Încheierea penală nr. 129/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 129/R/2012

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. C. M. JUDECĂTORI : M. R. A. D. L.

GREFIER : T. G.

P. de pe lângă Î. Curte de C. și de Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentat prin P.

DORU DOBOCAN

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. A. împotriva încheierii penale nr. 5 din 20 ianuarie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al T. C., având ca obiect luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. J., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. Tanțău A. I., din Baroul Cluj, cu delegație avocațială la dosar și inculpatul L. A., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. C. Manuela, cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului S. J., av. P. Roman M., care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu și acordarea onorariului avocațial parțial.

Apărătorul inculpatului S. J. solicită a se avea în vedere că inculpatul nu a declarat recurs în cauză, existând această mențiune expresă la finele încheierii atacate cu recurs de către coinculpatul L. A.

Inculpatul L. A. arată că nu își menține recursul declarat în cauză și că renunță la soluționarea acestuia, poziția sa fiind consemnată în conformitate cu procesul verbal depus la dosarul cauzei.

Apărătorul inculpatului L. A., față de poziția exprimată de către inculpat, solicită a se lua act de retragerea recursului, cu onorariu din FMJ.

Apărătorul inculpatului S. J. solicită a se lua act de împrejurarea că, clientul său nu a declarat recurs.

Reprezentantul P.ui solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul L. A. și că inculpatul S. J. nu a declarat recurs.

C U R T E A

Prin încheierea penală nr.5 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) al T. C. a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C.

În temeiul art.149/1 rap.la art.143 C.p.pen. și art. 148 lit.f C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților: S. J. și L. A. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 21 ianuarie 2012 și până la 18 februarie 2012.

Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, cuvenit av. F. Oltița, ce se avansează din F.M.J.

Potrivit art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...), s-a dispus de către procuror începerea urmăririi penale față de numiții S. J. și L. A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. și ped. de art. și ped. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal .

Prin Ordonanța din data de 19 ianuarie 2012 a D.I.I.C.O.T - S. T. C. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații S. J. și L. A., pentru săvârșirea infracțiunii arătate.

Prin ordonanța din data de 20 ianuarie 2012, orele 0,20 a D.I.I.C.O.T - S. T. C. s-a dispus reținerea pe 24 ore a inculpatului S. J.

Prin ordonanța din data de 20 ianuarie 2012, orele 0,05 a D.I.I.C.O.T - S. T. C. s-a dispus reținerea pe 24 ore a inculpatului L. A.

Examinând actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, cu referire la procesele verbale întocmite de investigatorii acoperiți, procesele verbale de cumpărare autorizată de droguri de mare risc, procesele verbale de transcriere integrală a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate conform autorizațiilor emise de președintele T. C., concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică întocmite de L. de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca cu privire la substanțele achiziționate de la făptuitori, declarațiile martorilor și ale inculpatului S. J., reținem că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 143 din Codul de procedură penală, împotriva ambilor inculpați existând indicii temeinice că sunt autorii infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați.

Deși inculpatul L. A. nu recunoaște că a traficat mefedronă susținând că a cumpărat plicuri cu etnobotanice legale al căror conținut l-a amestecat cu creatină (substanță folosită de sportivi) pentru a le schimba gustul, mirosul și aspectul, amestecul comercializându-l apoi cu titlul de „. bună";, înșelând practic cumpărătorii care își doreau stupefiante, inculpatul S. a declarat că toate drogurile pe care el le-a traficat le-a primit de la inculpatul L., iar din constatările tehnico-științifice a reieșit că substanțele obținute de la S. conțin

4metilmetcatinonă. Așadar și în privința inculpatului L. A. există indicii temeinice că a traficat mefedronă și nu alte substanțe care nu sunt înscrise pe tabelele anexă la L. nr. 1..

