Decizia penală nr. 1733/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.1733/R/2012
Ședința publică din 6 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
G.: D. S.
DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM- Serviciul T. C., reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D.-M. B. N. împotriva încheierii penale din 27 noiembrie 2012 a T.ui M., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 105-D. din (...) al D. - B. T. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.
33 lit. a Cod penal, cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.P. C. M., din Baroul
Maramureș, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, apreciind că aceasta ar fi suficientă pentru a se asigura prezența inculpatului la judecată și nu există date că va încerca să comită noi infracțiuni. Pe de altă parte, inculpatul are nevoie de asistență medicală, iar în cauză sunt cercetate în libertate alte două persoane, deși li se rețin în sarcină aceleași infracțiuni și au deținut cantități de droguri similare. Solicită să se rețină că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și a colaborat cu organele de urmărire penală, iar urmărirea penală este finalizată. Astfel, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpatul este consumator de droguri, însă a realizat că acest fapt are consecințe negative asupra stării sale de sănătate, motiv pentru care s-a prezentat la o unitate sanitară, ocazie cu care i s-a eliberat o adeverință din care rezultă că suferă de tulburare de personalitate și stare de sevraj, care se datorează faptului că nu a mai consumat substanțele de care a devenit dependent. Această stare provoacă o tulburare, iar persoana devine irascibilă, condiții în care trebuie supus unor programe medicale integrate - tratament medicamentos, asistență psihologică și un program de reinserție socială. Pentru a beneficia de asistență medicală, solicită punerea de îndată în libertate a inculpatului. A. este căsătorit, soția lui administrează o societate comercială și nu a comis traficul de droguri pentru a obține venituri suplimentare.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect a fost menținută starea de arest a inculpatului, deoarece subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Astfel, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C., respectiv există indicii și probe că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, precum și cele prev.de art.148 lit.f C., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare, iar judecarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Prin decizia penală nr.1573/2012 a Curții de A. C. s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive, astfel că existența indiciilor cerute de art.143 C. a intrat în puterea autorității de lucru judecat. Cu privire la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, arată că săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui provoacă un impact negativ în rândul comunității, având în vedere numărul mare al acestor infracțiuni, sentimentul de insecuritate și neîncredere în autoritățile judiciare dacă cel care a comis astfel de fapte ar fi lăsat în libertate. Situația coinculpaților din dosar nu are relevanță în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de inculpat, însă solicită a se reține că situația acestora este diferită, inculpatul D. având antecedente penale.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A, Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală din (...) a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpatul D.-M. B. N. prin apărătorul ales.
În temeiul art. 160 rap. la art. 3. Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului D.-M. B. N. - CNP 1., fiul lui N. și Ana, născut la (...) în B. M., domiciliat în B. M. str. George Coșbuc nr. 32/29 județul M., aflat în A. IPJ M. și în consecință a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de (...) în dosarul nr. 105-D. al D.
- B. T. M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.-M. B. N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.
33 lit. a Cod penal.
La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată sub numărul (...), primul termen de judecată fiind fixat pentru data de 18 decembrie 2012.
Prin încheierea penală nr. 535 din (...), Tribunalul Maramureș a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului, dispunând luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. M. pe o durată de 30 de zile. U., prin încheierea penală nr.
1573/R/2012 din (...), Curtea de A. C. - Secția penală și de minori a dispus admiterea recursului declarat de D. - B. T. M., cu consecința admiterii propunerii de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Mandatul de arestare preventivă a fost executat la data de (...), inculpatul fiind depus la A. IPJ M..
În sarcina inculpatului s-a reținut că, în cursul lunii octombrie
2012, s-ar fi implicat în activități ilicite privind traficul de droguri de risc, procurând diverse cantități destinate atât consumului propriu cât și distribuirii către alte persoane. La data de (...), în jurul orelor 23,00, inculpatul împreună cu C. R. A. au fost opriți în trafic în timp ce se deplasau cu un autoturism marca Honda Prelude, cu numărul de înmatriculare - H - RC - 1280 iar asupra inculpatului a fost descoperită cantitatea de aproximativ 30 grame de cannabis și 5 grame rezină de cannabis; inculpatul a mai predat organelor de poliție cantitatea de 63 grame cannabis pe care le deținea la domiciliul altei persoane. S-a reținut, la momentul arestării inculpatului, că în cauză este incident cazul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Potrivit art. 160 Cod procedură penală, când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente care, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 300^1 Cod procedură penală. Aceste din urmă dispoziții legale stabilesc că „la înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive";.
