Decizia penală nr. 1858/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR. 1858/R/2012
Ședința publică din 28 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. M., judecător
JUDECĂTORI : M. R.
: D. P.
GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentant prin D. D., procuror
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații S. C., C. A. I. și O. V. împotriva încheierilor penale f. n., din data de 05 decembrie 2012 și 18 decembrie 2012, ale T.ui B.-N., pronunțate în dosarul nr. (...), având ca obiect soluționarea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpați.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul S. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat L. M., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 23 ) și inculpatul C. A. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat I. A. I., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 25 ), ambii asistați și de apărător ales, avocat M. S., din cadrul Baroului B.-N., cu delegație la dosar ( f. 28 ), precum și inculpatul O. V., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat I. A. I., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 26 ) și de apărător ales, avocat C. C., din cadrul Baroului B.-N., cu delegație la dosar ( f. 27 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătoarele din oficiu ale inculpaților solicită instanței să ia act de încetarea delegațiilor lor și să se dispună plata onorariilor parțiale aferente din fondul M.ui Justiției.
Inculpații S. C., C. A. I. și O. V. arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpaților C. A. I. și S. C. solicită admiterea recursului inculpaților formulat împotriva încheierii pronunțate de T. B.-N., casarea încheierii și, rejudecând, să se dispună admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpați.
Arată că încheierea T.ui B.-N. este criticabilă raportat la netemenicia acesteia întrucât apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării preventive ale celor doi inculpați nu mai subzistă în prezent. Astfel, arată că a fost luată inițial măsura arestării preventive față de cei doi inculpați și ulterior prelungită raportat la disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, apreciindu-se că cei doi inculpați prezintă un pericol pentru ordinea publică
și că se impune cercetarea acestora în stare de arest preventiv. C. că după parcurgerea unei etape de aproximativ 6 luni de zile în stare de arest preventiv, perioadă în care inculpații au recunoscut în totalitate acuzațiile aduse, au manifestat o atitudine de recunoaștere și regret, atât prin reținerea art. 16 din L. nr. 1., cât și prin invocarea beneficiului art. 3201 Cod procedură penală în fața instanței de fond, aspecte care sunt de natură să diminueze gradul de pericol social pe care inculpații l-ar prezenta pentru ordinea publică.
Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către cei doi inculpați apreciază că acestea sunt admisibile raportat la art. 160 Cod procedură penală și întemeiate, sens în care arată că raportat la inculpatul S. C., așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, acesta are o situație familială specială, fiind singurul întreținător al unei familii compusă din 7 membri, având 6 minori în întreținere, toți sub vârsta de 10 ani, aspecte bine evidențiate prin prisma anchetei sociale și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu precizarea că soția acestuia, respectiv mama minorilor, are o stare a sănătății gravă fiind în faza ulterioară unei intervenții chirurgicale, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Mai arată că inculpatul a manifestat încă de la momentul arestării sale o atitudine sinceră de recunoaștere și regret față de comiterea infracțiunii și apreciază că aspectele evidențiate sunt de natură să permită cercetarea în stare de libertate a acestuia prin luarea unor măsuri de control specifice cererii formulate.
Cu privire la inculpatul C. A. I. arată că acesta este un element tânăr, la primul contact cu legea penală și că a dat dovadă de o atitudine sinceră de recunoaștere și regret față de comiterea infracțiunilor și, mai mult, apreciază că arestarea preventivă și starea de arest a acestuia este o urmare a unui demers voluntar efectuat de către acesta. Astfel, arată că inculpatul practic a fost arestat ulterior celorlalți inculpați, respectiv prin întoarcerea sa în țară și punerea sa la dispoziția organelor de urmărire penală din proprie inițiativă tocmai pentru clarificarea situației sale juridice. C. că acest demers voluntar al inculpatului este de natură să asigure garanțiile pe care inculpatul le poate oferi pentru lăsarea sa în stare de libertate.
