Decizia penală nr. 1511/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR.1511/R/2012
Ședința publică din 30 octombrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. M. , judecător JUDECĂTORI : L. H.
: V. V. A. GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
PROCUROR - S. DOBRESCU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către părțile civile P. C., P. A., P. V., P. S. M., P. V. F., P. M., partea responsabilă civilmente SC M. T. S. și asiguratorul SC E. R. A. R. SA, împotriva sentinței penale nr.843/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul V. A. S., trimis în judecată prin R. nr. 1. al P. de pe lângă Curtea de A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.178 al.1 și 2 C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul V. A. S. personal, asistat de apărător ales, av.C. L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, părțile civile P. C., P. A. și P. M., asistate de apărător ales, av.A. M. S., din cadrul Baroului S. M., cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul ales al asiguratorului SC E. R. A. R. SA, av.A. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile S. C. de U. C., P. V., P. S. M., P. V. F. și partea responsabilă civilmente SC M. T. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Waldraf D., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Instanța, din oficiu invocă excepția tardivității recursurilor părților civile P. C., P. A., P. S. M. și P. M., care au fost prezente la dezbaterea cauzei pe fond, cu mențiunea că unește excepția cu fondul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul părților civile, arată că recursul acestora a fost promovat la data de (...). în acest sens arată că a depus la dosar confirmarea prin fax că a formulat recursul prin fax însă în momentul în care a sunat la J. C. N. a constatat că recursul nu fusese înregistrat. Atunci a trimis din nou recursul cu dovada faptului că în data de (...) a depus recursul în termen. Față de aceste împrejurări, apreciază că recursul este formulat în termen. Pe fondul cauzei, arată că părțile civile au declarat recurs întrucât s-a apreciat că daunele morale sunt insuficiente raportat la prejudiciul moral cauzat părților civile, acestea fiind părinții, respectiv frații victimei. Justifică daunele morale la cuantumul solicitat prin aceea că prin fapta culpabilă a inculpatului s-a curmat viața unui tânăr de 21 de ani. F. victimei se pregătea pentru un eveniment, respectiv nunta fiului cel mare însă acest eveniment nu a mai putut avea loc. Acest tragic eveniment îi va urmări pe toți membrii familiei întrucât între frați și părinți a existat o strânsă legătură, toți având același domiciliu. A. că tatăl victimei este bolnav, iar după moartea fiului boala acestuia s-a agravat foarte mult. Durerea este cu atât mai mare cu cât tragicul eveniment al decesului victimei a avut loc înainte cu doar
7 zile de ziua acestuia.
Cu privire la recursul promovat de asigurator, solicită respingerea lui, prin acestea susținându-se că daunele materiale acordate sunt nejustificat de mari. A. că suma de
12.458,71 lei acordată părții civile P. A. reprezintă cheltuieli de înmormântare, această sumă fiind pe deplin dovedită. Pe de altă parte, consideră că partea civilă P. S. M. este îndreptățit să primească suma de 700 lei cheltuieli de daune materiale întrucât această sumă reprezintă contravaloarea contractului de prestări servicii încheiat cu SC U.S.M.V.C. prin care se rezerva sala unde urma să aibă loc petrecerea de nuntă. De asemenea, la decesul victimei, partea civilă P. V. F. se afla în Miami, în baza unui contract de muncă. P. a veni la înmormântare, acesta a făcut o cheltuială la care este îndreptățit a fi despăgubit, respectiv acesta și-a achitat biletul de avion. P. toate acestea, solicită admiterea recursului.
Apărătorul asiguratorului SC E. R. A. R. SA, lasă la aprecierea instanței excepția invocată. În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, consideră că acestea trebuie probate cu documente și nu se opune în măsura în care acestea au fost probate la dosar. Cu privire la daunele morale, apreciază că prima instanță a acordat o sumă mult prea mare. Solicită a se avea în vedere că sumele acordate cu titlu de despăgubiri se constituie din primele de asigurare plătite de toți cei care dețin un autoturism. În acest dosar, la despăburile acordate de instanța de fond, prima de asigurare este echivalentă a 1.000 de asigurări RCA obligatorii pentru a se acorda despăgubirile în acest dosar. Pe de altă parte, consideră că ar trebui apreciat diferențiat prejudiciul moral, respectiv suferința cauzată părinților și fiilor. Cu privire la recursul părții responsabile civilmente, solicită admiterea lui.
