Decizia penală nr. 992/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.992/R/2012
Ședința publică din 27 iunie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. D. L., judecător
JUDECĂTORI: V. C.
M. R. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. A.
C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către de inculpatul M. S., împotriva sentintei penale nr. 781 din 17 iunie 2012 a J. B., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev.de art.180 alin.2
Cod penal și port fără drept de cuțit prev.de art.11 al.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 rep.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului M. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul parchetului, apreciază că crerea formulată de inculpat nu poate fi calificată apel peste termen și nici recurs peste termen cum a fost formulată deoarece în cauză au fost deja promovate ambele căi de atac ordinare
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca inadmisibil a recursul declarat de inculpatul M. S.
C U R T E A :
Prin S. penală nr. 781/2010 pronunțată la data de 17 iunie 2010 de
Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr. (...), în baza art. 180 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. S., fiul lui A. și I., născut la 01 octombrie 1990 în B., județul B.-N., CNP 1., cetățean român, necăsătorit, agricultor, cu antecedente penale, domiciliat în comuna D., sat B. de Sus, nr. 419, județul B.-N., CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de lovire în dauna părții vătămate B. D., domiciliat în B. de Sus, nr. 360, județul B.-N., la data de 30 ianuarie 2009, la pedeapsa de:
- 3 luni închisoare.
În baza art. 1/1 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, rep., a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de cuțit într-un loc public, la data de 30 ianuarie 2009, la pedeapsa de:
- 3 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. a Cod penal, între ele precum și cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2. a J. B., definitivă la 6 februarie 2009, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe timp de 2 ani, prin SP nr. 8. a J. B., definitivă la data de 10 august 2009, la pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală și prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la data de 18 ianuarie 2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată pe timp de 2 ani și 4 luni.
S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în termenul de încercare de 1 an stabilit prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la 29 decembrie 2008
(prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare).
De asemenea s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin SP nr. 1., SP nr. 2., SP nr. 8. și SP nr. 1. ale J. B., au fost comise în condițiile concursului real prev. de art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 1 an închisoare aplicată prin SP nr. 2. a J. B. și de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la 29 decembrie 2008.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin SP nr.
2. a J. B., definitivă la 06 februarie 2009, în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 10 ianuarie 2006 - 17 martie 2007) .
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 29 mai 2007 - 29 noiembrie 2007).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală aplicată prin SP nr. 8. a J. B., în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., în elementele ei componente și, înlăturând sporul de 2 luni închisoare, s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal (comisă în
29 mai 2008).
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art. 76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 23 ianuarie 2005), aplicată prin
SP nr. 1. a J. B.
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1
Teza a II-a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art. 76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 03 aprilie 2005) aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 10 ianuarie 2006 - 17 martie 2007) aplicată prin SP nr.
2. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 29 mai 2007 - 29 noiembrie 2007), aplicată prin SP nr. 2. a J. B.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății: 3 luni închisoare și 3 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare ce se va executa alăturat pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., conform art. 83 Cod penal, rezultând pedeapsa de 7 luni închisoare.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare,
1 an închisoare aplicate prin SP nr. 2. a J. B., 1.000 lei amendă penală, 1.000 lei amendă penală aplicate prin SP nr. 8. a J. B., 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni
închisoare.
S-au contopit cele două pedepse rezultante de 7 luni închisoare, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare aplicat prin SP nr. 1. a J. B., intrat în putere de lucru judecat, în total va executa pedeapsa de :
- 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza II-a și lit. b Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
S-a luat act că partea vătămată B. D., nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului utilizat.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modif. prin OUG nr. 7., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile -. J. de U. B., suma de 409 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată B. D., internat în Secția Chirurgie în perioada 31 ianuarie - 6 februarie 2009.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească, în favoarea statului suma de 380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:
În seara zilei de 30 ianuarie 2009, în jurul orei 22,30, inculpatul M. S. se afla în incinta barului „La Doina"; din localitatea B. de Sus, împreună cu partea vătămată B. D. și cu martorii C. N. D. și Z. I.
