Decizia penală nr. 1487/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1487/R/2012
Ședința publică din 25 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P. - judecător JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
G.: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de P. DE PE L. J. B.-M. și partea civilă S. C. J. DE U. C.-C. C. M.-F. 2 împotriva sentinței penale nr. 749 din 22 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) de J. B.-M., privind pe inculpatul S. F., trimis în judecată prin R. nr. 2. al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, art. 184 alin. 2, 4 și 41 Cod penal, art. 184 alin. 1, 3 Cod penal, art. 184 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Baia Mare prin sentința penală nr.749 din 22 martie 2012 a condamnat pe inculpatul S. F., CNP 1., fiul lui I. și D., născut la (...) în B. M., de cetățenie română, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, are un copil minor, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în S., str.N.B. nr.57, M., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de:
- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.3201din C.pr.penală, la
8 luni închisoare.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani 8 luni și atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Cu aplicarea art. 71 al.5 raportat la art. 64 lit. a teza II Cod penal.
1
În temeiul art.334 C.pr.penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de vătămare corporală prev.de art.184 al.2, 4 și al.4 ind.1 C.penal, înlăturând disp.al.41 al art.184 C.penal.
În temeiul art.11 pct.2 lit.b, rap. la art.10 lit.h C.pr.penală s-a încetat procesul penal pornit la plângerea părților vătămate B. G. C. și B. I. C., ambele domiciliate în S., P.ța U. nr.18-27, M. și C. S. M. din S., str.1 Mai nr.18, M., împotriva inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de:
-vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.2, 4 C.penal;
-vătămare corporală din culpă prev.de art.184 al.1,3 C.penal
(2fapte), toate cu aplicarea art.33 lit.a C.penal.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părților vătămate.
S-a respins cererea de constituire ca parte civilă formulată de SC O.
V. I. G.-S. M..
Conform art.313 din Lg.95/2006, a obligat inculpatul la plata sumei de 6187,31 lei, cheltuieli de spitalizare a părților vătămate către S. J. de U.
,,C. O.,, B. M., cu dobânda legală de prev.de OG 9..
S-a constatat că pentru S. C. J. de U. C.-C. C. M. -F. 2, nu au fost formulate cereri de plată a cheltuielilor de spitalizare.
S-a constatat că în cauză Societatea de A., O. V. I. G.-S. M. are calitate de asigurător, prezenta hotărâre fiindu-i opozabilă.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul parțial al avocatului din oficiu Amzărescu Niță C..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2. al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul S. F. cu datele personale menționate în dispozitivul sentinței, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de (...), a condus pe drum public un autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, și urmare stării în care se afla a comis un accident în care au suferit leziuni părțile B. G. C., B. I. C. și C. S. M..
Inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, recunoașterea sa coroborându-se cu probele de la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare aferentă, declarația părții vătămate B. G. C., buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 190379/2009, certificat medico-legal nr.
420/2009, declarația părții vătămate C. S. M., certificat medico-legal nr.
419/2009, proces verbal, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr.
190378/2009, certificat medico-legal nr.604/2009, raport de experitză medico-legală calcul retroactiv alcoolemie nr. 5602/IX/d/240/(...), raport de expertiză tehnică judiciară, proces verbal de verificare a stării tehnice auto, declarații martori B. A. C. și B. A. V., declarațiile inculpatului solicitând judecarea sa în baza probelor administrate de parchet, conform procedurii simplificate.
Inculpatul a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate de parchet, probe pe care și le-a însușit.
La data de (...), în jurul orei 19:10, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul S. F. s-a urcat la volanul autoturismului marca Volkswagen Passat cu număr de înmatriculare (...), pe care l-a condus pe DE 58, dinspre localitatea Apa înspre orașul S.
2
Pe același sector de drum se deplasa și partea vătămată B. G. C., la volanul autoturismului Volkswagen Passat C. cu număr de înmatriculare (...), autoturism în care se mai aflau și numiții B. I. C. și C. S. M. în calitate de pasageri.
Ajungând la indicatorul de intrare în județul M., în curbă, datorită stării în care se afla, a vitezei și nerespectării unei distanțe de siguranță față de autoturismul condus de parte vătămată B. G. C., inculpatul l-a lovit în partea din spate.
