Decizia penală nr. 164/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 164/A/2012
Ședința de la 1 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. M. JUDECĂTOR : M. Ș. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. : V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. E. L. împotriva sentinței penale nr.100 din 17 iulie 2012 a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.de art.174 al.1 rap.la art.175 al.1 lit.i C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. E. L., în stare de arest, asistat de avocat M. I., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat Ion C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
La prima starea a cauzei, inculpatul învederează instanței că a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător ales în cauză.
Curtea constată că la dosarul cauzei nu există depusă nici o împuternicire avocațială în acest sens.
Cauza se lasă la a doua strigare și se aduce la cunoștința inculpatului că dacă nu se va prezenta apărătorul său ales, dezbaterile vor avea loc cu apărătorul desemnat din oficiu.
La cea de-a doua strigare a cauzei se constată că la dosarul cauzei nu s-a depus împuternicire avocațială sau contractul de asistență juridică din care să rezulte că inculpatul și-a angajat apărător ales.
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, pentru colegului său, avocat Ion C..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămări cauzatoare de moarte. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, nu reiese dincolo de orice dubii că inculpatul ar fi avut intenția de a curma viața victimei.
Atât din declarațiile martorilor și ale inculpatului cât și din circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta rezultă că între inculpat și victimă a existat o altercație, provocată de însăși victima infracțiunii de omor, în urma căreia a suferit mai multe leziuni, iar după aproximativ o lună, aceasta a decedat. De asemenea, tot din datele de la dosar rezultă că, în seara în care a avut loc agresiunea victimei, aceasta din urmă a avut un comportament provocator față de inculpat, l-a agresat atât fizic cât și verbal și se afla într-o stare avansată de ebrietate. Se solicită a se reține în seama inculpatului circumstanța atenuantă a provocării. Din întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală nu rezultă vreun indiciu că inculpatul ar fi acționat cu intenție indirectă, pornind de la aspectul zonei vizate de lovitură și de la intensitatea loviturii. De asemenea, din probele de la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul s-a aflat într-o stare de puternică tulburare, determinată de actele de violență ale victimei manifestate pe întreaga perioadă a serii.
În final, se arată că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatului, prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu suspendare condiționată sub supraveghere, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a, c Cod penal.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Sub aspectul încadrării juridice este de reținut că aplicarea unei lovituri de mare intensitate, cu un obiect metalic, cu masa mare, într-o zonă vulnerabilă a corpului, respectiv în zona cervicală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor. C. dacă inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții victimei, în condițiile concret date, acesta a prevăzut urmarea periculoasă și a acceptat producerea acesteia acționând - sub aspect volitiv - cu intenție indirectă.
Nu se poate reține în favoarea inculpatului scuza provocării deoarece, anterior agresiunii victimei, aceasta era căzută, timp în care inculpatul a avut răgazul necesar să se deplaseze la căruță, să încerce să se înarmeze cu un topor, pentru că, în cele din urmă să revină la victimă și să o lovească cu levierul luat din atelaj. De asemenea, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute nici dispozițiile art 74 lit a și c Cod penal, referitoare la circumstanțele atenuante constând în lipsa antecedentelor penale și conduita corespunzătoare a celui în cauză ulterior săvârșirii faptei deoarece traseul său comportamental s-a circumscris unuia cât se poate de normal.
La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere și concluziile referatului de evaluare efectuat în cauză.
Inculpatul C. E. L., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, arătând că regretă faptele comise. Solicită a se avea în vedere și faptul că este tânăr, este fără părinți, are bunici și este singurul care îi poate ajuta pe aceștia.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 100/F din data de (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza disp. art. 174 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 175 alin. 1 lit.
„i"; Cod penal și art. 53 pct. 2 lit. „a"; rap. la art. 64 Cod penal, cu aplic. art.
320/1 Cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C. E. L., fiul lui G. și L., născut la data de (...) în orașul N., jud. B.-N., cetățean român, studii-
8 clase, muncitor forestier, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în com. I. Mare, nr. 204, jud. B.-N., CNP-1., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. „a"; și „b"; Cod penal.
