Decizia penală nr. 195/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.195/A/2012
Ședința publică din 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A., judecător JUDECĂTORI : I. M.
G. : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul R. P., împotriva sentinței penale nr.452/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev.de art.174 alin.1 C.penal, cu aplic.art.73 lit.b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. P. aflat în stare de arest, asistat de av.Bârla N., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.Maxim A., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile Ș. I., Ș. D. L., Ș. D. F. și Ș. G.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu. Solicită instanței a se lua act de faptul că-și retrage apelul declarat.
Apărătorul inculpatului, față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea apelului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P., față de manifestarea de voință a inculpatului, solicită a se lua act de retragerea apelului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul R. P., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de faptul că-și retrage apelul declarat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 452 din 25 septembrie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul art.14 Cod procedură penală raportat la art.346
Cod procedură penală, s-a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. I., domiciliat în P., str. Constantin B. nr.1A, județul Arad și Ș. D. F. prin curator Ș. C., domiciliate în P., str. Constantin B. nr.1, județul Arad, și în consecință:
A fost obligat inculpatul R. P. - CNP 1., fiul lui D. și I., născut la data de
02 noiembrie 1963 în M., județul M., domiciliat în M., nr.847B, județul M., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la plata de despăgubiri civile astfel:
- către partea civilă Ș. I. echivalentul în lei la data plății a sumei de 7.000 euro despăgubiri pentru daune morale;
- către partea civilă Ș. D. F., prin curator Ș. C., echivalentul în lei la data plății a sumei de 7.000 euro despăgubiri pentru daune morale.
S-a luat act că părțile vătămate Ș. G., domiciliat în M. nr.615B, județul M. și Ș. D., domiciliată în P., str. Constantin B. nr.1, județul Arad, au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză, iar partea vătămată Ș. C., domiciliată în P., str. Constantin B. nr.1, județul Arad, nu a formulat pretenții civile în cauză.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei - cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Traiszta Apollonia ce s-a avansat din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.198 din (...) a T.ui M. a fost condamnat inculpatul
R. P., CNP 1., fiul lui D. și I., născut la data de (...) în M., județul M., cetățean român, studii 10 clase+școala profesională, pensionar de boală, căsătorit, are 2 copii din care unul minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna M. nr.847B, județul M., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- omor prev. de art.174 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal și art.3201 al.7 Cod procedură penală la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.
În baza art.71 Cod penal, i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art.350 Cod procedură penală, a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu (...) la zi.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.
A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă S. de A. J. M. a sumei de 381,30 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumei.
În temeiul art.3201 al.5 Cod procedură penală, s-au disjuns acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. I., domiciliat în P., str. Constantin B. nr.1A, județul Arad, Ș. D. L., domiciliată în P., str. Constantin B. nr.1, județul Arad, Ș. D. F. prin curator Ș. C., domiciliate în P., str. Constantin B. nr.1, județul Arad și Ș. G., domiciliat în M. nr.615B, județul M. și s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestora la data de 03 mai 2012, pentru când părțile se citează.
S-a reținut că în dimineața zilei de 17 octombrie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare cu numiții R. D. și R. I., părinții inculpatului, victima Ș. V. s- a deplasat la domiciliul acestora situat în comuna M. nr.847, pentru a-i ajuta la treburile gospodărești.
Până în jurul orei 14.00, victima a tăiat lemne în curtea gospodăriei familiei
R., după care a fost invitată în casă pentru a lua masa.
În interiorul locuinței, pe fondul consumului de alcool, la un moment dat s- a iscat o altercație între victimă și inculpatul R. P., în timpul căreia victima l-a lovit pe inculpat, de mai multe ori, cu pumnul la nivelul feței.
Enervat de atitudinea agresivă a victimei, inculpatul a luat un cuțit de mari dimensiuni și i-a aplicat acesteia, din față, o singură lovitură la nivelul hemitoracelui stâng, cauzându-i o plagă penetrantă cu interesarea pleurei parietale și cu secționarea peretelui posterior al ventriculului stâng.
După agresiune, victima a ieșit în curtea locuinței familiei R., unde a căzut
și a fost găsită decedată de personalul medical și de organele de poliție care s-au deplasat la fața locului.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr.297/113/1 noiembrie
2011, întocmit de S. M.-L. J. M. - C. M.-L. S. M., moartea numitului Ș. V. a fost violentă și s-a datorat unui hemotorax stâng masiv post-plagă înțepată-tăiată în regiunea spațiului V-VI intercostal stâng, cu interesarea peretelui muscular, a pleurei parietale și a peretelui posterior al ventriculului stâng.
Instanța a constatat că în drept, fapta inculpatului care la data de 17 octombrie 2011, în timp ce se afla în locuința părinților săi de pe raza localității M., județul M., pe fondul unei altercații spontane cu victima Ș. V., care l-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i astfel decesul realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.