În ce privește art. 148 lit. f din Codul de procedură penală, față de ambii inculpați este îndeplinită cerința ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă să fie mai mare de 4 ani închisoare, știut fiind că în cazul traficului de droguri de mare risc limitele speciale ale pedepsei sunt de la 10 la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Lăsarea în libertate a inculpatului L. A. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică deoarece pericolul social generic al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, reflectat de limitele speciale de pedeapsă anterior menționate, este unul ridicat, la fel fiind și pericolul social concret al acestei infracțiuni de trafic de droguri deoarece se presupune că inculpatul a oferit și vândut mefedronă multor persoane, este cunoscut ca și principalul furnizor de sare de baie din clubul „After 8";, a pus la punct o adevărată afacere de vânzare de droguri, folosindu-se de inculpatul S. pentru a evita contactul direct cu cumpărătorii, mai ales după arestarea preventivă a numitului D. A. I., zis „Calu"; pe care inculpatul îl cunoștea. Prezintă pericol și persoana inculpatului prin prisma antecedentelor penale, inculpatul fiind condamnat prin sentința penală nr. 276/2000 a Judecătoriei C.-Napoca la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, b, c și d din Codul penal (jaf armat la o casă de schimb valutar), infracțiune comisă de asemenea în stare de recidivă față de o condamnare pentru furt calificat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În plus, este în interesul bunei desfășurări a procesului penal luarea măsurii preventive privative de libertate deoarece inculpatul nu recunoaște comiterea infracțiunii și, lăsat în libertate, există riscul major că va influența martorii.

Prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și lăsarea în libertate a inculpatului S. J. pentru că, așa cum am menționat, pericolul social generic al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc este deosebit de ridicat, fiind ridicat și pericolul social concret al infracțiunii presupus comise de inculpat deoarece acesta a înțeles să treacă de la consumul de droguri și procurarea lor pentru propriul consum, la trafic și procurarea de bani prin vânzarea mefedronei la suprapreț. Din actele dosarului reiese că și inculpatul S. a devenit cunoscut printre consumatori ca furnizor de droguri, vânzându-le atât clienților lui L. A. cât și propriilor clienți. Și inculpatul S. are antecedente penale fiind condamnat prin sentința penală nr. 1236/(...) la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Nu trebuie omis nici faptul că mefedrona este un drog puternic cu efecte devastatoare asupra consumatorilor și că lăsarea în libertate a inculpaților care trafichează astfel de droguri poate crea o totală dezaprobare în rândul membrilor societății.

Față de cele de mai sus, apreciind că se impune luarea măsurii arestului preventiv, nicio altă măsură preventivă neputând să satisfacă scopul măsurilor preventive, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea de la urmărire penală și judecată a inculpaților, în temeiul art. 1491 rap. la art. 143 și 148 lit. f din Codul de procedură penală s-a luat față de inculpații L. A. și S. J. măsura arestului preventiv pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) (data la care expiră reținerea) și până la data de (...).

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Oltița F.) ce s-a avansat din fondul M.ui Justiției.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul L.

A. fără a indica motivele de recurs însă prezent fiind în instanță personal a declarat că înțelege să își retragă recursul declarat (f.12).

Raportat la poziția procesuală manifestată de către inculpat Curtea în baza art.385/4 C.p.p. va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii penale nr.5/(...) a T. C.

De asemenea Curtea va constata că inculpatul S. J. nu a declarat recurs în cauză în mod eronat înregistrându-se dosar la Curtea de A. C. în sensul că ar fi declarat recurs, din verificările efectuate acesta nu a declarat nici oral și nici în scris recurs.

În bata art.189 C.p.p. se va stabili onorar apărător din oficiu in suma de

100 integral, pentru av. C. Manuela si de 50 lei parțial, pentru av. P. Roman M., ce se vor avansa din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.p.p. va fi obligat inculpatul L. A. la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul S. vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

In baza art. 385 ind. 4 Cod proc.penala ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul L. A. (cu datele personale la dosar) împotriva încheierii penale nr. 5 din 20 ianuarie 2012 a T. C.

Constată că inculpatul S. J. nu a declarat recurs in cauza.

Stabilește onorar apărător din oficiu in suma de 100 integral, pentru av. C.

Manuela si de 50 lei parțial, pentru av. P. Roman M., ce se vor avansa din fondul

M.ui Justiției.

Obligă inculpatul L. A. la plata in favoarea statului a sumei de 300 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorar apărător din oficiu

Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpatul S. rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. C. M. M. R. A. D. L.

T. G.

GREFIER

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./(...) Jud.fond. S. T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 129/2012, Curtea de Apel Cluj