Decizia penală nr. 1425/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)/a3
DECIZIA PENALĂ NR.1425/R/2012
Ședința publică din 16 octombrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M.
G. : L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și
T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M., împotriva încheierii penale din data de (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen. și art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.aC.pen..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. A. R., aflat în stare de aresta, asistat de apărător ales, av.M.u P., din cadrul Baroului M., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P.ui, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună menținerea stării de arest a inculpatului. A., apreciază că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și apoi prelungirea ei, iar pericolul social al faptelor nu a dispărut și nu s-a diminuat.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. S-a dovedit că inculpatul era un consumator de droguri și că de mai multe ori a consumat droguri împreună cu alte persoane din anturajul său, însă, susținerile din rechizitoriu conform cărora inculpatul ar fi fost un traficant de droguri cu legături în alte județe, nu sunt susținute de probatoriul administrat. Martorul S. a arătat că era prieten cu inculpatul, că obișnuiau să consume droguri împreună, dar nu poate preciza cu exactitate cantitatea procurată de inculpat însă, oricum este mult mai mică decât cea reținută prin actul de inculpare. S. a se avea în vedere că inculpatul a conștietizat gravitatea faptelor sale și are sprijinul familiei, ceea ce constituie o altă circumstanță. În concluzie, consideră că în mod corect prima instanță a apreciat că buna desfășurare a procesului penal nu va fi afectată dacă inculpatul va fi cercetat în stare de libertate.
Reprezentantul P.ui, în replică, raportat la argumentele apărării, solicită a se avea în vedere că prima parte a acestor argumente referitoare la faptă și mijloace de probă, au relevanță asupra fondului cauzei și nu asupra obiectului dedus judecății. De asemenea, nu au relevanță chestiunile legate de situația persoanală a inculpatului. Pe de altă parte, cu privire la durata arestării preventive, raportat la specificul unei astfel de cauze, nu se poate pune în discuție depășirea termenului rezonabil.
Inculpatul B. A. R., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate arătând că va respecta toate obligațiile impuse de prima instanță.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 5 octombrie 2012 al T.ui M., în temeiul art. 139 alin.1C., art.145C., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului B. A.-R., CNP
1., fiul lui C.-M. și A., născut la data de 04 octombrie 1987 în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Aleea Plaiului nr.16, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla
- cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu , respectiv localitatea B.M., județul M..
S-a impus inculpatului B. A. R. să respecte următoarele obligații: a). să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b). să se prezinte la P. MUNICIPIULUI BAIA MARE (organ de poliție desemnat cu supravegherea) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c). să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d). să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e). să nu se apropie de inculpatul M. IOAN EMANUEL, de membrii familiei acestuia și de martorii A.A.D., Z.C.N., A.A.C., A. A.S.G., S.R.A., F. E. P., O. F. A., D. N.I., L.E.I., R.A.I., P.V., C.C.V. și Ș.G.M. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia;
S-a a tra s a ten ția incu lpa tu lu i că , în ca z d e în că lcare cu rea -cred ință a mă su rii
sa u a o b liga țiilo r ca re î i re vin, s -a lua t fa ț ă d e a ce sta mă su ra a rest ă rii p reve n tive .
S-a dispus PUNEREA ÎN LIBERTATE A INCULPATULUI de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.25/U/15 mai 2012 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), DACĂ NU ESTE ARESTAT ÎN ALTĂ CAUZĂ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată oral la termenul de judecată din 05 octombrie 2012, inculpatul B. A.-R., prin apărător ales, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea apreciind, în esență, faptul că sunt îndeplinite cerințele art.139C., că temeiurile s-au schimbat și se referă la starea de fapt din actul de inculpare care nu este conformă cu materialul probator administrat în instanță, iar în perioada lungă de arest de cinci luni s-a realizat scopul măsurilor preventive, au fost clarificate acuzațiile rezultând din probatoriu că starea de fapt care s- a schimbat, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Examinând cererea formulată, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 05 iunie 2012 al Direcției de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. dat în dosarul nr. 80-D/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul B. A.-R. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen. și art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.aC.pen.. Prin același rechizitoriu, a fost trimis în judecată și inculpatul M. I. E. pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen. și art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.aC.pen..
Inculpatul B. A.-R. a fost cercetat în stare de arest preventiv. Prin încheierea penală nr. 268 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) a fost admisă propunerea formulată de D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data 15 mai
2012 și până la data de 12 iunie 2012 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 25/U din 15 mai 2012.
