Decizia penală nr. 1842/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.1842/R/2012
Ședința publică din 20 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTORI: V. G.
M. B. GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpații C. A. și C. A.
I. împotriva sentinței penale nr.1018 din 1 octombrie 2012 a J. C. N., inculpații fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C.-N. nr.3368/P/2012 din data de 17 aprilie 2012 pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:
- ■ inculpatul C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată si părăsirea locului accidentului prev de art. 89 alin.1 din OUG nr.195/2002, respectiv vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.1 si 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
-■ inculpatul C. A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a locului accidentului pre de art. 89 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art. 99 si următoarele din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului C. A., av.Aldea C. și apărătorul din oficiu al inculpatului C. A., av.Alexa A., ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpații și asiguratorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar din partea inculpaților un script în care aceștia arată că înțeleg să-și retragă recursul promovat în cauză.
Apărătorii inculpaților solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorarii avocațiale din FMJ.
Reprezentantul P. solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Cluj-Napoca în temeiul articolului 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.
3201 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul C. A., fiul lui D. și
C., născut la data de (...) în C.-N., județul C., posesor al C.I. seria KX nr. 2., CNP 1., cetățenie română, studii 10 clase plus școala profesională, fără antecedente penale, căsătorit, un copil minor, instalator la C. de Apă S. SA, fără antecedente penale, cu domiciliul în G., sat G., str. R. nr. 13, ap. 20, județul C., la pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În temeiul articolului 89, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul C. A. la pedeapsa de 2 ani 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În temeiul articolului 11, punctul 2, litera b) și articolului 10, alin. 1 litera h) din Codul de procedură penală, a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal față de partea vătămată P. L., domiciliat în comuna G., sat G., str. P. nr. 623, județul C.
În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal contopește cele două pedepse aplicate prin prezenta sentință penală, dintre care alege pe cea mai grea de 2 ani 7 luni închisoare.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, lit. a teza a II-a și lit. b din
Codul penal.
În temeiul articolului 861 Codul penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și în temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, instanța a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 5 ani, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În temeiul art. 863 alin. 3 lit. a din Codul penal, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să desfășoare o activitate, respectiv să urmeze un program de consiliere în vederea rezolvării problemelor pe care le-ar putea avea inculpatul cu consumul de băuturi alcoolice, program/activitate stabilit/ă de către serviciul de probațiune.
În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e din Codul penal, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să nu conducă niciun vehicul .
În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume (...)-(...).
În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și litera b din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În temeiul articolului 89, aliniatul 2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art. 99 și următoarele din Codul penal, a art. 3201 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul minor C. A. I., fiul lui A. și E., născut la data de (...) în C.-N., județul C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., cetățenie română, studii 8 clase, fără antecedente penale, necăsătorit, elev, fără antecedente penale, cu domiciliul în G., sat G., str. R. nr. 13, ap. 20, județul C., la pedeapsa de 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a locului accidentului.
În temeiul art. 1101 raportat la articolul 110 și articolul 103 din Codul penal (până la împlinirea vârstei de 18 ani) și a art. 861 din Codul penal, instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani 2 luni și încredințează supravegherea inculpatului S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
D. împlinirea vârstei de 18 ani, în temeiul articolului 861 și a articolului 863 alin. 1 din Codul penal, instanța a stabilit că, pe durata termenului de încercare, condamnatul C. A. I. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
D. împlinirea vârstei de 18 ani, în temeiul articolului 863 alin. 3 din Codul penal instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare, condamnatul să respecte următoarea obligație: să finalizeze învățământul general obligatoriu;
În temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 1101 alin. 2 și alin.
3 și a articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată P. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că Spitalul C. J. de U. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2967,4 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente îngrijirii medicale acordate părții vătămate P. L.
În temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 și următoarele din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă C. de A. de S. C. în drepturile căreia s-a subrogat furnizorul de servicii medicale Spitalul C. J. de U. C., str. C.ilor nr. 3-5, C.-N. și, în consecință, obligă pe inculpatul C. A. să plătească în favoarea acestuia suma de 2967,4 lei și dobânda legală aferentă începând cu prima zi de la externarea părții vătămate P. L. ((...)) și până la plata efectivă a debitului.
