Decizia penală nr. 154/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a19
D. PENALĂ NR. 154/R/2012
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : L. H.
G. : M. N.
I. M.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I.
DE C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - D. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. S. T. C. și inculpatul C. A. împotriva încheierii penale nr. 997 din 12 decembrie
2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), privind pe inculpații T. B., G. S. I. inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:
◄ -T. B. (fost C., zis B., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Sălciilor nr. 3, bl. 829, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. I., CNP 1.), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr.
39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4, 5 din Legea nr. 39/2003,
șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată P. P.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (parte vătămată H. M.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
◄ C. A. (zis A. B., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Silvestru Străpungere nr. 54, bl. T3-4, sc.A, et. 2, ap. 10, CNP 1.), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4, 5 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată T. F.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată P. P.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată H. M.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată G. A. G.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26
Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
◄ G. S. I. (zis G., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Lacului nr. 9, bl. 642, sc. B, et. 3, ap. 15, CNP 1.), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr.
39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4 din Legea nr. 39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată F. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată G. A. G.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26
Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; cauza având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpați.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. B. în stare de arest, asistat de apărătorul ales avocat S. M. S., din cadrul Baroului de avocați I., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat M. M. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, inculpatul G. S. I. în stare de arest, asistat de apărătorul ales avocat S. M. S., din cadrul Baroului de avocați I., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat D.-C. D., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru inculpatul A. C. apărătorul ales avocat S. M. S., din cadrul Baroului de avocați I., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat I. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul C. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Apărătorii desemnați din oficiu depun referatele privind onorariile din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariilor parțiale din cauză.
Întrucât inculpații au apărător ales, se constată încetate de drept mandatele apărătorilor desemnați din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.
Apărătorul inculpatului C. A. depune la dosar un înscris din partea acestuia, prin care solicită renunțarea la recursul formulat în cauză împotriva încheierii din 24 ianuarie 2012, solicitând totodată soluționarea recursului parchetului în lipsa sa, prin apărătorul său ales.
Reprezentantul parchetului depune la dosar un memoriu reprezentând motivele de recurs formulate în cauză.
Apărătorul inculpaților învederează instanței faptul că a luat la cunoștință de motivele de recurs formulate de parchet în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului formulat în cauză, casarea încheierii penale și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună menținerea arestului preventiv luată față de inculpați, întrucât sunt îndeplinite condițiile legale pentru menținerea acestei măsuri. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, Tribunalul Maramureș a constatat că arestarea preventivă a celor trei inculpați s-a produs ca urmare a încălcării cu rea-credință a obligațiilor impuse de către instanță în cuprinsul măsurilor neprivative de libertate care au fost luate față de aceștia. De asemenea, instanța a constatat că analizând situația fiecăruia dintre cei trei inculpați prin prisma jurisprudenței CEDO care a arătat în mod constant că durata rezonabilă a detenției provizorii nu poate fi evaluată „in abstracto";, continuarea încarcerării nu se justifică într-o cauză dată decât dacă sunt indicii concrete care impun luarea în considerare a unui interes public. Cu timpul nu se mai justifică detenția unui anumit suspect pentru că în mod normal riscurile inițiale ale perturbării anchetei se atenuează pe măsura efectuării investigațiilor necesare.
În același timp, tribunalul a reținut că durata arestării preventive a celor trei inculpați în prezenta cauză este de aproximativ 1 an și 8 luni și doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave nu legitimează prin ea însăși o perioadă de arestare preventivă atât de lungă. Încheierea penală atacată este netemeinică impunându-se menținerea arestului preventiv luat față de cei trei inculpați, raportat la faptul că și-au încălcat obligațiile impuse de instanță sau au comis alte infracțiuni, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Se consideră de reprezentantul parchetului că arestarea preventivă a inculpaților se impune în interesul unei bune desfășurări a cercetărilor judecătorești pentru a se evita astfel posibilitatea ca aceștia să intre în contact direct cu persoanele care au suferit vătămări ca urmare a activităților infracționale desfășurate de către inculpați.