În sarcina inculpatului B. A.-R. s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, faptul că în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, a deținut, a oferit, a distribuit, a transportat, a livrat, a vândut altor persoane în mod repetat și constant (inclusiv investigatorului sub acoperire și unor minori) diverse cantități din drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis (hașiș), fiind vorba de sute de grame din drogurile respective; de asemenea, în aceeași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a procurat droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis - hașiș) și a deținut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului s-a reținut că există probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul B. A. R. ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, respectiv: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, aflate la filele 43-229 dosar urmărire penală, din care rezultă caracterul organizat al activității desfășurate de acesta (numărul mare de persoane implicate, modalitatea de operare, numărul mare de acțiuni); proces-verbal al investigatorului sub acoperire; rapoarte de constatare tehnico-științifică realizate de L. de A. F.-C. D. și P. C., din care rezultă confirmarea științifică a caracteristicilor și naturii substanțelor ilicite provenite de la inculpat aflate la filele 13-16 și 258 dosar urmărire penală; procese-verbale de verificare și constatare - f.21-42 dosar urmărire penală; copia depoziției numitului S. P. B. în dosarul penal nr. 22-D/P/2011 al B.ui T. Sălaj din cadrul DIICOT; procese-verbale de percheziție domiciliară. S-a mai reținut că inculpatul a săvârșit cu intenție infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică (art.148 lit.fC.).
După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.3001C., respectiv verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, la termenul din 08 iunie 2012, instanța a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
De asemenea, la termenele de judecată din 20 iulie 2012 și 14 septembrie 2012, prin încheiere, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.
Dacă în cauză continuă să fie incidente dispozițiile art.143C. existând indicii cu privire la activitățile de trafic de droguri pe care le-a desfășurat inculpatul și pe care le-a recunoscut parțial, în ceea ce privește „pericolul concret pentru ordinea publică"; la care se referă art.148 lit.fC., și care a determinat o reacție promptă a organelor judiciare la acel moment prin dispunerea măsurii arestării, dat fiind intervalul de timp scurs din momentul comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul și până în prezent, acest pericol s-a diminuat.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că în unele cauze complexe autoritățile naționale competente sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei cel puțin la începutul ei. T., cu timpul, numai imperativele anchetei penale nu mai justifică detenția celui în cauză pentru că, în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează pe măsura efectuării investigațiilor necesare.
Pe de altă parte, persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu mai este suficientă după o anumită perioadă de timp pentru a justifica continuarea detenției, trebuind relevată existența fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, ori a exercitării de presiuni asupra martorilor, fie protejarea ordinii publice.
T. a apreciat că la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului nu se mai justifică, iar scopul procesului penal poate fi realizat și în condițiile luării altei măsuri preventive, mai puțin severe. Se are în vedere timpul scurs de la luarea măsurii arestării, că procesul este în stadiul cercetării judecătorești, fiind audiați inculpații, o parte dintre martorii și, nu în ultimul rând, că durata procedurilor judiciare nu poate justifica prin ea însăși menținerea stării de arest.
În plus, prin impunerea de obligații stricte inculpatului, inclusiv de a nu lua legătura cu martorii neaudiați în cauză, se asigură garanțiile necesare pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța are, de asemenea, obligația de a evalua periodic durata arestării preventive prin prisma rezonabilității ei și de a lua în calcul alte măsuri preventive care să servească aceluiași scop, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei, astfel cum rezultă din dispozițiile art.136C..
Doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave, chiar dacă este un factor pertinent, nu justifică prin ea însăși o lungă perioadă de arestare preventivă. Mai mult, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, iar la acest moment nu mai rezultă elemente care să conducă la concluzia că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.139C., raportat la art.145C., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea B. M., impunându-se totodată inculpatului să respecte următoarele obligații: a). să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b). să se prezinte la P. MUNICIPIULUI BAIA MARE (organ de poliție desemnat cu supravegherea) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c). să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d). să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e). să nu se apropie de inculpatul M. IOAN EMANUEL, de membrii familiei acestuia și de martorii A. A. D., Z.C.N., A.A.C., A.A.S.G., S.R.A., F.E.P., O.F.A., D.N.I., L.E.I., R.A.I., P.V., C.C.V. și Ș.G.M. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, s-a luat față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.25/U/15 mai 2012 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - B. T. M., criticând solutia atacată ca fiind nelegală si netemeniciă si a solicitat casarea încheierii atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună respingerea cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu consecinta mentinerii stării de arest a acestuia.
În motivarea recursului s-a arătat că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și apoi prelungirea ei, iar pericolul social al faptelor nu a dispărut și nu s-a diminuat, că argumentele referitoare la faptă, mijloacele de probă si situația persoanală a inculpatulu au relevanță asupra fondului cauzei și nu asupra obiectului dedus judecății. Cu privire la durata arestării preventive, raportat la specificul unei astfel de cauze, nu se poate pune în discuție depășirea termenului rezonabil.
Procedând la solutionarea recursului pe baza actelor si lucrărilor dosarului, precum si prin prisma motivelor invocate Curtea constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 268 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) a fost admisă propunerea formulată de DIICOT - B. T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data 15 mai 2012 și până la data de 12 iunie 2012 inclusiv, retinându-se ca temei a luării acestei măsuri cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.
