Decizia penală nr. 157/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 157/A/2012 Ședința publică din 19 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : C. I.
JUDECĂTORI : M. R.
G. : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin V. T. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de inculpatul B. I. împotriva sentinței penale nr. 414 din 16 august 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal raportat la art.
175 alin. 1 lit. c Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul B. I. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat W. D. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 9 ), partea civilă S. M. asistată de apărător ales, avocat P. I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind curatorii B. V. și B. I., precum și D. pentru P. M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul B. I., întrebat fiind, arată că își menține apelul formulat și se declară de acord cu asistența judiciară din oficiu.
Apărătorul inculpatului B. I. depune la dosar un memoriu.
Apărătorul ales al părții civile S. M., întrebat fiind de instanță confirmă că partea civilă nu a formulat apel în cauză și depune la dosar un script din partea acesteia, care se comunică și procurorului, având anexate și fotografii.
Nefiind alte cereri de invocat, se acordă cuvântul în susținerea apelului inculpatului.
Apărătorul inculpatului B. I., în temeiul dispozițiilor art. 379 punctul 2 litera a C. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, cu consecința rejudecării cauzei pe fond, apreciind că în considerentele sentinței penale nr. 414 din 16 august 2012 instanța fondului a aplicat o pedeapsă care a reflectat atât gradul de pericolul social al faptei cât și persoana inculpatului și poziția sinceră a acestuia. De asemenea, s-a susținut că inculpatul nu are antecedente penale și că a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului, aspecte care au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei însă, consideră că acestea nu sunt reale, iar instanța fondului nu a dat nicio aplicare circumstanțelor evidențiate, în favoarea inculpatului. A., apreciază că în cauză se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de articolul 74 alineat 1 litera a și c cu consecințele prevăzute de articolul 76 alineatul 2 Cod penal, respectiv reducerea pedepsei închisorii până la o treime, respectarea principiului proporționalității, precum și profilului psihosocial și personalitatea inculpatului, justificându-se astfel aplicarea distinctă a circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de articolul 74 cu consecințele articolului 76.
De asemenea, solicită instanțe să aibă în vedere faptul că inculpatul este la primul contact cu legea penală, are o vârstă înaintată, fiind pensionat, este tatăl a 6 copii, apreciind necesar pentru aceștia să nu fie lipsiți o perioadă îndelungată de prezența paternă în viața lor.
Pentru considerente arătate solicită reținerea circumstanțelor atenuante, cu consecințele prevăzute de articolul 76, iar în ipoteza contrară solicită ca aspectele menționate să fie avute în vedere, și, în consecință, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în limitele rezultate în urma reducerii cu o treime a pedepsei.
Apărătorul părții civile S. M., solicită în temeiul articolului 379 punct 1 litera b C. respingerea apelului declarat de către inculpat, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale nr. 414 din (...) pronunțată de către Tribunalul Maramureș în cauză.
Arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 alineat 1 litera c C., respectiv de omor deosebit de grav și a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 16 ani, cu executare și interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de C. penal.
Solicită menținerea sentinței penale atacate cu motivarea că inculpatul este o persoană deosebit de periculoasă, iar în ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică arată că a depus la dosar câteva fotografii, elocvente pentru atitudinea anterioară a acestuia din care rezultă atitudinea recalcitrantă avută de către acesta și exercitarea de violențe și de fapte de natură penală asupra defunctei.
Apreciază sentința T.ui M. ca fiind justă, legală și temeinică, iar pedeapsa aplicată are un cuantum extrem de scăzut față de faptele care au fost exercitate de către inculpat, raportat la modalitatea și cruzimea acestora și solicită respingerea apelului inculpatului.
De asemenea, mai arată că din cei 6 copii, 4 sunt minori, 3 dintre aceștia aflându-se în plasament la o soră, iar unul se află sub evidența Direcției de P. a C. M..
Reprezentanta M.ui P., solicită respingerea apelului ca nefondat, sens în care apreciază considerentele expuse pe larg în cuprinsul hotărârii ca fiind temeinice din perspectiva circumstanțelor specifice cauzei, redate în mod fidel de către instanță.
De asemenea, mai arată că inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, conform articolului 3201 Cod procedură penală, ceea ce echivalează cu o reducere substanțială a maximului special, instanța reținând că fapta reprezintă pericol social deosebit de grav, pe baza căruia a orientat sancțiunea la maximul redus.
