Decizia penală nr. 1592/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1592/R/2012

Ședința publică din 12 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. M., judecător

JUDECĂTORI: M. Ș.

ANA C.

G.: M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către intimatul C. S. împotriva sentinței penale nr.123 din 15 mai 2012 pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului M., cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de SC G. A. SA B. M.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 5 noiembrie 2012, s-a depus din partea intimatului C. S. un înscris prin care solicită anularea recursului declarat în cauză, respectiv a nu se da curs recursului declarat de acesta, întrucât nu avea interes pentru a declara recurs.

Reprezentanta parchetului solicită a se lua act de manifestarea de voință a intimatului, respectiv a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr.123 din 15 mai 2012 a JUDECĂTORIei V. de Sus, pronunțată în dosarul nr.(...), în temeiul art.403 al.3 C.pr.pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta SC G. A. SA, a sentinței penale nr. 175 pronunțată în data de (...) în dosarul nr.(...) al JUDECĂTORIei V. de

Sus, în contradictoriu cu intimații C. S., P. A. M., S. C. J. T. M., S. C. de R. C. N.,

O. S. B., D. S. B. M. și asigurator BT A. T. SA C. N.

În baza art.192 alin 2 C.pr.pen, revizuienta a fost obligată la plata sumei de

100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea formulată în temeiul art.394 al.1 lit.„a"; si „c"; C.pr.pen., SC G. A. SA a solicitat revizuirea sentinței penale nr.175/(...) a JUDECĂTORIei V. de Sus, definitivă prin decizia penala nr.1773/R/2011 a Curții de A. C., sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile materiale acordate de instanță părții civile P. A. M.

In motivare, a arătat că partea civilă P. A. M. a prezentat documente cu caracter vădit fals cu privire la veniturile sale din Italia. Astfel, prin simpla căutare pe site-ul ec.europa.eu se constată ca în evidențele autorităților fiscale italiene nu exista societatea angajatoare cu codul TVA IT 02651910214 de la care partea civilă trebuia să primească suma de 2000 E. lunar în perioada (...)- (...). In calitate de asigurător de răspundere civilă auto, hotărârea penală îi este opozabilă sub aspectul laturii civile, iar sumele stabilite de plată nu sunt în realitate probate de partea civilă.

In conformitate cu disp.art.399 C.pr.pen., s-au efectuat cercetări prealabile de către procuror si, prin concluziile înaintate instanței a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire. S-a arătat că toate criticile revizuientei s-au întemeiat pe prezumția că societatea angajatoare nu este înregistrată în evidențele din Italia, iar „declarația"; întocmită de cetățeanul italian T. E. nu este veridică, prezumție determinată de accesarea site-ului ec. europa.eu în care indicativul TVA corespondent al codului fiscal de identificare a persoanelor juridice, nu se regăsește. Ori, partea civilă a depus alte două înscrisuri traduse din limba italiană prin care s-a confirmat fără dubiu ca angajatorul există, ca și contractul său de muncă.

La primirea lucrărilor trimise de procuror și înregistrate sub nr.(...), din eroare s-a dispus citarea părților.

Instanța a apreciat că nerespectarea disp.art.403 al.1 C.pr.pen., în sensul desfășurării procedurii în ședința publică, nu este de natură să conducă la nulitatea actelor în sensul art.197 C.pr.pen., dimpotrivă se asigura respectarea drepturilor părților la apărare și contradictorialitate.

Inculpatul C. S., prin apărător ales, a solicitat admiterea în principiu a cererii, fixarea unui termen în vederea rejudecării cauzei sub aspectul laturii civile cu consecința suspendării executării sentinței penale 175/2011 a

JUDECĂTORIei V. de S. A arătat că, la dosarul cauzei nu s-au depus actele în original, lucru pe care l-a apreciat ca fiind absolut necesar, iar în plus trebuiau cerute relații oficiale de la R. firmelor din Bolzano pentru a verifica veridicitatea înscrisurilor depuse.

In ceea ce-l privește, consideră că, în ipoteza în care susținerile revizuientei

- societatea de asigurări, se confirmă, toate aceste aspecte pot influența soluția finală, chiar sub aspectul individualizării pedepsei ce i s-a aplicat, dar mai ales sub aspectul stabilirii despăgubirilor civile.