În final, mai arată că măsura arestării preventive a fost prelungită ulterior luării acesteia, cu motivarea că se impune cercetarea inculpaților în stare de arest preventiv pentru o mai bună desfășurare a urmăririi penale și pentru a se evita riscul comiterii unor infracțiuni. Astfel, apreciază că în prezent argumentele anterior expuse nu mai subzistă și precizează că faza de urmărire penală a fost finalizată, cu mențiunea că și faza de cercetare judecătorească este aproape finalizată raportat la faptul că ambii inculpați au înțeles să se prevaleze de disp. art. 3201 Cod procedură penală. Cu privire la riscul comiterii de noi infracțiuni de către inculpați susține că acesta nu există în ipoteza în care instanța va lua, în cazul admiterii cererii, măsuri specifice de control judiciar și arată că nerespectarea acestora atrag o sancțiune elementară, și anume aceea a rearestării preventive. Astfel, apreciază că nici sub acest aspect elementele avute inițial în vedere de către instanță la luarea și, ulterior, la prelungirea măsurii arestării preventive, nu mai subzistă.
În încheiere face trimitere la practica națională, respectiv la prezentul dosar, în care sunt cercetați mai mulți inculpați, unii dintre aceștia, cu o încadrare juridică absolut identică, în stare de libertate, raportat și la principiul egalității de tratamente și la practica C. în spețele Liv c. R.iei, Stoian c. României, Begu c. României, în care instanțele naționale au fost sancționate tocmai pentru că nu au avut în vedere pe parcursul cercetării judecătorești posibilitatea și analizarea unor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.
Apărătorul ales al inculpatului O. V. solicită admiterea recursului declarat de către acesta și, în consecință să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv liberarea sub control judiciar a inculpatului.
Solicită să se aibă în vedere disp. art. 136 Cod procedură penală referitoare la buna desfășurare a procesului penal, în sensul de a se analiza dacă aceasta se poate efectua doar cu inculpatul în stare de arest sau în stare de libertate, cu precizarea că ar fi vorba despre o libertate mai restrânsă având în vedere obligațiile care vor fi impuse de către instanță în ipoteza admiterii cererii.
Raportat la menținerea stării de arest a inculpatului O. atât la menținere cât și la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar solicită să nu se aibă în vedere aspectele reținute de către instanța de fond ci doar prevederile invocate, precum și cele art. art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală.
Cu privire la condițiile și, respectiv ale temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar apreciază că în prezent nu există vreun pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, mai arată că în cauză nu există nicio probă și nici măcar date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cu precizarea că această ipoteză nu este aplicabilă în cauză raportat la atitudinea de recunoaștere a inculpatului, acesta beneficiind de clemența P. prin reținerea art. 16 din L. nr. 1., în sensul înjumătățirii pedepsei.
Raportat la motivarea instanței de fond arată că este reținut ca aspect care a condus la respingerea cererii inculpatului, respectiv faptul că acesta este recidivist, sens în care precizează că recidiva nu poate justifica respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Având în vedere ipoteza comiterii de noi infracțiunii și situația inculpatului O. V., respectiv a modalității sau a laturii obiective ale infracțiunilor reținute. Astfel, lecturându-se declarațiile date în cauză se poate constata faptul că este vorba despre oferire indirectă în sensul că inculpatul a participat la circa trei petreceri, unde a petrecut puțin timp, a pus pe masă drogurile pe care le avea asupra sa, iar participanții s-au servit, astfel că inculpatul nu a oferit în mod direct anumitor persoane. Ca atare, chiar dacă Parchetul și instanța au susținut că fapta este un gravă, confirmă acest aspect prin prisma încadrării, dar raportat la aspectele evidențiate apreciază că gravitatea nu este de natură a justifica menținerea în stare de arest a inculpatului pe o perioadă de 6 luni de zile sau neadoptarea liberării acestuia, cel puțin sub control judiciar.
În concluzie, solicită a se avea în vedere doar prevederile art. 1602 alin.
2 Cod procedură penală, ipoteză în care se poate constata că este temeinică admiterea liberării provizorii sub control judiciar.
Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de către inculpați împotriva încheierilor T.ui B.-N. prin care au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către aceștia pentru următoarele motive:
C. că încheierile penale recurate de către inculpați sunt legale, temeinice și laborios motivate, inclusiv în jurisprudență C., dar și raportat la circumstanțele concret, reale ale cauzei. Astfel, în conformitate cu disp. art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală „liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani"; în mod evident liberarea provizorie sub control judiciar nu este un drept absolut al inculpatului, și nici formal, ci este o posibilitate lăsată instanței să aprecieze și să efectueze o analiză de temeinicie și oportunitate a admiterii sau respingerii cererii. În consecință, apreciază că în mod corect instanța fondului a reținut faptul că nu sunt prevăzute de lege criteriile de temeinicie și oportunitate, dar sunt date de practica judiciară și, în special, necesitatea raportării la existența unei stări de arest preventiv legal luat.
