Decizia penală nr. 1667/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
D. P.Ă NR.1667/R/2012
Ședința publică din 26 noiembrie 2012
I. compusă din:
PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
M. Ș.
GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul revizuient L. R. împotriva sentinței penale nr.35/CC din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect ultraj - revizuire fond.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul revizuient L. R., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.L. M., din cadrul
Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul revizient arată că dorește să își retragă recursul, poziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 11.
Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul revizuient L. R., solicită a se lua act de voința condamnatului.
Reprezentantul M.ui P., susține aceleași concluzii.
Condamnatul revizuient L. R., solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 35/CC din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei C. N. pronunțată în dosar nr.(...), în temeiul art. 403 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 394 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat L. R., fiul lui V. și E. , născut la data de (...), în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, cu privire la sentința penală nr. 705/2010 a Judecătoriei C.-N. pronunțată în dosar nr. (...), definitivă prin decizia penală nr. 224/R/(...) a Curții de A. C.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală s-a obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește repararea erorilor unei hotărâri judecătorești penale, rămasă definitivă.
În continuare, a constatat că prin sentința penală nr. 705/(...) pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...) revizuientul a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj prev. și ped. de art. 239 al. 1și 5 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b C. pen. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru fiecare infracțiune.
În baza art. 33 lit. a C. pen. instanța a constatat că cele două infracțiuni de ultraj pentru care a fost condamnat prin sentința penală mai sus menționată, sunt concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 423/(...) a Judecătoriei C.-N. în dosarul (...), definitivă prin neapelare la data de (...).
În baza art. 36 al. 1 rap. la art. 34 lit. b C. pen. instanța a contopit cele două pedepse de câte 1 an închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare în final stabilind pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final urmând ca inculpatul revizuient să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție.
A dedus perioada arestării începând cu data de (...) la zi.
Împotriva acelei sentințe penale a declarat apel inculpatul solicitând în principal achitarea întrucât nu a săvârșit fapta, iar în subsidiar înlăturarea sporului de pedeapsă ca fiind nejustificat.
Prin D. penală nr. 470/A/(...) din data de (...) a T.ului C. a fost admis apelul declarat și a desființat Sentința penală nr. 705/(...) cu privire la cuantumul sporului de pedeapsă aplicat pedepsei rezultante și rejudecând în aceste limite, a menținut pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, care a fost respins ca nefondat prin D. penală nr. 224/R/(...) a Curții de A. C.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că acesta a mai formulat anterior o cerere de revizuire, întemeiată pe un motiv social (unic întreținător al familiei și tatăl a doi copii minori), care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința penală nr.
15/2011 a Judecătoriei C.-N..
Verificând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulată, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art.396, 397 alin.1 și 2 și 398 Cod procedură penală, aceasta fiind formulată în scris de către condamnatul L. R. și adresată P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ca organ de urmărire penală corespunzător instanței care a soluționat cauza în primă instanță.
I. a mai reținut că, după formularea prezentei cereri de revizuire, în urma efectuării actelor de cercetare, în baza art. 399 C. Parchetul de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca a întocmit referatul nr. 713/III/6/2011 din data de (...), prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât raportat la motivele invocate în cerere, în speță nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen.
Examinând în acest context prezenta cerere de revizuire, instanța a precizat în prealabil că judecarea acesteia, potrivit art.397 și urm. Codul de procedură penală, se realizează în două etape: admiterea în principiu și judecarea cauzei în fond.
