Decizia penală nr. 213/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.213/A/2012
Ședința publică din 06 decembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTOR: V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin
PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-au luat spre examinare apelurile declarate de inculpații H. D. și B. C. împotriva sentinței penale nr.103/F din data de 20 iulie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infractiunilor de:
- introducere în țară fără drept a drogului de risc cannabis, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal; trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal; deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art.
4 alin. (1) din Legea nr. 1., deținere fără autorizație a unei arme neletale prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004, toate infracțiunile comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 1.; (inc.H. D.)
- scoatere fără drept din țară de droguri de risc, în forma tentativei prev. de art. 13 rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 20 Cod penal; trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 1. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal ( două infracțiuni ) și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal ( 3 infracțiuni ), toate infracțiunile fiind comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. a) din Codul penal și cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 1. (inc.B. C.).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. C., asistat de apărător ales, av.Chilea M., din Baroul Cluj și inculpatul H. D. A., av.Rubl D., din Baroul B.-N., ambii avocați cu delegații la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului H. D. depune la dosar memoriu cuprinzând motivele de apel, adeverință de la locul de muncă al inculpatului, caracterizări cu privire la persoana acestuia și acte medicale.
Apărătorul inculpatului B. C. depune la dosar contractul de muncă al acestuia, scrisoarea medicală de la psiholog, adeverință de la școală și caracterizări cu privire la persoana sa.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelurilor.
Apărătorul inculpatului B. C. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art.86/1 C., considerând că scopul pedepsei poate fi atins și în această modalitate.
Susține că instanța fondului, cu ocazia individualizării pedepselor aplicate inculpatului, nu a manifestat clementa in reținerea in favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante. Solicită să se dea eficiență prevederilor art. 74 lit. a), b) si c) C. coroborat cu prev. art. 76 C.. având in vedere ca inculpatul a avut o conduita sociala impecabila, atât anterior săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat, cat si ulterior săvârșirii infracțiunilor. Acesta nu are antecedente penale, a colaborat inca din faza urmăririi penale cu organele de cercetare penala, a recunoscut faptele comise si a ajutat la buna instrumentare a dosarului penal si la diminuarea consecințelor rezultate din faptele penale comise.
A doua critică vizează împrejurarea că instanța de fond a ales ca pedeapsa rezultanta de 2 ani si 6 luni sa fie executata in regim de detenție. A. acestui mod de individualizare a executării pedepsei a fost excesiv de drastica, în condițiile in care se putea opta pentru modalitatea de executare a pedepsei prin suspendare sub supraveghere.
La data de 14 februarie 2012 Curtea de A. C. prin încheierea pen. nr. 250/R/2012 a admis recursul declarat de inculpat, dispunându-se astfel înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu parași localitatea, instanța considerând la acea data ca inculpatul poate fi judecat in stare de libertate. De la acel moment, inculpatul a respectat toate obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa.
Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inculpatul a manifestat o atitudine favorabila integrării in societate. A., acesta s-a angajat cu contract de munca; si-a continuat studiile; s-a interesat pentru recuperarea sanatatii sale, respectiv vindecarea dependentei de droguri , astfel ca a mers la medicul de familie , la psiholog si s-a inscris la programe pentru evaluare si consiliere in privința consumului de droguri din cadrul CPECA B. - N.; familia acestuia îl ajuta sa nu mai aibă tangenta cu anturajul antisocial si cu drogurile sustinandu-1 psihic , emoțional si financiar , astfel ca inclusiv din referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei rezulta ca stabilitatea materiala , familiala si locativa concura la integrarea lui in societate.
Apărătorul inculpatului H. D. solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale atacate și judecând, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. art. 3 alin. 1 din L 1., reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. art. 74 lit. a și c, C., schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante prin aplicarea art. 86/1 C. pen., respectiv suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse; înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
În mod eronat instanța de fond a motivat în mod gene ral , p rivi tor la ambii in cul paț i, mo dal ita tea de individualizare și nere țin ere a circ ums tan țel or aten uan te, î n truc ât si tu ația perso na lă a aces tor a (atât ant erio r, cât și ulterior săvârșirii fap tel or ) este r adi cal dife rit ă. I nculpatul H. D. A. a beneficiat de stabilitate locativă, profesională si familială atât anterior, cât si ulterior comiterii faptelor, încă de la terminarea liceului a fost angajat si a lucrat continuu până în data de (...), el lucrând în plus și în gospodăria agricolă a socrilor. Este inexplicabilă reținerea din hotărârea atacată referitor la modul în care „activitatea de trafic de droguri a devenit o modalitate de viață și de câștig";. Ulterior punerii în libertate, desi cu obligarea de a nu părăsi localitatea, inculpatul H. D. A. a reușit să se angajeze la singura fabrică existentă, fiind cunoscută dificultatea angajării, în condițiile actuale, cu atât mai mult fiind vorba de mediul rural, însă obținerea locului de muncă a fost determinată tocmai de modul în care inculpatul este cunoscut și perceput în comunitatea în care trăiește - aspect care rezultă cu prisosință din caracterizările depuse cu ocazia dezbaterilor.
Perioada în care inculpatul H. D. A. a desfășurat acti vita tea infr acț ion ală a fost extrem de restrânsă în timp - 3 lu ni, iar ce l care a pus capăt benevol acesteia, a fost chiar inculpatul.
Solicită excluderea dintre sumele de hani supuse confiscării de la inculpatul H., a sumei de 5.100 lei, privitor la care se reține că ar fi fost plătiți în data de 15 martie 2011 de inculpatul B. C. D., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Perioada de detenție a fost suficientă pentru a asigura și scopul coercitiv al pedepsei, astfel că solicită a i se acorda o șansă inculpatului pentru a dovedi acest lucru. Solicită reducerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea prev. art. 3 alin. 1 din L 1. și schimbarea modalității de individualizare a executării pedepsei închisorii, apreciind că suspendarea acesteia sub supraveghere ar fi o modalitate suficientă și potrivită pentru inculpatul H. D. A.
Având în vedere starea de sănătate a inculpatului, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, precum și necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale, solicită să se dispună înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată față de acesta cu cea a obligării de a nu părăsi țara, până la judecarea definitivă și irevocabilă a prezentului dosar.
De asemenea, în mod eronat, în contradicție totală cu starea de fapt reținută în rechizitoriu și cu probele administrate s-a reținut de către instanță faptul că suma de 5.100 lei ar fi fost plătită, în data de 15 martie
2011, inculpatului H. de către inculpatul B. În realitate, suma de bani nu a fost înmânată inculpatului H.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea apelului declarat de inculpatul H. D., doar în privința confiscării sumei de 5100 lei de la acesta, deoarece din probe nu rezultă cu certitudine că ar fi încasat banii de la inculpatul B., iar cu privire la celelalte dispoziții ale sentinței atacate, solicită menținerea acestora ca fiind legale și temeinice. În privința apelului declarat de inculpatul B., solicită respingerea acestuia ca nefondat. P. aplicate de instanța de fond sunt în mod judicios dozate în ce privește cuantumul acestora și modalitatea de executare. În mod corect, prima instanță a apreciat că pentru realizarea scopului pedepsei, se impune executarea sancțiunilor aplicate în regim de detenție. C. inculpatului H. privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi țara nu este admisibilă, întrucât dacă este necesară efectuarea unei operații, se poate solicita aprobarea instanței și se poate fixa o perioadă în care acesta să se prezinte la medic.
Inculpatul H. D., având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate și achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales.
Inculpatul B. C., având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate și dorește să-și continue studiile și să muncească.
C U R T E A
Asupra apelurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că T. B.-N. prin sentința penală nr.103/F, în temeiul dispozițiilor art. 345 alin. (2) Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul H. D. A., fiul lui I. și L., născut la (...) în B., domiciliat în comuna Ș.-M., nr. 165, județul B.-N., CNP - 1., pentru comiterea infracțiunilor de:
- introducere în țară fără drept de droguri de risc, prev. de art.
3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-b) Cod penal;
- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 16 din Legea nr.
1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere fără autorizație a unei arme neletale prev. de art.
134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a constatat că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a) Cod penal, iar în baza art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) pentru o perioadă de 2 ani.
S-a facut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), b) Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Potrivit dispozițiilor art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă începând
17 decembrie 2011 și până la 15 martie 2012.
A fost condamnat inculpatul B. C. D., fiul lui A. A. și R., născut la
13 decembrie 1989 în B., cu domiciliul în municipiul B., str. I. Z., nr. 9, sc. A, ap. 17, județul B.-N., studii 10 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP - 1., pentru comiterea infracțiunilor de:
- tentativă de scoatere din țară fără drept de droguri de risc, prev. de art. 13 rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art.
20 Cod penal; art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedepse de 2 ani și 6 luni închisoar e și pedeapsa com plementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pentru o
perioadă de 1 an ;
- trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a constatat că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni; prev. de art. 33 lit. a) Cod penal, iar în baza art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 1 an.
S-a facut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a), b) Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
În conformitate cu art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea și arestarea preventivă începând cu 16 decembrie 2011 și până la 14 februarie 2012.
A condamnat pe inculpatul P. F., fiul lui G. și I., născut la 22 iulie
1981 în B., domiciliat în B., cartier U., nr. 422, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP - 1., pentru comiterea:
- infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 alin. (1) lit. a), c) Cod penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 alin. (1) lit. a), c) Cod penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare
S-a constatat că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) Cod penal, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
În conformitate cu art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, în conformitate cu art. 82 alin. (1) Cod penal.
În conformitate cu art. 83 Cod penal s-a atras atenția inculpatului cu privire la posibilitatea revocării suspendării condiționate, dacă în cursul termenului de încercare inculpatul săvârșește o nouă infracțiune cu intenție, infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea.
În conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. f) Cod penal, raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 1., s-a dispus confiscarea specială a cantităților de droguri ce au făcut obiectul traficului rămase în urma analizelor de laborator:
- 1 gr. cannabis; 54 gr. cannabis, 5 gr. cannabis, 91 gr. cannabis, 5 gr. cannabis ( găsite la 16 martie 2011 asupra inculpatului B. C. D. ).
În conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. e) Cod penal raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 1., dispune confiscarea sumelor de bani dobândite din valorificarea drogurilor de către inculpați astfel: de la inculpatul H. D. A. 300 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective ( plătiți în februarie 2011 la Z. R. I. ); 300 lei plătiți în februarie - martie 2011 de numitul A. 750 lei plătiți în martie 2011 de inculpatul B. C. D. 5100 lei plătiți în 15 martie 2011 de inculpatul B. C. D. 300 lei plătiți în primăvara anului 2011 de inculpatul P. F. 300 lei plătiți de P. F. în primăvara anului 2011; de la inculpatul B. C. D. 400 lei plătiți de P. F. ( 8 x 1 gr./50 lei );
50 lei plătiți de S. P. D.
S-a menținut în parte sechestrul asigurator aplicat față de inculpatul B. C. D. prin ordonanța procurorului din 10 februarie 2012 cu privire la suma de 1573 lei ridicată în vederea garantării executării confiscării speciale, pentru suma de 450 lei, reținută ca fiind obținută de inculpat din valorificarea drogurilor, s-a dispus restituirea sumei de 1.123 lei inculpatului B.
În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a pipei ridicate cu ocazia percheziției domiciliare și a cântarului electronic seria ITEM NOTW250 ridicat la (...) cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului cu care inculpatul B. se deplasa, BMW nr. înmatriculare BX 498KJ.
În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. f) Cod penal s-a dispus confiscarea armei neletale ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului H. D. A. - pistol marca Walther, cal.
4,5 mm, seria 8C 02677.
Potrivit dispozițiilor art. 7, art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații H. D. A. și B. C. D.
S-a acordat apărătorului din oficiu pentru inculpatul B. C. D., avocat J. N., onorariu în cuantum de 400 lei, ce va fi suportat din fondurile M.ui Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de: H. D. A. - 2015 lei ( din care 2000 lei la urmărire penală ); B. C. D. - 7.715 lei ( din care 7300 lei la urmărire penală și 400 lei onorariu avocat fond ); P. F. - 1.215 lei ( din care 1200 lei la urmărire penală ).
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B.-N. sub nr. 16/D. s- a dispus trimiterea în judecată a inculpaților :
H. D. A. - fiul lui I. și L., născut la data de 26 iunie 1988 în mun.
B., domiciliat în comuna Ș. - M. nr. 165, jud. B.-N., studii liceale, căsătorit, fără copii, conducător auto, CNP - 1., pentru comiterea infracțiunilor de :
- introducere în țară fără drept a drogului de risc cannabis, prev. de art. 3 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C.;
- trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 al. (1) din legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din C. pen.;
- deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. (1) din legea nr. 1. ;
- deținere fără autorizație a unei arme neletale, prev. de art. 134 din legea nr. 295/2004 ; toate infracțiunile fiind comise în forma concursului real, prev. de art. 33 lit. „a"; din C. și cu aplicarea art. 16 din legea nr. 1..
B. C. D. - fiul lui A. A. și R., născut la data de 13 dec.1989 în mun. B., cu același domiciliu, str. I. Z., nr. 9, sc. A, ap. 17, jud. B.-N., studii 10 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP - 1., pentru comiterea infracțiunilor de :
- scoatere fără drept din țară de droguri de risc, în forma tentativei, prev. de art. 13 rap. la art. 3 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art. 20 C.;
- trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C., două infracțiun ;
- deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C. - trei infracțiuni ; toate infracțiunile fiind comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. „a"; din C. și cu aplic. art. 16 din legea nr. 1..
P. F. - fiul lui G. și I., născut la data de 22 iulie 1981 în mun. B., jud. B.-N., domiciliat în aceeași localitate, cartier U., 422, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP - 1.,
- pentru comiterea a două infracțiuni de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. (1) din legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din C., ambele infracțiuni fiind comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. "a"; din C.
La termenul de judecată din 23 mai 2012 (primul termen de judecată în ședință publică) inculpații H. D. A., B. C. D. și P. F., primii doi inculpați fiind asistați de apărători aleși, au declarat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, declarând că recunosc săvârșirea faptelor ce li se rețin în sarcină prin actul de sesizare al instanței și solicitând ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le înșusesc, precum și a probelor administrate în circumstanțiere.
La termenul de judecată din 6 iulie 2012, apreciindu-se cauza în stare de judecată în ce privește faptele reținute în sarcina celor trei inculpați, sus-menționați, s-a dezbătut în fond cu privire la aceștia, iar în ce privește faptele reținute prin actul de sesizare al instanței în sarcina inculpaților M. F. M., B. I. I., C. R. L. și C. I., în conformitate cu disp. art.
38 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea, cauza urmând să fie înregistrată sub alt număr, cu termen de judecată la 12 septembrie 2012.
T., analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr.
