Decizia penală nr. 166/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 166/R/2012

Ședința publică din data de 1 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : M. R. JUDECĂTORI : A. D. L. C. V.

G.IER : T. G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :

ANEM. CIREAP

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații

R. C. E. si R. A. împotriva sentinței penale nr. 1781 din 20 decembrie

2011 pronunțată în dosar nr. (...) al J. B., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de :

R. C. E. - furt calificat în formă continuată prev.de art.208 al.1,art. 209 al.1 lit. i C.pen, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. (4 acte materiale) și furt calificat în formă continuată prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a,g și i C.p. cu aplic.art.41 al.2 C.p. (șapte acte materiale), ambele cu aplic.art.33 lit.a C.p. și art.37 lit.b C.p;

R. A. - furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i C.pen, cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. (6 acte materiale), cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. C. E., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Bara S., cu delegație avocațială la dosar și inculpatul R. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. I., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind părțile civile M. V., P. A., N. E., H. V., S. S., I. O. și S. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind de către instanță, inculpații R. C. E. și R. A. arată că își mențin recursurile declarate în cauză.

Inculpatul R. A. arată că nu se face vinovat de comiterea tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.pen. pentru faptele pe care le-a recunoscut.

Curtea pune în vedere inculpatului R. A. că aplicarea dispozițiilor art.

320/1 C.pr.pen. presupune recunoașterea tuturor faptelor și probelor administrate.

Inculpatul R. A. învederează faptul că în fața instanței de fond s-a dovedit că nu este autorul tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, ci doar a două dintre acestea. Solicită reducerea pedepsei aplicate, care să fie doar pentru cele două fapte dovedite.

Inculpatul R. C. E. solicită reducerea pedepsei, care este prea mare. Inculpații R. C. E. și R. A. arată că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.

Apărătorul inculpatului R. C. E. în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d

C.pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând, reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării celei aplicate de instanța de fond raportat la atitudinea inculpatului din faza de urmărire penală și din fața instanței de fond. În acest sens solicită a se mai avea în vedere că inculpatul a participat la reconstituire, arătând cum a comis faptele. Cu onorariu din FMJ.

Apărătorul inculpatului R. A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând, solicită aplicarea unei pedepse mai reduse pentru faptele recunoscute de către inculpat și achitarea acestuia pentru faptele pe care nu le-a recunoscut, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. c C.pr.pen., la dosar neexistând probe care să confirme vinovăția inculpatului. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentanta P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul R. C. E. constată că acesta a beneficiat de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen., pedeapsa aplicată de instanța de fond fiind corespunzătoare și corect individualizată, reținându-se limitele reduse de pedeapsă. Instanța de fond a avut de asemenea în vedere numărul mare de acte de sustragere, starea de recidivă mare postcondamnatorie, astfel că nu se impune reducerea pedepsei, corect stabilită la 3 ani închisoare.

Solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpatul R. A., atât în cererea principală de a se reține că nu există probe de vinovăție pentru patru acte materiale de sustragere, deoarece la dosar există suficiente date din care rezultă vinovăția acestuia, precum și în cererea subsidiară de admitere a recursului și de reducere a pedepsei. A., arată că declarația de recunoaștere a inculpatului R. C. E. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, din acestea rezultând vinovăția inculpatului R. A. pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Consideră, totodată, că pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată de instanța de fond este aproape de minimul special iar cuantumul pedepsei rezultante a fost dat de împrejurarea că faptele deduse judecății au fost comise în cursul suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1. a J. B..

Pentru toate aceste motive solicită respingerea ambelor recursuri declarate în cauză, ca nefondate, menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale atacate și menținerea măsurii arestului preventiv luată față de cei doi inculpați, cu deducerea perioadei reținerii și arestului preventiv la zi. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

Inculpatul R. A., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei, deoarece are doi copii minori, care trăiesc din alocații.