În conformitate cu dispozițiile art.402 și art.403 alin.1 Cod procedură penală, astfel cum acestea au fost modificate prin L. nr.202/2010, la primirea lucrărilor trimise de procuror, președintele instanței fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, admisibilitate în principiu care se examinează în camera de consiliu f ăr ă c itare a p ăr ț ilor și fără participarea procurorului. I. examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Având în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual, stabilind anumite condiții pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, respectiv: a) să fie atacate doar hotărâri definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, potrivit art.393 Cpp; b) să fie introdusă în termenul prevăzut de lege prin dispozițiile art. 398 C.; c) să fie formulată de către persoanele prevăzute de lege, în baza art. 396 C.; d) să se sprijine pe unul dintre motivele arătate la art. 394 C. și care dacă ar fi admis ar conduce la pronunțarea unei soluții diametral opuse, radical diferită de cea supusă revizuirii, respectiv:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
- un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
- când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Astfel, calea extraordinară de atac a revizuirii se promovează în condiții procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac, tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituție juridică, datorată aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre penală definitivă și care își produce efectele. Apare evidentă intenția legiuitorului de a nu permite reformarea unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de judecată care nu au putut fi înlăturate pe calea recursului. Orice altă interpretare a revizuirii, în afara celei restrictive, este eronată, pentru că, în caz contrar s-ar deschide calea desființării oricărei sentințe definitive, ceea ce ar contraveni însuși scopului procesului penal.
Analizând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză prin prisma condițiilor de admisibilitate stabilite de legiuitor, instanța a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiții. Astfel, revizuientul, care a avut calitate de parte în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, este îndreptățit să formuleze o cerere de revizuire, el făcând parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 396
C. proc. pen.; de asemenea, cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art.
398 C. proc. pen.; sentința penală atacată este susceptibilă a fi supusă revizuirii, întrucât corespunde exigențelor rezultate din interpretarea prevederilor art. 393 C. proc. pen., din moment ce a rămas definitivă la data de (...), iar prin pronunțarea ei a fost soluționat fondul cauzei, dispunându-se condamnarea inculpatului.
În schimb, referitor la condiția de admisibilitate ce privește motivele pentru care se poate formula o cerere de revizuire, instanța a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
Astfel, revizuientul a invocat în susținerea cererii sale faptul că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, motiv care nu se regăsește în niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 alin. 1 lit. a-e din Codul de procedură penală. În plus, acesta a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege, soluția de condamnare dată de prima instanță fiind menținută de instanțele superioare.
În aceste condiții, în temeiul art. 403 alin. 3 Cod de procedură penală raportat la art. 394 Cod procedură penală coroborat cu D. nr. LX(60) a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii, constatând că din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, reținând caracterul juridic al revizuirii - respectiv cale extraordinară de atac prin care sunt atacate hotărâri definitive care conțin grave erori de fapt - ce poate fi promovată numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, instanța a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de către revizuentul L. R..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală s-a obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal condamnatul revizuient L. R. solicitând ai fi înlăturat sporul de un an închisoare ce i-a fost aplicat de către instanța fondului prin sentința penală nr.
705/1 septembrie 2010 a Judecătoria Cluj-Napoca pronunțată în dosarul nr. (...).
În ședința publică din 26 noiembrie 2012 condamnatul revizuient L. R. a solicitat instanței de control judiciar să ia act de retragerea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 35/CC/(...) a Judecătoriei C.-N.. Această poziție procesuală a inculpatului a fost consemnată în procesul verbal existent la fila 11.
Având în vedere poziția neechivocă exprimată de către inculpat raportat la prevederile art. 369 coroborat cu art. 3854 alin.2 C. pr. pen. și constatând că nu mai există investirea de a soluționa calea de atac promovată de către inculpat, instanța de control judiciar a luat act de solicitarea recurentului conform dispozitivului.
A fost obligat recurentul revizuient în baza art. 192 alin.2 C. pr. pen. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMEL LEGII
D E C I D E:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul revizuient L. R., fiul lui V. si E., născut la (...), deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 35/CC din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei C.-N..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul
M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat L. M.
Obligă pe recurentul revizuient să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
L. M. ANA C. | M. Ș. | M. B. |
Red. M.Ș./dact.V.R.
2 ex./ (...) Jud.fond. M. D. A.
← Decizia penală nr. 1805/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 97/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|