Decizia penală nr. 905/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

D. PENALĂ NR.905/R/2012

Ședința publică din 13 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R. , Judecător

JUDECĂTORI : A. D. L.

: C. I. G.IER : M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către inculpatul T. D., împotriva sentinței penale nr.149/2012 a Judecătoriei B., inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. D. asistat de apărătorul ales, avocat M. L. D., lipsă fiind partea civilă G. M. T. și apărătorula ales al acesteia, avocat G. V.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar s-a depus un înscris prin care partea civilă arată că nu se poate prezenta la instanță din motive medicale și solicită judecarea în lipsă.

De asemenea, apărătorul părții civile a depus concluzii scrise și a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, întrucât nu se poate prezenta în instanță din motive personale.

Apărătorul ales al inculpatului T. D., avocat M. L. D. arată că în faza de urmărire penală inculpatul a achitat suma de 2.130 Ron părții civile și depune la dosar în copie xerox copia unei facturi din care rezultă că inculpatul a achitat părții vătămate și suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale, cu precizarea că inculpatul înțelege să invoce incidența dispozițiilor art. 741 Cod penal.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul ales al inculpatului T. D., avocat M. L. D. solicită în temeiul art.

38515 pct. 2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.pen. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal.

În subsidiar, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit.b1 Cod pr.pen., cu aplicarea art. 181 Cod penal, să se constate că prejudiciul a fost achitat integral și să se respingă acțiunea civilă formulată de partea civilă G. M. T.

In terțio, solicită încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. i sau i1 Cod pr.pen. cu aplicarea art. 13 și art. 741 alin. 2 Cod penal și să se aplice inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ.

Susține motivele de recurs depuse la dosar în scris și apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, lipsă fiind atât latura obictivă cât și subiectivă a infracțiunii.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii arată că s-a invocat de către parchet și instanța fondului a dispus condamnarea inculpatului cu motivarea că inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în baza OG 2. de a propune Consiliului Local U. luarea în dezbatere a plății sumei de 2.130 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile.

Arată că sentința civilă prin care inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată a fost pronunțată în anul 2006, anterior intrării în vigoare a acestei legi, dată la care OG 2. nu putea să fie aplicată întrucât nu era apărută și prin uumare la acel moment potrivit legilor civile nu exista niciun fel de obligație de prindere în buget a sumei respective, urmând să se facă o executare silită conform C. de procedură civilă care de altfel a fost demarată de către partea vătămată.

Executarea silită nu a putut să fie dusă la sfârșit pentru că P. nu putea să fie executată.

După apariția legii prima condiție ca funcționarului public responsabilului, respectiv să-i incube obligația de a propune Consiliului Local suma respectivă, era de formulare a unei somații de către partea civilă care nu a fost făcută în cauză. Raportat la lipsa somațieie rezultă și lipsa obligației primarului de a propune Consiliului să fie efectuată plata. Raporttat la lipsa obligației nu se poate reține existența sub aspect obiectiv a infracțiunii.

Sub aspect subiectiv, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, având în vedere că un buget local se face după anumite reguli care sunt cuprinse în legea bugetului și alte legi, respectiv după anumite principii printre care și principiul echilibrului bugetar potrivit căruia fiecare cheltuială poate fi angajată numai în măsura în care este acopeită prin venit.

Într-o comunitate bugetul se face prima dată se stabilește suma totală a veniturilor, după care se iau în discuție cheltuielile. Uneori cheltuielile depășesc veniturile și atunci pentru a putea propune un buget echilibrat trebuie tăiate cheltuielile care nu sunt de primă necesitate pentru a se putea asigura cheltuielile de funcționare a primăriei (iluminat public, salarii ș.a.).

Raportat la această situație la dosarul cauzei există declarații de martori care au arătat că în anii 2006, 2007 și 2008 nu au putut fi cuprinse acele sume pentru a fi cheltuite pentru că era necesar să fie făcute alte cheltuieli din bugetul localității.