Conform disp. art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza disp. art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate reținerea de 24 de ore din data de (...) precum și arestul preventiv, din data de (...), la zi și s-a făcut aplic. art. 71 și 64 lit. „a"; și „b"; Cod penal.
Potrivit dip. art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
S-a dispus restituirea bunurilor victimei către partea civilă M. A. și restituirea levierului corp-delict către martorul C. A.
În baza disp. art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 1531 și urm. cod civil s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile astfel:
- către partea civil ă M. A. 10.560,80 lei cu titlu de daune materiale și
3.000 Euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale.
- către partea civilă S. de A. J. B. -N. 819,50 lei și dobânda legală aferentă, calculată de la data de (...) și până la data achitării integrale a debitului.
- către partea civilă S. C. J. de U. C. 40.534,36 lei și dobânda legală aferentă, calculată din ziua următoare datei externării victimei și până la data achitării integrale a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile M. A. reprezentând onorariu avocațial precum și la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 2.870 lei în faza urmăririi penale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. P. de pe lângă T. B.-N. dat în dosarul nr. 145/P/2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C. E. L., fiul lui G. și L., născut la data de (...) în orașul N., jud. B.-N., cetățean român, studii - 8 clase, muncitor forestier, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în com. I. Mare, nr. 204, jud. B.-N., CNP-1., pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal,
În actul de acuzare în sarcina inculpatului se rețin următoarele:
La data de (...), ora 1,59, prin apel de urgență, organele de poliție au fost sesizate de partea vătămată A. V. de faptul că în noaptea de 22/(...), fiul său, victima A. P. V. a fost agresat și că se simte rău.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că la data de (...), orele 17, inculpații C. E. L. și P. V. împreună cu martorii C. A., P. I. C., P. C. și fiul soției acestuia venind de la lucru de la pădure au intrat în barul familiei A. pentru a consuma bere, țuică și cafea.
După un timp, în bar a intrat victima A. P. V. împreună cu martorul M. I. Î. martorul C. A. cunoștea victima pentru că îi mai reparase anterior moto- fierăstrăul a invitat victima și pe martorul care-l însoțea la masa lor pentru a-i servi pe cei doi cu țuică.
Victima și martorul M. au acceptat invitația și s-au alăturat grupului. După o perioadă în care discuțiile în grup au fost pașnice, victima și-a amintit că a mai avut anterior divergențe cu inculpatul C. E. L. într-o discotecă din comună și a început să-l amenințe pe inculpat cu bătaia și chiar l-a prins cu putere de un picior. Inculpatul și-a eliberat piciorul și s-a ridicat în picioare pregătit să riposteze și până la intervenția martorului C. A. între inculpat și victimă a avut loc o mică îmbrânceală.
Martorul C. A. s-a interpus între victimă și inculpatul C. făcând schimb de locuri cu acesta. După o perioadă scurtă de liniște, victima a început din nou să-l amenințe pe inculpatul C. cu bătaia și la un moment dat a luat sticla de bere din fața inculpatului și i-a vărsat-o intenționat pe pantaloni.
Văzând că victima era într-o stare avansată de ebrietate și că produce scandal, după ce a refuzat să servească victima cu o sticlă de bere, martorul A. I. i-a cerut acesteia să părăsească barul. Deși după plecarea victimei, martorul A. a asigurat ușa de acces în bar, profitând de faptul că o altă persoană a părăsit barul, victima a reintrat în bar.
Victima a revenit la masa inculpaților, dar nu a mai fost servit cu băuturi alcoolice datorită manifestărilor sale cu tendințe violente. Victima a continuat să-l amenințe pe inculpatul C. cu bătaia spunându-i acestuia că în acea seară trebuie să se bată și că își va chema om în ajutor pentru bătaie apelând telefonic martorul R. E.
