Decizia penală nr. 144/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.144/R/2012
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător JUDECĂTORI : ANA C.
: M. Ș.
GREFIER : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. V. A., împotriva sentinței penale nr. 482 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de: infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art.85 al.1 din OUG 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prev. de art.86 al.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul C. V. A. asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M. C. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că-și menține recursul formulat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului C. V. A., av. M. C. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 482/2012 a Judecătoriei T. și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința prev. de art. 76 Cod penal, având în vedere atitudinea sinceră și de regret manifestată de inculpatului, distanța scursă pe care a condus, pericolul concret al faptei comise.
De asemenea, solicită înlăturarea sporului.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul C. V. A. și menținerea sentinței penale nr. 482/2012 a
Judecătoriei T., ca legală și temeinică.
Apreciază că nu se impune reformularea hotărârii recurate, având în vedere că prima instanță a procedat la o corectă individualizare judiciară a pedepsei și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod pr.pen.
Apreciază că aplicarea sporului este justificată raportat la antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul C. V. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și executarea în regim de detenție a pedepsei, întrucât mai are și alte mandate, dorind să fie contopite toate pedepsele.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 482 din data de 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 85 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 320^1 din C.p.p., s-a dispus condamnarea inculpatului C. V. A. - fiul lui C. și L. - R., născut la data de (...), în. T., jud. C., CNP: 1., cetățenia română, studii - 10 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, domiciliat în T., str. T., nr. 30, ap 33, jud. C., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 320^1 din
C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului C. V. A. la pedeapsa de 8 luni
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
În baza art. 33 lit. b din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni.
În baza art. 34 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 8 luni închisoare și 8 luni închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare pe care a sporit-o cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art.
71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C. V. A. și s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani și 10 luni, iar în baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse.
În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-au aplicat prevederile art.191 și 189 C.p.p.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Turda, emis în dosarul nr.
2189/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. V. A. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. și ped. de art. 86 alin. 1, art. 85 alin.l din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 33 lit. b C. pen.
În actul de sesizare a fost reținută următoarea stare de fapt:
La data de (...) în jurul orelor 00,30 inculpatul a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere motocicleta marca Aprilia cu capacitate cilindrica de 151 mc, circulând pe str. L. din mun. T., nefiind înmatriculată.
La termenul de judecată din data de (...), înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul a declarat că recunoaștere faptele pentru care a fost trimis în judecată și își asumă vinovăția, solicitând aplicarea disp. art. 320^1 din C.p.p. Instanța a admis cererea inculpatului.
Analizând actele dosarului și ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Urmărirea penală împotriva inculpatului a început prin rezoluția din data de (...) confirmată de procuror la aceeași dată.
În fapt, la data de (...), în jurul orelor 00,30, organele de poliție din cadru! P. M. T. aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu privind supravegherea și controlul traficului rutier, pe str. L. au oprit pentru control motocicleta marca Aprilia pe care nu era montată plăcuță cu nr. de înmatriculare și care avea nr. de identificare Z., cu o capacitate cilindrică de 151 cm3, aceasta circulând din direcția str. P-ța Romană înspre str. P-ța 1
Decembrie 1918.
În momentul opririi, organele de poliție au constatat că vehiculul respectiv a fost condus de numitul C. V.-A. din T., jud. C.. A. nu a putut prezenta pentru control documentele personale și ale vehiculului condus întrucât nu le avea asupra sa, dar a oferit agentului de politie date privind identitatea.
În urma verificării efectuate la fața locului de agentul de poliție în baza de date a persoanelor care domiciliază pe teritoriul R. și în baza de date a persoanelor care dețin permis de conducere a reieșit faptul că învinuitul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile române.
De asemenea, a fost verificată după nr. de identificare și motocicleta marca
Aprilia, ocazie cu care a fost primit răspuns verbal că vehiculul respectiv nu era înmatriculat. în baza celor constatate, organele de poliție au solicitat prin adresă S. P. C.
R. P. de C. și înmatriculare a Vehiculelor C. să comunice dacă numitul C. V.-A. posedă permis de conducere și dacă, motocicleta marca Aprilia având nr. de identificare ZD4MB(...)2O577, este înmatriculată.
S. P. C. R. P. de C. și înmatriculare a Vehiculelor C. a răspuns printr-o adresă la cele solicitate că numitul C. V.-A. nu figurează cu permis de conducere în evidentele serviciului, iar motocicleta respectivă nu figura înmatriculată în evidentele serviciului la data de (...).
La data opririi în trafic, după constatarea efectuată, învinuitul C. V.-A. a fost condus la sediul P. M. T. unde a fost audiat de organele de poliție, ocazie cu care a declarat că la data de (...), în jurul orelor 0030, a condus motocicleta marca Aprilia având seria caroserie Z. de pe str. C. V., zona Materna, până pe str. L. unde a fost oprit de echipajul de poliție. A. a recunoscut că motocicleta nu era înmatriculată și a menționat că el nu posedă permis de conducere.