În consecință, sub aspect subiectiv inculpatul nu a săvârșit infracțiunea cu intenție directă sau indirectă, a săvârșit infracțiunea forțat datorită insuficienței fondurilor.

În ce privește solicitarea de achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cod penal solicită să se aibă în vedere circumstanțele concrete ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțele personale ale inculpatului, apreciind că gradul de pericol social al infracțiunii nu justifică pronunțarea unei hotărâri de condamnare, fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni administrative.

Solicită să se aibă în vedere că prejudiciul este redus, că neplata sumei s-a făcut în condițiile arătate mai sus, inculpatul se bucură de apreciere din partea comunității, fiind ales pentru a treia oară primar al licalității U., este căsătorit, are 1 copil major.

În ceea ce privește solicitarea de încetare a procesului penal în temeiul art.

11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. i sau i1 Cod pr.pen. cu aplicarea art. 13 și art.

741 alin. 2 Cod penal arată că în cauză este incidentă cauza de nepedepsire având în vedere că inculpatul a achitat prejudiciul integral în faza de urmărire penală, aspect care a fost constatat prin sentința pronunțată de instanța de fond, în perioada în care dispozițiile art. 741 Cod penal era în vigoare.

Cheltuieliel acordate de instanța fondului nu reprezintă prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ci cheltuieli judiciare, plus daune morale. Aceste sume de bani nu pot fi avute în vedere ca prejudiciu pe care inculpatul avea obligația să le achite în faza de urmărire penală sau până la fondul cauzei, astfel că se impune reținerea faptului că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost integral recuperat în faza de urmărire penală.

Reprezentantul M.ui P. solicită admiterea recursului formulat de inculpat, desființarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de în temeiul art. 11 pct.

2 lit. b rap. la art. 10 lit. i sau i1 Cod pr.pen. cu aplicarea art. 13 și art. 741 alin.

2 Cod penal, apreciind că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii, deoarece inculpatul nu a încălcat atribuțiile de serviciu.

Partea civilă avea dreptul la plata despăgubirilor acordate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, însă neexecutarea plății unei sume stabiltă printr-o hotărâre judecătorească, cu excepția drepturilor salariale, nu constituie infracțiune.

În temeiul art. 38515 pct.2 lit. d Cod pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.pen. și să se constate recuperat prejudiciul.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia.

Inculpatul T. D.,având ulrimul cuvânt, achiesează concluzilor puse de apărătorul său și solicită să fie achitat.

CURTEA

Prin sentința penală nr.149 din (...) pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul T. D., pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C., la pedeapsa de: 1 an închisoare.

În baza art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. stabilește un termen de încercare de 3 ani.

S-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C..

În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.

64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c C., iar în temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. M. T., domiciliată în mun. Târgu M., str. Ș. C. P., nr. 22, ap. 9, jud. M. și obligată inculpatul la plata sumei de 5.023,13 lei cheltuieli de judecată, 3.000 lei daune morale și respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții.

S-a constatat că, prin O. de plată nr. 273 din (...), inculpatul a achitat suma de 2.130 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin

D. civilă nr. 2. a C. de A. C.

În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 23/A/(...) a C. de A. C. a fost admis apelul declarat de reclamanta G. M. T. împotriva sentinței civile nr. 563/(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr.

2818/C/2005, procedând la schimbarea în parte a acesteia, în sensul că a obligat pe pârât - P. comunei U., să acorde reclamantei măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent pentru următoarele bunuri preluate: două elevatoare, un trior, un darac, o scărmănătoare, iar în cazul în care măsura compensării nu este obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamantă, să propună acordarea unor despăgubiri în condițiile prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII și să plătească reclamantei suma de

1.930 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Deși decizia mai sus menționată avea caracter definitiv și executoriu, devenind mai apoi și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului, inculpatul T. D., în calitate de primar al comunei U., nu s-a conformat obligației de achitare către partea vătămată G. M. T. a sumei de 2.130 lei cu titlu cheltuieli de judecată, stabilită prin hotărârea judecătorească.