Martorul C. A. a intervenit din nou încercând să potolească victima, dar acesta a insistat chemându-l pe inculpatul C. afară să se bată.
După câteva minute după ce victima a ieșit din bar, inculpații C. E. și P. V. au ieșit și ei din bar, primul ieșind inculpatul C., intenționând să meargă spre căruțele cu care veniseră, a fost prins de gluga hainei de către victimă și tras înspre înapoim, astfel încât a căzut pe scări.
Inculpatul C. s-a ridicat de jos și l-a lovit cu mâna peste față, astfel încât victima s-a dezechilibrat și a căzut de pe scările barului pe aleea ce duce spre toaletă, după care i-a cerut inculpatului P. V. să-i dea un leț ca să bată victima, după care s-au deplasat amândoi spre căruțe. Inculpatul C. s-a deplasat la căruța martorului C. A., care era cea mai apropiată și a încercat să ia un topor însă acesta fiind bine legat a renunțat luând un levier metalic de la aceeași căruță.
Între timp victima căzută fiind, a apelat din nou pe martorul R. E. însă datorită faptului că se descărcase bateria telefonului martorului a intrat mesageria vocală a acestuia.
Inculpații au revenit la locul unde lăsaseră victima și văzând victima că voia să se ridice, inculpatul C. E. L. i-a aplicat o lovitură cu levierul în zona cervicală iar apoi ambii inculpați au lovit victima cu picioarele, după care au început să fluiere și să adreseze cuvinte și expresii obscene. Victima, urmare a loviturii primite în zona cervicală a început să se vaiete și să spună vai, vai că mor, însă nu a fost auzită nici de inculpați și nici de alte persoane. Vaietele victimei și fluierăturile inculpaților au fost înregistrate pe mesageria vocală a aparatului telefonic al martorului R. E. la ora 19,48.
Fluierăturile, cuvintele și expresiile obscene au fost auzite de martora B. V.
F. întrucât aceasta a ieșit din locuința sa de vis-a-vis de bar să vadă ce se întâmplă, însă fiind întuneric a văzut căruțele și mai multe persoane pe lângă căruțe fără a putea recunoaște vreuna.
Î. caii nu mai stăteau și porneau spre casă, inculpații și martorii din grupul din I. Mare au plecat imediat după agresiune. Deși în bar la momentul agresiunii se aflau mai multe persoane, niciuna nu a auzit zgomote de afară și conform susținerilor lor nu au știut de agresiune.
Martorul A. I. a găsit victima căzută în fața ușii barului și l-a chemat pe martorul B. P. V. să ajute victima să se ridice, având reprezentarea că victima căzuse datorită stării în care se afla.
Victima a fost transportată la domiciliul martorului R. E., la care de fapt locuia, și întrucât starea sa era gravă a fost chemată ambulanța. Un echipaj al ambulanței SMURD a transportat victima la S. J. de U. B. în vederea acordării de îngrijiri medicale iar apoi victima a fost transferată la S. C. J. de U. C.
Din concluziile provizorii medico-legale nr. 3214/II/a/1 19 din data de (...) eliberate de S. de M. L. B.-N. rezultă că victima A. P. V. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur în regiunea cervicală, leziunile traumatice necesită 54-55 zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile. Datorită insuficienței examinărilor medicale medicul legist nu s-a putut pronunța asupra unei eventuale invalidități sau punere în primejdie a vieții.
S. victimei însă s-a agravat iar în data de (...), victima A. P. V. a decedat la
S. C. J. de U. C.
S-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței pluriorganice în cadrul complicațiilor septice survenite în evoluția unui traumatism vertebro-medular mielic (luxație cervicală C5-C6, hernie de disc posttraumatică C5-C6, leziune medulară). Leziunile traumatice s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp dur, între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate.
Pe corpul cadavrului nu s-au identificat leziuni traumatice însă s-au identificat diverse semne, leziuni și cicatrice la brațe și față, fără a se preciza vechimea acestora.
