Decizia penală nr. 1719/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)

DECIZIA P.Ă NR. 1719/R/2012

Ședința publică din 05 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. R., judecător

JUDECĂTORI : V. C.

: A. D. L.

GREFIER : L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 978 din data de 21 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), privind pe inculpatul R. A. D. trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dat în dosar nr. 4958/P/2011 pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul R. A. D., apărător desemnat din oficiu, avocat M. I. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 11 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta M.ui P. susține recursul declarat de către P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 978/2012 a Judecătoriei C.-N.. Critică hotărârea atacată exclusiv sub aspectul netemeiniciei și arată că sancțiunea de 1000 de lei amendă penală aplicată de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 este disproporționat de mică raportat la fapta concret comisă de către inculpat. În acest sens solicită, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea căii de atac promovate de către P., casarea parțială a sentinței penale și, rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu limitele reduse la o treime întrucât în fața instanței fondului s-a reținut procedura prev. de art. 3201 Cod procedură penală. Ca modalitate de executare a pedepsei, solicită să se dispună suspendarea condiționată a acesteia, în condițiile art. 81 din Codul penal.

Apreciază că motivarea instanței fondului care vizează circumstanțele în care a avut loc fapta, în sensul că inculpatul a condus pe timp de noapte când traficul rutier nu este atât de intens, că acesta nu are antecedente penale, ținându-se seama și de vârsta și de conduita adecvată a inculpatului premergător săvârșirii infracțiunii, cu referire și la faptul că acesta nu are înscrise în fișa de cazier auto abateri la regimul circulației pe drumurile publice au justificat reținerea de către aceasta a circumstanțelor prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal și au determinat instanța să coboare pedeapsa până la aplicarea amenzii penale în cuantumul de 1000 de lei, pe care-l apreciază ca fiind extrem de redus.

Astfel, consideră că circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. c

Cod penal nu își găsește aplicarea în cauză întrucât ea este alăturată circumstanței legale generate de aplicarea procedurii prev. de art. 3201 Cod procedură penală și că niciun alt element sau conduită suplimentară nu se circumscrie celor cerute de art.

74 lit. c Cod penal. În condițiile expuse concluzionează că practic s-a dat o dublă eficiență uneia și aceleiași circumstanțe, respectiv atât eficiența legală cât și cea facultativă, prevederilor art. 74 lit. c Cod penal, a căror înlăturare o solicită.

Cu privire la buna conduită a inculpatului reținută ca și circumstanță atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal consideră că ar trebui avut în vedere faptul că din cazierul auto aflat la fila nr. 18 în dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a dobândit permisul de conducere în cursul anului 2008, motivul emiterii fiind „. permis nou"; întrucât permisul anterior fusese reținut. Așadar, arată că, chiar dacă din anul 2008 inculpatul nu a mai avut confruntări nici măcar pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, permisul i-a fost reținut anterior, necesitând un nou examen de conducere pentru redobândirea acestuia. Sub acest aspect apreciază că nu se poate avea în vedere o conduită exemplară care să reclame atenuarea răspunderii penale.

Precizează că motivele redate în scris sunt valabile în cauză și consideră că fenomenul reprezentat de conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, cu precizarea că alcoolemia inculpatului nu a fost extrem de ridicată, trebuie reflectat, potrivit art. 72 Cod penal, în sancțiunea care va fi aplicată, în limitele reduse cu o treime, fără alte motive de atenuare și în niciun caz cu motive de atenuare care să genereze aplicarea unei simple amenzi penale, într-un cuantum de

1000 de lei.

Apreciază critica formulată ca fiind justificată și solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și completat prin motivele orale. Cu cheltuieli în sarcina statului, fiind recursul P..

Apărătorul din oficiu al inculpatului R. A. D., opinează că prima instanță a stabilit în mod corect gradul de pericol social al faptei prev. de art. 87 din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ținând seama de modul și de mijloacele de săvârșirea a faptei, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. De asemenea, mai arată că prima instanță a reținut în mod corect și faptul că inculpatul nu are antecedente penale și că acesta a fost sincer atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată. Totodată, apreciază ca fiind incontestabil că, din punct de vedere formal conducerea cu o îmbibație alcoolică în sânge care depășește limita legală prezintă un pericol social, dar consideră că instanța de fond a apreciat în mod judicios gradul de pericol social redus al faptei raportat și la aspectul că inculpatul a condus autoturismul noaptea târziu, pe un drum slab circulat, pe o distanță relativ scurtă și la solicitarea unui prieten. Mai arată că din probele biologice rezultă o alcoolemie de 0,90 g/l și de 0,80 g/l, inculpatul fiind la limita dintre contravenție și infracțiune, astfel că solicită să se constate, în esență, că instanța de fond a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârșite de către acesta. Apreciază că amenda penală în cuantumul stabilit de către prima instanță este suficientă, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 alin. 1 pct. b Cod procedură penală, solicită respingerea recursului P.. Cu onorariu FMJ.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 978 din data de 21 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și c și 76 din C. pen. și art. 3201 din C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul R. A.-D., cetățean român, fiul lui S. și E., născut la data de 22 aprilie 1979 în localitatea comuna M. R., jud. C., CNP 1., domiciliat în M.-Răcătău, sat M., nr. 44, jud. C., agricultor, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibiție alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 631 din C. pen. a fost atrasă atenția inculpatului cu privire la faptul că în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui pedeapsa amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că fapta inculpatului R. A.-D. care, după ce a consumat băuturi alcoolice în noaptea zilei de 22 mai 2011, în jurul orei 2.20 a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ 107 P prin localitatea S. R. autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...), aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu o imbibație alcoolică de 0,90 g%o, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolică peste limita legala admisă, prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 R.

