Decizia penală nr. 167/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 167/A/2012
Ședința publică din 03 octombrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R.
JUDECĂTORI : A. D. L.
G. : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare apelul declarat de condamnatul C. I. A. împotriva sentinței penale nr. 399 din 07 august 2012 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 105 din (...) pronunțată în dosarul nr. 7034/2002 al T.ui M..
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă condamnatul C. I. A., deținut în Penitenciarul Gherla, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat O. P. I.a, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar (f. 13 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Condamnatul C. A. menține apelul formulat, se declară de acord cu asistența judiciară asigurată din oficiu și învederează că potrivit dispozițiilor art.
50 Cod procedură penală există obligativitatea abținerii în caz de incompatibilitate, sens în care a invocat în cursul ședinței de judecată incompatibilitatea procurorului de a participa la soluționarea cererii de revizuire formulată, acesta fiind unul dintre motivele de recurs.
Se depun prin apărător două înscrisuri întocmite de către revizuent.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului invocă dispozițiile art. 403 Cod procedură penală, respectiv soluționarea în alte condiții a cererii de revizuire, în camera de consiliu și nu în ședință publică, cu mențiunea că aceasta a fost soluționată de către instanță fără respectarea procedurilor legale, astfel încât solicită casarea și rejudecarea cererii. Mai arată că cererea de revizuire nu este motivată, însă apreciază că instanța ar putea reține incidența disp. art. 394 lit. a Cod procedură penală.
Reprezentanta M.ui P. apreciază că cererea de revizuire formulată este nefondată, nefiind prezente elementele noi invocate, cu mențiunea că acestea au fost analizate de către prima instanță de judecată.
Raportat la incompatibilitatea invocată și nesoluționarea cererii de recuzare consideră că nu se înscriu în cauzele limitativ prevăzute de lege pentru întemeierea unei cereri de revizuire și că soluția pe fond este corectă.
Referitor la soluționarea cererii de revizuire în alte condiții procedurale decât cele prev. de art. 403 Cod procedură penală arată că din conținutul sentinței rezultă că nu s-a realizat analiza admisibilității în principiu, în camera de consiliu. A. în vedere că prin nerespectarea procedurii prevăzută de art. 403
Cod procedură penală nu s-au cauzat vătămări vreunei părți, precum și dispozițiile art. 197 Cod procedură penală, care prevăd că nerespectarea condițiilor de publicitate a ședinței de judecată atrage nulitatea absolută a judecății, apreciază că se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea, consideră că, pe fond, cererea de revizuire nu este fondată întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute de textul de lege.
Condamnatul - revizuent C. I. A., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile expuse de către apărătorul din oficiu și se declară de acord cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.399 din 07 august 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă cererea formulată de condamnatul C. A., în prezent deținut în Penitenciarul Baia Mare privind revizuirea sentinței penale nr. 105 din (...) a T.ui M..
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Lupșe M.ela.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de 1. iulie 2002, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a aplicat cu intensitate multiple lovituri cu pumnii la nivelul feței și a capului victimei (mama sa) cauzându-i leziuni în urma cărora a decedat.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei bronhopneumonii, complicației unui traumatism cranio-cerebral acut cu hematom subdural operat și contuzie cerebrală, leziunile traumatice putând fi produse prin loviri active repetate cu corp contondent dur. Se concluzionează că există legătură de cauzalitate directă între agresiunea suferită în 1. iulie 2002 și deces.
Reținând vinovăția inculpatului prima instanță a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa mai sus arătată. Hotărârea a fost atacată cu apel, iar apoi s- a formulat recurs, sentința rămânând definitivă prin decizia nr. 183 din 14 ianuarie 2004 pronunțată de Î.C.C.J. - Secția penală.
Prin prezenta cerere de revizuire formulată, în esență, revizuientul a arătat că există date și elemente noi pe care instanțele care au cercetat cauza nu le-au cunoscut la momentul pronunțării hotărârilor, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, cauza decesului victimei fiind o culpă medicală.
Raportat la toate aceste susțineri, tribunalul a apreciat că motivele invocate ca temei al formulării cererii de revizuire au fost avute în vedere de către instanța de fond, care a pronunțat hotărârea de condamnare, fiind verificate inclusiv în căile de atac de către instanțele de control judiciar.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că cererea petentului de revizuire a hotărârii prin care a fost condamnat este nefondată nefiind îndeplinite condițiile art. 394 Cod procedură penală urmând a fi respinsă ca atare.
Ca o consecință a respingerii cererii, petentul a fost obligat să plătească și cheltuieli judiciare conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, revizuientul criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea căii de atac promovate, revizuientul a învederat faptul că deși a invocat un caz de incompatibilitate a procurorului nu a fost ascultat și nici nu s-a soluționat cererea sa. Un alt motiv de apel a fost acela că nu a fost respectată procedura prevăzută de art.403 C. și anume faptul că, în mod nelegal, judecata cererii de revizuire a avut loc în ședință publică și cu participarea părților deși în mod corect trebuia să se desfășoare în cameră de consiliu, fără citarea părților.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Mai întâi cu privire la excepțiile invocate de apelant în motivele de apel formulate oral, curtea constată că acestea sunt neîntemeiată.
Astfel, din memoriul depus de revizuient la dosarul cauzei precum și din practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 31 iulie 2012 nu rezultă existența vreunui caz de incompatibilitate a procurorului reclamat de revizuient și nici vreo cerere de recuzare a acestuia, asupra căreia să fie obligată instanța să se pronunțe.
Apoi, în ceea ce privește procedura de desfășurare a ședinței de judecată, se observă că aceasta s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.403 C., fiind vorba de o ședință publică, cu citarea părților, care au avut astfel posibilitatea să părților de a pune concluzii.
Potrivit art.403 alin.1 C. admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanță, în cameră de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
Conform art.197 alin.2 C. dispozițiile relative la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, art.6 CEDO prevede ca una dintre cerințele procesului echitabil să fie publicitatea ședinței de judecată.
Coroborând textele de lege invocate, văzând și jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție care a statuat că nerespectarea unei astfel de cerințe atrage nulitatea hotărârii numai atunci când se dovedește că s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, curtea apreciază că aspectul invocat de apărare atrage doar nulitatea relativă, fiind evident că regula unui proces echitabil este desfășurarea acestuia în ședință publică, excepția fiind nepublicitatea ședinței.
Mai mult decât atât, apreciem că modul în care s-a desfășurat ședința de judecată, cu citarea părților, participarea procurorului și asigurarea asistenței juridice a revizuientului nu a adus nicio vătămare revizuientului, acesta având posibilitatea de a-și susține personal cererea.
În ceea ce privește fondul recursului, apreciem că acesta este nefondat.
Motivul invocat de revizuient în cererea sa inițială și anume faptul că există date și elemente noi pe care instanțele care au cercetat cauza nu le-au cunoscut la momentul pronunțării hotărârilor, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, cauza decesului victimei fiind o culpă medicală, a fost avut în vedere de instanța de fond la momentul soluționării în fond a cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele art.394 lit.a C.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.379 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat apelul declarat.
Va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul C. I. A. (fiul lui I. și A., născut la 17 noiembrie 1957 în Săsar, jud. M.) deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 399 din 7 august 2012 a T.ui M..
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. |
M. R. A. D. L. | L. A. S. |
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./(...) Jud.fond.G. O
← Decizia penală nr. 782/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 927/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|