În concordanță cu reținerile instanței fondului și raportat la faptul că în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă în cauză, apreciază că nu este oportună aprobarea sau admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar și nici temeinică, având în vedere gravitatea faptelor prezumate a fi săvârșite de către inculpați, sens în care precizează faptul că aceștia au traficat droguri de mare risc și au oferit astfel de substanțe unor persoane minore, pe care le-au atras în câmpul infracțional, precum și că săvârșirea unor astfel de fapte provoacă un impact negativ în conștiința membrilor comunității.
Din perspectiva elementelor expuse, consideră că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu poate fi admisă, pentru că nu este temeinică și pentru că lăsarea în libertate a inculpaților nu este oportună în acest moment.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 1., prezumat a fi săvârșită de către inculpați este de la 10 la 20 de ani închisoare, respectiv mai mare de 18 ani închisoare.
Inculpatul C. A. I., având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate și arată că s-a predat de bunăvoie, că a recunoscut fapta pe care o regretă. De asemenea, precizează faptul că prietenii lor sunt supuși controlului judiciar și că se află în arest „pentru domnul procuror";.
Inculpatul S. C., având ultimul cuvânt, arată faptul că are 6 copii minori, dintre care 3 școlari, că soți sa a suferit o intervenție chirurgicală în perioada acestei luni la T.-M.. Susține că situația sa personală este dificilă și solicită cercetarea în stare de libertate, cel puțin pe o perioadă determinată de o lună sau două de zile, pentru a-și soluționa problemele.
Inculpatul O. V., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate și manifestă o atitudine de profund regret pentru faptele petrecute. Raportat la limitele de pedeapsă de la 10 la 20 de ani precizate de către procuror apreciază că acestea nu mai sunt aplicabile în condițiile reținerii art. 16.
C U R T E A,
Asupra recursurilor penale de față,
În baza dispozițiilor art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală constată că s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de petenții-inculpați S. C., și C. A. I., (încheierea din 5 dec.2012) precum și cea formulată de inculpatul O. V. (încheierea din (...)).
Prin cererile formulate în cauza cu nr. de mai sus, petenții inculpați S. C. și C. A. I. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererilor s-a relevat că petenții au fost arestați preventiv în cursul urmăririi penale, în prezent având calitatea de inculpați în dosar nr. (...) al acestei instanțe dar că sunt îndeplinite cerințele legale cuprinse în dispozițiile art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală iar cei în cauză nu sunt recidiviști.
Pe de altă parte s-a relevat că cei doi petenți au adoptat o conduită sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor reținute în sarcina lor, că aceștia sunt cunoscuți ca persoane cu o bună conduită în societate și că sunt de acord să respecte orice obligații s-ar stabili de către instanță.
În susținerea cererilor s-a mai precizat că inculpatul S. C. este unicul întreținător al unei familii compuse din 6 minori, aspect relevat de ancheta socială efectuată în cauză, iar inculpatul C. A. I. manifestă o insuficientă dezvoltare psiho-somatică - împrejurare evidențiată de actele medicale depuse - ceea ce denotă o anumită incapacitate de adaptare a celui în cauză și o dezvoltare psihică incompletă.
În fine, în sprijinul solicitărilor formulate s-a invocat practica CEDO, care a sancționat România pentru faptul că instanțele naționale nu au analizat și posibilitatea luării unor măsuri preventive mai puțin restrictive, dar și împrejurarea că, un alt inculpat din prezenta cauză a fost liberat provizoriu sub control judiciar, cu toate că situația acestuia era mai gravă decât a petenților.
Cererile de liberare provizorie sub control judiciar, deși admisibile, sunt neîntemeiate, astfel încât, în baza dispozițiilor art. 160 ind. 8a alin. 6
Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.
În concret, cei doi inculpați sunt judecați pentru săvârșirea unui număr important de acte materiale ale unor infracțiuni incriminate de L. nr.