În final, instanța de fond nu a avut în vedere și atitudinea inculpaților de nerecunoaștere a faptelor imputate, ceea ce duce la concluzia că nu conștientizează gravitatea faptelor comise.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul C. A. solicită să se ia act de retragerea acestuia.
Apărătorul inculpaților solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat. Se arată în continuare de apărătorul inculpaților, cu privire la inculpatul G. S. I. se arată că acesta a fost rearestat motivat de faptul că ar fi săvârșit, cu intenție, o nouă infracțiune. Inculpatul s-a aflat sub puterea a două mandate de arestare, fiind pus în libertate prin revocarea măsurii arestării preventive, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi arestat în această cauză, când pentru acea faptă instanța care judecă cauza a dispus revocarea fără înlocuirea acelei măsuri. Inculpatul a fost rearestat susținându-se că ar fi săvârșit un ultraj, infracțiune pentru care măsura arestării preventive a fost revocată, deci acolo nu mai prezintă pericol atunci cu atât mai mult în această cauză nu poate fi ținut arestat preventiv, apreciindu-se că a trecut atâta timp de când a fost arestat fără rost.
Cu privire la inculpatul C. A. se arată că acesta a fost rearestat pe motivul că s-ar fi întâlnit, chipurile, cu o parte vătămată din dosar, respectiv cu A. A., că la data de 9 iulie s-a întâlnit cu partea vătămată la ștrand, unde acesta mergea la scăldat. S. faptică este că partea vătămată a avut o altercație cu o persoană, numitul C. În cauză mai există o declarație a concubinei lui A. A., numita C. R., care a declarat același lucru că nu l-a văzut pe inculpat ca fiind implicat în acel incident. Nu-l cunoaște pe partea vătămată, nu a luat legătura cu acesta și nici nu avea nici un interes să ia legătura cu el.
În ceea ce-l privește pe inculpatul T. B., se arată că rearestarea acestuia s-a făcut pe motivul că ar fi comis o nouă infracțiune. Este vorba despre o infracțiune de lovire și până la acest moment nu s-a dat vreo soluție în dosarul penal deși urmărirea penală s-a început cu mare ușurință, față de 10-15 persoane și apoi nu s-a mai făcut nimic. Nici măcar nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, însă consecința s-a păstrat iar această măsură preventivă îl prejudiciază pe inculpat.
În continuare se arată de apărătorul inculpaților că în cauză urmează să fie administrate probe, mai ales că inculpaților li se rețin în sarcină infracțiuni economice și presupune fapte de șantaj care imediat vor fi prescriptibile iar în raport de aceste infracțiuni perioada de arest este prea lungă. Arestarea preventivă este excepția și trebuie să aibă un scop, iar normalitatea este judecarea lor în stare de libertate.
Inculpatul G. S. I., având ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său ales. Solicită punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu este vinovat.
Inculpatul T. B., având ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său ales. Solicită punerea sa în stare de libertate, menționând că are un copil minor, este nevinovat și este arestat de 7 luni.
C U R T E A :
Prin încheierea penală pronunțată la 24 ianuarie 2012 a T. M., în temeiul art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 139 Cod procedură penală și art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților T. B. (fost C., zis B., CNP 1., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Sălciilor nr.3, bl.829, sc.A, et.2, ap.8, județul I., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla), G. S. I. (zis G., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Lacului, nr.9, bl.642, sc.B, et.3, ap.15, CNP 1., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) și C. A. (zis A. B., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Silvestru Străpungere nr. 54, bl. T3-4, sc.A, et. 2, ap. 10, CNP 1.) arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la P. M. I. conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori sunt chemați; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de părțile vătămate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, după cum urmează :
- inculpatul C. A. cu părțile vătămate: T. M. F., P. P., H. M. V., G. A. G.- inculpatul T. B. cu părțile vătămate: P. P., D. D., H. M. V.
- inculpatul G. S. I. cu părțile vătămate: F. D., G. A. G.