16/D. al P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de
C. O. și T.-B. T. B.-N., respectiv :
volumul I - procesul-verbal de sesizare nr. 963.805 din data de 24 septembrie 2010, organele de poliție din cadrul S. de C. a C. O. B.- N. ( f.1-6 );
- adresă și referat din data de 31 martie 2011 cu propunere de autorizare a interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 18/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 15/ CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 7-14;
- adresă și referat din data de 12 aprilie 2011 cu propunere de autorizare prin extindere a interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 20/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 17/CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 15-24;
- ordonanță de delegare din 21 aprilie 2011 vol. I, file 25,26;procese- verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr. 18 și
20/CI/2011 file 27-72;
- ordonanță de conexare din 28 aprilie 2011 vol. I, fila 73; adresă a S.-
BN de trimitere spre competent soluționare a dosarului nr. 29 D., referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare a cauzei file
74,77,78;
- denunț formulat de numitul Z. R. I. la data de 26 aprilie 2011 și proces-verbal de sesizare din oficiu file 75,76;
- ordonanță de conexare din 29 aprilie 2011 vol. I, fila 73; adresă a S.- BN de trimitere spre competentă soluționare a dosarului nr. 34 D., referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare a cauzei file 80 și
83-85; proces-verbal de sesizare din oficiu file 81,82;
- adresă nr. 175.755 din 17 martie 2011 emisă de P. orașului B. către
S.-BN de trimitere a unor declarații olografe și a unor corpuri delicte ridicate cu ocazia depistării în traffic la data de 16 martie 2011 a inc. B. C. D. alături de alți trei tineri, având asupra lor o cantitate din drogul de risc cannabis file 86,87;
- proces-verbal de depistare din data de 16 martie 2011 întocmit de P. orașului B., fișă de custodie corpuri delicte, procese-verbale de control al autovehiculului și de control corporal, precum și planșă fotografică cu fișă de custodie file 88-102;
- adresă emisă de S.-BN și rezoluție de dispunere a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică, precum și raportul nr. 383.159 din data de 22 martie 2011 emis de L. de analiză și profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O.-C. file 104-109;
- declarații olografe ale numiților B. C. D., D. R. D., D. C. V. și G. L. B., copii acte de identitate și ale altor acte file 110-122;
- adresă și referat din data de 3 mai 2011 cu propunere de autorizare a interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 21/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 18/CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 123-
134;
- procese-verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr.
20 și 21/CI/2011 file 135-210;
- proces-verbal întocmit de procuror la data de 29 iunie 2011 referitor la activitatea infracțională a inculpatului B. C. D. fila 2011;
- adresă și referat din data de 1 iulie 2011 cu propunere de autorizare a interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 30/CI/2011 emisă de T. B.-N. și autorizația nr. 27/CI/2011 file 212-
224; procese-verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr.
30/CI/2011 file 225-237;
- proces-verbal întocmit de procuror la data de 30 mai 2011 referitor la identificarea numitului ". din Ș.-M. în persoana numitului H. D. A. fila
238; proces-verbal întocmit de procuror la data de 20 septembrie 2011 referitor la faptul că inculpatul B. C. D. a revenit în țară și că utilizează un alt nr. de telefon fila 239;
- proces-verbal întocmit de procuror la data de 3 octombrie
2011 referitor la faptul că inculpatul B. C. D. nu mai utilizează două nr. de telefon fila 240;
- proces-verbal din data de 20 septembrie 2011 de efectuare a unor fotocopii ale declarației date de numitul L. P. I. la data de 19 septembrie
2011 în dosarul nr. 93 D.2010 și copia respective declarații file 241-244;
- ordonanță de conexare din 23 septembrie 2011 fila 245; adresă a S.-
BN de trimitere spre competentă soluționare a dosarului nr. 38 D., referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare a cauzei file 246-
248;
- denunț formulat de numitul T. G. Dan la data de 2 mai 2011 și proces-verbal de sesizare din oficiu file 249,250;
- ordonanță de conexare din 30 mai 2011 fila 251; adresă a S.-BN de trimitere spre competentă soluționare a dosarului nr. 58 D., referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare a cauzei, proces- verbal de sesizare și denunț formulat de numitul T. D. D. la data de 18 mai 2011 file 252-256. volumul II - adresă și referat din data de 24 noiembrie 2011 cu propunere de autorizare a interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 59/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 56/CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 1-15;
- adresă și referat din data de 29 noiembrie 2011 cu propunere de extindere a autorizării interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, încheierea penală nr. 62/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 59/CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 16-29;
- adresă și referat din data de 15 decembrie 2011 cu propunere de extindere a autorizării interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice, Încheierea penală nr. 66/CI/2011 emisă de T. B.-N., autorizația nr. 63/CI/2011 și adresă emisă către S.I.P.I. - BN pt. punerea în aplicare a autorizației file 30-43;
- procese-verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr.
59/CI/2011 file 44-58; procese-verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr. 62/CI/2011 file 59-108;
- ordonanță de dispunere interceptare convorbiri și comunicări telefonice din 16 dec. 2011, ordonanță de delegare transcriere convorbiri și comunicări din 19 dec. 2011, adresă către T. BN și propunere de confirmare a interceptării provizorii, proces-verbal redare interceptări conform ordonanței de urgență, Î.P. nr. 67/CI/2011 a T.ui BN file 109-
117;
- procese-verbale redare convorbiri și comunicări telefonice cnf. Î.P. nr.
12/CI/2011 file 118-141;
- rezoluție de începere a urmăririi penale din 15 dec. 2011 file
142,143;
- proces-verbal din 14 dec. 2011 referitor la implicarea în activitățile infracționale a numitului I. O. fila 144;
- ordonanță de extindere a cercetărilor penale din data de 17 dec.
2011 și rezoluție de începere a urmăririi penale din 17 dec. 2011 file
145,146;
- rezoluție de dispunere percheziție autovehicul din 16 dec.
2011 fila 147; proces-verbal de percheziționare autoturism din data de 16 dec. 2011 file 148-149;
- declarații olografe ale numiților M. P., B. C. și I. A. din 16 dec. 2011 file 150-153 și declarații martori Ani I. S. și Ani I. din 16 dec. 2011 file
154,155;
- adresă și referat cu propunere de efectuare a unei percheziții domiciliare din 16 dec. 2011 și autorizația nr. 137/16 dec. 2011 file 156-
159;
- ordonanță de delegare din data de 16 dec. 2011 fila 160;
- referate cu propunere de efectuare a unor percheziții domiciliare din
15 dec. 2011, ordonanțe de delegare,autorizațiile (...) emise de T. BN file
161-178;
- procese-verbale de efectuare a perchezițiiilor la domiciliile înv. H. D. A. și declarații martori asistenți Zăgrean D. G. și Motogna V.a I. file 179-
186;
- proces-verbal de efectuare a percheziției la domiciliul înv. P. F. la data de 17 dec. 2011 și declarații martori asistenți Turti R. și Zapca
Teodor din 17 dec. 2011 file 187-190;
- proces-verbal de efectuare a percheziției la domiciliul învinuitului B.
C. D. la data de 17 dec. 2011 și declarații martori asistenți Ștefoi Vlad și
M. Gh. din 17 dec. 2011 file 191-194;
- adresă emisă de S.-BN și rezoluție de dispunere a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică și raportul nr. 2345007 din 16 ian.
2012 file 195-198;
- adresă emisă de S.-BN și rezoluție de dispunere a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică și raportul nr. 2345008 din 19 ian.
2012 file 199-204;
- autorizație de percheziție nr. 1., proces-verbal de percheziție domiciliară la locuința înv. I. O. file 237-240 și declarațiile martorilor asistenți L.te M. C. și L.te D-tru file 205-210;
- adresă emisă de S.-BN și rezoluție de dispunere a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică file 211,212;
- declarație olografă din 17 dec. 2011 I. O. și proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 17 dec. 2011 file 213-217; ordonanță de schimbare a încadrării juridice a faptei din 17 dec. 2011 fila
218; declarație înv. I. O. seria A 0007894 și supliment declarație din 12 ian. 2012 fila 219,220; ordonanță de extindere a cercetărilor penale și rezoluție de începere a urmăririi penale din 12 ian. 2012 file 221,222; ordonanță de disjungere din 19 ian. 2012 fila 223,224; declarațiile martorilor M. V. și R. G. file 225,226; procese-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice cnf. Î.P. nr. 12/CI/2011, Ordonanței nr. 16 D., Î.P. nr. 59/CI/2011, Î.P. nr. 62/CI/2011 și Î.P. nr.
66/CI/2011 file 227-289. volumul III - ordonanță de delegare din 6 dec. 2011și adresă trimitere la S.-BN file 1,2; proces-verbal de constatare efectuare acte premergătoare din 7 dec. 2011 fila 3; declarații martori Z. R. I. și T. G. Dan din 7 dec. 2011 file 4-6; declarație martor T. G. Dan seria 0477795 fila 7; declarație martor T. D. D. file 8,9;declarație martor D. R. D. din 4 ian 2012, seria 0477796 file 10,11; ordonanță de delegare din 15 dec.
2011 fila 12; procese-verbale din 12 ian. 2012 de căutare a numiților G. L.
B. și D. C. V. file 13,14; declarație martor B. D. G. fila 15; proces-verbal acte premergătoare fila 16; declarațiile martorului S. S. E. din
7 dec. 2011 nr. 0477793 și din 20 ian. 2012 nr. 0477798 file 17 și 18; declarația martorului Z. R. I. seria 0477797 din 20 ian. 2012 file 19-20; declarație olografă H. D. A. din 17 dec. 2011 file 21,22; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 17 dec. 2011 fila 23; declarație învinuit H. D. A. din 17 dec. 2011 seria A nr. 0007893 file 24-
26; ordonanță de reținere învinuit H. D. A. din 17 dec. 2011 și ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale din 17 dec. 2011 file 27- 28; declarație de inculpat H. D. A. din 17 dec. 2011 fila 29 și suplimente declarație din datele de 24 ian. 2012, 7 febr. 2012 , 9 febr. 2012 și din 9 martie 2012 file 30-33 și 34; ordonanță de schimbare a încadrării juridice din 6 febr. 2012 fila 35; proces-verbal de identificare B. C. D. din
16 dec. 2011 fila 36; adresă către Baroul BN fila 37; declarație olografă a numitului B. C. D. file 38-40; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 16 dec. 2011 file 41,42; declarația învinuitului B. C. D. din 16 dec. 2011 seria A nr. 0007891 fila 43; ordonanță de reținere învinuit B. C. D. din 16 dec. 2011 file 44,45; ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale din 17 dec. 2011 fila 46; declarația inculpatului B. C. D. din 17 dec. 2011 fila 47 și suplimente declarație inculpat din datele de 4 ian. 2012, 19 ian. 2012, 7 și 8 febr. 2012 și 9 martie 2012 file
49-59; ordonanță delegare din 4 ian. 2012 fila 48; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 26 ian.,
7 și 8 febr. 2012 file 60-65; declarație olografă a numitului P. F. file
66,67; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 17 dec. 2011 fila 68; declarație învinuit P. F. din 17 dec. 2011 seria A nr.
0007892 și suplimente declarații din 7 și din 8 febr. 2012 file 69-74; ordonanță de disjungere din 6 febr. 2012 file 75,76; proces-verbal de sesizare din oficiu și extindere a cercetărilor penale din 19 apr. 2011 fila
77; raport de constatare medico-legală privind pe înv. P. F. file 78,79; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 7 febr. 2012 file 80,81 ; rezoluții de dispunere a efectuării unor rapoarte de constatare medico-legală din data de 16 dec.
2011 și rapoarte de constatare medico-legală privind pe inc. B. C. D., pe învinuiții P. F., I. O., file 82-88; ordonanță de delegare din 5 ian. 2012 fila
89; declarații olografe, M. F. M., B. I. I., G. Fl. M. și C. R. L. file 90-93; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 5 și din 26 ian. 2012 ref. la înv. C. R. L., proces- verbal de aducere la cunoștință a învinuirii file 94,95, 96,99,100; rezoluți de dispunere a efectuării unui raport de constatare medico-legală și raport de const. medico-legală privind pe înv. C. R. L. file 97-98; declarația învinuitului C. R. L. din 14 febr. 2012 și bilete de externare depuse de acesta file 101-105; rezoluții de dispunere a efectuării unor rapoarte de constatare medico-legală și rapoarte de constatare medico-legală privind pe învinuiții M. F. M., B. I. I. și G. Fl. M. file 106-111; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 12 ian. 2012 ref. la înv. M. F. M., B. I. I., G. Fl. M. file 112-114; procese-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii ref. la învinuiții M. F. M., B. I. I., G. Fl. M. file 115,118 și 121; declarațiile învinuiților B. I. I. (din 18 ian. 2012, seria A, nr. 0007895), G. F. M. (din 18 ian. 2012, seria A, nr. 0007896) și M. F. M. (din 24 ian. 2012, seria A, nr. 0007897) file
116, 117,119,120,122,123; ordonanță dosar nr. 72 D.2010 file 124,125; declarații olografe C. I. și S. P. D. file 126,127; rezoluții de dispunere a efectuării unor rapoarte de constatare medico-legală și rapoarte de constatare medico-legală privind pe învinuiții C. I. și S. P. D. file 128-
131; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 31 ian. 2012 ref. la înv. C. I. și S. P. D. și procese- verbale de aducere la cunoștință a învinuirii file 132-134 și 136; declarațiile învinuiților C. I. din 1 febr. 2012 (seria A nr. 0007898) și S. P. D. din 2 febr. 2012 (seria A nr. 0007899) file 135 și 137,138; ordonanță conexare dosar nr. 134 D. la dosarul nr. 16 D. 2011 și copie ordonanță disjungere nr. 134 D. file 139,140; declarații olografe M. F. și Roman M., procese-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, declarații date de înv. M. F. și Roman M. la data de 3 febr. 2012 și rezoluție de începere a urmăririi penale și ord. de extindere a cercetărilor penale ref. la înv. M. F. și Roman M. file 141-148; copie declarație olografă B. Raul și copie proces-vb. confruntare file 149-151; ordonanță conexare dosar nr. 138 D. la dosarul nr. 16 D. 2011 fila 152; adresa S.-BN și referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare, proces-verbal de sesizare, denunț formulat de Șot Al. D. și declarație dată de acesta în calitate de martor file
153-158; copie declarație A. E. O. și declarație dată de acesta în calitate de martorfile 159-1. ordonanță conexare dosar nr. 27 D.2012 la dosarul nr. 16 D. fila 163; adresa S.-BN și referat cu propunere de declinare a competenței de soluționare, proces-verbal de sesizare, adresă către BAEST din cadrul IPJ-BN, adresa nr. 183344/2012 a BAEST-IPJ-BN ref. la faptul că inc. H. D. A. nu figurează ca persoană autorizată să dețină arme neletale, adresă și rezoluție de dispunere a efectuării unui rap. de constatare tehnico-științifică balistică și raportul respectiv file 164-178; ordonanțe de extindere a cercetărilor penale și rezoluții de începere a urmăririi penale din 7 și din 9 febr. 2012 ref. la inc. H. D. A. file 179-182; declarație olografă B. S. D-tru, proces-verbal de învinuire, ordonanță de extindere a cercetărilor penale și rezoluție de începere a urmăririi penale, declarație de învinuit seria A nr. 0007906 file 183-188; declarații olografe Banc A. Dan, M. C. A., Holbură D. A., R. A. R., Muntean M. A., M. P. Teodor, H. C. G., H. L., M. D. Alexandra, L. O. S. și L. V. S. și P. A. file
189-199,202,203,205; rezoluție de dispunere a efectuării unui raport de constatare medico-legală și raportul respective file 200,201; procese- verbale din 7 febr. 2012 de căutare a înv. L. O. S. și L. V. S. file 204,206; ordonanță de extindere a cercetărilor penale și rezoluție de începere a urmăririi penale file 207,208; adresă și propunere către T. BN de arestare preventivă a inculpaților, adresă a T.ui BN și mandate de arestare preventivă, Î.P. nr. 110/CC/2011 a T.ui BN, adresă a C. de A. C. și minuta Î.P. nr. 2089/R/2011 a C. de A. C. file 209-227; referat cu propunere de prelungire a arestului preventiv, adresa T.ui BN de trimitere a Î.P. nr. 4/CC/2011 a T.ui BN, Î.P. nr. 4/CC/2012, adresă a Curții de A. C. și copia minutei Î.P. nr.57/R/2012 a Curții de A. C. file 228-240; referat cu propunere de prelungire a arestului preventiv adresa T.ui BN de trimitere a Î.P. nr. 13/CC/2011 a T.ui BN, Î.P. nr. 13/CC/2012, și copia minutei Î.P. nr.57/R/2012 a Curții de A. C. file 241-252; Î.P. nr.