În temeiul articolului 54 din L. nr. 136/1995, modificată prin L. nr. 3. din 13 noiembrie 2007 constată că S.C. Carpatica Asig S.A. Sucursala Zonală C., cu sediul în S., str. Nicolaus Olahus nr. 5, turnul A, et. 3, 4, 5 și
6 - Centrul de A. S., jud. S. are calitate de asigurător în prezentul proces penal.
În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală ai fost obligați, fiecare dintre inculpații C. A. și C. A. I. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul articolului 192 alin. 1 pct. 2 lit. c din Codul de procedură penală, a obligat partea vătămată P. L. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut înf apt următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis la data de (...), în dosarul penal nr. 3368/P/2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.
87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal, iar în stare de libertate pe inculpatul minor C. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 2 din OUG nr.
195⁄2002 republicată.
În fapt, s-a reținut că la data de (...), în jurul orelor 1545, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare (...) în care se afla și fiul său C. A. I. în calitate de pasager pe DN 1 pe raza comunei G., sat G., jud. C., din direcția orașului H. în direcția localității F. A. la KM 494+630 m, pe fondul deplasării pe acostamentul consolidat al părții carosabile și al neasigurării la schimbarea direcției de deplasare, a acroșat pe partea vătămată P. L. în vârstă de 60 de ani, care se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, ocazie cu care a proiectat-o înafara părții carosabile, aceasta suferind leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a oprit autoturismul, a coborât, dar a părăsit locul accidentului deplasându-se pe jos într-o direcție necunoscută, fără a se interesa de starea victimei și fără a avea acordul organelor de poliție care efectuează cercetarea la fața locului. A revenit după aproximativ o oră.
În acest timp, fiul inculpatului - respectiv inculpatul C. A. I. a ridicat de la fața locului bara de protecție din fața pe care era montată și plăcuța de înmatriculare, pe care le-a aruncat peste un gard, în curtea imobilului nr. 582, în apropierea locului producerii accidentului, unde locuiesc unele rude îndepărtate. Totodată minorul a ridicat oglinda retrovizoare laterală dreapta, pe care a așezat-o pe covorașul scaunului din față dreapta a autoturismului condus anterior de tatăl său, iar din declarațiile lui rezultă că ar fi intenționat să înlocuiască roata dreapta față, pneul fiind deteriorat ca urmare a producerii accidentului, însă nu a finalizat operațiunea fiind depistat de organele de poliție.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare (filele 13-17), planșa foto (filele 19-35), declarația părții vătămate (fila 36), declarațiile martorilor (filele 49, 53-55), declarațiile învinuiților (filele 17, 20-22, 32, 34-36), alcool test printer (fila
67), buletinul de analiză toxicologică (fila 68), buletinul de examinare clinică
(filele 69-69A), raportul de constatare medico-legală(filele 37-38), declarațiile învinuiților⁄inculpaților (filele 44-47, 57-58, 62-65, 74-75), copie după certificatul înmatriculare al autovehiculului (fila 70), copie după asigurarea
RCA (fila 7), cazierele judiciare (filele 60, 66), precum și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 80-81, 82-83).
Prin rezoluția organului de cercetare penală din data de (...) (fila 10), confirmată de procuror s-a dispus începerea urmăririi penale față de C. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr.
195/2002.
Prin ordonanța din data de (...) (fila 73) s-a dispus reținerea învinuitului pe timp de 24 ore.
Prin ordonanța din data de (...) s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale privind pe inculpatul C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal. Totodată s-a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii în sarcina acestuia a săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.
87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la aceste fapte.
Prin sesizarea înregistrată sub numărul (...) la data de 05 aprilie 2012 pe rolul J. C.-N., P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a propus instanței, în conformitate cu dispozițiile articolului 1491 din Codul de procedură penală, luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C. A. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 87 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195⁄2002 republicată.
Prin încheierea penală nr. 4l/C/A/2012 pronunțată în data de 05 aprilie 2012 în dosarul penal nr. (...) al J. C.-N., în temeiul dispozițiilor articolului 1491 din Codul de procedură penală raportat la art. 143 și art.
148 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte propunerea P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. A. pentru o perioadă de 15 zile începând cu data de (...) până la data de (...).
Verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv luată față de inculpat a fost verificată conform prevederilor art. 3001 din Codul de procedură penală la data de (...), când prin încheiere s-a dispus revocarea măsurii privative de libertate luată prin încheierea penală nr.
41/C/A/(...) a J. C.-N., față de inculpatul C. A.
Prin ordonanța din data de (...) s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de minorul C. A. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de modificare a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 2 din OUG nr. 195⁄2002 republicată, cu aplicarea art. 99 din Codul penal.
În faza de urmărire penală inculpații au negat inițial comiterea faptelor, însă ulterior și-au modificat poziția și și-au asumat (cel puțin declarativ) responsabilitatea săvârșirii acestora.
În aceeași fază procesuală partea vătămată P. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză, rezervându-și acest drept în funcție de evoluția stării sale de sănătate.
În faza de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, inculpații au solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând personal (filele 76, 77) că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor și își asumă responsabilitatea săvârșirii acestora. La dosar au fost depuse precizări ale poziției părții vătămate (filele 30, 35), constituirea de parte civilă a S. C. J. de U. C. (filele
57-61), acte în circumstanțiere (74, 74) și referatele de evaluare cu privire la inculpați întocmite de S. de probațiune de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
(filele 45-48, 62-65).
La termenul de judecată din data de (...) s-a prezentat partea vătămată care a declarat că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (fila 36).
În dimineața zilei de (...) inculpatul C. A. a consumat băuturi alcoolice, fără a se putea stabili tipul și cantitatea datorită declarațiilor lapidare în acest sens ale acestuia. Ulterior, în intervalul orar 1330 - 1430 a consumat aproximativ 225 ml țuică de prune la o persoană la care a efectuat o lucrare de instalații de apă.
D. finalizarea lucrării, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare (...) pe care l-a condus pe raza comunei G., sat G., jud. C. din direcția H. spre C.-N., în dreapta sa aflându-se fiul său C. A. I.. A. la km 494+630 m, în dreptul porții de acces în curtea imobilului nr. 689, a acroșat cu partea dreaptă față a autovehiculului bicicleta condusă regulamentar pe aceeași parte a carosabilului de partea vătămată P. L. În urma impactului conducătorul bicicletei a fost proiectat în afara părții carosabile, iar în urma impactului a căzut de pe bicicletă și a suferit leziuni corporale.
Inculpatul C. A. a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și înainte ca aceștia să ajungă la fața locului, fiind identificat ulterior, după aproximativ 1 oră și 15 minute la aproximativ 300 m de locul comiterii accidentului, în timp ce se întorcea la locul faptei.
În urma impactului dintre autoturism și bicicletă s-a desprins de pe caroseria autoturismului bara din față și oglinda laterală dreapta, care au fost mutate de către minorul C. A. I. de pe acostament în interiorul autoturismului (oglinda retrovizoare) și în curtea imobilului situat vis-a-vis de locul unde a fost oprit autoturismul după impact (bara de protecție).
Inculpatul C. A. a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,49 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la UPU 1 C.-N. în vederea recoltării de probe biologice. În buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 502/(...) se concluzionează că la ora 1710 alcoolemia inculpatului C. A. a fost de 2,45 g‰, iar la ora 1810 alcoolemia a fost de 2,30 g‰.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2373/II/b/48 din
(...) s-a concluzionat că în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a numitului P. L., care a suferit leziuni corporale care necesită pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale, dacă nu apar modificări în evoluția medicală.
În declarațiile date, inculpatul C. A. a arătat că în cursul zilei de (...) a efectuat o lucrare la instalația de apă a unui consătean, unde a consumat trei pahare cu tărie, fără a putea preciza despre ce anume băutură alcoolică ar fi vorba. D. finalizarea lucrării a urcat la volanul autoturismului, iar fiul său pe locul din dreapta, intenționând să se deplaseze la domiciliu, aproximativ 1 km și jumătate.
