Decizia penală nr. 1852/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/A3
DECIZIA PENALĂ NR.1852/R/2012
Ședința publică din 20 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTORI: V. G.
M. B. GREFIER: D. S.
Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror: D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. S. împotriva încheierii penale din 13 decembrie 2012 a Tribunalului C., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.C. I. N., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Bădău C., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Susține că prin trecerea timpului, arestarea preventivă și-a pierdut caracterul legal. Motivarea instanței de fond este foarte generală și ar putea viza orice dosar de trafic de persoane. P. pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi invocat abstract, ci trebuie să fie dovedit. În speță, au fost deja audiați martorii, părțile vătămate, astfel că inculpatul nu poate să împiedice buna desfășurare a procesului penal, dacă ar fi lăsat în libertate. Pe de altă parte, starea de fapt reținută în rechizitoriu nu are o reflectare în probatoriu. Partea vătămată P. S. a declarat că era însoțită de o persoană care avea tatuaje pe umăr, ori inculpatul nu are asemenea tatuaje. Încadrarea juridică a faptei nu este corectă, putând să se rețină cel mult infracțiunea de proxenetism. A. timp cât victimele nu s-au constituit părți vătămate, nu se poate vorbi de existența unor consecințe asupra acestora. P. S. a arătat că nu se consideră vătămată de inculpat, pe care nu l-a văzut în viața ei. Conform jurisprudenței CEDO, după un anumit timp, pericolul pentru ordinea publică se diminuează, se stinge ecoul în conștiința publică (cauzele Scundeanu c.României sau Calmanovici c.României). Instanța de fond trebuia să aibă în vedere și persoana inculpatului și să arate de ce o altă măsură neprivativă de libertate nu este suficientă în privința acestuia. Inculpatul este arestat de 7 luni, apreciind că s-a depășit termenul rezonabil statuat în Convenție. Solicită să se aibă în vedere că inculpatul este întreținător al familiei, are un copil în vârstă de
3 ani și încă unul care acum s-a născut. Pentru toate aceste motive, solicită cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, încheierea atacată fiind legală, temeinică și judicios motivată. În mod corect instanța de fond a constatat că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Astfel, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C., în sensul că există la dosar indicii și probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele imputate, precum și cele prev.de art.148 lit.f C., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile care i se rețin în sarcină este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. În încheierea atacată se regăsesc acele indicii cerute de art.143 C. și ele au fost analizate în mod repetate de instanța fondului și de control judiciar cu ocazia judecării recursurilor formulate de inculpat. Prin urmare, existența acestor indicii a intrat în puterea autorității de lucru judecat. În jurisprudența CEDO, s-a statuat că aceste indicii nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea inculpatului, ci doar la bănuiala rezonabilă că acesta a comis infracțiunile reținute în sarcina sa. P. pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului rezultă din natura și gravitatea deosebită a presupuselor fapte comise de acesta, modalitatea de săvârșire și nu în ultimul rând fapta creează un impact negativ în rândul membrilor comunității și un sentiment de insecuritate față de organele statului, dacă autorul unor asemenea fapte este cercetat în stare de libertate. De altfel, inculpatul are antecedente penale, fiind trimis în judecată în stare de recidivă. Prin urmare, acesta dă dovadă de perseverență în comiterea de infracțiuni. S. de fapt și încadrarea juridică a cauzei sunt elemente care vor fi analizate odată cu fondul cauzei și nu au relevanță în acest moment. Perioada de 6 luni de arest preventiv nu poate fi apreciată ca o durată nerezonabilă a măsurii arestării preventive, având în vedere complexitatea cauzei și numărul de acte materiale comise.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate deoarece are doi copii, nu este vinovat și se va prezenta la fiecare termen de judecată în cauză.
C U R T E A
Prin încheierea penală din (...), Tribunalul Cluj în baza art.300/2 rap. la art.160/b C. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse anterior față de inculpatul R. S., fiul lui natural și C., născut la data de
(...), deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, măsură pe care o menține.