16/CC/2012 a T.ui BN și copia dispozitivului Î.P. nr. 20/CC/2012 a T.ui
BN file 253-259; acte depuse de apărătorul inc. H. D. A. file 260-266; ordonanță de dispunere a aplicării sechestrului și acte referitoare la aplicarea sechestrului file 267-269; ordonanțe de delegare file 270-280; ordnanță de extindere fila 281 și ordonanță de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea fila 282; acte depuse de apărător ales inc. H. D. A. cu ocazia judecării cererii de înlocuire a măsurii preventive din (...) file 283-295; ordonanță schimbare încadrare juridică fila 296; acte depuse de inc. B. C. D. file 297-302; delegații apărători file
323-328; caziere judiciare file 303-322; procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală file 329-34.
S-a reținut în fapt următoarele:
I.1) La data de 26 aprilie 2011 numitul Z. R. I., aflat în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc într-o altă cauză, a formulat un denunț din care rezulta faptul că în cursul lunii februarie 2011 a cunoscut un tânăr din localitatea Ș.-M., județul B.- N., ai cărui părinți dețin o firmă de transport persoane în străinătate, tânăr care i-a vândut o cantitate din drogul de risc cannabis. Sus-numitul a declarat că la începutul anului 2011, prin luna februarie, a aflat de la un băiat despre care știa că a lucrat ca șofer la o firmă de transport auto internațional de persoane, identificat ulterior în persoana învinuitului B.
S. D., numărul de telefon al unui băiat din comuna Ș.-M. despre care acel
șofer i-a spus că are de vânzare droguri, mai exact cannabis.
Numitul Z. R. I. a telefonat întruna din zilele următoare la numărul respectiv, răspunzându-i un tânăr căruia, pentru a-i câștiga încrederea, i-a spus de unde a aflat numărul telefonului acestuia, în continuare stabilind o întâlnire în acea seară, în fața clădirii școlii generale din localitatea Ș.-M., comunicându-i că dorește "să vadă ce anume are de vânzare";. De menționat că anterior inculpatul luase legătura cu învinuitul B. S. D., căruia i-a arătat o pungă cu droguri pe care a introdus-o în țară și i-a adus la cunoștință faptul că are un văr în S. "care se ocupă cu droguri"; după care i-a cerut "să intre în afacere"; (vol. III file 187-188), dar fiindu-i frică, învinuitul B. S. D. a declinat propunerea, însă, la solicitarea inculpatului de a-i da numărul de telefon a unei persoane dornice să cumpere droguri, i-a dat numărul de telefon al numitului Z. R. I. despre care învinuitul B. S. D. știa că este consumator de droguri.
În seara aceleiași zile, numitul Z. R. I. însoțit de numitul L. P. I., a plecat în comuna Ș.-M. cu autoturismul marca „Mercedes S Classe"; deținut de cel dintâi și ajuns în localitatea respectivă, a observat că în fața școlii era parcat un autoturism de culoare închisă, astfel că a parcat autoturismul său în spatele mașinii respective.
Din autoturism a coborât numai șoferul, adică Z. R. I., iar în timp ce numitul L. P. I. a rămas pe locul său, în dreapta față, el s-a întâlnit cupersoana cu care stabilise întâlnirea. Respectivul tânăr, recunoscut ulterior la poliție de către denunțător a fi inculpatul H. D. A., i-a spus că are o cantitate din drogul cannabis pe care dorește să o vândă și a deschis portbagajul autoturismului său, a dat la o parte roata de rezervă și a scos o pungă pe care numitul Z. R. I. a luat-o, apreciind "după greutate"; că ar fi circa trei sute de grame, după aspect că era vorba de drogul cannabis
„de cea mai bună calitate";(vol. III, file 19, 20). Numitul Z. R. I. s-a înțeles cu inculpatul H. să cumpere întreaga cantitate de droguri, pentru care urma să îi achite suma de trei sute de euro. R. la autoturismul în care îl aștepta L. P. I., numitul Z. R. I. i-a dat acestuia o cantitate mică de cannabis din cel cumpărat de la inculpat, pentru ca să-și prepare un "joint", pe care cel dintâi l-a consumat prin fumare.
Banii datorați ca urmare a cumpărării drogului de risc, numitul Z. R. I. i-a achitat după circa o săptămână, dar nu inculpatului, ci soției acestuia, numitei H. L., deoarece anterior, apelându-l telefonic pe inculpat pentru a stabili o întâlnire în scopul remiterii sumei de 300 euro, acesta i-a spus că se află în acel moment în străinătate și l-a îndrumat la locuința sa, pentru a-i da banii sus-numitei, lucru pe care Z. R. I. l-a și făcut, fără a purta discuții cu H. L. despre ce reprezintă acei bani. Numitul Z. R. I. a precizat că atunci când s-a deplasat la locuința inculpatului pentru a plăti contravaloarea cantității de drog achiziționate anterior, era singur și că femeia respectivă, despre care s-a stabilit că era vorba de numita H. L. - actuala soție a inculpatului, nu părea să știe din ce provin cei trei sute de euro.
D. inculpatul H. D. A., numitul Z. R. I. a aflat că aduce drogul cannabis din S.. Cele afirmate de Z. R. I. au fost confirmate de către numitul L. P. I., care a arătat că împreună cu numitul Z. R. I. s-a deplasat într-o seară din luna februarie 2011 în localitatea Ș.-M. pentru ca Z. R. I. să cumpere drogul cannabis de la un individ despre care L. P. I. s-a exprimat că "nici eu și nici Z. nu îl știam";. D. cantitatea de drog cumpărată de numitul Z. R. I. de la inculpat, martorul L. P. I. a precizat că a aflat de la cumpărător faptul că a costat 200 de euro (vol. I, file 241-244).
2) Într-o seară din perioada februarie - martie 2011, inculpatul H. D. A. s-a întâlnit în localitatea Ș.-M. cu un tânăr din B. pe nume A., sosit în acel loc cu un autoturism. Anterior, tânărul pe nume A. i-a telefonat și i-a cerut să se întâlnească - subînțelegându-se că în scopul cumpărării de droguri, inculpatul vânzându-i o cantitate de 10 gr. de cannabis, cu prețul total de 300 de lei, pe care cumpărătorul i l-a achitat pe loc. Inculpatul a precizat faptul că atunci cantitatea de drog a fost cântărită cu certitudine, dar nu și-a mai amintit dacă cântărirea s-a făcut cu cântarul său ori cu cântarul aparținând cumpărătorului (vol. III, file 32,33).
3) În prima parte a lunii martie 2011, inculpatul H. D. A. a introdus din S. în România, o cantitate de peste 200 gr. din drogul de risc cannabis, din care a vândut o cantitate de cca. 25 gr. inculpatului B. C. D. cu prețul de 750 lei, iar după câteva zile, în cursul zilei de 15 martie
2011, i-a vândut încă o cantitate totală de 170 gr. cu prețul special de 30 lei/gram, în două tranșe, după cum se va arăta în continuare. Din declarațiile celor doi inculpați a rezultat faptul că, în total, inculpatul H. D. A. a vândut în 5 sau în 6 rânduri diverse cantități din drogul de risc cannabis inculpatului B. C. D., ". celor doi inculpați în domeniul traficului de droguri întinzându-se pe parcursul cel puțin a unei luni de zile, cu precizarea că o însemnată cantitate din drogul respectiv - circa 163 gr. - a fost găsită cu ocazia unui control de rutină efectuat de polițiștii din cadrul P. orașului B. asupra inculpatului B. C. D., la data de 16 martie 2011, în timp ce acesta se deplasa înspre municipiul C.-N. cu intenția de a pleca în străinătate.
Faptul că inculpatul H. D. A. introducea drogul de risc în țară în scopul traficării în modalitatea vânzării este dovedit și de conținutul convorbirilor telefonice și al mesajelor transmise între cei doi inculpați. A., din conținutul unui mesaj, la data de 7 martie 2011, inculpatul H. D. A. i- a cerut inculpatului B. C. D. să facă rost de bani pentru că i-ar trebui să aducă mai multă „marfă"; pe stoc. Inculpatul B. C. D. îl întreabă „cât îmi aduci amu"; , iar inculpatul H. D. A. îi răspunde că „50";, apoi, în jurul orei
2041 aceștia se întâlnesc în municipiul C.-N. în zona mall-ului „Polus"; ( vol. II fila 119 ).
La data de 8 martie 2011 la ora 2104, inculpatul B. C. D. l-a contactat din nou pe inculpatul H. D. A. și i-a mai cerut marfă ";măkar dublu";, iar acesta i-a comunicat că e în zona orașului B. și „nu prea mai am pentru că e planificată pentru acasă"; (vol. II file 124,125), iar la ora 2206 ".(inculpatul B. C. D.) l-a contactat din nou pe inculpatul H. D. A. și i-a spus că are "vreo 10 milioane și mai face 3, după care îl va suna"; ( vol. II fila 125 ).
În data de 10 martie 2011 la ora 1944 inculpatul B. C. D. îi transmite prin SMS lui H. D. A. că „se plânge lumea"; din cauza calității mărfii, după care îi spune că o să treacă pe la prietena lui al cărei număr de telefon i-l cere lui H. (este vorba de numita H. L.), iar apoi, în jurul orei
20 îi spune lui H. D. A. că îi trebuie „vreo 4";(grame) . La ora 2007 acesta
din urmă îi trimite un SMS lui B. C. D. și-i spune că "numa atât mai am, d aia ma duk in sp (S.) să aduk ";, iar după ce inculpatul B. C. D. îi transmite "Pai zi ka merg dupa ele";, la ora 2009 inculpatul H. D. A. îi comunică: ";da ma frate, akasa am 15 (grame) si io is pe drum katre span după marfă";- din context rezultând în mod evident că este vorba de cannabis de fumat - vol. II, fila 132.
În ziua de 12 martie 2011 inculpatul B. C. D., dornic să cumpere droguri, îi trimite inculpatului H. D. A. un SMS prin care îl întreabă dacă a ajuns, iar în ziua de 13 martie 2011 ora 1626 îi trimite un alt SMS cu conținutul „kand ajungi?";. Răspunsul din partea lui H. D. A. este trimis în ziua de 15 martie 2011 la ora 0041 - „. mâine dimineață";. În aceeași zi, de
15 martie 2011, la ora 1025 inculpatul B. C. D. îi trimite un SMS lui H. D. A. spunându-i „nu mă poți trimite la prietena ta, să-mi dea unu. doi?"; la care cel din urmă i-a răspuns „nu are ea, că-s la mine";(vol. II file
137,138,139).
Mai târziu, la ora 1236, inculpații au o discuție în care inculpatul
H. D. A. spune că a ajuns în C.-N. și că o să-l sune pe inculpatul B. C. D. când ajunge în oraș (referindu-se la B.) și stabilesc apoi să se întâlnească la ". - subînțelegându-se că în localitatea Ș.-M. (vol. II, fila 139), ei discutând din nou la ora 1358 când inculpatul H. D. A. i-a comunicat că era în B., la ora 1455 fiind ajuns pe raza municipiului B., în cartierul V.
La ora 1510 inculpații stabilesc să se întâlnească în centrul localității Ș.-M., la ora 1516 inculpatul B. C. D. confirmându-i că merge "acolo la prietena";, după care s-au întâlnit și cu certitudine inculpatul H. D. A. i-a dat celuilalt inculpat o cantitate de drog de risc. La ora 1755 inculpatul B. C. D. i-a trimis un SMS inculpatului H. D. A. spunându-i că a vorbit cu prietenul său și crede că i-ar mai trebui „una"; - adică încă o cantitate de drog (vol. II fila 141). A., de atunci și până la ora 1855, între cei doi au loc mai multe schimburi de SMS-uri prin care inculpatul B. C. D. insistă față de inculpatul H. D. A. să-i dubleze cantitatea de drog vândută, motivând că nu i se rentează să meargă până la prietenul lui - referindu-se la un tip neidentificat din Ungaria, utilizator al telefonului cu nr. 0. - cu care de asemenea a comunicat prin SMS-uri. Inculpatul H. D. A. îi răspunde că nu poate să-i dea mai mult pentru că are „și alte obligații"; și trebuie să dea banii până sâmbătă. Inculpatul B. C. D. insistă, spunându-i că "; pot face cel puțin 1500 și drumul"; și stabilesc să se întâlnească în B., lucru care s-a și întâmplat la ora 2010 , când inculpatul B. C. D. îi transmite un SMS celuilalt inculpat - „. pe I., lângă Atlantis";. Această febrilă zbatere a inculpatului B. C. D. pentru a procura o cantitate mai mare de cannabis de la inculpatul H. D. A., a avut loc pe fondul intenției celui dintâi de a pleca în străinătate și de a duce drogul în Ungaria pentru a-l vinde unui cunoscut de-al său, utilizator al nr. 0.. A., la data de 15 martie 2011, ora 1817 inculpatul B. C. D. trimite un SMS bărbatului ce utilizează nr. 0. și îl întreabă „dacă pornesc în noaptea asta spre tine"; , iar acesta îi răspunde „de joi voi fi";. La ora 1821 trimite un alt SMS la nr. 0. și îl întreabă „cât e suta?"; iar individul îi răspunde „șase 00 e";, ( "600";) .Ulterior inculpatul B. C. D. îi transmite un nou SMS cu următorul conținut: „îmi dai vreo 300 și îți dau pe juma. M. până la V. și poate mă și întorc";.
