Decizia penală nr. 1792/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1792/R/2012
Ședința publică din 13 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: D. P.
M. B. GREFIER: M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. E. G. împotriva sentinței penale nr.389 din 26 septembrie 2012 a J. T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 215, alin. 1 și 2, Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul ales, avocat I. Dan S., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. S., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, pentru părțile civile D. T. și D. M., apărătorul ales, avocat L. Ana M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.
Întrucât inculpatul are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.
Apărătorul ales al inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză, motivat de faptul că inculpatul dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, dar în momentul de față este plecat în străinătate.
Apărătorul ales al părților civile se opune cererii de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, menționând că la dosarul cauzei nu există nici o cerere în scris din care să rezulte aspectele invocate de către apărătorul inculpatului.
Reprezentantul parchetului se opune cererii de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului, motivat de faptul că, nu există nici un înscris din care să rezulte că acesta dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Curtea, deliberând, întrucât nu există nici un act din care să rezulte susținerile apărătorului ales al inculpatului, respinge cerere de amânare formulată de apărătorul inculpatului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reținerea cauzei spre judecare și achitarea inculpatului în temeiul art 11 pct 2 lit a coroborat cu art 10 alin 1 lit c Cod procedură penală.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, singura probă directă în baza căreia a fost condamnat inculpatul este recunoașterea din planșele foto a inculpatului, realizată de către părțile vătămate. A., a fost coroborată cu alte probe indirect și împreună au format convingerea instanței de fond că inculpatul a săvârșit infracțiunea ce i se impută dincolo de orice dubiu. Potrivit art 92 Cod procedură penală, procesul-verbal de recunoaștere din planșele foto trebuia să fie semnat de cel puțin 2 martori, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat și nici nu s-a explicat în mod rezonabil lipsa celuilalt martor, deși orice explicație are susținere atât timp cât recunoașterea s-a realizat în timpul amiezii, într-o localitate unde este normal să fie mai multe persoane, iar nu la sediul poliției. În acest sens, solicită a se constata nulitatea procesului verbal pentru neîndeplinirea prevederilor procedurale.
Așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală identificarea din planșele foto nu s-a realizat în mod procedural. De asemenea, în fața instanței de fond partea vătămată a arătat că nu poate preciza dacă inculpatul a fost cel care a săvârșit infracțiunea. În speță, există o foarte mare discrepanță între declarațiile părților vătămate și recunoașterea efectuată, motiv ce conduce la ideea că există un dubiu cu privire la acele recunoașteri.
În opinia sa, există o mare diferență între semnătura aplicată de martora C. M. pe declarația de martor și semnăturile aplicate pe procesele-verbale de recunoaștere din planșele foto. A. diferență este chiar vizibilă, prima semnătură este evident a unei persoane cu un scris greoi, iar celelalte două sunt foarte cursive și prezintă diferența sub aspectul scrierii.
Instanța de fond și-a format convingerea că prejudiciul este în cuantum de
1900 euro și 300 lei, deși în nici un moment al cauzei nu se explică cum s-a ajuns de la suma de 150 euro la această sumă, întrucât inițial, așa cum rezultă din declarația părții vătămate D. T. aflată în dosarul de urmărire penală, în momentul în care A. V. l-a acostat pretinzând că îl cunoaște i-a solicitat doar suma de 150 euro. Faptul că declarațiile părților vătămate sunt consecvente nu sunt în măsură să certifice acest prejudiciu.
Având în vedere art 75 Cod procedură penală consideră că declarațiile părților vătămate cu privire la cuantumul prejudiciului trebuie înlăturate întrucât nu se coroborează cu nici o probă administrată atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată.
Apărătorul ales al părților civile solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală și temeinică. În continuare se arată de apărătorul părților civile că, instanța de fond în mod corect a reținut că, în urma consultării sentințelor prin care inculpatul a fost condamnat anterior pentru fapte similare comise în aceeași perioadă, și care sunt atașate dosarului, că dezvoltase o adevărată „rețetă"; pentru a induce în eroare persoane, pretinzându-se fie reprezentant al unei organizații de binefacere, fie exponent al unei alianțe politice.
