Decizia penală nr. 1501/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.1501/R/2012
Ședința publică din 29 octombrie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.
ANA C. GREFIER : M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Ministerul Public - P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr.923 din (...) a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpații C. I. și C. F. trimiși în judecată astfel :
- inculpatul C. I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea la furt calificat, prev. de art. 20 C. rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. g și i C. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1 și 2 C. cu aplicarea art. 37 lit. a C. și art. 33 lit. a C., furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. i C. cu aplicarea art.
37 lit. a C. și furt calificat în formă continuată (opt acte materiale), prev. de art. art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C., violare de domiciliu (8 fapte), prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.pen, cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 33 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.
- inculpatul C. F. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată (opt acte materiale) prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i C., cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 37 lit. a C. și violare de domiciliu (8 fapte), prev. de art. 192 alin.1 și 2 C.pen, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 33 lit. a C., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. I., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Urcan C. și inculpatul C.
F., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av. Tudoroniu
Mara T., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind de către instanță, inculpații C. I. și C. F. arată că sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M.ui P., susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate și, în urma reevaluării materialului probator prin prisma elementelor arătate în cuprinsul memoriului depus la dosar, reevaluarea pericolului social al faptelor și infractorilor și majorarea pedepselor aplicate acestora, cu refacerea operațiunilor de contopire realizate corect de prima instanță, pentru motivele arătate în scris la dosar.
În susținerea recursului arată că soluția primei instanțe este legală și sub aspectul tuturor operațiunilor efectuate de prima instanță, însă raportat la criteriile de individualizare prev.de art.72 C., de altfel corect reținute prin prisma multitudinii actelor de furt comise de inculpați, apreciază că se impunea orientarea pedepselor spre maximul special, situație care rezultă din împrejurările arătate ce constituie circumstanțe reale și personale în cauză și care corespunde criteriilor de individualizare legală raportat inclusiv la limitele de pedeapsă. De asemenea, solicită a fi avută în vedere și practica Curții de A. C., care a aplicat pedepse în spețe similare orientate spre cuantumuri ridicate cuprinse între 8 și 10 ani.
Prin urmare, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. I., solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, ținând cont de toate criteriile legale de individualizare a pedepsei și a pronunțat o hotărâre raportat la gradul concret de pericol pe care îl reprezintă atât inculpații cât și infracțiunea pentru care au fost condamnați.
In aceste condiții, apreciază că deși inculpatul a fost condamnat anterior pentru astfel de infracțiuni, pedeapsa aplicată este suficientă și reflectă pericolul infracțiunii și al inculpatului.
În aceste condiții, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. F., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond a procedat într- un mod judicios în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, pedepsele aplicate inculpatului fiind suficiente și îndestulătoare pentru formarea de către acesta a unei noi atitudini față de valorile sociale.
Susține că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este suficientă, pe de o parte, pentru a contribui la reeducarea inculpatului iar pe de altă parte, pentru a asigura o exemplaritate a acestei pedepse. Chiar și disp.art.52 al.2 teza II-a C., statuează că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului. Mai mult, pe parcursul întregului proces penal inculpatul a avut un comportament sincer, recunoscând și regretând fapta comisă încă din faza de urmărire penală, fiind totodată de acord cu repararea prejudiciului.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Inculpatul C. I., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului.
Inculpatul C. F., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut fapta comisă și solicită respingerea recursului declarat de parchet.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.923 din (...) a Judecătoriei C. - N., pronunțată în dosarul nr.(...), în temeiul art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. I., fiul lui V. și L., născut la data de (...) în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, cetățenie română, recidivist, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, posesor al CI seria XB nr. 3., CNP 1., domiciliat în Bistrița, str. Mărășești nr. 6, ap. 4, jud. Bistrița Năsăud, f.f.l. în Bistrița, str. Decebal nr. 37, sc. B, ap. 8, jud. Bistrița Năsăud la o pedeapsă de 3 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta comisă în data de (...)).
În temeiul art. 20 din C. penal raportat la art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. I. la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta comisă în data de (...)).
În temeiul art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. I. la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (fapta comisă în data de (...)).
În temeiul art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b și a art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. I. la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta comisă în perioada (...) - (...)).
În temeiul art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. I. la opt pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea a opt infracțiuni de violare de domiciliu (fapte comise în perioada (...) - (...)).
S-a constatat că faptele pentru care C. I. a fost condamnat prin prezenta sentință penală la pedepsele de 3 ani 2 luni închisoare, de 2 ani 6 luni închisoare și de 3 ani 6 luni închisoare au fost săvârșite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 142/2006 a Judecătoriei
Reșița și nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și în cursul termenului de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 723/2007 a Judecătoriei Bistrița a fost efectuată o operațiune de contopire a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 142/2006 a Judecătoriei Reșița și nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 723/2007 a Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 61 alin. 1 C. penal a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei și s-a contopit restul neexecutat de 674 zile închisoare cu:
1. pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani 2 luni închisoare;
2. pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 6 luni închisoare;
3. pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a C. penal raportat la art. 34 lit. b din C. penal s-a contopit:
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 142/2006 a
Judecătoriei Reșița;
pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea;
pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale,
pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale,
pedeapsa rezultantă de 3 ani 6 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale, dintre care a ales pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adaugat un spor de 3 luni închisoare (cel aplicat prin sentința penală nr. 723/2007 a
Judecătoriei Bistrița), stabilind pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare.