Într-adevăr, conform discuțiilor telefonice purtate, cei doi inculpați s-au reîntâlnit în seara de 15 martie 2011 în municipiul B. la locul convenit de ei și au mai tranzacționat încă o cantitate de cel puțin 70 de grame de drog de risc cannabis, astfel încât inculpatul B. C. D. a primit de la inculpatul H. D. A. cel puțin o cantitate de 170 grame de cannabis. Se reține acest fapt deoarece, în seara zilei următoare, inculpatul B. C. D. a fost oprit de P. orașului B. în timp ce se îndrepta spre frontieră cu un autoturism, ocazie cu care s-a găsit asupra sa, în bagajul său și în cel al prietenei sale, cantitatea totală de 163 grame cannabis.
Din conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice a rezultat că, la data de 2 aprilie 2011, inculpatul H. D. A. a primit un mesaj de la inculpatul B. C. D. prin care acesta cere să-i "aducă zece";(adică zece grame de drog), răspunsul primit fiind: ". te prezinti ku 20 d bulioane (milioane lei vechi) mai povestim"; de unde rezultă că inculpatul B. C. D. a acumulat datorii față de inculpatul H. D. A. pentru drogurile pe care acesta i le vânduse anterior (vol. I fila 34). În aceeași zi, la ora 1230, inculpatul B. C. D. i-a trimis un SMS inculpatului H. D. A. prin care i-a comunicat că nu are de unde să-i dea atâția bani, dar dacă acum îi va vinde cantitatea de droguri cerută, îi va achita banii. La data de 12 aprilie 2011 inculpații se întîlnesc în comuna Ș.-M., conținutul SMS-urilor fiind elocvent: "vin pana l tn"; (mesaj trimis de ".), respectiv "dă un semn"; (vol. I fila 44). La data de 24 aprilie 2011, din conținutul mai multor mesaje pe care inculpații le trimit reciproc începând cu ora 1730, rezultă că inculpatul B. C. D. dorește să cumpere droguri de "un milion";, lucru care nu s-a întâmplat atunci, ci trei zile mai târziu (SMS-urile din data de 26 aprilie 2011, ora 2307 și 2308 - vol. I file 51,52, a se avea în vedere și convorbirile și SMS-urile de la filele 48,49).
4) a. Inculpatul P. F., zis "PG";, l-a cunoscut pe inculpatul H. D. A. cu mai mulți ani în urmă, pe când locuiau amândoi în același bloc din municipiul B.
De asemenea, inculpatul P. F. l-a cunoscut în urmă cu cinci ani pe inculpatul B. C. D., iar prin toamna anului 2010 a aflat că acesta se ocupă cu traficul de droguri de risc, în concret că vinde drogul "..
Inculpatul P. F. a aflat, în primăvara anului 2011 de la inculpatul B. C. D., că în localitatea Ș.-M. este un băiat pe nume „. care vinde cannabis, persoană despre care inculpatul B. i-a comunicat că și el a cumpărat cannabis și că Adi „are marfă bună";, pentru că el o probase. Având nevoie de droguri, inculpatul P. F. s-a deplasat, însoțit de inculpatul B. C. D., cu mașina sa, până în localitatea Ș.-M., ca să se întâlnească cu ". pe care, cel puțin până în acel moment, nu îl știa. Întâlnirea nu a avut loc, deoarece, pe traseu, inculpatul a luat legătura telefonic cu "., care i-a comunicat că se află în S. și că va reveni peste câteva zile. Inculpatul B. i-a dat inculpatului P. F. numărul de telefon al lui ". pentru a-l contacta direct pe acesta în vederea cumpărării drogului de risc (cannabis) prin cumpărare.
D. câteva zile, P. F. l-a sunat pe numitul ". care a fost de acord să se întâlnească în comuna Ș. M., astfel că P. F. s-a deplasat singur la locul indicat, întâlnindu-se cu H. D. A. la ieșirea din Ș.-M.( zonă unde se vând articole artizanale). Inculpatul P. F. a cumpărat pentru prima dată drogul de risc cannabis de la "., pe care l-a recunoscut a fi inculpatul H. A. D. D. acest episod, P. F. a declarat că inculpatul s-a dus la portbagajul autoturismului său, a scos de acolo o cutie din plastic ce se folosește pentru smântână și din interior a scos o cantitate de zece grame cannabis(cantitatea era cântărită și era pusă într-o pingă), pentru care P. F. a plătit suma de 300 de lei.
D. ce a consumat cannabisul, după aproximativ o săptămână, inculpatul P. F. l-a sunat din nou pe inculpatul H. A. D. și s-au reîntâlnit în același loc, unde inculpatul H. i-a vândut cantitatea de zece grame cannabis care era introdusă într-o punguță de celofan. P. F. nu a avut bani să-i plătească, dars-a înțeles cu H. A. că îi va da banii pentru drogul de risc ce îi fusese vândut, ulterior, respectiv suma de 300 de lei. P. pentru drogul sus-menționat nu s-a mai achitat. Cu ocazia audierii sale de către procuror, inculpatul P. F. a precizat că a bănuit faptul că inculpatul H. introducea droguri în țară, deoarece știa, pe de o parte, că tatăl acestuia deține o firmă de transport persoane, iar pe de altă parte, a apreciat că în altă modalitate inculpatul nu avea de unde să procure droguri.
Dovada întâlnirilor dintre inculpatul P. F. și inculpatul H. D. A. reiese și din conținutul convorbirilor și comunicărilor telefonice dintre aceștia. A., la data de 12 aprilie 2011, la ora 1641, P. F. îl apelează pe inculpat și îi cere să se întâlnească, bineînțeles în vederea cumpărării unei cantități de drog de risc, acest lucru fiind evident, de vreme ce inculpatul îi spune că "ar trebui, știi, să știu un pic cât să pregătesc ";, H. D. A., prevăzător, îi spune că "…las" că nu vorbim prin telefon"; (vol. I, fila 43). Așa cum rezultă din discuția telefonică purtată între cei doi la aceeași dată, ei se întâlnesc în jurul orei 1707 în localitatea de domiciliu a inculpatului H. (vol. I fila 44). Cincisprezece zile mai târziu, respectiv la data de 27 aprilie 2011, la ora 1132 inculpatul P. F. îl contactează pe inculpatul H., dorind să cumpere o nouă cantitate de droguri - ". putem face?";- inculpatul spunându-i "…mai după masă un pic…";. Întâlnirea dintre ei a avut loc în cele din urmă după ora 1552, astfel cum rezultă din conținutul SMS-urilor, ocazie cu care P. F. a cumpărat de la inculpatul H. D. A. o cantitate din drogul de risc cannabis ( vol. I fila 53 și urm ).
În total, inculpatultul P. F. a cumpărat drogul cannabis în două rânduri, aspect care rezultă și din cele declarate de ambii inculpați, cantitatea de drog traficată fiind de 20 de grame. La data de 7 februarie
2012 s-a început urmărirea penală față de inculpatul H. D. A. pentru încă un act material de trafic de droguri de risc, ținându-se seama de faptul că la dosar s-a conexat raportul de constatare nr. 7. din data de 9 mai 2011 emis de S. județean de medicină legală B.-N., ca urmare a rezoluției procurorului date în alt dosar, raport prin care s-a concluzionat că în probele biologice recoltate de la P. F. s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul, despre care acesta a declarat că provine din consumul unei cantități de cannabis cumpărate de la inculpate, în cursul lunii aprilie 2011 (vol.III, file 75,76). Cu ocazia reaudierii inculpatului P. F. la data de 8 februarie 2012, a rezultat însă că numai în două rânduri, în cursul lunii aprilie 2011, inculpatul H. D. A. i-a inculpatului P. F. cannabis, fiind cert faptul că ultima dată P. F. a cumpărat drogul de cannabis de la inculpatul H. D. A. la data de 27 aprilie 2011, în mod firesc de aici provenind drogul depistat în organismul inculpatului, astfel că în ceea ce privește un al treilea act material de trafic de droguri de risc, reținut în sarcina inculpatului H. D. A., procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, de asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul P. F. în ceea ce privește un al treilea act material al infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.
4) b. Potrivit declarațiilor date de către inculpatul P. F. reieșit că în
8 rânduri, în perioada cuprinsă între toamna anului 2010 - sfârșitul primăverii anului 2011, a cumpărat de la inculpatul B. C. D. mai multe cantități din drogul de risc ". (rezină de cannabis), care i-a vândut de fiecare dată gramul de drog de risc cu prețul de câte 50 de lei, tranzacțiile dintre ei efectuîndu-se, de regulă, în zona „. a Bistriței, precum și în alte locuri din B. Relațiile dintre cei doi au luat sfârșit în cursul lunii iunie
2011, când aceștia s-au certat. P. F. a recunoscut și faptul că în alte 4-5 rânduri a consumat drogul de risc mai sus-menționat împreună cu inculpatul B., care i-a oferit spre consum drogul de risc, fără a-i cere bani.
4) c. La data de 17 decembrie 2011 inculpatul P. F. a fost adus de organele de poliție în baza mandatului de aducere emis de procurer, la sediul D., și întrucât cu ocazia audierii sale a declarat că în perioada 10-
20 octombrie 2011, în timp ce se afla în S., în localitatea R. del Mar, a consumat drogul de risc ". (rezină de cannabis), s-a dispus prin rezoluție de către procuror efectuarea unui raport de constatare medico-legală, pentru a se stabili dacă în organismul inculpatului se pun în evidență substanțe psihotrope. Prin raportul de constatare medico-legală nr.
3181/II/d/40, din data de 6 ianuarie 2012 emis de către S. județean de medicină legală B.-N., s-a concluzionat faptul că în probele biologice recoltate de la P. F. s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul (THC) - vol. III, fila 85, confirmându-se astfel, că inculpatul a deținut și a consumat drogul de risc rezină de cannabis.
5) La data de 17 dececembrie 2011, cu ocazia efectuării unei percheziții la locuința inculpatului H. D. A., acesta a predat de bună-voie lucrătorilor de poliție un pistol marca Walter, cal. 4,5 mm despre care a declarat faptul că l-a primit în urmă cu doi ani, în țară, de la un pasager necunoscut, pe care îl adusese în România din străinătate și care nu a avut banii necesari pentru a-și plăti contravaloarea cursei pe ruta internațională S.-România.
Ca urmare, organele de poliție din cadrul S.-BN s-au sesizat cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 134 din legea nr. 295/2004, dosarul respectiv fiind conexat la prezentul dosar (vol. III, file 163-180).
Prin adresa nr. 183.344 din data de 25 ianuarie 2012 emisă de B. arme, explozivi, substanțe periculoase din cadrul I.-BN s-a comunicat faptul că arma respectivă este neletală și că a fost deținută nelegal de inculpat, dispozițiile legale impunând obținerea unei autorizații.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică balistică nr. 187.139 din data de 27 februarie 2012 emis de S. C. al I. - BN s-a concluzionat că arma marca Walter, cal. 4,5 mm ridicată de la inculpat este în stare de funcționare, că face parte din categoria armelor de foc neletale și că seria- 8C 02677 - și calibrul armei au fost poansate de către fabricant/producător ( vol. III, file 172-178 ).
Cu ocazia audierii inculpatului H. D. A., acesta a declarat că prin luna februarie sau martie a anului trecut, pe când se afla în S., în orașul H., în calitate de ghid, a venit la ghidul firmei ". T. în al cărui autocar era și el, un cetățean român, care l-a rugat pe ghidul firmei respective să-i ducă în țară un colet, iar el a fost de acord, inculpatul primind 20 euro. D. ce pachetul a fost pus în cală, un tânăr i-a comunicat inculpatului că persoana care i-a dat acel înmânat acel pachet este traficant de droguri.
Pe când era încă în S., inculpatul a intrat în cala autovehi-culului și a desfăcut pachetul ce i-a fost lăsat în condițiile arătate anterior, în el găsind o pungă vidată conținând o substanță vegetală. El a lăsat la loc pachetul și după ce a intrat în țară, l-a luat și l-a dus acasă, în Ș.-M.. Ulterior l-a contactat pe învinuitul B. S. D. (ce lucrase ca șofer la firma de transport a tatălui său) căruia i-a arătat conținutul pachetului, iar acesta i-a spus că acolo este „., inculpatul înțelegând faptul că în pachet sunt droguri. Inculpatul l-a rugat pe acesta să-l ajute să vândă cantitatea de drog din pachet, cantitate pe care o apreciase a fi de 500 (cinci sute) de grame, iar după vreo 2 sau 3 zile, a fost apelat pe telefonul său mobil de către un băiat despre care crede că avea numărul de telefon de la B. S., (numai acesta îi știa numărul) și au stabilit ca persoana care-l apelase să vină în localitatea Ș.-M. pentru a vedea „ce are"; de vânzare. Inculpatul s-a întâlnit cu acel tânăr care a venit cu un autoturism marca "Mercedez S Class";, tânărul a mirosit drogul pe care îl ținea într-o punguliță în port- bagajul mașinii sale - marca „VW Vento"; - , după care, fără a cântări drogul, l-a luat, înțelegându-se ca banii să-i fie dați ulterior. Anterior inculpatul separase drogurile și ceea ce îi dăduse acelei persoane(despre care a aflat că este Z. R. I.), pusese în pungulița pe care i-a remis-o, fără a o cântări. El a arătat că într-o zi, cam la 4-5 zile de la acea tranzacție, pe când era plecat în cursă în Franța, acesta l-a sunat și i-a spus că poate să-i dea banii, iar inculpatul a sunat-o pe actuala sa soție, care a luat banii, fără ca să știe că provin din vânzarea-cumpărarea de droguri.
D. un timp de la această vânzare de droguri, inculpatul a fost sunat de un alt băiat, pe care nu îl cunoștea, și care s-a recomandat cu numele de „. și în cinci sau șase rânduri, i-a vândut acestuia cantitatea totală de 180-190 grame de ". ( cannabis ), la prețul de 30 de lei pe gramul de drog.
D. inculpatul B. C. D. poreclit „., in-culpatul H. D. A. a declarat că acesta nu i-a dat banii reprezentând prețul drogului vândut, i-a promis că ulterior îi va achita sumele de bani datorate, dar acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece, după un timp inculpatul i-a spus, că a intenționat să scoată din țară droguile cumpărate, mai exact să le ducă la V. pentru a le vinde, însă poliția din B. l-a depistat în trafic cu drogul asupra sa și i-a confiscat toată cantitatea ( vol. III, fila 25 ).