Intimatul parte civilă S. C. J. T. M. a solicitat o copie de pe cererea de revizuire pentru a-și putea formula apărările în situația în care îi este afectat dreptul său. Ulterior nu a formulat cereri sau apărări.

Celelalte părți intimate legal citate nu s-au prezentat la dezbateri.

La cererea de revizuire de față, a fost atașat dosarul de fond (...).

Analizând cererea, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art.403 al.1 teza II C.pr.pen., instanța examinează daca cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. In baza celor constatate, dispune fie admiterea în principiu a cererii de revizuire prin încheiere, fie respingerea acesteia prin sentință.

In speță, cererea de revizuire vizează latura civilă a cauzei și sunt invocate motivele prev. de art. 394 al. 1 lit. „a"; si „c"; C.pr.pen., respectiv că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la data soluționării cauzei si înscrisurile care au servit ca temei al hotărârii au fost declarate false.

Prin sentința penală nr.175/(...) a JUDECĂTORIei V. de Sus modificată în parte prin decizia penală 173/R/4.XI.2011 a Curții de A. C., inculpatul C. S. a fost condamnat la 1 an închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. si ped. de art. 184 al. 2 si 4 C., comisă prin aceea că, la data de (...), în timp ce conducea pe DN 18 V. de Jos autoturismul marca Dacia Logan cu număr de înmatriculare (...) proprietatea Direcției S.e M., nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil înghețat și acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul autoturismului si a accidentat pe partea vătămată P. A. M., cauzându-i leziuni vindecabile în 180-200 zile îngrijiri medicale.

In baza art.313 al. 1 din Legea 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare cu partea vătămată.

In baza art.14 C.pr.pen. rap. la art.999 si 1000 C., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabila civilmente D. S. M. să plătească părții civile P. A. M. suma de 6.634 lei si 16.000 E. sau echivalentul în lei cu titlu de despăgubiri civile materiale, suma de 10.000 E. cu titlu de daune morale și suma de 665 E. sau echivalentul în lei cu titlu de despăgubiri civile periodice

(lunare) începând cu data de (...) și până la (...) sau noi dispozițiuni.

Hotărârea este opozabilă sub aspectul laturii civile, asigurătorului revizuient de față. Obiectul cererii sale de revizuire îl constituie parțial latura civilă și anume sub aspectul despăgubirilor civile materiale de 16.000 E. și cele periodice de 665 E. lunar, care s-au stabilit pe baza contractului de muncă din Italia prezentat de partea civilă și a declarației cetățeanului italian T. E., date în numele S. W. T. -. B. SRL cu sediul în Bolzano din Italia.

Criticile revizuientei se întemeiază pe neveridicitatea înscrisurilor, susținând că sunt vădit false întrucât societatea angajatoare nu ar exista, nefiind înregistrată în evidentele din Italia. Ori, în cursul cercetărilor prealabile, au fost depuse certificatul de înscriere a societății în R. Firmelor de la C. de C. și I. din Bolzano, statutul societății și declarația autentificată la notarul public al reprezentantului legal al firmei N. E. T. E. este membru în Consiliul de A. al societății.

Traducerile au fost făcute după acte originale, de traducător autorizat de

Ministerul Justiției.

Contractul de muncă al părții civile pe perioadă determinată, a fost confirmat de administratorul societății italiene.

Rezultă că nici unul din motivele invocate de revizuientă nu subzistă, astfel că se impune respingerea cererii.

In baza art.192 al.2 C.pr.pen., revizuienta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal intimatul C. S., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

Pentru ședința publică din data de 12 noiembrie 2012 intimatul a trimis la dosarul cauzei un înscris prin care a învederat că își retrage recursul formulat, neavând interes în cauză.

Raportat la poziția procesuală a intimatului C. S., urmează ca în baza art.385/4 rap.la art.369 Cod procedură penală instanța să ia act de retragerea recursului declarat de intimat împotriva sentintei penale nr. 123 din 15 mai 2012 a JUDECĂTORIei V. de S.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat intimatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de retragerea recursului declarat de intimatul C. S., domiciliat în comuna M., nr. 260, jud. M. împotriva sentinței penale nr.123 din 15 mai 2012 a

JUDECĂTORIei V. de S.

Obligă pe recurentul C. S. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. M. Ș. ANA C.

G. M. N.

Red.LM/MB (...)/2 ex. J..fond:M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1592/2012, Curtea de Apel Cluj