1. (trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, ș.a.), fapte deosebit de grave, cu consecințe serioase asupra sănătății consumatorilor de astfel de substanțe, inculpatul C. A. I. punând la dispoziție și locuința sa în vederea consumului ilicit de droguri, favorizând, astfel, intrarea în câmpul infracțional și a unor persoane minore.
În aprecierea instanței, temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive subzistă și, în consecință, nu se justifică luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive sau liberarea provizorie a celor în cauză, existând, în continuare, riscul ca, lăsați în libertate, în lipsa altor mijloace licite de trai, să continue săvârșirea de infracțiuni de același gen.
În fine, împrejurările invocate de petenți în motivarea cererilor pot dobândi semnificație juridică la momentul judecării pe fond a cauzei.
Având în vedere soluția preconizată și văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Prin cererea înregistrată sub nr. (...), petentul O. V., zis „Iedu";, a solicitat ca în urma constatării ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii, să se dispună punerea sa în libertate sub control judiciar până la soluționarea definitivă a prezentei cauze. De asemenea a arătat că are cunoștință despre disp. art. 160/10 din C. de procedură penală referitoare la revocarea liberării.
În motivarea cererii a arătat că în calitate de inculpat a fost arestat la data de 03 iulie 2012 prin Î. nr. 4., pronunțată în dosarul penal nr. (...) al
T.ui B.-N. Însă, având în vedere disp. art. 160/1 Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate face cerere pentru a fi pus în libertate provizoriu.
De asemenea, s-a aratat că analiza îndeplinirii condițiilor pentru admiterea liberării provizorii sub control judiciar trebuia să aibă în vedere dispozițiile legale reținute în art. 1. alin. 1 și 2 raportat la disp. art. 160/4 alin. 1 Cod procedură penală.
Astfel, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în ce privește categoria infracțiunii săvârșite și limitele sancțiunii acesteia, apreciază că instanța trebuie să analizeze, potrivit alin. 2 din art. 1. Cod procedură penală existența împrejurărilor negative enumerate în acest text. În situația în care nu există dovezi în ceea ce privește acele condiții prevăzute la alin. 2 din art. 1., instanța urmează a dispune admiterea cererii și punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului.
Raportându-se la starea de fapt și la probatoriul din cauză consideră că cererea de liberare provizorie este întemeiată. A mai aratat că în cauză este vorba de aplicarea celei mai aspre măsuri preventive reglementate de C. de procedură penală față de o persoană, aceasta în ciuda susținerilor practicii și doctrinei interne, precum și a practicii CEDO, care afirmă împrejurarea necesității unei maxime prudențe atunci când dispune luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive, care limitează la maxim dreptul la libertatea persoanei.
Deși a apreciat că în cauză, încă de la început, nu au existat elementele și condițiile care să justifice arestarea și implicit, care să facă proba existenței unui pericol social pentru ordinea publică în caz de lăsare în libertate, subliniază că în ce privește soluționarea cererii de față, acest aspect nu trebuie analizat de instanță.
Așa cum reiese din textele de lege care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, precum și din practica judiciară
(inclusiv a ÎCCJ) la baza luării măsurii arestului, implicit este vorba de menținerea indiciilor și probelor privind pericolul social concret (pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 316 din 19 ianuarie 2007).
Astfel, ÎCCJ în decizia indicată spune: „Instanța nu poate să constate că există astfel de date și să respingă cererea, exclusiv pe baza hotărârii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive pe temeiul prev. de art. 148 alin.1 lit. „b"; Cod procedură penală, întrucât liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive";.
S-a mai aratat că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază ca prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Î.ucât starea de libertate a persoanei este cea firească, C. de procedură penală a prevăzut regula ca în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrucât, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune art. 5 alin.5 Cod procedură penală.
Ca atare, având în vedere aceste dispoziții legale, întrucât consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii, solicită ca, analizând aspectele de temeinicie a acesteia, să se dispună admiterea ei.
În speță, urmează ca instanța să analizeze dacă există acele condiții negative în prezența cărora o astfel de cerere este inadmisibilă. În lipsa acelor condiții negative, apreciază că instanța a admis cererea fără a putea invoca, pentru o eventuală respingere a ei, existența sau menținerea temeiurilor (pericolul social concret) care au fost avute în vedere de instanță la luarea/menținerea măsurii.
