Decizia penală nr. 149/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.149/A/2012

Ședința publică din 10 septembrie 2012

I. constituită din :

I. compusă din:

PREȘEDINTE : M. Ș., judecător

JUDECĂTORI : L. M.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. : V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr.12 din 10 februarie 2011 a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat în forma tentativei prev.de art.174 al.1 și 2 C.pen., rap.la art.175 al.1 lit.c și al.2 C.pen., cu aplic.art.20 și art.37 lit.b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.P. Roman Mihnea, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile civile C. V., S. J. de U. B. N. și S. C. J. de U. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de (...) iar inculpatul a declarat calea de atac la data de 9 august 2012.

Raportat la această împrejurare, instanța pune în discuție tardivitatea căii de atac a apelului.

Apărătorul inculpatului C. C., susține că aparent apelul este tardiv însă raportat la data de (...), momentul în care a fost pus în executare mandatul român de către autoritățile române după ce a fost executat mandatul european, (...) este ultima zi pentru declararea apelului.

Așa fiind, termenul de declarare a apelului este depășit cu 3 zile. Solicită a fi întrebat inculpatului dacă poate justifica un motiv care l-a determinat să nu declare în termen apel.

Reprezentantul M.ui P., consideră că excepția ridicată din oficiu de instanță este fundamentată. Solicită admiterea acesteia și respingerea căii ca fiind tardivă. Apreciază că și raportându-ne la data când inculpatul a fost încarcerat în România, văzând și procedurile de comunicare a soluției, termenul este depășit, sens în care solicită a se constata că apelul este declarat cu nerespectarea condiției esențiale referitoare la termenul acesteia.

Apărătorul inculpatului C. C., în replică, arată că odată trecut peste această excepție, din oficiu s-ar putea pronunța o desființare cu trimitere a dosarului în condițiile în care întreaga judecată la fond a avut loc în condițiile necitării legale a inculpatului. I. avea cunoștință că inculpatul este arestat.

Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt arată că a fost extrădat din Spania.

La întrebarea instanței, arată că autoritățile spaniole i-au spus doar că are de executat o pedeapsă de 7 ani și 7 luni în România pentru tentativă la infracțiunea de omor.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.12 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în temeiul art. 345 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul C. C., fiul lui natural și al numitei C. V., născut la data de 4 august 1976 în comuna L., jud. B. N., necăsătorit, fără copii, domiciliat în mun. B., str. P. M., bl.

6, sc. D, ap. 37, jud. B. N., recidivist, CNP.1., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 174 al. 1 și 2 Cod penal rap.la art. 175 al. 1 lit. c și al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 20 și art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a- b Cod penal pentru o durată de 4 ani.

S-a facut aplicarea art. 71 Cod penal rap.la art. 64 lit. a - b Cod penal vizând pedepsele accesorii.

În temeiul disp. art. 7 rap.la art. 4 al. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a sentinței.

În temeiul disp. art. 14, 346 Cod procedură penală rap.la art. 998 și urm. Cod civil, a obligat pe inculpat la plata, în favoarea părții vătămate C. V., de daune morale în cuantum de 5000 lei .

În temeiul disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr.

7., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1104 lei în favoarea părții civile S. J. de urgență B. N. și în cuantum de 1664, 73 lei în favoarea S.ui C. J. de urgență C., actualizat cu dobânda legală calculată începând din prima zi următoare datei externării și până la ameliorarea integrală.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 360 lei, cheltuieli ce includ și pe cele efectuate la urmărirea penală în cuantum de 110 lei și pe cele care reprezintă asistența judiciară obligatorie a inculpatului, în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu pentru av. Zagrai A., acestea din urmă fiind suportate din fondurile MJLC.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că inculpatul C. C. a locuit împreună cu mama sa, partea vătămată C. V., fratele său, C. A. S., concubinul mamei sale, numitul F. P. și fiica acestuia, F. N. V., într-un apartament situat pe str. P. M. din mun.B..

Între inculpat și mama sa au existat în mai multe rânduri conflicte, pe fondul consumului de alcool din partea inculpatului, legate de folosința comună a locuinței și de probleme bănești.