În raport de dispozițiile anterior menționate, instanța este datoare să verifice dacă și în ce măsură temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului s-a modificat sau a încetat, dacă o altă măsură, neprivativă de libertate, ar corespunde scopului instituit de prevederile art. 136 Cod procedură penală. Chiar în lipsa unei solicitări exprese de înlocuire a măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, tribunalul, în baza obligației înscrise în sarcina instanțelor naționale prin art. 5 din Convenție de a analiza și măsurile alternative care pot fi luate împotriva inculpatului, apreciază că în această fază a procesului penal ar fi ineficientă luarea uneia dintre măsurile prev. de art. 145 sau 145 ind. 1 din Codul de procedură penală față de acesta și ar fi nejustificate raportat la la natura cauzei și la persoana inculpatului. Din cazierul judiciar reiese că inculpatul are condamnări anterioare ce însă nu pot constitui temei al arestării dar pot să ofere o imagine de ansamblu privind comportamentul acestuia în societate.
Or, tocmai această perseverență în comiterea de fapte prevăzute de legea penală, precum și împrejurările în care se presupune că inculpatul a comis infracțiunile ce formează obiectul prezentei cauze, sunt de natură să circumstanțieze pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar implica lăsarea acestuia în libertate, inclusiv prin prisma sentimentului de insecuritate ce s-ar putea crea în rândul opiniei publice, dublat de convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de prompt și de ferm împotriva faptelor de acest gen.
T. a reținut că este astfel justificată temerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea comite și în viitor infracțiuni, sub acest aspect măsura arestării preventive fiind conformă cu principiul instituit prin dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Raportat și la cerințele prevăzute de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, la jurisprudența C. în materia măsurilor preventive, tribunalul a considerat că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, întrucât, față de natura și gravitatea faptelor pe care se presupune că le-ar fi săvârșit, de numărul persoanelor implicate, punerea acestuia în libertate ar crea pericol pentru ordinea publică și ar afecta negativ sentimentul de siguranță de care trebuie să se bucure cetățenii în legătură cu intervenția fermă a organelor statului în situația încălcării ordinii de drept.
Constatând că temeiul avut în vedere de instanță la momentul arestării nu a suferit modificări, instanța a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, dispunând menținerea stării de arest preventiv a acestuia pentru următoarele 60 de zile.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul D.-M.
B. N., care prin motivele scrise și orale a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a recurentului, cerere formulată în principal.
În subsidiar, s-a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, vizată de art.145 sau 1. C.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
După cum rezultă din examinarea normelor interne - procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestuia într-o societate democratică.
Față de principiul expus, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia un caracter relativ.
Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.
Astfel, în jurisprudența sa, C. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei - Hot.din 10 nov.1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot.din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot.din 10 nov.1969); sau să tulbure ordinea publică
(Letellier împotriva Franței, Hot.din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva
Olandei, Hot.din 5 iulie 2007).
Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva M. din 4 oct.2005). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art.5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într- adevăr ordinea publică (Letellier citată anterior paragr.51).
Pe de altă parte, C. a statuat că, potrivit art.5 paragraf 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.
Plecând de la jurisprudența C., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „.ului pentru ordinea publică";, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.
Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de „. social al faptelor"; comise.
Doar înțelegând în maniera descrisă semnificația libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorității.
Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art.136 C., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă.
Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 C. -respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 alin.1 lit.a-f C. rap.la art.148 alin.2 C.
În cauza dedusă judecății, prin decizia penală nr.1573 din 7 noiembrie 2012 a Curții de A. C. a fost admis recursul DIICOT - B. T. M., cu consecința arestării preventive a inculpatului pentru 29 de zile cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, întrucât prin încheierea penală nr. 535 din (...), Tribunalul Maramureș a respins propunerea procurorilor de arestare a inculpatului. A. inculpatului a fost dispusă de curte conform art.149/1 alin.1
C.raportat la art.143 alin.1 și 4 C. și art.148 alin.1 lit.f C.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2012, în temeiul art.3001 rap.la art.160b C. s-a constatat ca temeinică și legală măsura arestării preventive luată față de inculpat, menținându-se prevenția acestuia.