În cursul deplasării, la o viteză de aproximativ 40 km/h, la un moment dat, C. A. afirmă că un tir care venea din față a trecut peste axul drumului, pătrunzând pe sensul său de deplasare, motiv pentru care a virat dreapta pentru a evita impactul. Astfel, a ajuns pe acostament, unde a acroșat cu oglinda laterală dreapta un biciclist care se deplasa în același sens cu inculpatul. D. impact, inculpatul susține că a oprit mașina, a coborât și s-a îndreptat spre biciclistul care a fost ridicat de jos și așezat pe o bancă. L-a întrebat cum se simte, iar partea vătămată i-a răspuns că nu are nimic.
Între timp au ieșit mai multe persoane din curțile din apropiere și/sau au coborât din mașinile staționate, una dintre acestea anunțând ambulanța
și poliția. Datorită reproșurilor adresate de către aceste persoane, C. A. arată că s-a speriat, motiv pentru care a plecat de la locul producerii accidentului până la V. C., la aproximativ 300 m, unde s-a spălat pe față și a revenit ulterior la locul producerii accidentului.
Inculpatul C. A. I. a precizat că l-a ajutat pe tatăl său la o lucrare la instalația de apă, unde acesta a consumat țuică - dar fără a cunoaște ce cantitate. La întoarcerea spre domiciliu, C. A. s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus o anumită distanță pe acostamentul consolidat deoarece circulația era intensă. În timp ce tatăl său se asigura în oglinda retrovizoare pentru a se încadra pe banda de circulație, în timp ce mașina rula cu o viteză de aproximativ 30 km/h, a acroșat un biciclist care se deplasa regulamentar, în aceeași direcție. Inculpații au coborât din autoturism și s-au deplasat la biciclistul căzut la pământ, pe care l-au ridicat de jos și l-au așezat pe o bancă împreună cu alte persoane care s-au oprit la fața locului. C. A. I. a observat că roata dreapta față a autovehiculului era explodată, a luat bara din față a autoturismului pe care a dus-o în curtea imobilului de peste drum și oglinda laterală dreapta pe care a așezat-o în interiorul autoturismului. Despre tatăl său afirmă că inițial a intrat în curtea imobilului de lângă locul accidentului, ulterior a trecut peste drum în curtea imobilului unor rude, iar după aceea nu știe unde s-a deplasat, însă s-a întors la aproximativ 45 minute după producerea evenimentului rutier.
Declarațiile celor doi inculpați se coroborează cu cele date de martorii I. V. și B. I., care au arătat împrejurările dinainte și de după producerea accidentului.
În fața instanței de judecată inculpații au declarat că recunosc în integralitate faptele și că regretă săvârșirea acestora.
Instanța apreciază că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Starea de fapt a fost în mod corect reținută în actul de sesizare, cu respectarea dispozițiilor art. 69 Codul de procedură penală referitoare la aprecierea coroborată a mijloacelor de probă. Declarațiile inculpaților prin care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor se coroborează cu declarațiile martorilor, cu conținutul procesului verbal de constatare întocmit de organele de poliție. V. alcoolemiei rezultă din buletinul de analiză toxicologică întocmit de IML C., coroborat cu rezultatul testării inculpatului C. A. cu aparatul etilotest. Din raportul de constatare medico-legală nr. 2373/II/b/48 din (...) rezultă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate.
Din referatul de evaluare întocmit cu privire la inculpatul C. A. de către S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj reiese că acesta este preocupat de bunăstarea membrilor familiei, că lucrează din cursul anului
2004 la C. de Apă S. SA și că familia nu s-a confruntat cu dificultăți materiale de-a lungul timpului, doar în ultimii doi ani resimțind o ușoară înrăutățire a situației financiare ca urmare a contractării unor împrumuturi de la C. Cu privire la consumul de băuturi alcoolice, din analiza întocmită rezultă că acesta s-a accentuat în ultimii 3-4 ani, fapt care a dus la apariția unor tensiuni între soți. D. inițial consumul de băuturi alcoolice a debutat ca un comportament social (la ieșirile cu prietenii), ulterior s-a transformat și într-o modalitate de a face față problemelor cotidiene, C. A. ajungând să fie cunoscut în comunitate drept o persoană cu probleme de acest fel. Nici problemele de sănătate cu care s-a confruntat la începutul anului 2012 nu l-au determinat să renunțe la consumul excesiv de băuturi alcoolice, decât pentru o perioadă de timp limitată.