În cauză s-a justificat reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art.73 lit.b Cod penal, întrucât s-a dovedit că victima a fost cea care anterior l-a agresat pe inculpat, lovindu-l de mai multe ori cu pumnul în față, aspect confirmat de martorul R. D. și concluziile raportului de constatare medico-legală care atestă că inculpatul a suferit leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale care s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur (posibil pumn). Prin urmare, aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul agresiv al victimei, inculpatul a ripostat comițând infracțiunea. Sub acest aspect, ținând seama de toate împrejurările faptei, instanța a reținut în sarcina victimei o culpă de 30%.
În cauză s-a constituit parte civilă S. de A. J. M. cu suma de 571,94 lei cu dobânda legală reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată victimei.
De asemenea, părțile civile Ș. I., Ș. D. L., Ș. D. F. prin curator Ș. C. și Ș. G. au formulat pretenții civile
Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile în sumă de 381,30 lei către partea civilă S. de A. J. M., cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, despăgubiri stabilite însă în raport de gradul de vinovăție reținut în sarcina inculpatului de 70%.
Constatând că pentru soluționarea acțiunilor civile se impune administrarea de probe, potrivit art. 3201 alin. 5 Cod procedură penală, instanța a dispus disjungerea acțiunilor civile formulate de părțile civile Ș. I., Ș. D. L., Ș. D. F. prin curator Ș. C. și Ș. G. și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestora la data de 03 mai 2012, pentru când părțile au fost citate.
Partea civilă Ș. I., fiul victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de
10.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea victimei și cu suma de 100.000 euro daune morale (fila 41 dosar nr.(...)).
Partea civilă Ș. D. L., fiica victimei a solicitat daune materiale reprezentând cheltuielile cu înmormântarea victimei în sumă de 10.000 lei și daune morale de
100.000 euro (fila 39 dosar nr.(...)), însă la termenul de judecată din 28 iunie
2012 a declarat că renunță la pretențiile civile formulate în cauză (fila 27 dosar nr.(...)).
Partea civilă Ș. D. F. (fiica victimei) prin curator Ș. C., s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 euro daune morale (fila 47 dosar nr.(...)).
Partea vătămată Ș. C. (soția victimei) a arătat la termenul de judecată din 5 aprilie 2012 că nu se constituie parte civilă în cauză (fila 75 dosar nr.(...)).
Partea civilă Ș. G., fratele victimei, a arătat la termenul de judecată din 3 mai 2012 că nu mai formulează pretenții civile împotriva inculpatului, respectiv nu solicită nici despăgubiri materiale, nici daune morale (fila 9 din dosar nr.(...)).
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de partea civilă Ș. I., instanța a reținut că potrivit declarației părții vătămate Ș. C., cheltuielile cu înmormântarea victimei au fost suportate doar de partea civilă Ș. D. L., iar partea civilă Ș. I. nu a efectuat cheltuieli în acest scop (fila 75 dosar nr.(...)). Întrucât partea civilă Ș. I., deși a fost citat la mai multe termene și i s-a solicitat cu adrese să depună înscrisuri ori să propună probe în dovedirea pretențiilor, nu și-a dovedit pretențiile materiale, instanța constată că despăgubirile materiale solicitate nu pot fi acordate.
Privitor la despăgubirile pentru daune morale, având în vedere că în urma săvârșirii infracțiunii și decesul victimei, părțile civile Ș. I. și Ș. D. F., copii victimei, au suferit un prejudiciu moral prin suferința și pierderea cauzată, chiar dacă nu locuiau împreună cu victima, instanța a constatat că echivalentul în lei la data plății a sumei de câte 10.000 euro constituie o reparație echitabilă pentru daunele provocate. Având însă în vedere că prin hotărârea de condamnare s-a reținut în sarcina inculpatului un grad de vinovăție de 70%, instanța a admis în parte acțiunile civile formulate de aceste părți civile și a fost obligat inculpatul să le plătească echivalentul în lei la data plății a sumei de câte 7.000 euro despăgubiri pentru daune morale, proporțional cu gradul de vinovăție.
S-a luat act că părțile vătămate Ș. G. și Ș. D. L. au renunțat la pretențiile civile formulate în cauză, iar partea vătămată Ș. C. nu a formulat pretenții civile în cauză.
În temeiul art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul R. P., solicitând desființarea acesteia ca nelegală și netemeinică,însă la termenul de astăzi
,prezent fiind în fața instanței,a declarat personal că-și retrage apelul formulat.
Potrivit art.369 C.pr.pen. până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel , oricare din părți își poate retrage apelul declarat.
Față de aceste dispoziții și de manifestarea de voință a inculpatului,Curtea va lua act de retragerea apelului formulat în cauză.
În baza art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul R. P. împotriva sentinței penale nr. 452 din 25 septembrie 2012 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, V. V. A. I. M.
G., L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M
3 ex./(...) Jud.fond. A. S.-F.
← Decizia penală nr. 432/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1181/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|