Nu consideră că ar trebui redusă pedeapsa, sau reținute circumstanțe atenuante, deoarece, în opinia sa, nu există în forma prevăzută de articolul 74, iar elementul la care instanța face referire ca fiind, în general pozitiv, respectiv lipsa antecedentelor penale nefiind suficient pentru a da o interpretare nouă și în sensul solicitat de inculpat celorlalte circumstanțe de agravare pe care instanța le-a reținut în mod corect.
Inculpatul B. I., având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de spus, dar apreciază pedeapsa ca fiind prea mare și solicită reducerea acesteia.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.414 din 16 august 2012, pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul B. I. pentru infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art.
175 alin.1 lit. c cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală la pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.
64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal pe o durată de 5 ani.
În temeiul art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei închisorii reținerea și arestul preventiv începând cu 18 iunie 2012, la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile S. M., domiciliată în R.cova nr. 663 jud. M. despăgubiri civile în cuantum de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.
În temeiul art. 14 și art. 17 Cod procedură a fost obligat inculpatul B. I. la despăgubiri periodice lunare către minorii B. D. (născut la data de 11 februarie
2012), B. M. (născut la 11 februarie 2012), B. I. (născut la 01 octombrie 1996) reprezentați de curatorii B. I. și B. V. domiciliați în R.cova nr. 650, jud. M. și B. Alin (născut la 17 februarie 2008), față de care s-a instituit măsura de plasament în regim de urgență la C. S., de câte 150 lei, începând cu data de (...) și până la majoratul acestora sau la noi dispozițiuni.
În temeiul art. 14 și art. 17 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul B. I. să plătească minorilor menționați mai sus câte 10.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale.
În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
În temeiul art. 118 lit. b Cod penal s-a confiscat corpul delict (cuțit în lungime totală de 35 cm , precum și o lopată de fier cu coadă de lemn), obiecte aflate la C. de C. D. din cadrul I.P.J. M..
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 2.500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în instanță, s-a avansat din fondurile M.ui Justiției către D-nul avocat A. N. Z.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș cu nr. 2. a fost trimis în judecată inculpatul B. I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1
C.pen. raportat la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în după amiaza zilei de 5 iunie 2012, pe fondul consumului de alcool, având și suspiciuni de infidelitate față de soția sa - victima B. I., a exercitat violențe asupra acesteia, lovind-o cu un cuțit în zona toracelui stâng și cu un corp contondent la nivelul capului și al corpului, provocându-i leziuni ce i-au cauzat decesul.
În baza probelor administrate și anume: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de constatare, procesul-verbal de cercetare la fața locului
și planșa foto aferentă, concluziile preliminarii și raportul de constatare medico- legală nr. 159/67 din (...) ale Serviciului Medico-Legal Județean B. M. - Cabinet Medico-Legal S.u Marmației, concluziile provizorii și raportul de constatare medico-legală nr. 158 din (...) ale Serviciului Medico-Legal Județean B. M. - Cabinet Medico-Legal S.u Marmației, declarațiile martorilor B. I., B. V., B. I., S. M., C. P., R. M., C. C., declarațiile inculpatului și procesul-vernal de prezentare a materialului de urmărire penală, tribunalul judecând reține în fapt următoarele:
Inculpatul B. I. și victima B. I. au fost căsătoriți de peste 20 ani, și au împreună șase copii, din care patru minori (B. I., B. M., B. D. și B. Alin, în vârstă
15 ani, 4 ani și 6 luni și gemenii în vârstă de 5 luni).
În ultima perioadă inculpatul B. I. a avut bănuieli privind comportamentul victimei, în sensul că aceasta ar avea relații extraconjugale cu diferiți bărbați, dar și cu martorul B. V. (ginere), care avea același domiciliu, gospodărindu-se împreună. Acest sentiment de gelozie s-a exacerbat începând cu luna februarie
2012, când victima a născut gemeni, inculpatul solicitându-i să efectueze test pentru stabilirea paternității, susținând că nu el este tatăl celor doi gemeni ci vecinul lor, numitul M. I.
Așa s-a întâmplat și în data de data de 05 iunie 2012, când pe fondul acelorași discuții, inculpatul după ce a început să consume băuturi alcoolice încă de dimineață în atelierul din curte, a început să-i reproșeze victimei diverse aspecte, făcând referire și la infidelitatea acesteia.
