Decizia penală nr. 159/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.159/A/2012
Ședința publică din 20 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTOR: D. P.
G.: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. SUCIU
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul T. A. împotriva sentinței penale nr.229 din 25 aprilie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru patru infracțiuni de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen., rap.la art.6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.M. H., din Baroul Cluj și părțile civile H. V. și V. I., lipsă fiind inculpatul și părțile civile P. F. și C. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând cauza, să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a C.pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de trafic de influență, deoarece nu s-a dovedit că părțile vătămate au predat sumele de bani inculpatului. De altfel, există la dosar două soluții de scoatere de sub urmărire penală și cât timp vinovăția inculpatului nu a fost dovedită, se impune aplicarea principiului in dubio pro reo și pe cale de consecință, achitarea lui. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Părțile civile V. I. și H. V. solicită respingerea apelului declarat de inculpat. Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cauză.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr.229 din (...) a condamnat pe inculpatul Ț. A., fiul lui A. și R., născut la 10 iunie 1983 în Tg.L., jud.M., studii are 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, divorțat, fără antecedente penale, CNP 1., dom.în satul D., nr. 71, jud.M. la: 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art.
257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din L.nr. 78/2000
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din L.nr. 78/2000
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din L.nr. 78/2000
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din L.nr. 78/2000.
În baza art. 33 lit.a și 34 lit.b C.pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen.
În temeiul art. 861 și urm. C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. S-a încredințat supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune menționat
2. să anunțe la același serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea
3. să comunice la serviciul de probațiune menționat și să justifice schimbarea locului de muncă (în măsura în care se va încadra în muncă)
4. să comunice la același serviciu informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra prev.art. 864 C.penal.
În baza art. 71 alin.5 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile H. V., dom.în satul D., nr.
87, jud.M. suma de 800 lei - desp.civile, părții civile V. I., dom.în Tg.L., str. C., nr.3, jud.M. c-val.în lei de la data plății a sumei de 1.000 euro cu același titlu.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile P. F., dom.în D. L., nr.
139, jud.M. suma de 1.900 lei - desp.civile.
S-a constatat că partea văt.C. A., dom.în Tg.L., str. C., nr.6, jud.M. nu a solicitat desp.civile.
În temeiul art. 193 C.pr.pen., a obligat pe inculpat să plătească părții civile
H. V. suma de 90 lei - cheltuieli judiciare și părții civile V. I. suma de 1.600 lei cu același titlu.
În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen.,a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 750 lei - chelt.judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 2 noiembrie 2011 în dosarul nr. 491/P/2010
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ț. A. pentru patru infracțiuni de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 33 lit.a C.pen. (pct.1,2,3,4 din rechizitoriu).
S-a reținut în cuprinsul actului de sesizare a instanței, în esență, că inculpatul a pretins și a primit în mod direct pentru altul suma de 800 lei de la partea vătămată H. V., afirmând că are influență asupra unui medic pentru a-l determina să facă acte ce intră în atribuțiile sale de serviciu (pct.1 din rechizitoriu). De asemenea, inculpatul a pretins și a primit în mod direct pentru altul de la partea vătămată V. I. echivalentul în lei a 1.000 euro, afirmând că are influență asupra unui polițist pentru a-l determina să facă acte ce intră în atribuțiile sale de serviciu (pct.2 din rechizitoriu).
Inculpatul a pretins și primit în mod direct pentru altul suma de 1.900 lei de la partea vătămată P. F., afirmând că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă acte ce intră în atribuțiile sale de serviciu (pct.3 din rechizitoriu). Acesta a pretins și a acceptat promisiunea de a primi 600 euro în mod direct pentru altul de la partea vătămată C. A., afirmând că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestuia (pct.4 din rechizitoriu).
In cursul lunii iunie 2008 inculpatul Ț. A. i-a promis părții civile H. V. sprijin pentru obținerea unei pensii de handicap și a unor medicamente, prin intermediul medicului Lupșe Călin de la S. J. B. M., prezentându-se inițial cu ocazia unei convorbiri telefonice ca fiind acel medic, iar în acest sens i-a pretins în total suma de 800 lei - sumă pe care partea civilă i-a predat-o efectiv în mai multe etape. Inculpatul s-a deplasat la spital cu partea vătămată pentru a se întâlni cu acest medic, însă inculpatul a lăsat-o în fața spitalului și aici i s-a comunicat faptul că nu există un asemenea medic. Inculpatul nu și-a îndeplinit promisiunea, ci dimpotrivă i-a adresat injurii și nu i-a restituit părții civile această sumă.
