Decizia penală nr. 1529/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1529/R/2012
Ședința publică din 31 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. R.
JUDECĂTORI : C. I.
: A. D. L. GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul F. C. împotriva sentinței penale nr. 357 din data de 18 septembrie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.
455 C.pr.pen.).
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru condamnatul F. C. apărător desemnat din oficiu, avocat C. I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar ( f. 10 ), lipsă fiind condamnatul F. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței la data de (...) o cerere de către condamnatul lipsă F. C. prin care acesta arată că își retrage recursul pentru că l-a formulat doar ca să fie transferat la un alt penitenciar și că nu dorește să fie transferat, deoarece mai are puțin până la C. de liberat și deci nu mai dorește să participe în cauză, cerere pe care instanța o pune în discuție.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită să se ia act de retragerea recursului, cu onorariu FMJ.
Reprezentanta M.ui P. formulează aceleași concluzii și solicită să se ia act de retragerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.357 pronunțată la data de 18 septembrie 2012 de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), s-a luat act de retragerea de către petentul F. C., a cererii de întrerupere a executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 521/(...) a T.ui București Secția I Penală.
În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea
Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av.
Florian A.) ce s-a avansat din fondul M.ui Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr. (...), petentul condamnat F. C., la data formulării cererii, a solicitat întreruperea executării pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 521/(...) a T.ui București Secția I Penală, pentru motive medicale.
La termenul de judecată din data de (...) petentul, prezent în instanță, a declarat că menține cererea formulată, pentru ca pentru termenul din data de (...) să se trimită prin poștă din Penitenciarul Giurgiu, unde fusese între timp transferat, o cerere de „. a afacerii judiciare";, obiect al dosarului cu nr. de mai sus, cu un alt scris decât cel inițial.
La același termen de judecată, prin administrația locului de deținere de această dată, a fost depusă o nouă cerere de retragere a cererii de întrerupere a executării pedepsei, motiv pentru care, văzând și dispozițiile deciziei nr. XXXIV/2006 a I., pronunțată în recurs în interesul legii, instanța a luat act de manifestarea de voință a condamnatului, iar în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală acesta a fost obligat la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare ce includ și onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, condamnatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
Prin înscrisul depus la dosar f.11, înregistrat prin S. de registratură a C. de
A. C., condamnatul recurent a învederat faptul că-și retrage recursul întrucât nu mai dorește să fie judecat, unicul motiv pentru care a formulat această cale de atac fiind acela că nu dorea să fie transferat la alt penitenciar.
Față de manifestarea expresă de voință a recurentului, raportat la dispozițiile art.385 ind.4 C.p.p. se va lua act de retragerea recursului.
Va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul F. C., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 357 din 18 septembrie 2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. R. C. I. A. D. L.
L. A. S.
GREFIER
← Decizia penală nr. 142/2012, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 503/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|