Încheierea penală nr. 1622/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1622/R/2012
Ședința publică din 16 noiembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C.
JUDECĂTORI : A. D. L.
: M. R.
GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentant prin D. D., procuror
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. împotriva încheierii penale nr. 135/C/2012 din data de 07 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații:
- M. I.-L., pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, alin. 2, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- Ț. M., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori prev de art. 13 alin. 1, 3 teza II din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul M. I.-L. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat F. A. P., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar ( f. 11 ) și inculpata Ț. M. asistată de apărător ales, avocat D. D., din Baroul Alba, cu delegație la dosar ( f. 16 ) și de apărător desemnat din oficiu, avocat D. D. C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar ( f. 12
).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătoarea din oficiu a inculpatei Ț. M. solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale și să se dispună plata onorariului parțial din fondul M.ui
Justiției.
Curtea constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu și se va pronunța asupra onorariului parțial solicitat în cauză, prin hotărâre.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul M.ui P. solicită, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admiterea recursului promovat, casarea încheierii penale nr.
135 din data de (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...) și, rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se admită propunerea formulată de către
D.- S. T. C. privind luarea măsurii preventive față de inculpații M. I.-L. și Ț. M.
Consideră că încheierea penală recurată este nelegală și netemeinică deoarece apreciază, contrar celor reținute de către Tribunalul Cluj în încheierea recurată, că în cauză, raportat la ambii inculpați, există temeiurile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive. A., așa cum se arată în propunerea formulată de către D. - S. T. C., susține că sunt îndeplinite cumulativ, cu privire la fiecare dintre inculpați, atât condițiile prev. de art. 143
Cod de procedură penală, în sensul că există indicii și probe care duc la bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, respectiv aceea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 și 3 din Legea nr.
678/2001 în formă continuată și trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 din
Legea nr. 678/2001 și, de asemenea sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art. 148 lit. b, e și f Cod de procedură penală, în sensul că din materialul administrat la dosarul cauzei rezultă date cu privire la riscul ca inculpații să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influențarea părților vătămate, precum și că există riscul să se producă o înțelegere frauduloasă prin exercitarea de presiuni asupra părților vătămate. În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, arată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumate a fi săvârșite de către inculpați este mai mare de 4 ani închisoare, iar cercetarea lor în acest moment prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Mai arată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 143 Cod procedură penală, acestea fiind expuse atât în propunerea de luare a măsurii arestării preventive cât și în încheierea recurată, este vorba de multiple declarații de martor, de interceptările telefonice care au fost autorizate în cauză și sunt depuse/transcrise la dosarul cauzei, de declarațiile părților vătămate și de procesele verbale de investigații realizate de către ofițerii de poliție judiciară delegați în cauză.
Cu privire la indiciile și probele anterior evocate solicită a se avea în vedere și următoarele precizări: conform jurisprudenței CEDO atunci când se discută despre luarea, menținerea sau prelungirea măsurii arestării preventive a unei persoane bănuite de a fi săvârșit o faptă sancționată de legea penală, aceste indicii și probe nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea persoanei respective, ci doar la bănuiala rezonabilă că ar fi săvârșit-o. A., consideră că rezultă cu plenitudine această bănuială rezonabilă în ce-i privește pe inculpați. De asemenea, solicită a se observa o altă precizare, respectiv că de la data formulării propunerii și de la data pronunțării încheierii penale nr.