În urma impactului autoturismul părții vătămate a fost aruncat în șanțul din partea dreaptă a carosabilul iar autoturismul condus de inculpat, după ce s-a rotit în aer și a lovit un copac, s-a oprit în șanțul din partea stângă a drumului.
Urmare accidentului, partea vătămată B. G. C. cât și inculpatul S. F. au fost transportați de urgență la S. J. de U. „. C. O. B. M. în comă, fiind internați la secția A.
Conform actelor medicale aflate la dosar, partea vătămată B. G. C. a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de
65-70 zile de îngrijiri medicale, B. I. C. și C. S. M. au suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un umăr de 12-14 zile și respectiv 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Și inculpatul a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru
vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.Inculpatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și nici examinat clinic în vederea determinării gradului de intoxicație etilică, deoarece, după producerea accidentului a fost transportat de urgență la spital, fiind în comă, aspect ce a rezultat din procesul verbal întocmit de organele de poliție, precum și din mențiunea făcută pe buletinul de examinare clinică aflat la dosarul de urmărire penală la fila 29.
Întrucât au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.
90378/(...) al Serviciului Medico-Legal J. B. M. a rezultat că inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 g%0, la prima probă recoltată la ora 2. și respectiv 1,55 g%0 la cea de a doua probă recoltată la ora 2..
Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.
190379/(...) al Serviciului Medico - Legal J. B. M. rezultă că partea vătămată B. G. C. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0 g%0.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico- legală calcul retroactiv al alcoolemiei din care a rezultat că pentru ora accidentului rutier inculpatul a avut o alcoolemie mai mare de 0,80 g%0 cu o valoare teoretică apropiată de 2,00 g%0 din care aproximativ 0,50 g%0 poate fi consecința consumului de alcool parțial recunoscut și declarat de inculpat.
Pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc accidentu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-judiciare din care rezultă că accidentul de circulație s-a produs pe fondul unei viteze de deplasare suficient de mare, respectiv 120-131 km/h a autoturismului condus de inculpat care se afla și sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit concluziilor expertului, accidentul putea fi evitat numai de inculpat, dacă respecta regulile de circulație privind distanța regulamentară în raport cu autoturismul ce se deplasa în fața sa, dacă ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și respectiv, dacă ar fi acționat sistemul de frânare.
3
În drept, fapta comisă de inculpatul S. F., în modalitatea descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, faptă pentru care instanța aplică acestuia pedeapsa de 8 luni închisoare.
Fapta aceluiași inculpat, care la aceeași dată, fiind sub influența
băuturilor alcoolice, datorită vitezei mari și nerespectării distanței de siguranță față de autoturismul condus de partea vătămată B. G. C., care circula în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta, lovindu-l din spate, cauzându-i părții vătămate leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 65 - 70 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, astfel că instanța, în temeiul art.334 C.pr.penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei și înlătură al.4 ind.1.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că potrivit Deciziei în interesul legii nr.26/2009, ICCJ a dat o interpretare obligatorie a aplicării în concurs a disp.art.184 al.4 ind.1 C.penal, cu disp.art.87 al.1 din OUG 195/2002, în situația în care conducătorul auto este concomitent în stare de ebrietate,,constatată clinic,, cât și cu îmbibație allcolică peste limita legală și produce un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unor persoane.
Din cuprinsul deciziei susamintite instanța a reținut că Î. Curte stabilește concomitența celor două circumstanțe, cât și faptul că ambele trebuie să rezulte din probe certe.Astfel, pentru reținerea stării de ebrietate trebuie ca aceasta să fie stabilită clinic, ceea ce nu este cazul în situația de față, așa cum rezultă din cele mai sus arătate, iar gradul de alcoolemie să fie stabilit în urma analizei probelor biologice.
Dat fiind faptul că inculpatul se afla în comă după accident, neputându-se face în aceste condiții examinarea sa clinică, nu se poate reține, în lipsa probelor incidența disp.art.184 al.4 ind.1 C.penal.
Fapta inculpatului, care în aceleași condiții, a accidentat și pe părțile vătămate B. I. C. și C. S. M. cauzându-le leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile și respectiv 16-18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1, 3
Cod penal(2 fapte).