Întrucât inculpatul nu a dispus benevol luarea măsurilor ce se impun pentru stingerea datoriei, partea vătămată s-a adresat executorului judecătoresc Andronesi V.n D. care, prin Î. civilă nr. 1712/CC/(...) a Judecătoriei B. (f. 71-vol. I), a obținut încuviințarea executării silite.

La data de (...) executorul judecătoresc l-a somat pe inculpat, în cadrul dosarului execuțional nr. 162/2006, să procedeze la plata imediată a sumei de bani înscrisă în titlul executoriu, dar întrucât acesta nu s-a conformat, a fost demarată executarea silită imobiliară cu privire la un imobil situat în satul Ș., procedură la care s-a renunțat, constatându-se imposibilitatea legală a continuării acesteia.

Raportat la impedimentele executării silite și având în vedere refuzul constant exprimat de T. D. cu privire la plata sumelor de bani solicitate de G. M.

T., aceasta a formulat plângere penală, dosarul de urmărire penală nr.

1172/P/2007 al P. de pe lângă Judecătoria Bistrița fiind finalizat prin rezoluția procurorului din data de (...) (f.116-vol.I), care a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul T. D., cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, cu motivarea că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.

Prin rezoluția din (...) emisă de prim-procurorul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița (f.9-vol.I), a fost admisă plângerea petentei G. M. T., a fost infirmată soluția procurorului, dispunându-se continuarea cercetărilor față de intimat.

Prin ordonanța emisă de procuror la data de (...) în cadrul dosarului nr.

469/P/2008 al P. de pe lângă T. B.-N. (f.132-vol.I), menținută în ființă prin ordonanța din (...) emisă de prim-procurorul P. de pe lângă T. B.-N. în dosarul nr.

33/II/2/2009 (f.150 - vol.I), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiindu-i aplicată sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 700 lei.

Prin sentința penală nr. 961/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei B. (f.19 -vol.I), a fost respinsă plângerea formulată de petenta G. M.

T., dar prin decizia penală nr. 245/R/(...) a T.ui B.-N. (f.173-vol.I), a fost admis recursul acesteia, au fost desființate actele întocmite și soluțiile adoptate de procuror, cauza fiind trimisă acestuia în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prin ordonanța emisă de procuror la data de (...) în dosarul nr. 469/P/2008 al P. de pe lângă T. B.-N. (f.9-vol.III), s-a dispus din nou scoaterea de sub urmărire penală a intimatului T. D. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal, tot motivat prin aceea că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiindu-i aplicată sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii, tot în același cuantum de 700 lei - soluție menținută în ființă prin ordonanța din (...) emisă de prim-procurorul adjunct al P. de pe lângă T. B.-N., în dosarul nr.

371/II/2/2010 (f.13 - vol. III).

Împotriva ordonanțelor mai sus enumerate petenta G. M. T. a formulat plângerea care a stat la baza formării prezentului dosar penal ((...) al Judecătoriei B.).

La data de (...) (f.56-vol.I), inculpatul T. D. a dat o primă declarație, extrem de sumară, în care precizează faptul că are cunoștință de hotărârea instanței, însă „primăria nu are posibilitatea de a plăti această sumă, fiindcă bugetul nu ne permite";. Încheie declarația cu afirmația „nu mai am nimic de obiectat";.

Analizând conținutul și cuprinderea acestei declarații se poate constata totala indiferență a acestuia față de doleanța legitimă a părții civile, precum și o crasă sfidare față de o hotărâre judecătorească definitivă și executorie.

La data de (...) (f.15-vol.I), acesta a dat o nouă declarație (de data aceasta de învinuit) concisă, lapidară, în care a precizat că-și menține declarația dată anterior, nu mai are nimic de adăugat, dar este de acord să achite cheltuielile de judecată, refuzând să plătească și daunele morale.