Inculpatul R. C. E., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1781 din data de 20 decembrie 2011 pronunțată de J. B., în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.i, Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte materiale din ianuarie-februarie

2010) și cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal, art.320 ind.1 Cod de proc.penală, s-a dispus condamnarea inculpatului R. C. E., fiul lui L. și I., născut la data de (...) în loc.Livezile, jud.B.-Năsăud, domiciliat în loc.Livezile, sat D., nr.106, județul B.-Năsăud, fără studii, fără ocupație, recidivist, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (7 acte materiale din octombrie-decembrie 2010) și cu aplic. art. 37 lit.b Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod de proc.penală, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare

În baza art.33 lit.a Cod penal s-a constatat că faptele au fost comise în forma concursului real, iar în temeiul art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate de 2 ani și 6 luni și de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod proc. penală s-a menținut starea de arest a inculpatului R. C. E., iar în temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...), la zi.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.a,i Cod penal, cu aplic. art.

41 alin. 2 Cod penal (6 acte materiale din octombrie-decembrie 2010) și cu aplic. art. 37 lit.a Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R. A., fiul lui L. și I., născut la data de (...), în mun.B., jud. B.-Năsăud, domiciliat în loc.Livezile, sat D., nr.104, jud. B.-Năsăud, studii 7 clase, fără ocupație, recidivist, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

S-a constatat că fapta a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin SP nr.1. a J. B., definitivă pe data de (...), prin care inculpatul R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe termen de 3 ani și în baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a SP nr.1. a J. B. și s-a dispus executarea în întregime a pedepsei care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul R. A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod proc. penală s-a menținut starea de arest a inculpatului R. A., iar în temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...), la zi.

În baza art.14 Cod proc.penală rap. la art.346 Cod proc.penală, a fost obligat inculpatul R. C. E. la plata către partea civilă M. V., domiciliat în com.J. B. nr.401/A, jud. B.-Năsăud, a sumei de 800 lei reprezentând contravaloare bunuri furate, către partea civilă P. A., domiciliat în com.J. B., str.P. nr. 388, jud. B.-Năsăud, a sumei 1000 lei reprezentând contravaloare bunuri furate și către partea civilă N. E., domiciliat în com.J. B., str.Bisericii nr.290, jud. B.-Năsăud, a sumei de 150 lei reprezentând contravaloare bunuri furate.

În baza art.14 Cod proc.penală rap. la art.346 Cod proc.penală, au fost obligați inculpații R. C. E. și R. A. la plata în solidar către partea civilă N. E., domiciliat în com.J. B., str.Bisericii nr.290, jud. B.-Năsăud, a sumei de 350 lei reprezentând contravaloare bunuri furate, către partea civilă H. V., domiciliat în com.J. B. , str.M. nr.54, jud. B.-Năsăud, a sumei de 1000 lei reprezentând contravaloare bunuri sustrase, către partea civilă I. O., domiciliat în com.P. B., nr.87, jud. B.-Năsăud, a sumei de 15 lei și către partea civilă S. I. , domiciliat în com.P. B. nr.507, jud. B.-Năsăud, a sumei de 1500 lei reprezentând contravaloare bunuri furate.

S-a constatat că părțile vătămate S. M., domiciliată în com. Livezile, sat D. nr.105/a jud. B.-Năsăud, și S. S., domiciliat în com.J. B., str.M. nr.51, jud. B.-Năsăud, nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea sumei de 200 lei de la inculpatul R. C. E.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul

R. C. E. la plata către stat a sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu cuvenit av.Ceuca Corina în faza de urmărire penală și suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu av.Cîrceie Fabiola în faza de judecată.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul

R. A. la plata către stat a sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu oficiu cuvenit av.Ceuca Corina în faza de urmărire penală și suma de 300 lei reprezintă onorariu oficiu av.Cîrceie

Fabiola în faza de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 4., înregistrat la

Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...), a fost trimis în judecată inculpatul R. C. E., pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev.de art.208 al.1,art. 209 al.1 lit. i Cod.pen, cu aplic. art.41 alin. 2

Cod.pen. (4 acte materiale) și furt calificat în formă continuată prev.de art.

