Decizia penală nr. 923/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a4
DECIZIA PENALĂ NR.923/R/2012
Ședința publică din 15 iunie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : I. M.
: I. C. M.
G. : L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de
C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. și inculpatul C. M., împotriva încheierii penale fără număr, pronunțată în dosar nr. (...) al T. M., prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului C. M. și s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru inculpatul C. A. V., inculpații fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 9. al D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 3 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art.
33 lit. a Cod penal (inculpatul C. M.); art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul C. A.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M., aflat în stare de arest asistat de apărători aleși, av.O. C. și G. W., ambii din cadrul Baroului M., cu delegații avocațiale depuse la dosar și inculpatul C. A. aflat în stare de arest asistat de av.Tudor F., în substituirea apărătorului ales, av.F. Cerneștean, din cadrul Baroului M., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea parțiale a încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C. A. V. A. că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, acestea nu s-au schimbat și în mod nelegal și netemeinic, Tribunalul Maramureș a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Pentru motivele descrise în detaliu în motivele de recurs care sunt expuse la dosar, solicită admiterea recursului.
Apărătorul inculpatului C. M., av. O. C., solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună în principal, revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A. că Tribunalul Maramureș a dispus prin aceeași încheiere înlocuirea măsurii arestării preventive față de inculpatul C., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A. soluție a dat-o Tribunalul Maramureș cu privire la inculpata K. N. M. arestării preventive este o măsură de excepție privind judecata inculpatului în cadrul procesului penal iar starea de libertate este regula, prin urmare, se poate aprecia că este un drept procesual al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate, acest drept putând fi restrâns doar în anumite condiții. Art.139 alin.2 C., arată că măsura arestării preventive trebuie să fie justificată și ea se revocă când aceasta nu mai este justificată. De asemenea, temeinicia măsurii arestării preventive se coroborează cu art.148 lit.f C. Este adevărat cu durata arestării preventive pentru a fi apreciată ca fiind rezonabilă, are în vedere volumul dosarului și complexitatea cauzei dar în primul rând trebuie să aibă în vedere temeiul legal al arestării. Dacă la momentul luării măsurii arestării preventive s-a putut asprecia că buna desfășurare a urmăririi penale nu poate avea loc decât în condițiile în care inculpații erau arestați, de atunci au trecut câteva momente procesuale importante care marchează anumite aspecte de administrarea probelor în dosar. Fiind sesizată instanța cu rechizitoriu, s-a stabilit în mod clar încadrarea juridică, învinuirea adusă și în ce constau faptele reținute. Numai raportat la gravitatea faptei nu se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Trecerea timpului poate să justifice lăsarea în libertate, respectiv că scopul procesului penal poate fi atins și în acest mod. Prin prisma faptului că inculpatul și-a formulat apărările, respectiv să nu se prevaleze de disp.art.3.
C., aceasta este singura diferență pe care Tribunalul Maramureș o arată în momentul în care apreciază că se justifică înlocuirea măsurii în ceea ce-l privește pe inculpatul C. iar în ceea ce-l privește pe inculpatul C. nu. F. că participația lui în dosar nu ar fi în mod egal cu cea a inculpatului C., nu este atât de relevantă în momentul în care arestarea preventivă s-a dispus în temeiul art.148 lit.f C., astfel că nu se justifică o diferențiere. Nu este lipsit de relevanță și faptul că inculpatul O. a fost trimis în judecată în stare de libertate. C. că procesul penal se poate desfășura în mod legal și cu inculpații în stare de libertate cu atât mai mult cu cât este un proces de lungă durată și este necesară administrarea de probe. R. la cererea subsidiară, arată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea are o serie de obligații care ar garanta scopul măsurii preventive.
