Decizia penală nr. 1452/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1452/R/2012
Ședința publică din 22 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. C. M., judecător
JUDECĂTORI: M. R.
: A. D. L.
G. : M. N.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. A. C.
S-a luat în pronunțare recursul declarat de părțile civile D. A. I., D. T. V., D. D. și D. A. A. împotriva sentinței penale nr. 1241 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. (...), având ca obiect cercetarea judecătorească a inculpatei D. (C.) V. N. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 17 octombrie
2012, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22 octombrie 2012.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 1241 din data de 23 mai 2012 pronunțată de J. B.- M., s-a dispus condamnarea inculpatei D. (nume anterior C.) V. N., fiica lui V. și O., născută la data de (...) în B. M., jud. M., CNP 2., cetățean român, studii superioare, căsătorită, psiholog, fără antecedente penale, domiciliată în B. M., str. C., nr. 17, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal cu incidența prevederilor art.
320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal și suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 999 cod civil a fost obligată inculpata să plătească:
- părților civile D. A. I. domiciliată în Comuna Șișești, Sat Ș., nr. 21, jud.
M., D. D. și D. A. A. ambii domiciliați în Comuna Șișești, Sat Ș., nr. 450, jud. M., suma de 20.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale cu dobânda legală aferentă începând cu data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a debitului
- părților civile D. D. și D. A. I., echivalentul în lei la data plății a sumei de
10.000 euro pentru fiecre dintre aceste două părți civile, cu titlu de daune morale
- părții civile D. A. A., echivalentul în lei la data plății a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale
- părții civile D. T., domiciliat în Comuna Șișești, Sat Ș., nr. 450, jud. M., echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri.
S-a respins solicitarea părții civile D. A. A. privind obligarea inculpatei la plata unei prestații lunare periodice.
S-a constatat că în cauză a fost citată în calitate de asigurător SC A. Ț. A. SA cu sediul în București, st. Căderea Bastiliei, nr. 80-84, sector 1.
În temeiul art. 193 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească suma de 4000 lei părților civile D. A., D. A. A. și D. D. reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de către acestea din urmă, iar în temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligată inculpata să plătească suma de 1200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 2. din
14 noiembrie 2011 a fost trimisă în judecată inculpata D. (C.) V. N. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. art. 178 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpata a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei D. S.
Inculpata a recunoscut săvârșirea infracțiunii ce a format obiectul actului de inculpare și a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Examinând Rechizitoriul procurorului în raport cu probele administrate în cauză, J. a reținut în fapt următoarele:
La data de (...), în jurul orei 14:00, inculpata D. (C.) V. N. conducea autoturismul marca Toyota, cu numărul de înmatriculare 06 BPM, pe DJ 184, pe raza localității Ș., județul M., deplasându-se dinspre orașul C., înspre orașul B. S.
Ajungând în dreptul imobilului cu numărul 448 din localitatea Ș., pe o porțiune de drum în pantă, care prezenta denivelări, din cauza neadaptării vitezei de circulație la condițiile de drum, inculpata a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului, a intrat în derapaj spre dreapta și a pătruns pe acostament unde a surprins-o și a accidentat-o pe victima D. S.
Victima accidentului de circulație mergea pe acostament în calitate de pieton, în aceeași direcție de deplasare cu autoturismul condus de inculpată, la o distanță de aproximativ un metru de partea carosabilă.
În urma impactului cu autoturismul, victima s-a lovit cu capul de parbrizul autovehiculului și a fost proiectată în șanțul de pe partea dreaptă a părții carosabile, decedând pe loc.
Inculpata a virat spre stânga, autoturismul a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un mal de pământ situat la poarta de acces în curtea imobilului cu numărul 2 din localitatea Ș., la o distanță de 175 de metri de locul în care a căzut victima. În urma accidentului, autoturismul a fost avariat în proporție de 60% ( fila 19 dos. urm. pen.).
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 671/150 din (...) al S.
Medico-Legal J. M., moartea victimei D. Sînzîiana a fost violentă, ea s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral acut cu facturi multiple de calotă și bază craniană, cu secțiune de trunchi cerebral, leziunile tanatogeneratoare, precum și cele descrise al examenele extern și intern s-au putut produce prin lovire, proiectare în cadrul unui accident rutier, alcoolemia a fost zero, moartea poate data din (...) ( filele 29-30 dos. urm. penală).