Inculpatul H. a recunoscut și faptul că a vândut, în două rânduri,
20 de grame de „. și unui alt tânăr, F., zis „PG";, în primăvara anului
2011, precizând că doar pentru prima vânzare a primit banii, nu și în cazul celei de-a doua vânzări, iar prețul stabilit a fost de 30 lei/gram.
Inculpatul H. a recunoscut și că a consumat o dată sub forma unei țigări din drogul adus de el în țară, în schimb nu a recunoscut că a mai adus în țară alte droguri în vederea valorificării ori consumului, considerându-se vinovat referitor la comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc. El nu a recunoscut fapta de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc.
Exceptând faptul că este evident că inculpatul a introdus în cursul lunii martie 2011 o cantitate de cel puțin 250 gr. din drogul de risc cannabis, din probele dosarului rezultă și că în cursul lunii februarie
2011 inculpatul a introdus în țară o cantitate de aproximativ 500 gr. din drogul sus-menționat, din care circa 300 de grame le-a vândut martorului Z. R. I., care a declarat că el a cumpărat cantitatea de circa 300 gr. cannabis în cursul lunii februarie 2011 de la inculpat, drog despre care inculpatul i-a spus că îl aduce din S. ( vol. III, fila 20 ). La rândul său, inculpatul B. C. D. a arătat că a aflat de la inculpatul H. D. A. faptul că acesta pleca în străinătate în zilele de joi, revenind de obicei în zilele de marți, ocazie cu care aducea droguri în țară ( vol. III, fila 51 ).
Prin apărătorul său ales, inculpatul a depus la dosar copii ale unor acte din care rezultă că a fost plecat în cursă pe rute externe în lunile ianuarie, februarie și aprilie 2011, aceasta în dovedirea susținerilor sale conform cărora el nu s-a aflat în afara țării în cursul lunii martie
2011, însă din cuprinsul convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate în ziua de 10 martie 2011 ( vol. II, fila 132 ), a rezultat că la acea dată inculpatul H. D. A. se afla în drum spre S. pentru a cumpăra și introduce în țară o anumită cantitate de droguri de risc. În baza probelor administrate în cauză s-a reținut că toată cantitatea de droguri de risc pe care inculpatul a introdus-o fără drept în țară, a fost adusă în prima parte a anului 2011, în cel puțin două rânduri.
Inculpatul H. a considerat că el nu este un traficant de droguri, deși nu a negat că, în mai multe rânduri, a vândut unor persoane diferite diverse cantități de drog de risc. M. pentru care inculpatul a făcut această apreciere îl constituie faptul că el ar fi intenționat doar "să scape"; de cantitatea de drog ce o adusese din S.. Scuza inculpatului a fost înlăturată de către organul de urmărire penală care a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția clară de a-și însuși cantitatea de drog pe nedrept pentru a o vinde și a obține un folos pecuniar în acest fel. Nu trebuie neglijat nici o clipă faptul că inculpatul H. D. A. a perceput și încasat anumite sume de bani ". a scăpa"; de cantitatea de drog, deloc neînsemnată - de circa 500 grame- pe care a introdus-o în țară în cursul lunii februarie 2011, respectiv de cantitatea de minim 250 de grame pe care a adus-o în țară în luma martie 2011 și în același scop "de a scăpa"; mai repede și mai ușor, și-a procurat și un cântar electronic de mare precizie.
În drept, acțiunile comise în două rânduri, în temeiul unei rezoluții infracționale unice, în perioada lunilor februarie-martie 2011 de către inculpatul H. D. A., de a introduce în țară fără drept drogul de risc cannabis, descrise la pct. I subpct. 1 și 3 din rechizitoriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 al. (1) din legea nr.
1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C., art. 16 din Legea nr. 1. și art. 320 indice
1 Cod procedură penală. Acțiunile comise de către același inculpat în baza aceleiași rezoluții infracționale în mai multe rânduri în perioada lunilor februarie-aprilie 2011, de a procura și deține drogul de risc cannabis, precum și de a vinde spre consum acest drog către P. F., Z. R. I., unei persoane cunoscute sub numele de "., precum și inculpatului B. C. D., descrise la pct. I subpct. 1,2,3 și 4 lit. "a"; din rechizitoriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. (1) din legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din C. pen., art. 16 din Legea nr. 1., art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Fapta aceluiași inculpat de a fi deținut pentru consum propriu fără drept o anumită cantitate din același drog de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 al. (1) din legea nr.
1., cu aplic. art. 16 din aceeași lege și art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Fapta inculpatului descrisă la pct. I, subpct. 5 din rechizitoriu, de a deține fără autorizație un pistol neletal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 134 din legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Toate infracțiunile reținute în sarcina inculpatului H. au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. De art. 33 lit. a
Cod penal.
În drept, acțiunile descrise la pct. I subpunctul 4 lit. a și b, comise în mai multe rânduri, în primăvara anului 2011 de către inculpatul P. F. zis "PG"; în temeiul aceleiași rezoluții infracționale de a de a fi cumpărat și deținut fără drept în vederea consumului propriu drogul de risc cannabis de la inculpatul H. D. A., precum și de la inculpatul B. C. D. (în perioada toamna anului 2010-primăvara anului 2011), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 al. (1) din legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din C.și a art. 320 indice 1 Cod procedură penală, iar acțiunile aceluiași inculpat descrise la pct. I, subpunctul 4 lit. c de a cumpăra și deține pentru consum propriu fără drept în mai multe rânduri în temeiul unei unice rezoluții infracționale drogul de risc cannabis în perioada 10-20 octombrie 2011, pe când se afla în localitatea R. del Mar din S., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 4 al. (1) din legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din C. și a art.
320 indice 1 Cod procedură penală, ambele infracțiuni fiind comise în forma concursului real prev. de art. 33 lit. "a"; din C.
II. În primăvara anului 2011, în perioada martie-sfârșitul lunii aprilie, în mai multe rânduri, acționând în temeiul unei rezoluții infracționale unice, inculpatul B. C. D. a procurat de la inculpatul H. D. A. drogul de risc cannabis pe care fie l-a consumat, fie l-a vândut sau oferit spre consum altor persoane, fie a intenționat să-l scoată fără drept din țară în vederea valorificării acestuia în străinătate, după cum urmează:
1) La data de 16 martie 2011, în jurul orei 2300, organele de poliție din cadrul P. orașului B., au oprit pentru un control de rutină pe linia circulației rutiere un autoturism marca BMW cu numărul de înmatriculare BX- 498 - KJ în care se aflau patru persoane - printre care și inculpatul B. C. D. D. ce s-a efectuat controlul bagajelor din autoturism și cele ale pasagerilor autoturismului, în buzunarul hainei inculpatului B. C. D., s-a găsit o țiplă cu o substanță vegetală de culoare verde-oliv, specifică plantei cannabis în greutate brută de 3,3 grame, într-un bagaj mai mare s-a găsit un pachet ambalat într-o pungă din plastic inscripționată „ONCOS FORȚĂ ȘI FIDELITATE";, în greutate brută de 114,1 grame conținând o substanță vegetală de culoare verde, iar într-o poșetă de damă a fost găsit un alt pachet ambalat într-o pungă din plastic de culoare portocalie inscripționată „AI VAZUT NOI SUNTEM SOLUȚIA! VĂ MULȚUMIM"; în greutate brută de 153,6 grame conținând o substanță vegetală de culoare verde oliv asemănătoare plantei de cannabis. S-a găsit și un cântar electronic de mare precizie de culoare argintie, în stare de funcționare, cu seria ITEM N0TW250, care se folosește la măsurarea unor cantități mici de substanță. Cu ocazia audierii efectuate la sediul P. O. B., B. C.-D. a declarat că substanța vegetală găsită în buzunarul hainei sale, la fel ca și celelalte două cantități de substanță vegetală îi aparțin, că ele constituie drogul ". - adică drogul de risc cannabis - și provin din aceeași sursă, respectiv de la o persoană cu numele „. din localitatea Ș.-M., județul B.-N., identificat ulterior ca fiind inculpatul H. D. A., de la care le-a cumpărat cu prețul total de 1.000 lei. Cu aceeași ocazie, inculpatul B. C. D. a precizat că împreună cu ceilalți ocupanți ai mașinii intenționa să se deplaseze la V., unde urma să transporte și cantitatea de „. găsită de organele de poliție, în scopul consumării drogului de risc chiar de către el însuși deoarece de multă vreme consumă acest drog de risc, iar în Austria cantitatea de drog pe care intenționa să o scoată din țară ar fi fost mult mai scumpă decât prețul pe care l-a plătit în România, astfel că și-a procurat drogul de la noi din țară ( vol. I, file 81-101 ).
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. (...), emis de L. de
A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C.-N., s-a stabilit că probele sus menționate în greutate netă de 1,9 grame cannabis, 62,6 grame cannabis și 99,0 grame cannabis conțin, la fel ca și cântarul electronic pe care s-au pus în evidență urme de cannabis, substanța tetrahidrocannabinol, biosintetizată de planta cannabis ( vol. I, file 104-
109).
În momentul depistării înculpatului, cu ocazia audierii sale de către poliție, acesta a recunoscut că intenționa să scoată cantitatea de drog de risc respectivă din țară și să o ducă în Austria, la V., pentru că, așa cum spunea în convorbirea telefonică la care ne-am referit anterior, "în V. e mult mai scumpă";. El a mai declarat că ulterior intenționa să ajungă în Tenerife, S. și că prietena sa, făptuitoarea G. L. B., în ale cărei bagaje a fost găsită cantitatea de drog respectivă, nu cunoștea că el pusese drogul acolo. De asemenea, inculpatul a declarat că nici ceilalți doi ocupanți ai autoturismului, respectiv conducătorul auto D. C. V. și posesorul autoturismului, numitul D. R. D. nu cunoșteau acest aspect, al prezenței drogului în autoturism.
Deși inculpatul a recunoscut cu ocazia depistării sale de către poliție că intenționa să scoată drogul din țară pentru a-l duce la V., - destinație confirmată și de numita G. L. B. ( vol. I, file 110,111,115 ), - ulterior nu a mai recunoscut acest aspect. Totuși, cu ocazia reaudierii sale din data de 7 febr. 2012, el a recunoscut că dorea să scoată drogul din țară, pentru ca în ziua următoare să revină asupra acestui aspect. De menționat că martorul D. R. D. a confirmat faptul că inculpatul i-a cerut să-l transporte la C.-N. "la aeroport sau la gară"; și că inculpatul dorea "să plece din țară"; ( vol. III, file 10,11 ).
De altfel, la data de (...) la ora 1817, inculpatul B. C. D. trimite un SMS la nr. 0., nr. utilizat de o persoană neidentificată din Ungaria, cu următorul conținut: „dacă pornesc în noaptea asta spre tine"; , iar acesta îi răspunde „de joi voi fi";. La ora 1821 trimite un nou SMS la nr. 0. și îl întreabă „cât e suta?"; acesta îi răspunde „șase 00 e";, iar B. îi transmite alt SMS cu următorul conținut: „îmi dai vreo 300 și îți dau pe juma. M. până la V. și poate mă și întorc"; ( vol. I, fila 5 ).
2) Inculpatul P. F. l-a cunoscut de mai mulți ani pe inculpatul B. C. D., deoarece se întâlnea cu acesta prin zona „. a municipiului B. și aflând faptul că inculpatul vinde drogul de risc ".
(rezină de cannabis), a cumpărat din toamna anului 2010, până la sfârșitul primăverii anului 2011, de minim opt ori drogul de risc "., plătindu-i mereu pe gramul de drog de risc câte 50 de lei. Inculpatul P. F. a recunoscut totodată faptul că în alte 4-5 rânduri a consumat drogul de risc mai sus-menționat împreună cu inculpatul B. C. D., care i-a oferit spre consum drogul de risc fără a-i cere bani.
Referitor la acest aspect, inculpatul B. a declarat că este real faptul că în perioada ianuarie-aprilie 2011, în mai multe rânduri, fie a achiziționat împreună cu inculpatul P. F. drogul de risc cannabis pe care l-au consumat împreună, fie deținând acest drog, îl oferea și lui P. F., care la rândul său proceda la fel când inculpatul nu avea drog asupra sa.
3) În mai multe rânduri, în perioada lunilor noiembrie - 17 decembrie 2011, inculpatul B. C. D. a oferit inculpatului M. F. M., pe care îl cunoștea de mai mult timp, țigări confecționate din tutun în amestec cu drogul de cannabis, precum și drogul rezină de cannabis, fără a-i cere bani pentru drogurile oferite, de regulă cei doi consumând împreună drogurile, fie numai ei, fie și împreună cu alte persoane.
4) În aceeași perioadă a anului 2011 la care ne-am referit anterior, inculpatul B. C. D. a oferit inculpatului B. I. I. în câteva rânduri țigări confecționate din tutun în amestec cu drogul de risc cannabis. Cei doi se întâlneau în zona blocului unde locuiește învinuitul, amplasat pe strada C. din mun. B., în care confecționau țigări pe care le dețineau și pe care le consumau prin fumare. Inculpatul B. a recunoscut acest aspect și a precizat că o dată când el și cu inculpatul deți-neau și consumau o asemenea țigară, a participat și învinuitul G. F. M., care a consumat și el din "..
La data de 5 ianuarie 2012 s-a dispus de către procuror întocmirea unui raport de constatare prin care să se stabilească dacă în corpul lui B. I. I. se pun în evidență substanțe psihotrope din cele prev. în tabelele anexe la legea nr. 1., prin raportul de consta-tare nr.
89/II/d/3/(...) emis de către S. județean de medicină legală B.-N., concluzionându-se faptul că în probele biologice recoltate de la acesta s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul (vol. III, fila 109), confirmându-se cele declarate de ambii inculpați.
5) Din cuprinsul declarațiilor inculpatului B. C. D., a rezultat că tot în perioada lunilor noiembrie - 17 decembrie 2011, i-a oferit și învinuitului G. F. M. pe care îl cunoștea, drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis. Î. a declarat că de ziua de naștere a inculpatului, mai exact la data de 13 decembrie 2011, s-a întâlnit cu inculpatul și cu B. I. I. în zona barului „Cin-Cin"; din B., ocazie cu care inculpatul a confecționat un „joint"; din care a consumat și a oferit să consume țigara inculpatului B. I. I., precum și învinuitului G. F. M., acesta din urmă știind faptul că țigara conținea hașiș în amestec cu tutun. Î. a mai recunoscut și că în primăvara lui 2011 a mai deținut și consumat și alte „joint";- uri oferite de
„., țigări despre care acesta susținea că sunt „legale";, precum și faptul că a mai deținut și fumat țigări făcute din tutun cu drogul de risc ". (rezină de cannabis) în vara anului 2011 cu doi băieți cu care el venise din S. în luna iulie 2011.