Inculpatul este cel care a însoțit-o pe numita A. V. la domiciliul părților vătămate, ocazie cu care acestea din urmă au fost induse în eroare și determinate să predea o sumă de bani sub pretextul că urmează să primească un pachet de la fiica lor.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 Cod penal, persoana inculpatului care a negat comiterea faptelor, cuantumul prejudiciului cauzat, modalitatea de operare prin care speculează naivitatea persoanelor în vârstă.
Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală și temeinică. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față,
În baza actelor dosarului, constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr.389 din 26 septembrie 2012, în baza art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2
C. penal-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1, 2 C. penal, a condamnat pe inculpatul M. E. G. fiul lui G. și E., născut la data de (...) în B. , sector 5, cetățean român, fără ocupație, domiciliat în B. , str. G. V. nr. 9, CNP: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune , la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.
S-a constatat că infracțiunea sancționată prin prezenta este concurentă cu infracțiunile sancționate prin SP 5. a J. H., SP 1. a J. R. V., SP 6. a J. D.
S-a descontopit pedepsele contopite prin SP 6. a J. D. pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit următoarele pedepse: 3 ani inchisoare aplicată prin prezenta; 1 an si 6 luni inchisoare aplicată prin SP 1. a J. R. V. 1 an și 6 luni inchisoare aplicată prin SP 5. a J. H. 1 an și 6 luni inchisoare aplicată prin SP 5. a J. H. 3 ani inchisoare aplicată prin SP 6. a J. D.,
În final aplicând inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.
În baza art. 36 alin.3 C. penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioadele de timp executate de inculpat de la (...) la (...), de la (...) la (...), de la
(...) la (...) și de la (...) la (...).
În baza art. 14, 346 C. pr. penal, art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă și obligă inculpatul la plata către părțile civile D. T. și D. M.-ambii dom. în comuna A., sat R. nr. 184, jud. C. a sumei de 300 lei si a echivalentului în lei al sumei de 1900 euro la data plății cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a obligat inculpatul la plata în favoarea statului sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu av. oficiu P. Bâlc se va avansa din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de (...) partea vătămată D. T. a depus o plângere la I. J. de P. C. prin care arată că în data de (...), în timp ce se afla în zona Clinicii de N. din C.-Napoca, în dreptul lui a oprit un autoturism de proveniență străină, de culoare albă, în care se aflau trei persoane, două de sex masculin si una de sex feminin, aceasta din urmă intrând în vorbă cu acesta. Părții vătămate i s-a spus că o cunosc pe fiica lui, A., care este la lucru în S., si că respectiva a trimis un pachet, dar pentru a intra în posesia lui au nevoie de 150 euro. Astfel, au invitat partea vătămată să urce în autoturism și să meargă împreuna acasă la aceasta pentru a le da suma de bani.
Ajungând la imobilul cu nr.184 din loc. R., partea vătămata a coborât din autoturism împreuna cu doua persoane-un bărbat si o femeie-și au intrat in locuința părții vătămate, cea de-a treia persoana rămânând in autoturism.
Persoana de sex feminin a discutat cu soția părții vătămate, D. M., căreia i-a spus același lucru despre fiica ei si despre pachetul care urmează sa îl ridice, iar pentru a intra în posesia pachetului au nevoie de 2000 E.
Partea vătămata D. T. a intrat în cealaltă camera a locuinței cu scopul de a număra banii pe care voia sa îi dea și imediat a intrat în camera soția acestuia care a luat o sumă de bani dintr-un sertar al mobilei, acoperiți cu o hârtie, moment în care femeia care i-a însoțit i-a luat din mâna părții vătămate.
Persoana de sex feminin a afirmat că sunt doar 1900 euro si că mai au nevoie de bani, motiv pentru care partea vătămată D. T. a scos din buzunar
300 lei si i-a dat femeii care, înainte sa plece, a scos din poșeta trei inele de culoare galbena pe care le-a dat părții vătămate ca si o garanție si a spus sa aibă grija de ele pana se întorc mai târziu cu pachetul, cele două persoane plecând în grabă.
Părțile vătămate au fost convinse de veridicitatea afirmațiilor întrucât aveau o fiică cu numele A. care locuia în S. și aceasta urma să se întoarcă în țară în luna august 2005, însă nu au mai intrat în posesia pachetului respectiv, conștientizând că au fost înșelate. Declarațiile părților vătămate au fost reiterate și cu ocazia audierii în fața instanței, cu mențiunea că nu erau în măsura a indica detaliile precizate în anterioarele declarații din cauza timpului scurs și a problemelor medicale cu care partea vătămată D. T. se confruntă.