135/2012, respectiv la (...), în această cauză, cu privire la faptele săvârșite de către inculpați, au mai fost administrate multe mijloace de probă, respectiv au mai fost audiate multe persoane, declarațiile acestora, luate până în prezent, fiind depuse până la judecarea recursului la dosarul cauzei în volumul 2, aceste mijloace de probă întărind sau multiplicând indiciile și probele care duc la bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Cu privire la dispozițiile art. 148 lit. b și e Cod procedură penală solicită a se avea în vedere că, în special, din interceptările convorbirilor telefonice realizate în cauză, dar și din declarațiile martorilor audiați, rezultă presiunea psihică pe care inculpații au pus-o, în special, asupra părții vătămate minore, actele de violență exercitate asupra acesteia de către inculpat, precum și existența riscului de a fi zădărnicită aflarea adevărului în cauză și de a se ajunge la o situație în care părțile vătămate să fie determinate prin presiuni de natură psihică sau fizică să stingă poziția procesuală.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, consideră că, în mod evident, prima condiție este realizată, pedeapsa prevăzută de lege atât pentru infracțiunea de trafic de minori cât și pentru cea de trafic de persoane fiind mult mai mare decât 4 ani închisoare. Susține că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, respectiv cercetarea în stare de libertate a inculpaților în acest moment prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens arată că, dincolo de gravitatea infracțiunilor prezumate a fi săvârșite de către inculpați, se cunoaște impactul negativ puternic pe care astfel de fapte îl au asupra conștiinței membrilor comunității. P. că cercetarea în stare de libertate a unor persoane bănuite sau învinuite de a fi săvârșit astfel de fapte, ar crea un sentiment de insecuritate în conștiința cetățenilor și un sentiment de neîncredere în ceea ce privește modalitatea de aplicare a legii și de menținere a climatului de ordine publică de către instituțiile abilitate în aplicarea legii și în înfăptuirea justiției. Totodată susține că cercetarea în stare de libertate a inculpaților ar constitui o încurajare pentru alte persoane predispuse să comită astfel de fapte, având în vedere că maniera de reacție a instituțiilor abilitate este insuficient de promptă și de serioasă în ceea ce privește astfel de infracțiuni. A., apreciază că alegațiile instanței de fond din încheierea penală recurată, în sensul că „actele de constrângere comise față de o singură persoană este greu de presupus că cetățenii s-ar simți în nesiguranță prin lăsarea inculpatului în libertate";, sunt deplasate și consideră că o astfel de persoană ar trebui arestată preventiv; în primul rând pe considerentul că este vorba de acte de violență exercitate în scopul de a exploata din punct de vedere sexual acea persoană. Raportat la motivarea instanței de fondului de respingere a propunerii prin faptul că nu au existat presiuni psihice asupra părții vătămate deoarece familia nu a sechestrat- o, nu a supravegheat-o continuu, i-a permis să facă ceea ce dorește chiar dacă s- au certat de nenumărate arată că aceasta este netemeinică, pentru că dacă s-ar fi petrecut astfel de fapte ca sechestrarea sau alte violențe mult mai grave, apreciază că ar fi fost vorba de săvârșirea și a altor infracțiuni care ar fi sporit pericolul social al acestora.
În concluzie, pentru motivele expuse solicită admiterea recursului.
Apărătorul din oficiul inculpatului M. I.-L. solicită respingerea ca nefondat a recursului P.ui și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 Cod de procedură penală și nici cele din legea specială. În acest sens arată că inculpatul nu a încercat să se sustragă de la acte de urmărire penală sau de la judecată, a fost sincer pe parcursul anchetei, prezentându-se în fața instanței de câte ori a fost citat. Mai arată că nu există date din care să reiasă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în vreun fel, respectiv prin influențarea vreunei părți, martor, expert sau alterarea mijloacelor materiale de probă. Susține că părțile vătămate au dat declarații complete în dosar, iar din celelalte probe nu rezultă că inculpatul a exercitat presiuni asupra părții vătămate sau să încerce o înțelegere frauduloasă cu ea.
De asemenea, apreciază că gradul de pericol social al inculpatului și al faptei pe care se presupune că a săvârșit-o este destul de redus și arată că inculpatul nu are antecedente penale, iar fapta de care este acuzat s-a axat asupra unei singure persoane. Mai arată că a trăit cu partea vătămată o relație de concubinaj care era aproape normală, mai puțin faptul că aceasta practica prostituția. În acest sens, precizează că partea vătămată a practicat de bunăvoie prostituția și nu a fost constrânsă de inculpat sub nicio formă, iar certurile care au existat între ei pot fi privite ca având un caracter obișnuit. A., arată că părții vătămate nu-i era teamă de inculpat, care nu este o persoană agresivă sau care să fie implicat în lumea interlopă. Mai arată că inculpatul nu a supravegheat-o strict pe partea vătămată, iar faptul că aceasta se prostitua lângă un stand de taxi, într-un oraș mic ca și T. nu are vreo relevanță în acest sens. Susține că inculpatul are venituri proprii din taximetrie și nu se poate spune că a trăit pe banii părții vătămate, aceasta câștigând suficienți bani din prostituție, situație care îi convenea, putând să-și asigure un nivel de trai destul de confortabil.