La un moment dat, între inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice
și martorul Z. I. a izbucnit un conflict, între cei doi intervenind partea vătămată, cu intenția de a-i despărți, fapt pentru care inculpatul a scos din buzunarul hainei cu care era îmbrăcat, un cuțit pe care l-a înfipt în brațul stâng al părții vătămate.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 284/I/a/68/(...) emis de S. J. de M.
L. B.-N., partea vătămată a suferit leziuni traumatice corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp înțepător-tăietor(posibil cuțit) la data de 30 ianuarie
2009 și au necesitat pentru vindecare un număr de 13-15 zile îngrijiri medicale(f.9).
Partea vătămată a fost internată în Secția Chirurgie a S.ui J. de U. B. în perioada 31 ianuarie-6 februarie 2009, astfel cum rezultă din adresa nr.1698/(...) a instituției medicale(f.11).
Instanța de fond a mai reținut că fapta inculpatului, de a exercita acte de violență fizică asupra părții vătămate, astfel cum a fost reținută prin prisma probatoriului administrat în cauză, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 13-15 zile îngrijiri medicale, săvârșită cu vinovăție, sub aspectul laturii subiective, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev.și ped.de art.180 alin.2 Cod penal, pentru care instanța îl va condamna la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Fapta inculpatului, de a purta, fără drept,un cuțit într-un loc în care se putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, săvârșită cu vinovăție, în forma intenției, sub aspectul laturii subiective, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.1/1 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 republicată, pentru care instanța de fond îl va condamna la pedeapsa de 3 luni închisoare.
La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor, persoana inculpatului, limitele speciale prevăzute de lege pentru faptele săvârșite, consecințele acestora, numărul zilelor de îngrijiri medicale, perioada de spitalizare.
Din cazierul judiciar al inculpatului emis la data de (...) de I.-N. (f.57), rezultă că acesta a mai suferit și alte condamnări, respectiv: 4 luni închisoare cu suspendare condiționată pe timp de 1 an aplicată prin SP nr.1. a J. B., 1 an închisoare cu suspendare condiționată pe timp de 3 ani aplicată prin SP nr.2. a J. B., 1000 lei amendă penală aplicată prin SP nr.8. a J. B. și 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin SP nr.1. a J. .
Instanța de fond, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, raportat la datele rămânerii definitive ale celorlalte sentințe de condamnare, va constata că infracțiunile deduse judecății au fost comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. a Cod penal, între ele, precum și cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2. a J. B., definitivă la
6 februarie 2009, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe timp de 2 ani, prin SP nr. 8. a J. B., definitivă la data de 10 august 2009, la pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală și prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la data de 18 ianuarie 2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată pe timp de 2 ani și 4 luni.
S-a mai constatat că faptele deduse judecății au fost comise în termenul de încercare de 1 an stabilit prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la 29 decembrie 2008 (prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare) și că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin SP nr. 1., SP nr. 2., SP nr. 8. și SP nr. 1. ale J. B., au fost comise în condițiile concursului real prev. de art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 85 Cod penal, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de 1 an închisoare aplicată prin SP nr. 2. a J. B. și de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
În baza art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., definitivă la 29 decembrie 2008.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin SP nr. 2. a J. B., definitivă la 06 februarie 2009, în elementele ei componente și repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 10 ianuarie 2006 - 17 martie 2007) .
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 29 mai 2007 - 29 noiembrie 2007).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală aplicată prin SP nr. 8. a J. B., în elementele ei componente și repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., în elementele ei componente și, înlăturând sporul de 2 luni închisoare, și repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal (comisă în
29 mai 2008).
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art. 76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 23 ianuarie 2005), aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1
Teza a II-a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art. 76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 03 aprilie 2005) aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 10 ianuarie 2006 - 17 martie 2007) aplicată prin SP nr.
2. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 29 mai 2007 - 29 noiembrie 2007), aplicată prin SP nr. 2. a J. B.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății: 3 luni închisoare și 3 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare, dispusă a fi executată alăturat pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., conform art. 83 Cod penal, rezultând pedeapsa de 7 luni închisoare.