S-a constatat că în perioada (...) - (...) inculpatul a executat o parte pedeapsa de 4 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 723/2007 a
Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 36 alin 3 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare perioada executată de C. I. între (...) - (...), rămânând un rest neexecutat de 507 zile închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 2 din C. penal raportat la art. 34 lit. b din C. penal s-a contopit restul neexecutat de 507 zile închisoare cu pedepsele de 4 ani 6 luni închisoare și cu cele opt pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, pedepse aplicate prin prezenta sentință penală, dintre care s-a ales pedeapsa cea mai grea de 4 ani 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, aplicând pedeapsa finală de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 350 alin. 1 din C. de procedură penală a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din C. penal a fost interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din C. penal.
În temeiul art. 88 alin. 1 din C. penal s-a dispus deducerea din pedeapsa finală aplicată de 5 ani închisoare perioada reținerii și arestului preventiv, respectiv începând cu data de (...) până la zi.
În temeiul art. 116 din C. penal s-a dispus luarea față de inculpatul C. I. a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul C.-N. pentru o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului C. F., fiul lui M. și I., născut la data de (...) în loc. Z., jud. Brăila, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii, cu domiciliul în localitatea Z., str. Toamnei nr. 56, jud. Brăila, f.f.l. în comuna S. de M., str. Nouă nr. 607, jud. M., posesor al CI seria XR nr. 3., CNP 1. din infracțiunile de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și a art. 41 alin. 2 Cod penal și de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (opt fapte) în infracțiunile de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a și i Cod penal cu aplicarea art.
37 lit. a și a art. 41 alin. 2 Cod penal, de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal
(cinci fapte) și de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și
2 din C. penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (trei fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a din C. penal.
În temeiul art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și a art. 41 alin. 2 Cod penal, precum și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. F., la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta comisă în perioada (...) - (...)).
În temeiul art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. F. la cinci pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de violare de domiciliu (fapte comise în perioada (...) - (...)).
În temeiul art. 192 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și a art. 3201 C. de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. F. la trei pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de domiciliu (fapte comise în perioada 14/(...) - (...)).
S-a constatat că faptele pentru care C. F. a fost condamnat prin prezenta sentință penală la cinci pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare au fost săvârșite în cursul termenului de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
71/2008 a Judecătoriei Sighișoara.
În temeiul art. 61 alin. 1 C. penal a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
71/2008 a Judecătoriei Sighișoara și a fost contopit restul neexecutat de 358 zile închisoare cu fiecare dintre cele cinci pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare, dintre care alege cele cinci pedepse cele mai grele a câte 4 ani 4 luni închisoare, la fiecare dintre acestea adaugă un spor de 1 lună, stabilind cinci pedepse rezultante a câte 4 ani 5 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a din C. penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din C. penal au fost contopite:
1. pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală;
2. cinci pedepse rezultante a câte 4 ani 5 luni închisoare fiecare;
3. trei pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 4 ani 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, aplicând pedeapsa finală de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 350 alin. 1 din C. de procedură penală a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din C. penal a fost interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din C. penal.
În temeiul art. 88 alin. 1 din C. penal s-a dispus deducerea din pedeapsa finală aplicată de 5 ani închisoare perioada reținerii și arestului preventiv, respectiv începând cu data de (...) până la zi.
În temeiul art. 116 din C. penal s-a dispus luarea față de inculpatul C. F. a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul C.-N. pentru o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că în cauză părțile vătămate C. (fostă C.) M. N., N. N., C. M.,
G. A., D. A. Z., D. A. N., S. C. C., N. A., D. D. și J. M. s-au constituit părți civile.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.
998 cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. (fostă C.)
M. N. și a fost obligat inculpatul C. I. la plata în favoarea acesteia a sumelor de
8885 lei și la echivalentul în lei la data plății a sumelor de 2500 euro și 540 dolari, sume la care s-a adăugat și dobânda legală începând cu data de (...) cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.
998 Cod civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile N. N., C. M.,
G. A., D. A. Z., D. A. N., S. C. C., N. A., D. D. și J. M. și au fost oblgați inculpații la plata în solidar în favoarea acestora a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile: de 15.000 lei față de N. N., de 49.000 lei față de C. M., de
7.300 lei față de G. A., de 70.240 lei față de D. A. Z. și față de D. A. N., de 450 lei față de S. C. C., de 12.515 lei față de N. A., de 897 lei față de D. D. și de 1000 lei față de J. M.
În temeiul art. 191 alin 2 Cod procedură penală a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
500 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 200 lei cheltuielile efectuate pe parcursul cercetării judecătorești.
În temeiul art. 193 alin. 1 din C. de procedură penală a fost obligat inculpatul C. I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea părții civile C. (fostă C.) M. N..
