Decizia penală nr. 1631/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
D. PENALĂ NR. 1631/R/2012
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. C. - președinte secție-
JUDECĂTORI : C. I.
: L. H. G. : M. N.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul V. Z. I. împotriva sentinței penale nr.2220 din 10 octombrie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei B.-Mare, cauza având ca obiect cerere de revizuire a S. penale nr. 379/(...) a JUDECĂTORIei B. M.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul în stare de arest, asistat de avocat N. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat A. G., din cadrul Baroului
C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul prezent, depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Întrebat fiind de instanță, condamnatul arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de revizuire, motivat de faptul că, inculpatul nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, precizând că nu i s-a dedus perioada executată.
Se consideră că, motivele de revizuire invocate în cuprinsul cererii formulate și precizate la data de 2 aprilie 2012, acestea se regăsesc printre cele prevăzute expres și limitativ de prevederile art 394 alin 1 Cod procedură penală.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de revizuent ca inadmisibilă, arătând că motivele de revizuire invocate de petent în cuprinsul cererii formulate și precizate la 2 aprilie 2012, nu se regăsesc printre cele prevăzute expres și limitativ de prevederile art 394 alin 1 Cod procedură penală.
Din cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se solicită, revizuentului i-a fost dedusă perioada executată la zi. P. aceste motive, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Condamnatul V. Z. I. având ultimul cuvânt, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la B.-M. Inculpatul mai arată că este nevinovat.
C U R T E A:
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.2220 din (...), Judecătoria Baia Mare în temeiul art.
403 alin. 3 Cod procedură penală, a respins cererea formulată de condamnatul V. Z. I., fiul lui I. și M., născut la data de (...), în prezent deținut în Penitenciarul B. Mare, privind revizuirea S. penale nr. 379/(...) a JUDECĂTORIei B. M.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 50 lei.
P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin S. penală nr. 379/(...) a JUDECĂTORIei B. Mare, definitivă prin nerecurare la data de (...), condamnatul-petent V. Z. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
Astfel, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, art.209 alin.1, lit. g,i, alin.2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit. a Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, reținându-se în fapt următoarele:
În noaptea de 2. aprilie 2010, inculpatul V. Z. - I. s-a deplasat pe str. C. din
B. Mare, unde se afla o casă în construcție, aparținând părții vătămate P. M. - C.
D. ce a forțat ușa de acces metalică din rulota amplasată lângă casă, inculpatul a pătruns în interior prin tăierea lacătului, de unde a luat mai multe scule pe care le-a transportat cu o roabă, găsită în apropiere în zona Craica și le-a vândut unor persoane necunoscute pentru suma de 600 lei.
P. prejudiciul cauzat, partea vătămată P. M. - C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 lei.
În noaptea de 2. aprilie 2010, inculpatul s-a deplasat pe str. D. din municipiul B. M. A escaladat gardul împrejmuitor și a pătruns prin forțarea geamului în clădirea aparținând SC G. SRL, iar dintr-un birou a luat două unități centrale și două monitoare de calculator. A transportat bunurile în zona Craica, unde le-a vândut unor persoane necunoscute cu suma de 600 lei.Banii obținuți i-a cheltuit în scop personal.
P. prejudiciul cauzat, partea vătămată SC G. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.671,79 lei.
În noaptea de 1. mai 2010, inculpatul V. Z.-I. s-a deplasat pe B-dul R. din
B. Mare și a pătruns prin forțarea geamului termopan în apartamentul nr. 2 situat la parterul blocului nr. 80.
D. ce a răvășit lucrurile în locuință, acesta a luat trei telefoane mobile marca Nokia, suma de 300 euro, un set de tacâmuri și un inel din aur. A părăsit locuința pe ușa de acces, care la cercetarea l fața locului a fost găsită deschisă.
Potrivit declarației sale, inculpatul a vândut bunurile sustrase unor persoane necunoscute, cheltuind banii obținuți, precum și pe cei sustrași în scop personal.
Prejudiciul cauzat părții vătămate V. D. a fost de 4.000 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.
În noaptea de 1. iunie 2010, același inculpatul s-a deplasat pe str. P. din B.
M. Observând că în imobilul nr. 3B nu este nimeni acasă, inculpatul a pătruns în interior prin forțarea unui geam din spate, iar din interior a luat mai multe bunuri electronice ( un laptop, un set home cinema, un televizor LCD cu diagonala 81 cm, aparate de ras și epilator de aceeași marcă Philips, un telefon mobil), pe care le-a transportat pe rând la drum, după care s-a deplasat cu un taxi în zona Craica, unde le-a vândut cu suma de 1.000 lei.