Inculpatul P. V. inițial a recunoscut că el i-ar fi dat levierul inculpatului C. E. L. și că ar fi lovit victima cu piciorul de două ori însă ulterior a negat ambele afirmații.
Inculpatul C. E. L. a recunoscut comiterea faptelor în modalitatea de mai sus susținând că inculpatul P. V. i-ar fi dat levierul, însă fără a cunoaște ce intenționează să facă cu el.
Inculpatul C. E. L. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură luată prin Î. penală nr. 19/CC/(...), pronunțată în dosarul nr. (...), pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv până la data de (...),măsură ce a fost prelungită de către instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv procesul-verbal de consemnare a plângerii (f.7); procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită cu acea ocazie (f.8-16); proces-verbal de conducere în teren
și planșa foto (f.17-23); proces-verbal de ridicare de la inculpat a levierului corp- delict (f.24); proces-verbal de verificare (.29); plângerea penală formulată de partea civilă M. A. și actele depuse în dovedirea pretențiilor civile (f.30-52); adresele de constituire de parte civilă din partea unităților sanitare și actele anexe (f.59-70);proces-verbal de consemnare a susținerilor victimei (f.95); declarațiile părților vătămate M. A., A. V., M. C.-A. și A. P. (f.77-83); rapoartele de constatare medico-legală (f.88-113); declarațiile martorilor P. V., C. A., Urs Ion, B. P.-V., R. E., B. D. M., P. I.-C., T. D., A. I., J. I., A. A., D. D.-G., M. I., M. I., B. V.- F., A. V. și C. P., raportul de constatatre tehnico-științifică (f.198-206), toate coroborate cu declarațiile date de inculpat în cursul urmării penale și în faza cercetărilor judecătorești, tribunalul a reținut următoarele:
La data de (...) inculpatul C. E. L., împreună cu numiții P. V., C. A., P. I.- C., P. C. și fiul soției acestuia au fost la lucru la pădure până după masă, când s-au deplasat înspre localitatea de domiciliu - comuna I. M. Pe traseu, în jurul orelor 17,oo, au oprit la barul aparținând I.F. A. M., situat în comuna L. I., unde au consumat bere, țuică și cafea.
La un moment dat, în local au intrat victima A. P. V. și martorul M. I., care au fost invitați de numitul C. A. - cunoștință cu victima - la masa lor. Cei doi au dat curs invitației și s-au așezat la masă, purtând discuții pe diferite teme. În cadrul acestora victima și-a amintit că avusese anterior divergențe cu inculpatul într-o discotecă din comună, motiv pentru care a început să-l amenințe cu bătaia și chiar l-a prins cu putere de un picior, situație în care inculpatul s-a ridicat să riposteze astfel încât cei doi s-au îmbrâncit. Ca urmare martorul C. A. a intervenit și, în intenția de a aplana scandalul, s-a așezat între victimă și inculpat. În aceste condiții victima s-a liniștit pentru o vreme după care însă a început din nou să îl amenințe cu bătaia pe inculpat iar la un moment dat i-a vărsat acestuia, pe pantaloni sticla cu bere.
Realizând că victima se afla în stare de ebrietate, pentru a evita scandalul, martorul A. I. i-a cerut acesteia să părăsească barul iar după ce aceasta s-a conformat a asigurat ușa de acces. Cu toate acestea, profitând de faptul că o altă persoană a părăsit localul, victima a reintrat în local la scurt timp și s-a deplasat din nou la masa inculpatului, continuând să-l amenințe pe acesta cu bătaia, afirmând că își va chema un om în ajutor pentru bătaie, apelându-l telefonic pe martorul R. E.
În intenția de a pune capăt conflictului a intervenit din nou martorul C. A. însă victima A. P. V. a continuat să îl amenințe pe inculpat, chemându-l pe acesta afară să se bată, sens în care victima a și părăsit barul.