Mai arată că în speță există două părți vătămate, surori și nu se poate spune că inculpatul reprezintă numitorul lor comun, respectiv cel care le-a împins spre această activitate sau modelul lor astfel, partea vătămată D. A. ar fi practicat prostituția indiferent că era sau nu în relații sentimentale cu anumite persoane. Din documentația existentă la dosar rezultă că părțile vătămate au o fire recalcitrantă și fac numai ceea ce vor, au beneficiat de o educație deficitară, fugind încă de la 12-13 ani de acasă, ajungând să cerșească și să se prostitueze de la acea vârstă, fără ca inculpatul să știe, conform declarațiilor. Mai târziu partea vătămată s-a mutat de la inculpat la o altă persoană, numită N., unde a continuat activitățile de prostituție fără a fi sub influența inculpatului M. I.-L., cu precizarea că orice concubin ar fi avut partea vătămată ar fi fost suspect de trafic de minori sau de proxenetism, pentru că nu se poate conviețui împreună fără a face cheltuieli comune sau a avea unele foloase care pot fi ușor interpretate ca acte materiale ale infracțiunii, inculpatul solicitându-i de multe ori să nu mai practice prostituția, certându-se din această cauză.
Pentru motivele evidențiate solicită respingerea recursului P.ui, cu onorariu
FMJ.
Apărătorul ales al inculpatei Ț. M. solicită respingerea recursurilor promovate de către D. ca fiind netemeinice și nelegale, menținerea hotărârii adoptate de către instanța de fond ca fiind pertinentă și concludentă și, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatei de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Referitor la prevederile art. 148 lit. b din Codul de procedură penală invocate în cauză, consideră că nu există dovada că inculpata dorește sau zădărnicește în mod direct sau indirect aflarea adevărului, cu precizarea că aceasta nu a zădărnicit și nici nu a dorit vreodată să se opună sau să intervină în declarația vreunui martor, expert sau să distrugă ori să altereze probe. În acest sens menționează că toți martorii audiați până în prezent sunt prostituate și au calitatea de prietene ale părții vătămate și, nicidecum nu sunt cunoscute de către mama acesteia, respectiv de către inculpată.
În ceea ce privește pericolul social concret, consideră că nu se impune arestarea deoarece inculpata nu este cunoscută ca o persoană care racolează minori, care să se prostitueze sau care și-a împins fetele spre aceasta, pericolul social concret al infracțiunii de care este acuzată nefiind unul care să impună arestarea preventivă. A., arată că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, că se întreține lucrând cu ziua la diverse persoane.
În acest context arată că inculpata mai are și alte persoane în întreținere, respectiv că acum 6 ani i-a murit soțul, a rămas cu 7 copii minori și că, de atunci, lucrează cu ziua. A., din momentul decesului tatălui ei, partea vătămată, care avea vârsta de 12 ani, fuge de acasă și nu se poate pune problema că inculpata nu i-a dat actele de identitate pentru a o menține în continuare să se prostitueze, ci precizează faptul că inculpata nu i-a dat actele tocmai pentru a încerca să o aducă înapoi acasă, de a o aduce pe calea cea bună, nu numai mama ci și frații spunându-i acest fapt, dar minora a considerat că aceasta este cea mai bună cale pentru ea și nu a avut niciun pic de voință să se redreseze. În acest context arată că niciunul din martorii apărării nu au fost audiați și că se poate dovedi prin probe de la organele de poliție de câte ori partea vătămată a fost fugită de acasă și de câte ori a adus-o inculpata înapoi acasă cu ajutorul organelor de poliție, precum și faptul că inculpata presta activități ca și zilieră pentru a se întreține pe sine și pe copii săi. Mai arată că în momentul în care domnul procuror solicită arestarea preventivă, ceilalți copii rămân pe drumuri și consideră că nu acesta este scopul organelor de judecată, cu precizarea că inculpata nu dorește să zădărnicească vreuna din mărturiile depuse de către prostituate, pe care nu le agreează, având dintotdeauna certuri din cauza acestora. Pe fondul stării conflictuale apreciază că se justifică mărturiile existente și arată că inculpata înțelege să se apere pe cale legală, cu probe și cu mărturii ale unor oameni care sunt străini împrejurărilor de fond. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că inculpata nu are cazier, fiind la prima abatere, deosebit de speriată și într-o postură care nu i-a permis să doarmă.