Având în vedere că părțile vătămate B. G. C., B. I. C. și C. S. M., au depus la dosarul cauzei declarațiile autentificate, la termenul de judecată din data de (...), din care rezultă că s-au împăcat cu inculpatul S. F., văzând că pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 184 al.2, 4 C.penal și art.184 al.1, 3 C.penal (2 fapte), toate cu aplicarea art.33 lit.a C.penal, pentru care inculpatul S. F. a fost trimis în judecată, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate și că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța urmează ca în baza dispozițiilor art. 132 Cod penal, raportat la art. 11 pct. 2 lit. b și art. 10 lit. h Cod procedură penală, să dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, instanța, în temeiul art.81, 82 C.penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea
4 infracțiunii prev.de art.87 al.1 din OUG 195/2002, pe o durată de 2 ani 8 luni, atrăgând atenția acestuia asupra prev.art.83 C.penal, cu privire la condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei .
S-a facut aplicarea disp.art.71 al.5, rap.la art.64 lit.a, teza II
C.penal, cu privire la pedepsele accesorii.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptei, apreciat în raport cu valoarea mare a alcoolemiei rezultate în urma analizei probei biologice. S-a mai avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale.
De asemenea, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată, precum și împrejurarea că acesta a solicitat judecarea sa în procedură simplificată, în condițiile art.3201 din C.pr.penală.
Prin urmare, în cauză, limitele pedepsei prevăzute de lege au fost reduse cu o treime.
În stabilirea pedepsei a fost avut în vedere și comportamentul inculpatului, în calitatea sa de participant la trafic, respectiv faptul că acesta, anterior comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, nu a fost sancționat contravențional pentru abateri de la regulile ce guvernează regimul rutier.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că părțile vătămate, constituite părți civile au formulat pretenții, ulterior, prin declarații autentificate, au declarat că nu mai au nicio pretenție față de inculpate.
SC O. V. I. G.-S. M. a solicitat introducerea în cauză ca parte civilă pentru sumele pe care le-a plătit părților vătămate în accident, cerere ce a fost respinsă de instanță, pentru consideremntele arătate în încheierea de amânare în pronunțare din data de (...), ce face parte integrantă din prezenta sentință, societatea având în prezenta cauză calitate de asigurător în temeiul Lg.136/1995.
Întrucât părțile vătămate au fost spitalizate, conform disp.art.14
C.pr.penală, 998 C.civil, rap.la art.313 din Lg. 95/2006, modificată prin
OUG 7., a fost obligat inculpatul la 6187,31 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către S. J. de U. „. O. din B. M.
S-a constatat că pentru S. C. J. de U. C.-C. C. M. -F. 2, nu au fost formulate cereri de plată a cheltuielilor de spitalizare.
Împotriva soluției instanței de fond au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare și partea vătămată S. C. J. de U. C.
Prin motivele depuse la dosar P. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței judecătoriei și rejudecând dosarul, a se dispune condamnarea inculpatului S. F. pentru cele trei infracțiuni deduse judecății la pedepse severe cu reținerea disp.art.4/1 al art.184 C.pen., stabilindu-se că inculpatul a comis faptele penale în timp ce era în stare de ebrietate.
Partea vătămată S. C. J. de U. C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței judecătoriei și obligarea inculpatului la plata sumei de
3164,22 lei cu dobânzile legale reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile B. G. C., cauzate ca efect al infracțiunilor comise de inculpat.
Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la recursul P.
5
În baza probelor de la dosar, testimoniale și științifice, s-a stabilit că la 1 mai 2009, ora 19,10, după ce în prealabil a consumat alcool, inculpatul S. F. s-a urcat la volanul autoturismului cu nr.(...) pe care l-a condus pe drumurile publice spre orașul S. Pe același sector de drum, se deplasa și partea vătămată B. G. C. la volanul autoturismului cu nr.(...) în care se mai aflau și părțile vătămate B. I. C. și C. S. La indicatorul de intrare în jud.M., în curbă, datorită consumului de alcool, a vitezei și nerespectării unei distanțe de siguranță față de autoturismul pilotat de victima B. G., inculpatul l-a lovit în partea din spate. În urma impactului, vehiculul victimei a fost aruncat într-un șant din partea dreaptă a carosabilului, iar autoturismul inculpatului, după ce s-a rotit în aer și s-a lovit de un copac s-a oprit în șanțul din partea stângă a drumului. Ca urmare a accidentului, atât inculpatul, cât și victima B. G. au fost transportați de urgență la S. J. B. M., în comă.