Apărătorul părților civile, cu privire la recursul părții responsabile civilmente, solicită respingerea lui.
Apărătorul inculpatului, referitor la excepția invocată, în măsura în care nu se confirmă aspectele invocate de părțile civile, solicită respingerea recursului ca tardiv în principal. În subsidiar, solicită respingerea recursurilor părților civile ca nefondate. A. că inculpatul își exprimă regretul pentru tragedia suferită dar, pentru că latura civilă se află în interdependență cu aspectul penal, solicită a se observa că starea de fapt a fost la limita unei contravenții rutiere dacă nu s-ar fi produs efectul tragic al decesului victimei. Inculpatul se afla la volanul unui camion și nu s-a pus problema că acesta nu ar fi condus regulamentar, dar pur și simplu a acroșat cu oglinda retrovizoare pe victimă. Inculpatul a avut o conduită procesuală corectă și onestă și a dat dovadă de compasiune. De altfel, a încercat să rezolve pe cale amiabilă latura civilă dar nu s-a reușit. Solicită a se avea în vedere că s-a acordat despăbubiri materiale în jur de circa 200 milioane lei vechi legate de înmormântare și daune morale în jur de circa 150 mii euro, ceea ce este foarte mult. Cu privire la celelalte recursuri declarate în cauză, lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul părților civile, în replică, arată că niciodată nu s-a pus problema de o soluționare amiabilă.
Reprezentantul P., referitor la excepția invocată, apreciază că recursul părților civile este în termen. Pe fondul cauzei, arată că daunele materiale au fost acordate atât cât s-a dovedit. Cu privire la daunele morale, dă credit instanței de fond. În concluzie, solicită respingerea tuturor recursurilor ca nefondate.
Inculpatul V. A. S., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că regretă fapta comisă.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 843 din data de 29 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) a Judecătoriei C.-N., s-a constatat că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de către inculpatul V. A. S., fiul lui C. si G., născut la data de 13 martie 1975 în Urziceni, jud. Ialomița, cetățean român, fără antecedente penale, șofer profesionist, CNP
1., domiciliat în comuna D., str. T., nr. 58, jud Ialomița la data de 22 iulie 2011 a fost încheiată polița de asigurare RCA seria RO/16/H16/DV nr. 2000322317 din data de 29 aprilie 2011 de către S. E. R. A. R. S. cu sediul în Comuna V., Șos. B.ești Nord, nr. 10, Global City Business Park, Clădirea 023, et.4, jud. Ilfov cu sediul procesual ales la cab. av. A. M. din C.-N., str. Onisifor Ghibu, nr. 1, ap. 8, jud. C. valabilă în perioada 30 aprilie 2011
- 29 octombrie 2011, iar asiguratorul va răspunde în condițiile și limitele legii și ale contractului de asigurare.
În temeiul art. 1000 al. 3 din C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a constatat că S. M. T. S. cu sediul în V., str. H., nr.12, jud. Ilfov are calitatea de parte responsabilă civilmente.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. A. cu domiciliul în F., str. C. de Sub D., nr. 18, jud. C. și s-a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 12.458,71 lei, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. V. cu domiciliul în F., str. C. de Sub D., nr. 18, jud. C. și obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. V. F. cu domiciliul în F., str. C. de Sub D., nr. 18, jud. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 840 USD, echivalent în lei la data plății și 495 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. C. cu domiciliul în F., str. C. de Sub D., nr. 18, jud. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. M. cu domiciliul în F., str. C. de Sub D., nr. 18, jud. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. S. M. cu domiciliul în S. M., cart. S., nr. 339, jud. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 700 lei, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. J. DE U. C. cu sediul în C.-N., str. C., nr. 3-5, jud. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 8010,90 lei, la care se vor adăuga majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală începând cu data de 3 august 2011 și până la achitarea integrală a creanței, reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 193 al. 1 și 4 din C.p.p. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 6.000 lei către partea vătămată P. C. reprezetând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocatului.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. nr. 1. din data de 18 aprilie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul V. A. S. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 și 2 din C.pen..
S-a reținut fapta inculpatului V. A. S. care la data de 22 iulie 2011, în jurul orei 6.20 în timp ce conducea autoutilitara marca MAN cu nr. de înmatriculare (...) pe DN 1 E60 km din direcția Gilău spre C.-N. în localitatea F. la km 484, nerespectând prev.art.41 al. 1 din OUG 195/2002, R și art.100 din RA OUG 195/2002, R a acroșat pe victima P. C. care se deplasa cu bicicleta pe acostamentul consolidat al drumului provocându-i acesteia traumatisme care au condus în mod la deces.