Nici declarația dată în (...) (f.16-vol.I) nu este cu mult mai explicită, arătând cu acel prilej că a propus Consiliului Local U. aprobarea alocării sumei de 2.130 lei către G. M. T. abia în data de (...), motivat de faptul că vistieria primăriei nu a permis din 2006 și până în acel moment plata sumei respective.

În schimb, elocventă este ideea pe care a încercat să o acrediteze inculpatul, respectiv că el nu este funcționar public și ca atare nu poate fi tras la răspundere penală pentru o atare infracțiune.

Într-adevăr, primarul nu este funcționar public în sensul Legii nr. 1., care, la art. 2 alin. 2 prevede că „Funcționar public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică";.

Însă, articolul 147 din C. penal definește foarte clar conceptul de funcționar public, astfel:

„Prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145";.

Raportat la prevederile acestui articol din C. penal se poate observa cu ușurință faptul că primarul este funcționar public în sensul legii penale și, ca atare, poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu.

Mai mult decât atât, elocventă în cauză este D. C. Constituționale nr.

176/2002, care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 147, art. 246 și art. 248 din C. penal:

„Libertatea legiuitorului de a defini noțiunile cu care operează în procesul de reglementare poate da naștere la diferențe în determinarea conținutului și a înțelesului acelorași termeni, în raport cu domeniul reglementat. Faptul poate genera dificultăți de interpretare cu ocazia aplicării dispozițiilor legale care conțin noțiuni omonime folosite cu sens diferit, dar - în măsura în care nu se abate de la C. - nu este neconstituțional.

În c azul noț iun ilor de f uncțion ar publ ic ș i de f uncțion ar def in ite l a art. 147, nu

se po ate reț ine c ă tex tul de lege menț ion at es te neco ns tituț ion al , deoarece

Constituția nu conține definiții ale acestor noțiuni, iar din faptul că prin art. 73 alin.

3 lit. j se stabilește ca statutul funcționarilor publici să fie reglementat prin lege organică nu se poate trage concluzia că definițiile date în acel act normativ sunt obligatorii pentru înțelegerea și aplicarea C. penal.

Nu se po ate ad mite n ic i susț inere a c ă pr in def in ire a în C. pe n al a noț iun ii de

f uncțion ar publ ic s -au înc ălc at d ispoz iț iile ar t. 73 al in. 3 l it. j d in C., deo arec e

ob iec tul de regle men tare al C. pen al nu îl cons titu ie „.ul f uncț ion ar ilor publ ic i";, c i

s tab il ire a inf racț iun ilor, a pedepselor ș i a cond iț iilor de tr agere l a r ăspunder e

pen al ă a celor c are c o mit inf racț iun i.

Pe de altă parte, chiar și în cazul în care s-ar avea în vedere un sens foarte larg al noțiunii de „. al funcționarilor publici"; - în care s-ar cuprinde și includerea în această categorie a unor persoane, altele decât cele identificate prin acest nume în L. nr. 1., apte să comită infracțiuni de serviciu -, este de reținut c ă lege a pen al ă,

pr in c are se s tab iles c ele men tele cons titu tive ale inf racț iun ilor , inclus iv ele men tele

c are c ar ac ter ize az ă sub iec tul ac tiv al ac es tor f ap te, es te o le ge org an ic ă, în sensul

art. 73 alin. 3 lit. j din C., astfel că nici în acest caz excepția de neconstituționalitate a art. 147, art. 246 și art. 248 din C. penal nu poate fi admisă";.

Relevant este și conținutul procesul verbal de confruntare (f.5-vol.II), în care a declarat că a întâlnit-o de mai multe ori pe partea vătămată pe holurile primăriei sau în alte birouri, spunându-i de fiecare dată că nu sunt bani (fără a o chema însă în biroul său pentru a găsi de comun acord o soluție de stingere a datoriei), precum și faptul că a organizat serbări câmpenești ale comunei

(costurile fiind suportate din sponsorizări și fonduri proprii), dar și aceea că este în relații de dușmănie cu G. M. T.