S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Începând din luna februarie 2012, inculpatul a racolat direct și prin intermediul altor persoane, printre care C. M. M., mai multe tinere care practică prostituția pe C. T., în vederea transportării lor în Italia, Olanda, Germania pentru practicarea prostituției, urmând ca o parte din sumele de bani ce vor fi obținute prin aceste activități să îi revină inculpatului. Una dintre persoanele astfel racolate a fost identificată în persoana numitei C. M. M. care, la cererea și însoțită fiind de R. S., a contactat mai multe tinere, cărora le-a propus să se prostitueze în folosul celor doi suspecți. Din probele administrate rezultă că, una dintre tinerele racolate în vederea practicării prostituției este numita P. S. S., la acea dată în vârstă de 17 ani. De asemenea, există date că, numita C. M. M., împreună cu R. S. au mai racolat alte tinere, prin oferirea unor locuri de muncă la cluburi din străinătate, deși în realitate scopul urmărit era acela de a le obliga să practice prostituția.
S-a mai reținut că, după racolarea numitei C. M. M., începând cu luna februarie 2012, inculpatul R. S. a determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul lui. În mod repetat, inculpatul a transportat-o pe sus-numită în zona C. T. cu autoturismul personal, a așteptat-o la un local de jocuri de noroc din apropiere și a primit foloase din activitatea de prostituție. D. o perioadă, numita C. M. M. nu a mai vrut să rămână cu suspectul, încercând să plece de la el, motiv pentru care acesta a supus-o unor violențe, constrângând-o să continue să se prostitueze în folosul lui.
Inculpatul R. S. a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr.73
/C/(...) a Tribunalului C., pentru o perioadă de 29 de zile, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. f C.p.pen., măsura fiind prelungită ulterior cu 30 de zile prin încheierea penală nr.83/C/2012 din data de 04 iulie 2012 a
Tribunalului C..
Tribunalul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv în condițiile art. 300/1 C.p.pen. prin încheierea penală f.n din data de (...) fiind menținută starea de arest a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile de arestare avute în vedere la soluționarea propunerii.
Totodată, prin încheierile penale din datele de (...) și (...), măsura în discuție a fost menținută.
Conform art. 300/2 C.p.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160/b C.p.pen., adică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile.
La acest moment procesual, tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, arestarea s-a dispus în mod temeinic și cu respectarea cerințelor legale, fiind îndeplinite atât condițiile art. 143
C.pen. cât și cele cuprinse în art. 148 lit. f C.p.pen.
În ceea ce privește dispozițiilor art. 143 C.p.pen. s-a apreciat în continuare că există probe și indicii temeinice ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor ce au fost reținute în sarcina sa, raportat la probele și mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, cu mențiunea că coinculpata C. M. M. a recunoscut în totalitate faptele imputate, prevalându-se de dispozițiile art. 320/1 C.p.pen.
Dincolo de declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului, considerăm că mijloacele de probă administrate până la acest moment, susțin teza existenței unei presupuneri rezonabile în sensul că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fiind evidențiate legăturile sale infracționale cu inculpata C. M. M., care a recunoscut activitatea de racolare a minorei P. S. S., dar și a altor persoane, precum și activitatea de recrutare pentru prostituție a unor tinere și obținerea de foloase de pe urma activității de prostituție a acestora.
Avem în vedere, dincolo de declarația părții vătămate P. S. S. și procesele- verbale de investigații, procesele-verbale de recunoaștere după fotografii, declarațiile martorilor E. C. F., A. A. C., G. C., M. D. A., R. L. C., P. Ana M. S., F. I., H. L. T., M. F. M., G. L. M., D. L., Ț. M., O. L. B., N. V. C., S. O. T., procesele- verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese-verbale de sancționare contravențională și chiar declarațiile inculpatului, despre care arătam mai sus, a negat în totalitate acuzațiile ce i se aduc, însă totuși cu ocazia audierii în fața judecătorului a recunoscut anumite aspecte în materialitatea lor, fără a le conferi relevanță juridică.
În conformitate cu prevederile art.143 C., măsura arestării preventive poate fi luată dacă există probe sau indicii temeinice că persoana în cauză a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală iar potrivit art.68 ind. 1 C., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Tribunalul a apreciat că se poate reține existența unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 parg.1 lit.c din Convenția Europeană și a unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului R. S., fiind de reținut jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Mai mult, rolul măsurii preventive, potrivit aceleiași jurisprudențe este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit).