Prin sentința penală nr. 603/11 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) s-a reținut că fapta inculpatului V. A. S. care la data de 22 iulie 2011, în jurul orei 6.20 în timp ce conducea autoutilitara marca MAN cu nr. de înmatriculare (...) pe DN 1 E60 km din direcția Gilău spre C.-N. în localitatea F. la km 484, nerespectând prev.art.41 al. 1 din OUG 195/2002, R și art.100 din RA OUG 195/2002, R a acroșat pe victima P. C. care se deplasa cu bicicleta pe acostamentul consolidat al drumului provocându-i acesteia traumatisme care au condus în mod la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 și 2 din C.pen, s-a dispus condamnarea inculpatulului V. A. S., fiul lui C. si G., născut la data de
13 martie 1975 în Urziceni, jud. Ialomița, cetățean român, fără antecedente penale, șofer profesionist, CNP 1., domiciliat în comuna D., str. T., nr. 58, jud Ialomița, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art.
64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 81 și 82 din C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului V. A. S. și s-a stabilit termenul de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii dispuse.
În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
Sentința penală nr. 603/11 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...) a rămas definitivă prin nerecurare la data de 23 mai 2012. Prin încheierea de ședință din data de 8 mai 2012 s-a dispus disjungerea laturii civile și judecarea separată de către același complet de judecată.
Analizând ansamblul probator instanța a reținut următoarele:
Întrucât inculpatul a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al.
1 și 2 din C.pen. s-a constatat că există autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei, la identitatea persoanei care a săvârșit-o și cu privire la culpa acestuia. Cu privire la culpa fără prevedere s-a constatat că instanța a reținut culpa exclusivă a inculpatului.
Despre acțiunea civilă:
S-a constatat că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de către inculpatul V. A. S., fiul lui C. si G., născut la data de 13 martie 1975 în Urziceni, jud. Ialomița, cetățean român, fără antecedente penale, șofer profesionist, CNP 1., domiciliat în comuna D., str. T., nr. 58, jud Ialomița la data de 22 iulie 2011 a fost încheiată polița de asigurare RCA seria RO/16/H16/DV nr. 2000322317 din data de 29 aprilie 2011 de către S. E. R. A. R. S. valabilă în perioada 30 aprilie 2011 - 29 octombrie 2011, iar asiguratorul va răspunde în condițiile și limitele legii și ale contractului de asigurare.
În temeiul art. 1000 al. 3 din C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 constată că S. M. T. S. are calitatea de parte responsabilă civilmente, având în vedere că inculpatul era angajat al acestei societăți comerciale în beneficiul căreia efectua un transport la data de 22 iulie 2011.
Cât privește constituirile de părți civile a celor șase părți vătămate s-a reținut că s- au constituit părți civile cu suma de 12.458,71 lei reprezentând daune materiale, respectiv suma de 177,54 lei reprezentând cheltuieli cu medicamentele necesare pe perioada spitalizării victimei, suma de 9595,73 cheltuieli cu înmormântarea victimei, suma de 400 de lei reprezentând contravaloarea hainelor victimei, suma de 735,94 lei reprezentând cheltuieli cu pomenirea de 6 săptămâni și suma de 1549,5 lei reprezentând cheltuieli cu amenajarea mormântului.
Totodată partea vătămată P. S. M. s-a constituit parte civile cu suma de 700 lei reprezentând contractul de prestări servicii încheiat cu SC ";USA"; MV C.-N., respectiv închirierea sălii de nuntă care urma să aibă loc la data de 27 august 2011, iar partea vătămată P. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 840 de USD și 495 euro, reprezentând contravaloarea biletelor de avion M.-N. și C.-N. - J. pentru a participa la înmormântarea fratelui său.
P. a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite patru condiții: existența unei fapte ilicite, o culpă în producerea acelei fapte, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciul provocat. În speță, fapta ilicită a inculpatului constă în nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice cu consecința decesului victimei P. C.. De asemenea, au fost dovedite prin hotărâre judecătorească definitivă atât culpa exclusivă a inculpatului, cât și existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Fără îndoială fapta ilicită săvârșită de către inculpat cu culpă fără prevedere a provocat prejudicii materiale în patrimoniile părților vătămate, iar acestea au fost dovedite prin înscrisuri și sunt consecința faptei inculpatului și având în vedere și poziția procesuală a inculpatului capetele de cere privind daunele materiale vor fi admise în totalitate.