Martorului Chiorescu Mihai-V. a confirmat faptul că la data respectivă învinuitul a condus motocicleta.
În drept, fapta inculpatului C. V.-A. care în data de (...) în jurul orelor
00,30 a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere motocicleta marca Aprilia cu capacitate cilindrica de 151 mc, circulând pe str. L. din mun. T., nefiind înmatriculată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. și ped. de art. 86 alin. 1, art. 85 alin.l din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, cu aplic. art. 33 lit. b C. pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea de conducere a unui autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.
Locul săvârșirii faptei, respectiv pe drumurile publice, reprezintă element constitutiv al acestei infracțiuni și este întrunit în speța de față, astfel cum reiese din probatoriul administrat.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice iar existența raportului de cauzalitate între acțiunea săvârșită și urmarea imediată este prezumată, fiind vorba despre o infracțiune de pericol abstract.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă cu privire la prima faptă și intenție indirectă cu privire la a doua, prin totala ignoranță, inculpatul acceptând orice urmare.
Instanța de fond a reținut cu privire la cele două infracțiuni, faptul că au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. b C.pen..
În procesul de individualizare a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen, respectiv dispozițiile generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, disp. art. 320^1 din C.p.p., gradul de pericol social sporit al faptelor săvârșite, raportat la indiferența inculpatului care, deși știa că nu are permis de conducere și fără să fie interesat dacă autovehiculul este înmatriculat, a condus pe drumurile publice .
Raportat la persoana inculpatului s-a reținut că nu este căsătorit, nu are ocupație și a manifestat o disponibilitate reală de a participa la procedurile desfășurate împotriva sa.
În baza art. 85 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 320^1 din
C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului C. V. A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, R., cu aplicarea art. 320^1 din
C.p.p., s-a dispus condamnarea inculpatului C. V. A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
În baza art. 33 lit. b din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni.
În baza art. 34 lit. b din C.pen. s-au contopit pedepsele de 8 luni închisoare și 8 luni închisoare, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare pe care le-a sporit cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art.
71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C. V. A. și s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani și 10 luni.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse, iar în baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-au aplicat prevederile art.191 și 189 C.p.p.
Împotriva aceste sentințe, inculpatul C. V. A. a declarat recurs în termen legal, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
În ședința publică din data de 30 ianuarie 2012 inculpatul personal a solicitat schimbarea modalității de executare, respectiv executarea pedepsei în regim de detenție, în loc de suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin apărător din oficiu s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința prev. de art.
76 Cod penal, având în vedere atitudinea sinceră și de regret manifestată de inculpatului, distanța scursă pe care a condus, pericolul concret al faptei comise. S-a mai solicitat înlăturarea sporului.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că în data de (...) în jurul orelor 00,30 inculpatul recurent C. V. A. a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, motocicleta marca Aprilia cu capacitate cilindrica de 151 mc, circulând pe str. L. din mun. T., motocicleta nefiind înmatriculată.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului C. V. A. în comiterea acestora, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.3201
Cod procedură penală, privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepselor, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptelor comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reduse cu 1/3 raportat la prevederile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, gradul de pericol social concret al faptelor, apreciat ca fiind unul ridicat, raportat la indiferența inculpatului care, deși știa că nu posedă permis de conducere și fără să fie interesat dacă autovehiculul este înmatriculat, a condus pe drumurile publice .
Raportat la persoana inculpatului s-a reținut că nu este căsătorit, nu are ocupație și a manifestat o disponibilitate reală de a participa la procedurile desfășurate împotriva sa.
Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, raportat la gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, sinceritatea inculpatului și conduita sa procesuală primind relevanță prin orientarea pedepsei înspre minimul special, redus cu o treime ca urmarea aplicării prevederilor art.3201 Cod procedură penală, limitele reduse fiind închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni.
În mod corect s-a sporit pedeapsa rezultantă cu 2 luni închisoare, fiind respectate prevederile art.34 lit.b Cod penal care prevede că atunci când s-au stabilit pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
Instanța de fond a sporit pedeapsa rezultantă cu doar 2 luni închisoare, un cuantum rezonabil în condițiile în care exista posibilitatea sporirii ei, în cazul concret, cu 16 luni închisoare.
Nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a se dispune executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante, deoarece nu se poate crea inculpatului o situație mai grea în propria sa cale de atac.
În acest sens art.385/8 alin.1 Cod procedură penală prevede că instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. V. A., fiul lui C. si L. R., născ.la 8 aprilie 1988, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 482 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei T..
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. V. A., fiul lui
C. si L. R., născ.la 8 aprilie 1988, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 482 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei T..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru av. C. M.u.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de
350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. M. ANA C. M. Ș.
GREFIER, M. V.-G.
Red.L.M. Dact.H.C./4 ex./(...) Jud.fond: H.O. T..
← Decizia penală nr. 235/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 827/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|