Apărătorul inculpatului C. M., av. G. W., cu privire la pericolul pentru ordinea publică, acesta nu ar trebui privit din persepectiva gravității acuzației aduse inculpatului ci ar trebui să privească persoana inculpatului și un comportament viitor al acestuia. Impactul social al faptei a fost unul redus, însăși prin natura infracțiunii dedusă judecății. Impactul social deosebit nu a avut nici la momentul organizării flagrantului și nici după trecerea a șase luni de arest. Inculpatul nu s-a prevalat de disp.art.3. C., însă singurul motiv pentru care nu a făcut-o este acela că nu a recunoscut că ar fi introdus droguri în țară, în rest a recunoscut toate actele. C. că se impune judecarea inculpatului în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părări localitatea sau țara.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului inculpatului C. ca nefondat. A. că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă în cauză, există indicii și probe care să conducă la bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este învinuit. În ceea ce privește temeiul prev.de art.148 lit.f C., în mod incontestabil condiția formală este realizată pentru că pedeapsa este mult mai mare de patru ani. R. la pericolul concret pentru ordinea publică, dincolo de limitele de pedeapsă, solicită a se avea în vedere modalitatea în care a fost comisă fapta și impactul negativ pe care astfel de fapte îl au asupra conștiinței membrilor comunității. Mai mult, inculpatul a stat o perioadă în Spania astfel că există riscul ca lăsat în libertate să se sustragă de la cercetarea penală.
Apărătorul inculpatului C. A. V., solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale recurate. A. că trebuie să se verifice starea de fapt cu privire la două aspecte și anume: dacă temeiurile arestării preventive mai subzistă în continuare și dacă au apărut temeiuri noi, ori, nici unul din aceste aspecte nu există. Cu toate că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.3. C., instanța de fond nu a socotit necesar a dispune disjungerea cauzei față de inculpat, cu toate că procesul ar fi trebuit finalizat de mult în ceea ce-l privește pe acesta, ținând seama și de faptul că este arestat de șase luni de zile. C. că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă la acest moment iar perioada de arest executată de inculpat a fost suficientă pentru realizarea scopului pedepsei. De asemenea, instanța de fond, în mod corect a ținut seama de sinceritatea inculpatului, de faptul că acesta a colaborat cu organele de cercetare și a recunoscut comiterea faptei. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului.
Inculpatul C. A. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate arătând că regretă fapta.
Inculpatul C. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și a se dispune judecarea lui în stare de libertate.
C U R T E A :
Prin încheierea penală fără număr din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul C. M. prin apărătorul ales.
În temeiul art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. M. (fiul lui V. și N., născut la (...) în Vișeu de Sus, CNP 1., domiciliat în Vișeu de Sus str. Tăului nr. 55 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) măsură pe care a menținut-o pentru următoarele 60 de zile.
S-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C. A. V. prin apărător.
S-a admis cererea formulată de același inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara și în consecință, în temeiul art. 300 ind. 2 raportat la art. 160 ind. b Cod procedură penală, art. 139 alin. 1, art. 145 ind. 1 cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C. A. V. (fiul lui V. și Ana, născut la (...) în B. Mare, CNP 1., domiciliat în B. S. str. G. nr. 9/25 județul M., arestat preventiv, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla) cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 145 ind. 1 cu trimitere la art. 145 alin.11 și 12 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, respectiv P. orașului B. S. conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c. să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d. să nu dețină, să nu folosească
și să nu poarte nici o categorie de arme; e. să nu se apropie de martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 1451 cu trimitere la art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare, cu rea- credință, a obligațiilor instituite de instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 99-D. al D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații C. M., C. A. V. și K. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc în forma introducerii lor în țară prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
(inculpatul C. M.), infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
(inculpații C. A. V. și K. N.)
La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată sub numărul (...), fiind fixate termene de judecată la datele de: (...), (...), (...), (...) și (...).
La termenul din (...), instanța a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, reprezentanta parchetului pronunțându-se în sensul menținerii acesteia iar apărătorii aleși ai inculpaților formulând cereri de înlocuire sau revocare a măsurii privative de libertate.
Analizând măsura arestării preventive sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia și cererile formulate de apărători, tribunalul a constatat următoarele:
Prin încheierea penală nr. 652 din 15 decembrie 2011 a T. M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C. M. și C. A. V. pe o durată de 29 zile.
În sarcina inculpaților s-a reținut că, în cursul anului 2011, s-ar fi implicat activ în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, inculpatul C. M. fiind cel care se deplasa în Spania de unde procura în mod repetat atât cannabis cât și cocaină. C. M. ar fi introdus apoi, fără drept, în mod repetat, diferite cantități din drogurile respective în R. pe care le depozita în mai multe locații situate pe raza județului M.. De aici, pe baza cererii pe care o avea din partea consumatorilor printre care își crease relații, inculpatul C. M. ar fi distribuit ulterior drogurile pentru vânzare, fie direct, fie prin intermediul inculpatului C. A. și a altor învinuiți, un rol avându-l inculpata K. N., aceasta primind indicații telefonice directe de le fiul ei cu privire la modul în care trebuia să porționeze cantitățile de droguri pe care urma să le remită mai departe celorlalți inculpați din anturajul lui C.
Arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă în condițiile art. 143
Cod procedură penală, existând indicii care să justifice presupunerea că aceștia au comis faptele ce li se rețin în sarcină.
T. a constatat că, și la acest moment, în ceea ce-l privește pe inculpatul C. M., subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, dat fiind faptul că sunt întrunite cumulativ cele două cerințe legale, respectiv a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile presupus a fi comise de către acesta și a pericolului social concret pentru ordinea publică.
În cauza de față, arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus în concordanță cu dispozițiile legale anterior amintite, apreciindu-se că se circumscrie scopului instituit de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, care permit luarea acestei măsuri pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal. În respectarea acelorași prevederi legale, instanța investită cu soluționarea fondului cauzei apreciază că menținerea măsurii arestării preventive este necesară și la acest moment față de inculpatul C. M., întrucât urmează a fi audiați martori în cauză și a se administra și alte probe, în vederea stabilirii unei stări de fapt conformă cu realitatea.
Solicitarea apărătorilor aleși ai acestui inculpat de a se constata ca fiind atins termenul rezonabil al arestării preventive nu poate fi primită întrucât nu se regăsesc în mod cumulativ cerințele în raport de care se apreciază acest termen, respectiv complexitatea cauzei, atitudinea părților, atitudinea instituțiilor statului, în speță a instanței, și importanța pentru părți a obiectului procedurii. Doar prima din aceste condiții poate să fie analizată la acest moment, în raport de volumul dosarului, obiectul acestuia, numărul mare al inculpaților, numărul mare al martorilor ce trebuie audiați, numărul și natura infracțiunilor. Tocmai din această perspectivă, instanța a reținut că situația inculpaților C. M. și C. A. V. este diferită în raport de numărul infracțiunilor presupus a fi comise de către aceștia. În considerarea acestui aspect și a altora care urmează a fi expuse cu privire la inculpatul C. A. V., față de acesta din urmă s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara, ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive, iar față de inculpatul C. M. s-a menținut măsura privativă de libertate.
La termenul din (...), inculpatul C. A. V. a înțeles să dea declarație în fața instanței cu privire la activitatea celorlalți inculpați din cauză, astfel că, de la acest moment¸ tribunalul apreciază că nu se mai impune privarea acestuia de libertate. Cu ocazia audierii inculpatului, instanța a avut posibilitatea să evalueze în mod direct și nemijlocit gradul de pericol social pe care îl mai prezintă acest inculpat. În raport de conduita acestuia pe parcursul derulării procesului penal până la momentul de față și de încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este trimis în judecată, de numărul acestora (situație diferită de cea a inculpatului C. M.), instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituind în sarcina inculpatului obligațiile menționate în dispozitivul prezentei.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT B. T. M. și de inculpatul C. M.
P. a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C. A. V.
S-a apreciat că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, acestea nu s-au schimbat și în mod nelegal și netemeinic, Tribunalul Maramureș a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Se consideră că pericolul pentru ordinea publică se relevă nu doar din perspectiva gravității infracțiunilor de droguri, ci și în modul de operare la care a recurs inculpatul C., care s-a implicat fără rezerve în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri, în facilitarea circuitului acestor substanțe, în distribuirea și vânzarea acestora către persoanele aflate în anturajul prietenului său, inculpatul C. M.
P. arată că este real faptul că față de contribuția infracțională a inculpatului C., inculpatul C. are un aport infracțional mai redus, însă consideră că acest aspect nu trebuie să echivaleze automat cu punerea în libertate.
C. că greșit a reținut instanța de fond că scopul procesului penal se poate realiza și în situația luării altei măsuri preventive mai puțin severe, în condițiile în care nu s-a finalizat administrarea mijloacelor de probă, iar de la data sesizării instanței au trecut doar 6 luni.
Se consideră că măsura punerii în libertate a inculpatului se poate justifica eventual în cazul unor infracțiuni cu un grad de pericol social mai redus, nu în cazul de față care prezintă caracteristici aparte, angrenând un mecanism de natura criminalității organizate.