Părțile vătămate i-au recunoscut după planșele fotografice care le-au fost prezentate pe inculpatul M. și pe numita A. V. ca fiind persoanele care au venit la domiciliul lor, determinându-i să predea sumele solicitate, conform proceselor verbale atașate dosarului.
În prima sa declarație dată în fața instanței, inculpatul arată că nu a comis fapta de care este acuzat, nerecunoscând modul de operare ca fiind al său. Arată că o cunoștea pe A. V. din 1991-1992 (f. 37 dosar).
În a doua sa declarație (f. 55 dosar), inculpatul arată că modul său de operare se aseamănă cu cel din prezenta cauză întrucât de regulă el acționa împreună cu A. V. și încă o persoană care îi transporta cu autoturismul.
A mai susținut că nu a fost descris de părțile vătămate prin semnalmente, fiind doar recunoscut după fotografie în condițiile în care martora audiată a declarat că inculpatul nu a fost recunoscut de părțile vătămate.
A aratat de asemenea că urmărea de regulă persoane în vârstă ca victime și că de obicei acționau cu un autoturism Skoda de culoare verde, însă în prezenta cauză este indicat un autoturism Dacia de culoare albă.
Ca deosebiri în ce privește modul de operare, arată că nu se deplasa la domiciliul victimelor, nu a predat obiecte victimelor și nu pretindea că este un cunoscut al unui membru de familie al victimelor.
Instanța a reținut în primul rând faptul că inculpatul a fost recunoscut de părțile vătămate după fotografie, existând la dosar fotografii în care părțile vătămate îl indică pe inculpat și pe A. V. (f. 41, 48 dosar u.p.), condiții în care devine irelevant că martora C. M., semnatară a proceselor verbale de recunoaștere, susține în fața instanței că părțile vătămate nu au recunoscut persoanele din planșele foto, fără a justifica într-un mod verosimil această susținere câtă vreme aceeași martoră a semnat declarația de la fila 33 dosar u.p. în care se menționează că părțile vătămate au recunoscut acele persoane după fotografie. Ca urmare, această recunoaștere nu poate fi înlăturată.
Martora C. M. a mai aratat în declarația sa (f. 38 dosar) că a observat când la domiciliul părților vătămate a sosit un autoturism din care au coborât o persoană de sex masculin și una de sex feminin, această mențiune coroborându-se cu declarațiile părților vătămate.
Instanța a mai reținut, în urma consultării sentințelor prin care inculpatul a fost condamnat anterior pentru fapte similare comise în aceeași perioadă- și care sunt atașate dosarului-că dezvoltase o adevărată „rețetă"; pentru a induce în eroare persoane, pretinzându-se fie reprezentant al unei organizații de binefacere, fie exponent al unei alianțe politice.
Astfel, inculpatul acționa împreună cu A. V. și cu o altă persoană de sex masculin care le asigura transportul, obiectivul fiind acela de a identifica persoane în vârstă, credule, pe care să le determine, sub diferite pretexte să le remită sume de bani.
Împrejurarea că în speța de față persoana care îl însoțea pe inculpat(și anume A. V.) a pretins că o cunoaște pe fiica părților vătămate, câștigându-le astfel încrederea, precum și împrejurarea că s-a deplasat la domiciliul părților vătămate, iar acestora din urmă le-au fost predate obiectele de culoare galbenă nu reprezintă decât varietăți ale modului de operare prin care urmăreau să determine victimele să le predea sume de bani.
S-a reținut, deci, că inculpatul este cel care a însoțit-o pe numita A.
V. la domiciliul părților vătămate, ocazie cu care acestea din urmă au fost induse în eroare și determinate să predea o sumă de bani sub pretextul că urmează să primească un pachet de la fiica lor.
Instanța a acordat credit declarațiilor concordante și consecvente ale părților vătămate inclusiv în ce privește suma predată numitei A. V., spre deosebire de inculpatul care s-a dovedit nesincer, speculând diferențele, - minore de altfel - din modul de operare în căutarea a unei justificări a neimplicării sale în comiterea faptei care face obiectul prezentei cauze.
