Decizia penală nr. 1689/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1689/R/2012
Ședința publică din 29 noiembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. P. - judecător JUDECĂTORI : V. G.
: M. B. GREFIER : D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de SC E. R. A. R. SA împotriva sentinței penale nr.278 din 13 iunie 2012 a Judecătoriei T., privind pe inculpatul J. J., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa prev si ped de art. 184 alin 2 si 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.M. I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, apărătorul asiguratorului de răspundere civilă, av.A. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și apărătorul ales al părții civile L. I., av.S. M. B., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile S. M. T., C. de O. C. și L. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul ales al asiguratorului de răspundere civilă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea cuantumului despăgubirilor morale și materiale acordate părții civile L. I. S. că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, deși se reține ca temei de drept dispozițiile privind vătămarea corporală din culpă.
Cu privire la latura civilă, arată că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 25.000 lei și 8600 lei, însă Judecătoria Turda a acordat mai mult decât s-a cerut și anume 25.000 euro daune morale și 15,024 lei daune materiale. Constituirea de parte civilă se face potrivit art.15 C.pr.pen. până la citirea actului de sesizare. La dosar nu există vreo cerere formulată de partea civilă prin care să solicite majorarea pretențiilor financiare. S. că instanța de fond a acordat cu titlu de daune materiale câștigul nerealizat de partea civilă, însă conform scriptului depus la dosar (f.84), aceasta era angajată pe perioadă determinată, contractul urmând să înceteze cu o zi înainte de producerea accidentului. Solicită a fi obligat inculpatul la plata daunelor materiale în măsura în care au fost dovedite și reducerea cuantumului daunelor morale.
Apărătorul părții civile solicită respingerea recursului declarat de asigurator ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. S. că daunele morale și cele materiale care au fost acordate de instanța fondului nu au un caracter exagerat și nici nu reprezintă o pedeapsă pecuniară împotriva inculpatului. S-a susținut că precizarea constituirii de parte civilă nu s-a făcut în termen, însă solicită a se constata că aceasta a avut loc la (...), iar citirea actului de sesizare a avut loc la (...). Suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune materiale a fost dovedită cu acte la dosar, iar suma acordată cu titlu de daune morale este pe deplin justificată, având în vedere vârsta fragedă a părții vătămate și împrejurarea că aceasta a fost nevoită să-și întrerupă serviciul și să treacă de la o școlarizare bugetară la una cu taxă. Deci atât viața profesională, cât și cea personală au fost afectate. În concluzie, solicită respingerea recursului declarat de asigurator și obligarea acesteia la cheltuieli judiciare, în sumă de 2400 lei reprezentând onorariul avocațial.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului declarat de asigurator, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se reducă daunele materiale și morale acordate părții civile.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de asigurator ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.278 din 13 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria
Turda în dosarul nr.(...), în baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art.
3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP. A fost condamnat inculpatul J. J. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
64 lit.a teza a II-a C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 14- art. 346 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 998-999 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partile civile și, în consecință, obligat inculpatul la plata in favoarea partlori civile L. I. P. a sumei de 15.024
Iei, reprezentând daune materiale, obligă inculpatul la plata in favoarea partii civile L. I. P. a sumei de 25.000 Euro reprezentând daune morale, obligă inculpatul la plata in favoarea partii civile I. R. de G. H. P. Dr. O. F. a sumei de
4.441,57lei și a dobânzilor legale aferente reprezentând daune materiale și obligă inculpatul la plata in favoarea partii civile S. M. T. a sumei de 620,8 lei și a dobânzilor aferente reprezentând daune materiale.
Prezenta este opozabilă . S. E. R. A. R. S..
În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de în data de (...), în jurul orelor 05,10, organele de poliție din cadrul Poliției mun.T. , au fost sesizate despre faptul că, pe str.C.ului din mun.T. s-a produs un accident rutier,soldat cu victime omenești.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat că , accidentul rutier a avut loc pe str.C.ului din mun.T. ,în dreptul imobilului nr.7A , fiind comis de către inculpatul J. J., care în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Nova cu nr. de înmatriculare (...), din direcția C.-N. spre C. T., nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate L. I. P., care era angajată în mod regulamentar, în traversarea străzii pe marcajul pietonal, dinspre dreapta spre stânga a direcției de deplasare a autoturismului condus de inculpat ,fapt ce a avut drept consecință , lovirea părții vătămate cu partea frontală stângă a autoturismului. Victima a fost preluată pe capotă și proiectată pe carosabil în partea lateral stânga, a autoturismului . Impactul a avut loc , pe sensul de mers al inculpatului, în apropiere de axul drumului .
Accidentul s-a produs în jurul orelor 5,00 , pe un drum public dispus în aliniament, pe care se desfășoară circulația în două sensuri ,cu câte o bandă pe fiecare sens, în condiții de carosabilul uscat, pe un sector de drum semnalizat regulamentar cu indicatorul rutier și marcajul transversal , privind semnalizarea trecerii pentru pietoni.