Perioada arestului preventiv și derularea procedurilor penale l-au determinat să conștientizeze și această latură a consecințelor consumului de băuturi alcoolice, motivându-l să reducă acest consum. În plus, rușinea resimțită față de membri comunității cu privire la cele întâmplate l-a ajutat să mențină hotărârea luată în acest sens.
Din referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune cu privire la comportamentul inculpatului C. A. I. rezultă că părinții săi întâmpină dificultăți de comunicare și relaționare cu acesta (nu îi cunosc preocupările, problemele cu care se confruntă, acesta se supune cu dificultate cerințelor formulate), că a adoptat o conduită neadaptată social pe parcursul ultimilor patru ani - frecventarea localurilor cu jocuri de noroc și în care se consumă băuturi alcoolice, întâmpinarea unor probleme școlare, neasumarea responsabilității conduitei adoptate, toate indicând o tendință de revoltă și de a ieși de sub tutela legitimă a unor factori educativi. Nici derularea procesului penal nu l-a ajutat să conștientizeze problemele cu care se confruntă, atribuind vinovăția celorlalte persoane aflate la fața locului și dovedind o lipsă de empatie față de victimă.
Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța constată că în drept:
Fapta inculpatului C. A., care în data de (...) a condus pe drumurile publice din comuna G., autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare (...) având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,45 g‰, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului C. A. s-a concretizat în acțiunea de a conduce pe drumurile publice un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, acțiune care au avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă punerea în pericol a siguranței circulației.
În ceea ce privește latura subiectivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptei sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Fapta inculpatului C. A., care în data de (...) a condus pe drumurile publice din comuna G., autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare (...) având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, ca urmare a deplasării pe acostamentul consolidat al părții carosabile și al neasigurării la schimbarea direcției de deplasare a acroșat-o pe partea vătămată P. L. care se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, proiectând-o în afara părții carosabile, aceasta suferind leziuni corporale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului C. A. s-a concretizat în acțiunea de a părăsi locul producerii accidentului, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă îngreunarea cercetărilor desfășurate de organele de poliție.
În ceea ce privește latura subiectivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptei sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Fapta inculpatului C. A., care în data de (...) a condus pe drumurile publice din comuna G., autoturismul marca Opel cu număr de înmatriculare (...) având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, ca urmare a deplasării pe acostamentul consolidat al părții carosabile și al neasigurării la schimbarea direcției de deplasare a acroșat-o pe partea vătămată P. L. care se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, proiectând-o în afara părții carosabile, aceasta suferind leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al. 1 și 3 din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului C. A. s-a concretizat în acțiunea de a provoca un accident pe fondul conducerii autoturismului în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și în urma încălcării unor reguli de circulație, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă producerea unor leziuni corporale părții vătămate, care au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale.
În ceea ce privește latura subiectivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a culpei cu prevedere, întrucât deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat
(vătămarea corporală a părții vătămate), ar fi trebuit să prevadă producerea acestuia datorită conduitei adoptate la volanul autoturismului.
Sunt de asemenea aplicabile și dispozițiile art. 33 lit. a din Codul penal, deoarece inculpatul C. A. a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele.
Fapta inculpatului C. A. I., care în data de (...), în urma accidentului produs de tatăl său în împrejurările menționate anterior, a modificat starea locului accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea integrității corporale a părții vătămate P. L., fără acordul echipei de cercetare la fața locului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de modificare a locului accidentului, prevăzută de art. 89 al. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptei inculpatului
C. A. I. s-a concretizat în acțiunea de a ridica bara protecție față și oglinda laterală dreapta și de a le duce în curtea unui imobil, respectiv de a o pune în interiorul autovehiculului, acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă modificarea locului producerii accidentului și implicit îngreunarea activității de cercetare la fața locului și de stabilire a modului de derulare a evenimentului rutier.
În ceea ce privește latura subiectivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției indirecte, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptei sale, și, deși nu a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Potrivit art. 345 alin. 2 C.proc.pen., condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză instanța constată întrunite aceste condiții cu privire la faptele de conducere sub influența băuturilor alcoolice și de părăsire a locului accidentului comise de către inculpatul C. A. și la fapta de modificare a locului accidentului comisă de către inculpatul C. A. I., astfel că îi va condamna pe aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior.
Cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă săvârșită de către inculpatul C. A., instanța reține că, la termenul de judecată din data de 07 mai 2012, partea vătămată P. L. și-a retras plângerea formulată în fața organelor de cercetare penală față de inculpatul C. A., arătând că între ei a intervenit o tranzacție, respectiv că inculpatul s-a interesat de evoluția stării lui de sănătate și că a acoperit cheltuielile efectuate pentru recuperarea medicală, urmând a achita și eventualele cheltuieli medicale în cazul în care starea de sănătate a părții vătămate s-ar deteriora.
Răspunderea penală este mijlocul prin care societatea reacționează față de persoanele care încalcă ordinea de drept penal și derivă din săvârșirea unei infracțiuni. Cu toate acestea, există situații, stări, împrejurări ulterioare săvârșirii infracțiunilor care conduc la concluzia că tragerea la răspundere penală a infractorului nu mai este posibilă sau nu mai poate avea loc. Aceste stări, situații sau împrejurări care conduc la neaplicarea pedepsei infractorului, recunoscute de legiuitor și reglementate prin instituții distincte sunt cauze care înlătură răspunderea penală. Una dintre cauzele generale care înlătură răspunderea penală este reprezentată de retragerea plângerii prealabile formulată de către partea vătămată.
Retragerea plângerii prealabile, „cauză care înlătură răspunderea penală";, nu este reglementată în mod separat ca celelalte cauze care înlătură răspunderea penală în partea generală a codului penal, ci este încorporată în alin. (2) al art. 131 C. pen., care reglementează instituția „lipsei plângerii prealabile";.
Această situație duce la concluzia că, de fapt, retragerea plângerii prealabile nu are o figură juridică proprie de cauză care înlătură răspunderea penală, legiuitorul asimilând-o cu o situație specială în care se consideră că lipsește plângerea prealabilă, dându-i însă același efect și anume înlăturarea răspunderii penale.
Prin urmare, temeiul juridic al înlăturării răspunderii penale în cazul retragerii plângerii prealabile îl constituie tocmai lipsa plângerii prealabile.
Retragerea plângerii prealabile este un act de voință unilateral manifestat de persoana vătămată care a făcut plângere prealabilă și care revine, retrăgând plângerea făcută (V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român, partea generală, Ed. Academiei R.S.R., B.ești,
1969, vol. II, p. 390).
Pentru ca retragerea plângerii să înlăture răspunderea penală, sunt necesare îndeplinirea mai multor condiții: a) să existe o manifestare explicită a voinței persoanei vătămate de a-și retrage plângerea;
Aceasta presupune să existe o declarație formală a acesteia că renunță la plângerea făcută (V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român, partea generală, Ed. Academiei R.S.R., B.ești, 1969, vol. II, p. 390). b) retragerea plângerii să fie totală și necondiționată.
Aceasta înseamnă că retragerea plângerii trebuie să vizeze atât latura penală, cât și cea civilă a procesului.
Instanța constată îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege, astfel că, în conformitate cu dispozițiile articolului 131 alin. 2 din Codul penal raportat la dispozițiile articolului 184, aliniat 1 și 3 din Codul penal retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a inculpatului C. A., în ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de articolul 184, alin. 1 și 3 din Codul penal astfel încât este împiedicată exercitarea acțiunii penale conform dispozițiilor articolului 10, litera h din Codul de procedură penală.
În consecință, în temeiul articolului 11, punctul 2, litera b) și articolului 10, alin. 1 litera h) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C. A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.
184 alin. 1 și 3 din Codul penal față de partea vătămată P. L.
În continuare, în vederea unei juste individualizări judiciare a pedepselor la care urmează să fie condamnați inculpații și a modalității de executare a acestora, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea specială OUG 195/2002, modificate prin aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, gradul de pericol social al faptelor raportat evident și la gradul de alcoolemie, distanța parcursă, urmările produse, persoana fiecărui infractor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Odată reținute dispozițiile art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, limitele prevăzute de lege pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C. A. suferă modificări în sensul reducerii acestora cu o treime, situație în care acestea se situează între 8 luni închisoare și 3 ani 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și între 1 an 4 luni închisoare și 4 ani 8 luni închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului.