La data de 5 ianuarie 2012 s-a dispus de către procuror întocmirea unui raport de constatare prin care să se stabilească dacă în corpul învinuitului G. F. M. se pun în evidență substanțe psihotrope din cele prev. în tabelele anexe la legea nr. 1., prin raportul de constatare nr.
88/II/d/2/(...) emis de către S. județean de medicină legală B.-N., concluzionându-se faptul că în probele biologice recoltate de la învinuit s- a pus în evidență tetrahidrocannabinolul ( vol. III, fila 111 ).
6) De asemenea, inculpatul B. C. D. a mai declarat că tot în cursul perioadei mai sus-menționate, de câteva ori i-a oferit inculpatului C. I., cu care se cunoștea, țigari confecționate din tutun în amestec cu "., adică cu drogul de risc cannabis pentru a le consuma și că au consumat și împreună astfel de ".-uri până la terminarea lor. La rândul său, inculpatulC. I. a recunoscut faptul că în cursul lunii decembrie 2011 a primit de la inculpatul B. o țigară confecționată din tutun în amestec cu ". (cannabis) pe care a consumat-o, astfel că la data de 12 ianuarie 2012 s-a dispus de către procuror întocmirea unui raport de constatare prin care să se stabilească dacă în corpul inculpatului C. I. se pun în evidență substanțe psihotrope din cele prev. în tabelele anexe la legea nr. 1., prin raportul de constatare nr. 153/II/d/10/(...) emis de către S. județean de medicină legală B.-N., concluzionându-se faptul că în probele biologice recoltate de la acesta s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul (vol. III, fila 122), confirmându-se astfel, cele declarate de inculpatul B. în sensul că nu o dată, ci în mai multe rânduzri a consumat droguri de risc.
7) Î. S. P. D. s-a întîlnit cu inculpatul B. C. D., cu o lună înainte de C. anului 2011, aproximativ pe la sfârșitul lunii noiembrie 2011, în zona „. a municipiului B., la un local, cu precizarea că învinuitul știind că inculpatul vinde droguri, fiind la rândul său consumator de droguri, i-a telefonat anterior inculpatului și i-a cerut să se întâlnească. În momentul întâlnirii, învinuitul i-a dat inculpatului suma de 50 (cincizeci) de lei, reprezentând contravaloarea unei cantități de un gram de drog de cannabis, dar inculpatul i-a spus că nu are drogul la el și că o să-i telefoneze mai târziu, pentru a-i da cantitatea de drog pentru care învinuitul îi dăduse cei 50 de lei. Cei doi s-au despărțit, dar cum a trecut mai mult timp fără ca inculpatul să se țină de promisiune, învinuitul a încercat să discute cu acesta telefonic, fără a reuși. În ziua următoare însă, cei doi s-au întâlnit în aceeași zonă denumită „., cu acea ocazie întâlnirii, inculpatul dându-i un muguraș mare de „. ( cannabis ), drog pe care învinuitul l-a consumat ulterior singur, acasă la el, preparând un
„joint";.
Anterior acestei întâlniri, în primăvara anului 2011, în perioada Sf. Paști, învinuitul s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul în zona magazinului „ATLANTIS"; situat în apropiere de zona „., pe strada A. M., din B., ocazie cu care inculpatul i-a oferit să "tragă"; de câteva ori dintr-un
„joint"; -o țigară din tutun în amestec cu cannabis - pe care învinuitul a deținut-o și el și din care a fumat.
Dat fiind aceste aspecte, la data de 12 ianuarie 2012 s-a dispus de către procuror întocmirea unui raport de constatare prin care să se stabilească dacă în corpul învinuitului se pun în evidență substanțe psihotrope din cele prev. în tabelele anexe la legea nr. 1., prin raportul de constatare nr. 152/II/d/9/(...) emis de către S. județean de medicină legală B.-N., concluzionându-se faptul că în probele biologice recoltate de la învinuit s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul ( vol. III, fila 123 ).
8) Ca urmare a declarațiilor inculpatului B. C. D. a rezultat că în cursul anului 2011, în afară de cazurile descrise anterior, acesta a mai cumpărat diverse cantități din drogurile de risc cannabis și rezina de cannabis, cu precizarea că toate cantitățile de drog de risc cumpărate de inculpat au fost folosite de acesta pentru consumul său, după cum urmează: a) în perioada octombrie-noiembrie 2011, în mai multe rânduri,
"aproape zilnic";, după cum chiar inculpatul s-a exprimat, a achiziționat de la numitul ". drogul de risc mai sus-menționat, drog de risc plătit de inculpat cu suma de 30 de lei, în cazul când cumpăra 10 grame sau 50 de lei gramul, în cazul când cumpăra mai puțin; inculpatul a declarat și că în unele cazuri, când ". nu era acasă, cumpăra drogul de risc de la un prieten al acestuia; b) în perioada ianuarie-februarie 2011, precum și în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatul a cumpărat de la numitul "., mai întâi drogul de risc rezină de cannabis (".), în 2-3 rânduri, de fiecare dată câte unul sau două grame, iar ulterior drogul de risc cannabis, de asemenea cantitățile achiziționate fiind de una sau două grame, pentru un gram de drog inculpatul plătind suma de de 40-50 de lei; c) în cursul lunii noiembrie 2011, inculpatul a achiziționat în două rânduri drogul de risc rezină de cannabis, de la un tânăr pe nume "., prima dată cantitatea fiind de un gram, a doua oară fiind de două grame, prețul unui gram de drog de risc fiind de 50 de lei; d) în aceeași lună inculpatul a mai cumpărat de la o persoană, încă neidentificată, un număr de 3 bile, fiecare în greutate de o,6 grame de rezină de cannabis, iar ulterior alte cinci asemenea bile de "., plătind pentru fiecare bilă câte 35 de lei; e) tot anterior arestării sale, de la un alt băiat pe nume I., inculpatul a mai cumpărat drogul de risc rezinnă de cannabis în câteva rânduri, plătind pentru cele câteva grame de drog cumpărate sume cuprinse între 30 și 50 de lei pe gram; f) în cursul lunii octombrie 2011, de la un tânăr al cărui tată are numele de C., în cinci dăți diferite, ce nu au putut fi stabilite, inculpatul a cumpărat câte unul sau două grame din drogul de risc cannabis, plătind
40 de lei pt. gramul de drog.
Cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului B. C. D. a fost ridicată o pipă care a fost trimisă spre a fi analizată L.ui de analiză și profil a drogurilor din cadrul B.C.C.O. - C., pentru a se stabili prezența eventualelor substanțe stupefiante, deoarece în interirorul pipei respective au fost identificate urme de substanță arsă. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345007 din data de 16 ianuarie 2012 s-a stabilit că pe proba în litigiu s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul ( vol. II fila
197,198 ).
Dat fiind probele de la dosar din care rezulta că inculpatul B. este
și consumator de droguri, din dispoziția procurorului, el a fost condus la sediul S. județean de medicină legală B.-N., unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței a eventualelor substanțe psihotrope, prin raportul de constatare medico-legală nr. 3180/II/d/41 din data de 6 ian. 2012, concluzionându-se că în respectivele probe s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul ( vol. II, fila 80 ).
9) Din declarațiile inculpatului B. C. D. a rezultat că la sfârșitul anului 2011, anterior arestării sale, acesta a mai consumat în câteva rânduri drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis împreună cu învinuiții L. V. S., poreclit "Boric"; și L. O. S., poreclit "Bibi";, droguri deținute de fiecare dintre ei. Cei doi învinuiți care nu au contestat că îl cunosc pe inculpat, au negat faptul că ar fi consumat droguri împreună cu inculpatul, iar după ce față de aceștia a fost începută urmărirea penală, au plecat în străinătate, nemaiputând fi audiați de către procuror, motiv pentru care nici nu s-a putut proceda la recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței drogurilor.
Totuși, în ceea ce îl privește pe învinuitul L. S. O., faptul că acesta s-a întâlnit cu inculpatul B. C. D. în vederea procurării și consumului de droguri de risc, este dovedit prin conținutul convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate între cei doi, convorbiri din care rezultă că în perioada
30 noiembrie - 1 decembrie 2011 aceștia s-au întâlnit în mai multe rânduri, discuția purtată în ziua de 1 dec. 2011, la ora 1749 fiind elocventă, din cuprinsul ei rezultând faptul că inculpatul îi solicită învinuitului "20 de lei să bag ștou"; ( vol. II, fila 69 ).
10) Î. I. O. îl cunoaște pe inculpatul B. C. D. din vremea copilăriei, fiind rude mai îndepărtate, iar în ultimul timp învinuitul a fost conducător auto pe un taxi din municipiul B., în mai multe rânduri în decursul acestui an transportându-l pe inculpat la diverse destinații din municipiul B. și din afara localității.
Existând indicii referitoare la faptul că învinuitul îl ajută pe inculpat în desfășurarea activității infracționale legate de traficul de droguri de risc, față de I. O. a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de risc și s-a propus instanței autorizarea efectuării unei percheziții domiciliare, propunerea fiind admisă.
Cu ocazia efectuării percheziției, au fost găsite un cântar de dimensiuni mici, un dispozitiv pentru trecerea și citirea cardului, prevăzut cu un cablu de date USB, un dispozitiv din plastic culoare neagră având aplicat un autocolant cu inscripția "Adapter Tech S/N 0819 made in China";, prevăzut cu cablu cu mufă, un cablu de alimentare de culoare neagră cu ștecher de priză, sistem american, de care era legat un cablu de alimentare de culoare albă cu cu ștecher de priză, sistem european, un nr. de zece carduri "blank"; de culoare albă cu bandă magnetică de culoare neagră, pe fiecare dintre ele, pe partea opusă benzii magnetice fiind inscripționată câte o cifră, respective 1,2,3,4,5,7,9,10,11 și 12, un colet ambalat în care se aflau un nr. de 19 carduri "blank"; de culoare albă cu bandă magnetică de culoare neagră, fără vreo inscripție, precum și un ambalaj confecționat dintr-o foaie dimensiune A4, caiet de matematică, în care se aflau un nr. de 32 carduri "blank"; de culoare albă cu bandă magnetică de culoare neagră (vol. II file 236-240). Având în vedere faptul că existau indicii temeinice privind comiterea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 24 al. (1) din legea nr. 3. și de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din legea nr. 3., ținând seama și de faptul că pe rolul acestui Birou T. al D. se află în lucru dosarul nr. 69
D.2008, privind comiterea acelorași genuri de infracțiuni de către I. O. și alții, în conformitate cu disp. art. 38 corob. cu art. 45 al. (1) din C.pr.pen., s-a dispus disjungerea cauzei, urmând ca față de învinuitul I. O. să se efectueze cercetări penale în dosarul nr. 69 D.2008, sub aspectul comiterii infracțiunilor mai sus-menționate prevăzute de legea nr. 3., ca și sub aspectul comiterii complicității la infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 26 C. rap. la art. 2 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art.
41 al. (2) din C. și deținerii de droguri de risc, pt. consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. (1) din legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 al. (2) din Codul penal ( vol. II, f. 223,224 ).
Este de menționat faptul că învinuitul I. O. a recunoscut că a deținut și consumat împreună cu inculpatul B. C. D. în cursul anului
2011, mai exact cu circa două luni anterior arestării inculpatului, mai multe țigări constituite din tutun în amestec cu diverse tipuri de drog, inclusiv marihuana. La rândul său, inculpatul a recunoscut că i-a oferit învinuitului I. O. de vreo 2-3 ori în perioada noiembrie-decembrie 2011 să fumeze asemenea țigări.
Acest aspect al consumului de droguri de către învinuitul I. O. a fost probat și prin aceea că s-a stabilit prin raportul de constatare medico- legală depus la dosar că acesta consumase drogul de risc cannabis/rezină de cannabis, în probele biologice prelevate de la învinuit regăsindu-se tetrahidrocannabinolul.
11) Cu ocazia reaudierii din data de 4 ianuarie 2012, inculpatul
B. C. D. a declarat faptul că în cursul lunii decembrie 2011, în timp ce se afla în municipiul B., a consumat și a oferit și altei persoane, din anturajul său, să consume în trei rânduri țigări conținând tutun și drogul de risc cannabis, fiecare deținând țigările pe rând până când le-au terminat de consumat prin fumare.
Cu ocazia audierii acelei persoane, aceasta a negat susținerile inculpatului.
12) Inculpatul B. a mai cumpărat diverse cantități din drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis și în perioada anilor 2007-2009 după cum urmează:
1) în iarna anului 2007 inculpatul a cumpărat de la un tânăr pe nume I. o cantitate de 50 de grame din drogul de risc cannabis, dar nu a mai plătit suma de bani, deoarece a plecat în străinătate; în cursul anului
2008, probabil în vara acelui an, inculpatul a mai cumpărat de la acest individ în vreo 10 rânduri diverse cantități din drogul de risc mai sus- menționat, plătind suma de 30-40 lei pe gram;
2) în cursul anului 2008, la date diferite ce nu au putut fi stabilite, inculpatul a cumpărat în două rînduri câte 10 grame din drogul de risc cannabis, de la un individ cunoscut cu numele de N., plătind câte 30 de lei pe gramul de drog;
3) în a doua parte a anului 2008, precum și în prima parte a anului 2009, de la un individ cu numele de M., în mai multe rânduri drogul de risc cannabis, inculpatul a cumpărat de fiecare dată câte unul sau două grame din drogul respectiv, la un moment dat inculpatul cumpărând și în două rânduri câte un "ou"; de hașiș, fiecare "ou"; în greutate de 5 grame, inculpatul plătind pt. un gram de drog câte 40-50 de lei;
4) în luna ianuarie 2009, precum și în luna octombrie 2009, inculpatul a cumpărat de la un alt tânăr de câte 5-6 ori în cursul fiecărei luni, câte unul-două grame din drogul de risc cannabis, prețul unui gram de drog fiind de 40 de lei.
De menționat că respectivele cantități de drog de risc procurate de către inculpat prin cumpărare, au fost utilizate pentru consumul său propriu.
În drept, fapta inculpatului B. C. D., descrisă la pct. II, subpunctul 1 din prezentul act de sesizare, de a încerca să scoată fără drept din țară o cantitate de 163,5 grame de drog de risc (cannabis), acțiune întreruptă prin interceptarea de către poliție a inculpatului pe traseul către municiul C.-N., de unde dorea mai departe să plece în străinătate, respectiv în capitala Austriei, loc unde intenționa să vândă cantitatea de drog de risc respectivă, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de scoatere fără drept din țară de droguri de risc, prev. de art. 13 rap. la art. 3 al. (1) din legea nr. 1., cu aplic. art. 20 C., art. 16 din Legea nr. 1. și art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Faptele inculpatului B. C. D. care în mai multe rânduri, în temeiul unei unice rezoluții infracționale, în perioadele cuprinse între sfârșitul anului 2010 - primăvara anului 2011, precum și în perioada noiembrie- decembrie 2011, a vândut sau a oferit, mai multor persoane, drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis, fapte descrise la pct. II, subpunctele
2-7, 9, 10 și 11, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni continuate de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. (1) din legea nr.