Pe de altă parte, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f C.p.pen., reținut ca temei de arestare, subzistă și la acest moment, în condițiile în care infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită, întrucât faptele pentru care inculpatul este cercetat au un grad ridicat de pericol social, iar condițiile concrete în care acestea s-au comis, consecințele produse asupra victimelor unor asemenea fapte, sunt de natură să creeze un impact negativ asupra societății civile, precum și o stare de temere și nesiguranță, în situația în care persoane ce comit asemenea fapte antisociale de o gravitate sporită ar fi lăsați în libertate.
În mod obișnuit, pericolul pentru ordinea publică a fost definit ca temerea că, odată pus în libertate, suspectul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
Drept urmare, s-a apreciat că faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de natură a tulbura grav ordinea juridică, deoarece aduc atingere unor valori sociale dintre cele mai importante, fiind încălcate grav drepturile unor persoane minore, cu scopul de a le comercializa ca pe o marfă, pentru a-și asigura astfel obținerea de venituri, în contextul proliferării deosebite a acestui fenomen infracțional, cu consecințe grave asupra dezvoltării ulterioare, fizice și psihice a victimelor.
Ca atare, față de considerentele expuse, instanța a considerat că temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive subzistă, iar circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist și atitudinea sa după descoperirea faptelor, constituie în același timp argumente pentru respingerea cererii sale de a fi cercetat în stare de libertate.
S-a invocat în apărare faptul că se impune punerea în libertate a inculpatului din perspectiva duratei rezonabile a măsurii arestului preventiv, însă în opinia noastră, susținerea nu este întemeiată, atâta timp cât nu au trecut mai mult de 6 luni de la luarea acestei măsuri or, având în vedere complexitatea prezentei cauze, actele procesuale și procedurale desfășurate, numărul mare de persoane audiate și care urmează a fi audiate, natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, nu poate fi vorba despre o diminuare a pericolului social concret reprezentat de o eventuală lăsare în libertate a inculpatului ori despre o perioadă de inactivitate ce ar putea fi imputată organelor judiciare penale.
Ca atare, în baza art. 300/2 rap. la art.160 lit. b C.p.pen. instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, dispuse anterior și va menține această măsură cu privire la inculpatul R. S., respingând totodată, cererea sa de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza , pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în principal revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, apreciind că temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu mai subzistă , iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că motivarea încheierii pronunțată de instanța de fond este generică și poate viza orice trafic de persoane.
P. pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul lăsat în libertate nu poate fi invocat în abstract, ci trebuie dovedit.
În cauză, au fost audiați o serie de martori , părțile vătămate , astfel că , inculpatul nu poate influența buna desfășurare a procesului penal dacă ar fi lăsat în libertate.
Pe de altă parte, starea de fapt reținută în rechizitoriu , nu are acoperire în probatoriul administrat. Partea vătămată P. S. a arătat că era însoțită de o persoană, care avea tatuaje pe umăr , însă inculpatul nu are asemenea tatuaje. Încadrarea juridică a faptei nu este corectă, putându-se reține în sarcina inculpatului cel mult infracțiunea de proxenetism .
Părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, astfel că, nu se poate vorbi de consecințe negative asupra acestora.
Pe de altă parte, inculpatul este arestat în cauză de cca. 7 luni și astfel a fost depășită durata rezonabilă a măsurii arestării preventive.
Inculpatul are un copil minor în întreținere, iar soția acestuia este însărcinată, motiv pentru care s-a solicitat cercetarea acestuia în stare de libertate.
Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f C.p.p. întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru presupusele fapte reținute în sarcina acestuia, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupuselor fapte reținute în sarcina inculpatului, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor și urmările acestora.
Inculpatul R. S. a recunoscut în declarațiile date de acesta că a recrutat-o pe minora P. S. , pe partea vătămată C. M., precum și pe alte persoane în vederea practicării prostituției și a obținerii unor foloase materiale de pe urma acestei activități.