Inculpatul C. M., prin apărători aleși, a solicitat în esență admiterea recursului și în principal, revocarea măsurii arestării preventive sau în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
S-a arătat că de la luarea măsurii au trecut câteva momente procesuale importante, fiind sesizată instanța cu rechizitoriu, s-a stabilit în mod clar încadrarea juridică, învinuirea adusă și în ce constau faptele reținute. Numai raportat la gravitatea faptei nu se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Trecerea timpului poate să justifice lăsarea în libertate, respectiv că scopul procesului penal poate fi atins și în acest mod. F. că participația lui în dosar nu ar fi în mod egal cu cea a inculpatului C., nu este atât de relevantă în momentul în care arestarea preventivă s-a dispus în temeiul art.148 lit.f C., astfel că nu se justifică o diferențiere. Nu este lipsit de relevanță și faptul că inculpatul O. a fost trimis în judecată în stare de libertate. C. că procesul penal se poate desfășura în mod legal și cu inculpații în stare de libertate cu atât mai mult cu cât este un proces de lungă durată și este necesară administrarea de probe. R. la cererea subsidiară, arată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea are o serie de obligații care ar garanta scopul măsurii preventive.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursurile nu sunt fondate și le va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că inculpatul C. A. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul DIICOT B. T. M. pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 2 alin.
1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 2 alin. 2 din
Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.
33 lit. a Cod penal.
S-a reținut în sarcina acestui inculpat că în perioada iunie-decembrie
2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale a primit, ar fi procurat, deținut, oferit, distribuit, transportat, depozitat, ascuns, vândut și ar fi livrat altor persoane, inclusiv investigatorilor sub acoperire, în mod repetat și constant, direct sau împreună cu inculpatul C. M., diverse cantități din drogul de risc cannabis provenit din Spania, precum și din drogul de mare risc cocaină, provenit din Spania.
În concret s-a reținut traficarea de către inculpatul C. a cantității de 6,1 grame cocaină și 300 grame cannabis.
La primul termen de judecată din data de (...) inculpatul C. A. V. a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (f.200 vol.I fond).
Spre deosebire de inculpatul C., inculpatul C. M. a negat o parte din activitatea infracțională reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, astfel că în privința acestuia judecata se desfășoară în procedura obișnuită, fiind administrate probe de către instanța de fond.
În această situație instanța de fond trebuia să procedeze la disjungerea cauzei și să pronunțe hotărârea corespunzătoare față de inculpatul C. A. V.
În mod greșit instanța de fond a continuat să îl citeze pe acest inculpat și să procedeze la verificarea stării de arest a acestuia, în condițiile în care inculpatul C. a optat pentru procedura simplificată reglementată de art. 3. Cod procedură penală, tocmai pentru a-și clarifica cu celeritate situația, pentru a nu rămâne în incertitudine o perioadă îndelungată cu privire la soluția ce se va adopta față de el și pentru a putea executa eventuala pedeapsă ce i se va aplica și a beneficia de o reintegrare mai rapidă în societate.
De la momentul la care inculpatul C. a solicitat judecarea în procedura reglementată de art.3. Cod procedură penală la dosarul cauzei a fost depus, în data de (...), și referatul de evaluare întocmit pentru acesta de S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, referat în care se arată că există factori importanți de natură a conduce la o conduită viitoare dezirabilă pentru inculpat.
Printre factorii de natură a inhiba comportamentul infracțional au fost amintiți următorii: implicarea constantă și responsabilă în activități lucrative ca modalitate de asigurare a veniturilor pentru sine și familia sa, asumarea unui rol activ în creșterea și educarea fraților mai mici după decesul mamei, sprijinul moral, material și financiar de care beneficiază din partea familiei sale, existența unor modele comportamentale dezirabile în contextul de viață al inculpatului, promovarea unei conduite prosociale în mediul familial și social, reluarea cursurilor școlare, regretul față de adoptarea unei conduite delincvenționale, conștientizarea gravității faptelor comise.
Au fost identificați doar doi factori de natură a susține sau dezvolta comportamentul infracțional al inculpatului, respectiv capacitatea redusă de a conștientiza gravitatea situațiilor de risc infracțional, pe fondul nevoii de a fi acceptat de grup și aderarea la modele negative de comportament în condițiile în care mediul său familial oferea suficiente alternative pozitive.
Datele pozitive oferite de referatul de evaluare pentru inculpatul C. și asumarea responsabilității pentru faptele comise, demonstrată de solicitarea de a fi judecat în procedura reglementată de art.3. Cod procedură penală, sunt elemente care conduc la concluzia că pentru acest inculpat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției; să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică.