La individualizarea pedepsei instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, dispozițiile art. 3201 din C. pr. pen., gradul de pericol social al faptei raportat la gradul alcoolemiei puțin peste limita de 0,80 g/l alcool, de faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe timp de noapte, pe un drum cu trafic redus, de vârsta inculpatului, de faptul că nu are antecedente penale și a avut o conduită procesuală adecvată. Așadar au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c din C. pen. și având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii disp. art. 3201 din C. pr. pen., instanța a considerat că scopul pedepsei, raportat la gravitatea faptei și persoana inculpatului poate fi atins și prin aplicarea unei amenzi penale.

În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și c și

76 din C. pen. și art. 3201 din C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul R. A.-D. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA.

În susținerea recursului sentința a fost criticată sub aspectul netemeiniciei individualizării a pedepsei aplicate inculpatului; s-a apreciat că fapta acestuia prezintă caz de pericol social sporit, datorită disponibilității inculpatului de a conduce un autoturism după ce a consumat alcool, pe o distantă considerabilă și în condițiile în care în mașină se mai afla o persoană.

S-a învederat, că în mod nejustificat au fost reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit. a și c C. pen. având drept consecință aplicarea unei amenzi penale de 1000 lei inculpatului.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C.pr. pen., Curtea constată următoarele:

În mod temeinic, prima instanță a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmării penale, probe pe care inculpatul și le-a însușit (f.10), starea de fapt constând în aceea că în noaptea de 22 mai 2011, în jurul orei 220 inculpatul a condus pe un drum județean, prin localitatea S. R., un autoturism Dacia

1310, inculpatul având o imbibație alcoolică de 0,90 g%o;s-a apreciat că fapta constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,8. alcool pur în sânge, prev. si ped. art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2000.

Curtea, apreciază că, în mod temeinic, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuate prev. de art. 74 alin.1 lit. a și c C. pen., deoarece gradul de pericol social concret al faptei se situează la limita dintre contravențional și penal.

Susținerea parchetului că în mod nejustificat au fost reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit. a și c C. pen. nu este întemeiată; circumstanțele sunt justificate de conduita inculpatului și nu sunt doar formale, având în vedere că acesta nu a contestat alcoolemia care la proba întâi a fost de 0,90 g%o, iar la a doua de 0,80 gr%o (f.8 dup), dimpotrivă a recunoscut de prima dată că a consumat o bere.

Prin urmare, în mod temeinic s-a dat eficientă inclusiv art. 3201 alin.7 C. pr. pen., însă aplicarea unei amenzi penale de 1000 lei nu reflectă suficient gravitatea faptei și nu face evidentă împrejurarea că inculpatul totuși a comis o faptă penală și nu una contravențională, ca atare se impune majorarea cuantumului amenzii penale la 3000 lei, menținându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În consecință, va fi admis recursul parchetului în sensul celor menționate, în baza 38515 pct.2 lit. d C. pr. pen.

Văzând și disp. art. 192 alin.3 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art.38515 pct.2 lit. d C. pr. pen. admite recursul declarat de P. DE PE

L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr.978/2012 a

Judecătoriei C.-N., pe care o casează doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.

Rejudecând în aceste limite, condamnă pe inculpatul R. A.-D., cetățean român, fiul lui S. și E., născut la data de 22 aprilie 1979 în localitatea comuna M. R., jud. C., CNP 1., domiciliat în M.-Răcătău, sat M., nr. 44, jud. C., agricultor, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3000 lei amendă penală prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.320 ind.1 C. pr. pen. și art.74 lit. a, c și 76 lit. e C. pen.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din

FMJ în favoarea avocat M. I.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de (...).

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. R. V. C. A. D. L.

L. A. S.

GREFIER,

Red.C.V./dact.V.R.

2 ex.(...)

Jud. fond L. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1719/2012, Curtea de Apel Cluj