Decizia penală nr. 636/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 636/R/2012

Ședința publică din 24 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M. GREFIER : M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - S. DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuientul T. C., împotriva deciziei penale nr. 219/A/2011, pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui

C., având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul personal asistat de avocat A.-C. L., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu avocat A. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind revizuientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul prezent în substituirea apărătorului desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul revizuientului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de revizuire formulată de acesta, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 394 Cod procedură penală.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de revizuient, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuientul T. C. având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat în cauză.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 6 pronunțată la data de 3 august 2011 de

Judecătoria Turda, în temeiul art. 403 alin. 3 teza finală C. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul T. C. împotriva sentinței penale nr.511/2010, pronunțată de Judecătoria Turda, în dosarul nr.(...).

În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat revizuientul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de revizuire, revizuientul T. C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 511/2010 pronunțată de Judecătoria Turda in dosarul nr. (...).

Prin cerere, revizuientul a solicitat rejudecarea dosarului și aplicarea unei pedepse mai mici, întrucât are probleme familiale, un copil mic de trei luni, fiind singurul care îi întreține.

Prin adresa nr.191/III/6/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Turda s-a înaintat referatul Parchetului cu concluzii de respingere a cererii formulate.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța de fond a reținut că prevederile art.394 C.pr.pen. enumeră expres și limitativ cazurile pentru care se poate solicită revizuirea unei hotărâri definitive.

Astfel, potrivit articolului enunțat revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Potrivit deciziei nr.60/2007 pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție ". de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din codul de procedură penală este inadmisibilă";.

Analizând cererea formulată de petent, instanța de fond a constatat că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art.

394 c.pr.pen, motiv pentru care cererea de revizuire formulată de revizuientul T. C.-C. a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin decizia penală nr. 219 pronunțată la data de 23 noiembrie 2011 de

Tribunalul Cluj s-a respins apelul declarat de revizuientul T. C.-C., cu motivarea că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri și implicit împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs condamnatul T. C.-C. solicitând admiterea acestuia casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea cererii de revizuire.

În motivarea recursului s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 394 C. și se impune revizuirea hotărârii prin care a fost condamnat și aplicarea unei pedepse mai mici.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod legal și temeinic în cauză s-a reținut că nu există nici un motiv, din cele prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 394 C., în care se poate solicita revizuirea unei hotărâri penale definitive.

Or, potrivit deciziei în interesul legii nr. 60/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. este inadmisibilă.

Instanțele de fond și de apel au constatat în mod legal și temeinic că motivele invocate de revizuit nu se încadrează în niciunul din cazurile prev. de art. 394 C..

În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârilor atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul revizuientul T. C. C. ca nefondat, obligându-l, conform art. 192 pct.

2 C. la 500 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul T. C. C. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 23 noiembrie 2011 a T.ui C..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

GREFIER, M. N.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). Jud. fond:O. G.. Jud.apel: L.F.;M.L..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 636/2012, Curtea de Apel Cluj