Indiferența inculpatului rezultă cu claritate și din cuprinsul adresei nr.

791/(...) a Primăriei comunei U. (f.26-vol.I), unde acesta recunoaște cu nepăsare că în perioada 2006-2008 nu a făcut nici o propunere de alocare de fonduri financiare pentru capitolul bugetar destinat acoperirii cheltuielilor judiciare, întrucât bugetul local a fost insuficient, prioritate având alte cheltuieli.

Ulterior, în adresa nr. 1230/(...) a Primăriei comunei U., inculpatul strecoară un neadevăr, precizând că a luat cunoștință de prevederile deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. abia în anul 2009, recunoscând încă o dată că în ședințele Consiliului

Local din perioada 2006-2008 nu a supus spre aprobare suma de bani înscrisă în titlul executoriu menționat.

Acest aspect este infirmat de însuși inculpatul, prin prima declarație de făptuitor din data de (...) (la care am făcut anterior referire - f.56): „În urma deciziei civile nr. 2. a C. de A. C. am fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.930 + 200 lei în apel";.

Atitudinea impasibilă a inculpatului reiese și din faptul că acesta a supus Consiliului Local U. aprobarea alocării sumei de 2.130 lei către G. M. T. abia în data de (...) (procesul verbal aflat la f.28-30- vol. I), suma fiind alocată în bugetul local din anul 2009 (adresa de la f. 21 - vol. II) și plătită efectiv la data de (...) prin O. de plată nr. 273 (f.23 - vol. II).

Aceste aspecte reies cu certitudine și din copiile proiectului de buget pentru anii 2006-2011 (f.71-122), constatându-se că, cu toate că există articol bugetar distinct pentru cheltuielile judiciare, nu au fost prevăzute sume în acest sens până la bugetul pe anul 2009, deci după declanșarea procesului penal (f. 98).

Raportat la declarațiile date de inculpat și la conținutul documentelor mai sus analizate, instanța a apreciat că acesta a adoptat o conduită abuzivă și arbitrară față de partea civilă, în condițiile în care suma de bani solicitată de aceasta în baza titlului executoriu era una modică, dar cu toate acestea inculpatul nu a demarat imediat demersurile ce se impuneau a fi efectuate pentru plata ei benevolă.

Relevantă pentru concluzia trasă este și atitudinea ulterioară a acestuia, care a ignorat executarea silită pornită de executorul judecătoresc Andronesi V.n

D. (profitând de imposibilitatea obținerii plății pe cale silită) și rămânând neînduplecat în refuz, chiar dacă a fost pornită și procedura răspunderii penale.

În mod normal și firesc inculpatul trebuia să aibă o întrevedere constructivă cu partea vătămată, pe date concrete și în termene precise (suma era derizorie chiar și pentru bugetul unei comunități locale) și eventual să caute împreună o cale de stingere a datoriei. Acesta nu numai că nu a făcut acest lucru, dar, întrebuințând puterea publică cu care a fost investit, cu bună știință a căutat să arate creditoarei că face ce vrea și numai când consideră el că se impune. Numai așa se explică faptul că din anul 2006 și până în data de 29 august 2008 nu a suspus problema aprobării Consiliului local, rezumându-se să aprecieze singur că bugetul este deficitar și că există alte priorități.

În apărarea sa, inculpatul a solicitat audierea în calitate de martori a secretarului primăriei comunei U. (M. V.) și a inspectorului principal cu atribuții de contabil (M. M.). Ambii martori au încercat să acrediteze ideea că suma care trebuia achitată părții civile nu a putut fi cuprinsă în proiectele de buget timp de aproape 4 ani din lipsa fondurilor.

Dar întrebarea legitimă care se pune este: Cum de au existat fonduri pentru serbări câmpenești (f.5-vol.II), care presupun cheltuieli mult mai mari decât suma datorată părții vătămate, dar banii necesari pentru achitarea unor cheltuieli de judecată, obligație dispusă de o instanță judecătorească, nu au fost ?