208 al.1, 209 al.1 lit. a,g și i C.p. cu aplic.art.41 al.2 Cod.pen. (șapte acte materiale), ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod pen., și art.37 lit.b C.p și inculpatul R. A., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod.pen, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod.pen. (6 acte materiale), cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, reținându- se următoarele :

În perioada ianuarie-februarie 2010, pe timp de zi, inculpatul R. C. E. a sustras bunuri din casele de vacanță situate în zona J. B. aparținând părților vătămate M. V., P. A., N. E., iar în decembrie 2010, pe timp de zi, același inculpat a sustras bunuri din locuința părții vătămate S. M. E.

În perioada octombrie - decembrie 2010, pe timp de zi și de noapte, inculpatul R. C. E. împreuna cu fratele său R. A., au sustras bunuri din mai multe locuințe situate în zonele J. B. și S. B., aparținând părților vătămate N. E., H. V., S. S., I. O., S. I. și Ș. D.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat reconstituiri și cercetări la fața locului, au fost audiate părțile vătămate, inculpații și martorii C. I. S., L.

V., H. I. P., M. R., S. M. N., B. D., B. F., B. V., B. M. I., B. I., B. M., C. I., H. C., C. I., S. C., T. C. V., T. E., D. I., Ț. R. M., C. V. M., S. L., S. R. L., R. M., M. D. și V. F., fiind depuse în dosarul cauzei procesele-verbale de reconstituire, procesele-verbale de cercetare la fața locului, declarațiile persoanelor audiate precum și cazierele judiciare ale inculpaților.

Inculpatul R. C. E. a fost reținut prin ordonanța din (...) și a fost arestat preventiv începând cu aceeași dată de către Judecătoria Bistrița, măsură prelungită, respectiv menținută ulterior de către instanță.

Inculpatul R. A. a fost reținut prin ordonanța din data de (...) și a fost arestat preventiv începând cu aceeași dată de către J. B., măsură prelungită, respectiv menținută ulterior de către instanță.

În cursul judecății au fost analizate probele administrate în cursul urmăririi penale, au fost reaudiați inculpații și martorii B. F., Ș. C., C. I., C.

S. și H. C.

Audiat de instanța, inculpatul R. C. E. a recunoscut integral faptele pentru pentru care a fost trimis în judecată, atât cele comise singur cât și cele comise împreună cu fratele său R. A., a fost de acord să despăgubească părțile civile și a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art.320 ind.1 Cod proc.penală.

Audiat de instanță, inculpatul R. A. a recunoscut doar faptele săvârșite în decembrie 2010.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile în cauză după cum urmează: partea vătămată M. V. cu suma de 800 lei, partea vătămată P. A. cu suma de 1.000 lei, partea vătămată N. E. cu suma de 500 lei pentru bunurile sustrase în februarie 2010 și cu suma de 500 lei pentru bunurile sustrase în octombrie 2010, partea vătămată H. V. cu suma de 1.000 lei, partea vătămată I. O. cu suma de 15 lei și partea vătămată S. I. cu suma de

1.500 lei, sume reprezentând bunuri sustrase și nerestituite.

Părțile vătămate S. S., care a declarat că și-a reparat singur ușa, nu s-a mai constuit parte civilă; partea vătămată Ș. D. și-a recuperat integral bunurile sustrase și nu s-a mai constituit parte civilă; partea vătămată S. M. nu s-au constituit parte civilă în cauză, deși nu și-a recuperat prejudiciul în suma de 200 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

I.1. În perioada 29-31 ianuarie 2010, pe timp de zi, inculpatul R. C. E. s-a deplasat pe raza comunei J. B. cu intenția de a sustrage bunuri din casele de vacanță situate în extravilanul acestei localități. A., inculpatul ajungând în locul numit „In B.", a pătruns prin forțarea lacătului ce asigura grilajul metalic al ușii de acces în cabana aparținând părții vătămate M. V.

Din interior inculpatul a sustras bunuri alimentare și băuturi alcoolice. De asemenea, inculpatul a sustras mai multe farfurii din ceramică artizanală ce erau montate pe pereții din camere.

2. După câteva zile inculpatul a revenit la aceeași cabană, de unde a sustras băuturi alcoolice și vase ceramice.

Inculpatul a participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care în prezența martorilor asistenți a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând modul și împrejurările în care le-a comis.