După câteva minute, dar fără a avea intenția de a se confrunta cu victima au părăsit localul inculpatul C. E. L. și martorul P. V. În fața ușii de acces în bar, pornind înspre căruța cu care venise, inculpatul a fost prins de gluga hainei de către victimă și tras înspre înapoi astfel încât inculpatul a căzut pe scări. I. după aceea inculpatul s-a ridicat și a ripostat, lovind cu palma peste față victima astfel încât aceasta s-a dezechilibrat și a căzut pe aleea ce ducea spre toaletă. Într-o primă fază inculpatul i-a cerut martorului P. V. un leț ca să bată victima după care s-au deplasat amândoi înspre căruțe. Inculpatul s-a deplasat spre căruța cea mai apropiată - cea a martorului C. A. - și a încercat să ia un topor însă, cum acesta era bine legat, a renunțat, luând din aceeași căruță, un levier, Inculpatul și martorul au revenit apoi în locul unde se afla victima și constatând că aceasta încerca să se ridice inculpatul i-a aplicat o lovitură cu levierul în zona cervicală iar apoi ambii au lovit victima cu picioarele. După ce au lovit victima de câteva ori, inculpatul și martorul, ca și celelalte persoane din grupul celor din I. Mare au plecat de la fața locului înspre casă.
Ulterior, victima a fost găsită căzută în fața barului de către martorul A. I. care a solicitat sprijinul martorului B. P.-V. pentru a transporta victima la locuința numitului R. E., unde locuia aceasta. Constatând că starea victimei era gravă a fost chemată ambulanța care a transportat victima la S. J. de U. B. de unde apoi aceasta a fost transferată la S. C. J. de U. C. S. de sănătate a victimei s-a înrăutățit continuu iar în cele din urmă, la data de (...) aceasta a încetat din viață.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 841/III/62/(...) întocmit de I. de M. L. C.-N. rezultă că moartea victimei A. P. V. a fost violentă; că aceasta s-a datorat insuficienței pluriorganice în cadrul complicațiilor septice survenite în evoluția unui traumatism vertebro-medular mielic; că leziunile traumatice s-au putut produce cel mai probabil prin lovire cu corp dur și pot data din (...) și că, între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate (f.105-113).
Audiat fiind inculpatul a recunoscut starea de fapt astfel cum a fost aceasta descrisă în actul de acuzare și a fost reținută de instanță, în apărarea sa solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în cea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, iar în subsidiar, reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. „b"; Cod penal.
Sub primul aspect s-a relevat că, date fiind condițiile concrete de săvârșire a faptei și consecințele imediate ale acesteia (aplicarea unei singure lovituri într-o zonă a corpului care nu presupune automat decesul; nr. relativ redus de zile de îngrijiri medico-legale - 54-55 zile -, fapt ce denotă că lovitura nu a fost puternică; împrejurarea că nu a fost stabilită alcoolemia victimei, aspect relevant în ceea ce privește medicamentația administrată și răspunsul la tratamentul aplicat; concluziile medico-legale care nu exclud căderea ca și mecanism de producere a leziunilor dar și timpul scurs de la momentul săvârșirii faptei și până la intervenția echipajului SMURD) nu se poate trage concluzia că inculpatul a avut intenția de a ucide victima.
Pe de altă parte, s-a apreciat că inculpatul a acționat în condițiile art. 73 lit. „b"; Cod penal, săvârșind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări produsă prin violență și prin atingerea gravă a demnității inculpatului, prin insultele, injuriile și amenințările proferate la adresa acestuia.
În aprecierea instanței apărările invocate de inculpat nu au putut fi reținute, încadrarea juridică reținută în actul de sesizare fiind corectă.
Sub aspectul încadrării juridice s-a reținut că, aplicarea unei lovituri de mare intensitate, cu un obiect metalic, cu masa mare, într-o zonă vulnerabilă a corpului, respectiv în zona cervicală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor. C. dacă inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții victimei, în condițiile concret date acesta a prevăzut urmarea periculoasă și a acceptat producerea acesteia acționând - sub aspect volitiv - cu intenție indirectă.