La data de 9 iunie 2008 între inculpat și partea vătămată C. V. a izbucnit o ceartă care a degenerat în violență, inculpatul lovindu-și mama în mod repetat cu pumnii, picioarele și cu un lemn de răchită, deoarece aceasta i-a solicitat să părăsească locuința. Partea vătămată a fost transportată la S. de U. B. unde i s- au acordat îngrijiri și i s-a imobilizat antebrațul stâng în ghips. În timp ce se întorcea de la spital, în cursul aceleiași seri, partea vătămată a fost agresată din nou de către inculpat pe str. I. C. din mun. B., prin aplicarea unor lovituri peste cap, în urma cărora partea vătămată și-a pierdut cunoștința. Ea a fost găsită a doua zi de către martora G. M., care a sesizat Poliția și Salvarea, inițial partea vătămată fiind internată în Secția Chirurgie a S.ui J. de U. B., iar ulterior la C. de N. din C.-N..

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.1771/II/a/42 din 25 iunie 2008 al S.ui M.-L. J. B.-N. s-a statuat că : partea vătămată C. V. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și cădere; leziunile corporale traumatice necesită pentru vindecare un număr de 85-

90 zile de îngrijiri medicale; leziunile corporale traumatice întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții victimei și pot data din 9/10 iunie 2008.

Imediat după săvârșirea faptelor ce i se rețin în sarcină, inculpatul a părăsit țara.

Starea de fapt sus-menționată s-a reținut în urma coroborării probelor administrate în cauză : declarațiile părții vătămate (f.9,10 d.u.p. și f.12 dos. fond), declarațiile martorilor S. M. (f.27-32 d.u.p- și f.61-62 dos.fond), P. L. (f.32-

35 d.u.p. și f.29-30 dos.fond) P. V. (f.36-39 d.u.p. și f.31-32 dos), F. N. V. (f.40-

41 d.u.p.și f.63 dos.fond), G. M. (f.45-46 d.u.p. și f. 43 dos.fond), F. P. (f.47 d.u.p.

și f.46 dos.fond) și concluziile raportului de constatare medico-legală nr.

1771/II/a/42/2008 emis de S. M.-L. J. B.-N. (f.12-13 dos. de urm.penală).

Vinovăția inculpatului C. C. în săvârșirea faptei sus-menționate rezultă și din atitudinea inculpatului, ulterior acesteia, el sustrăgându-se de la urmărirea penală, părăsind țara.

Fapta inculpatului C. C. de a aplica multiple lovituri părții vătămate C. V., în urma cărora aceasta a suferit leziuni corporale traumatice ce întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap.la art. 174 alin.1 și 2 Cod penal, art. 175 alin.1 lit.";c"; și alin.2 Cod penal. Punerea în primejdie a vieții victimei a rezultat din multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate , intensitatea și localizarea acestora, fiind aplicate în zone vitale ale corpului (traumatism craniocerebral acut mediu închis, hematom subdural frontal stâng, fractură liniară frontală stângă, traumatism toracic, contuzie hemitorace dreapta, fractură epifiză distală ambele oase antebraț stâng, traumatism vulvo-vaginal), precum și de numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (85-90 de zile). Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție cel puțin indirectă (dacă nu directă), urmărind să suprime viața victimei, aspect care rezultă din intensitatea loviturilor aplicate, zonele în care au fost aplicate, multitudinea acestora și urmările produse.

La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev.de art.

72 Cod penal și anume : gradul de pericol social al faptei, natura infracțiunii, împrejurările comiterii sale , urmările acesteia, atitudinea inculpatului raportat la fapta săvârșită, persoana inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, raportat la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

596/2004 a Judecătoriei B. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă din executarea căreia s-a liberat condiționat cu un rest de 600 zile închisoare.

Potrivit cazierului (f.49,50 dos. de urm.penală) inculpatul a fost condamnat în 9 rânduri pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat.

Pe cale de consecință, ținând seama de cele menționate anterior, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.";a,b"; Cod penal pe o durată de 4 ani.

S-a făcut totodată, aplicarea dispozițiilor art.71 rap.la art. 64 lit.";a,b"; Cod penal, referitoare la pedepsele accesorii.

Pentru a dispune interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.";a și „b"; Cod penal s-a avut în vedere gravitatea faptei inculpatului, natura infracțiunii săvârșite precum și persoana inculpatului.

În temeiul dispozițiilor art.7 rap.la art. 4 alin.1 lit.";b"; din Legea nr.