În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorilor din oficiu
Schwachhofer A. E. și Souca R. A., fiecare în sumă de 300 lei s-a avansat din
FMJ.
Pentru a pronunța acestă hotărâre prima instanță a reținut că la data de (...), în jurul amiezii, inculpatul C. I. se afla singur în municipiul C.-N., pe str. P. L. hotărârea de a sustrage bunuri din locuințe, inculpatul a intrat în scara unui bloc, a sunat la interfon și la ușa unui apartament unde figura că locuiește o singură persoană și, dându-și seama că nu este vreo persoană în interior a forțat butucul ușii cu un patent. După ce a pătruns în locuință, a sustras o pereche de pantofi sport, o haină, un telefon fix, precum și bani ( 8135 lei, 2500 euro și 540 dolari), după care a părăsit locuința. Ulterior a vândut bunurile sustrase unor persoane necunoscute în Vatra Dornei, iar banii i-a cheltuit în interes personal.
La data de (...), în preajma sărbătorilor de iarnă, a revenit la apartamentul menționat mai sus cu scopul de a sustrage bunuri, prin același mod de operare a pătruns în interior, însă nu a reușit să sustragă bunuri deoarece s-a pornit alarma, fapt pentru care acesta a părăsit locuința.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când a recunoscut faptele reținute în sarcina sa), cu declarațiile părții vătămate și cu conținutul procesului verbal întocmit în cauză cu ocazia reconstituirii - când C. I. a prezentat în detaliu modul de operare.
Partea vătămată C. M. N. s-a constituit parte civilă în cauză față de inculpatul C. I. cu sumele de 8885 lei și la echivalentul în lei la data plății a sumelor de 2500 euro și 540 dolari, plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. M. din C.-N., cei doi s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. M. nr. 143-145, ap. 62, jud. C., de unde au sustras un televizor tip LCD Line Tech, pe care l-au dat părinților prietenei inculpatului C. I.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părții vătămate și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, al raportului de constatare tehnico-științifică nr. 135936/(...), al procesului verbal de percheziție efectuată la domiciliul numitei C. M. din Viile Tecii, jud. Bistrița - Năsăud și al dovezii de predare a bunului sustras.
Partea vătămată S. D. a apreciat prejudiciul la suma de 800 lei, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză având în vedere că bunul a fost recuperat.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. O. din C.-N., cei doi s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au forțat butucul ușii și au pătruns în apartamentul situat pe str. O. nr. 136-138, ap. 66, jud. C., de unde au sustras un aparat laptop marca Toshiba, un ceas de mână marca Guess, un aparat foto marca Fujitsu, bijuterii din aur, trolere și parfumuri.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părții vătămate și cu conținutul dovezii de predare a bunului sustras.
Partea vătămată N. N. a precizat prejudiciul ca fiind în sumă de 15.000 lei, cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. B. Z. din C.-N., cei doi s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. B. Z. nr. 37A, ap. 11, jud. C., de unde au mai multe bijuterii, suma de 2700 lei, un laptop marca Sony Vaio, un ipad marca Apple, sticle cu băuturi alcoolice, parfumuri, mai multe ceasuri de mână și alte bunuri, pe care le-au vândut ulterior unor persoane necunoscute, iar banii i-au cheltuit în interes personal.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părții vătămate și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, al raportului de constatare tehnico-științifică nr. 135936/(...) și cu conținutul dovezii de predare a unei părți dintre bunurile sustrase.
Partea vătămată C. M. a apreciat prejudiciul ca fiind în valoare de 52.000 lei, din care s-a recuperat parțial, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 49.000 lei.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. O. din C.-N., cei doi s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. O. nr. 136-138, ap. 56, jud. C., de unde au sustras mai multe bijuterii, parfumuri, două laptop-uri marca Apple, un ipod marca Apple, ceasuri de mână de colecție și bani, pe care le-au vândut ulterior unor persoane necunoscute, iar banii i-au cheltuit în interes personal.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părților vătămate și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, al raportului de constatare tehnico-științifică nr. 135936/(...) și cu conținutul dovezii de predare a unei părți dintre bunurile sustrase.
Părțile vătămate D. A. Z. și D. A. N. au apreciat prejudiciul ca fiind în sumă de 70.240 lei, cu care s-au constituit părți civile în cauză.
Partea vătămată G. A. a apreciat prejudiciul creat la suma de 7.300 lei, cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în comuna B. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Acolo, cei doi s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat în comuna B., sat B., nr. 29 E, ap. 46, jud. C., de unde au sustras un aparat foto marca Olympus, o cutie de cafea și suma de 50 lei.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părții vătămate și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, al raportului de constatare tehnico-științifică nr. 135936/(...) și cu conținutul dovezii de predare a aparatului foto sustras.
Partea vătămată S. C. C. a apreciat prejudiciul creat la suma de 800 lei, dar având în vedere că s-a recuperat aparatul foto apreciază s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 450 lei.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. V. V. din C.-N., cei doi au observat o persoană de sex feminin care a ieșit dintr-un apartament și a plecat cu autoturismul, situație în care s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu mai este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. O. nr. 136-138, ap. 56, jud. C., de unde au sustras suma de 100 lei, mai multe bijuterii din aur, o curea de damă, o pereche de pantofi sport și parfumuri.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părților vătămate și cu conținutul dovezii de predare a unei părți dintre bunurile sustrase.