În concluzie, solicită respingerea măsurilor promovate de către D. ca fiind netemeinice și nelegale și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Reprezentantul M.ui P., în replică, arată că martorii C. V., D. A. și S. T. nu sunt prostituate.
Inculpatul M. I.-L., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpata Ț. M., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr. 135/C/2012 din data de 07 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), în temeiul art. 1491 alin. 9 C. pr. pen a fost respinsă propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. - S. T. C. în ceea ce privește pe inculpații:
- M. I.-L., fiul lui I. și M., născut la (...) în mun. T., jud. C., domiciliat în mun. T., str. Z., nr. 6, jud. C., necăsătorit, posesor a CI seria KX nr. 4. eliberată de S. T., CNP 1., fără antecedente penale,
- Ț. M., fiica lui A. și M., născută la (...) în com. Suatu, jud. C., domiciliată în mun. T., str. L., nr. 5, jud. C., văduvă, posesoare a CI seria KX nr. 3. eliberată de S. T., CNP 2., fără antecedente penale,
În baza art. 1491 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 111 C. pr. pen., s-a luat față de inculpatul M. I.-L. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - T. jud. C. fără încuviințarea instanței, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 7 noiembrie 2012, ora 17.20 și până la data de 6 decembrie 2012.
În baza art. 145 alin. 11 C .pr. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la poliția mun. T. - organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145 alin. 12 lit. c C. pr. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu se apropie de inculpata Ț. M., învinuitul C. N., părțile vătămate D. A. și D. G. și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.
În baza art. 1491 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 111 C. pr. pen.,s-a luat față de inculpata Ț. M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 7 noiembrie 2012, ora 19.35 și până la data de 6 decembrie 2012.
În baza art. 145 alin. 11 C.pr.pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpata a fost obligată să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la poliția mun. T. - organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 145 alin. 12 lit. c C. pr. pen., s-a impus inculpatei ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu se apropie de inculpatul M. I.-L., învinuitul C. N. și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.
În temeiul art. 145 alin. 22 C. pr. pen., s-a ataras atenția inculpaților M. I.-
L. și Ț. M. asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - T., jud. C. și a obligațiilor stabilite în sarcina acestora, se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că solicitarea de luare a unei măsuri preventive față de cei doi inculpați a fost întemeiată, dar nu s-a impus arestarea preventivă.
În ceea ce privește starea de fapt, așa cum a reieșit din declarațiile date de inculpați cu ocazia ascultării lor de către judecător, s-a admis că în cauză sunt indicii temeinice în acest moment că ambii inculpați sunt autorii infracțiunii de trafic de minori - parte vătămată D. A. (concubina inculpatului și fiica inculpatei), respectiv că inculpata este autoarea și a infracțiunii de trafic de persoane a cărei victimă este fiica sa majoră D. G.. Acest lucru a reieșit din procesele - verbale de investigații; declarația părții vătămate D. G. declarațiile martorilor; procesele- verbale de redare a unor convorbiri telefonice; recunoașteri după planșe fotografice; investigații financiare privind veniturile legale obținute de către inculpat; declarațiile inculpatei, declarațiile inculpaților date cu ocazia judecării propunerii.
Sunt așadar îndeplinite cerințele art. 136 C. pr. pen. obligatorii pentru luarea oricăreia dintre măsurile preventive.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. b C. pr. pen. considerate a fi aplicabile în speță, s-a constatat că potrivit textului de lege invocat măsura arestării preventive se poate lua față de inculpat dacă există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
S-a considerat însă că în speță astfel de date nu au existat în privința niciunuia dintre inculpați.