Constatările din procesul verbal întocmit de organele de poliție ,privind împrejurările de comitere a faptei , se coroborează cu declarația părții vătămate L. I. P. , a martorilor care o însoțeau pe aceasta, respectiv B. C. A. și I. F. , precum și cu declarația inculpatului.
Inculpatul a fost testat cu aparatul alcotest și i s-au recoltat probe biologice,constatându-se că,nu se afla sub influența băuturilor alcoolice
(f.33,35).Totodată , după evenimentul rutier ,autoturismul marca Dacia Nova cu nr. de înmatriculare (...) a fost supus unei inspecții tehnice și s-a stabilit că ,este corespunzător din punct de vedere tehnic .
In urma accidentului rutier, partea vătămată L. I. P. , a suferit leziuni corporale fiind transportată de urgență și internată la S. mun.T. cu fractură col humeral stâng , fractură ram ischio-pubian stg., TCCminor grad.I , plagă excoriată facială iar ulterior a fost transferată la S. de ortopedie și traumatologie C. N.. Potrivit certificatului medico-legal 6812/I/a/1311/(...) emis de IML C. N. (completat la data de (...)), leziunile corporale s-au putut produce în cadrul unui accident rutier și au necesitat pentru vindecare 65 de zile de îngrijiri medicale.(f.20)
Inculpatul recunoaște săvârșirea faptei. Cu privire la împrejurările de comitere a faptei , a declarat că ,în data de (...) în jurul orelor 2,00 , a condus autoturismul său , de la domiciliu situat în loc.O. cu intenția de a ajunge în mun.Brașov, fiind însoțit de fiul său J. Ianoș. Când a ajuns în mun.T. , în jurul orei 05,00 , deplasându-se spre C. T. , a văzut un indicator de presemnalizare pentru trecere de pietoni și a realizat că va urma o trecere de pietoni, astfel că a rulat cu o viteză care nu a depășit 50km/h, dar cu toate acestea când a ajuns la marcajul pietonal, a văzut prea târziu pietonul aflat în traversarea străzii și deși a frânat nu a putut evita impactul.
În drept fapta inculpatului din data de (...) , care urmare a nerespectării dispozițiilor legale ale art. 135 lit.h) din Regulamentul pentru aplicarea OUG195/2002 și art. 48 din OUG195/2002 rep., a pricinuit vătămări corporale părții vătămate, pentru a cărei vindecare au fost necesare 65 zile de îngrijiri medicale , întrunește elementele constitutive a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 cp.
Culpa inculpatului , constă în nerespectarea prevederilor art. 135 lit.h din
Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 conform cărora „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere (...)pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului" și ale art. 48 din OUG 195/2002 rep. conform căruia"conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță". Din actele de la dosar , rezultă că între conduita inculpatului în calitate de conducător auto și rezultatul produs,respectiv leziunile corporale ale victimei, există raport de cauzalitate.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a tinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72
Cod penal, 320 ind.1 C.pr.pen. si in acest context de poziția sincera a acestuia, de lipsa antecedenței penale și de incidența circumstanțelor atenuante
Astfel in baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 al. 1 - 4
și al. 7 CPP. A fost condamnat inculpatul J. J. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
64 lit.a teza a II-a C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 14- art. 346 alin. 1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 998-999 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partile civile și, în consecință, obligat inculpatul la plata in favoarea partlori civile L. I. P. a sumei de 15.024
Iei, reprezentând daune materiale, obligă inculpatul la plata in favoarea partii civile L. I. P. a sumei de 25.000 Euro reprezentând daune morale, obligat inculpatul la plata in favoarea partii civile I. R. de G. H. P. Dr. O. F. a sumei de
4.441,57lei și a dobânzilor legale aferente reprezentând daune materiale și obligat inculpatul la plata in favoarea partii civile S. M. T. a sumei de 620,8 lei și a dobânzilor aferente reprezentând daune materiale.
Prezenta a fost opozabilă S. E. R. A. R. S..
În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. E. R. A. R. S. prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțând o nouă hotărâre să fie reduse despăgubirile materiale și morale acordate părții civile.
În motivele de recurs s-a arătat că partea civilă a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 25.000 lei cu titlu de daune morale și 8600 lei cu titlu de daune materiale.
Instanța de fond a acordat părții civile suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 15.024 lei cu titlu de daune materiale.
Constituirea de parte civilă se realizează potrivit art.15 C.p.p. până la citirea actului de sesizare. La dosar nu există vreo cerere formulată de partea civilă prin care să solicite majorarea pretențiilor civile.
Instanța de fond a acordat despăgubiri civile peste sumele solicitate de partea vătămată , respectiv câștigul nerealizat , deși aceasta a depus la dosar un înscris din care rezulta că era angajată pe perioadă determinată, care a încetat cu o zi înainte de producerea accidentului.
Față de aceste împrejurări s-a solicitat ca inculpatul să fie obligat la plata despăgubirilor civile, doar în măsura în care acestea au fost dovedite și să fie redus cuantumul daunelor morale.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de S. E. R. A. R. S. precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că la data de 30 iulie 2010 ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice inculpatul J. J. în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Nova cu nr. de înmatriculare (...) din direcția C.-N. spre C. T., nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate L. I. P. , care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni , accidentând-o pe aceasta din urmă, care a suferit leziuni corporale vindecabile în 65 zile de îngrijiri medicale.
Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 C.p.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a disp. art.320/1 C.p.p.
Solicitarea S. E. R. A. R. S. de reducere a cuantumului despăgubirilor materiale și a daunelor morale acordate părții vătămate, este neîntemeiată.
Referitor la constituirea de parte civilă în termenul prevăzut de lege sau majorarea cuantumului despăgubirilor civile, solicitate de partea vătămată, se rețin următoarele:
La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2011 partea vătămată și-a precizat constituirea de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 15.024 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale.
Daunele materiale solicitate de partea vătămată se compun din 1130 lei cheltuieli de transport, 1000 lei cheltuieli cu medicamente, 1300 lei cheltuieli medicale, 1000 lei cheltuieli cu alimentația specială pe o perioadă de 30 de zile cât aceasta a fost imobilizată la pat, 500 lei plata unei persoane care a îngrijit-o pe partea vătămată pe perioada imobilizării la pat, 3459 lei salariul neîncasat pe perioada august 2010-15 ianuarie 2011, 4135 lei salariul minim pe economie pe perioada 15 ianuarie 2011 - mai 2011 și 2500 lei taxa de școlarizare.
Referitor la taxa de școlarizare partea vătămată a arătat că datorită accidentului produs de inculpat a pierdut un an de facultate și a solicitat suma de 2500 lei aferentă anului de facultate pierdut de aceasta (taxa de școlarizare).
Primul termen de judecată cu procedură completă la care a fost audiat inculpatul a fost termenul din 15 februarie 2012, astfel că constituirea de parte civilă s-a realizat anterior primului termen de judecată, iar susținerile societății de asigurare referitoare la neconstituirea în termen a părții civile sau a majorărilor solicitate de aceasta, sunt neîntemeiate.
Despăgubirile materiale acordate părții civile au fost stabilite de către instanța de fond în baza actelor depuse la dosar și a martorilor audiați în cauză pe latură civilă a cauzei, din care rezultă că partea civilă a fost imobilizată la pat o perioadă de cca.30 de zile și că pe această perioadă a avut nevoie de o persoană care să o îngrijească.
Potrivit declarațiilor martorelor B. M. și N. V. partea vătămată a avut nevoie de o alimentație specială , de medicamente, care au fost suportate de partea vătămată și că aceasta din urmă a efectuat mai multe deplasări cu autoturismul la unitățile sanitare din C. pentru control medical, că în perioada de îngrijiri medicale partea vătămată a împrumutat sume de bani de la cei doi martori sume care au fost folosite pentru cumpărarea de alimente, medicamente și transportul părții vătămate la unitățile sanitare (f.98-99 dosar fond).
Corespunde adevărului că la dosar s-a depus un contract de muncă pe durată determinată, care expira la data de 31 iulie 2010, iar accidentul produs de inculpat a avut loc la data de 30 iulie 2010, cu o zi înainte de expirarea contractului de muncă privind pe partea vătămată.
Potrivit dispozițiilor punctului 6 din contractul de muncă, acesta încetează la data de 31 iulie 2010, însă durata contractului poate fi prelungită prin act adițional la acesta, de unde rezultă că partea vătămată avea posibilitatea să-și prelungească contractul de muncă la expirarea duratei pentru care acesta a fost încheiat în condițiile stipulate în contract.
Referitor la cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părții vătămate în sumă de 25.000 euro, apreciem că acestea nu sunt exagerate, raportat la condițiile în care s-a produs accidentul, respectiv accidentarea părții vătămate pe o trecere de pietoni, că aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 65 zile de îngrijiri medicale, că o perioadă de cca.30 de zile a fost imobilizată la par, având nevoie de un asistent personal care să o îngrijească, că aceasta a pierdut un an de facultate și raportat la vârsta părții vătămate, care este o persoană tânără și care a fost supusă unor traume psihice , având nevoie de îngrijiri speciale, de o alimentație suplimentară, de tratamente medicale și deplasări la unitățile sanitare , suma acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale este în măsură să compenseze măcar în partea suferințele psihice la care a fost supusă partea vătămată.
Având în vedere că partea vătămată s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege și că nu se impune reducerea cuantumului daunelor materiale și a daunelor morale acordate acesteia, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de S. E. R. A. R. S. împotriva sentinței penale nr.278 din 13 iunie 2012 a Judecătoriei T. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.193 C.p.p. societatea de asigurare urmează să plătească părții civile suma de 2400 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial achitat de aceasta apărătorului angajat în recurs.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. societatea de asigurare urmează să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. E. R. A. R. S. împotriva sentinței penale nr. 278 din 13 iunie 2012 a Judecătoriei T..
Obligă pe recurent să plătească intimatei L. I. P. suma de 2400 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurentul E. să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. P. V. G. M. B.
GREFIER D. S.
Red.V.G./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.O. T.
← Decizia penală nr. 78/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 336/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|