3. În cursul lunii februarie 2010, pe timp de zi, inculpatul R. C. E. s-a deplasat pe raza comunei J. B. cu intenția de a sustrage bunuri din casele de vacanță situate în extravilanul acestei localități, cunoscând că acestea nu erau supravegheate. A., inculpatul a văzut cabana părții vătămate P. A., situată în locul numit „. G.". Cu ajutorul unui levier a forțat lacătul, iar apoi ușa de acces și a pătruns în imobilul. Din interior au sustras mai multe bunuri: o lampă de petrol, o chiuvetă, o sobă din fier, un covor, 3 cergi, o cuvertură, o furcă, sape, greble și scânduri. Apoi inculpatul a părăsit imobilul prin același loc.

Inculpatul a participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care în prezența martorilor asistenți a recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul și împrejurările în care a comis-o.

4. Tot în cursul lunii februarie 2010, pe timp de zi, inculpatul R. C. E. s-a deplasat pe raza corn J. B., în locul numit "C. G." cu intenția de a sustrage bunuri. Aici, a pătruns prin forțarea lacătului ușii de acces în cabana părții vătămate N. E. Din interior a sustras cafea, zahăr, țuică, veselă și un topor. Apoi inculpatul a ieșit din imobil prin același loc.

Țuica și alimentele le-a consumat, iar o parte din vesela sustrasă (4 furculițe, 4 linguri, un cuțit, un topor și 4 cești de cafea) a fost ridicată de la inculpatul R. C. E., iar apoi au fost predate părții vătămate.

Inculpatul a participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care în prezența martorilor asistenți a recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul și împrejurările în care a comis-o.

II .1 În cursul lunii octombrie 2010, pe timp de zi, inculpații R. C. E. și R. A. s-au deplasat pe raza com. J. B., în locul numit "C. G." cu intenția de a sustrage bunuri. Aici, cei doi inculpați au mers la cabana părții vătămate N. E., unde inculpatul R. C. E. mai fusese și în cursul lunii februarie 2010. După ce au forțat ușa de acces în imobil, au pătruns în interior de unde au sustras veselă și alimente.

2. Apoi, având asupra lor bunurile sustrase, inculpații s-au deplasat la cabana părții vătămate H. V., situată în aceiași zonă și au sustras un generator electric marca "GUDE GSE 950", lenjerie de pat, pături, vase și tacâmuri, după care au ieșit din cabană.

3. De aici inculpații s-au deplasat la cabana părții vătămate S. S. unde, folosindu-se de un topor, au forțat ușa din lemn a anexei gospodărești. Au pătruns în anexă, iar de aici în cabană pe o altă ușă din lemn care nu era asigurată. Din interiorul cabanei au sustras 6 farfurii din metal și porțelan, iar apoi au ieșit prin același loc pe unde au pătruns.

Bunurile sustrase au fost duse de inculpați la locuința lor din localitatea D. I. inculpatul R. A. a ascuns generatorul electric într-o pădure din apropierea locuinței, iar după câteva săptămâni a adus generatorul la locuința sa, unde 1-a folosit un timp, după care s-a defectat.

Atât generatorul, cât și o parte din bunurile sustrase au fost ridicate de organele de poliție de la locuințele celor doi inculpați și predate părților vătămate.

Inculpatul R. C. E. a participat la efectuarea unei reconstituiri ocazie cu care în prezența martorilor asistenți a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând modul și împrejurările în care le-a comis.

4. În noaptea de 04/(...) inculpatul R. C. E., singur, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate S. M. E. De aici, inculpatul a pătruns în beciul locuinței de unde a sustras borcane cu murături, cu zacusca și zarzavat, precum și un bidon cu brânză. Apoi, dintr- o anexă gospodărească inculpatul a sustras două găini, un iepure și un curcan.

Inculpatul R. C. E. a participat la efectuarea unei reconstituiri ocazie cu care în prezența martorilor asistenți a recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul și împrejurările în care a comis-o.