Pe parcursul anului 2009 părții civile V. I. i s-a ridicat permisul de conducere urmare a unui accident rutier în care a fost implicat, apoi inculpatul Ț. A. i-a promis că îl va ajuta să obțină permisul de conducere, fiind șofer al unui polițist, apoi i-a pretins bani în mai multe tranșe bani și un ied, însă nu și-a îndeplinit promisiunea, a și amenințat-o pe partea civilă în final și nici nu i-a restituit cei 3.080 lei, 250 euro și contravaloarea iedului pe care i-a pretins și i-a primit.
În luna aprilie 2010 inculpatul s-a oferit să o ajute pe partea civilă P. F. pentru obținerea unei pensii pe motive medicale prin intermediul unui medic de la S. J. B. M., pretinzându-i și primind în mai multe etape suma totală de 1.900 lei, fără a-și respecta promisiunea și fără a-i restitui părții civile această sumă.
În cursul anului 2010 inculpatul i-a propus părții vătămate C. A. obținerea unui permis de conducere fără a urma cursurile școlii de șoferi și fără a efectua vizita medicală, afirmând că are o cunoștință la serviciul permise auto și i-a pretins în acest sens bani, însă partea vătămată nu i-a predat nici o sumă, deși inculpatul l-a contactat în acest sens de mai multe ori. După ce partea vătămată i-a comunicat faptul că nu este de acord să îi predea banii pretinși, inculpatul a început să o amenințe.
Faptele inculpatului Ț. A. întrunesc elementele constitutive ale patru infracțiuni de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.pen. rap.la art. 6 din
Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestuia tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise (dat de modalitatea în care au fost săvârșite și de caracterul lor repetat) și al inculpatului (acesta nu are antecedente penale, dar a refuzat să dea declarații - după răsturnarea prezumției de nevinovăție dreptul la tăcere se transformă și se interpretează ca un atare refuz; după ce o parte din părțile vătămate au refuzat să îi mai predea diferite sume de bani, le-a adresat injurii și amenințări ceea ce îi sporește inculpatului gradul de pericol social).
In temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.b C.pen., s-au contopit toate pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare.
Inculpatului i s-au interzis drepturile prev.de art. 71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. întrucât ocuparea acestor funcții presupune existența unei conduite impecabile. Nu se impune a i se interzice și dreptul de a alege prev.de art. 71, 64 lit.a teza I întrucât raportat la faptele comise, acesta poate să facă aprecieri cu privire la modul în care se alege organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot. N.-se de vreo funcție, profesie, activitate pentru a comite faptele - obiect al acestei cauze, nu se pot interzice inculpatului și drepturile prev.de art.
71, 64 lit.c C.pen.
Având în vedere faptele comise și lipsa de antecedente penale a inculpatului, tribunalul apreciază că o pedeapsă cu executare în regim de detenție nu este necesară, însă raportat la infracțiunile comise, la caracterul lor repetat și la persoana inculpatului (care a ajuns să amenințe și să insulte o parte din părțile vătămate), suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante nu este suficientă (de altfel, nici condiția limitei de pedeapsă prev.de art. 81 alin.2 C.pen. nu e îndeplinită), fiind necesar a se da eficiență prev.art. 861 și urm. C.pen. Prin urmare, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. Supravegherea inculpatului va fi încredințată S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Pe durata termenului de încercare acesta a respectat măsurile de supraveghere indicate în dispozitivul sentinței.
În temeiul art. 71 alin.5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Cu privire la latura civilă a cauzei tribunalul a reținut faptul că partea vătămată H. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei - despăgubiri materiale, iar sumele predate inculpatului de aceasta se ridică la nivelul acestei sume (100 lei+50 lei+250 lei+400 lei). In consecință, partea civilă este îndrituită la restituirea sumei de 800 lei, inculpatul urmând a fi obligat la plata acesteia cu titlu de despăgubiri civile. P. vătămată V. I. s-a constituit parte civilă cu suma de
1.000 euro. T. apreciază că sumele predate inculpatului de aceasta în lei și euro
și contravaloarea în lei a iedului predat se ridică la nivelul acestei sume (2.000 lei+120 lei+60 lei+100 lei+600 lei+250 euro+200 lei+120 lei - contravaloarea unei ied) astfel că inculpatul va fi obligat la plata către această parte civilă a contravalorii în lei de la data plății a sumei de 1.000 euro cu același titlu.