Fără să privim acțiunea civilă ca o a doua sancțiune, vom reține că fapta inculpatului săvârșită din culpă fără prevedere a produs un prejudiciu moral, constând în pierderea intempestivă și violentă a fiului, respectiv a fratelui părților civile, în vârstă de 22 de ani.
Amploarea ceremoniilor funerare și a obiceiurilor creștinești de după înmormântare pe de o parte, probează într-o măsură suficientă cheltuielile făcute, iar pe de altă parte relevă persoana și personalitatea victimei P. C., precum și prețuirea celor din jur și relațiile familiale foarte apropiate. Instanța și-a format convingerea cu privire la ireversibila tragedie resimțită de părinții și frații victimei și la imposibilitatea organică de acceptare a dispariției premature a fiului, respectiv a fratelui lor. În acest context, acțiunea civilă având ca obiect daunele morale, pe lângă efectul reparator, trebuie să fie și o recunoaștere publică și împotriva inculpatului a suferințelor părților vătămate.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. A. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 12.458,71 lei, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. V. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. V. F. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 840 USD, echivalent în lei la data plății și 495 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. M. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă P. S. M. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 700 lei, reprezentând daune materiale și suma de 25.000 de euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale.
P. aceleași argumente legate de întrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală în temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. J. DE U. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 8010,90 lei, la care se vor adăuga majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală începând cu data de 3 august 2011 și până la achitarea integrală a creanței, reprezentând daune materiale.
În baza art. 193 al. 1 și 4 din C.p.p. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. M. T. S. la plata sumei de 6.000 lei către partea vătămată P. C. reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocatului, sumă probată cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs părțile civile P. C., P. A., P. V., P. S. M., P. V. F., P. M., partea responsabilă civilmente SC M. T. S. și asiguratorul SC E. R. A. R. SA.
Părțile civile P. C., P. A., P. V., P. S. M., P. V. F., P. M. au criticat solutia instantei de fond în ceea ce priveste modul de solutionare a acțiunii civile cu privire la capătului de cerere vizând daunele morale si au solicitat casarea sentintei primei instante sub acest aspect si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună admiterea în totalitate a pretentiilor solicitate cu acest titlu.
În motivarea recursului părtile civile recurente au arătat că sumele acordate fiecăruia de către instanța de fond cu titlu de daune morale sunt insuficiente pentru a acoperi prejudiciul nepatrimonial suferit, părțile civile fiind părinții, respectiv frații victimei între care era o strânsă legătură, că victima era o persoană foarte tânără (21 ani) a cărei viată a fosr curmată cu câteva zile înainte de sărbătorirea zilei de nastere, că la data evenimetului familia organiza căsătoria uneia dintre părtile civile (ceremonie care s-a anulat ca urmare a survenirii decesului victimei) si că după moartea fiului starea de sănătate a tatălui s-a agravat foarte mult.
Asiguratorului SC E. R. A. R. SA a criticat sentinta instantei de fond cu privire la solutionarea laturii civile în întregul ei si a solicitat casarea solutiei atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună reducerea cuantumului daunelor materiale si morale acordate.
În motivarea recursului asigurătorul a arătat că daunele materiale nu sunt probate în totalitate cu documente, iar cele privind avansul în sumă de 700 lei solicitat de partea civilă P. S. M. si suma solicitată de partea civilă P. V. F. pentru biletul de avion nu se justifică deoarece nu s-a probat legatura de cauzalitate între infractiunea comisă de inculpat si prejudiciile invocate de părtile civile mentionate.
Cu privire la daunele morale consideră că sumele acordate cu acest titlu sunt prea mari si că aceste despăgubiri ar trebui apreciate diferențiat după cum prejudiciul moral a fost cauzat părinților, respectiv fiilor acestora.
Partea responsabile civilmente nu a motivat calea de atac promovată.
Procedând la solutionarea recursurilor în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele sustinute de recurenti, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 din Codul de procedura penală, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de părtile civile P. C., P. A., P. S. M. și P. M. este tardiv, fiind declarat cu depăsirea termenului legal stabilit pentru promovarea căii de atac a recursului.
A., potrivit art. 363 C.proc.pen. la care face trimitere art.385 /4 C.proc.pen. termenul de recurs este de 10 zile, daca legea nu dispune altfel si, pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare.