Pe de altă parte, în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici scuza provocării deoarece, anterior agresiunii victimei aceasta era căzută, timp în care inculpatul a avut răgazul necesar să se deplaseze la căruță, să încerce să se înarmeze cu un topor, pentru ca, în cele din urmă să revină la victimă și să o lovească cu levierul luat din atelaj.
Ca urmare, instanța de fond a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin.1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. „i"; Cod penal.
În baza textelor legale invocate dar făcând și aplic. art. 72 Cod penal, art.
53 pct. 2 lit. „a"; și art. 64 Cod penal dar și art. 320/1 Cod procedură penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. „a"; și „b"; Cod penal.
În favoarea inculpatului nu au fost reținute nici dispozițiile art. 74 lit. „a"; și
„c"; Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante constând în lipsa antecedentelor penale și conduita corespunzătoare a celui în cauză ulterior săvârșirii faptei deoarece traseul său comportamental s-a circumscris unuia cât se poate de normal. Ar fi anormal, în opinia instanței, să se rețină aceste circumstanțe atenuante doar în baza faptului că inculpatul a atins vârsta de 18 ani fără a avea antecedente penale și că ulterior comiterii faptei acesta a recunoscut infracțiunea. De altfel, această din urmă împrejurare își găsește reflectarea în aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală prin reducerea, cu o treime a limitelor de pedeapsă.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere și concluziile referatului de evaluare efectuat în cauză (f.44-48).
Pe de altă parte, dată fiind gravitatea faptei comise instanța de fond a apreciat că se impune interzicerea tuturor drepturilor electorale.
Conf. disp. art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 de ore din data de (...) și arestul preventiv din data de (...), la zi.
În cauză s-a făcut aplic. art. 71 și 64 lit. „a"; și „b"; Cod penal.
Potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Totodată, s-a dispus restituirea bunurilor victimei, ridicate în cursul urmării penale, către partea civilă M. A. și levierul corp-delict către martorul C.
A., proprietarul acestuia.
În ce privește latura civilă a cauzei s-au făcut următoarele precizări:
În cursul urmării penale dar și în faza cercetărilor judecătorești, sora victimei M. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 5.000 euro și
1.000 lei cu titlu de daune materiale și respectiv 3.000 euro reprezentând daune morale. Audiat fiind, inculpatul s-a declarat de acord cu pretențiile emise în măsura în care acestea au fost dovedite, fără ca inculpatul să conteste cheltuielile de spitalizare (f.27 dos. instanță).
Ca urmare, verificând documentația depusă la dosarul cauzei de către partea civilă (f.37-53 dosar urmărire penală) tribunalul constată că aceasta a făcut dovada unor cheltuieli materiale (ce includ cheltuielile de îngrijire medicală, cu alimentația, cu medicația, de transport, înmormântare și altele) ce se ridică la suma de 10.560,80 lei.
Pe de altă parte, apare ca justificată pretenția la achitarea unor daune morale în cuantum de 3.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, dată fiind trauma psihică suferită prin pierderea fratelui său, persoană de care era legată afectiv, fapt reflectat de împrejurarea că aceasta l-a vegheat pe perioada spitalizării și apoi a suportat cheltuielile de înmormântare.
Așa fiind, în baza disp. art. 14 Cod procedură penală, rap. la art. 1531 și urm. Cod civil, acțiunea civilă promovată de partea vătămată a fost admisă dispunându-se obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile anterior precizate.
În baza acelorași texte legale s-a dispus și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare și a dobânzilor legale aferente acestora celor două unități sanitare, respectiv: 819,50 lei către partea civilă S. de A. J. B.-N., și
40.534,36 lei către S. C. J. de U. C.
În baza disp. art. 193 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea părții civile M. A., reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva aceste sentințe, inculpatul C. E. L. a declarat apel, în termen legal, arătând că este nemulțumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată.
În ședința publică din data de 1 octombrie 2012, prin apărător din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea apelului, reaprecierea probelor și schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât din probele administrate nu a reieșit intenția inculpatului de a curma viața victimei.