Inculpata D. (C.) V. N. a suferit la rândul său vătămări corporale și a fost transportată la S. J. de U. „. din B. M., unde i s-a recoltat o probă biologică în vederea stabilirii alcoolemei. Potrivit Buletinului de analiză toxicologică- alcoolemie nr. 3. din (...) al S. Medico-Legal J. M., inculpata D. (C.) V. N. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,00 g%0 la proba recoltată la ora 1.(filele 21 și 24 dos. urm. pen.).
În cauză s-a dispus efectuarea expertizei tehnice auto întocmit de d-nul expert tehnic Cînța A..
Potrivit Raportului de E. T., viteza inițială probabilă cu care autoturismul Toyota se apropia de locul unde urma să se producă accidentul a fost de circa 81 km/h, viteza din momentul impactului cu victima a fost de 75 km/h, coliziunea dintre partea din față dreapta a autoturismului și persoana accidentată mortal a avut loc pe acostamentul de lângă drum; poziția corpului pietonului era în momentul coliziunii verticală, în mers, iar axa de simetrie a trupului acesteia ( coloana vertebrală) se afla la o distanță de aproximativ 0,9 metri de marginea șoselei; autoturismul condus de inculpată intrase aproximativ un metru pe acostamentul din dreapta drumului, urmele de frânare găsite și măsurate pe șosea nu au fost lăsate de autoturismul implicat în accident, nefiind pe direcția traiectoriei urmată de această mașină ( filele 60 - 71 dos. urm.pen.).
Succesorii legali ai victimei respectiv fii acesteia, D. A. I., D. T. V., D. Dănuș și D. A. A., s-au constitui părți civile în cauză solicitând dezdăunări materiale și morale .
În drept:
Fapta inculpatei D. ( C.) V. N., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art.178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto și schiță, proces verbal de verificare a stării tehnice, Raport de expertiză tehnică auto, Buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3./(...) al S. Medico-Legal J. M., raport de constatare medico-legală nr. 671/150/ (...) al S. Medico-Legal J. M., declarațiile părților civile, constituire de părți civile, declarațiile martorilor Puț G., Ț. A., N. A., M. R., precum și propriile declarații detaliate ale inculpatei.
Culpa exclusivă a inculpatei în producerea accidentului de circulație constă în nerespectarea prev. art. 35 alin.1, art. 48 și art. 49 alin.1 din OUG nr.
195/2002, care o obligau să adopte un comportament în conducerea autovehiculului care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și în aceiași măsură îi impuneau să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Autoturismul condus de inculpată a rulat cu o viteză de circa 81 km/h în momentele premergătoare producerii accidentului de circulație, în condițiile în care limita legală de viteză în localitate era de 50 km/h.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptei prin care s-a suprimat viața unei persoane, precum și atitudinea inculpatei în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei J. a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea acesteia, sens în care se va da eficiență prevederilor art. 81 Cod penal.
Inculpatei i s-a interzis dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, fapta acesteia fiind incompatibilă cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice, pedepse accesorii a căror executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare.
În soluționarea laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut faptul că în sarcina inculpatei sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, sens în care a fost ținută la plata de dezdăunări materiale precum și de daune morale.
Astfel, din probatoriul testimonial precum și cel cu înscrisuri administrat în cauză, a rezultat că moștenitorii victimei accidentului de circulație au avansat cheltuieli legate de înmormântare și pomenirea ulterioară a victimei conform obiceiului locului (15.000 lei) și de asemenea urmează să edifice un monument funerar ale cărui costuri sunt apreciate la suma de 5.000 lei.
Toate părțile civile sunt îndreptățite să fie îndestulate cu daune morale în considerarea faptului că acestea sunt fii victimei față de care nutreau sentimente profunde de atașament, iar prin decesul acesteia au fost supuse unor suferințe psihice intense ce reclamă o reparație corespunzătoare.
Pentru partea civilă D. A. A., minor aflat în întreținerea victimei accidentului de circulație, instanța de fond a apreciat că se impune acordarea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, în considerarea atașamentului firesc precum și a dependenței morale și materiale a acestuia față de mama decedată.
În ceea ce privește solicitarea părții civile D. A. A. de a i se acorda despăgubiri periodice până la majorat sau noi dispozițiuni în cuantum de 1.200 lei lunar aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
Astfel, această parte civilă beneficiază începând cu data de 1 iulie 2010 de acordarea unei pensii de urmaș în sumă de 725 lei lunar, conform Deciziei nr. 2. din (...) a Casei J.ețene de P. M..
