Decizia penală nr. 196/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA P.Ă NR.196/R/2012

Ședința publică din 6 februarie 2012

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.

L. M. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror

V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.1283 din 8 noiembrie

2011 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul C. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată și a infracțiunii de conducere pe drumul public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.3 3lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. V. asistat de către apărător desemnat din oficiu av. Leahu M., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul C. V. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul M.ui P. susține recursul așa cum a fost formulat în cauză prin motivele depuse la dosarul cauzei și solicită admiterea acestuia, casarea parțială a sentinței atacate, să se intervină în ce privește procesul de individualizare a pedepsei aplicate și respectiv, modalității de executare a pedepsei stabilită în final ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni.

Consideră că raportat la starea de fapt dovedită și necontestată în dosarul cauzei de către inculpat, respectiv conducerea după consumul de băuturi alcoolice, cu alcoolemie de 1,80 la mie în condițiile în care inculpatul nu poseda permis de conducere, a fost surprins în trafic datorită încălcării vădite a normelor de circulație, de către organele de poliție, fiind oprit, manifestând semnele vădite ale intoxicației alcoolice și raportat la celelalte circumstanțe de asemeni dovedite, respectiv distanța mare parcursă și elementele legate de punerea în primejdie semnificativă a siguranței circulației pe drumurile publice, consideră că sancțiunile de 8 luni închisoare și rezultanta de 8 luni închisoare aplicate de instanță la minimul special reduse conform art.320/1 C., nu este de natură să corespundă funcțiilor de prevenție specială și generală ale pedepsei.

Prin urmare, solicită majorarea cuantumului pedepsei astfel încât să reflecte gradul de pericol social concret - relativ ridicat, al faptelor cât și al infractorului și să fie schimbată modalitatea de executare, respectiv, suspendare sub supraveghere și de a aplica ca măsură de control în perioada supravegherii, interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe durata termenului de încercare, având în vedere că acest efect ar fi de natură să realizeze prevenția specială, raportat și la dispozițiile administrative ale legii privind circulația pe drumurile publice în materia faptelor de această natură.

Din această perspectivă, soluția instanței apare netemeinică.

Apărătorul inculpatului C. V. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței atacate.

A. că instanța de fond a administrat întreg materialul probator, a reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică a faptelor și pe cale de consecință, tratamentul penal aplicat acestuia. Consideră că s-a dispus temeinic asupra cuantumului pedepsei și a modalității de executare. A. că au fost respectate prev.art.72 C., conform cărora gravitatea unei activități infracționale trebuie stabilită în urma examinării tuturor elementelor legate de faptă și făptuitor. Consideră că s-a avut în vedere pericolul social concret al faptelor, ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit. A. că pedeapsa aplicată este în măsură să asigure realizarea scopurilor educative, dând posibilitatea inculpatului să-și îndrepte atitudinea față de comiterea de infracțiuni. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că nu are antecedente penale, nu a fost implicat într-un eveniment rutier, iar modalitatea de executare este corect stabilită de către instanța de fond. S. acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Inculpatul C. V. având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său. Susține că regretă fapta.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 1283 din data de 8 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. (...), s-a dispus condamnarea inculpatului C. V. - fiul lui I. si E., născut la data de (...) in mun. C.-N., jud. C., domiciliat în C.-N., str. M., nr. 38/A, jud. C., cetățenie română, studii medii, divorțat, stagiul militar satisfăcut, muncitor necalificat, la SC N. P., fără antecedente penale, CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolica de peste 0,

80 gr/l alcool pur în sânge, prevăzută si pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG

195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu art. 3201 C. pr. penala, la o pedeapsa de 8 luni închisoare.

S-a dispus condamnarea inculpatului C. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, faptă prev.si ped.de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicată, cu art. 3201 C.pr.penală, la o pedeapsa de 8 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. b C.penal si art. 34 C.penal, s-a dispus ca inculpatul C. V. să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.

In baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prev.de art.71 alin.2 C.penal.

In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal .

In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, iar în temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-a inclus și onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. N. M. D., onorariu plătit din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul C. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca, din data de (...), dosar parchet 5107/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată si a infracțiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002, republicata, toate în condițiile art. 33 lit. b C.penal.

Inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

In noaptea de (...) inculpatul C. V. se găsea la volanul autoturismului marca Toyota cu nr. de înmatriculare (...) pe care îl conducea pe str. B. din mun. C.-N. în jurul orelor 2,00. Deoarece inculpatul conducea cu un mers sinuos a fost oprit pentru control de către organele de poliție.

Întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost condus la IML C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,80 gr.

%o la prima proba si de 1,65 %o la cea de a doua proba.

Conform adresei nr. 120014/2009 a Instituției Prefectului inculpatul nu are permis.

Atât în timpul urmăririi penale cât si în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauza, respectiv: proces verbal de constatare, acte, depoziție martor.

Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.

Fapta inculpatului C. V. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG

195/2002 republicata.

Fapta inculpatului C. V. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C. l-a condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 și pentru infracțiunea prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. b C.penal si art. 34 C.penal, inculpatul C. V. execută pedeapsa de: 8 luni închisoare.

Instanța de fond a apreciat că scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si dacă pedeapsa nu va fi executată în regim de detenție, astfel ca a făcut aplicarea art.81 C. si a dispus suspendarea condiționată.

Conform art.82 alin.2 C.pen, instanța a fixat termenul de încercare de

2 ani la care a adăugat cuantumului pedepsei aplicate.

Potrivit art.83 C. instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea în regim de detenție atât a pedepsei stabilite în prezenta cauză cât si a pedepsei ce se va hotărî pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se execută separat.

Inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.

191 C.p.p.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA solicitând casarea acesteia și, rejudecând, majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și, respectiv, schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante, constând în suspendarea sub supraveghere.

În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, nefiind aplicate corespunzător criteriile prev. de art.72 C.

Astfel, instanța nu a ținut seama de gradul de pericol social concret al faptelor, având în vedere gradul ridicat al alcoolemiei , cu atât mai mult cu cât, a condus în această stare, neavând permis de conducere, cu nr. de înmatriculare ce nu erau atribuite autoturismului condus de inculpat, pe o distanță apreciabilă, punând astfel în pericol siguranța circulației rutiere, dar și a participanților la trafic.

Cât privește persoana inculpatului, nu s-a ținut seama că acesta a mai fost condamnat, iar în prezenta cauză a avut o conduită oscilantă, dând declarații contradictorii privind orele de consum a alcoolului.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar se va limita doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Curtea constată că instanța a valorificat eficient criteriile prev. de art.72 C., având în vedere, chiar dacă nu s-a menționat expres : gradul de pericol social concret al faptelor comise - relativ ridicat, raportat la natura infracțiunilor comise, importanța relațiilor sociale lezate, la faptul că, cu aceeași ocazie au fost comise două fapte, s-au încălcat deci, concomitent, mai multe dispoziții legale; limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru fiecare din cele două infracțiuni comise ( pedepsele cu închisoarea de la 1 la 5 ani - reduse cu 1/3 urmare a aplicării dispoz. art.320/1 alin.7 C.); persoana inculpatului - fără antecedente penale, cu o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând faptele.

S-au aplicat astfel, pedepse în limite legale, la nivelul minimului special ( redus cu 1/3), în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.

D asemenea, corect a constatat instanța că sunt îndeplinite în cauză condițiile prev. de art.81 C., astfel că în mod judicios a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, nefiind necesar, în opinia Curții, o supraveghere mai accentuată, o monitorizarea mai strictă a inculpatului pe perioada termenului de încercare, având în vedere că se află la prima confruntare cu încălcarea dispoz. privind circulația rutieră, socotind că, prezenta sancțiune este un avertisment suficient pentru conduita sa viitoare, sub aspectul circulației pe drumurile publice.

Este adevărat că nivelul alcoolemiei inculpatului a fost unul ridicat, iar acesta este un element important în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, dar nu unul determinant, având în vedere că este vorba de o infracțiune de pericol, a cărei urmare socialmente periculoasă rezultă ex re, prin însăși comiterea acțiunii incriminate, indiferent de gradul alcoolemiei.

Totodată, susținerile privind împrejurarea că autoturismul inculpatului avea nr. de înmatriculare ce nu îi erau atribuite acestuia (aspect ce evidențiază conduita inculpatului axată pe încălcarea legii) nu au nicio relevanță în privința caracterizării inculpatului, de vreme ce nu au fost efectuate cercetării în acest sens și nu s-a demonstrat o conduită ilicită a acestuia sub acest aspect.

Lipsite de relevanță sunt și argumentele privind condamnarea anterioară a inculpatului din anul 1989 pentru infracțiunea prev. de art.332

C., condamnare pentru care a intervenit reabilitarea, iar faptul că mai figurează în fișa de cazier a inculpatului nu poate avea nici un efect asupra considerării acesteia ca antecedență penală, știut fiind care sunt efectele reabilitării.

Nici atitudinea inculpatului privind declarațiile contradictorii din cursul urmăririi penale privind orele de consum a alcoolului, nu poate avea relevanță sub aspectul caracterizării poziției procesuale a inculpatului, în contextul în care judecata s-a făcut în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.

Așa fiind, față de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200, lei onorariu pentru apărător din oficiu ( avoc. Leahu M.), ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Văzând și dispoz. art.192 alin.3 C.,

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 1283 din 8 noiembrie 2012 a Judecătoriei C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru av. Leahu

M..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI ANA C. M. Ș. L. M.

GREFIER M. B.

Red.A.C./Dact.H.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: O.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 196/2012, Curtea de Apel Cluj