S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt următoarele:
Inculpatul T. B. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin decizia penală nr.334/R/10 martie 2011 pronunțată de Curtea de A. C., a fost casată în parte încheierea dată de această instanță în 4 martie 2011, dispunându-se și cu privire la inculpatul T. B., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunând acestui inculpat respectarea mai multor obligații printre care și aceea de „a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și nici cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu filele 892-912";. S-a atras atenția tuturor inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive.
Inculpatul T. B. nu a respectat aceste obligații, astfel că prin încheierea penală din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă sesizarea formulată de I. de P. al J. I., S. de I. C. și, în consecință, în temeiul art. 145 alin. 3 C.pr.pen. s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul T. B. prin D. penală nr. 334/R din (...) pronunțată de Curtea de A. C., cu măsura arestării preventive.
Inculpatul G. S. I. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin încheierea din 4 martie 2011 a acestei instanțe s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestui inculpat, stabilindu-se în sarcina acestuia respectarea mai multor obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de inculpații T. C., C. V., de părțile vătămate F. D., G. A. G., precum și de numiții H. P.,H. M. V., A. C. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.
Inculpatul G. S. I. nu a respectat această obligație, cu rea-credință, întrucât a intrat în legătură cu numitul H. M. V. și împreună, au săvârșit o faptă pentru care s-a început urmărirea penală. Cu aceste aspecte a fost sesizată această instanță de către I. I. - S. de I. C., și în consecință, s-a dispus prin încheierea din 26 iulie 2011 revocarea liberării provizorii sub control judiciar și arestarea preventivă a inculpatului în temeiul art. 148 alin.1 lit.a1 și d C. pe o durată de 30 de zile.
Inculpatul C. A. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin încheierea penală din (...) dată de această instanță, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul, cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunându-i-se acestui inculpat respectarea mai multor obligații, printre care și aceea de a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu (filele 8-
9, 2-912), soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr. 479/R din (...) a
Curții de A. C.
Inculpatul C. A. nu a respectat aceste obligații, astfel că, prin încheierea penală din (...), a fost admisă sesizarea formulată de IPJ I. și s-a dispus înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura arestării preventive, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) până la (...) inclusiv, sens în care s-a emis mandatul de arestare preventivă.
Ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive a avut loc la data de 15 decembrie 2011.
Analizând cererea inculpatului C. A., precum și verificarea din oficiu a măsurii arestării preventive față de inculpații T. B., G. S. I. și C. A., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, instanța s-a pronunțat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, urmând ca în continuare să expunem considerentele avute în vedere.
În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, „măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii";.
T. a constatat că, așa cum rezultă din conținutul hotărârilor instanței la care am făcut referire anterior, arestarea preventivă a inculpaților s-a produs ca urmare a încălcării cu rea-credință de către aceștia a obligațiilor impuse de organele judiciare în conținutul măsurilor neprivative de libertate la care au fost supuși.
În cadrul controlului periodic de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive instituit de legiutor, în cuprinsul disp. art. 3002
C.pr.pen., tribunalul este dator să verifice, în concret, persistența cauzelor care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și menținerea acestora și în viitor, ceea ce ar justifica implicit menținerea stării preventive a arestării față de cei trei inculpați.
Analizând astfel situația fiecăruia dintre cei trei inculpați și prin prisma jurisprudenței a Curții E.ne a Drepturilor Omului, care a arătat în mod constant că durata rezonabilă a detenției provizorii nu poate fi evaluată in abtracto, continuarea încarcerării nu se justifică într-o cauză dată decât dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de regula respectării libertății individuale fixate de C. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W. c/ Suisse; Van der Tang c/a Espagne din 13 iulie 2005).
Pe de altă parte, reacția promptă a organelor judiciare în momentul luării și menținerii măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, unde se prevede scopul acestora, și anume „. a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei";.
Pe un plan mai general, Curtea E.ană a Drepturilor Omului a admis fără mari dificultăți că în cauze delicate și complexe autoritățile naționale competente sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei, cel puțin la începutul ei. T., cu timpul, numai imperativele anchetei nu mai justifică detenția celui în cauză, pentru că în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează , pe măsura efectuării investigațiilor necesare.