76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă, în termenul prevăzut de lege, cu suma de 5.000 lei, cu titlul de daune morale (f.10 dos. de urm.penală și f.12 dos.instanță). Prin prisma suferințelor fizice și psihice la care a fost supusă partea vătămată, a sentimentului de jenă, neputință și umilință resimțite de aceasta prin agresarea de către propriul fiu și abandonarea în stradă, unde a rămas până în ziua următoare, când a fost transportată la spital și a fost nevoie de eforturi susținute din partea personalului medical pentru salvarea vieții ei, s-au apreciat ca fiind justificate daunele morale, în cuantumul solicitat.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 14,346 Cod procedură penală rap.la art. 998 cod civil s-a dispus obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 5.000 lei cu titlul de daune morale, în favoarea părții vătămate C. V.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 313 din Legea nr.95/2006, modificată prin OUG nr.7., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1.104 lei în favoarea părții civile S. J. de U. B., sumă cu care această parte s-a constituit partea civilă la (...), în termen legal, potrivit adresei nr. 4470 (f.15 d.u.p.) și în cuantum de 1664,73 lei în favoarea S.ui C. J. de U. C., actualizată cu dobânda legală, calculată începând din prima zi următoare datei externării și până la achitarea integrală, sumă cu care această parte s-a constituit parte civilă la (...), în termenul prevăzut de lege, potrivit adresei nr.16058 (f.17 d.u.p.)

În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de

360 lei, cheltuieli ce includ și pe cele efectuate la urmărirea penală, în cuantum de 110 lei și pe cele legate de asistența juridică obligatorie a inculpatului, în cuantum de 200 lei, pentru av. Zagrai A., cheltuielile legate de asistența juridică obligatorie a inculpatului fiind suportate, în conformitate cu dispozițiile art. 189

Cod procedură penală din fondurile MJLC.

Împotriva mai sus menționate sentințe a declarat apel inculpatul C. C.

I. din oficiu la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită a pus în discuția părților excepția tardivității promovării căii de atac.

Constatând că această excepție este una pereemptorie care, în ipoteza în care ar fi admisă, ar face imposibilă analizarea fondului cauzei, instanța de recurs a rămas în pronunțare asupra excepției invocate.

Astfel, cu privire la excepția invocată Curtea constată că sentința penală nr.12 a fost pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud la data de 10 febr.2011. Inculpatul C. C. a lipsit la toate termenele de judecată și față de acesta a fost emis mandatul european de arestare nr.14/E/2011 din (...). Acest mandat european de arestare a fost pus în executare de către autoritățile spaniole care l- au identificat pe inculpat pe teritoriul acestei țări la data de 10 iulie 2012. Inculpatul apelant a fost predat autorităților române la data de 25 iulie 2012, în data de 26 iulie 2012 acesta a fost încarcerat în Centrul de reținere și arest preventiv B. N., iar în data de 7 aug.2012 a fost depus în Penitenciarul Gherla.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței mai sus menționate la data de 9 august 2012, apel care a fost înaintat T.ui B. N. la data de 16 august 2012.

I. de apel apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de declarare a apelului peste termen reglementat de art. 365 C. deoarece a fost depășit termenul de 10 zile de la data încetării executării pedepsei. Articolul anterior menționat stipulează în mod lipsit de echivoc că partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.

Or, este facil de observat că executarea pedepsei a început la data punerii în executarea mandatului european de arestare, respectiv 25 iulie 2012, moment la care inculpatului i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile hotărârii de condamnare cu toate acestea apelul fiind declarat la data de 9 august 2012 în condițiile în care ultima zi pentru promovarea căii de atac era 6 august 2012.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că excepția invocată este fondată și pe cale de consecință va respinge ca tardiv apelul inculpatului conform disp. art. 379 pct.1 lit.a C. obligându-l pe inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca tardiv apelul declarat de către inculpatul C. C., fiul lui N. și V., născut la (...), în prezent deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 12/F din 10 februarie 2012 a T.ui B. N..

Stabilește în favoarea Baroului C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru avocat P. R.

Obligă pe inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2012 în prezența inculpatului C. C. arestat.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER

M. Ș. L. M.

M. B.

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Jud.fond: B. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 149/2012, Curtea de Apel Cluj