Astfel, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpatul C. A. prezintă un grad mediu de pericol social ca urmare a împrejurărilor în care au fost comise - ținând cont de cantitatea de băuturi alcoolice consumate, de distanța parcursă, de lipsa aportului alimentar, de atitudinea după comiterea accidentului, că acest inculpat este cercetat penal și judecat pentru prima dată, astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar, că are un loc de muncă stabil, că și-a asumat responsabilitatea întreținerii membrilor de familie și că derularea procesului penal, luarea față de acesta a măsurii privative de libertate și iminența pronunțării unei sentințe l-au ajutat să înțeleagă gravitatea faptelor comise.
Instanța a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea vreunei circumstanțe atenuante judiciare având în vedere atitudinea inculpatului C. A. de a conduce autovehiculul după ce a consumat mai multe pahare cu băuturi alcoolice - fără a putea preciza o anume cantitate consumată în ziua respectivă, fără a lua în considerare riscurile la care se expune pe sine, pe fiul său și pe ceilalți participanți la trafic, atitudinea după comiterea accidentului - de a pleca de la fața locului, precum și de pe parcursul derulării procesului penal - inițial oscilantă, cu declarații evazive și mai puțin sincere date în cursul urmăririi penale.
La stabilirea cuantumului fiecăreia dintre pedepse, instanța se va orienta spre un cuantum mediu al limitelor prevăzute de lege având în vedere și indiferența manifestată de inculpatul C. A. cu privire la eventualele consecințe pe care conducerea autoturismului sub efectele consumului de băuturi alcoolice le-ar putea avea, ignorând astfel potențialul pericol pe care l-ar reprezenta pentru ceilalți participanți la trafic.
Astfel, s-a apreciat că o pedeapsă de 2 ani 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și o pedeapsă de 2 ani 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ar fi apte de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului C. A., cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.
În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal contopește cele două pedepse aplicate inculpatului C. A. prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 2 an 7 luni închisoare, fără spor.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei astfel stabilite, instanța va lua în considerare faptul că inculpatul este integrat în societate, este preocupat de întreținerea familiei, are un loc de muncă stabil, realizează venituri legale, că a înțeles până în final gravitatea infracțiunilor săvârșite și că este motivat să nu mai comită pe viitor infracțiuni, situație în care apreciază că privarea lui de libertate ar fi o măsură excesivă, motiv pentru care se va orienta spre suspendarea executării pedepsei.
Datorită problemelor în adicții cu care s-a confruntat de-a lungul timpului inculpatul C. A. - probleme care au stat la baza adoptării conduitei ilicite, a numărului și gravității infracțiunilor comise, a atitudinii de negare a existenței unei probleme legate de consumul excesiv de băuturi alcoolice - atitudine încurajată în prezent și de către soție, instanța apreciază necesară stabilirea în sarcina lui C. A. a unor obligații speciale, situație în care va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei finale aplicate pe durata termenuli de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, instanța a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 5 ani, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În temeiul art. 863 alin. 3 lit. a din Codul penal, instanța stabilește ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să desfășoare o activitate, respectiv să urmeze un program de consiliere în vederea rezolvării problemelor pe care le-ar putea avea inculpatul cu consumul de băuturi alcoolice, program/activitate stabilit/ă de către serviciul de probațiune.
În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e din Codul penal, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală deduce din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume (...)-(...).
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța va interzice inculpaților dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din
Codul penal.
Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N., în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul C. A. nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii lui față de care a ales să aibă comportamentul anterior analizat.
Conform dispozițiilor articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiționate/sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii, motiv pentru care instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului C. A. asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Cu privire la inculpatul minor C. A. I., instanța va face mai întâi aplicarea prevederilor art. 109 alin. 1 din Codul penal (reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de modificare a locului accidentului - 1 an închisoare și 3 ani 6 luni închisoare) și, la aceste ultime limite stabilite va face aplicarea art. 3201 alin. 7 din Codul de procedură penală, situație în care acestea se situează între 8 luni închisoare și 2 ani închisoare.