În prezenta cauză a fost reținut ca și motiv de privare de libertate a inculpatului C. pericolul de tulburare a ordinii publice, însă acest motiv nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică.
În cazul de față se constată că pericolul pentru ordinea publică prezentat de inculpatul C. nu mai este de actualitate, față de faptele imputate inculpatului, care nu prezintă o gravitate care să impună menținerea față de acesta a celei mai aspre măsuri preventive, și față de elementele care caracterizează pozitiv persoana acestuia, reflectate în referatul de evaluare.
Gravitatea infracțiunilor de comiterea cărora este acuzat inculpatul C., modalitatea de comitere nu sunt motive pertinente care la acest moment procesual, după asumarea responsabilității comiterii faptelor și întocmirea referatului de evaluare să justifice privarea de libertate a inculpatului recurent (a se vedea cauza Jiga contra României).
Detenția preventivă nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, aspect nedemonstrat în cauză în privința inculpatului C., iar menținerea detenției nu poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
În concluzie, raportat la circumstanțele reale și particulare ale prezentei cauze, recursul DIICOT urmează a fi respins.
Continuarea detenției nu se mai justifică într-o speță dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerință de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilite la art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Astfel de cerințe sunt întrunite în cazul de față în privința inculpatului C. M., care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; art. 3 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 3 alin. 2 din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 4 alin. 1 din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;art. 4 alin. 2 din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a
Cod penal.
În rechizitoriu s-a reținut în sarcina acestui inculpat o amplă activitate infracțională, constând în esență în aceea că în perioada 2010-noiembrie 2011 în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi procurat, deținut, oferit, distribuit, transporta, depozitat, ascuns, vândut și livrat altor persoane, inclusiv investigatorilor sub acoperire, în mod repetat și constant, fie direct fie prin intermediul altor persoane, diverse cantități din drogul de risc cannabis și din drogul de mare risc cocaină, provenite din Spania, de unde ar fi fost transportate și introduse în R. de către acest inculpat, cu autoturismul proprietate personală.
Inculpatul C. M. a negat o parte din acuzațiile aduse.
Din actele dosarului rezultă că există probe și indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul recurent C. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, probele fiind cele menționate în rechizitoriul ce a fost comunicat inculpatului -.-17, precum și cele administrate în mod nemijlocit de instanța de fond până la această dată, respectiv declarațiile inculpaților C., C. și K. (f.121-124), referate de evaluare (f.195-214), declarațiile martorilor C. F. (f.224), Fejes Răzvan (f.1 vol.II), Dragoș M. (f.2), Zelujec Flaviu (f.3), Nicolciuc Robert (f.4-5), Diniță Răzvan (f.6), C. I. (f.42), O. D.el (f.43), Sorohan I.a (f.44).
Și pentru inculpatul C. M. a fost întocmit un referat de evaluare (f.195-
199 dosar fond), în care se arată că există mai mulți factori de natură a susține sau dezvolta comportamentul infracțional al inculpatului, precum tentația de a-și suplimenta veniturile prin mijloace ilicite, frecventarea unor anturaje formate din persoane cu preocupări delincvenționale, existența unui fond de dependență față de droguri, care necesită o perioadă mai îndelungată de eradicare, asumarea parțială a vinovăției comiterii faptelor penale, prezența antecedentelor penale, implicarea în fapte penale a persoanelor apropiate lui, tendința de a diminua participarea sa la actele ilicite, diminuarea consecințelor comportamentului infracțional.
Dintre factorii de natură a inhiba comportamentul infracțional al inculpatului C. sunt menționați: dezvoltarea de timpuriu a deprinderilor lucrative, susținerea din partea familiei și a concubinei, faptul că deține un restaurant care îi permite să se întrețină prin mijloace licite, planurile de întemeiere pe viitor a unei familii.
Față de datele mai sus prezentate, de poziția procesuală a inculpatului
C., de negare parțială a acuzațiilor, Curtea apreciază că în această fază a procesului penal se impune continuarea judecării cauzei cu inculpatul C. în stare de arest, pentru ca administrarea probelor în fața instanței de judecată să aibă loc în afara oricărei posibile influențe.
Intervalul scurs de la data arestării - 15 decembrie 2011 - nu este unul care să poată fi caracterizat ca nerezonabil, autoritățile depunând suficiente diligențe în derularea procesului, fiind finalizată urmărirea penală, fiind trimis în judecată inculpatul la data de (...), în prezent derulându-se cercetarea judecătorească, în cadrul căreia termenele de judecată sunt fixate la intervale rezonabile.