1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C., cu aplic. art. 16 din Legea nr. 1. și art.
320 indice 1 Cod procedură penală.
Faptele aceluiași inculpat care, în trei perioade de timp, respectiv sfârșitul anului 2007-sfârșitul anului 2009, sfârșitul anului 2010- primăvara anului 2011 și în perioada noiembrie-decembrie 2011 a procurat și deținut diverse cantități din drogurile de risc cannabis și rezină de cannabis (".) pentru consumul propriu, fără drept, întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni continuate prev. de art. 4 al. (1) din Legea nr. 1., cu aplic. art. 41 al. (2) din C., art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală.
Inculpatul B. C. D. a fost reținut la data de 16 dec. 2011, iar inculpatul H. D. A. a fost reținut la data de 17 dec. 2011 (vol. III, file
27,43,44), în această ultimă zi formulându-se propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile față de ambii inculpați (vol. III file
210-214). Propunerea a fost admisă, prin Î.P. nr. 110/CI/2011 din data de 17 dec. 2011 a T.ui B.-N. dispunându-se arestarea preventivă a inculpaților, hotărârea judecătorească rămânând definitivă prin Î.P. nr.
2089 /R/2011 din data de 22 dec. 2011 a Curții de A. C. (vol. III, file 215-
227). Deoarece urmărirea penală nu a putut fi finalizată din motive obiective, la datele de 10 ianuarie și 10 februarie 2012 s-au formulat propuneri de prelungire a arestului preventiv a inculpaților (vol. III file
228-230 și 241-244), ambele propuneri fiind admise prin Î.P. nr. 4/CI/11 ian. 2012 a T.ui B.-N. (definitivă prin Î.P. nr. 57/R/13 ian. 2012 a Curții de A. C. - vol. III, file 231-240) și respectiv prin Î.P. nr. 13/CI/13 febr.
2012 a T.ui B.-N. (vol. III, file 245-251), dar prin Î.P. nr. 250/R/2012 din data de 14 febr. 2012 a Curții de A. C., a fost admis recursul declarat de inculpatul B. C. D., dispunându-se înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (vol. III, fila 252). Această măsură a fost prelungită de procuror (vol. III, fila 282). Pe cale de consecință, la 14 februarie 2012 inculpatul B. a fost pus în libertate. Inculpatul H. D. A. a formulat în două rânduri solicitare de a se înlocui măsura preventivă cu o alta, prima solicitare fiind respinsă prin Î.P. nr.
16/CC/20 febr. 2012 a T.ui B.-N. (vol. III, file 253-258), a doua fiind admisă prin Î.P. nr. 20/CC/7 mart. 2012 a T.ui B.-N. (vol. III, fila 259), această hotărâre fiind atacată de procuror la data de 8 martie 2012, recursul fiind respins prin încheierea penală nr. 435/R/2012 pronunțată de Curtea de A. C. la 14 martie 2012. Inculpatul H. a fost pus efectiv în libertate la 15 martie 2012.
Pe parcursul cercetării judecătorești, s-a dispus luarea față de inculpații H. și B. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prin încheierea din 10 mai 2012, încheiere menținută în recurs de Curtea de A. C., prin decizia penală nr. 782/R/2012.
În favoarea inculpaților H. și B., care prin declarațiile date au contribuit la aflarea adevărului, la identificarea autorilor unor infracțiuni prevăzute de legea nr. 1., precum și la tragerea la răspundere penală a autorilor unor asemenea infracțiuni, s-au reținut disp. art. 16 din legea mai sus-menționată.
La data de 10 febr. 2012 s-a dispus de către procuror aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.573 lei ridicată de la inculpatul B. C. D. cu ocazia percheziției domiciliare, măsură asiguratorie ce a fost menținută de procuror pe parcursul urmăririi penale ( vol. III file 267-269
).
În urma analizării materialului probator al cauzei a rezultat că inculpatul B. C. D. a traficat o cantitate aproximativă de 200 gr. cannabis și 120 gr. rezinnă de cannabis, iar inculpatul H. D. A. a traficat o cantitate aproximativă de 750 gr. de cannabis.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților H. . A. și B.
C. D. s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv : gradul de pericol social al faptelor, reflectat și în limitele speciale de pedeapsă pentru fiecare infracțiune(reduse în conformitate cu dispozițiile legale incidente, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 320 indice 1
Cod procedură penală), împrejurările comiterii faptelor și durata de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională, numărul de acte materiale comise, în cazul infracțiunilor în formă continuată, cantitatea de drog traficată, atitudinea inculpaților cu privire la faptele lor pe parcursul urmăririi penale și la fond(reieșită și din transcrierile convorbirilor telefonice purtate în perioada săvârșirii activității infracționale), lipsa antecedentelor penale(dar și trecutul infracțional, în cazul inculpatului B.), persoana inculpaților, concluziile referatelor de evaluare întocmite de S. de P. de pa lângă T. B.-N.(f. 69 și urm. și f. 77 și urm.), caracterizările favorabile cu privire la inculpatul H., de către unele persoane din anturajul său(f. 92 și urm. dos. fond), instanța orientându- se în baza criteriilor arătate anterior spre minimul special prevăzut de lege al pedepselor (reduse, în conformitate cu dispozițiile legale incidente).
A., s-a dispus condamnarea inculpatului H. D. A. pentru comiterea infracțiunilor de :
- introducere în țară fără drept de droguri de risc, prev. de art.
3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-b) Cod penal;
- trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 16 din Legea nr.
1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere fără autorizație a unei arme neletale prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a Cod penal și în conformitate cu disp. art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal și a art. 35 alin. 1 Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal pentru o perisoadă de 2 ani.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
În conformitate cu disp. art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu 17 decembrie 2011 și până la 15 martie 2012.
De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului B. C. pentru comiterea infracțiunilor de :
- tentativă de scoatere din țară fără drept de droguri de risc, prev. de art. 13 rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art.
20 Cod penal; art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală, la pedepse de 2 ani și 6 luni închisoar e și pedeap sa com plementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pentru o
perioadă de 1 an ;
- trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art.
3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din
Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 luni închisoare.
Constatându-se că faptele pentru care s-a dispus contopirea au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a Cod penal, în conformitate cu disp. art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal și art.
35 alin. 1 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b Cod penal pentru o perioadă de 1 an.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a,b Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
Potrivit disp. art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată reținerea și arestarea preventivă, începând cu 16 decembrie 2011 și până la 14 februarie 2012.
În aplicarea pedepselor sus-menționate, pe lângă crieriile arătate anterior, s-a apreciat că, raportat la gravitatea și natura infracțiunilor săvârșite, ampla activitate infracțională și implicarea unui număr mare de persoane în sfera infracționalității, relativa ușurință cu care inculpații au intrat în sfera infracționalității, persistența lor în comiterea de fapte penale, activitatea de trafic de droguri devenind o modalitate de viață și de câștig pentru ei( raportat la cantitățile de droguri traficate și modalitatea comiterii faptelor), manifestarea unei relative indiferențe cu privire la consecințele faptelor lor, se impune ca executarea pedepsei rezultante să se facă prin privare de libertate, deoarece aplicarea unor pedepse fără privare de libertate, astfel cum au solicitat apărătorii inculpaților, nu ar permite ca acestea să-și atingă scopul, prevăzut de art. 52 Cod penal, mai mult, ar constitui un semnal și pentru alte persoane de a săvârși astfel de fapte, în detrimentul societății și al ordinii de drept, în condițiile în care semnalul organelor chemate să apere ordinea de drept nu ar fi unul pe măsura faptelor comise.
S-a apreciat că privarea de libertate pentru 3 luni de zile a inculpatului H. și de 2 luni de zile pentru inculpatul B., pe parcusul urmăririi penale, nu sunt perioade de detenție suficiente pentru reeducarea și resocializarea inculpaților, pentru prevenirea săvârșirii de către aceștia a unor noi infracțiuni, dată fiind abilitatea lor deficitară în soluționarea licită a problemelor financiare întîmpinate, în apreciarea consecințelor propriilor acțiuni, în alegea anturajului, ușurința(și motivația) cu care aceștia au intrat în sfera infracțională și ampla activitate infracțională desfășurată, aspecte care se desprind cu prisosință atât din referatele de evaluare efectuate în cauză, dar și din declarațiile date de inculpați pe parcursul urmăririi penale, precum și din conținutul transcrierii convorbirilor telefonice purtate de ei.
Pentru considerentele deja arătate, s-a apreciat că nu se impune reținerea în favoarea inculpaților H. și B. a circumstanțelor atenuante.
În ce privește natura și cuantumul pedeapselor complementare aplicate în cazul ambilor inculpați, respectiv drepturile ce au fost interzise acestora, instanța a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor cu privire la care acestea s-au aplicat.
În privința inculpatului P. F., la individualizarea pedepselor ce i s- au aplicat s-a ținut seama, în conformitate cu disp. art. 72 Cod penal, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu disp. art. 320 indice
1 Cod procedură penală, de activitatea infracțională concretă desfășurată de inculpat și împrejurările în care faptele au fost comise, de lipsa antecedentelor penale a inculpatului, comportamentul acestuia pe parcursul urmăririi penale și în instanță ( cele din urmă fiind reținute ca și circumstanțe atenunate ).
S-au avut în vedere și concluziile referatului de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă T. B.-N. ( f. 73 și urm. ), potrivit cărora inculpatul prezintă bune perspective de reinserție socială, în condițiile unei stabilități localitive și materiale, a unui loc de muncă și suportului afectiv al familiei și anturajului frecventat și în condițiile în care a renunțat la consumul de droguri și urmează un program de intervenție antidrog în cadrul unei instituții specializate, sens în care la dosar s- a depus și adeverința eliberată la (...) de C. de prevenire, evaluare și consiliere antidrog B.-N. ( f. 55 ) și un buletin de analize medicale, cu nr.
44146/(...) al C.ui Medico-Chirurgical Interservisan ( f. 56 )
Pentru aceste considerente, s-a dispus condamnarea inculpatului
P. F. pentru comiterea:
- infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 alin. (1) lit. a), c) Cod penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare;
- infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 3201 Cod procedură penală, art. 74 alin. (1) lit. a), c) Cod penal raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare
Deoarece faptele pentru care s-a dispus condamnarea au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a
Cod penal, în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea, de 2 luni închisoare.
Reținând că în cauză sunt întrunite cumultativ condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. b și c și alin. 2 Cod penal, referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, la împrejurarea că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, la persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea infracțiunilor ce i se rețin în sarcină, s-a apreciat că pedepasa aplicată constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea efectivă a pedepsei, scopul ei poate fi atins și inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 2 luni, în conformitate cu art. 82 alin. 1 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului cu privire la disp. art. 83 Cod penal referitoare la condițiile revocării suspendării condiționate a executării pedepsei.
În conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal, rap. la art. 17 alin, 1 din Legea nr. 1. s-a dispus confiscarea specială a cantităților de droguri ce au făcut obiectul traficului, rămase în urma analizelor de laborator : 1 gr. cannabis; 54 gr. cannabis, 5 gr. cannabis, 91 gr. cannabis, 5 gr. cannabis ( găsite la 16 martie 2011 asupra inculpatului B. C. D. ).
Potrivit art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, rap. la art. 17 alin. 2 din
Legea nr. 1., instanța a dispus confiscarea sumelor de bani dobândite din valorificarea drogurilor de către inculpați.
De la inculpatul H. D. A. s-a dispus confiscarea sumelor de: --300 euro sau contravaloarea în lei la data plății efective ( plătiți în februarie
2011 la Z. R. I.) 300 lei plătiți în februarie - martie 2011 de numitul A.
750 lei plătiți în martie 2011 de inculpatul B. C. D. 5100 lei plătiți în 15 martie 2011 de inculpatul B. C. D. 300 lei plătiți în primăvara anului 2011 de inculpatul P. F. 300 lei plătiți de P. F. în primăvara anului 2011.
De la inculpatul B. C. D. s-a dispus confiscarea sumelor de: 400 lei plătiți de P. F. ( 8 x 1 gr./50 lei ); 50 lei plătiți de S. P. D.
Deoarece suma ridicată de la inculpatul B. C. D. în baza sechestrului asigurător aplicat prin orsonanța procurorului din 10 februarie 2012, de 1.573 lei, pentru garantarea executării confiscării speciale, este mai mare decât suma obținută de inculpat prin valorificarea drogurilor, de 450 lei, instanța a menținut, în parte, sechestrul asigurător aplicat, pentru suma de 450 lei, dispunând restituirea sumei de 1.123 lei inculpatului B.
În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. C. D. a pipei ridicate cu ocazia percheziției domiciliare ce s-a efectuat și a cântarului electronic seria ITEM NOTW250 ridicat la (...) cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului cu care inculpatul B. se deplasa, BMW nr. înmatriculare BX 498KJ.
În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. f) Cod penal s-a dispus confiscarea armei neletale ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului H. D. A. - pistol marca Walther, cal.
4,5 mm, seria 8C 02677.
La rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, în conformitate cu disp. art. 7 și art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații H. D. A. și B. C. D.
În conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală, s-a acordat apărătorlui din oficiu pentru inculpatul B. C. D., avocat J. N., onorariul în cuantum de 400 lei, suportat din fondurile M.ui Justiției.
Raportat la soluția de condamnare pronunțată în cauză, în conformitate cu disp. art. 191 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în conformitate cu dispozitivul hotărârii.
Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel inculpații H. D.
A. și B. C. D.
Prin apelul promovat, inculpatul H. D. A. a cerut în primul rând recunoașterea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante vizate de art.74 lit.a și c C. cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, schimbarea modalității de executare a pedepsei rezultante în suspendarea sub supraveghere a acesteia conform art.861 C.; înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara conform art.145 și 1451 C.proc.pen., întrucât starea de sănătate prezentă impune efectuarea unei intervenții chirurgicale în C.-N.; înlăturarea măsurii confiscării a sumei de 5100 lei cu privire la care eronat Tribunalul Cluj a reținut că ar fi primit-o de la inculpatul B. C. D.
Inculpatul B. C. D. prin apărătorul ales a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței tribunalului, reducerea pedepselor prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a-c C., față de împrejurarea că nu posedă antecedente penale, a fost sincer și a regretat comiterea infracțiunilor; schimbarea modalității de executare a pedepsei din detenție în suspendarea sub supraveghere a acesteia conform art.861 C., întrucât în prezent are un loc de muncă, a stopat consumul propriu de droguri și urmează un program de consiliere psihologică pentru o reinserție socială reală.
Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la apelul inculpatului H. D. A.
