Decizia penală nr. 1755/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1755/R/2012
Ședința publică din 10 decembrie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.
ANA C. G.IER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin procuror V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. N. V. împotriva sentinței penale nr.1295 din 19 septembrie 2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, faptă prev.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. N. V. asistat de către apărător ales av.Sibana I. Alexandra, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția tardivității căii de atac formulată de inculpat.
Apărătorul ales al inculpatului B. N. V., apreciază că se impune respingerea acestei excepții. Solicită a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul nu are pregătire juridică. Într-adevăr inculpatul a formulat recurs, pe care ulterior l-a retras, după care a revenit asupra acestuia. Susține că dacă ar fi avut cunoștințe juridice, ar fi declarat în termen recursul.
Reprezentantul M.ui P., consideră că excepția invocată este fondată, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind tardiv introdus. Este real că facerea unei noi declarații de recurs, după o cerere de retragere, în măsura în care ar fi fost exercitat acest drept în termenul celor 10 zile, ar fi fost validă, însă, este evident că în cauză, din succesiunea datelor ce constituie date certe pe cererile aflate la dosar, rezultă în mod evident că cererea inițial introdusă la data de 27 septembrie 2012, a fost retrasă iar noua cerere de recurs declarată la data de 2 octombrie 2012, nu mai îndeplinește condițiile de valabilitate sub aspectul termenului de recurs.
În consecință, solicită admiterea excepției și respingerea ca tardiv a recursului declarat în cauză.
Inculpatul B. N. V., având ultimul cuvânt, arată că nu știa ce să facă mai bine în apărarea sa.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 1295 din 19 septembrie 2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr.(...) a fost condamnat inculpatul B. N. V., fiul lui N. și M. E., născut la data de (...) în mun. B., jud. B.-N., domiciliat în B., str. Gen. G. B., nr.5, sc. B, ap. 21, jud. B.-N., C.I. seria XB, nr.2., CNP 1., studii 10 clase, vopsitor auto la S. A. S. B., necăsătorit, recidivist, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit .a C. pen., art. 320/1 C. pr. pen. la pedeapsa de 9 luni închisoare.
S-a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C. pen. și în termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 462/2010 a Judecătoriei B. definitivă la data de (...).
În temeiul art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 462/2010 a
Judecătoriei B. și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa nou aplicată, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b
Cod Penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de (...), inculpatul B. N. V. s-a deplasat cu autoutilitara marca Renault Kangoo, de culoare albastră, cu nr. de înmatriculare (...), pe DJ 173, din mun. B., cu intenția de a ajunge în loc. Budacu de Jos pentru rezolvarea unor probleme personale. În localitatea O. B., autoutilitara a fost oprită în circulație pentru un control de rutină de către organele de poliție, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Prin adresa nr. 156799/(...) emisă de S. R. B.-N. s-a stabilit că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
În fața instanței, inculpatul a solicitat aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, precizând că recunoaște în întregime fapta săvârșită, nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței deoarece își menține declarațiile date anterior, își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, astfel că nu mai solicită administrarea de probe.
Starea de fapt descrisă a fost reținută în baza următoarelor mijloace de probă: procesele-verbale de identificare și depistare (filele 4-6), adresa din care rezultă că inculpatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule (fila 19), declarațiile martorilor L. G. (fila 14), B. I. Sorin (fila 16).
În drept:
Fapta inculpatului B. N. V., recidivist postcondamnatoriu de a conduce pe drumul public un autovehicul, fără a fi posesor al permisului de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplic. art.
37 lit. a Cod penal, pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare, cu reținerea art. 3201 C. pr. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime conform art. 3201 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii, la starea de recidivă a inculpatului care a fost condamnat și anterior pentru infracțiuni la legea circulației, instanța a apreciat că nu se impune reținerea vreunei circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii sub minimul special rezultat în urma aplicării art. 3201 Cod procedură penală, însă atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal a fost avută în vedere alături de celelalte criterii la stabilirea cuantumului pedepsei aplicat pentru fapta dedusă judecății.
Instanța a constatat că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a C. pen. și în termenul de încercare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 462/2010 a Judecătoriei B. definitivă la data de (...).
În temeiul art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 462/2010 a
Judecătoriei B. și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa nou aplicată, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a și lit. b
Cod Penal.
În baza art.191 C. pr. pen. inculpatul a fost obligat, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul B. N. V.
La primul termen de judecată instanța de recurs a invocat, din oficiu, excepția tardivității promovării căii de atac.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat respingerea excepției invocate.
Analizând excepția invocată din oficiu, Curtea constată că acesta este fondată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Sentința penală nr. 1295 a fost pronunțată la data de (...) de către
Judecătoria Bistrița în dosarul nr. (...).
Pentru inculpatul B. N. V., prezent la dezbaterea pe fond a cauzei, termenul de 10 zile pentru promovarea căii de atac a început să curgă de la pronunțare așa cum a arătat și instanța fondului în dispozitivul hotărârii.
La data de (...) inculpatul B. N. V. a declarat recurs împotriva acestei sentințe
─ f. 35 dos. fond.
În aceeași zi, același inculpat, identificat cu C.I. seria XB, nr. 2., a declarat, în mod lipsit de echivoc, că renunță la calea de atac promovată ─ f. 36 dos. fond.
În data de (...), inculpatul, de data acesta prin avocat M. B., a declarat recurs împotriva aceleași sentințe penale.
Potrivit dispozițiilor art. 3854 alin.2 raportat la art. 368 C. pr. pen., "; după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a recursului, părțile pot renunța în mod expres la această cale de atac";. În alin.2 al aceluiași text legal se arată că „asupra renunțării, cu excepția recursului ce privește latura civilă a cauzei, se poate reveni în ăuntrul termenului pentru declararea recursului";.
Conform art. 186 alin.2 C. pr. pen."; la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care aceasta se împlinește.";
Or, în speța dedusă judecății, termenul de 10 zile pentru declararea recursului a început să curgă la data de (...), data pronunțării sentinței penale nr.
1295, și s-a împlinit la data de (...).
În consecință, declararea recursului la (...) este tardivă.
Potrivit art. 185 alin.1 C. pr. pen. „ când pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.";
Raportat la cele expuse anterior, constatând fondată excepția invocată din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct.1 lit. a C. pr. pen., va respinge ca tardiv recursul declarat de către inculpatul B. N. V., conform dispozitivului.
Văzând și prev. art. 192 alin.2 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca tardiv recursul declarat de către inculpatul B. N. V., domiciliat în B., str. Gen. G. B., nr. 5, sc. B, ap.21 împotriva sentinței penale nr. 1295 din
19 septembrie 2012 a Judecătoriei B..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 75 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, avocat M. M.
Obligă recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G.IER | |
M. Ș., L. M. | ANA C. | M. B. |
Red.C.V./dact.V.R.
2 ex./(...) Jud.fond J. L.
← Decizia penală nr. 1207/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 156/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|