Decizia penală nr. 1805/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1805/R/2012

Ședința publică din 17 decembrie 2012

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

M. Ș.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către asigurătorul S. R. A. V. împotriva sentinței penale nr.190 din (...) a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul D. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al.1,3 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. V., av. M. G. și apărător ales av.Maxim A. și apărătorul părții civile K. F., av. P. A., toți avocații din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpatul D. V., partea civilă S. C. de U. D. F., partea responsabilă civilmente S. P. J., partea civilă K. F. și asigurătorul S. ";. R. A. VIG ";.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul D. V., solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda plata onorariului avocațial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.

Curtea, pune în discuție competența de soluționare a recursului formulat de asigurătorul S. ";. R. A. VIG ";., raportat la încadrarea juridică reținută, respectiv art.184 al.1,3 C., competența de soluționare a cauzei potrivit art.27 pct.3 C.pr.pen., revenind tribunalului.

Față de această excepție, Curtea acordă cuvântul părților. Apărătorul ales al inculpatului D. V. solicită admiterea excepției. Apărătorul părții civile K. F., de asemenea, solicită admiterea excepției. Reprezentantul M.ui P., susține aceleași concluzii

C U R T E A

Prin sentința penală nr. nr.190 din (...) a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosar nr.(...), s-a dispus, în baza art. 184 alin. 1 și 3 C. condamnarea inculpatului D. V. - fiul lui C. și M., născut la data de (...) în Jubou, jud. Sălaj, posesor al C.I. seria SX nr. 2. eliberată de S. J., CNP 1., studii 8 clase, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în J., str. A. I. nr. 25, bl. I 20, ap.10, jud. Sălaj, la pedeapsa de: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 71 C. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a C.

În baza art. 81 și 71 alin. final C. s-a suspendat condiționat executarea atât a pedepsei principale, cât și a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.

În baza art. 359 C.Pr.Pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 C. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art.14 și 346 C.Pr.Pen. rap. la art. 998 C. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. ". J., cu sediul în oraș J., str. S., nr. 35, jud. Sălaj, la plata sumei de 200.000 HUF cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale și a sumei de 8.000 euro cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă K. F., cu domiciliul procesual ales în C.-N., str. M. V., nr. 28, jud. C., sume plătibile în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății, respingând celelalte pretenții civile.

În baza art. 313 din OUG 72/2006 a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. ". J. la plata sumei de 523,34 lei către S. C. de U. „. dr. O. F. C.-N., cu sediul în C.-N., str. C., nr. 5, jud. C., cu dobânda legală din prima zi următoare datei externării, (...), până la achitarea integrală a debitului cu titlul de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 193 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S. ". J. la plata sumei de 900 lei către partea civilă

K. F. cu titlul de cheltuieli judiciare parțiale.

În baza art. 191 alin. 1 și 3 C.Pr.Pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 7 din legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.ul Național de D. G. J.

Sentința, s-a stabilit că este opozabilă asiguratorului S. ". R. A. S., cu sediul în C.-N., str. C.ilor, nr. 20-22, jud. C..

S-a reținut în esență că, inculpatul D. V., la data de (...), în timp ce conducea autoutilitara marca ROMAN, cu nr. (...), pe DJ 103 K din direcția Gârbău - Căpușu Mare, a trecut pe contrasens, acroșând autoturismul marca SUZUKI, condus regulamentar de către partea vătămată K. F., care în urma accidentului produs, a suferit leziuni corporale ce au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs asigurătorul S. R.

A. V., solicitând casarea acesteia sub aspectul laturii civile a cauzei, soluția pe latura civilă fiind considerată netemeinică și nelegală.

Curtea constată că este necompetentă material a soluționa prezentul recurs, în raport cu noile reglementării din Codul de procedură penală aduse prin L. nr.202/2010.

Astfel, potrivit art.27 pct.3 C.pr.pen., așa cum a fost modificat prin L. nr.202/2010 - în vigoare de la 25 noiembrie 2010 - tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ori, infracțiunea dedusă judecății - cea prev. de art.184 alin.1,3 C. - este una dintre cele pentru care, punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, conform art.184 alin.5

C.pr.pen.

Așa fiind, în baza art.42 C.pr.pen. rap. la art. 27 pct.3 C.pr.pen., se va declina în favoarea T.ului C. competența soluționării recursului declarat de asigurătorul S. A. R. A. VIG S. împotriva sentinței penale nr.190 din (...) a

Judecătoriei Huedin.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de

50 lei, onorariu parțial apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ pentru av. M. G..

Văzând și dispoz. art.192 alin.3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Declină în favoarea T.ului C. competența soluționării recursului declarat de asigurătorul S. A. R. A. VIG S. împotriva sentinței penale nr.190 din (...) a Judecătoriei Huedin.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei, onorariu parțial apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ pentru av. M. G..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI L. M. ANA C. M. Ș.

GREFIER M. B.

Red./Dact.A.C.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1805/2012, Curtea de Apel Cluj