Având în vedere împrejurările în care a avut loc săvârșirea infracțiunii
- nonșalanța cu care a adunat de pe jos urmele săvârșirii accidentului, graba de a duce în curtea unor rude bara de protecție a autovehiculului, atitudinea din cursul cercetărilor penale, dar mai ales minimalizarea gravității faptei comise, instanța nu va reține vreo circumstanță atenuantă la stabilirea pedepsei ce urmează a fi pronunțată în cauză (o eventuală măsură educativă ar fi fără efect în condițiile în care C. A. I. împlinește vârsta de 18 ani la data de (...)).
În continuare, consideră că o pedeapsă de 1 an 2 luni închisoare ar fi aptă să-l atenționeze pe inculpat cu privire la necesitatea de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite pe viitor infracțiuni.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța a luat în considerare vârsta inculpatului C. A. I., lipsa de experiență a acestuia, faptul că nu a creat probleme până în prezent organelor de poliție, că urmează cursurile L.eului Teoretic „Gelu Voievod"; din comuna G. și că își ajută tatăl la realizarea lucrărilor de instalații, situație în care apreciază că privarea de libertate ar fi excesivă.
În continuare, având în vedere problemele cu care se confruntă inculpatul minor - comportament școlar inadecvat, participare la jocuri de noroc, frecventarea localurilor în care se consumă băuturi alcoolice, neasumarea responsabilității conduitei adoptate în fiecare zi, comunicarea inadecvată cu părinții, ieșirea de sub autoritatea acestora, modelul negativ oferit de părinți în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice și de ineficacitatea comunicării intra-familiale, etc. instanța consideră mai mult decât necesară instituirea unor obligații în sarcina lui C. A. I., dar mai ales încredințarea supravegherii evoluției lui comportamentale unor persoane specializate din cadrul S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
Astfel, în temeiul art. 1101 raportat la articolul 110 și articolul 103 din
Codul penal (până la împlinirea vârstei de 18 ani) și a art. 861 din Codul penal, instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani 2 luni și încredințează supravegherea inculpatului S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
D. împlinirea vârstei de 18 ani, în temeiul articolului 861 și a articolului 863 alin. 1 din Codul penal, instanța stabilește că, pe durata termenului de încercare, condamnatul C. A. I. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;
2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
D. împlinirea vârstei de 18 ani, în temeiul articolului 863 alin. 3 din Codul penal instanța stabilește ca, pe perioada termenului de încercare, condamnatul să respecte următoarea obligație:
1. să finalizeze învățământul general obligatoriu;
În temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 1101 alin. 2 și alin. 3 și a articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată P. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că Spitalul C. J. de U. C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2967,4 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente îngrijirii medicale acordate părții vătămate P. L.
În temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 și următoarele din Codul civil admite acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă C. de A. de S. C. în drepturile căreia s-a subrogat furnizorul de servicii medicale Spitalul C. J. de U. C., str. C.ilor nr. 3-5, C.-N. și, în consecință, obligă pe inculpatul C. A. să plătească în favoarea acestuia suma de 2967,4 lei și dobânda legală aferentă începând cu prima zi de la externarea părții vătămate P. L. ((...)) și până la plata efectivă a debitului.
În temeiul articolului 54 din L. nr. 136/1995, modificată prin L. nr.
3. din 13 noiembrie 2007 s-a constatat că S.C. Carpatica Asig S.A.
Sucursala Zonală C., cu sediul în S., str. Nicolaus Olahus nr. 5, turnul A, et.
3, 4, 5 și 6 - Centrul de A. S., jud. S. are calitate de asigurător în prezentul proces penal.
Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs inculpații C. A. și C. A. I., cale de atac retrasă prin scriptul depus în ședința publică din 20 decembrie 2012, astfel că instanța în baza art.385/4 rap.la art.369
C.proc.pen., va lua act de poziția acestora.
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 600 lei (2x300 lei) ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av.Aldea Alexa, conform art.189 C.proc.pen.
Va obliga pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte
500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial, în baza art.192 alin.2 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpații C. A. si C. A. I. împotriva sentintei penale nr. 1018 din 1 octombrie 2012 a J. C. N..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 600 lei (2x300 lei) ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av.Aldea Alexa.
Obligă pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
D. P. V. G., M. B. | D. S. |
2 ex. - (...) jud.fond.M. A.
← Sentința penală nr. 44/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1171/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|