Partea vătămată N. A. a apreciat prejudiciul creat la suma de 13.000 lei, dintre care s-a recuperat o parte, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.515 lei.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. D. din C.-N., s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. D. nr. 10, ap. 24, jud. C., de unde au sustras un aparat foto marca Kodak, un ceas de mână marca Seiko și un telefon mobil. Telefonul mobil a fost aruncat de către inculpați, iar restul bunurilor au rămas în posesia inculpatului C. I.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părților vătămate și cu conținutul procesului verbal de percheziție și al dovezii de predare a unei părți dintre bunurile sustrase.
Partea vătămată D. D. a apreciat prejudiciul creat la suma de 1.800 lei, dintre care s-a recuperat o parte, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 897 lei.
În data de (...), în urma unei înțelegeri prealabile, inculpații C. I. și C. F. s- au deplasat în C.-N. cu scopul de a sustrage bunuri din diferite apartamente. Pe str. F. din C.-N., s-au asigurat că nu sunt observați de vreo persoană, după care au sunat la interfon și la ușă pentru a se asigura că nu este cineva în locuință. După acestea, prin folosirea fără drept a unor chei mincinoase (sistem de instrumente artizanale folosite în tandem cu o folie din aluminiu, special destinate deschiderii de yale), cei doi au pătruns în apartamentul situat pe str. F. nr. 28, ap. 2, jud. C., de unde au sustras suma de 300 lei, bijuterii de aur și 12 obligațiuni CEC a câte 200 lei fiecare.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța a coroborat declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și în faza judecății (când au recunoscut faptele reținute în sarcina lor), cu declarațiile părților vătămate și cu conținutul procesului verbal de percheziție și al dovezii de predare a unei părți dintre bunurile sustrase.
Partea vătămată J. M. a apreciat prejudiciul creat la suma de 5.000 lei, dintre care s-a recuperat o parte, motiv pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000 lei.
În plus, după depistarea și reținerea inculpaților, în cauză s-a solicitat operatorului de telefonie mobilă punerea la dispoziție a informațiilor cu privire la cartelele utilizate în terminalele mobile utilizate de C. I. și C. F., la listingurile aferente și la localizarea geografică a acestora. Din datele furnizate de operatorul de telefonie mobilă a reieșit faptul că inculpații au fost localizați în apropierea locuințelor aparținând părților vătămate la datele la care acestea au fost sparte, aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul procesului penal.
După efectuarea celor cinci percheziții domiciliare la domiciliile/reședințele inculpaților, precum și ale concubinei inculpatului C. I. au fost ridicate mai multe bunuri care au fost recunoscute de către părțile vătămate ca fiind cele sustras și predate acestora pe bază de dovadă.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, într-un număr de cinci fapte au fost descoperite în butucul yalei ușilor de acces în locuințe sau în imediate lor apropiere a ușilor fragmente de folie rulată din aluminiu. Același tip de folie de aluminiu s-a descoperit și asupra inculpatului C. F. în urma controlului corporal, precum și un dispozitiv artizanal folosit la deschiderea ușilor de acces în locuință.
Din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. 135865/(...) și nr.
135936/(...) a rezultat că foliile de aluminiu descoperite la locuințele părților vătămate prezintă aceleași caracteristici fizico-chimice (lățime, culoare, grosime și compoziție chimică) cu cele ale foliilor de aluminiu ridicate cu ocazia controlului efectuat asupra inculpatului C. F.
În urma testării cu aparatul poligraf a inculpatului C. I. a fost întocmit raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5904/(...) din cuprinsul căruia a rezultat că la întrebările relevante în cauză s-au înregistrat modificări specifice comportamentului simulat.
Toate aceste mijloace de probă amintite anterior se coroborează cu declarațiile părților vătămate, ale inculpaților și ale martorilor audiați în cauză și vin să susțină vinovăția celor doi inculpați în săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor și care fac obiectul prezentului dosar penal.
Din fișa de cazier judiciar și din situația juridică ale inculpatului C. I. a rezultat că aceasta a fost condamnat anterior de opt ori la diferite pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni asemănătoare.
Analizând ultimele condamnări, instanța a constatat că:
Prin sentința penală nr. 142/2006 a Judecătoriei Reșița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 282/2006 a T.ului Caraș Severin la data de (...), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea la data de (...) a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C. penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 37 lit. a din C. penal. Prin aceeași sentință a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
2210/1997 a Judecătoriei C.-N., iar restul neexecutat de 674 zile închisoare a fost contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.
142/2006 a Judecătoriei Reșița, aplicându-se pedeapsa finală de 4 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/2006 a T.ului Vâlcea la data de (...), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea în perioada 19-(...) a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i din C. penal.