Conform actului de sesizare al instanței, inculpatul D.-M. B. N. este cercetat pentru pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul lunii octombrie 2012, s-ar fi implicat în activități ilicite privind traficul de droguri de risc, procurând diverse cantități destinate atât consumului propriu cât și distribuirii către alte persoane. La data de (...), în jurul orelor 23,00, inculpatul împreună cu C. R. A. au fost opriți în trafic în timp ce se deplasau cu un autoturism marca Honda Prelude, cu numărul de înmatriculare - H - RC - 1280 iar asupra inculpatului a fost descoperită cantitatea de aproximativ 30 grame de cannabis și 5 grame rezină de cannabis; inculpatul a mai predat organelor de poliție cantitatea de 63 grame cannabis pe care le deținea la domiciliul altei persoane.
Potrivit art.143 alin.1 C., - text care prevede condiția generală a măsurii arestării preventive, dar și a reținerii - „măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.";
Teza finală a textului suscitat, prevede condiția existenței probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei";.
În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă.
Solicitarea parchetului de a se menține împotriva inculpatului măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.
Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea unei infracțiuni, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezența indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speță rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta.
Pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 C. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile reglementate de art.148 C., iar arestarea să fie în interesul urmăririi penale.
Referitor la existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată sunt: rapoartele de constatare tehnico-științifice efectuate de L. de analize și profil al drogurilor din cadrul BCCO coroborate cu declarațiile martorilor cu identitate protejată Lenghel M. și Belu C. (ascultați în faza de u.p.), R. D. Grigore, I. Călin Ovidiu, A. Mircea și Dragoș M..
Examinând îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art.143 C. luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat instanța de recurs a concluzionat în sens afirmativ.
Potrivit disp.art.3002, 160/b rap.la art.3. alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
În lumina dispozițiilor art.148 lit.f C., este justă și aprecierea primei instanțe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura și gravitatea sporită a activității infracționale de care este acuzat - reflectată în regimul sancționator sever aplicabil acesteia-, modalitatea presupusă de comitere a faptei respective, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare.
Prima instanță a dat o interpretare corectă și a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art.136 alin.1 și 8 C.întrucât circumstanțele personale favorabile invocate de inculpat nu pot constitui, prin ele însele, temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a recurentului, Curtea a constatat că potrivit art.139 alin.1 C. tribunalul a respins în mod legal cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Așa cum rezultă din încheierea atacată, Tribunalul Maramureș a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a recurentului și că infracțiunile deduse judecății sunt presupus a fi grave, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul recurent a fost cercetat și deduse judecății, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege.
În speță, există indicii temeinice că inculpatul recurent a săvârșit o presupusă faptă gravă, care prin modalitatea de realizare și urmările produse duc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a recurentului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creîndu-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.
Măsurile preventive în cauze de acest gen, care afectează direct și grav viața persoanelor, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă legea penală, prin intervenția autorităților judiciare.
Curtea de A. efectuând un examen propriu al cauzei, va analiza garanțiile oferite de C. împotriva privării arbitrare de libertate a inculpatului, de către autorități, prin prisma menținerii temeiurilor de arestare vizate de art.148 lit.f C., în prezenta speță.
Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, C. recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. A., conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie.
Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 1 lună de la arestarea preventivă a inculpatului, nu a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme probațiunea testimonială încă nu a fost administrată, din cei
6 martori propuși prin rechizitoriu în acuzare nu a fost audiat niciunul, nu a fost începută cercetarea judecătorească.
Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, - determină Curtea să aprecieze - că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008).
Pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal.
Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.Turciei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei - 4 oct.2005; Karagoz c.Turciei - 20 oct.2005; Muller c.Franței - 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c.Poloniei -
18 iulie 2006). Probele dosarului, așa cum s-a arătat deja învederează că inculpatul D., deși nu a avut loc de muncă la data arestării, și nici resurse materiale din care să-și asigure existența, doar un domiciliu stabil, nu există nicio garanție față de modul de derulare a activității infracționale, că pus în libertate, nu s-ar sustrage procesului penal, câtă vreme în prezent este căsătorit, fără copii minori în întreținere.