S-a susținut că în mod greșit nu a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prev.de art.73 litb Cod penal, pe motiv că atacul nu era iminent.
Raportat la conduita sinceră a inculpatului, la lipsa antecedentelor penale s-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și c Cod penal și aplicarea unei pedepse fără privare de libertate, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.378 Cod procedură penală, curtea constată că apelul este fondat în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și în aceste limite va fi admis, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că în seara zilei de (...), orele 19,30-
19,45, în fața ușii de acces a barului aparținând IF A. M. din comuna L. I., inculpatul apelant a aplicat lovituri în zona cervicală, cu un levier metalic, victimei A. P. V., cauzându-i fractura coloanei vertebrale, după care împreună cu inculpatul P. V. a lovit victima căzută la pământ cu pumnii și picioarele, ca urmare a agresiunilor survenind decesul victimei la data de (...).
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului C. E. L. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând însă în evidență caracterul neadecvat al pedepsei aplicate în ce privește cuantumul acesteia.
Individualizarea pedepsei are ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatului.
Analiza criteriilor generale de individualizare a pedepsei trebuie efectuată în mod cumulativ, întrucât ele se intercondiționează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea infractorului sau, dimpotrivă, celor care caracterizează fapta săvârșită.
Gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, iar analizarea acestora apare ca deosebit de utilă în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
Cel mai important mijloc de probă ce poate fi utilizat ca bază de analiză a acestui criteriu de individualizare îl reprezintă referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune, care poate oferi cele mai complete informații care să circumstanțieze persoana inculpatului, ca și nevoia sa de reeducare și posibilitatea de reinserție socială după executarea unei sancțiuni de drept penal; starea psiho-fizică a inculpatului, particularitățile psihice ale acestuia, mediul social în care a crescut și a trăit, sfera relațiilor sale pe diverse planuri, comportamentul său înainte și după săvârșirea infracțiunii reprezintă elemente care trebuie avute în vedere în scopul unei juste dozări a pedepsei.
Gradul de pericol social al faptei săvârșite trebuie analizat în mod deosebit, dar nu în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar instanța de fond trebuie să reflecte această analiză în considerentele hotărârii judecătorești pronunțate.
În prezenta cauză instanța de fond nu a argumentat criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei, arătând doar că în favoarea inculpatului nu se rețin circumstanțe atenuante și că se are în vedere referatul de evaluare întocmit în cauză, fără a preciza alte detalii.
Curtea constată că referatul de evaluare întocmit de S. de P. de pe lângă T.
B.-N. f.44-48 relevă o situație personală în general pozitivă a inculpatului, care are studii 8 clase, procesul de instrucție școlară fiind abandonat în favoarea implicării inculpatului în activități lucrative în scopul de a obține resurse necesare pentru a-și asigura existența și a nu constitui o povară pentru bunicii care l-au crescut și de sprijinul cărora se bucură. Inculpatul nu este cunoscut ca o persoană cu manifestări de agresivitate fizică, în penitenciar nu a comis abateri disciplinare, iar în urma evaluării de specialitate, pe latură psihologică, asistență socială și educație, reprezentanții penitenciarului au apreciat că în prezent nu necesită includerea în programe.
Nu se poate justifica nereținerea prevederilor art.74 lit.c Cod penal prin aceea că inculpatul a beneficiat de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, întrucât suntem în prezenta unor prevederi legale diferite, cu consecințe diferite.
Recunoașterea vinovăției în condițiile art.320/1 Cod procedură penală are drept consecință reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în timp ce reținerea circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c Cod penal are drept efect coborârea pedepsei sub minimul special.
Art.74 lit.c Cod penal nu se aplică doar în considerarea sincerității inculpatului, ci presupune o analiză a întregii lui atitudini după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorităților, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.
Referitor la prezentarea în fața autorităților se constată că inculpatul C. E. L. s-a prezentat în fața autorităților imediat după comiterea faptei, dând declarații în (...), (...), (...), când se afla în stare de libertate.
