Decizia penală nr. 1630/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1630/R/2012

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. C. -președinte secție

JUDECĂTORI : C. I.

: L. H.

GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. B. împotriva sentinței penale nr.274 din 24 septembrie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al

Judecătoriei D., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 40 alin. 1 si art. 61 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat L. P., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, considerând- o extrem de ridicată și nejustificată. Solicită a se avea în vedere că prejudiciul este relativ redus, arătând că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art 74 și 76 Cod penal.

Se mai învederează instanței faptul că, inculpatul este un tânăr și că acesta s-a obligat să achite despăgubirile către partea civilă.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. În cauză, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită și s-a probat cu plângerea părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, declarația părții vătămate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța de fond a avut în vedere, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, prejudiciul rămas nerecuperat, persoana inculpatului care este neșcolarizat, fără ocupație și condamnat anterior pentru un număr impresionant de fapte similare și liberat condiționat la 27 aprilie 2012, cu un rest de 381 zile închisoare.

Inculpatul L. B. având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond. Mai rată că regretă fapta comisă.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.274 din 24 septembrie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei D. a fost condamnat pe inculpatul L. B., fiul lui A. și S., născut la 13 martie 1994 în localitatea D., județul C., cetățean român, fără studii, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea M., nr.79, comuna B., județul C. și fără forme legale în D., str. Cerbului, nr.10, CNP: 1., arestat preventiv și deținut în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de:

- 2 ani 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în modalitatea prev. de art. 208, 209 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 40 alin.1 și 61 Cod penal și art. 320 indice 1 Cod proc. penală cu executare în detenție.

S-a făcut aplicațiunea art. 71și 64 lit. a teza II-a Cod penal, pe durata executării pedepsei pronunțate.

În temeiul art. 350 Cod proc. penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și conform art. 88 Cod penal scade prevenția începând cu (...) până la zi.

S-a menținut beneficiul liberării condiționate în privința restului de pedeapsă neexecutat de 381 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani 8 luni închisoare aplicată prin S. penală nr.1181/2011 a Judecătoriei Gherla. În temeiul art.14 lit. b Cod proc. penală combinat cu art. 1357 cod civil s-a admis acțiunea civilă și s-a obligat inculpatul la 3.117 lei despăgubiri către partea civilă S. T. I. G. - S. cu sediul în D., str. F., nr.8, județul C., cu dobânda legală aferentă până la acoperirea prejudiciului.

În temeiul art. 189 și 191 Cod proc. penală s-a obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400 lei pentru apărător din oficiu în faza urmăririi penale și în instanță.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 4 iunie 2012, inculpatul L. B., s-a deplasat pe strada F. din municipiul D., prilej cu care a observat că, în depozitul aparținând părții vătămate S. T. I. G. - S., se aflau depozitate mai multe țevi din cupru. Astfel, inculpatul a revenit pe timpul nopții și cu ajutorul unei bare din metal a forțat lacătul depozitului, după care a pătruns în incinta acestuia. De acolo a sustras mai multe țevi din cupru. După ce le-a tăiat în bucăți mai mici, le-a predat la o societate de colectare a fierului vechi, respectiv S. S. - S. primind suma de 324 lei cu chitanța nr. 13109, întocmită pe numele inculpatului.

Prin fapta sa, inculpatul a cauzat un prejudiciu părții vătămate S. T. I. G. - S. în sumă de 3.117 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză (f. 28).

Vinovăția inculpatului, a fost pe deplin dovedită și s-a probat cu: plângerea părții vătămate (f. 8), proces - verbal de cercetare la fața locului (f. 9), planșe foto

- cercetare la fața locului (f. 12), adeverință predare bunuri (f. 56), declarații martori (f. 60), declarație parte vătămată (f. 26, 27), cerere de constituire parte civilă (f. 28), proces - verbal și planșe foto reconstituire (f. 57,59), coroborate cu declarațiile inculpatului (f. 44, 45, 47-48, 50-51).

În drept, fapta inculpatului L. B., care în noaptea de 4/5 iunie 2012, a pătruns prin efracție în depozitul aparținând părții vătămate S. T. I. G. - S., de unde a sustras mai multe țevi din cupru, creând un prejudiciu în valoare de

3.117 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 40 alin. 1 si art. 61 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a avut în vedere pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, prejudiciul rămas nerecuperat, persoana inculpatului care are 18 ani, neșcolarizat, fără ocupație, condamnat anterior pentru un număr impresionant de fapte similare și liberat condiționat la (...) cu un rest de 381 zile închisoare (cazier judiciar - f. 32-34).

Raportat la aceste elemente de individualizare, la faptul că inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, manifestând regret, fiind întrunite condițiile art. 320 ind. 1 Cod proc. penală, a fost condamnat inculpatul L. B. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în modalitatea prev. de art. 208, 209 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art. 40 alin.1 și art. 61 Cod penal și art. 320 indice 1 Cod proc. penală cu executare în detenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal inculpatul L. B..

În susținerea recursului a criticat pedeapsa aplicată pe motiv că este extrem de ridicată și nejustificată pentru că prejudiciul este relativ redus.

A învederat că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.

74 Cod penal, pentru că este tânăr și s-a obligat să achite despăgubirile către partea civilă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.pr. pen., Curtea a reținut următoarele:

În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt, și anume că noaptea de 4 /5 iunie 2012 recurentul a forțat lacătul depozitului SC T. I. G. S. de pe str. F. din D., a pătruns în interior, a sustras mai multe țevi din cupru pe care le-a tăiat și le-a predat unei societăți de colectare primind suma de 324 lei însă prejudiciul cauzat a fost mai mare, respectiv de 3.117 lei.

Într-adevăr, inculpatul a recunoscut fapta încă din cursul urmăririi penale, dar după ce a fost identificată chitanța care atesta că a primit suma menționată.

Susținerea recurentului că prejudiciul este modic nu poate fi primită, deoarece prejudiciul nu este reprezentat de suma pe care a primit-o de la centrul de colectare, ci de contravaloarea țevilor de cupru sustrase, contravaloare care a fost dovedită de către partea civilă prin facturile de achiziție depuse la dosar (f.29-31 d.u.p.) și care cumulate se ridică la suma de 3.117 lei.

De asemenea, susținerea că trebuiau reținute circumstanțele atenuante deoarece este tânăr și dorește să despăgubească partea civilă nu poate fi luată în considerare de vreme ce nu a despăgubit partea păgubită până în prezent.

Pe de altă parte, pedeapsa aplicată de 2 ani și 6 luni închisoare este just individualizată raportat la antecedentele penale ale inculpatului (f.32 d.u.p.) ce a mai fost condamnat de patru ori pentru infracțiuni de furt calificat și căruia i s- au aplicat nu mai puțin de șase amenzi administrative pentru același gen de fapte, dovadă că o pedeapsă mai ușoară nu este de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 38517 alin.4 Cod procedură penală raportat la art. 383 alin. 2

Cod procedură penală va deduce din pedeapsă durata arestului la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. B., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 274 din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei D..

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 27 iunie 2012 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 noiembrie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. C. C. I. L. H.

GREFIER, M. N.

Red. V.C./dact.V.R.

2ex./(...)

Jud fond R. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1630/2012, Curtea de Apel Cluj