Pericolul de influențare a procesului.
C. acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția: în mod normal, pericolele respective diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele cauzei. (cauza W.c.Elveției - 25 ianuarie 1993).
Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție. (cauza Krawczak c.Poloniei - 4 oct.2005). Așa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească încă nu a fost demarată, primul termen fiind fixat de abia acum la Tribunalul Maramureș, din cei 6 martori propuși prin rechizitoriu în acuzare, nu a fost ascultat niciunul, urmând să fie realizate în apărarea inculpatului mai multe probe științifice și testimoniale, condiții în care până la administrarea acestora, inculpatul poate obstrucționa derularea procesului.
Negarea culpabilității de către reclamant
Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franței - 26 sept.2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând fapta, inculpatul ar fi impus practic menținerea sa în detenție (Dumont-Maliverg c.Franței - 31 mai 2005). După cum se cunoaște, inculpatul din prezenta cauză, a recunoscut consumul de droguri, astfel că Tribunalul Maramureș respectându-i dreptul la apărare, va trebui să încuviințeze toate probele solicitate de el pentru aflarea adevărului obiectiv pentru dovedirea traficului de droguri de risc. Cu toate acestea, cercetarea judecătorească nefiind încă demarată, până la terminarea audierii martorilor, se impune menținerea inculpatului în stare de arest pentru o bună desfășurare a actului de justiție.
Pericolul de repetare al faptelor
Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei - 12 nov.1991). În prezent, datorită împrejurării că inculpatul nu poate consuma droguri, fiind în sevraj, nebeneficiind de tratament medical de specialitate, este posibil ca liber fiind, să comită noi infracțiuni de același gen.
Instanța de control judiciar a suplinit prin prezenta hotărâre motivarea instanței de fond și printr-o nouă examinare a cauzei, a răspuns cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți, respectând dispozițiile legislației europene enunțate în cauza Boldea c.României din (...).
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive, respectiv cele vizate de art.145 și
1. C.
Spre deosebire de hotărârea J. contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menținerea în arest a unei persoane acuzate de corupție, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speță, este de remarcat că judecata în primă instanță nu a demarat, audierea inculpatului și a celor 6 martori propuși prin rechizitoriu nu a avut loc, nu au fost efectuate probele științifice în apărarea inculpatului, apărările formulate de recurent nu sunt cunoscute integral, astfel că pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea acestuia de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-o, conform art.136 C.
Nimic nu împiedică instanța de fond sau chiar pe cea de recurs, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea și a celor științifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de drepturi, în privința recurentului.
Nu în ultimul rând, Curtea reține prin prisma deciziei C. „N contra Austriei"; din 27 iunie 1968 că la menținerea unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conținutul acestei decizii, cât și a celei pronunțate în cauza Dolgova c. R.iei din 2 martie 2006 și Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea învederează că în privința inculpatului recurent sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art.148 lit.f C.
Astfel, inculpatul D. este în vârstă de 29 ani, nu a recunoscut decât parțial faptele imputate, recidivist și nu a fost încadrat în muncă. Față de atitudinea adoptată de recurent în prezenta speță, se reliefează un caracter și o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucționării cercetării judecătorești și a tulburării ordinii publice prin lăsarea sa în libertate la acest moment procesual.
Aceste circumstanțe personale, precum și cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menținerea stării de arest.
În sinteză, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de recurent, modalitatea de realizare a acestora, trafic de droguri de risc și consum de asemenea substanțe, justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de 1 lună de când inculpatul se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art.5 parag.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest termen fiind analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei, numărul de persoane implicate în activitatea infracțională, consecințele acesteia.
Față de cele ce preced, se impune menținerea stării de arest a inculpatului, iar pe de altă parte nu este judicioasă luarea față de acesta a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau 1451 Cod procedură penală, la acest moment procesual, pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii.
Așa fiind, se va respinge ca nefondat recursul promovat în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.(avocat P. A.).
Va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de
300 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial parțial, conform art.192 alin.2 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. M. B. N., detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 27 noiembrie 2012 a T.ui M...
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat P. A.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
M. B. V. G., D. P. | D. S. |
3 ex. - (...) jud.fond.S. L.
| ← Decizia penală nr. 680/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1063/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