Conduita bună avută anterior comiterii prezentei fapte este ilustrată nu doar de lipsa antecedentelor penale, ci și de datele cuprinse în referatul de evaluare.
În ce privește solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, săvârșită în condițiile stării de provocare, se constată că o astfel de solicitare a fost formulată în cursul urmării penale și prin rechizitoriu - f.4 dosar u.p. - s-a motivat de ce nu sunt aplicabile prevederile art.183 și art.73 lit.b Cod penal.
Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală, care presupune recunoașterea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței.
În actul de sesizare a instanței se arată că după mai multe acte de provocare comise de victimă la adresa inculpatului, după o perioadă de timp în care victima a fost scoasă din bar de martorul A. I., întrucât se afla într-o stare avansată de ebrietate și după revenirea acesteia în bar profitând de faptul că un alt client ieșise pe ușa de acces ce fusese asigurată anterior pentru a se evita intrarea altor persoane și după noi manifestări cu tendințe violente ale victimei la adresa inculpatului, acesta din urmă a ieșit din bar, s-a ridicat de pe scări unde căzuse tras fiind de victimă, s-a ridicat și a lovit victima care s-a dezechilibrat și a căzut la rândul ei pe scări.
Curtea constată că dacă până la momentul la care victima a căzut pe scări se pot reține acte de provocare din partea victimei, după acest moment, când victima era căzută la pământ, în stare avansată de ebrietate, nu se mai poate reține scuza provocării în favoarea inculpatului, care s-a deplasat la căruța cu care venise la bar, a luat un levier, s-a întors în locul în care se găsea victima căzută la pământ și i-a aplicat o lovitură cu levierul în zona cervicală, cauzându-i o leziune - luxație cervicală - în urma căreia a survenit decesul la data de (...).
Inculpatul a căutat obiecte vulnerante apte să producă decesul - topor sau levier -, a folosit un levier rigid cu o masă de 3-4 kilograme, apt să cauzeze fractura unor oase, pentru a aplica victimei o lovitură în zona cervicală, lovitură ce a avut o intensitate deosebită, cauzând luxație cervicală, hernie de disc posttraumatică și leziune medulară.
În raport de aceste date nu poate fi primită solicitarea de schimbare a încadrării juridice și nici cea de reținere a art.73 Cod penal.
Coroborând toate circumstanțele, atât cele privitoare la faptă, cât și cele privind persoana inculpatului, curtea concluzionează că pedeapsa aplicată inculpatului poate fi situată sub limita minimă specială, că se justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și c Cod penal și că pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal pentru infracțiunea comisă este în măsură să răspundă exigențelor scopului pedepsei.
Pentru considerentele prezentate, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, curtea va admite apelul declarat de inculpatul C. E. L. împotriva sentinței penale nr. 100/F din (...) a T.ui B. N., pe care o va casa în parte, în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului apelant C. E. L., pentru infracțiunea prev.de art.174 alin.1, rap.la art.175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, art.74 lit.a și c Cod penal, art.76 lit.a Cod penal, de la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal.
În baza art.383 alin.1/1 și 2, art.350 Cod procedură penală, se av deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de (...) și perioada arestului preventiv de la (...) la zi și se va menține starea de arest a inculpatului.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, av.C. Ion, sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul C. E. L., fiul lui G. și L., născut la (...), aflat în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 100/F din (...) a T.ui B. N., pe care o casează în parte, în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, reduce pedeapsa aplicată inculpatului apelant C. E. L., pentru infracțiunea prev.de art.174 alin.1, rap.la art.175 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, art.74 lit.a și c Cod penal, art.76 lit.a Cod penal, de la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal.
În baza art.383 alin.1/1 și 2, art.350 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore din data de (...) și perioada arestului preventiv de la (...) la zi și menține starea de arest a inculpatului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, av.C. Ion, sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |
L. M. | M. Ș. | M. N. |
Red.L.M./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: P. A.D.
← Decizia penală nr. 829/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 94/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|