Decizia penală nr. 1540/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1540/R/2012

Ședința publică din 01 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător

JUDECĂTORI: D. P.

M. B.

G.: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata U. F. împotriva sentinței penale nr.207 din 12 septembrie 2012 a JUDECĂTORIei V. de Sus, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 5..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata, asistată de apărător ales, av.G. Ovidiu, din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, av.L. A., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Apărătorul inculpatului depune la dosar o copie după certificatul de naștere al inculpatei. De asemenea, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev.de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 în infracțiunea prev.de art.291/1 lit.l din Codul fiscal.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev.de art.270 alin.3 din Legea 86/2006 în infracțiunea prev.de art.291/1 lit.l din Codul fiscal și achitarea inculpatei pentru această din urmă infracțiune, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., apreciind că se poate vorbi de o contravenție, și nu de o infracțiune.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că nu se consideră vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

C U R T E A,

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că J. V. de Sus prin sentința penală nr.207 din (...) a condamnat pe inculpata U. F. (fosta P.), CNP 2., fiica lui V. și P., născută la data de (...) în comuna R., județul Maramureș, cetățean român, studii medii, divorțată, fără antecedente penale,domiciliată în comuna R., nr 383, județul Maramureș,

-pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev și ped de art 270 alin 3 din Legea 86/2006 modificată prin OUG 5., cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, la 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni și s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prev de art 83 C.

A fost obligată pe inculpată să plătească părții civile Ministerul

Finanțelor Publice-A.-prin D. R. pentru A. și O. V. C., suma de 4.951 lei despăgubiri civile , cu dobânzi și penalități aferente, începând cu data de

17 ianuarie 2011 până la achitarea efectivă a sumei.

În baza art 118 lit *a* C.pen, a confiscat în favoarea statului cantitatea de 500 pachete de țigări marca *Viceroy Red* ridicate de la inculpată.

A fost obligată pe inculpată să plătească statului suma de 125 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. V. de Sus înregistrat sub nr. (...), inculpata U. F., fostă P., domiciliată în R., nr. 383, jud. Maramureș, cu datele personale menționate în dispozitivul sentinței, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea și transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prev. și ped. de art. 270 al. 3 din L. nr. 86/2006 (Cod vamal) modif. prin OUG 5. comisă la data de 17 ianuarie 2011.

S-a reținut că la data de 17 ianuarie 2011, pe la ora 8,30 inculpata circula cu autoturismul proprietate personală pe raza orașului V. de Sus și, fiind oprită de lucrătorii de poliție, s-au găsit în autoturism două sacoșe cu 500 pachete de țigări marca „Viceroy Red"; de proveniență ucraineană, marcate cu timbru ucrainean, fără ca inculpata să poată prezenta forme legale de proveniență.

Inculpata a recunoscut că s-au găsit asupra sa cele 10.000 de țigarete despre care însă afirmă că se le-a găsit și că se îndrepta către sediul poliției unde avea de gând să le predea.

Din probele administrate în cauză, coroborate cu declarațiile date de inculpată în cursul urmăririi penale și la instanță, s-a reținut în fapt că la data de 17 ianuarie 2011, în jurul orei 8,30, lucrători din cadrul Poliției orașului V. de Sus au oprit pentru control autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare (...) în care se găseau două sacoșe cu 500 pachete

țigări marca „Viceroy Red"; (10.000 țigarete) de proveniență ucraineană, marcate cu timbru ucrainean.

Întrebată fiind despre proveniența țigărilor, inculpata a declarat că le-a găsit pe malul râului V. la intrarea în comuna V. de Jos unde a oprit pentru necesități fiziologice.

Apărarea inculpatei nu este credibilă și nici serioasă, însă aceasta nu împietează asupra controlului infracțiunii atâta vreme cât legea pedepsește nu numai transportul țigărilor sau introducerea lor în țară, ci și deținerea de produse accizabile. Ori, fiind găsite în autoturismul inculpatei este evident că aceasta „le deținea"; în pofida dispozițiilor legale.

În drept, fapta comisă de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținerea și transportul bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, prev. și ped. de art. 270 al. 3 din L. nr. 86/2006 (Cod vamal) modif. prin OUG 5. pentru care urmează să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoarea individualizată în dispozitivul sentinței, pedeapsă la aplicarea căreia se va ține seama de disp. art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen.

Apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și fără privare de libertate, și fiind întrunite prev. art. 81 și 82 c. pen., instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare și s-a tras atenția asupra consecințelor prev. de art. 83 c. pen.