În timpul servirii prânzului alături de martorii B. I., B. V. și B. V. senior
(tatăl ginerelui), inculpatul a continuat aceleași reproșuri până la plecarea martorilor de la domiciliul lor, când B. I. și B. V. s-au deplasat la sora acestuia din urmă, care își serba ziua de naștere. La scurt timp, martora B. I. a apelat-o pe victimă la telefonul fix, declarând că avea o neliniște provocată de comportamentul anterior al inculpatului, fără ca victima să-i răspundă la telefon, iar la locuința cumnatei sale au apărut martorele R. M. și C. P. care i-au relatat faptul că „acasă este scandal";.
Anunțată de martori, fiica inculpatului însoțită de soțul ei B. I. s-a deplasat rapid la domiciliu, unde a observat că în locuință deși era deranj nu era nimeni.
Înainte de a se deplasa la anexele din gospodărie, fiica victimei a apelat Serviciul de urgență 112. În podul grajdului l-au găsit pe inculpat prezentând la nivelul gâtului sângerare masivă și având în mână un cuțit. Sosite la fața locului organele de poliție au constatat că în grajd se afla victima decedată, prezentând multiple leziuni la nivelul corpului, iar în podul anexei se afla inculpatul care prezenta leziuni la nivelul gâtului și care a fost transportat de urgență la S. orășenesc Vișeu de Sus pentru a i se asigura asistență medicală.
Expertiza medico-legală efectuată a concluzionat că moartea victimei B. I. a fost violentă; ea s-a datorat unei hemoragii interne masive, postplagă penetrantă a hemitoracelui stâng, cu interesare pleuro-pulmonară și lob superior stâng colabat. Leziunile au fost produse cu corp metalic plat (lopată metalică cu coadă de lemn) și corp înțepător-tăietor (lama unui cuțit) și toate sunt cu caracter vital. Se mai precizează că există legătură de cauzalitate între leziunile toracice descrise și cauza directă a morții.
De asemenea, în raportul de constatare medico-legală în care au fost examinate leziunile găsite pe corpul inculpatului, se arată că acesta a prezentat trei plăgi tăiate, cervical anterior, cu ușoară interesare a țesuturilor subiacente și a vaselor colaterale ale jugularei stângi, șoc hemoragic și că leziunile s-au produs prin autoagresiune cu lama unui cuțit și pot data din (...).
În drept, fapta inculpatului B. I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, faptă pe care inculpatul a recunoscut-o solicitând să fie judecat doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
T. făcând aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală raportat la poziția inculpatului, potrivit alin. 7 al acestui articol a procedat la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea comisă, dar a avut în vedere și celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art.
72 Cod penal, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 16 ani închisoare, spre maximul posibil prevăzut de lege, după reducerea impusă de dispozițiile art.
3201 Cod procedură penală.
Sancțiunea aplicată de instanță este apreciată ca fiind suficientă pentru că reflectă atât gradul de pericol social al faptei cât și persoana inculpatului și poziția deosebit de sinceră a acestuia.
E adevărat că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o poziție sinceră, aspecte care au fost și ele avute în vedere la individualizarea pedepsei, însă pe de altă parte, infracțiunea comisă, consecințele deosebit de grave ale acesteia și anume împrejurarea că victima, soția lui, era și mama a încă patru minori, dintre care doi gemeni de 5 luni și un copil de 4 ani, cu mari deficiențe fizice, copii care aveau mare nevoie de prezența acesteia în continuare în familie.
Tocmai pentru acest considerent, instanța l-a obligat pe inculpat să plătească minorilor o rentă lunară, dar și despăgubiri pentru daune morale, pentru a acoperi măcar în parte trauma cauzată d elipsa pe viitor a mamei lor.
În temeiul art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei dreptul prevăzut de art. 64 lit.a teza II Cod penal.
Raportat la natura infracțiunii comise dar și împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o soluție de condamnare, chiar dacă aceasta nu este definitivă, instanța a apreciat că în continuare subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, drept pentru care a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu 18 iunie 2012 la zi, iar în baza art. 118 lit. b Cod penal s-a confiscat de la inculpat corpurile delicte (cuțitul și lopata) depuse la C. de C. D. din cadrul I.P.J.M..