S-a reținut, așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate, că numita
A. V. este cea care a purtat discuții cu părțile vătămate, inducându-le în eroare, inculpatul fiind cel care a însoțit-o în permanență, nerezultând că ar fi purtat discuții cu acestea, contribuția sa circumscriindu-se formei de participație a complicității, menită a menține și întări hotărârea infracțională deja luată.
Din analiza materialului probator administrat în cauză constând în declarațiile părților vătămate și ale martorei C. M., procesele verbale de recunoaștere, modul de operare al inculpatului rezultat din sentințele anterioare de condamnare, se reține că există probe care dovedesc săvârșirea fără nici un dubiu a infracțiunii de către inculpat.
În drept, fapta inculpatului M. E. -G. care în data de (...), a însoțit-o pe numita A. V., și, cu intenție, a ajutat-o pe aceasta să inducă în eroare parțile vătămate D. T. și D. M., pretinzând că o cunosc pe fiica lor A., care locuiește în S., pretinzându-le suma de 1900 euro și 300 lei, pentru a le înmâna un pachet ce conține bani și bunuri, trimis de aceasta, lăsându-le ca și garanție 3 inele din material galben, urmând să se întoarcă cu pachetul după o oră, fără ca părțile vătămate să mai intre în posesia pachetului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. și ped. de art.
26 rap. la art. 215 al.1 și 2 Cod penal, sens în care urmează a fi schimbată încadrarea juridică.
La individualizarea pedepsei care va fi aplicată inculpatului, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C., persoana inculpatului care a negat comiterea faptelor, cuantumul prejudiciului cauzat, modalitatea de operare prin care speculează naivitatea persoanelor în vârstă.
Prin urmare, în baza art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2 C. penal-prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1, 2 C. penal, a condamnat pe inculpatul M. E. G. fiul lui G. și E., născut la data de (...) în B. , sector 5, cetățean român, fără ocupație, domiciliat în B. , str. G. V. nr. 9, CNP: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune , la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.
S-a constatat că infracțiunea sancționată prin prezenta este concurentă cu infracțiunile sancționate prin SP 5. a J. H., SP 1. a J. R. V., SP 6. a J. D.
S-au descontopit pedepsele contopite prin SP 6. a J. D. pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit următoarele pedepse: 3 ani inchisoare aplicată prin prezenta; 1 an si 6 luni inchisoare aplicată prin SP 1. a J. R. V. 1 an și 6 luni inchisoare aplicată prin SP 5. a J. H. 1 an și 6 luni inchisoare aplicată prin SP 5. a J. H. 3 ani inchisoare aplicată prin SP 6. a J. D., în final aplicând inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.
În baza art. 36 alin.3 C. penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioadele de timp executate de inculpat de la (...) la (...), de la (...) la (...), de la
(...) la (...) și de la (...) la (...).
Întrucât sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art.
14, 346 C. pr. penal, art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă și obligă inculpatul la plata către părțile civile D. T. și D. M.-ambii dom. în comuna A., sat R. nr. 184, jud. C. a sumei de 300 lei si a echivalentului în lei al sumei de
1900 euro la data plății cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. E. G. solicitând admiterea căii de atac promovate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru administrarea probelor necesare dovedirii vinovăției recurentului, iar în subsidiar, achitarea acestuia în baza art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu el este autorul infracțiunii imputate prin actul de sesizare.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „ urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „ judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu";.
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul complicității la înșelăciune este inculpatul M. E. G. și că fapta a existat în realitate.
Vinovăția inculpatului este dovedită fără dubiu prin declarațiile la unison ale părților vătămate D. T. și D. M., prin procesele verbale de recunoaștere după album ale inculpatului, efectuate de acestea, planșele foto atașate dosarului, declarația martorei C. M. și prin conținutul sentințelor penale 5. și 6. ale J. H. și D. care demonstrează modul identic de operare al recurentului și specializarea sa în comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Astfel, părțile vătămate din prezenta cauză, i-au recunoscut după planșele fotografice care le-au fost prezentate, respectiv pe inculpatul M. și pe numita A. V. ca fiind persoanele care au venit la domiciliul lor, determinându-i să predea sumele cerute, conform proceselor verbale atașate dosarului.