În urma evenimentului rutier, conform actelor medicale atașate dosarului, victima B. G. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale, B. I. 14 zile și C. S. 18 zile îngrijiri medicale, iar inculpatul 45 de zile.
Inculpatul nu a putut fi testat cu etilotestul și nici examinat clinic în vederea determinării gradului de intoxicație alcoolică deoarece, după eveniment, a ajuns în comă, aspect ce rezultă din procesul verbal întocmit de organele de poliție și din mențiunea realizată pe buletinul de examinare clinică atașat la f.29 u.p.
Din probele biologice prelevate inculpatului în vederea stabilirii alcoolemiei rezultă că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr.%o la prima probă recoltată la ora 21,00 și 1,55 gr.%o la cea de a doua probă, recoltată la 22,14 de către S. B. M.
Și părții vătămate B. G. i s-au recoltat probe biologice, alcoolemia acesteia fiind zero.
Din raportul de expertiză medico-legală, calcul retroativ al alcoolemiei a rezultat că în momentul evenimentului rutier, inculpatul a avut o îmbibație alcoolică cu o valoare teoretică apropiată de 2,00 gr.%o, din care aproximativ 0,50 gr.%o poate fi consecința consumului de băuturi alcoolice recunoscut și declarat de inculpat. În speță s-a mai efectuat și o expertiză tehnico-judiciară din care a rezultat că accidentul s-a produs pe fondul unei viteze de rulare a inculpatului de 131 km/h, în timp ce era și sub influența alcoolului. Concluziile expertului au fost că, accidentul putea fi evitat numai de inculpat, dacă respecta regulile de circulație privind distanța regulamentară în raport cu autoturismul ce se deplasa în fața lui și dacă ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi acționat corect sistemul de frânare.
Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este atât nelegală, cât și netemeinică.
Din întreg probatoriul testimonial și științific a rezultat fără echivoc că inculpatul a săvârșit cele 4 infracțiuni în timp ce se afla în stare de ebrietate, așa cum rezultă din actele medico-legale eliberate de S. B. M.
Ca atare, trebuia reținută obligatoriu agravanta incriminată prin alin.4/1 a art.184 C.pen.pentru toate infracțiunile deduse judecății, cum corect procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Pe de altă parte, sancțiunile aplicate sunt netemeinice, chiar dacă inculpatul a uzat de prevederile art.320/1 C.proc.pen., recunoscând sincer învinuirile aduse, soluționarea dosarului având loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
6
Nu poate fi omis însă că inculpatul nu posedă antecedente penale și a despăgubit integral părțile vătămate constituite părți civile, așa cum rezultă din actele notariale depuse la dosar.
Având în vedere însă, starea de ebrietate în care a săvârșit infracțiunile, viteza mare cu care a rulat pe drumurile publice, consecințele produse pentru integritatea fizică a victimelor, Curtea apreciază că se impun pentru o reinserție socială reală inculpatului, aplicarea unor pedepse mai mari care să ducă la reeducarea acestuia conform art.52 și 72 C.pen.
Așa fiind, Curtea va admite ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.d
C.proc.pen., recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Baia
Mare, împotriva sentintei penale nr. 749 din 22 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M. pe care o va casa în latura penală si rejudecând în această limită: îl va condamna pe inculpat,
In baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu art. 3201 Cod proc.penală, pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de :
-10 (zece) luni închisoare
In baza art. 184 al.2,4 si 4 ind. 1 Cod penal cu art. 320 ind. 1 Cod proc.penală, pentru infractiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de :
-10 (zece) luni închisoare
In baza art. 184 al.1,3,41 Cod penal cu art. 3201 Cod proc.penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de
-10 (zece) luni închisoare.
In baza art. 184 al.1,3,41 Cod penal cu art. 3201 Cod proc. penală pentru infractiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de
-10 (zece) luni închisoare.