Prin impunerea măsurilor și limitărilor suplimentare prevăzute de textul de lege în situația liberării sub control judiciar, legiuitorul a apreciat că se acoperă acel pericol social concret al lăsării în libertate sau că se estompează efectul temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestului. În altă interpretare ar însemna că judecătorul să încalce dreptul unei persoane de a fi eliberată în această procedură, suprapunând de fapt două instituirii de drept care au existența, rațiuni și produceri de sine stătătoare și distincte.
Prin restricțiile pe care instanța, fie este obligată, fie are posibilitatea să le ia, este evident că procesul penal nu poate fi afectat sub nici o formă în ce privește desfășurarea lui.
A considerat că, formal, cererea îndeplinește condițiile legale și apreciind de asemenea că nu sunt în nici una din situațiile prev. de art. 1. alin.2 Cod procedură penală, solicită a se dispune admiterea cererii și punerea în libertate provizorie a inculpatului până la soluționarea procesului.
În legătură cu starea de fapt reținută de organele de urmărire penală, aceasta este una nereală.
A aratat că este acuzat de deținere în vederea consumului de sare de baie și trafic de droguri de mare risc, în sensul că, în trei împrejurări, ar fi deținut și ar fi oferit spre consum droguri de mare risc, sare de baie.
În acest sens s-au administrat ca și probe declarații de martori, procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire și ale polițiștilor, precum și audierea colaboratorului.
S-a precizat că, până la acest moment parchetul a solicitat menținerea măsurii preventive motivat de necesitatea administrării de probe
și de evitare a sustragerii inculpatului și a influențării probelor, fără a se insista asupra existenței probelor referitoare la pericolul concret.
În context s-a menționat să, în această fază procesuală, în care urmărirea penală este finalizată și inculpatul a recunoscut faptele, cele în cauză fiind trimis în judecată, este absurd a menține aceeași motivare, iar pe de altă parte, elementele ce constituie - în opinia acuzării - motive de menținere a măsurii preventive, pot fi înlăturate sau ținute sub control prin admiterea cererii și instituirea obligațiilor legale corelative, în această modalitate intrându-se în acord cu practica CEDO în materie.
În fine, s-a susținut că, menținând măsura preventivă nu s-ar realiza decât deturnarea scopului acesteia, transformând-o într-o pedeapsă penală , preconizându-se totodată soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză sub aspectul modalității de executare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin Î. penală nr.4. a T.ui B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului O. V., începând cu data de 4 iulie
2012 și până la data de 1 august 2012, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.1.(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din
L.1.(modificată prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 C.p. ambele cu aplic.art.37 lit.b C.p. și art.33 lit.a C.p., măsură prelungită ulterior, constatându-se prin încheierile penale respective că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă.
În motivarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive s-a reținut că prin rezoluțiile din 26 iunie
2012 și respectiv din 27 iunie 2012 date de procuror în dosarul de urmărire penală nr. 50D/P/2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei șase inculpați, cercetați cu privire la infracțiunile individualizate prin propunerea de arestare preventivă, sus menționate (f.73-87 vol.III u.p.).
La datele de 2 și respectiv 3 iulie 2012, prin ordonanțele date de procuror în același dosar de urmărire penală s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpatul M. F. A., S. C., M. D. F., D. M. E., O. V. și H. F., cu privire la aceleași infracțiuni precizate în referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților.
Inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore la 2 și respectiv 3 iulie a.c. prin ordonanțele date de procurorul de caz, și au refuzat să dea declarații în fața instanței cu privire la învinuirile ce li se aduc.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală instanța a constatat că există indicii și probe suficiente, în sensul disp. art.
143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă atât în propunerea de arestare preventivă cât și în ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale.
Prin prisma probațiunii administrate în cauză până la data formulării propunerii de arestare preventivă s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât în sarcina inculpaților se rețin infracțiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și modalitatea concretă în care există indicii că s-a desfășurat activitatea infracțională, repetativitatea actelor materiale, dar și reacția care s-ar putea genera în rândul societății prin faptul că, împotriva unor astfel de infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient, existând pericolul comiterii unor fapte similare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.
În speță, s-a considerat că există riscul real ca lăsați în libertate, inculpații să continue săvârșirea de infracțiuni de același gen, pe de altă parte, măsura arestării fiind justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații nu sunt clar stabilite, fiind necesară administrarea unei probațiuni complexe din care să rezulte fără echivoc gradul de implicare a inculpaților în activitatea infracțională concretă și încadrarea juridică a faptelor ce li se rețin în sarcină.
