Decizia penală nr. 1584/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.1584/R/2012
Ședința publică din 08 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
G.: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul V. I. V. împotriva încheierii penale din 31 octombrie 2012 a T.ui M., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.C. I.a, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul arată că-și menține recursul formulat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului,, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri. Inculpatul este arestat de peste 6 luni, iar prin trecerea timpului, pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă. Solicită a se avea în vedere disp.art.136 C.pr.pen. care reglementează scopul măsurilor preventive. La dosar nu există date din care să rezulte că, în libertate, inculpatul s- ar sustrage cercetării judecătorești sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Curtea E. a apreciat că măsura arestării preventive este cea mai severă și se justifică doar dacă nu poate fi înlocuită cu altă măsură. Inculpatul nu are antecedente penale și are trei copii minori, iar lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, apreciind că în mod corect s-a dispus menținerea arestului preventiv, infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată fiind sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat și dorește să-și întrețină familia.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală din (...), în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3001 Cod procedură penală a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V. I.
V. (CNP 1., fiul lui A. și I., născut la data de (...) în C. M., județul M. arestat preventiv, aflat în prezent în Arestul I.P.J. M.) și în consecință a menținut arestarea preventivă a acestuia.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat prin apărător ales.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul din 26 octombrie 2012 al P.ui de pe lângă
Tribunalul Maramureș dat în dosarul nr. 238/P/2012 a fost trimis în judecată inculpatul V. I. V. pentru infracțiunile de viol prev. de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1 și alin.3 Cod penal, incest prev. de art.203 Cod penal și tentativă la omor calificat prev. de art.20 Cod penal raportat la art.174 alin.1 și 2, art.175 alin.1 lit.c, d și i Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
Inculpatul V. I. V. a fost cercetat în stare de arest preventiv. Prin încheierea penală nr. 256 din 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data 09 mai 2012 și până la data de 06 iunie 2012, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 24/U din 09 mai 2012, încheiere ce a rămas definitivă prin încheierea penală nr.781/R/2012 din 18 mai 2012 pronunțată de Curtea de A. C. prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. U., măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită prin încheieri succesive (încheierea penală nr. 289 din 30 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), încheierea penală nr. 337 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), încheierea penală nr. 381 din 26 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), încheierea penală nr. 419 din 23 august 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) și încheierea penală nr. 461 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...))
În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, faptul că la data de (...), într-o pădure de pe raza comunei C. M., a întreținut un raport sexual cu fiica sa minoră V. I. E. în vârstă de 2 ani și
3 luni la acea dată, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, context în care i-au fost cauzate leziuni corporale primejdioase pentru viață.
După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.3001 C., respectiv verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța constată că măsura preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale și a tuturor garanțiilor procesuale.
Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului s-a reținut că din actele de urmărire penală rezultă probe și indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat (art.143 Cod procedură penală) și sunt incidente prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală. S-a reținut că inculpatul ar fi comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În raport de actele dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și impun în continuare privarea inculpatului de libertate.
Pericolul pe care lăsarea inculpatului în libertate îl prezintă pentru ordinea publică este circumstanțiat de natura infracțiunilor pe care se presupune că le-ar fi comis, împrejurările concrete și vârsta minorei pe care se prezumă că a abuzat-o sexual, de faptul că inculpatul are încă două fiice minore care ar fi supuse unui risc în condițiile lăsării inculpatului în libertate și reîntoarcerii acestuia în familie. Toate acestea justifică temerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea comite fapte similare și în alte împrejurări, punând în pericol valori sociale esențiale ocrotite de legea penală.
Menținerea stării de arest a inculpatului este conformă și cu scopul măsurii preventive, astfel cum rezultă din dispozițiile art.136 Cod procedură penală, respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal.
Toate acestea constituie motive pertinente care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, dat fiind și faptul că lăsarea sa în libertate ar fi de natură să tulbure ordinea publică și să creeze un sentiment de insecuritate, în condițiile în care este acuzat de comiterea unor asemenea fapte.
În ce privește pericolul pentru ordinea publică, Curtea E. a
Drepturilor Omului, a statuat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea acestora, pot să succite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp, iar în cauza de față, măsura arestării preventive a inculpatei este conformă scopului instituit prin dispozițiile art.5 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii, în aprecierea acestuia nu se poate face abstracție de gravitatea faptei și circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Pentru considerente anterior expuse și dat fiind faptul că nu au intervenit schimbări a împrejurărilor și temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat prin apărător ales.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul V. I. V. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și art. 145 ind. 1 C.proc.pen.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.256/9 mai 2012 a T.ui M., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V. I. V., pentru comiterea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b ind.1 și alin. 3
Cod penal, incest prev. de art. 203 C. și tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c,d,i Cod penal cu art. 33 lit. b C., constând în aceea că la data de 2 mai 2012 într-o pădure din comuna C. M. jud. M., a întreținut raport sexual cu fiica sa minoră în vârstă de 2 ani și 3 luni, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, context în care, i-a cauzat leziuni primejdioase pentru viață.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș la (...), sub nr.(...) iar la primul termen de judecată din 31 octombrie 2012, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.proc.pen.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Maramureș că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.proc.pen.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.proc.pen.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorei V. (soția inculpatului), coroborată cu declarațiile inculpatului și cu rapoartele de constatare medico-legale ale victimei, cu procesul-verbal de cercetare a locului faptei.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul
Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor
Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția
României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998;
Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie
2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeană, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit
1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei
2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și
148 lit. f C.proc.pen., Tribunalul Maramureș apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de viol prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit.b ind.1 și alin. 3 Cod penal, incest prev. de art. 203 C. și tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174,
175 lit. c,d,i Cod penal cu art. 33 lit. b C., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs
Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea, la acest moment procesual apreciază ca inoportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost demarată, existând pericolul influențării martorilor ce nu au fost încă ascultați nemijlocit de către tribunal (cauza Scundeanu și Jiga contra României).
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor privative de libertate, text care nu are incidență în cauză.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art. 189 Cod procedură penală pentru av. C. I.
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. I. V., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 31 octombrie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu,avocat C. I.
Obligă pe recurentul V. I. V. să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 8 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
D. P. V. G. M. B. | D. S. |
red.PD/CA
3 ex. - (...)
jud.fond.S. F.A.
| ← Decizia penală nr. 998/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1534/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