A., partea vătămată D. A. a dat o declarație în favoarea inculpatului, dar nu a existat nici un fel de indicii și cu atât mai puțin date că declarația acesteia a fost influențată de către M. I. L. De altfel, din declarațiile martorilor a reieșit că partea vătămată are sentimente de afecțiune serioase față de inculpat pe care îl descrie ca fiind singura ei alinare. Declarațiile date de ambele părți vătămate parțial în defavoarea mamei lor în mod evident nu duc la concluzia că aceasta a încercat să influențeze direct sau indirect declarațiile. N. dintre inculpați nu este cunoscut ca fiind agresiv, ca având relații în lumea interlopă sau ca ocupându-se cu traficul de persoane, prin urmare este greu de presupus, și prin prisma constituției astenice a inculpatului, respectiv a vârstei inculpatei că ei ar putea reuși sau măcar încerca să influențeze declarațiile martorilor. A. inculpatului față de minoră nu este unul puternic, aspect care a reieșit din procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, minorei nefiindu-i teamă de el, aparenta constrângere exercitată de inculpat fiind mult prea puțin fermă. Situația este aceeași și în cazul inculpatei, de care fetele ei nu se tem și pe care nu o respectă așa cum în general copiii își respectă părinții.
La dosarul cauzei nu a rezultat nici date că inculpații au exercitat presiuni asupra părților vătămate sau că au încercat sau vor încerca o înțelegere frauduloasă cu acestea, așa cum sunt acestea prevăzute de art. 148 lit. e C.pr.pen.. Din actele dosarului a reieșit că părțile vătămate sunt suficient de recalcitrante și de „. cu forța ca să poată fi șantajate în vreun fel. Este de amintit că așa cum inculpatul pare că o șantaja pe partea vătămată D. A. că o părăsește dacă nu face cum vrea el, la fel îl șantaja și ea pe el că se duce la mama ei dacă el o ceartă.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f C. pr. pen., deși pedepsele prevăzute de lege pentru ambele infracțiuni sunt cu mult mai mari de 4 ani închisoare, consideră că nu a fost întrunită cea de-a doua teză a lit. f deoarece lăsarea în libertate a niciunuia dintre inculpați nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește pe inculpat, deși pericolul social abstract al infracțiunii de trafic de minori este foarte mare, cel concret din speță nu impunea arestarea. Inculpatul se presupunea că a comis acte de constrângere la prostituție față de o singură persoană care este prietena lui, pe care nu a bătut-o la modul la care o fac traficanții ci doar a zgâlțâit-o, nu a umilit-o, nu a obligat-o să renunțe la familie, înțelegând prin familie pe fratele și surorile sale, nu a supravegheat-o continuu, nu a sechestrat-o, i-a permis să facă ce dorește chiar dacă s-au certat de nenumărate ori pentru că ea mergea la ștrand sau nu îi răspundea la telefon sau mergea în locuri pe care inculpatul nu le cunoștea. Este de amintit că din probe a reiesșit că inculpatul nu a trăit exclusiv din banii ei, fiind taximetrist, tot din probele administrate reieșind că cei doi au avut o înțelegere de împărțire la jumătate a banilor obținuți de partea vătămată, aceasta a fost liberă să-și cumpere ce a dorit din banii obținuți, chiar dacă era certată că strica banii pe lucruri fără valoare sau pe orice ce nu convenea inculpatului.
Tot din probe a reieșit că unul dintre standurile de taximetre pare că se află la o distanță de 100 de metri de locul în care partea vătămată se prostitua, așa că vrând-nevrând inculpatul o putea vedea pe partea vătămată, lucru care nu înseamnă neapărat că o controla strict mai ales că nu sunt probe la acest moment care să contrazică declarația lui cum că doar atunci când o aducea la locul de „. rămânea în respectivul stand maxim o jumătate de oră, după care, dacă nu avea nici un client pleca la alt stand.
Executând presupusele acte de constrângere doar față de o singură persoană, cu care avea relații de concubinaj uneori, este greu de presupus că cetățenii s-ar simți în nesiguranță prin lăsarea inculpatului în libertate sau că ar fi indignați că o astfel de persoană nu este arestată preventiv. De altfel și martorii au declarat că nu l-au văzut pe inculpat agresând-o pe partea vătămată și că inculpatul nu pare deloc agresiv.