În baza art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare aplicate prin SP nr. 2. a J. B., 1.000 lei amendă penală, 1.000 lei amendă penală aplicate prin SP nr. 8. a J. B., 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1. a J. B., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an
și 2 luni închisoare, iar în final contopite cele două pedepse rezultante de 7 luni închisoare, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare aplicat prin SP nr. 1. a J. B., intrat în putere de lucru judecat, în total pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza II-a și lit. b Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii, luându-se act că partea vătămată B. D., nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului utilizat.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, modif. prin OUG nr. 7., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile -. J. de U. B., suma de 409 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată B. D., internat în
Secția Chirurgie în perioada 31 ianuarie - 6 februarie 2009.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească, în favoarea statului suma de 380 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, solicitând desființarea hotărârii atacate pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se că:
Hotărârea este neîntemeiată întrucât instanța de fond a aplicat pedepse prea blânde în raport de gravitatea și pericolul social al infracțiunilor ce formează obiectul cauzei.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului, cât și atitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Hotărârea instanței de judecată este una netemeinică raportat la gravitatea faptelor deduse judecății. Așa cum s-a reținut și în expunerea stării de fapt, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, în barul „La Doina"; din localitatea B. de Sus, împreună cu partea vătămată B. D. și numiții C. D. N. și Z.
I., a scos din buzunarul hainei un cuțit pe care l-a înfipt în brațul stâng al părții vătămate, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de
13-15 zile îngrijiri medicale.
Faptele descrise mai sus pot avea consecințe imprevizibile dintre cele mai grave pentru viața și integritatea corporală a persoanelor.
Inculpatul nu numai că a purtat asupra sa un cuțit în loc public, fără a avea acest drept, dar l-a și înfipt în mâna părții vătămate, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate și numai intervenția persoanelor care se aflau în local au limitat consecințele faptei inculpatului. Mai mult, în prezentul dosar, inculpatul s-a sustras cercetărilor, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din dosarul cauzei, inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea a cel puțin 10 infracțiuni.
În aceste condiții, aplicarea pedepsei minime de câte 3 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni, apare nejustificat de blândă, prin stabilirea acestui cuantum neputându-se atinge scopul pedepsei așa cum este definit în art. 52 Cod penal pentru constrângerea și reeducarea inculpatului, urmările ce s- ar fi putut ivi datorită comportamentului inculpatului.
Menținerea acestor pedepse ar crea o stare de insecuritate și neliniște în rândul colectivității, generată de rezonanța negativă a faptului că persoane acuzate de asemenea infracțiuni au fost condamnate la pedepse atât de mici.
Hotărârea instanței de fond este și nelegală deoarece operațiunea de contopire este greșită. După ce instanța de fond a constatat concursul dintre infracțiunile deduse judecății și infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 2. a J. B., definitivă la 6 februarie 2009, la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani, prin sentința penală nr. 8. a J. B., definitivă la data de
10 august 2009, la pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală și prin sentința penală nr. 1. a J. B. definitivă la data de 18 ianuarie 2010, la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată pe timp de 2 ani și 4 luni, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2. a J. B. și de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1. a J. B. și a descontopit pedepsele rezultante de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2. a J. B., definitivă la 6 februarie 2009, de 1.000 lei amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 8. a J. B., de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
1. a J. B., ar fi trebuit să realizeze operațiunile de contopire după cum urmează:
-în baza art. 34 lit. b să contopească pedepsele de 1 an, 1 an, 1.000 lei,
1.000 lei, 1 an și 2 luni, 4 luni, în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, pedeapsă ce urma să fie contopită conform art. 39 Cod penal, respectiv fiecare din pedepsele de 3 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, la care să se adauge sporul intrat sub autoritatea lucrului judecat (2 luni). Procedând astfel se va da eficiență recursului în interesul legii adoptat în materie.
Or, instanța, în modalitatea în care a procedat, a dat eficiență revocării suspendării condiționate, deși jurisprudența este în sensul de a se da eficiență anulării suspendării condiționate (în situația în care sunt realizate condițiile atât a anulării, cât și a revocării suspendării condiționate.)