Totodată, potrivit art. 186 C.proc.pen. la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care începe sa curgă termenul, nici ora sau ziua in care acesta se împlineste.
În cauză, părtile civile mentionate au fost prezente la dezbaterile din data de 26 iunie 2012, declaratiile date la acest termen fiind consemnate la f. 153-156 dos.fond, astfel că termenul pentru exercitarea căii de atac curge pentru acestea de la pronuntare.
Cu toate acestea, recursul a fost înregistrat la data de 18 iulie 2012, ultima zi pentru promovarea căii de atac fiind data de 7 iulie 2012.
Părtile civile au motivat că au expediat declaratia de recurs în termen, prin fax, însă înscrisul depus la dosar (f. 7 dos.recurs) nu face dovada sustinerilor în acest sens deoarece nu există nici un element care să ateste că înscrisul transmis în această formulă este declaratia de recurs.
Pe de altă parte, astfel cum instanta supremă a statuat prin decizia nr. 570 din 15 februarie 2011 data presupusei emiteri a mesajului electronic este lipsită de relevanță juridică, esențială fiind data înregistrării cererii de recurs (data ștampilei registraturii). Aceasta deoarece, spre deosebire de alte comunicări, trimiteri de documente, cereri etc., pentru declararea unei căi de atac legiuitorul a prevăzut condiții speciale, care reflectă o concepție extrem de riguroasă, rezultând din examinarea dispozițiilor art. 187 alin. (1) și
(2), art. 366 și art. 3854 cu referire la art. 366 C. proc. pen. că exercitarea căii de atac formularea cererii de recurs în format electronic nu este prevăzută de legiuitor. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sub acest aspect (al exercitării căii de atac, al formulării cererii de apel sau recurs, precum și al modului de depunere a cererii de apel și recurs), legea procesual-penală este clară, neechivocă, previzibilă si că recurentii trebuiau să se aștepte ca aceste reguli să le fie aplicate, astfel cum se arată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului menționată.
Așa fiind, necosntatându-se existența vreunui motiv pentru repunerea în termenul de recurs, văzând și dispozițiile art. 185 al. 1 C.proc.pen. potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea unui drept procesual atrage decăderea din exercițiul dreptului, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a C.proc.pen. se va respinge ca tardiv recursul promovat de părtile civile P. C., P. A., P. S. M. și P. M.
Cu privire la recursurile declarate de S. „. T. S. si asiguratorul S. „. R. A. R. „. si părtile civile P. V. și P. V. F., Curtea retine că potrivit art.998-999 cod civil (în vigoare la data comiterii faptei) orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșală s-a ocazionat, a-l repara. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat este angajată și atunci când acesta s-a produs prin neglijența sau imprudența autorului.
Așadar din interpretarea acestui text legal se deduc condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite (delict civil), a prejudiciul, raportul de cauzalitate între cele două și vinovăția.
Aceste elemente au fost identificate și supuse atenției cu ocazia analizării infracțiunii sub aspectul elemenelor sale constitutive.
Din probele cauzei rezultă că partilor civile li s-a cauzat atât un prejudiciu material, cât si unul nepatrimonial.
Cu privire la prejudiciul material, Curtea constată că este fondată solutia primei instante referitoare la sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale.
Curtea observă că părțile civile au dovedit pretențiile materiale solicitate cu chitantele depuse la f. 159-175 dos.fond de unde rezultă că recurentii au suportat cheltuieli în suma de 12458,71 lei cu organizarea ceremoniei funerare, cu edificarea monumentului funerar, pentru procurarea medicamentelor prescrise victimei anterior decesului acesteia si a sumelor pentru organizarea parastaselor de pomenire de după ceremonia funerara, precum si a celor potrivit traditiei ortodoxe.
Totodată nu poate fi ignorat faptul de notorietate că astfel de evenimente sunt generatoare de costuri substanțiale.
De asemenea, părtile civile P. S. M. si P. V. F. au suportat fiecare câte un prejudiciu material indirect, dar care a fost generat tocmai de fapta ilicită a inculpatului. A., s-a probat că partea civilă P. S. M. urma să se căsătorească în data de 27 august 2011 eveniment pentru care a achitat un avans în suma de 700 lei pentru închirierea unei săli unde urma a fi organizată petrecerea de nuntă (f. 85, 105 dos.fond), însă acest eveniment a fost anulat ca urmare a tragediei survenită în familia părtii civile, iar suma de mai sus nu a mai fost recuperată. La rândul său, partea civilă P. V. F. a probat deplasarea sa din si spre SUA în perioada organizării ceremoniei funerare, precum si achitarea biletului de avion dus- întors(f. 78 -84 dos.fond), fiind evident că venirea în tara a acestuia fost determinată de decesul fratelui său.