P. vătămată P. F. s-a constituit parte civilă în final în faza de urmărire penală cu suma de 1.900 lei. Instanța constată că sumele predate inculpatului de această parte civilă se ridică la nivelul acestei sume (200 lei+400 lei+200 lei+600 lei+500 lei) astfel că inculpatul va fi obligat la plata către această parte civilă a sumei de 1.900 lei - despăgubiri civile.
Intrucât partea vătămată C. A. nu a solicitat despăgubiri civile, tribunalul urmează a lua act de această împrejurare.
Martorilor Petrehuș I. și C. A. nu li se poate soluționa latura civilă în acest proces (astfel cum s-a cerut de către parchet cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei) în condițiile în care în raport de aceștia soluția dată de parchet cu privire la inculpat a fost de scoatere de sub urmărire penală pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 alin.1,3 C.pen., în baza art. 181 C.pen. T. nefiind sesizat și cu privire la aceste fapte, nu poate soluționa nici latura civilă care decurge din acestea, cei doi martori urmând a uza de calea acțiunii civile pentru a-și valorifica despăgubirile civile solicitate.
În temeiul art. 193 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat să achite părții civile
H. V. suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând contravaloarea transportului la 5 termene de judecată (5x18 lei/termen=90 lei) și părții civile V. I. suma de 1.600 lei cu același titlu reprezentând onorariul de avocat (întrucât celelalte cheltuieli judiciare - contravaloarea transportului pentru partea civilă și
2 martori s-au solicitat ulterior dezbaterii cauzei pe fond, deși la ultimul termen partea civilă a avut apărător ales, ele nu se pot acorda).
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul Ț. A. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței tribunalului și judecând pe fond cauza, a se dispune achitarea sa în temeiul art.10 lit.a rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât infracțiunile imputate nu există, cumpărătorii de influență și respectiv procurorul neputând proba ca apelantul a primit anumite sume de bani pentru executarea anumitor acte infracționale (eliberarea unor permise auto fără examenul aferent, determinarea unor medici să efectueze prestații medicale ce intrau în atribuțiile lor de serviciu etc.) unor persoane care nu îndeplineau condițiile legale pentru a beneficia de acestea.
Curtea examinând apelul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Inculpatul Ț. A. nu s-a prezentat în fața Curții de A. C., la data de 20 septembrie 2012 sustrăgându-se judecății, iar în fața procurorului a fost prezent doar la 18 aprilie 2011 când a învederat că uzează de prevederile art.70
C.proc.pen., de dreptul la tăcere, poziție adoptată și în fața T.ui M. în ședința publică din 7 februarie 2012.
Deși art.6 paragraf 2 din Convenția E. pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s-a pronunțat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute și acceptate pe plan internațional care stau la baza noțiunii de proces echitabil.
Curtea E. a admis însă că „dreptul la tăcere nu este un drept absolut și că, în situațiile în care probele de vinovăție sunt evidente, judecătorul poate reține unele consecințe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului și prezumția de nevinovăție";.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).
La stabilirea soluției de condamnare, prima instanță a avut în vedere procesele-verbale privind consemnarea denunțului formulat de martorii H. V. și P. F. filele 24,29 u.p.; plângerile formulate de martorii V. I. și C. A. declarațiile martorilor H. V., V. I., P. F., I. Ana I., C. A., din faza de urmărire penală coroborate cu cele din fața T.ui M. ale acelorași persoane, care se coroborează perfect cu conținutul adreselor Direcției de S. P. a J. M. nr. 2474 din 6 mai 2011, și 187 din 21 aprilie 2011 a Colegiului Medicilor M..
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C. A., cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993
Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus M.a Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.
Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „ urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu";.
A., probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul celor patru infractiuni de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este inculpatul Ț. A. și că faptele au existat în realitate.
Probele testimoniale ale dosarului dovedesc la unison că inculpatul apelant este autorul faptelor deduse judecății deoarece a pretins și primit sume de bani în lei, euro, sau alte foloase, comportându-se în așa fel față de martorii H. V., V. I., P. F. și C. A., încât a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari (medici, polițisti) pentru a-i determina să efectueze acte ce intrau în atribuțiile de serviciu - întocmire și eliberare de documentație medicală care să stea la baza completării unor dosare pentru obținerea indemnizațiilor aferente persoanelor cu handicap, restituirea permiselor de conducere auto reținute de organele de poliție sau obținerea unor asemenea acte.