În opinia instanței, conduita adoptată de inculpat este una reprobabilă, întrucât acesta, abia după trei ani de la rămânerea definitivă a hotărârii a binevoit să ceară Consiliului local plata parțială a datoriei avută față de partea vătămată, ignorând și neonorând însă costurile generate de indiferența sa și suportate de către aceasta (cheltuieli de executare, onorarii avocat, contravaloare transport, traume psihice).

Chiar dacă la un moment dat o persoană (în speță inculpatul în calitatea sa de primar) se situează pe palierul superior al scării sociale, aceasta nu se poate considera mai presus de lege, nu poate, prin atitudinea sa, nedreptăți flagrant un particular care a avut câștig de cauză într-un litigiu purtat cu o autoritate publică, nu se poate afirma cu aroganță că te afli la adăpost de răspunderea penală pentru derapajele săvârșite în virtutea funcției deținute și nu este permis să cataloghezi drept dușman pe cel care își cere drepturile consacrate într-o hotărâre judecătorească definitivă.

Așa cum s-a mai precizat, inculpatul a avut posibilitatea de a discuta deschis cu partea vătămată, de a-i prezenta dificultățile și prioritățile financiare ale momentului și de a conveni pe cale amiabilă la amânarea, pe durată determinată, a plății datoriei.

Totodată acesta avea dreptul și mai ales obligația de a propune în fiecare an

Consiliului local aprobarea alocării sumelor cuvenite părții civile și să lase acest for colectiv să decidă în raport de împrejurări și posibilități.

Inculpatul nu a făcut nimic în acest sens, ci s-a încăpățânat în refuz, sfidând solicitările repetate, încercările de executare silită și acuzațiile penale, corect și îndreptățit formulate ce i-au fost aduse, nemanifestând regret pentru cele întâmplate și necăutând, până în prezent, să onoreze celelalte cheltuieli suportate de partea vătămată cu prilejul acționării pârghiilor procedurale civile și penale în scopul obținerii sumei statornicită prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Buna credință a părții civile reiese și din faptul că, nedorind să facă vreun rău inculpatului - în calitatea sa de primar - a înregistrat la P. comunei U., în data de (...) (deci după declanșarea procesului penal, când dosarul era încă în faza de urmărire penală) o cerere prin care solicita achitarea sumei de 3.906,75 lei, „pentru stingerea litigiului avut cu P. comunei U. și pentru a nu continua șirul de procese și de a mări cuantumul cheltuielilor de judecată"; (f. 142).

Dacă această ultimă cerere ar fi fost soluționată favorabil, nu s-ar mai fi ajuns în stadiul actual al procesului, deoarece, după cum se poate observa, plângerea formulată la instanța a fost înregistrată la mai bine de o lună după cererea adresată primăriei ((...)).

Raportat la cele expuse, instanța conchide faptul că prin neîndeplinirea de către inculpat a atribuțiunilor de serviciu în mod corespunzător s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate, atâta timp cât între data sesizării autorității administrative și data plății parțiale a sumelor datorate s-a scurs o perioadă de timp apreciabilă, nescuzabilă, în condițiile în care inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru punerea în discuție a Consiliului local a necesității acordării sumelor cuvenite părții civile și nici probe din care să reiasă imposibilitatea alocării acestor fonduri derizorii ca și cuantum.

Ca atare, între fapta abuzivă a primarului (inculpat) și vătămarea cauzată intereselor legale ale părții civile există raportul de cauzalitate cerut de conținutul constitutiv al formei tip a infracțiunii.

În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului intră sub incidența art.

246 Cod penal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și prezintă gradul de pericol social semnificativ, aferent încadrării juridice mai sus menționate, astfel că va dispune condamnarea inculpatului T. D. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În opinia instanței, fapta a fost comisă cu vinovăție, sub forma intenției, acesta prevăzând atingerea adusă intereselor patrimoniale ale părții vătămate, urmărind și acceptând producerea acestui rezultat.