Prin sentința penală nr. 723/2007 a Judecătoriei Bistrița a fost efectuată operațiunea de contopire a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 142/2006 a Judecătoriei Reșița și prin sentința penală nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, dintre care s-a ales pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare, aplicându-se pedeapsa finală de
4 ani 3 luni închisoare.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C. F. a rezultat că acesta a fost condamnat anterior de 12 ori la diferite pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni patrimoniale, ultima pedeapsă aplicată fiind de 2 ani
6 închisoare, executată parțial până la data de (...), când a fost liberat condiționat cu un rest de 358 zile închisoare.
Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate în faza de urmărire penală și analizate anterior, instanța a constatat că în drept:
Fapta inculpatului C. I. care, la data de (...), prin forțarea ușii de acces din locuința părții vătămate C. M. N., situată în C.-N., str. P. nr. 24/5, jud. C., C. I. a pătruns în interior de unde a sustras mai multe bunuri și bani a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal.
Fapta inculpatului C. I. care, în seara zilei de (...), prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate C. M. N., situată în C.-N., str. P. nr. 24/5, jud. C., inculpatul C. I. a pătruns în interior dar nu a reușit să sustragă bunuri deoarece s-a declanșat sistemul de alarmă a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. și ped. de art. 20 din C. penal raportat la art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal.
În raport cu aceste două fapte sunt aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a din
C. penal, având în vedere că inculpatul le-a comis înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Fapta inculpatului C. I. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...), (...), (...), (...), (...), 14-(...) și (...), prin folosirea de chei potrivite, împreună cu C. F. a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M., D.
A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., de unde a sustras mai multe bunuri (televizoare, aparate laptop, aparate foto, bijuterii, i-pad-uri, ceasuri de mână, parfumuri, telefoane mobile, obligațiuni CEC etc.) și bani a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin 1, art.
209 alin. 1 lit. a și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. penal.
În raport cu aceste două fapte au fost aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. b din C. penal, având în vedere că inculpatul le-a comis după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Fapta inculpatului C. F. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...), (...), (...), (...), (...), 14-(...) și (...), prin folosirea de chei potrivite, împreună cu C. I. a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M., D. A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., de unde a sustras mai multe bunuri
(televizoare, aparate laptop, aparate foto, bijuterii, i-pad-uri, ceasuri de mână, parfumuri, telefoane mobile, obligațiuni CEC etc.) și bani a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin 1, art.
209 alin. 1 lit. a și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. penal.
În raport cu această faptă au fost aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. b din
C. penal, având în vedere că inculpatul C. F. a comis-o după considerarea ca executată a pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
71/2008 a Judecătoriei Sighișoara.
Circumstanțele reale de la art. 209 alin 1 lit. a, g și i din C. penal se răsfrâng asupra inculpatului/. datorită faptului că acesta/aceștia a/au comis fapta/faptele împreună, pe timpul nopții și prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase.
Elementul material al faptelor îl reprezintă luarea bunurilor mobile din detenția părților vătămate, iar forma de vinovăție cu care au fost săvârșite este intenția directa, in accepțiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din C. penal, inculpații prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea acelor fapte. Totodată, din probatoriul administrat a reieșit scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile, acela al apropriațiunii, făptuitorii dispunând de acestea ca si cum ar fi fost proprietari, precum si lipsa consimțământului persoanelor vătămate, nefiind probat acordul acestora.
Fapta inculpatului C. I. care, în seara zilei de (...), prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate C. M. N., situată în C.-N., str. P. nr. 24/5, jud. C., inculpatul C. I. a pătruns în interiorul locuinței a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal.
În raport cu această faptă au fost aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a din
C. penal, având în vedere că inculpatul a comis-o înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Fapta inculpatului C. I. care, în datele de (...), (...), (...), (...), (...), 14-(...) și
(...), prin folosirea de chei potrivite, împreună cu C. F. a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M., D. A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., a întrunit elementele constitutive ale opt infracțiuni violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal.
Fapta inculpatului C. F. care, în datele de (...), (...), (...), (...), (...), 14-(...) și
(...), prin folosirea de chei potrivite, împreună cu C. I. a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M., D. A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., a întrunit elementele constitutive ale opt infracțiuni violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal.
În raport cu faptele comise de inculpatul C. F. în perioada (...)-(...) au fost aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. a din C. penal, având în vedere că inculpatul le-a comis înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 71/2008 a Judecătoriei Sighișoara.
În raport cu faptele comise de inculpatul C. F. în perioada 14/(...)-(...) sunt aplicabile și dispozițiile art. 37 lit. b din C. penal, având în vedere că inculpatul
C. F. le-a comis după considerarea ca executată a pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 71/2008 a Judecătoriei Sighișoara.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptelor de violare de domiciliu, aceasta s-a concretizat în acțiunea de a pătrunde fără acordul proprietarilor în spațiul destinat locuinței părților vătămate. În ceea ce privește latura subiectivă, inculpații au acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât au prevăzut potențialul rezultat al faptelor lui, și au urmărit cauzarea acestuia.
În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepselor la care au fost condamnați inculpații și a modalității de executare a acestora, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C. penal, respectiv dispozițiile părții generale a C.ui penal, limitele de pedeapsă fixate în cadrul art.