Curtea reține că în prima sa declarație dată în fața instanței, inculpatul arată că nu a comis fapta de care este acuzat. Învederează că o cunoștea pe A. V. din 1991-1992 (f. 37 dosar).
În a doua sa declarație (f. 55 dosar), inculpatul arată că modul său de operare se aseamănă cu cel din prezenta cauză, întrucât de regulă el acționa împreună cu A. V. și cu încă o persoană care îi transporta cu autoturismul la locul faptelor.
Judecătoria în dovedirea vinovăției inculpatului, a reținut în primul rând faptul că acesta a fost recunoscut de părțile vătămate după planșe fotografice, existând la dosar fotografii în care victimele îl indică pe recurent și pe A. V. ca autori ai înșelăciunii.
Martora C. M. a aratat în declarația sa (f. 38 dosar) că a observat când la domiciliul părților vătămate a sosit un autoturism din care au coborât o persoană de sex masculin și una de sex feminin, această mențiune coroborându-se cu declarațiile părților vătămate.
Instanța a stabilit, în urma consultării sentințelor prin care inculpatul a fost condamnat anterior, pentru fapte similare, comise în aceeași perioadă- și care sunt atașate dosarului-„că dezvoltase o adevărată „rețetă"; pentru a induce în eroare persoane, pretinzându-se fie reprezentant al unei organizații de binefacere, fie exponent al unei alianțe politice";.
Probele dosarului relevă la unison că, inculpatul acționa împreună cu A. V. și cu o altă persoană de sex masculin care le asigura transportul, obiectivul fiind acela de a identifica persoane în vârstă, credule, pe care să le determine, sub diferite pretexte să le remită sume de bani.
Împrejurarea că în speța de față, persoana care îl însoțea pe inculpat (și anume A. V.) a pretins că o cunoaște pe fiica părților vătămate, câștigându-le astfel încrederea, precum și împrejurarea că s-a deplasat la domiciliul victimelor, iar acestora din urmă le-au fost predate obiecte de culoare galbenă, nu reprezintă decât varietăți ale modului de operare, prin care aceștia urmăreau să determine persoanele vulnerabile să le predea sume de bani.
S-a reținut, deci, că inculpatul este cel care a însoțit-o pe numita A.
V. la domiciliul părților vătămate, ocazie cu care acestea din urmă au fost induse în eroare și determinate să predea o sumă de bani sub pretextul că urmează să primească un pachet de la fiica lor.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța de fond a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul
Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Judecătoria Turda a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului-recurent.
Curtea de A. analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii complicității la infracțiunea de înșelăciune.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, în fața instanței de recurs a solicitat achitarea acestuia, sau trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea de probe testimoniale fără a preciza însă numele vreunui martor care să probeze o stare de fapt contrară aceleia reținută prin rechizitor.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul M. E. G., respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
De remarcat, poziția inculpatului care în fața procurorului, a refuzat să se prezinte și să facă vreo declarație cu privire la infracțiunea imputată, după care s-a prezentat în fața J. T., negând comiterea infracțiunii.
Din fișa de cazier judiciar reiese că recurentul posedă antecedente penale, acesta având o predispoziție deosebită spre comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, suferind până în prezent un număr de 3 condamnări pentru înșelăciune. Nu este încadrat în muncă, asigurându-și veniturile materiale din comiterea de acte antisociale.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului M. E., deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c nu poate fi primită.
Întrucât condamnarea recurentului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Pentru motivele ce preced, recursul inculpatului M. E. se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Întrucât părțile civile în recurs și-au angajat avocat, pentru combaterea susținerilor inculpatului M., acesta va fi obligat să suporte conform art.193
C.proc.pen., suma de 800 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, av.C. A., ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.proc.pen.
Va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.192 alin.2 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. E. G. împotriva sentintei penale nr. 389 din 26 septembrie 2012 a J. T..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorariu partial ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat C. A.
Obligă pe recurent să plătească intimatului D. T. domiciliat în comuna A., sat R. nr.184, jud.C., suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurentul M. E. G. să plătească în favoarea statului suma de
300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
V. G. D. P. M. B. | M. N. |
2 ex. - (...) jud.fond. B. V.
| ← Decizia penală nr. 1502/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 27/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