Inculpatul nu a omis, ci cu rea credință a refuzat să efectueze operațiunea pe care era ținut să o desfășoare în temeiul îndatoririlor sale de serviciu, dovadă fiind decizia în unanimitate a Consiliului local, care, atunci când a fost sesizat cu această problemă, a hotărât imediat alocarea sumei înscrisă în titlul executoriu.

O asemenea faptă ce a adus o atingere gravă valorii sociale apărată de art.

246 Cod penal prezintă un pericol social sporit în condițiile în care este comisă chiar de cel investit, în virtutea calității sale speciale, să apere legea.

În opinia instanței, aplicarea unei pedepse cu închisoarea ar fi de natură să îl împingă pe inculpat la îndeplinirea corectă și conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu (fără nici o discriminare), la descurajarea sa de la adoptarea pe viitor a unor atitudini autoritare, abuzive și discreționare, în raport cu anumiți solicitanți

(considerați dușmani, doar pentru simplul motiv că își cer drepturile legitime).

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptei, modul concret de săvârșire a acesteia, persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta comisă, întinderea prejudiciului cauzat.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. și apreciind că îndreptarea inculpatului este posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, sens în care a stabilit un termen de încercare de

3 ani.

A pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C..

În baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b și c C., iar în temeiul art. 71 alin. 5 C. va s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În latura civilă , constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și întrucât prejudiciul cauzat părții civile nu a fost recuperat integral, instanța a admis în parte constituirea de parte civilă formulată de numita G. M.

T. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.023,13 lei cheltuieli de judecată,

3.000 lei daune morale și a respins ca neîntemeiate celelalte pretenții.

Cu privire la suma de 5.023,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aceasta este formată din:

- în faza de urmărire penală: total - 2.424 lei (500 lei onorar avocat - f.

31; 297,5 lei onorar avocat - f. 32; 500 lei onorar avocat - f. 52; 100 lei onorar avocat executare silită - f. 75; 222 lei cheltuieli de executare silită - f. 80; 250 lei cheltuieli executare silită - f. 110; 357 lei onorar avocat - f. 1. 297,5 lei onorar avocat - f. 185);

- în faza de judecată: total - 2.599,13 lei (1.054 lei + 350 + 600 lei onorarii avocat - f. 23 și f. 51; 595,13 lei cheltuieli de transport cu bonuri justificative atașate: 99,13 lei; 95,99 lei; 100,01 lei; 100 lei; 100 lei; 100 lei).

Totodată s-a constatat că, prin O. de plată nr. 273 din (...), inculpatul a achitat suma de 2.130 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care a fost obligat prin D. civilă nr. 2. a C. de A. C.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere cuprinsul constituirii de parte civilă, poziția procesuală exprimată de inculpat, precum și întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, apreciind totodată ca fiind parțial întemeiate și probate pretențiile civile formulate.

În ceea ce privește cererea părții civile de acordare a despăgubirilor civile pentru daune morale, instanța o consideră justificată doar în parte, acestea reprezentând un echivalent bănesc al traumelor psihice cauzate de tergiversarea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat.

În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului acestor despăgubiri civile pentru daune morale, față de gravitatea vătămărilor produse părții civile, se impune a fi obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei în favoarea părții vătămate.