S-a menționat că prin hotărârile sale, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a reținut constant că scopul arestării sau reținerii este aducerea persoanei în cauză în fața autorităților judiciare competente, rolul măsurii arestării preventive fiind acela de a permite clarificarea aspectelor legate de suspiciunile că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală(cauzele Murray și Brogan contra Marii Britanii).
În conformitate cu dispozițiile constituționale naționale și cu art. 5 din
CEDO, se poate dispune lipsirea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
S-a mai considerat că în raport de natura infracțiunilor comise, de modul concret în care se prezumă săvârșirea acestora, reflectat și în numărul de acte materiale ilegale, dar și de gradul de implicare al unui număr mare de persoane în activitatea infracțională, nu s-ar putea conchide că circumstanțele invocate în apărare (situația familială, lipsa antecedentelor, un număr mai scăzut al actelor materiale, ambiguitatea unora dintre probe, etc.) ar conduce la o reducere a temeiurilor ce se impun a fi avute în vedere la luarea măsurii preventive (sau la o dispariție a acestora).
Examinând cererea petentului - inculpat O. V., instanța constată că formal, toate condițiile prev. de art. 160 ind. 2 Cod procedură penală sunt îndeplinite. Însă, pentru admiterea cererii, pe lângă condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea ei în principiu, este necesar ca aceasta să fie
și întemeiată. Sub acest din urmă aspect, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor săvârșite precum și împrejurarea că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța apreciază că nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
S-a considerat că aplicarea acestei instituții este admisibilă în cazul infracțiunilor grave, de natura celor care fac obiectul dosarului, doar în situația în care inculpații, oferă garanții suficiente că lăsați în libertate, nu vor împiedica buna desfășurare a procesului penal și nu vor săvârși alte fapte penale. Aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cazul inculpatului O. V., în privința căruia s-a apreciat ca existând riscul ca, cercetat în libertate, să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, chiar și în situația în care i-ar fi impuse obligațiile prevăzute de art. 1. al.3 procedură penală.
Astfel, faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt grave (de o amploare deosebită, aducând atingere unei dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, mai ales în condițiile în care drogurile au fost oferite unor persoane minore), și au o rezonanță negativă în rândul comunității locale, creând un sentiment firesc de dezaprobare din partea opiniei publice, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează asemenea acuzații sunt cercetate în stare de libertate.
Pe de altă parte, perseverența infracțională a inculpatului, reflectată în faptul că O. V. ar fi oferit spre consum, în cursul lunii iunie 2012, în trei rânduri, drogul de mare risc - mefedronă- în cadrul unor petreceri organizate la locuința inculpatului D., în condițiile unei bogate activități infracționale anterioare pentru diverse infracțiuni, comise inclusiv în afara teritoriului țării - Germania, dobândind astfel statutul de recidivist, și pentru care a mai fost încarcerat, dovedește faptul că perioada de detenție nu și-a atins scopul de resocializare, și a condus la concluzia că în cazul punerii sale în libertate ar exista un risc real de comitere de noi infracțiuni
(inclusiv legate de droguri), sau de obstrucționare a cercetărilor penale. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea unui arestat preventiv: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit -
19 iunie 2001: cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie
1968; cauza Letellier contra Franței - 26 iunie 1991; Skrobal contra Poloniei
- 13 decembrie 2005 și Georgier contra Bulgariei - 3 iulie 2008).
Susținerile inculpatului, că în cauză se impune reanalizarea existenței condițiilor prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât probele administrate în cauză sunt contradictorii, și nu dovedesc vinovăția sa, sunt neîntemeiate, întrucât dispozițiile legale în materie, respectiv art.1. al.1,2
Cod procedură penală prevăd doar că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, și că nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, nefăcându-se trimitere la obligativitatea instanței de a analiza întrunirea condițiilor prev. de art.143 Cod procedură penală, în ceea ce privește probe sau indicii temeinice care au fost examinate deja de instanțele care au dispus luarea măsurii arestării preventive, existând în ceea ce le privește autoritatea de lucru judecat.