T. a reținut că durata arestării preventive a inculpaților în prezenta cauză este de aproape peste 1 an și 8 luni (rearestarea acestora durând practic din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul T. B., din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul G. S. I. și din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul C. A.) și doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează prin ea însăși o lungă perioadă de arestare preventivă.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că inculpații menționați anterior și-au exprimat poziția procesuală în fața tribunalului la datele de (...), respectiv (...), iar cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, majoritatea părților vătămate, deși citate și încunoștințate în mod legal despre necesitatea prezentării lor în fața instanței în vederea audierii, acestea nu s-au prezentat cauza suferind astfel nenumărate amânări, existând riscul depășirii duratei rezonabile a arestării preventive, aspect de natură a se răsfrânge în mod negativ asupra unui drept fundamental, precum libertatea persoanei.
De altfel, în cauza Jiga c/a R. din 16 martie 2010, statul român a fost sancționat de instanța europeană tocmai pentru depășirea duratei rezonabile a arestării preventive, reținându-se că instanțele naționale n-au furnizat explicații care să justifice faptul că punerea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra societății și în același timp ar perturba ancheta.
La acest moment procesual, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate, măsură care să ofere suficiente garanții că desfășurarea procesului penal nu va fi perturbată prin punerea în libertate a inculpaților, pornind și de la elementele concrete ale situației fiecăruia dintre aceștia.
În primul rând, în ceea ce privește situația inculpatului C. A., cu privire la care s-a reținut că și-a încălcat obligațiile fixate de instanță în cuprinsul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întâlnindu-se cu o parte vătămată cu care avea interdicție de a lua legătura (Încheierea penală din (...) a T. M.), tribunalul a reținut că acea parte vătămată, respectiv numitul A. A., nu este victimă în legătură cu vreo infracțiune reținută în sarcina inculpatului C. A., ci cu activitate infracțională reținută prin actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpatului C. (fost B.) C. și eventual a altor inculpați din dosar, dar nu a inculpatului C. A.
În ceea ce îl privește pe inculpatul G. S. I., acesta a fost rearestat motivat de faptul că ar fi săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care dealtfel a fost emis un mandat de arestare preventivă distinct de către
Judecătoria Iași. Cu privire la măsura arestării preventive dispusă în acea cauză, dosar nr. (...) a Judecătoriei I., instanța menționată anterior la termenul din (...) a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului G. S. I., soluție rămasă definitivă prin decizia T. I. pronunțată la
(...). În mod evident, Tribunalul Maramureș consideră că hotărârea instanțelor ieșene de reapreciere a pericolului pentru ordine publică avut în vedere la momentul luării arestării preventive a inculpatului G. S. I. în cadrul procesului penal având ca obiect judecarea infracțiunilor care au justificat rearestarea inculpatului și în dosarul aflat pe rolul T. M., este de natură determina instanța în a aprecia că menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv în prezenta cauză ar echivala cu schimbarea naturii juridice a măsurii preventive cu o măsură punitivă. De altfel, aceleași argumente tribunalul le-a avut în vedere și în ceea ce privește situația inculpatului T. B.
T. a considerat că măsurile alternative ce sunt oferite de legislația română, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, reglementată de art. 145 Cod procedură penală, oferă garanțiile suficiente care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare cu inculpatul în stare de libertate, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor menționate în dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs D. DE I. A I. DE C. O. ȘI
TERORISM - S. T. C. și inculpatul C. A.
Prin scriptul depus la dosar (f.21), inculpatul C. A. a declarat că își retrage recursul declarat în cauză.
P. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza să se dispună casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestului preventiv luată față de inculpați.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, impunându-se menținerea măsurii arestului preventiv luată față de cei trei inculpați în raport de încălcarea măsurilor și obligațiilor impuse de instanță sau comiterea de noi infracțiuni, pericolul concret pentru ordinea publică în cazul punerii în libertate a inculpaților, interesul unei bune desfășurări a cercetării.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția E.ană a Drepturilor
Omului, o persoană poate fi privată de libertate în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a o împiedica să comită o nouă infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Curtea reține că existența unor motive plauzibile de a se bănui că inculpații au comis o infracțiune este o condiție pentru luarea și menținerea măsurii preventive atunci când lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică ori există riscul de obstrucționare a justiției sau de sustrage a inculpaților de la procedurile judiciare.
