele expuse anterior inculpatul cunoștea că este deținătorul unui câine considerat de legiuitor ca făcând parte dintr-o rasă periculoasă, câine care nu a fost înregistrat la organele de poliție, nu a fost niciodată dresat supunându-se doar ocazional unor comenzi vocale date de stăpânul său, nu a fost obișnuit cu lesa și cu botnița și care s-a apropiat de un copil mic, persoane care această rasă de câine nu îi agreează. Orice persoană cu capacități normale de percepere normală a realităților ar fi perceput starea de pericol generată de întâlnirea dintre câine și partea vătămată. Acest aspect însă nu a fost sesizat de către inculpat socotind în mod ușuratic că, dacă nu a fost agresiv nici în alte ocazii nu va fi nici de data aceasta, presupunere care însă s-a dovedit complet greșită.
Raportat la cele de mai sus Curtea constată că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal deoarece fapta nu a fost comisă de inculpat cu intenție indirectă așa cum este ea prevăzută de art. 19 pct.1 lit.b Cod penal deoarece tot incidentul dedus judecății a fost consecința unui șir de neglijențe din partea inculpatului, neputându-se vorbi de faptul că acesta a prevăzut atacul câinelui și că a acceptat posibilitatea producerii lui și doar că a prevăzut faptul că lăsat în libertate, fără botniță și fără lesă un astfel de câine este potențial periculos, dar nu a acceptat această posibilitate bazându-se în mod nejustificat pe faptul că acest câine era, așa cum spune el blând și pașnic.
De asemenea, nu poate fi primită solicitarea inculpatului de schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor alin. 4 al art.184 Cod penal deoarece fapta reținută în sarcina sa este urmarea nerespectării dispozițiilor legale ale O.U.G. nr. 5. respectiv
1. proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor prevăzuți la art. 1 și la art. 2 alin. (1) au obligația să înregistreze câinii la A. C. R., afiliată la F. C. I., și să înscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul "Câine periculos" sau, după caz, "Câine agresiv", printr-o plăcuta având dimensiunile de cel puțin 15 x
25 cm.
2. proprietarii de câini prevăzuți la art. 1 au obligația să depună la sediul poliției în a cărei raza este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverința în fotocopie, eliberata de A. C. R., afiliată la F. C. I., din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum și o declarație pe propria răspundere cuprinzând următoarele date: a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip; b) efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) efectuarea sterilizării câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a); d) existenta unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuți la art. 1 lit. a).
3. accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum și în alte locuri publice, cu excepția drumurilor publice și a căilor de acces către acestea, este interzis.
4. accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în părțile comune ale imobilelor în care sunt deținuți, pe drumurile publice și pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceștia poarta botnița și sunt ținuți în zgarda și lesa sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar.
Staționarea câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în părțile comune ale imobilelor prevăzute la alin. (2) este interzisă
5.dresajul și antrenamentul câinilor prevăzuți la art. 1 sunt permise numai în centre speciale sau în alte locuri autorizate, stabilite prin hotărâre de către consiliile comunale, orășenești, municipale sau ale sectoarelor municipiului B.
Toate aceste prevederi legale au fost însă ignorate de către inculpat.
În drept, fapta inculpatului întrunește, așa cum corect a reținut si instanța fondului elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin. 2 și 4 Cod penal. Însușindu-ne în totalitate aserțiunilor judecătorului fondului cu privire la latura obiectivă și latura subiectivă a acestei infracțiuni nu vom mai reveni asupra acestor aspecte.
Pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție a fost just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de individualizare a modalității de efectuare a pedepsei, și ne bazăm această afirmație, raportându-ne la criteriile generale de individualizare a pedepselor așa cum sunt ele reglementate de art. 72 Cod penal, la gradul de pericol social al faptei, la urmările produse- partea vătămată în vârstă de 3 ani suferind vătămări corporale ce au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, a fost suspusă unei intervenții neurochirurgicale extrem de complexe, viața acestuia fiind în primejdie, fiind salvat doar datorită capacităților profesionale deosebite ale medicilor care s-au ocupat de acest caz-, de persona inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală, de conduita acestuia pe parcursul întregului proces penal, recunoscând fapta, pus în fața unor probe de vinovăție de nezdruncinat, dar neasumându-și responsabilitatea pentru cele întâmplate și încercând să tergiverseze soluționarea procesului penal.
Apreciem că scopul pedepsei poate fi atins numai prin privarea de liberate a inculpatului deoarece atitudinea acestuia pe parcursul procesului îndreptățește instanța de recurs să aprecieze că nici în prezent inculpatul nu a perceput dimensiunea reală a acțiunii sale ilicite, chiar în fața instanței de recurs inculpatul a încercat să-i culpabilizeze pe părinții părții vătămate că nu și-au protejat mai bine copilul și chiar pe partea vătămată că în momentul atacului canin avea în mână o sticlă colorată de suc.
Potrivit dispozițiilor art. 52 Cod penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului iar scopul acesteia este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Considerăm că doar executarea în regim de detenție este aptă să constituie un avertisment eficient pentru inculpat și pentru alte persoane aflate într-o situație similară.
Sub aspectul laturii civile constatăm că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale așa cum a reținut și instanța fondului și apreciem că cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate T. V. a fost just stabilite raportat la prejudiciile fizice și psihice suferite de acest în urma acțiunii ilicite a inculpatului. Vom avea în vedere vârsta fragedă a acestei părți și consecințele intervenției chirurgicale suferite în viitor. O sumă în cuantum de 200.000 lei este în măsură să repare prejudiciile create acestui minor și poate fi acoperită de către inculpat.
Nefiind stabilite criterii obiective de acordare a daunelor morale judecătorii au sarcina delicată și dificilă totodată, de a încerca să compenseze material suferințe fizice și psihice neevaluabile în bani, pornind de la datele concrete ale cauzei deduse judecății. Instanța reține că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, a victimei în situația anterioară comiterii infracțiunii. Criteriul echității exprimă cerința ca suma acordată să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții civile, necesitatea ca aceasta să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în același timp cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și nu să constituie venituri nejustificate,
E. evident că minorul are și va avea nevoie și pe viitor de îngrijiri deosebite, că va fi afectat de acest nefericit incident într-o lungă perioadă de timp dar și că odată cu trecerea timpului va începe să uite cele ce i s-au întâmplat.
P. toate aceste considerente Curtea apreciază că suma de 200.000 lei este suficientă pentru a acoperi prejudiciul cauzat părții civile prin fapta ilicită a inculpatului.
În mod legal și temeinic au fost admise constituirile de parte civilă ale S.ui
C. J. de U. C. și ale S.ui C. de U. pentru C. C. și fiind incidente prevederile art.
163 alin.6 lit. b C.proc.pen. s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpatului identificate prin date de C. F. până la concurența sumei de 200.000 lei.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză în baza dipoz.385/15 pct.1 lit. b C. proc.pen. conform dispozitivului.
Vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit dispozițiilor art.192 alin.2 Cpp.
P. ACE. M.IVE
ÎN NUMELEL LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul C. C. D., domiciliat în C. N., str. C. B., nr. 106 si partea civilă Ț. V. prin reprezentanții legali T. R. și Ț. M., toți domiciliați in C. N. str. N.T. nr. 37 ap.7 împotriva sentinței penale nr. 738 din 12 iunie 2012 a Judecătoriei C. N..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat H. B.
Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei , fiecare,cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
ANA C. M. Ș. L. M.
GREFIER, M. N. red.MS/VR
2 ex./(...) jud.fond L. M.
| ← Decizia penală nr. 240/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1260/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