Cum mama victimei, numita S. M. a suportat toate cheltuielile de înmormântare pentru fiica sa și s-a constituit parte civilă cu suma totală de
1.000 lei reprezentând despăgubiri materiale iar inculpatul a fost de acord cu plata integrală a acestei sume, instanța a luat act de această împrejurare obligându-l pe inculpat să o plătească.
Potrivit art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească
2.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat instanței că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, întrucât acesta se află la prima confruntare cu legea penală, a avut o atitudine sinceră de regret a comiterii faptei, are 6 copii minori, astfel că prezența sa este necesară familiei sale.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, curtea reține următoarele:
În urma administrării unui vast probatoriu în condiții de legalitate
și loialitate, în cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, constând în aceea că, în data de data de 05 iunie 2012, inculpatul pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a început să-i reproșeze victimei, soția sa, diverse aspecte, făcând referire și la infidelitatea acesteia.
În timpul servirii prânzului alături de martorii B. I., B. V. și B. V. senior
(tatăl ginerelui), inculpatul a continuat aceleași reproșuri până la plecarea martorilor de la domiciliul lor, când B. I. și B. V. s-au deplasat la sora acestuia din urmă, care își serba ziua de naștere. La scurt timp, martora B. I. a apelat-o pe victimă la telefonul fix, declarând că avea o neliniște provocată de comportamentul anterior al inculpatului, fără ca victima să-i răspundă la telefon, iar la locuința cumnatei sale au apărut martorele R. M. și C. P. care i-au relatat faptul că „acasă este scandal";.
Anunțată de martori, fiica inculpatului însoțită de soțul ei B. I. s-a deplasat rapid la domiciliu, unde a observat că în locuință deși era deranj nu era nimeni. Înainte de a se deplasa la anexele din gospodărie, fiica victimei a apelat Serviciul de urgență 112. În podul grajdului l-au găsit pe inculpat prezentând la nivelul gâtului sângerare masivă și având în mână un cuțit. Sosite la fața locului organele de poliție au constatat că în grajd se afla victima decedată, prezentând multiple leziuni la nivelul corpului, iar în podul anexei se afla inculpatul care prezenta leziuni la nivelul gâtului și care a fost transportat de urgență la S. orășenesc Vișeu de Sus pentru a i se asigura asistență medicală.
Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită de probele administrate în cauză care se coroborează cu declarația sa de recunoaștere, inculpatul solicitând în ședința publică din data de (...) să fie judecat conform procedurii simplificate prevăzute de art.320 ind.1 C., însușindu-și probele administrate în faza de urmărire penală.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului apelant, curtea constată că instanța de fond a ținut seama de toate criteriile prev. de art.72 C., de pericolul social deosebit de grav al faptei comise, de urmarea produsă, decesul victimei, mamă a 6 copii minori, de agresivitatea și violența deosebită a inculpatului, care pe fondul sentimentelor de gelozie și a consumului de alcool i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuțitul, astfel că nu se impune o reindividualizare a acesteia.
Apreciem deci, în consens cu instanța de fond că o pedeapsă de 16 ani închisoare stabilită raportat la limitele de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării art.320 ind.1 C. va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.379 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat apelul declarat.
Va menține starea de arest preventiv a inculpatului, temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistând în continuare si va deduce din pedeapsa stabilită timpul reținerii si al arestului preventiv începând cu data de 18 iunie
2012 si până la zi.
Va obliga inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei se va avansa din FMJ in favoarea apărătorului din oficiu W. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
În baza art. 379 pct.1 lit.b Cod proc.penala, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. I. (fiul lui I. și I., născut la data de (...) în R.cova, județul M., CNP 1., domiciliat în R.cova, nr. 650, județul M., cetățean român, studii 8 clase, pensionar, căsătorit, 4 copii minori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) împotriva sentinței penale nr. 414 din 16 august 2012 a T.ui M..
Menține starea de arest preventiv a inculpatului si deduce din pedeapsa stabilită timpul reținerii si al arestului preventiv începând cu data de 18 iunie
2012 si până la zi.
Obligă inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei se va avansa din FMJ in favoarea apărătorului din oficiu W. D..
Cu recurs in 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată in ședința publică din 19 septembrie 2012 in prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. |
C. I. M. R. | L. A. S. |
Red.M.R./S.M.D.
4 ex./(...) Jud.fond.G. O.
← Decizia penală nr. 959/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 142/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|