208 alin. 1, a art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din C. penal (de la 3 la 15 ani închisoare)
și în cadrul art. 192 alin. 1 și 2 din C. penal (de la 3 la 10 ani închisoare), modificate prin aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 din C. de procedură penală, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana fiecărui inculpat.
Odată reținute dispozițiile art. 3201 alin. 7 din C. de procedură penală, limitele prevăzute de lege suferă modificări în sensul reducerii acestora cu o treime situație în care pentru infracțiunea de furt calificat se situează între 2 ani închisoare și 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu se situează între 2 ani - 6 ani 8 luni închisoare.
Analizând natura infracțiunilor pentru care sunt judecați inculpații - îndreptate împotriva patrimoniului, fiind vorba de acte de sustragere de bunuri din locuințele părților vătămate, fapte de gravitate ridicată prin care se aduce atingere implicit și dreptului la inviolabilitatea domiciliului; împrejurările concrete de săvârșire a faptelor - după un plan bine stabilit, care a presupus procurarea instrumentelor de efracție, deplasarea în altă localitate decât cea de domiciliu, prin folosirea mai multor autoturisme sau terminale telefonice, aspecte care erau de natură a îngreuna depistarea inculpaților; aspectele legate de persoana inculpaților - sunt cunoscuți cu antecedente penale fiind condamnați anterior la mai multe pedepse cu executare în regim de detenție pentru infracțiuni contra patrimoniului, instanța a apreciat ca fiind ridicat gradul de pericol concret al faptelor săvârșite de C. I. și C. F., astfel încât nu a reținut vreo circumstanță atenuantă.
În continuare, reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpatul C. I. și constituie infracțiune în sensul art. 17 Cod penal, în baza art.
345 alin.2 Cod procedură penală a fost condamnat astfel:
pentru săvârșirea de către C. I. a infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. a Cod penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la o pedeapsă de 3 ani 2 luni închisoare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior.
pentru săvârșirea de către C. I. a infracțiunii de tentativă la furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 din C. penal raportat la art. 208 alin. 1,
209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. g și a Cod penal și a art.
3201 din C. de procedură penală la o pedeapsă de 2 ani 6 luni închisoare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare pe lângă natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului - cu detaliile amintite anterior și faptul că inculpatul C. I. a revenit după o anumită perioadă de timp la aceeași locuință pentru a săvârși din nou infracțiuni.
pentru săvârșirea de către C. I. a infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. a Cod penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior.
pentru săvârșirea de către C. I. a infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. b și a art. 41 alin. 2 din C. penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, numărul actelor materiale care intră în componența infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior.
pentru săvârșirea de către C. I. a opt infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. b Cod penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la opt pedepse de câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior. apreciind că aplicarea unor sancțiuni în acest cuantum este în măsură să contribuie la realizarea scopului coercitiv și reeducativ a legii penale prevăzut de art.52 Cod penal.
S-a constatat că faptele pentru care C. I. a fost condamnat prin prezenta sentință penală la pedepsele de 3 ani 2 luni închisoare, de 2 ani 6 luni închisoare și de 3 ani 6 luni închisoare au fost săvârșite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 142/2006 a Judecătoriei Reșița și nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și în cursul termenului de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 723/2007 a Judecătoriei Bistrița a fost efectuată o operațiune de contopire a pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 142/2006 a Judecătoriei Reșița și nr. 1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
S-a descontopit și repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 723/2007 a Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 61 alin. 1 C. penal a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei și a contopit restul neexecutat de 674 zile închisoare cu:
1. pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani 2 luni închisoare;
2. pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani 6 luni închisoare;
3. pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a C. penal raportat la art. 34 lit. b din C. penal a contopit:
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 142/2006 a
Judecătoriei Reșița;
pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
1463/2005 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea;
pedeapsa rezultantă de 3 ani 2 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale,
pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale,
pedeapsa rezultantă de 3 ani 6 luni închisoare aplicată în alineatul anterior al prezentei sentințe penale, dintre carea ales pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adaugat un spor de 3 luni închisoare (cel aplicat prin sentința penală nr. 723/2007 a
Judecătoriei Bistrița), stabilind pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare.
S-a constat că în perioada (...) - (...) inculpatul a executat o parte pedeapsa de 4 ani 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 723/2007 a
Judecătoriei Bistrița.
În temeiul art. 36 alin 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare perioada executată de C. I. între (...) - (...), rămânând un rest neexecutat de 507 zile închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 2 din C. penal raportat la art. 34 lit. b din C. penal s-a contopit restul neexecutat de 507 zile închisoare cu pedepsele de 4 ani 6 luni închisoare și cu cele opt pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, pedepse aplicate prin prezenta sentință penală, dintre care a ales pedeapsa cea mai grea de 4 ani 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare (pentru perseverența infracțională), aplicând pedeapsa finală de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 350 alin. 1 din C. de procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din C. penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul
64, litera a teza a II-a din C. penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din C. penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din C. penal. S-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera c din C. penal întrucât inculpatul nu s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de o funcție, profesie sau activitate.
