Decizia penală nr. 408/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR.408/R/2012
Ședința publică din data de 12 martie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
: M. Ș.
G. : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. G. împotriva sentintei penale nr. 136 din 19 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul C. G. asistat de apărător ales, av.M. R. din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul inculpatului, av. H. B. cu delegație în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. M. P. A. și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.
Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.
Apărătorul inculpatului depune la dosar concluzii scrise, schița drumului pe care a condus inculpatul, o declarație și o foaie de parcurs.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului C. G., av.M. R. solicită în tem. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea sentintei penale nr. 136 din 19 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M. și, rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în tem. art. 47 Cod penal rap. la art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 Cod pr.pen. și art. 181 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni administrative.
Cu privire la starea de fapt arată că la data de (...) inculpatul a lucrat la societatea la care este angajat de ora 7 dimineața până la orele 2330 într-un mediu toxic și fără a servi masa. Apoi s-a depladat la locuința sa și așteptând un telefon de la soția sa care se afla la B., a consumat o bere.
După ce a consumat bere inculpatul a fost sunat de un coleg care i-a spus că a observat trei persoane învârtindu-se în jurul autoturismului inculpatului care se afla parcat în zona gării.
Inculpatul, având în vedere că autoturismul său a mai fost spart de câteva ori și din interior i-au fost sustrase mai multe bunuri, s-a deplasat în locul unde era parcat autoturismul pentru al parca într-un loc mai vizibil.
Precizează că autoturismul era parcat în zona gării de către fiul său de unde a luat autobusul spre C. unde este student.
Solicită să se aibă în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un copil student și că în situația în care se va menține hotărârea de condamnare inculpatul își va pierde locul de muncă, în prezent acesta fiind menținut în spocietate pe considerentul că va conduce din nou.
În subsidiar, solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal cu consecința prev. de art. 76 Cod penal și circumstanțele personale ale inculpatului.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată și dozată, raportat la gradul de alcoolemie și circumstanțele personale ale inculpatului.
Consideră că în cauză nu este incident cazul fortuit prev. de art. 47 Cod penal raportat la natura împrejurărilor și a elementelor ce caracterizează starea de fapt.
De asemenea, apreciază că în cauză nu este incidentul cazul prev. de art.
181 Cod penal. Inculpatul a fost surprins conducând în trafic sub influența băuturilor alcoolice, având reflecele denaturate și a pus în pericol circulația pe drumurile publice.
Circumstanțele expuse de inculpat în apărare au fost avute în vedere de instanța de fond și le-a considerat circumstanțe atenuante și ca urmare a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum redus cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apărătorul inculpatului, în replică, solicită să se aibă în vedere circumstanțele și modalitatea de comiterii a faptei, precum și faptul că în situații similare instanța de la B. M. a făcut aplicarea dispozițiilor art. 181 Cod penal.
Inculpatul C. G., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită să se aibă în vedere că a comis fapta pentru că a dorit ca autoturismul său să fie în siguranță, întrucât acesta a fost spart de mai multe ori și i-au fost sustrase mai multe bunuri. Autoturismul a fost lăsat în acel loc de fiul său când a plecat la C.
Mai solicită să se aibă în vedere și faptul că în situația în care se va menține hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță, își va pierde locul de muncă.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 136 din data de 19 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. e taza I Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului C. G., fiul lui V. și A., născut la (...) în Copalnic Mănăștur, jud. Maramureș, cetățenie română, studii școală profesională, conducător auto, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B. M., str. V. A., nr. 95/32, jud. Maramureș, CNP 1., la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie in sânge peste limita legală.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal.
În baza art. 81 Cod P. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. P. s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 4 luni ce s-a calculat de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 al. 5 C.Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, iar în baza art. 359 C.Pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 al. 1 C. pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare înregistrat sub dosar nr. (...) inculpatul C. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie in sânge peste limita legala prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
S-a reținut in partea expozitivă a rechizitoriului faptul că, la data de (...), în jurul orei 02.10, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul C. G. a urcat la volanul autoturismului marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare (...) pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul B. M., fiind oprit de un echipaj al poliției rutiere pe B-dul D.
Constatându-se faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la S. J. de U. „. C. O. B. M. unde i s-au recoltat probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică 0,95g%0 la prima probă recoltată,inculpatul refuzând prelevarea celei de-a doua probe biologice.
Inculpatul a fost audiat și în cursul cercetării judecătorești, anterior citirii actului de sesizare a instanței, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța constatând incidența dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, astfel cum acesta a fost modificat prin L. 2..
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține în fapt următoarele:
În data de (...), în jurul orei 02.10, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul C. G. a urcat la volanul autoturismului marca
Volkswagen cu nr. de înmatriculare (...) pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul B. M., fiind oprit de un echipaj al poliției rutiere pe B- dul D.