Cu privire la solutionarea capătului de cerere privind daunele morale, Curtea reține că spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.
În cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului și toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. A., la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe criterii și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, ținând seama în același timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral, acela de compensare a suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.
S-a considerat, de asemenea că la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În prezenta speță este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus și prin R. C. de M. al C. E. nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului";.
În cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părtile civile au suferit o traumă psihică de profundă, determinată de fapta săvârșită de inculpat, - moartea fiului, respectiv, a fratelui-, astfel că acordarea de daune morale se justifică pentru a compensa prejudiciul afectiv cauzat acestora și de care victima era legată printr-o relație afectivă de natură familială.
Cu privire la sumele acordate cu titlu de daune morale Curtea apreciază că sumele acordate părintilor victimei (părtilor civile P. A. si P. V.) reprezintă o justă și echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat de părtile civile mentionate și proporționale culpei inculpatului, soluția fiind conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P.Tercier, Op.cit.p.268).
Referitor la prejudiciul moral cauzat părtilor civile P. C., P. S. M., P. V. F. și P. M., fratii victimei, curtea constată că intensitatea si intinderea prejudiciului nepatrimonial cauzat acestora nu poate avea aceleasi dimensiuni ca cel cauzat părintilor defunctului, tocmai pentru că relatiile afective între părinti si copii sunt mai intense si mai profunde decât cele între frati.
Din această perspectivă, dar si prin raportare la principiile enuntate mai sus, se impune reducerea cuantumului sumelor stabilite în favoarea acestora cu titlu de daune morale, Curtea concluzionând că o sumă de câte 5000 euro echivalentul în lei la data plății, pentru fiecare din părțile civile menționate, reprezentând daune morale este suficientă si corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit de părtile civle- frati ai victimei.
P. motivele invocate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge nefondat recursul declarat de partea civilă P. V. și P. V. F., iar în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.proc.pen. se vor admite recursurile declarate de partea responsabila civilmente S.
„. T. S. si asiguratorul S. „. R. A. R. „., iar sentinta atacată se va casa numai cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părtilor civile P. C., P. S. M., P. V. F. și P. M. si, rejudecând în aceste limite, se va reduce cuantumul daunelor morale acordate acordate acestora la câte 5000 euro, echivalentul în lei la data plății, pentru fiecare din părțile civile menționate, reprezentând daune morale.
Vor fi mentinute restul dispozițiilor sentintei penale atacate.
Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorar partial pentru avocatul din oficiu ce se va avansa din FMJ.
În temeiul art. 192 al. 2 C.proc.pen. se vor obliga părtile civile P. C., P. A. , P. V., P. S. M., P. V. F. și P. M. să plătească fiecare câte 100 cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 192 al. 3 C.proc.pen. restul cheltuielilor vor rămâne în sarcina statului.
P. ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
1. Admite recursurile declarate de partea responsabila civilmente S. „. T. S. si asiguratorul S. „. R. A. R. „. împotriva sentintei penale nr. 843 din 29 iunie 2012 a Judecătoriei C. N., pe care o casează numai cu privire la cuantumul daunelor morale acordate p.civ. P. C., P. S. M., P. V. F. și P. M.
Rejudecând în aceste limite, reduce cuantumul daunelor morale acordate părtilor civile P. C., P. S. M., P. V. F. și P. M. la câte 5000 euro, echivalentul în lei la data plății, pentru fiecare din părțile civile menționate, reprezentând daune morale.
Mentine restul dispozițiilor sentintei penale atacate.
2. Respinge ca tardiv recursul declarat de partea civilă P. C., P. A., P. S. M. și P. M. și ca nefondat recursul declarat de partea civilă P. V. și P. V. F. împotriva aceleiași sentințe.
Stabilește suma de 100 lei onorar partial pentru avocatul din oficiu ce se va avansa din FMJ.
Obliga partea civilă P. C., P. A. , P. V., P. S. M., P. V. F. și P. M. să plătească fiecare câte 100 cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 30 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. L. H. V. V. A.
GREFIER, L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...) Jud.fond. L. M.
← Decizia penală nr. 1406/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 268/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|