În temeiul art. 88 alin. 1 din C. penal s-a dispus deducerea din pedeapsa finală aplicată de 5 ani închisoare perioada reținerii și arestului preventiv, respectiv începând cu data de (...) până la zi.
În temeiul art. 116 din C. penal, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege și apreciind că prezența inculpatului în municipiul C.-N. are consecințe grave asupra patrimoniului cetățenilor respectivei localități, s-a dispus luarea față de inculpatul C. I. a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul C.-N. pentru o perioadă de 5 ani.
În continuare, reținând că faptele există, au fost săvârșite de către inculpatul C. F. și constituie infracțiune în sensul art. 17 Cod penal, în baza art.
345 alin.2 Cod procedură penală a fost condamnat astfel:
pentru săvârșirea de către C. F. a infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. b și a art. 41 alin. 2 din C. penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, numărul actelor materiale care intră în componența infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior.
pentru săvârșirea de către C. F. a cinci infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. a Cod penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la cinci pedepse de câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior.
pentru săvârșirea de către C. F. a trei infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.
37 lit. a Cod penal și a art. 3201 din C. de procedură penală la trei pedepse de câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, la stabilirea căreia instanța a luat în considerare natura infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia și persoana inculpatului, cu detaliile amintite anterior. apreciind că aplicarea unor sancțiuni în acest cuantum este în măsură să contribuie la realizarea scopului coercitiv și reeducativ a legii penale prevăzut de art.52 Cod penal.
A constatat că faptele pentru care C. F. a fost condamnat prin prezenta sentință penală la cinci pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare au fost săvârșite în cursul termenului de încercare al liberării condiționate din executarea pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
71/2008 a Judecătoriei Sighișoara.
În temeiul art. 61 alin. 1 C. penal a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
71/2008 a Judecătoriei Sighișoara și a contopit restul neexecutat de 358 zile închisoare cu fiecare dintre cele cinci pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare, dintre care alege cele cinci pedepse cele mai grele a câte 4 ani 4 luni închisoare, la fiecare dintre acestea adaugă un spor de 1 lună, stabilind cinci pedepse rezultante a câte 4 ani 5 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a din C. penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din C. penal a contopit:
1. pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință penală;
2. cinci pedepse rezultante a câte 4 ani 5 luni închisoare fiecare;
3. trei pedepse a câte 4 ani 4 luni închisoare fiecare, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 4 ani 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare (pentru perseverența infracțională), aplicând pedeapsa finală de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 350 alin. 1 din C. de procedură penală a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din C. penal condamnarea la pedeapsa închisorii a atras de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul
64, litera a teza a II-a din C. penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din C. penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din C. penal. Instanța nu a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera c din C. penal întrucât inculpatul nu s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de o funcție, profesie sau activitate.
În temeiul art. 88 alin. 1 din C. penal dispune deducerea din pedeapsa finală aplicată de 5 ani închisoare perioada reținerii și arestului preventiv, respectiv începând cu data de (...) până la zi.
În temeiul art. 116 din C. penal, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege și apreciind că prezența inculpatului în municipiul C.-N. are consecințe grave asupra patrimoniului cetățenilor respectivei localități, instanța a dispus luarea față de inculpatul C. F. a măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în municipiul C.-N. pentru o perioadă de 5 ani.
A constat că în cauză părțile vătămate C. (fostă C.) M. N., N. N., C. M., G.
A., D. A. Z., D. A. N., S. C. C., N. A., D. D. și J. M. s-au constituit părți civile cu diferite sume de bani reprezentând cuantumul prejudiciilor cauzate de inculpați prin săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și de violare de domiciliu.
Față de situația de fapt reținută anterior, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile instituite de art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților (fapta ilicită, prejudiciul produs părților civile, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția inculpaților), infracțiunea de furt calificat constituind, sub aspect civil, faptă ilicită care aduce atingere unor valori patrimoniale importante, fapte care antrenează răspunderea civilă delictuală a făptuitorului.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.
998 Cod civil a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C. (fostă C.) M. N. și a obligat inculpatul C. I. la plata în favoarea acesteia a sumelor de 8885 lei și la echivalentul în lei la data plății a sumelor de 2500 euro și 540 dolari, sume la care se adaugă și dobânda legală începând cu data de (...) cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art.
998 Cod civil a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile N. N., C. M., G. A.,
D. A. Z., D. A. N., S. C. C., N. A., D. D. și J. M. și obligă inculpații la plata în solidar în favoarea acestora a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile: de
15.000 lei față de N. N., de 49.000 lei față de C. M., de 7.300 lei față de G. A., de
70.240 lei față de D. A. Z. și față de D. A. N., de 450 lei față de S. C. C., de 12.515 lei față de N. A., de 897 lei față de D. D. și de 1000 lei față de J. M.
În temeiul art. 191 alin 2 Cod procedură penală a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
500 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 200 lei cheltuielile efectuate pe parcursul cercetării judecătorești.
În temeiul art. 193 alin. 1 din C. de procedură penală a obligat pe inculpatul C. I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea părții civile C. (fostă C.) M. N..
