Decizia penală nr. 227/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 227/R/2012
Ședința publică din 9 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B. - judecător JUDECĂTORI : V. G.
D. P.
G. : M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul T. G. împotriva încheierii penale f.n. din 31 ianuarie 2012 al T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), acesta fiind trimis în judecată pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit.a Cod penal, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat A. F. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpat cu consecința punerii în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate. În continuare se arată de apărătorul inculpatului că acesta nu prezintă un grad de pericol atât de ridicat pentru a nu putea fi judecat în libertate. Temeiurile avute la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă în prezent, ca atare nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul nu neagă ce s-a întâmplat, dar acesta nu a dorit să omoare partea vătămată și așa cum chiar el a afirmat în urma discuțiilor purtate cu acesta, dacă vroia să-l omoare o putea face dintr-o singură lovitură, însă a dorit să-i dea o corecție acesteia. Leziunile părții vătămate nu au fost așa grave încât să îi pericliteze viața.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a constatat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare, cel prevăzut de art 148 lit f Cod procedură penală și impune în continuare privarea de libertate a acestuia, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv este închisoare mai mare de 4 ani, iar raportat la natura și la gravitatea presupusei fapte pentru care acesta a fost arestat preventiv și apoi a fost trimis în judecată, prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, măsura preventivă luată și menținută față de inculpat apare justificată și prin prisma jurisprudenței C., Curtea, arătând în mod constant că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate:să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei.
În final, se arată de reprezentantul parchetului că, măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în această materie, iar temeiul care a stat la baza luării acesteia se menține, impunându- se în continuare menținerea acesteia.
Inculpatul T. G. având ultimul cuvânt, solicită revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea sa în stare de libertate.
C U R T E A : Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală f.nr.din (...), în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3001 Cod procedură penală a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T. G. (CNP 1., fiul lui G. și I. M. născut la data de (...) în Vișeu de S., județul M., domiciliat în Dragomirești, nr. 726 județul M., arestat preventiv, aflat la A. I. M.) și, în consecință, a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 26 ianuarie 2012 al P.ui de pe lângă
Tribunalul Maramureș dat în dosarul nr. 695/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpatul T. G. (CNP 1., fiul lui G. și I. M. născut la data de (...) în
Vișeu de S., județul M., domiciliat în Dragomirești, nr. 726, județul M., arestat preventiv, aflat la A. I. M.) pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit.a Cod penal și inculpata D. A. M. (CNP 2., fiica lui I. și A. V. născută la data de (...) în Dragomirești, județul M., domiciliată în Dragomirești, str. Al. Ivasiuc, nr. 3, județul M., arestat preventiv, aflat la A. I. M.) pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 20 Cod penal - art. 174 alin.1, art. 175 alin.1 lit. a și c Cod penal.
Inculpatul T. G. a fost cercetat în stare de arest preventiv.
Prin încheierea penală nr. 10 din (...) pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosarul nr (...) a fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului
T. G. pe o durată de 29 zile, începând cu data de 10 ianuarie 2012 și până la data 7 februarie 2012, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.
1/U din 10 ianuarie 2012.
În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, faptul la data de (...), cu premeditare, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate D. G. I., aplicându-i 7 lovituri cu toporul în zona capului, urmărind ori acceptând suprimarea vieții acestuia.
După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art. 160 raportat la art. 3001 Cod procedură penală, respectiv verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a constatat că măsura preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale și a tuturor garanțiilor procesuale.
T. a constatat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent (art. 148 lit. f Cod procedură penală) și s-a impus în continuare privarea de libertate a acestuia întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care a fost arestat preventiv este închisoare mai mare de 4 ani, iar raportat la natura și la gravitatea presupusei fapte pentru care acesta a fost arestat preventiv și apoi a fost trimis în judecată prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. De altfel, măsura apare în continuare oportună și prin prisma dispozițiilor art. 136 Cod procedură penală, buna desfășurare a judecății realizându-se cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Pe de altă parte, măsura preventivă luată și menținută față de inculpat apare justificată și prin prisma jurisprudenței C., Curtea arătând în mod constant că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă sunt cunoscute și nu pot fi negate: să împiedice persoana suspectă să fugă, să evite distrugerea unor probe, să împiedice săvârșirea unor noi infracțiuni sau, eventual, să-l protejeze împotriva furiei publicului sau a victimei.
T. a reținut că toate elementele evidențiate mai sus și consacrate de jurisprudența C. se regăsesc în prezenta cauză și, în consecință, măsura arestării preventive apare ca fiind justificată în continuare.
Întrucât măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în această materie, iar temeiul care a stat la baza luării măsurii ei se menține, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 Cod procedură penală și, în temeiul art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3001 Cod procedură penală se constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T. G. și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul T. G. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara vizată de art.145 și 1451 C.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr. 10 din 10 ianuarie 2012 a T.ui M., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. G., pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev de art. 20, 174, 175 lit. a) C.pen. constând în aceea că în seara zilei de 30 decembrie 2011, cu premeditare și ajutat de către învinuita D. A. i-a aplicat 7 lovituri cu toporul în cap părții vătămate D.
G., pentru a-i suprima viața.
Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Tribunalul Maramureș din 26 ianuarie
2012, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Maramureș la la 27 ianuarie 2012, iar la primul termen de judecată din 31 ianuarie 2012, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Maramureș că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f) C.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate D. G., .coroborate ce declarațiile martorilor S. I., I. V., F. V. S. A. și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală a victimei, respectiv cu raportul de constatare - test poligraf al inculpatului.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței C. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
S.ținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană
(cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai
2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din
Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației C. s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din C., verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei
2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f) C., Tribunalul Maramureș apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât tentativa la omor calificat se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care a recunoscut parțial comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic așa cum am arătat, dreptul recurentului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca în fața instanței de fond cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a-și dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de critică a fost acela că instanța nu a analizat din oficiu oportunitatea înlocuirii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, astfel că se justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.
Se va stabili onorariu ap. oficiu către Baroul de A. C., în sumă de 100 lei ce se va achita din FMJ.
Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentul va plăti statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezentând onorar apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. G., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 31 ianuarie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2012 .
G. red.PD/CA
4 ex. - (...) jud.fond.A. C.
| ← Încheierea penală nr. 78/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 78/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