5. În dimineața zilei de (...), pe timp de zi, inculpații R. C. E. și R. A. s- au hotărât să se deplaseze pe raza localității S. B. în locul numit "S." pentru a sustrage o sobă metalică, precum și alte bunuri. Aici cei doi au mers la casa de vară a părții vătămate I. O. unde au pătruns, prin forțarea lacătelor, într-o anexă, iar apoi în casa de vară. In interior au căutat bunuri, încercând să sustragă soba metalică, dar nu au reușit să o ia. În aceste condiții, au ieșit din casa și din anexă au sustras o furcă, pe care apoi au abandonat-o.

6. De aici, inculpații s-au deplasat la o cabană din apropiere aparținând părții vătămate S. I. Au pătruns în imobilului prin forțarea lacătului de la ușa de acces în cabană, iar din interior au sustras un ceas de perete și un radio. Apoi au ieșit din cabană și dintr-o anexă gospodărească au sustras un ham.

7. Cu bunurile sustrase inculpații s-au deplasat la cabana părții vătămate Ș. D. aflată în apropiere. Aici, au spart un geam al cabanei pe care l-au escaladat și au pătruns în interior. Din imobil inculpații au sustras un radio marca Waxiba, o pereche de mănuși de culoare galbenă și 2 baterii marca Toshiba.

A. infracțională a celor doi inculpați a fost observată de martorii H. C.

și C. I., care au anunțat partea vătămată H. V. A. s-a deplasat la fața locului și împreună cu cei doi martori și organele de poliție i-au urmărit pe cei doi inculpați. A. de urmărire s-a desfășurat pe distanța de aproximativ 30 km, timp în care celor de mai sus li s-a alăturat și martorul H. I. P. în apropierea localității C., în jurul orei 16.00, a fost prins inculpatul R. C. E., inculpatul

R. A. reușind să fugă. în timpul urmăririi, fizionomiile inculpaților au fost observate atât de martorul H. C., cât și de martorul H. I. P. și partea vătămată H. V., acestea din urmă participând și la o recunoaștere din grup a inculpatului R. A.

O parte din bunuri au fost abandonate de cei doi inculpați în timp ce erau urmăriți.

Inculpatul R. C. E. a participat la efectuarea unei conduceri în teren, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, a recunoscut comiterea faptelor și a arătat zona unde le-a comis.

Inculpatul R. A. nu a recunoscut comiterea faptelor, declarând că toată ziua de (...) a fost în loc.D., împreună cu martorii B. D., B. F. și B. V.

Cu toate acestea, din probatoriul administrat în cauză rezultă participarea acestuia la săvârșirea faptelor descrise la pct.II (1,2,3,5,6,7). A., la locuința inculpatului au fost găsite bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii. Atât din declarația inculpatului R. C. E., cât și din probatoriul testimonial administrat în cauză, rezultă că la sustragerea bunurilor a participat și inculpatul R. A. Cu privire la faptele săvârșite în data de (...), atât martorii H. C. și H. I. P., cât și partea vătămată H. V., l-au recunoscut pe inculpatul R. A. ca fiind persoana care a fost urmărită de aceștia, în acest sens a fost efectuată și o recunoaștere din grup.

Nici susținerea inculpatului că ar fi fot toată ziua de (...) împreună cu martorii B. D., B. F. și B. V. nu este confirmată de probatoriul testimonial, inculpatul întâlnindu-se cu martorii doar după ora 16.00.

Instanța de fond nu a reținut declarația martorei C. I. S. dată la termenul din (...) prin care a revenit asupra declarației date în timpul urmăririi penale cu privire la bunurile găsite la domiciliul său și al inculpatului R. A., având în vedere relația de concubinaj cu acesta, relație din care au rezultat doi copii, precum și faptul că la perchiziția efectuată au fost găsite o parte din bunurile descrise de părțile vătămate, bunuri care au fost restituite acestora fără ca martora să facă vreo obiecție.

În drept, fapta inculpatului R. C. E. de a sustrage bunuri, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin efracție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.