Față de natura și gravitatea presupusei activității infracționale a inculpatului C., care nu a ezitat se pare să își implice propria mamă - coinculpata K. N. - în activitatea infracțională, se poate aprecia că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic ca și la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal.
Curtea are în vedere și pericolul social concret al faptelor presupus comise de inculpatul recurent C., impactul negativ produs asupra ordinii sociale, numărul de martori care urmează a fi audiați în cauză, atitudinea doar parțial sinceră a inculpatului până la acest moment procesual.
Pentru considerentele prezentate, cu opinie majoritară, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT B. T. M. și de inculpatul C. M. împotriva încheierii penale fără număr din data de (...) a T. M..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul C. M. să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție DIICOT B. T. M. și de inculpatul C. M., fiul lui V. și N., născut la (...), aflat în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale fără număr din data de (...) a T. M..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul C. M. să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | |
L. M. | I. M. | L. C. |
Red.L.M./D.H. (...) Jud.fond:L.R.M.S.
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de DIICOT B. T. M., casării încheierii și menținerii conform art.160/b, 300/2 a stării de arest a inculpatului C. A. V., fiul lui V. și Ana, născut la (...).
JUDECĂTOR
I. C. M.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Examinând probele dosarului , recursul inculpatului C. M., fiul lui V. și N., născut la (...), aflat în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale fără număr din data de (...) a T. M. este nefondat, însă recursul DIICOT - B. T. M. este fondat , iar opinia separată se referă doar la acesta din urmă.
Din examinarea dosarului aflat pe rolul T. M. reyultă că prin rechizitoriul nr. 99-D. al D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații C. M., C. A. V. și K. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc în forma introducerii lor în țară prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
(inculpatul C. M.), infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
(inculpații C. A. V. și K. N.)
La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată sub numărul (...), fiind fixate termene de judecată la datele de: (...), (...), (...), (...) și (...).
În considerentele încheierii atacate se arată că la termenul de judecată din data de (...), inculpatul C. A. V. a înțeles să dea declarație în fața instanței de fond cu privire la activitatea celorlalți inculpați din cauză, astfel că, de la acest moment¸ tribunalul a apreciat că nu se mai impune privarea acestuia de libertate. Cu ocazia audierii inculpatului, instanța de fond a avut posibilitatea să evalueze în mod direct și nemijlocit gradul de pericol social pe care îl mai prezintă acest inculpat. În raport de conduita acestuia pe parcursul derulării procesului penal până la momentul de față și de încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este trimis în judecată, de numărul acestora (situație diferită de cea a inculpatului C. M.), instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instituind în sarcina inculpatului obligațiile menționate în dispozitivul încheierii.
Instanța de fond în mod eronat a apreciat că în momentul procesual actual , procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului C. A. V. - care a recunoscut comiterea faptelor se impunea înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea aobligării de nu părăsi țara , deoarece temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C. nu mai subzistă
.
Chiar dacă inculpatul s-a prevalat de disp. art. 320 indice 1
C.p.p.privind recunoașterea vinovăției în baza probelor administare în faza de urmărire penală, această poziție procesuală nu poate fi apreciată ca fiind element de noutate în întelesul art. 139 C.p.p. care să modifice situația juridică a inculpatului, ci doar un element esențial care urma să fie luat în considerare cu ocazia individualizării pedepsei, iar soluția optimă în acest cadru procesual ar fi fost ca instanța de fond să adopte una dintre soluțiile reglementate de disp. art. 345 C.p.p. pentru acorda o eficiență reală a disp. 320 indice 1 C.p.p
Potrivit art. 139 C.p.p. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării , s-au schimbat.
Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau a faptelor săvârșite de către acesta , ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat.
În contextul celor expuse mai sus, în baza art. 385 15 pct 2 lit d Cod procedură penală se impunea admiterea recursului DIICOT - B. T. M., și în urma rejudecării casarea încheierii și menținerii conform art.160/b, 300/2 a stării de arest a inculpatului C. A. V. deoarece din momentul arestării și până în prezent nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice punerea acestuia în libertate, iar cheltuielile judiciare urmau să rămână în sarcina statului.
JUDECĂTOR
I. C. M.
| ← Decizia penală nr. 1631/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 93/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