În ceea ce privește motivarea Deciziei nr.316/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție-secția penală - este de observat că instanța supremă a criticat doar reținerea de către prima instanță a autorității de lucru judecat în ceea ce privește disp.art.148 lit.b Cod procedură penală, considerând că pentru existența autorității lucrului judecat este necesară identitatea de obiect, cauză și persoană, că cele două cereri au obiect diferit și finalitate diferită: cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei; liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții, nemenționându-se că este permisă recenzurarea probelor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și înlăturarea lor.
Pentru considerentele arătate și apreciindu-se că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune la acest moment procesual privarea de libertate a inculpatului O. V., instanța în temeiul art. 160/8a alin.6 Cod procedură penală, a respins ca fiind neîntemeiată cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală petentul a fost obligat să plătească statului suma de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S. C. și C. A. I.
(încheierea din 5 decembrie 2012), O. V. (încheierea din 18 decembrie 2012), care au solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza, a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Din analiza prevederilor art.1602 C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601 alin.1 C., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606 alin.2 C. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 și 1. C., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-
10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602 raportat la art.1606 C. reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5
C., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Î.-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. L., această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la S., instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602 rap.la art.1606 C.din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În speță, inculpații S. C., C. A. I. și O. V. au fost arestați în baza art.1491 alin.9-11 C., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.f C., de către T. B.-N., la propunerea DIICOT-B. T. B.-N. I. pentru care sunt cercetați inculpații vizează traficul de droguri de risc și de mare risc precum și deținerea acestora în vederea consumului propriu.
Audiați fiind, inculpații au recunoscut infracțiunile, ceea ce justifică admiterea cererilor de liberare sub control judiciar.
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpaților este nefondată.
Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpaților nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că nu s-a epuizat cercetarea judecătorească, fiind necesară audierea unor martori și depunerea la dosar a referatelor de evaluare psihosocială a inculpaților.
În acest sens, Curtea reține atât declarațiile date de către inculpați, în cursul cărora aceștia au recunoscut implicarea lor în aceste acte infracționale, cât și aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a lor, care rezultă din modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru care sunt cercetați, au fost săvârșite.
Instanța de recurs constată că raportat la natura infracțiunilor presupus a fi comise, (trafic de droguri de risc și de mare risc) la împrejurarea că aceștia sunt elemente tinere în vârstă de 27 de ani inculpatul O., S. în vârstă de 42 de ani iar C. în vârstă de 24 de ani, lăsarea lor în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza cercetării judecătorești.
Prin prisma hotărârii CEDO „N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de recurs reține că inculpații S. și C. nu au antecedente penale, spre deosebire de inculpatul O. care este recidivist, posedă un domiciliu stabil, niciunul dintre ei nu au un loc de muncă util, fiind preocupați de săvârșirea de acte antisociale.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de către recurenți, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției sincere avută de inculpați și a împrejurării că formal, cererea acestora îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea lor, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602 rap.la art.1606 C. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpaților, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestora în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc precum și de deținerea acestora pentru consum propriu, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpații din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestora prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpații, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunile de trafic și deținere de droguri pentru care sunt acuzați, au avut o comportare bună, neposedând antecedente penale inculpații S. și C., recurentul O. fiind recidivist. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpați, împrejurările în care acestea ar fi fost săvârșite, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea lor, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpaților măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar în luna iulie 2012, nu este oportună pentru buna derulare a cercetării judecătorești, lăsarea în libertate a inculpaților, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să mai fie audiați.
De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpații având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liberi fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea cercetării judecătorești, să comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Î.-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă în baza art. 160 ind. 8 C.p.p. împreună cu recursurile formulate în temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.p.p.
Se va stabili suma de câte 25 lei în favoarea Baroului de A. C., reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul
M.ui Justiției, avocați L. și I. în baza art. 189C.p.p.
Văzând disp. art. 192 alin. 2 C.p.p., recurenții vor plăti statului câte
400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial pentru fiecare inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații S. C., C. A. I. si O. V. detinuti in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 5 si
8 decembrie 2012 a T.ui B. N.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 25 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu av. L. si I..
Obligă pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial, pentru fiecare inculpat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. M. R. D. P.
GREFIER L. A. S. red.PD/CA
3 ex. - (...) jud.fond.P. A.
| ← Sentința penală nr. 65/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 225/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