Inculpatul, așa cum arată martorii H. V. și V. I. în declarațiile lor, a nominalizat funcția și locul de muncă al persoanei ce trebuia să le rezolve problemele pe care aceștia le aveau (medic la S. J. B. M., respectiv polițist la B. M.) iar în privința martorei P. F. a afirmat că poate să influențeze pozitiv și favorabil martorei, persoana care se ocupa cu întocmirea documentației pentru obținerea pensiei de handicap, martora afirmând în faza de urmărire penală că inculpatul „a dat telefon, a discutat cu o persoană precizând un număr de dosar
567, împrejurare ce a fost de natură să-i creeze convingerea că apelantul poate să-i rezolve în mod cert doleanțele";.
Și față de martorul C. A., apelantul a afirmat că îl cunoaște pe martorul V.
I., conduită prin care a urmărit să-l convingă pe primul că are influență asupra unor funcționari din poliție, astfel că îi va rezolva favorabil problema, respectiv obținerea permisului auto.
Practica judiciară este unanimă când afirmă în sensul că „infracțiunea de trafic de influență există atât atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, deși aceasta nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită de către o persoană care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p. Prevalarea de o influență inexistentă în realitate, asupra unui funcționar, deși constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase - acțiune ce realizează elementul material al infracțiunii de înșelăciune - , prin voința legiuitorului constituie o infracțiune distinctă dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în art. 257 alin. 1 C.p., traficul de influență existând, însă, spre deosebire de înșelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială";.
Mai mult, practica judiciară a învederat că „existența infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C.p. nu presupuse existența unei influențe reale a făptuitorului asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, însă pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca influența, pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul, să privească un funcționar care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase";.
Ori, din probele administrate în cauză rezultă că promisiunea făcută martorelor H. V. și P. F. în sensul că doctorii Lupșe Călin și P. Călin și cei de la S. J. B. M. și S. TBC B. M., unde are sediul comisia pentru handicapați, le pot întocmi acte medicale pentru a beneficia de pensie de handicapat, întrunește elementele infracțiunii de trafic de influență, deoarece aceștia aveau în competență, între atribuții și efectuarea acestei documentații.
De asemenea, referirea inculpatului în privința martorilor V. I. și C. A. la obținerea permiselor auto prin organele de poliție, constituie de asemenea infracțiunea de trafic de influență întrucât poliția are în competență, între alte atribuții și atestarea cunoștințelor de specialitate prin eliberarea unor asemenea acte de liberă circulație pe drumurile publice.
Doctrina si practica au relevat de asemenea că „. existența infracțiunii de trafic de influență nu este necesară nominalizarea funcționarului asupra căruia traficantul are influență sau lasă să se creadă că are influență, fiind suficient ca el să se refere la pretinsa sau reala trecere ce o are asupra funcționarilor dintr-un serviciu în competența căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influență";.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „fapta persoanei de a pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C.p., indiferent dacă influența este sau nu reală și chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.";
Probele testimoniale atașate dosarului dovedesc cu prisosință predarea sumelor de bani de către cumpărătorii de influență, inculpatului T. A., martora I.
Ana I. la fila 51 instanță, precizează textual:";eu personal am vâzut când mama mea P. F. i-a predat acei bani pe care-i avea în mână, inculpatului, respectiv suma de 1900 lei";. Aceleași probe reliefează că numitul C. A. nu a predat nicio sumă de bani inculpatului, iar cele remise de martorii H. V. și V. I. apelantului, au fost dovedite prin declarațiile acestora consemnate și în cuprinsul denunțului penal care se coroborează cu declarația martorei I. Ana I.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului. De reținut că inculpatul a uzat de dreptul la tăcere conform art. 70 C.p.p.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Tribunalul Maramureș a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului-apelant.
Curtea de A. analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul Ț., respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului T. A., deoarece infracțiunile au existat în realitate
, fiind comise de către acesta.
A. fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.a C.p.p. nu poate fi primită.
Întrucât condamnarea apelantului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru motivele ce preced, apelul inculpatului Ț. A. se va respinge ca nefondat în baza art.379 pct.1 lit.a C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189
C.proc.pen., avocatului M. H.
Va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.192 alin.2 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ț. A., domiciliat în D., nr. 71 împotriva sentintei penale nr. 229 din 25 aprilie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat M. H.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de lacomunicare cu inculpatul. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
M. B. D. P. | D. S. |
2 ex. - (...) jud.fond.B. C.
| ← Decizia penală nr. 636/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1360/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