În ceea ce o privește pe inculpată, deși este regretabil că există și astfel de mame, despre care există bănuieli întemeiate că și-a trimis copiii să cerșească sau că nu este deranjată de faptul că fetele ei se prostituează, cerând bani de la ele pentru a le lăsa să locuiască în casa ei, pericolul social concret al infracțiunilor de care este acuzată, reliefat de actele de urmărire penală efectuate până în prezent, nu este unul care să justifice arestarea preventivă. Inculpata a știut că părțile vătămate sunt prostituate, din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate a reieșit că le cerea bani, era deranjată de faptul că D. A. îi dădea bani și inculpatului și o amenința pe fiica ei că dacă nu dă bani în casă o dă afară, reieșind și că într-o anumită măsură fetelor le era mai teamă de ea decât de inculpat; dar, părțile vătămate au înfruntat-o de mai multe ori plecând de acasă și ea nu avea autoritatea părintească specifică familiilor normale pentru a fi într-o poziție de forță, specifică traficanților de persoane.
Nu în ultimul rând, a fost important de precizat că niciunul dintre cei doi inculpați nu este cunoscut cu antecedente penale, inculpatul a fost taximetrist, el susținând că desfășoară din nou aceeași activitate, iar inculpata că se întreține din banii pe care îi obține lucrând cu ziua pe la diverse persoane.
Față de cele de mai sus, apreciază că este oportună luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu în locul celei a arestului preventiv, motiv pentru care s-a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 1491 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 111 C. pr. pen., art. 145 C. pr. pen.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs D.I.I.C.O.T S. T. C..
În susținerea recursului s-a apreciat că încheierea atacată este nelegală și netemeinicia deoarece există temeiurile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaților M. I.-L. și Ț. M., respectiv cele prev. de art. 148 alin.1 lit. b, e și f C. pr. pen.
S-a apreciat că din materialul administrat la dosarul cauzei rezultă date cu privire la riscul ca inculpații să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate, precum și riscul de a se produce o înțelegere frauduloasă prin exercitarea de presiuni asupra părților vătămate.
S-a învederat că lăsarea în liberate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică pentru că, pe lângă gravitata infracțiunilor prezumate a fi săvârșite se cunoaște impactul negativ puternic pe care astfel de fapte îl au asupra conștiinței membrilor comunității, în rândul cărora s-ar crea un sentiment de insecuritate.
Examinând încheierea din perspectiva motivelor invocate Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanța a apreciat că în cauză sunt indicii temeinice că ambii inculpați ar fi comis infracțiunea de trafic de minori cu referire la partea vătămată minoră D. A.-concubina inculpatului și fiica inculpatei - iar inculpata ar fi comis și infracțiunea de trafic de persoane cu referire la fiica sa majoră D. G., fapte prev. de art.13 alin.1, și 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen.- pentru inculpat și prev. de art.13 alin.1 și 3 teza a 2-a din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen. și prev. de art. 12 alin.1 din Legea
678/2001- pentru inculpat.
Curtea constată că în recurs nu s-au contestat indiciile temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele menționate, astfel încât își va însuși considerentele primei instanței referitoare la acest aspect, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 alin.1 C. pr. pen.
Analizând existenta cazurilor de arestare invocate în propunerea de arestare a inculpaților se constată că în mod temeinic prima instanță a apreciat că în speță nu există date că inculpații încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea alterarea sau sustragerea mijloacelor materialelor de probă și nici că inculpații ar exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau ar încerca o înțelegere frauduloasă cu acestea.
În mod temeinic prima instanță nu a reținut interpretarea dată de către recurent interceptărilor convorbirile telefonice deoarece din declarațiile martorilor audiați nu rezultă nicio presiune psihică asupra persoanelor vătămate, în special a celei minore.