În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă existența elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art.246 C. întrucât la data rămânerii definitive a sentinței civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea părți civile, bugetul comunei U. pe anul 2006 era deja aprobat, iar OG nr.22/2002 nu prevedea nicio obligativitate în sarcina ordonatorului de credite de efectuare a altor demersuri. Ulterior, conform modificărilor legislative intervenite era necesară existența unei somații din partea părții civile în vederea îndeplinirii obligației de plată, ori partea civilă nu a procedat ca atare astfel că nu-și poate invoca propria culpă. Mai mult decât atât inculpatul nu a acționat cu intenție directă, acesta conformându-se doar normelor legale în materie mai exact dispozițiilor art.15 alin.2 din L. 500/2002 potrivit cărora fiecare cheltuială poate fi angajată numai în măsura în care este acoperită printr-un venit. De altfel, inculpatul a achitat suma datorată, iar în fața instanței de recurs s-a depus dovada achitării sumei de 3000 lei, cu titlu de daune morale sumă la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea atacată.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 23/A/(...) a C. de A. C. a fost admis apelul declarat de reclamanta G. M. T. împotriva sentinței civile nr. 563/(...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. 2818/C/2005, procedând la schimbarea în parte a acesteia, în sensul că a obligat pe pârât - P. comunei U., să acorde reclamantei măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent pentru următoarele bunuri preluate: două elevatoare, un trior, un darac, o scărmănătoare, iar în cazul în care măsura compensării nu este obiectiv posibilă, ori aceasta nu este acceptată de reclamantă, să propună acordarea unor despăgubiri în condițiile prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII și să plătească reclamantei suma de 1.930 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Deși decizia mai sus menționată avea caracter definitiv și executoriu, devenind mai apoi și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului, inculpatul T.

D., în calitate de primar al comunei U., nu s-a conformat obligației de achitare către partea vătămată G. M. T. a sumei de 2.130 lei cu titlu cheltuieli de judecată, stabilită prin hotărârea judecătorească.

Din probele administrate în cauză rezultă că motivul pentru care nu i-a fost achitată părții vătămate suma solicitată a fost deficitul în care se afla bugetul primăriei astfel că abia la data de (...) a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței propunerea de plată, din fondurile bugetului local, a sumei de 2.130 lei către partea vătămată.

Consiliul local a fost de acord cu propunerea , suma a fost cuprinsă în bugetul corespunzător anului 2009 și achitată părții vătămate cu ordinul de plată nr.273 din data de (...).

Raportat la starea de fapt reținută mai sus, la natura despăgubirilor solicitate, acestea neavând caracterul unor drepturi salariale(în cazul cărora neexecutarea hotărârii constituie infracțiune), la dispozițiile legale privind aprobarea bugetului local apreciem că, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art.246 C., întrucât infracțiunii îi lipsește latura subiectivă.

Pentru a conchide astfel, curtea a analizat probele testimoniale de la dosar prin prisma normelor legale în materie constatând că nu s-a făcut dovada că inculpatul cu intenție nu a îndeplinit un act, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu pentru a-i cauza părții vătămate un prejudiciu.

În cauză nu s-a făcut dovada faptului că inculpatul, prin încălcarea dispozițiilor art.15 alin.2 din L. nr.500/2002 și implicit a principiului echilibrului bugetar, ar fi dat alte utilități banilor în defavoarea părții civile de genul a propune păstrarea acestora în fondul de rezervă sau efectuarea unor plăți nejustificate sau măcar inoportune doar cu scopul de a evita achitarea sumei datorate.

În acest context, apreciem că toate dubiile îi profită inculpatului, prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată astfel că, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. va admite recursul declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr. 149/2012 a Judecătoriei B. pe care o casează în întregime.

Trecând la rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.pen. va achită pe inculpatul T. D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal.

Va constată recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile G. M. T., având în vedere faptul că inculpatul a achitat atât suma datorată de 2130 lei cât și daunele morale în sumă de 3000 lei stabilite de prima instanță.

Față de soluția de admitere a recursului inculpatului se va respinge ca neîntemeiată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admite recursul declarat de către inculpatul T. D. domiciliat în U., nr.406, jud. B.-N., împotriva sentinței penale nr. 149/2012 a Judecătoriei B. pe care o casează în întregime.

Rejudecând cauza în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr.pen. achită pe inculpatul T. D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal.

Constată recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile G. M. T.

Respinge cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judicire în recurs.

Cheltuilieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. A. D. L. C. I.

G.IER M. V.-G.

Red.M.R./S.M.D.

4 ex./(...)

Jud.fond. Atana A. C.

← Decizia penală nr. 824/2012, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 1501/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 905/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 905/2012, Curtea de Apel Cluj