În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorilor din oficiu
Schwachhofer A. E. și Souca R. A., fiecare în sumă de 300 lei se avansează din
FMJ.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, în termenul legal, P. de pe lângă J. C. - N. invocând aspecte de netemeinicie a acesteia raportat la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților deoarece nu s-a ținut cont de datele concrete ale cauzei, de pericolul social concret al faptelor deduse judecății și de persoana inculpaților care au comis infracțiunile din prezentul dosar în condițiile stării de recidivă.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, a probatoriului administrat și potrivit art.3856 alin. 3 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată următoarele:
Constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate, probe suficiente, din care rezultă fără dubiu vinovăția inculpaților C.
I. și C. F., având în vedere și poziția procesuală exprimată de aceștia în ședința publică din data de 13 august 2012 când au recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței, și-au însușit probele administrate de organele de urmărire penală și au arătat că nu doresc alte probe noi, instanța fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.3201 C.pr.pen.
Starea de fapt reținută în sarcina inculpaților, necontestată de aceștia și amplu expusă în sentința atacată constă, în esență, în aceea că inculpatul C. I.,
1. în data de (...), prin forțarea ușii de acces de la locuința părții vătămate
C. M. N., a pătruns în interior de unde a sustras mai multe bunuri și bani;
2 . în seara zilei de (...) prin forțarea ușii de acces de la locuința aceleiași părți vătămate anterior menționate a pătruns în interior, însă datorită faptului că s-a declanșat sistemul de alarmă nu a reușit să sustragă bunuri;
3. în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...), (...),
(...),(...),(...),14-(...) și (...),m prin folosirea de chei potrivite, împreună cu inculpatul C. F. a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M. D. A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., de unde au sustras mai multe bunuri- televizoare, laptopuri, aparate foto, bijuterii, i -pad-uri, ceasuri de mână, parfumuri, telefoane mobile, obligațiuni CEC - și bani iar inculpatul C. F., în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu coinculpatul C. I. în baza aceleiași rezoluții infracționale, în datele de (...), (...), (...),(...),(...),14-(...) și (...), prin folosirea de chei potrivite a pătruns în locuințele părților vătămate S. D., N. N., C. M. D. A. Z., S. C. C., N. A., D. D. și J. M., de unde au sustras mai multe bunuri-televizoare, laptopuri, aparate foto, bijuterii, i
-pad-uri, ceasuri de mână, parfumuri, telefoane mobile, obligațiuni CEC - și bani.
Instanța fondului a constatat în mod legal și temeinic că faptele descrise anterior întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin1 lit. i C. și tentativă la infracțiunea de furt calificat prev. de art.20 C. raportat la art. 208 alin.1, art.209 alin1 lit. g și i C., ambele cu aplicarea art.37 lit. a C., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr.
78/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei.
Inculpatul C. F. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i C. cu aplicarea art.37 lit. a și art.41 alin.2 C., pentru săvârșirea a 5 infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 și 2 C. cu aplicarea art.37 lit.a C. și a 3 infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 și 2 C. cu aplicarea art.37 lit.a C., constatându- se întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni .Primul termen al stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a în ceea ce îl privește pe acest inculpat este pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 71/2008 a Judecătoriei Sighișoara, pedeapsă din care inculpatul a fost liberat condiționat, rămânând un rest neexecutat de 358 zile de închisoare.
Pedepsele aplicate inculpaților, contrar susținerilor M.ui P. , au fost just individualizate, instanța fondului raportându-se în stabilirea acestora, la criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C., la gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, la împrejurările în care acestea au fost săvârșite, la amploarea activității infracționale, la perioada de timp relativ scurtă în care s-au comis faptele ilicite, la urmările produse, la persoana inculpaților, ambii recidiviști, dar și la atitudinea sinceră pe care aceștia au avut-o pe tot parcursul procesului penal, atitudine ce a condus la soluționarea cu celeritate a prezentei cauze.
Pedepsele rezultante pe care urmează să le execute inculpații, urmare a operațiunilor de contopire corect efectuate de instanța ierarhic inferioară și a sporului de 6 luni aplicat, de 5 ani închisoare pentru ambii inculpați sunt apte să contribuie la reeducarea acestora și la prevenirea comiterii de noi fapte penale, cel puțin o perioadă.
Latura civilă a fost de asemenea just soluționată, constatându-se că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și raportat la poziția inculpaților față de constituirile de părți civile formulate în cauză.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate; Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, conform art.38515pct.1 lit. b C.pr.pen..
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentintei penale nr. 923 din 10 septembrie 2012 a Judecătoriei C. N..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C. I. timpul arestului preventiv, începând cu data de 21 aprilie 2012 și până în prezent, iar pentru inc. C. F. din
22 mai 2012 la zi.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 2. lei ce se va avansa din fondul
M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Urcan I. si
Tudoroniu Mara.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, M. Ș. L. M. ANA C.
GREFIER , M. B.
RED.M.Ș./dact.V.R.
2ex./(...)
Jud.fond.M. D. A.
← Decizia penală nr. 905/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 126/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|