Față de cele expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, să se aplice pedepse corect individualizate și proporționale cu gravitatea faptelor și urmările acestora în sensul majorării pedepselor aplicate și de asemenea să se efectueze operațiunile de contopire așa cum au fost arătate, menținând celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs în termenul legal și inculpatul M. S., arătând că dorește ca în perioada următoare să lucreze pentru a plăti cheltuielile judiciare stabilite prin sentința penală 721/2010. A mai arătat că mama sa este bolnavă și nu poate munci pentru a plăti cheltuielile judiciare.
A.ul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița este fondat.
Prin decizia penală nr.13 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în temeiul disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul M. S. împotriva Sentinței penale nr.781/2010 a J. B., pronunțată în dosarul penal nr.(...).
În temeiul disp.art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva Sentinței penale nr.781/2010 a J. B., pronunțată în dosarul penal nr.(...), care a fost desființată în parte, în latura penală, și rejudecând a fost condamnat inculpatul M. S. la pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 Cod penal; 6 luni închisoare pentru săvârșirea prev. de art.1/1 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 rep.; s-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, aplicate în prezentul dosar, se află în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal și în pluralitate intermediară, prev. de art.40 Cod penal, cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. penală nr.1. a J. B. și S. penală nr.8. a J. B.
S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin
S. penală nr.1. a J. B. și S. penală nr.8. a J. B. se află în concurs real, prev. de art.33 lit.a Cod penal.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1.000 lei amendă penală aplicată prin S. penală nr.8. a J. B., în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
- 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 8 ianuarie 2007).
A fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin S. penală nr.1. a J. B., ce a fost descontopită în elementele ei componente și înlăturând sporul de 2 luni închisoare, repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal (comisă în
29 mai 2008).
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art. 76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 23 ianuarie 2005), aplicată prin SP nr. 1. a J. B.
- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a Cod penal, rap la art.
76 lit. e Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal (comisă în 03 aprilie 2005) aplicată prin S. penală nr. 1. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 10 ianuarie 2006 - 17 martie 2007) aplicată prin S. penală nr. 2. a J. B.
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 alin. 1 lit. b din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 99 și urm. și art. 13 Cod penal (comisă în perioada 29 mai 2007 - 29 noiembrie 2007), aplicată prin S. penală nr. 2. a J. B.
În baza art. 34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S. penală nr.1. a J. B. și S. penală nr.8. a J. B. în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, în total 1 an și 4 luni închisoare, ce a fost contopită în baza art.40 Cod penal cu pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare, aplicate în prezentul dosar, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, ce a fost aplicată inculpatului.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a dspus scutirea de amenda de 250 de lei, aplicată prin Î. din data de (...), pronunțată în dosarul penal nr.(...) al T.ui B.-N., a agentului poștal Păcurari Măriuța.
A fost obligat apelantul M. S. să plătească statului suma de 40 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând soluția ca nefiind temeinică și legală, cale de atac respinsă ca nefondată prin decizia penală nr.570/R/2011 a Curții de A. C., pronunțată la data de (...).
Prin înscrisul depus la dosar (f.2) și intitulat „apel peste termen"; inculpatul prin avocatul său a solicitat admiterea căii de atac promovate arătând în mod expres că încă din 2009 locuiește în Spania, unde în cursul lunii mai 2012 a fost arestat, apreciază că în prezenta cauză i-a fost încălcat dreptul la apărare și că se impune rejudecarea recursului.
Având în vedere faptul că inculpatul a promovat ambele căi de atac prevăzute de lege, la data pronunțării hotărârii de condamnare, se constată că o nouă cerere de rejudecare a cauzei într-o cale de atac ordinară nu este admisibilă, hotărârea atacată fiind definitivă de la data pronunțării deciziei penale nr.570/R/2011 a Curții de A. C.
Așa fiind, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.a C.p.p. va respinge ca inadmisibil recursul formulat cu precizarea că inculpatul are posibilitatea de a promova în cauză căi de atac extraordinare.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M. S. (fiul lui A. și I. născut la 01 octombrie 1990 în B. CNP 1.) împotriva deciziei penale nr. 13/A din
14 februarie 2012 a T.ui B. N..
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. V. C. M. R.
GREFIER M. V.-G.
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./(...)
← Încheierea penală nr. 129/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 490/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|