În această situație, așa cum a statuat în mod constant practica judiciară, când urmașii beneficiază de pensie de la stat, inculpatul va putea fi obligat doar la plata unei prestații periodice rezultate ca diferența dintre veniturile lunare pe care le afecta victima urmașilor săi și pensia de urmaș.
Or, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat faptul că victima accidentului de circulație ar fi alocat fiului său minor respectiv părții civile D. A.
A. o sumă mai mare de 725 lei lunar, care să justifice acordarea unei prestații periodice compensatoare.
Fiind în culpă procesuală inculpata a fost obligată să suporte atât cheltuielile judiciare efectuate de către părțile civile în procesul penal cât și cele avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, părțile civile D. A. I., D. T. V., D. D. și D. A. A. au declarat recursuri, în termen legal, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursurilor lor, părțile civile au învederat faptul că, raportat la culpa exclusivă a inculpatei în comiterea accidentului de circulație, la urmarea produsă, cazierul auto al inculpatei din care rezultă nu mai puțin decât 6 sancționări contravenționale anterioare, se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei stabilite, prin aplicarea art.86 ind.1 C. și supravegherea inculpatei de S. de P.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a arătat că se impune majorarea daunelor morale stabilite în cauză, ținându-se seama de întregul prejudiciu cauzat, pierderea unuia dintre părinți, partea civilă, minoră la data comiterii faptei, rămânând orfan de ambii părinți, tatăl său decedând anterior.
De asemenea, s-a apreciat că este necesar și justificat ca inculpata să fie obligată la plata unei prestații pecuniare lunare, reprezentând suma ce i-ar fi revenit minorului din banii obținuți de mama sa dacă aceasta ar mai fi trăit, pensia de urmaș stabilită fiind calculată doar după tatăl decedat.
Apoi, o altă eroare a instanței de fond ce face imposibil de executat hotărârea atacată s-a considerat că este aceea că instanța a constatat doar că asiguratorul a fost legal citat în cauză fără însă a-l obliga pe acesta în vreun fel la repararea prejudiciului cauzat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrări unui probatoriu pertinent, util și concludent în faza de urmărire penală, ce a stat la baza trimiterii în judecată a inculpatei, a aplicării art.320 ind.1 C., ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpată, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, Curtea constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatei, sub forma culpei exclusive ( formă cerută de altfel de textul incriminator) reținându-se în sarcina sa că la data de (...), în jurul orelor 14,00 conducea autoturismul marca Toyota, cu număr de înmatriculare 06 BPM, pe DJ 148, pe raza localității Ș. iar în dreptul imobilului cu numărul 448 pe o porțiune de drum în pantă, care prezenta denivelări, din cauza neadaptării vitezei de circulație la condițiile de drum, inculpata a pierdut controlul direcției de deplasare a autoturismului, a intrat în derapaj spre dreapta și a pătruns pe acostament unde a surprins-o și a accidentat-o pe victima D. S.
Victima accidentului de circulație mergea pe acostament în calitate de pieton, în aceeași direcție de deplasare cu autoturismul condus de inculpată, la o distanță de aproximativ un metru de partea carosabilă.
În urma impactului cu autoturismul, victima s-a lovit cu capul de parbrizul autovehiculului și a fost proiectată în șanțul de pe partea dreaptă a părții carosabile, decedând pe loc.
Inculpata a virat spre stânga, autoturismul a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un mal de pământ situat la poarta de acces în curtea imobilului cu numărul 2 din localitatea Ș., la o distanță de 175 de metri de locul în care a căzut victima. În urma accidentului, autoturismul a fost avariat în proporție de 60% ( fila 19 dos. urm. pen.).
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, apreciem că instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 C., de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, de forma de vinovăție cerută, de culpa exclusivă a inculpatei în producerea accidentului de circulație, dar și de persoana inculpatei, de lipsa antecedentelor penale ale acestuia, de atitudinea sinceră de recunoaștere și regret precum și de conduita procesuală corectă a acesteia, astfel că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate.
În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, apreciem că scopul sancționator și de reeducare nu poate fi împlinit decât printr-o atentă supraveghere a inculpatei pe durata unui termen de încercare ce urmează a fi stabilit, precum și prin restricționarea dreptului acesteia de a conduce vreun autovehicul.
Pentru a conchide astfel, Curtea a avut în vedere numeroasele abateri ce rezultă din cazierul auto a inculpatei, precum și normele încălcate de către aceasta, faptul că a circulat cu viteză în localitate, aceasta fiind principala cauză a producerii accidentului.