208 alin 1, 209 alin 1 lit. i Cod pen. cu aplic art. 41 alin 2 Cod. pen. și art.37 lit.b Cod pen. (4 acte materiale comise în perioada ianuarie-februarie 2010, descrise la pct.I - 1,2,3,4) cu aplicarea prev.art.320 ind.1 Cod proc.penală pentru care instanța de fond l-a condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a sustrage bunuri, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, uneori împreună cu alte persoane, uneori pe timp de noapte, prin efracție, escaladare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al.l, 209 al.l lit.a,g,i Cod pen. cu aplic.art.41 al.2 Cod.pen. și art.37 lit.b Cod.pen. (7 acte materiale comise în perioada octombrie decembrie 2010, descrise la pct.II - 1,2,3,4,5,6,7) cu aplicarea prev.art.320 ind.1 Cod proc.penală pentru care instanța l-a condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal instanța a constatat că faptele au fost comise în forma concursului real, iar în temeiul art.34 lit.b Cod penal a contopit pedepsele aplicate de 2 ani și 6 luni și de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul R. C. E. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar penal, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv pericolul social concret al faptei, persoana inculpatului, antecedentelor penale, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, circumstanțele concrete de comitere a faptelor, modul de acțiune, precum și valoarea prejudiciului cauzat, cu mențiunea că pedepsele au fost stabilite sub limita minimă specială prevăzută de C. penal ca urmare a aplicării dispozițiilor 320/1 Cod procedură penală.

În baza art. 350 Cod proc. Penală instanța a menținut starea de arest a inculpatului R. C. E., iar în temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...), la zi, făcându-se și aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Fapta inculpatului R. A. de a sustrage bunuri, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane, prin efracție și escaladare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 al. 1, 209 al.l lit.a,i C.pen, cu aplic, art.41 alin.2

C.pen. cu aplic.art.37 lit.a Cod pen. (6 acte materiale comise în perioada octombrie-decembrie 2010, descrise la pct.II - 1,2,3,5,6,7).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia, valoarea prejudiciului cauzat, modalitatea și măsura în care a fost recuperat, persoana infractorului, antecedentelor penale, inculpatul fiind recidivist postcondamnatoriu precum și atitudinea ulterioară comiterii faptei de nerecunoaștere a săvârșirii acesteia.

Întrucât fapta a fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin SP nr. 1. a J. B., definitivă pe data de (...), prin care inculpatul R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pe termen de 3 ani, în baza art.83 Cod penal, instanța de fond a revocat suspendarea condiționată a SP nr.1. a J. B. și a dispus executarea în întregime a pedepsei care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul R. A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.

Instanța a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod proc. penală s-a menținut starea de arest a inculpatului R. A., iar în temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...), la zi.

În latura civilă, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prev.de art.

998 Cod civil, în baza art.14 Cod proc.penală rap. la art.346 Cod proc.penală, instanța de fond l-a obligat pe inculpatul R. C. E. la plata către partea civilă M. V., domiciliat în com.J. B. nr.401/A, jud. B.-Năsăud, a sumei de 800 lei reprezentând contravaloare bunuri furate, către partea civilă P. A., domiciliat în com.J. B., str.P. nr.388, jud. B.-Năsăud, a sumei

1000 lei reprezentând contravaloare bunuri furate și către partea civilă N.

E., domiciliat în com.J. B., str.Bisericii nr. 290, jud. B.-Năsăud, a sumei de

150 lei reprezentând contravaloare bunuri furate.

În baza art.14 Cod proc.penală rap. la art.346 Cod proc.penală, instanța i-a obligat pe inculpații R. C. E. și R. A. la plata în solidar către partea civilă N. E., domiciliat în com.J. B., str.Bisericii nr.290, jud. B.-

Năsăud, a sumei de 350 lei reprezentând contravaloare bunuri furate, către partea civilă H. V., domiciliat în com.J. B., str.M. nr.54, jud. B.-Năsăud, a sumei de 1000 lei reprezentând contravaloare bunuri sustrase, către partea civilă I. O., domiciliat în com.P. B., nr.87, jud. B.-Năsăud, a sumei de 15 lei și către partea civilă S. I., domiciliat în com.P. B. nr.507, jud. B.-Năsăud, a sumei de 1500 lei reprezentând contravaloare bunuri furate.