Curtea examinând modul în care instanța de fond a efectuat individualizarea pedepselor aplicate apelantului, constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea sancțiunilor, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare, prin prisma funcțiilor unor asemenea sancțiuni.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei de către inculpatul H., consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin săvârșirea unor infracțiuni de introducere în țară, fără drept, de droguri de risc, trafic de droguri de risc
și deținerea de asemenea substanțe pentru consum propriu, deținere fără autorizație a unei arme neletale, cât și cu profilul socio-moral și de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este pozitivă.
Față de modul concret de săvârșire a infracțiunilor și caracterul continuat al acesteia,(cea incriminată prin art.3 alin.1 din Legea 1.) cuantumul pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, asigură realizarea scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptelor sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.
Cuantumul sancțiunilor cât și modalitatea de executare a acestora pentru inculpatul H., nu se impune a fi redus sau schimbat, față de gravitatea faptelor comise, consecințele acestora, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni.
Față de împrejurarea că inculpatul H. D. A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru patru infracțiuni, dintre care trei, la regimul substanțelor stupefiante, obiectul traficului de droguri fiind cantitatea de
750 gr.cannabis, perioada infracțională situându-se în februarie - aprilie
2011, se impune menținerea cuantumului pedepsei aplicat de prima instanță, prin privare de libertate, deoarece se apreciază în mod judicios că acesta este singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă, conform art.52 C.
Împrejurarea că inculpatul H. nu posedă antecedente penale, a fost sincer și a regretat comiterea infracțiunilor, a fost deja evaluată, prin reținerea în favoarea sa a prevederilor art.320/1 C.proc.pen., neexistând astfel niciun temei ca acelorași circumstanțe personale să li se dea un dublu efect, prin aplicarea în speță și a prevederilor art.74 C., cu consecința reducerii pedepselor. Multitudinea infracțiunilor săvârșite, în număr de 4, într-o perioadă infracțională relativ scurtă, din februarie- aprilie 2011, dintre care trei vizează introducerea în țară de droguri de risc, comercializarea și deținerea acestora, obiectul traficului de droguri fiind substanțial, - 750 gr, nu justifică schimbarea modalității de executare a pedepsei, în suspendare sub supraveghere, conform art.86/1
C., neexistând nicio garanție, că reeducarea sa va fi posibilă dispunându- se în acest mod individualizarea judiciară a sancțiunilor.
În privința inculpatului H., menținerea modalității de executare a pedepsei, prin privare de libertate, este bine aleasă și în deplin acord cu dispozițiile art.1 din Codul penal, ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept";.
Așa fiind, primele două motive de apel vizând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare, nu vor putea fi primite.
Cât privește înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, Curtea constată că prin încheierea penală a T.ui B.-N. din 10 mai 2012, definitivă prin decizia penală
782/R/2012 a Curții de A. C., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului H. D. A., cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Ș. M., jud.BN. Prin sentința instanței de fond nr.103 din (...) a T.ui BN, inculpatul H. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b C., pentru introducere în țară fără drept de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. (1) din
Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr.
1., art. 3201 Cod procedură penală; trafic de droguri de risc prev. de art.
2 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală; deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală,; deținere fără autorizație a unei arme neletale prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
La termenul de judecată din (...), apărătorul ales al inculpatului H. a depus la dosar o copie de pe biletul de ieșire din Spitalul Dej, din care rezultă că acesta suferă de litiază renală stângă și pielonefrită acută stângă, boli care necesită efectuarea unui consult de specialitate la C. de I. H. C.-N. în perioada 23-24 noiembrie 2012, sens în care a solicitat modificarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prin acordarea permisiunii apelantului de a realiza deplasarea pentru analize în municipiul C.-N., măsură admisă de către Curte prin încheierea penală f.nr.din (...).
În fața Curții de A., la data de (...) cu ocazia judecării pe fond a apelului, s-a cerut de către apărătorul inculpatului H. D., înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cu motivarea că inculpatul are nevoie de un tratament medical de specialitate în C.-N., cu internare și intervenție chirurgicală, iar amânarea efectuării acestuia ar putea afecta grav starea de sănătate a celui în cauză.
Curtea reține că din interpretarea dispozițiilor legale privitoare la luarea măsurilor preventive rezultă că acestea se pot dispune și menține, atâta timp cât sunt întrunite condițiile cerute de lege și dacă sunt absolut necesare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, din cuprinsul prevederilor art.139 alin.1 C.proc.pen., rezultă că înlocuirea unei măsuri preventive este obligatorie atunci când s-au schimbat temeiurile de fapt sau de drept.
Este adevărat, că în aprecierea temeiurilor urmează a se ține cont și de gravitatea faptelor de săvârșirea cărora este acuzat cel în cauză, dar acest criteriu nu este singular.
În speță, inculpatul H. a fost inițial arestat preventiv, iar apoi această măsură preventivă a fost înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. P. a continuat să se desfășoare în condiții normale, inculpatul fiind prezent la fiecare termen, atât în fața instanței de fond, cât și în fața Curții la cele două termene de judecată care au avut loc, nefiind create niciun fel de suspiciuni cu privire la atitudinea sa procesuală.
În acest context, este invocată o împrejurare care constituie unul dintre criteriile de care trebuie să se țină cont la alegerea măsurii preventive, respectiv starea de sănătate.
S-au depus acte la dosar, respectiv o scrisoare medicală emisă de I.
C. de U. și T. R. C., din care rezultă că pacientul prezintă diagnosticul de
„. bazinetală și ureterală rinichi stâng; UHN stg superioară, gradul IV; ureterocel stg";, având indicație operatorie, fără a se stabili însă o programare de către medicul specialist pentru efectuarea intervenției chirurgicale și fără să se aprecieze asupra gravității în concret a afecțiunilor și dacă acestea îi pun în pericol sau nu, viața apelantului.
Câtă vreme medicul specialist urolog, l-a consultat nemijlocit pe apelant, a constatat că prezintă două afecțiuni renale, cu privire la care a recomandat intervenție chirurgicală, dar în același timp nu s-a pronunțat asupra periculozității și gravității acestora, raportat la starea de sănătate generală a inculpatului, nefixând o perioadă în care trebuie realizată indicația operatorie, Curtea apreciază ca nefondată cererea acestuia de a se înlocui măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea de a nu părăsi țara.
Instanța de apel reține că în cazul în care bolile erau grave, iar medicii specialiști indicau, ca de urgență, inculpatul să fie supus unei intervenții chirurgicale, Curtea ar fi admis solicitarea apelantului, pentru ca pe de o parte acesta să aibă asigurate condițiile necesare pentru tratarea afecțiunilor de care suferă, iar pe de altă parte, să se afle în continuare sub puterea unei măsuri preventive care să-i impună o anumită conduită și să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Față de cele expuse mai sus, având în vedere că temeiurile de fapt nu s-au schimbat, iar măsura obligării de a nu părăsi localitatea este în concordanță cu exigențele dispozițiilor legale, neexistând motive pentru a fi înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara, afecțiunile inculpatului nefiind grave și care să necesite spitalizare și intervenție chirurgicală de urgență, apelul judecându-se pe fond și finalizându-se la 6 decembrie 2012, Curtea apreciază că cererea apelantului este nefondată.
Prin sentința instanței de fond s-a dispus confiscarea de la inculpatul H. D. A. a sumei de 5100 lei achitați în (...) de către inculpatul B. C. D.
În urma verificării stării de fapt expusă în rechizitoriu și a probelor administrate în faza de urmărire penală, Curtea reține că tribunalul în mod greșit a stabilit această obligație în sarcina inculpatului H. deoarece la f.8 din rechizitoriu, se învederează că „la data de (...), inculpatul H. i-a predat inculpatului B. o cantitate de 170 gr.droguri, iar apoi la f.9 din același act de sesizare, se precizează că „. B. a acumulat datorii față de coinculpatul H.. De asemenea, la f.14 în declarația sa, „. H. D. arată că nu a primit acești bani de la inculpatul B., împrejurare care nu a fost negată de către acest coinculpat";.
Așa fiind, prin coroborarea acestor aspecte relevante ale stării de fapt, rezultă că din eroare s-a dispus și confiscarea contravalorii acelor droguri, astfel că în această limită, apelul inculpatului H. D. A. este fondat în baza art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen.va fi admis de către Curte, va desființa sentința instanței de fond doar în latura civilă si judecând sub acest aspect:
Va înlătura măsura confiscării cu privire la suma de 5100 lei dispusă față de inculpatul H. D. A.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei.
Se vor stabili onorarii apărători oficiu partiale în suma de câte 75 lei pentru av. T. A. si Tudoroniu Mara din cadrul Baroului C. ce se achită din
FMJ, în baza art.189 C.proc.pen .
Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului H. vor rămâne în sarcina statului, în baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.
Cu privire la apelul inculpatului B.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepselor în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului B. C. D., care a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, a colaborat cu organele judiciare, soluționarea cauzei având loc în condițiile art.320/1 C.proc.pen.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia
"scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.
La individualizarea tratamentului penal, instanța de apel trebuie să efectueze o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât și a împrejurărilor săvârșirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ține cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezența unei infracțiuni. Apoi, se valorifică acest grad ținându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorilor.
În cauză, T. B.-N. printr-o aplicare și corelare judicioasă a prevederilor art.320/1 C.proc.pen. l-a condamnat pe inculpat la pedepse care se situează sub minimul special prevăzut de lege, reduse cu 1/3, sancțiuni apreciate de către instanța de apel ca adecvate pericolului social concret al faptelor și făptuitorului.
Aplicarea unor pedepse în privința cărora să se dispună suspendarea sub supraveghere, conform art. 86/1 C., sau recunoașterea de circumstanțe atenuante de către instanța de apel, operațiune ce ar determina sancțiuni mai blânde, relevă caracterul inadecvat al unor asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilitățile reale a scopului preventiv și educativ prevăzut de lege.
Examinarea probelor administrate în faza de urmărire penală confirmă justețea concluziei instanței de fond relativ la existența infracțiunilor de: tentativă de scoatere din țară fără drept de droguri de risc, prev. de art. 13 rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 20 Cod penal; art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală; trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1., art. 3201 Cod procedură penală; trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr.
1., art. 3201 Cod procedură penală; deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201
Cod procedură penală; deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală; deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art.
4 alin. (1) din Legea nr. 1., cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 16 din Legea nr. 1. și art. 3201 Cod procedură penală, a contextului în care faptele au fost comise, urmările produse, sumele de bani obținute în urma valorificării drogurilor.
În egală măsură însă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanța de apel în menținerea unei modalități de executare a pedepselor privativă de libertate față de inculpat, nefiind fondată cererea apelantului de a i se reduce pedeapsa prin recunoașterea de circumstanțe atenuante prev.de art.74 C., apărând inoportună totodată și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Împrejurarea că inculpatul B. nu posedă antecedente penale, a fost sincer și a regretat comiterea infracțiunilor, este încadrat în muncă în prezent, a fost deja evaluată, prin reținerea în favoarea sa a prevederilor art.320/1 C.proc.pen., neexistând astfel niciun temei ca acelorași circumstanțe personale să li se dea un dublu efect, prin aplicarea în speță și a prevederilor art.74 C., cu consecința reducerii pedepselor.
Multitudinea infracțiunilor săvârșite, în număr de 6, într-o perioadă infracțională relativ scurtă, din noiembrie 2010 - martie 2011, noiembrie- decembrie 2011, toate vizând traficul de droguri de risc, comercializarea și deținerea acestora, obiectul traficului de droguri fiind substanțial, - 200 gr.cannabis și 120 gr.rezinnă de cannabis, obținând în urma acestora suma de 450 lei, nu justifică schimbarea modalității de executare a pedepsei, în suspendare sub supraveghere, conform art.86/1 C., neexistând nicio garanție, că reeducarea sa va fi posibilă dispunându-se în acest mod individualizarea judiciară a sancțiunilor.
A., în privința inculpatului B. nu se poate ignora că acesta în vârstă de 22 de ani la data comiterii infracțiunilor, este încadrat în muncă și nu posedă antecedente penale.
În favoarea sa, a fost reținută de către instanța de fond aplicarea art.16 din Legea 1., acesta în faza de urmărire penală contribuind la facilitarea identificării și trimiterii în judecată a altor persoane traficanți și consumatori de droguri.
La dozarea și individualizarea pedepselor cât și a modalității de executare a acestora, instanțele trebuie să țină seama de cantitățile de droguri traficate, urmările produse, sumele de bani obținute în urma valorificării acestora, perioada de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, caracterul continuat sau nu, al infracțiunii.
Infracțiunile au avut un caracter continuat, activitatea derulându-se pe parcursul a 7 luni, sumele obținute în urma traficului de droguri fiind de 450 lei.
Probele dosarului evidențiază că inculpații H. și B. s-au ocupat în mod organizat, deși nu vreme îndelungată, de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, ele atestând, că faptele din prezenta cauză nu au un caracter accidental, ținând de anturajul negativ al inculpaților, de vârsta tânără a acestora, ce demonstrează lipsa experienței de viață și nereprezentarea consecințelor nocive ce pot surveni pentru viața și libertatea lor, în cazul antrenării acestora în asemenea grupuri infracționale.
Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei, este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a sancțiunii afectează temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare.
În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidență caracterul judicios al sancțiunilor aplicate, dar mai ales al modalității de executare a acestora, T. acordând cuvenita semnificație unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpatul B. nu posedă antecedente penale, a manifestat deplină sinceritate, este încadrat în muncă și pozitiv caracterizat de unitatea unde își desfășoară activitatea, dar față de multitudinea actelor infracționale și a duratei în timp în care a derulat activități ilicite, fiind antrenat în traficul și consumul de droguri de risc, justifică atât câtimea pedepsei rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare, cât și individualizarea judiciară a acesteia.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B. împotriva aceleiași hotărâri, conform art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., va obliga inculpatul să achite statului suma de 500 lei din care 75 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de către inculpatul H. D. A. împotriva sentintei penale nr. 103 din 20 iulie 2012 a T.ui B. N., pe care o desființează doar în latura civilă si judecând sub acest aspect:
Înlătură măsura confiscării cu privire la suma de 5100 lei dispusă față de inculpatul H. D. A.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
Stabilește onorarii apărători oficiu partiale în suma de câte 75 lei pentru av. T. A. si Tudoroniu Mara din cadrul Baroului C. ce se achită din FMJ.
Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului H. rămân în sarcina statului.
II.Respinge ca nefondat apelul inculpatului B. C. D. impotriva aceleiași sentinte.
Obligă inculpatul să achite statului suma de 500 lei din care 75 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Cu recurs in 10 zile de la pronuntare.
Pronuntata in ședința publică din 6 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER | |
D. P. | V. G. | D. S. |
3 ex. - (...) jud.fond.B. D.
← Încheierea penală nr. 1432/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 852/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|