In baza art. 33 lit.a si 34 lit.b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de: 10 (zece) luni închisoare.
In baza art. 81 Cod penal se va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 10 luni, conform art. 82 Cod penal.
Se va atrage atenția asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Se va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5 Cod penal privind suspendarea pedepsei accesorii.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei recurate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în recursul P..
Se va stabili onorariu parțial in suma de 50 lei ce se va achita
Baroului C. din FMJ pentru avocat L. M., în baza art.189 C.proc.pen.
Cu privire la recursul părții vătămate:
Din examinarea rechizitoriului P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare din 18 aprilie 2011, rezultă că pe lângă inculpat și părțile civile deja enunțate, a fost menționat și introdus în cauză ca parte civilă S. C. J. de U. C. - C. C. M.-F. II.
Judecătoria Baia Mare pentru primul termen de judecată fixat la 9 iunie 2011 a citat în calitate de parte civilă conform citației atașate dosarului la f.12, S. C. J. de U. C. - C. C. M.-F. II, procedura
7 reîntorcându-se la dosar semnată de serviciul de registratură prin numita
R. V., fiind atestată cu ștampila aferentă unității.
Ca atare, instanța de fond ținând cont de prevederile art.291 alin.3
C.proc.pen., modificat prin L. 2., în mod corect nu a mai citat această parte civilă pentru următorul termen de judecată, considerându-se că are cunoștință de soluționarea dosarului, textul invocat prevăzând că „partea care a luat cunoștință de judecarea unei cauze prin intermediul funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, nu va mai fi citat pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre acestea";.
Pe cale de consecință, procedura fiind legal îndeplinită cu partea civilă recurentă pentru termenul din 9 iunie 2011, aceasta trebuia să depună la dosar decontul de cheltuieli al părții civile B. G. C. Mai mult, această operațiune trebuia realizată încă din faza de urmărire penală, deoarece constituirea de parte civilă conform art.15 C.proc.pen., se realizează „în cursul urmăririi penale precum și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare"; . Fiind depășit acest moment procesual, constituirea de parte civilă apare ca fiind tardivă, în recurs, condiții în care partea civilă recurentă se va putea adresa instanței civile cu această solicitare.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul părții civile S. C. J. DE U. C., impotriva aceleiași sentinte, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Va obliga recurenta să achite statului 150 lei cheltuieli judiciare, în baza art.192 alin.2 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
I.Admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva sentintei penale nr. 749 din 22 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M. pe care o casează în latura penală si rejudecând în această limită:
Condamnă pe inculpatul S. F., fiul lui I. si D., născ.la (...)1 în B. M.,
CNP 1.
In baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu art. 3201 Cod proc.penală, pentru infractiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, la o pedeapsă de :
-10 (zece) luni închisoare
In baza art. 184 al.2, 4 si 41 Cod penal cu art. 3201 Cod proc.penală, pentru infractiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de :
-10 (zece) luni închisoare
In baza art. 184 al.1,3,41 Cod penal cu art. 3201 Cod proc.penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de
-10 (zece) luni închisoare.
In baza art. 184 al.1,3,41 Cod penal cu art. 3201 Cod proc. penală pentru infractiunea de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de
-10 (zece) luni închisoare.
In baza art. 33 lit.a si 34 lit.b Cod penal, contopește pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de: 10 (zece) luni închisoare.
8
In baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 10 luni, conform art. 82 Cod penal.
Atrage atenția asupra nerespectării art. 83 Cod penal.
Face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5
Cod penal privind suspendarea pedepsei accesorii.
Mentine restul dispozitiilor sentintei recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în recursul P..
Stabilește onorariu parțial in suma de 50 lei ce se achită Baroului C. din FMJ pentru avocat L. M.
II. Respinge ca nefondat recursul părții civile S. C. J. DE U. C., impotriva aceleiași sentinte.
Obligă recurenta să achite statului 150 lei cheltuieli judiciare. Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 25 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
M. B. V. G. D. P. | D. S. |
red.PD/CA
3 ex. - (...)
jud.fond.G. E.
9
← Decizia penală nr. 999/2012, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1032/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|