În ce privește pericolul pentru ordinea publică este evident că prin gravitatea lor deosebită și reacția publicului la săvârșirea lor, infracțiunile comise de inculpați pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie. Acest element poate fi apreciat ca pertinent și suficient, întrucât se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea inculpaților în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.
Pe de altă parte, ingerința în dreptul la libertatea persoanei nu este arbitrară, ci proporțională cu gravitatea acuzațiilor formulate împotriva inculpaților și cu scopul urmărit prin luarea măsurii.
Invocând jurisprudența Curții E.ne a Drepturilor Omului care a arătat că dovada rezonabilă a deținerii provizorii nu poate fi evaluată in abstracto, iar continuarea încarcerării nu se justifică într-o cauză dată fără existența unor indicii concrete care să impună luarea în considerare a unui interes public ce ar fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție în raport de regula respectării libertății individuale fixate în C., instanța de fond a pierdut din vedere că încălcarea obligațiilor impuse de instanță, după o primă înlocuire a măsurii preventive a inculpaților, constituie un indiciu concret și pertinent care să justifice interesul public care constă în desfășurarea cercetării judecătorești în bune condiții.
Pe de altă parte, nerespectarea obligațiilor impuse de instanță, demonstrează că riscul inițial al perturbării anchetei, avut în vedere la prima arestare preventivă a inculpaților, nu s-a atenuat, ci dimpotrivă că există elemente suficiente pentru a se crede că lăsarea în liberate a inculpaților ar perturba desfășurarea cercetării judecătorești.
Curtea mai reține, că instanța de fond a făcut analiza duratei aretării preventive a inculpaților făcând abstracție de complexitatea ridicată a cauzei, atitudinea inculpaților de tergiversare a soluționării cauzei, inclusiv faptul că acestora le-a fost înlocuită măsura arestării cu o altă măsură preventivă însă nu au respectat obligațiile impuse de instanță.
Mai mult, cu prilejul soluționării unor cereri privind măsura preventivă a arestării, instanța nu poate pune în discuție motivele avute în vedere de la momentul înlocuirii măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive în sensul existenței sau inexistenței lor, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.
Instanța poate în schimb să analizeze dacă măsura arestării preventive a inculpaților poate fi înlocuită cu o altă măsură neprivativă de libertate și dacă există elemente suficiente care să justifice această înlocuire.
Or, din considerațiile arătate mai sus, rezultă fără nici un dubiu că nu sunt garanții suficiente care să asigure buna desfășurarea a procesului penal cu inculpații în continuare în stare de libertate și că interesul unei bune desfășurări a cercetării judecătorești impun menținerea măsurii arestării preventive a acestora.
Față de cele menținute mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c C., Curtea va admite recursul parchetului, va casa hotărârea atacată în ce privește înlocuirea măsurii arestului preventiv al inculpaților și rejudecând în aceste limite, va menține starea de arest a inculpaților T. B., G. S. I. si C. A.
Conform art. 385/4 alin. 2 raportat la art. 369 C., Curtea va lua act de retragerea recursului inculpatului C. A.
Văzând și dispozițiile art. 192 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
1. Admite recursul declarat de DIICOT - B. T. M. împotriva încheierii penale f.nr. din 24 ianuarie 2012 a T. M. pe care o casează numai cu privire la soluția vizând înlocuirea măsurii arestului preventiv a inculpaților T. B., G. S. I. si C. A.
Rejudecând în aceste limite menține starea de arest a inculpaților T.
B., G. S. I. si C. A.
2. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C. A. si-l obligă la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Stabilește suma de câte 50 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea BCAJ C.
Restul cheltuielilor rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
G., M. N.
Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./9 ex./(...). Jud.fond: Codruța V. A..
| ← Decizia penală nr. 168/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 116/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