Ulterior, prin rechizitoriul din 05 iunie 2012 al Direcției de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. emis în dosarul nr. 80-D/P/2010 inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2C.pen., ambele cu aplicarea art.33 lit.aC.pen.
În sarcina inculpatului B. A.-R. s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, a deținut, a oferit, a distribuit, a transportat, a livrat, a vândut altor persoane în mod repetat și constant (inclusiv investigatorului sub acoperire și unor minori) diverse cantități din drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis (hașiș), fiind vorba de sute de grame din drogurile respective; de asemenea, în aceeași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a procurat droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis - hașiș) și a deținut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.
La sesizarea instanței de fond, prin încheierea din (...), în temeiul art.300 ind.1 rap. la art.160 ind.b C., s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat, menținând prevenția acestuia.
Ulterior, prin încheierile fără număr de la data de 20 iulie 2012 și 14 septembrie
2012 în baza art. 300 ind. 2 C., instanța a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat, măsura fiind menținută începând cu acea dată.
Conform dispozițiilor art. 139 al.1 C., se poate dispune înlocuirea măsurii arestului cu una dintre măsurile prev. de art.136 al.1 lit.b, c C., în situația în care s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive. În speță, apărătorul inculpatului a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Textul de lege indicat impune necesitatea schimbării temeiurilor care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, sens în care se impune o analiză diligentă nu doar a temeiurilor prevăzute de art. 143 C.- subzistența indiciilor temeinice că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunilor care i se impută, aspect care de altfel a și făcut, în repetate rânduri obiectul cenzurii instanțelor de control judiciar, dar și a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. f C., urmând a fi avute în vedere în egală măsură și dispozițiile art. 136 C., privind scopul măsurilor preventive.
În privința temeiurilor prevăzute de art. 143 C., Curtea constată că subzistă în continuare indicii în sensul că inculpatul ar putea fi autorul faptelor sesizate. Fără a reitera la acest moment ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală și ulterior în faza cercetării judecătorești ne vom limita la a evidenția faptul că temeinicia probelor administrate în apărare și în susținerea acuzării vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului, probele contradictorii urmând a fi avute în vedere, sau după caz, înlăturate în mod motivat, prin coroborarea întregului material probator. Cert este că probele administrate până în prezent furnizează în sine indicii suficiente în prezenta cauză care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infractiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Desigur, își păstrează în continuare valabilitatea și motivările încheierilor anterioare prin care s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestului preventiv, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpatul ar putea fi autorrul faptelor sesizate în înțelesul art. 68 ind. 1 C.
Cu privire la temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f C., Curtea retine că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza W c. Elveției, cauza Stasaitis c. Lituaniei), simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost arestat preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate.
Este incontestabil că la momentul arestării, într-adevăr, lăsarea inculpatului în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. La acest moment însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați toti inculpații din cauză și, în proportie covârsitoare, martorii propuși prin rechizitoriu sau de inculpați în apărare, se constată că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpatului arestat, astfel că privarea de libertate a acestuia nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial.
Curtea europeană însăși a statuat în jurisprudența sa ( cauza Wemhoff c. Germaniei) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c. R.iei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece, în cazul unei măsuri alternative, legea obligă la instituirea unor măsuri a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestuia; mai mult, Curtea europeană, în același caz - Wemhoff c. Germaniei - a arătat că, riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc.) - circumstanțe care în cauza de față pledează pentru existența unui risc minim în acest sens (fiind relevante circumstanțele familiale ale inculpatului, vârsta acestuia, statutul social, fiind susținut în permanență de familie pe durata desfășurării procedurilor).
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, se constată că față de stadiul în care se află cercetarea judecătorească, primul dintre cele două riscuri este minim, iar în privința celui de-al doilea risc, nu există date la dosar.
În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată - cauza Kemmache c. Franței- astfel că și în cauza de față, instanța apreciază că acest risc nu se mai situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării, raportat tocmai la elementele de circumstanțiere ale inculpatului evidențiate anterior, coroborate cu împrejurarea că acesta se află la prima confruntare cu legea penală.
Pe de altă parte, potrivit art.136 C. scopul măsurilor preventive se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri. Or, raportat și la stadiul în care se află cercetarea judecătorescă, instanța constată că scopul măsurilor prevetive poate fi atins în egală măsură și prin măsuri alternative la detenție.
Față de toate aceste considerente, Curtea retine că prima instanta în mod corect a concluzionat că temeiurile arestării inculpatului s-au schimbat si a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca măsura arestării să fie înlocuită cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu motive pentru care în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefundat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va mentine în totalitate ca fiind legală si temeinică.
În temeiul art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu partial pentru apărătorul din oficiu.
În baza art. 192 al. 3 C. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT - B. T. M. împotriva încheierii penale din 5 octombrie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui
Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
G., C. L.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...) Jud.fond. A. S.-F.
| ← Decizia penală nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 145/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