Instanța a constatat că părțile vătămate S. M., domiciliată în com.Livezile, sat D. nr.105/a jud. B.-Năsăud, și S. S., domiciliat în com.J.

B., str.M. nr.51, jud. B.-Năsăud, nu s-au constituit părți civile în cauză.

Întrucât partea vătămată S. M. nu s-a mai constituit parte civilă deși prejudiciul său în sumă de 200 lei nu a fost recuperat, în baza art.118 Cod penal instanța a dispus confiscarea sumei de 200 lei de la inculpatul R. C. E.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpatul R. C. E. la plata către stat a sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu cuvenit av.Ceuca Corina în faza de urmărire penală și suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu av.Cîrceie Fabiola în faza de judecată.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpatul R. A. la plata către stat a sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare din care suma de 200 lei reprezintă onorariu oficiu cuvenit av.Ceuca Corina în faza de urmărire penală și suma de 300 lei reprezintă onorariu oficiu av.Cîrceie Fabiola în faza de judecată.

Împotriva acestei sentințe inculpații R. C. E. și R. A. au declarat recurs, solicitând reducerea pedepselor aplicate. În plus, inculpatul R. A. a arătat că nu se face vinovat de comiterea tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.pen. pentru faptele pe care le-a recunoscut.

Analizând recursurile declarate, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate Curtea apreciază că acestea sunt nefondate.

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, din care a reieșit vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Fără a mai relua argumentele reținute în considerentele hotărârii atacate, argumente care în mod just au fundamentat soluția atacată, Curtea va reține că inculpatul R. C. E. a recunoscut în totalitate infracțiunile imputate, prevalându-se de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen. Această atitudine de recunoaștere sinceră a faptelor s-a materializat în cuantumul pedepselor aplicate de către prima instanță, care au fost orientate spre limita minimă prevăzută de lege în cuantumul redus cu o treime, deși inculpatul este recidivist. Din acest punct de vedere recursul inculpatului apare ca fiind nefondat, neimpunându-se aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, deoarece cea aplicată de prima instanță corespunde tuturor exigențelor prevăzute de art. 72 Cod penal.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul R. A., acesta apare de asemenea ca fiind nefondat, deoarece vinovăția acestuia a fost dovedită cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, în pofida poziției sale de nerecunoaștere a unora dintre acestea. Instanța de fond a argumentat în mod corect înlăturarea unor probe propuse în apărare de către inculpat și a analizat în mod corect probatoriul care, coroborat, a condus indubitabil la stabilirea vinovăției inculpatului. În aceste condiții și în condițiile în care inculpatul este recidivist, pedeapsa aplicată de prima instanță, orientată de altfel spre limita minimă prevăzută de lege, este corect dozată și nu se impune reducerea acesteia.

Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R. C. E. si R. A., împotriva sentinței penale nr. 1781 din 20 decembrie 2011 a J. B..

Potrivit articolului 88 Cod Penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. C. E. timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent si din cea aplicata inculpatului R. A. perioada din (...) la zi.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 600 lei (2x300) onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. se va dispune obligarea fiecărui inculpat la plata în favoarea statului a sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R. C. E. (fiul lui L. și I., născut la data de (...) în loc.Livezile, jud.B.-Năsăud, domiciliat în loc.Livezile, sat D., nr.106, județul B.-Năsăud, CNP 1.) si R. A., (fiul lui L. și I., născut la data de (...), în mun.B., jud. B.-Năsăud, domiciliat în loc.Livezile, sat D., nr.104, jud. B.-Năsăud, CNP 1.), deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1781 din 20 decembrie 2011 a J. B..

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R. C. E. timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent si din cea aplicata inculpatului R. A. perioada din (...) la zi.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 600 lei (2x300) onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpați să plătească, fiecare în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. R. A. D. L. C. V.

T. G.

G.IER,

Red.A.D.L.

Dact.H.C./5 ex./(...) Jud.fond: C.u M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 166/2012, Curtea de Apel Cluj