Constatându-se faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la S. J. de U. „. C. O. B. M. unde i s-au recoltat probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică 0,95g%0 la prima probă recoltată (ora 02.55), inculpatul refuzând prelevarea celei de-a doua probe biologice.
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii (f.4-5 din dosarul de urmărire penală), buletinul de analiză toxicologică nr. 35212/(...) (f.9 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (f.17-20 din dosarul de urmărire penală, f.8 din dosarul instanței), declarații martori (f.11-14 din dosarul de urmărire penală).
În drept, fapta inculpatului C. G., care, în data de (...) a condus un autoturism pe drumurile publice din B. M., având în sânge o imbibație alcoolică care depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie in sânge peste limita legala prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG
195/2002.
Având în vedere dispozițiile art. 320 ind. 1 alin 7 cod de procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, vor fi reduse cu o treime.
Conducerea autoturismului pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge de 0,95 %0 constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane, ca și pentru integritatea unor bunuri.
De asemenea, din studiile științifice rezultă că, alcoolul diminuează simțurile puterii de discernământ, capacitatea de concentrare și atenția conducătorilor auto, le alterează reflexele, timpul de reacție, acuitatea văzului, iar numărul erorilor în conducerea autovehiculelor și al încălcărilor de lege crește în raport direct proporțional cu cantitatea de alcool ingerat. De altfel, deși infracțiunea de conducere pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol, totuși pentru a se evita producerea de accidente de circulație, legiuitorul a încriminat această faptă, pericolul social al unei astfel de fapte fiind unul real, evident .
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. P., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia care a recunoscut și a regretat fapta comisă, nivelul alcoolemiei în sânge (0,95g%0), ora la care acesta a condus autoturismul.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 87 al. 1 din OUG
195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, art. 74 lit. a Cod penal, rap. la art. 76 lit. e teza I Cod penal l-a condamnat pe inculpatul C. G., la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie în sânge peste limita legală.
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. P. apreciind că acesta se poate realiza și fără privare de libertate instanța de fond, având în vedere că sunt întrunite condițiile din art. 81 C. P., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani și 4 luni stabilit potrivit art. 82 din Codul P. atrăgând inculpatului atenția asupra faptului că nerespectarea cerințelor legale din art. 83 C. P. atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. 5 C.Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, iar în baza art. 191 al. 1 C. pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, inculpatul C. G. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, cu consecința achitării sale conform art.10 lit.b
Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sau încetarea procesului penal conform art.10 lit.e Cod procedură penală, invocând cazul fortuit.
Motivele de recurs susținute în ședința publică din data de 12 martie
2012 sunt redate mai sus în practicaua hotărârii.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.
A rezultat din ansamblul probator că în data de (...) inculpatul recurent C. G. a condus un autoturism pe drumurile publice din B. M., având în sânge o imbibație alcoolică care depășește limita legală, de 0,95 g/l la prima probă recoltată (ora 02.55), inculpatul refuzând prelevarea celei de-a doua probe biologice.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului C. G. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1
Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 C.
La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, care este unul mediu, aplicând inculpatului o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege.
Instanța de fond a manifestat suficientă clemență față de inculpat aplicându-i o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege și dispunând suspendarea condiționată a executării acesteia.
Conducerea unui autoturism pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală este de natură a crea un pericol potențial pentru ceilalți participanți la trafic și nu constituie în sine o faptă lipsită în mod vădit de importanță și care să aducă o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.
Inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliție, în timp ce conducea autoturismul, a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, iar la spital, unde a fost condus pentru recoltarea probelor biologice, a refuzat recoltarea celei de-a doua probe de sânge.
Chiar dacă ar fi reală susținerea inculpatului în sensul că a fost anunțat de un vecin că în jurul autoturismului său se învârteau trei persoane necunoscute care încercau să îl deschidă, inculpatul, care recunoaște că anterior consumase bere fără aport alimentar, nu trebuia să urce la volanul autoturismului și să conducă pe drumurile publice, ci avea posibilitatea să apeleze la un cunoscut pentru a-i muta autoturismul în alt loc.
Inculpatul nu se afla într-un loc izolat, avea posibilitatea de a anunța telefonic un cunoscut pentru a-i muta autoturismul sau chiar organele de poliție pentru a interveni și a îndepărta persoanele despre care afirmă că încercau să îi deschidă autoturismul.
În consecință în cauză nu sunt incidente nici prevederile legale referitoare la cazul fortuit, nici cele ale art.18/1 Cod penal.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. G., domiciliat în B. M., str. V. A., nr. 95/32, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 136 din 19 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului
C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. G., domiciliat în B. M., str. V. A., nr. 95/32, jud. Maramureș împotriva sentintei penale nr. 136 din 19 ianuarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției (avocat M. P. A.).
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. M. ANA C. M. Ș.
G. M. V.-G.
Red.L.M./(...). Dact.H.C./3 ex. J..fond: C.R..
← Decizia penală nr. 1534/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 493/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|