Cu privire la latura civilă a cauzei, apreciem că instanța de fond a soluționat corect acțiunea civilă formulată în cauză de succesorii legali ai victimei, constatând că nu se impune acordarea unei rente lunare în favoarea minorului D. A. A., acesta beneficiind de o pensie de urmaș în sumă de 725 lei, stabilită după ambii părinți decedați ( conform deciziei nr.2. din (...) a Casei
J.ețene de P. M.), calculată la venitul mediu pe economie, întrucât niciunul dintre părinți nu obținea venituri lunare constante.
Împărtășim opinia instanței de fond cu privire la faptul că în speță nu s-a făcut dovada că victima ar fi alocat fiului său o sumă lunară mai mare decât pensia de urmaș stabilită de stat, astfel că inculpata nu va putea fi obligată la vreo diferență de plată.
Cu privire la stabilirea unui cuantum al daunelor morale care să asigure repararea prejudiciului moral suferit de părțile civile, afectate în mod deosebit și ireversibil de decesul victimei ne însușim opinia conturată în literatura de specialitate potrivit căreia, scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral este compensarea suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.
Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe criterii, ce s-au cristalizat în timp în doctrina și jurisprudență și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral.
Considerăm, de asemenea că la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii.
Față de cele de mai sus, apreciem că instanța de fond a cuantificat corect daunele morale acordate în cauză, ținând seama de toate criteriile arătate.
Potrivit Deciziei în interesul legii nr.1/2005 a Înaltei Curți de C. și Justiție,
S. de asigurare participă in procesul penal in calitate de asigurator de răspundere civila.
Mai mult, în considerentele deciziei amintite se arată că, din analiza dispozițiilor legale si a principiilor de drept la care s-a făcut referire în conținutul deciziei rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civila, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, întemeiata pe contractul de asigurare încheiat in condițiile reglementate prin L. nr. 1..
Așa fiind, apreciem că dispoziția instanței de fond prin care a constatat doar legala citare a asiguratorului nu este suficientă, fiind necesar, în vederea executării corecte a hotărârii constatarea calității de asigurator a societății de asigurare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursurile formulate în cauză, va casa hotărârea atacată doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatei D. V. N., precum și a omiterii constatării calității de asigurător al S. A. R. A. S.
Rejudecând, în aceste limite, în baza art. 861 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 862 Cod penal încredințând supravegherea inculpatei S. de P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș.
În baza art. 863 Cod penal va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență
Precum și a următoarei obligații: e) să nu conducă nici un vehicul;
Va constata calitatea de asigurător a SC A. Ț. A. SA. Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va obliga inculpata la plata în favoarea părților civile D. A. I. și D. T. V. a câte 250 lei, cheltuieli judiciare și în favoarea părții civile D. D. (în nume propriu și în calitate de tutore a părții civile D. A. A.) a sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare.
Va stabili onorariu parțial apărător din oficiu în sumă de 100 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. M. M..
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părților civile vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursurile declarate de părțile civile D. A. I., D. T. V., D. D., D. A. A. împotriva sentinței penale nr. 1241/23 mai 2012 a JUDECĂTORIei B.-M., pe care o casează doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatei D. V. N., precum și a omiterii constatării calității de asigurător al S. A. R. A. S.
Rejudecând, în aceste limite, în baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei D. V. N. (fiica lui V. și O., născută la data de (...) în B. M., jud. M., domiciliată în B. M., str. C., nr. 17, jud. M.) pe durata termenului de încercare de 4 ani prevăzut de art. 862 Cod penal încredințând supravegherea inculpatei S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În baza art. 863 Cod penal dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență
Precum și a următoarei obligații: e) să nu conducă nici un vehicul;
Constată calitatea de asigurător a SC A. Ț. A. SA.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Obligă inculpata la plata în favoarea părților civile D. A. I. și D. T. V. a câte
250 lei, cheltuieli judiciare și în favoarea părții civile D. D. (în nume propriu și în calitate de tutore a părții civile D. A. A.) a sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare.
Stabilește onorariu parțial apărător din oficiu în sumă de 100 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. M. M..
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părților civile rămâne în sarcina acestuia.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică din data de 22 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. M. M. R. A. D. L.
G., M. N.
Red.A.D.L./(...). Dact.H.C./4 ex./ J..fond: O.F..
← Sentința penală nr. 87/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 375/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|