Țigările care au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă vor fi confiscate, iar inculpata a fost obligată să plătească părții civile D. R. pentru A. și O. V. C. suma de 4.951 lei despăgubiri civile, constând în taxe vamale (802 lei), accize (3191 lei) și TVA (958 lei) la care se vor adăuga penalități de la data nașterii datoriei vamale până la plata sumei.

Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpata U. F.

Prin motivele orale și scrise ale căii de atac recurenta U. F. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d rap. la art. 11 pct.2 lit. a C.proc.pen. pentru comiterea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 precum și schimbarea încadării juridice din această faptă în cea incriminată prin art. 291 ind. 1 lit. l din Codul vamal și achitarea ei în baza aceluiași text art. 10 lit. a rap. la art. 11 pct. 2 lit. a, activitatea ilicită a inculpatei constituind contravenție.

Curtea examinând recursul promovat constată că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 18 din Codul vamal, controlul vamal constă în actele specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale și a altor dispoziții legale privind intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul și destinația finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României și alte țări, inclusiv staționarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri românești. Aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declarație, existența și autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidențelor contabile ale agenților economici și a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, al bagajelor și a altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor, precum și efectuarea de verificări administrative și alte acte similare.

Așadar, prin controlul vamal se urmărește, printre altele, și asigurarea aplicării corecte a reglementărilor vamale și a altor dispoziții legale privind intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul și destinația finală a mărfurilor, ceea ce înseamnă că H.G. nr. 710/2006, completată privind regimul mărfurilor purtătoare de accize, reprezintă o reglementare legală ce întregește dispozițiile Codului vamal și le explică în materia infracțiunii de contrabandă vizată de art. 270 Cod vamal.

De altfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 86/2006, reglementările vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, precum și alte acte normative care conțin prevederi referitoare la domeniul vamal.

Instituirea obligației de respectare a punctelor vamale autorizate pentru trecerea mărfurilor purtătoare de accize a avut în vedere, pe de o parte, rațiuni de ordin administrativ, pentru o mai bună fluidizare a traficului la frontieră, iar pe de altă parte, necesitatea unui control vamal riguros al actelor ce însoțesc astfel de produse.

Revenind la probele administrate în cauză, se poate reține că inculpata a deținut produse accizabile, respectiv cele două sacoșe cu 500 pachete țigări marca Viceroy Red de proveniență ucrainiană marcate cu timbru, pentru care nu a putut prezenta forme legale de proveniență, astfel că deținerea a 10.00 mde țigarete întrunește elementele constitutive ale infracțiunii incriminate prin art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

Curtea reține că pentru existența infracțiunii de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. 1 cerința este doar aceea ca mărfurile - indiferent de natura acestora - să fie introduse sau scoase din țară prin orice mijloace și prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, în timp ce pentru existența modalității prevăzute în alin. 2 se cer alte condiții speciale: mărfurile să fie introduse sau scoase din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal și să reprezinte, totodată, mărfuri plasate sub un regim vamal a căror valoare în vamă este mai mare de

20.000 lei.

Referitor la probele dosarului rezultă fără dubiu că infracțiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. 3 din Codul vamal a fost comisă în speță, deoarece inculpata a deținut mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Astfel este exclusă achitarea sa conform art. 10 lit. d pentru infracțiunea vizată de 270 alin. 3 Cod vamal.

Această cauză a fost soluționată în temeiul art. 320 ind. 1 C proc.pen., pe baza recunoașterii vinovăției de către recurentă și în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Câtă vreme aceasta a recunoscut săvârșirea faptei în forma și modalitatea prezentată de procuror, incriminată prin art. 270 alin. 3 Cod vamal, nu se poate cere în calea de atac a recursului, revenirea asupra recunoașterii și negarea sincerității manifestate, iar pe de altă parte infracțiunea a fost corect încadrată în fapta de contrabandă pentru care a fost trimisă în judecată, activitatea ilicită derulată neconstituind o contravenție, neimpunându-se achitarea așa cum s-a solicitat prin calea de atac.

Pentru motivele ce preced, având în vedere că instanța de fond a reținut și rezolvat corect atât latura penală cât și cea civilă, recursul inculpatei se va respinge ca nefondat în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b

C.proc.pen.

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei pentru avocat L. A., ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu conf. art. 189 Cp.p.

Se va obliga recurenta să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial conf. art. 192 alin. 2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata U. F. domiciliată în comuna R., nr. 3. jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 207 din 12 septembrie 2012 a JUDECĂTORIei V. de S.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat L. A.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 noiembrie 2012 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

V. G. D. P. M. B.

D. S.

red.PD/CA

3 ex. - (...) jud.fond.H. T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1540/2012, Curtea de Apel Cluj