Corespunde adevărului că în cauză au fost audiați o serie de martori, precum și părțile vătămate, însă cercetarea judecătorească la instanța de fond nu a fost finalizată, cauza fiind amânată pentru data de 24 ianuarie 2013, dată la care au fost citați un număr de 6 martori în vederea audierii.
Mai întâi Curtea va examina câteva considerații cu privire la excepțiile invocate de apărare. Se arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu a fost motivată și că această motivare poate fi folosită în orice cauză care are ca obiect traficul de persoane.
O motivare lapidară nu atrage incidența art.385/9 pct.9 C.proc.pen., dacă s-au indicat suficiente argumente pentru a permite instanței de control verificarea lor.
Curtea constată că instanța de fond a motivat încheierea pronunțată, prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea acestora, astfel că invocarea nemotivării încheierii recurate nu este întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, în cauza Vandehurk contra Olandei, în cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, în cauza Highins contra Franței 1998, în cauza Helle contra
Finlandei 1997 și Boldea contra României 2007, că art.6 paragraf 1 din
Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument. Amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în fața instanței, precum și diferențele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispozițiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligației de a motiva, ce rezultă din art.6 al Convenției, poate fi determinată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.
CEDO a arătat că obligația instanței de a motiva hotărârea pronunțată, este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra R.iei
2007).
Același punct de vedere este îmbrățișat și în Avizul nr.11 (2008) al C. C.ativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului de miniștri al C. E.
În dosarul de față, prima instanță s-a conformat disp.art.6 paragraf 1 din Convenție, constatându-se de către instanța de recurs că au fost analizate și s-a răspuns solicitărilor inculpatului, astfel că acest motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, instanța de recurs putând complini eventualele lipsuri ale încheierii atacate.
Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului referitoare la revocarea măsurii arestării preventive pe motiv că s-a depășit durata rezonabilă a acestei măsuri.
În privința duratei rezonabile a măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a reținut că în condiții normale, într-o asemenea cauză, raportându-ne aici la numărul părților vătămate și al martorilor a căror audiere este necesară pentru justa soluționare a cauzei și pentru aflarea adevărului, durata scursă de la momentul arestării inculpatului de cca. 7 luni și până în prezent ar părea una rezonabilă, strict dacă ne-am raporta la criteriile mai sus evidențiate. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu acest subiect, a stabilit și alte criterii după care se poate aprecia caracterul rezonabil al duratei arestării preventive, printre acestea numărându-se și conduita organelor judiciare. Or nu putem să nu remarcăm că Tribunalului C. a efectuat un număr impresionant de acte procedurale, procedând la ascultarea inculpatului, a unor părți vătămate și a unui număr de martori, urmând să fie administrate și alte probe până la finalizarea cercetării judecătorești.
Susținerile inculpatului prin apărătorul ales al acestuia referitoare la faptul că partea vătămată P. S. a dat o declarație care nu corespunde cu cea din faza de urmărire penală, că inculpatul a recunoscut în parte comiterea infracțiunilor, însă acesta ar putea să primească o nouă încadrare juridică sau că inculpatul are un copil minor în întreținere, iar soția acestuia este însărcinată, nu pot fi valorificate în această fază a procesului de recurs la încheierea de menținere a stării de arest în cursul judecății.
Toate aceste date ce caracterizează persoana inculpatului , eventualele contradicții între probele administrate la urmărirea penală și faza de judecată, precum și încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată urmează să fie analizate de către instanța de fond la finalizarea cercetării judecătorești în eventuala circumstanțiere a pedepselor ce urmează a fi aplicate , dacă inculpatul va fi găsit vinovat pentru faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată.
Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent și că nu au apărut temeiuri noi care să justifice revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi cea de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpatul R. S. împotriva încheierii penale din 13 decembrie 2012 a Tribunalului C. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. S. împotriva încheierii penale din 13 decembrie 2012 a Tribunalului C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Bădău C.an.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial partial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER | |
D. P. V. G., | M. B. | D. S. |
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./(...)
| ← Decizia penală nr. 632/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 132/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