Curtea observă că art.148 alin.1 lit. b C. pr. pen. pretinde ca încercarea de zădărnicire a aflării adevărului trebuie să aibă loc prin influențarea unei părți, or, din declarațiile numitelor D. G. și D. A. aflate la vol. 2, urmărire penală, nu rezultă că acestea s-au constituit părți vătămate în cauză
Referitor la martori este de observat că aceștia sunt persoane străine de anturajul inculpaților fie vecini, fie cunoștințe mai îndepărtate ale acestora, care nu au avut rețineri în a da declarații, exprimându-și chiar propriile păreri despre relațiile dintre inculpat și persoana vătămată minoră.
Evocarea existenței autorității inculpaților asupra persoanelor vătămate trebuie să aibă ca și punct de plecare intenție inculpaților, concretizată prin demersurile acestora de a dobândi și prezerva o asemenea influență, pe când, în fapt, influența din speță se rezumă la existența unor împrejurări obiective cum este autoritatea părintească, în cazul inculpatei și diferența de vârstă, în cazul inculpatului.
Din declarațiile de la dosar, ce atestă în mod neechivoc chiar existența în speță a acestor împrejurări obiective, rezultă că cele două fete au fost crescute la o casă de copii deoarece inculpata avea în total 7 copii și nu putea să aibă grijă de aceștia, cea mică s-a întors acasă și a învățat de la D. G. că poate realiza venituri din practicarea prostituției; la dosar deocamdată nu există date că mama fetelor le-a inițiat în această activitate, din declarațiile acestora rezultând că au început să practice prostituția fără știrea mamei, pe cont propriu, pentru a contribui cu bani la cheltuielile gospodăriei.
Referitor la partea vătămată minoră, din declarația vecinilor rezultă că aceasta fugea frecvent de acasă, a locuit câteva luni și la inculpat, concubinul ei, apoi s-a întors acasă, aspecte din care rezultă că, în concret, nici unul dintre inculpați nu putea să o controleze și niciunul dintre inculpați nu era singurul beneficiar al sumelor realizate din practicarea prostituției; chiar atunci când locuia la inculpat îi dădea bani și mamei sale pentru a o ajuta .
Afirmația că mama ei nu era de acord cu relația minorei cu concubinul ei pe motiv că dorea să fie unica beneficiară a sumelor nu poate fi primită ─ în contextul analizării existenței influenței inculpaților ─ deoarece inculpata a declarat că nu era de acord cu relația datorită diferenței de vârstă dintre inculpat și fiica ei minoră, declarație ce nu poate fi ignorată în lipsa unor date concrete; interpretarea dedusă din interceptări nu poate fi privită ca având mai multă greutate decât declarația persoanei în cauză, deoarece, în caz contrar, s-ar admite prevalența proceselor de intenție asupra conținutului concret al probelor.
În mod temeinic prima instanță a considerat că nu există cazul de arestare prev. de art. 148 alin.1 lit. e C. pr. pen. din simplul motiv că actele de constrângere presupuse a fi avut loc față de o singură persoană, în cadrul închis al familiei nu pot crea un sentiment de nesiguranță în rândul comunității și nici încuraja, în absența arestării, alte persoane să comită fapte similare.
Curtea reține că din declarația martorei R. M. rezultă doar impresia pe care i-a făcut-o inculpatul că ar fi mai degrabă peștele decât iubitul minorei iar ceilalți martori cel mult bănuiau ce se întâmplă, și anume că fetele se prostituează fără a avea reprezentarea clară a implicației inculpaților; de exemplu, martora L. M. a specificat clar că fetele nu prea ascultau nici măcar pe mama lor.
Așa fiind, încheierea primei instanțe care a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpați și instituirea controlului judiciar specific este temeinică și legală, măsura dispusă fiind aptă să asigure desfășurarea în bune condiții a urmării penale.
Ca atare, în temeiul art. 38515 pct.1 lit. b C. pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciar râmând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMEL ELEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. - S. T. C. împotriva încheierii penale nr. 135/C din 7 noiembrie 2012 a T.ui C...
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 si 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat F. A. si respectiv D. D.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. C. A. D. L. M. R.
L. A. S.
GREFIER,
Red.C.V./V.R.
2 ex./(...) Jud.fond S. T.
| ← Decizia penală nr. 1704/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1229/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