P. prejudiciul cauzat, partea vătămată F. N. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 6.100 lei.
În noaptea de 1. iunie 2010, inculpatul s-a deplasat în zona blocurilor de pe str. P. din B. M. Acesta a observat geamul deschis al apartamentului nr. 30 din blocul nr. 80, care era prevăzut cu o plasă de țânțari. D. ce a îndepărtat această plasă, inculpatul a pătruns în locuință și a luat poșeta părții vătămate D. R., conținând actele personale și suma de 200 lei.
A abandonat actele părții vătămate în apropierea căii ferate, iar banii i-a cheltuit în scop personal.
P. prejudiciul cauzat în valoare de 400 lei, partea vătămată D. R. s-a constituit parte civilă în cauză.
În perioada 17-19 iunie 2010, pe timp de noapte, inculpatul V. Z.-I. a pătruns în apartamentul nr. 16 situat la parterul imobilului nr. 86 de pe str. P. din B. Mare de unde a luat mai multe aparate electrice și electronice, pe care le-a transportat în zona Craica. Le-a vândut ulterior cu suma de 1.200 lei unor persoane necunoscute.
P. prejudiciul cauzat, partea vătămată G. S. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.200 lei.
În noaptea de 1. iulie 2010, inculpatul V. Z.-I. a revenit pe str. P. din B.
Mare, cu intenția de a sustrage bunuri din locuințe. Acesta a pătruns prin efracție în apartamentul nr. 16 din imobilul nr. 75, situat la parter, iar din interior a luat o poșetă de damă, conținând acte personale și două telefoane mobile, două perechi de pantofi sport din h ol, două telefoane mobile și două perechi de pantaloni din camera unde partea vătămată M. A. dormea, în care se afla suma de 270 lei.
Negăsind bani, inculpatul a abandonat poșeta și pantalonii, iar restul bunurilor le-a vândut unor persoane necunoscute, folosind banii în interes personal.
P. prejudiciul cauzat, partea vătămată M. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000 lei.
În noaptea de 2. iulie 2010, inculpatul V. Z.-I. s-a deplasat pe str. P. din B. M. Observând un apartament de la etajul I din imobilul nr. 80 care avea geamul deschis prevăzut cu pasă de țânțari, acesta a escaladat zidul cu o scară.
De pe pervazul geamului de la bucătărie, inculpatul a luat două telefoane mobile și o poșetă de damă, conținând acte personale, carduri bancare și un telefon mobil Digi.
D. ce a abandonat bunurile sustrase, a păstrat telefoanele mobile pe care le-a vândut unor persoane necunoscute.
Prejudiciul cauzat părții vătămate T. A. S. a fost de 1.000 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
În temeiul art.61 Cod penal, instanța a dispus revocarea liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă rămas neexecutat de 333 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S. penală nr.2100/(...) a JUDECĂTORIei B. Mare, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința mai sus menționată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.36 alin.1 Cod penal, instanța a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin hotărâre cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin S. penală nr.599/(...) a JUDECĂTORIei B. Mare, definitivă prin nerecurare la data de (...)
și cu pedeapsa închisorii de 6 ani aplicată prin S. penală nr.1136/(...) a
JUDECĂTORIei B. Mare, definitivă prin D. penală nr. 1386/R/(...) a Curții de A. C., în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la (...) la zi.
Apoi, instanța a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza S. penale nr.599/(...) a JUDECĂTORIei B. Mare și a S. penale nr.1136/(...) a JUDECĂTORIei B. Mare și emiterea unui nou mandat.
Atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând ca judecarea sa, să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.
Potrivit art. 393 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, iar cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege în art.394 Cod procedură penală.
Prin cererea de revizuire, inculpatul a arătat că nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, precizând totodată că nu i s-a dedus perioada executată.
Întrucât motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu se încadrează în situațiile prev. de art. 394 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a respins cererea, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul V. Z. I. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se admită cererea de revizuire formulată, urmând a se dispune trimiterea cauzei pentru a se rejudeca procesul în care petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, arătând că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
Analizând actele dosarului, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât petentul nu a invocat și nu este incident niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art.394 lit.a-e C.proc.pen., acesta invocând aspecte de fond care nu pot fi luate în considerare în calea extraordinară de atac a revizuirii, ci doar în căile ordinare, respectiv apelul sau recursul.
În consecință, recursul declarat de condamnat este nefondat și va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,
P. ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. Z. I. împotriva sentintei penale nr. 2220 din 10 octombrie 2012 a JUDECĂTORIei B. M.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 16 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.
V. C. C. I. L. H. M. N. red.C.I./A.C.
2 ex, - (...) jud.fond.M. C.
← Decizia penală nr. 1775/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 923/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|