Încheierea penală nr. 79/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 79/2012

Ședința publică din 17 iulie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : A. D. L., judecător

GREFIER : L. C.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

Pe rol fiind sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., privind arestarea persoanei solicitate V. G. S., fiul lui G. și T., născut la data de (...) în Anina, județul Caraș-Severin, domiciliat în B., str. A. V. nr. 9, județul B.-Năsăud, posesor al C.I., seria XB, nr. 3., eliberată de S. B. la data de (...), CNP 1., ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din G..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată V. G. S., însoțit de organele de poliție din cadrul Poliției Județului B. Năsăud, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. M., din Baroul Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a comunicat mandatul european de arestare, tradus în limba română.

Instanța, aduce la cunoștința persoanei solicitate conținutul sesizării precum și acuzațiile care i se aduc.

P. solicitată arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu și cunoaște conținutul mandatului de arestare, care i-a fost comunicat. De asemenea, arată că nu renunță la regula specialității, sens în care se constată consimțământul irevocabil la predare conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților asupra sesizării formulate.

Reprezentantul P., solicită admiterea cererii formulate de autoritățile judiciare din G. de luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de cinci zile față de persoana solicitată V. G. S..

Apărătorul persoanei solicitate solicită respingerea propunerii de arestare apreciind că nu există temei legal care să justifice privarea de libertate. P. solicitată a recunoscut că s-a aflat pe teritoriul G. însă, asupra comiterii faptei de către acesta planează suspiciuni. În subsidiar, solicită a se lua act de faptul că persoana solicitată nu s eopune predării, cu respectarea principiului specialității.

P. solicitată V. G. S., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

C U R T E A

Asupra cauzei penale de față,

Prin încheierea penală nr. 78/HI din data de 12 iulie 2012 a Curții de A.

C. în baza art. 89 alin.3 rap. la art.102 și urm. din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate V. G. S., fiul lui G. și T., născut la data de (...) în Anina, județul Caraș-Severin, domiciliat în B., str. A. V. nr. 9, județul B.-Năsăud, posesor al C.I., seria XB, nr. 3., eliberată de S. B. la data de (...), CNP 1., pe o perioad ă de 5 zile începând cu data de 13 iulie 2 012 și până la 17 iulie 2012, inclusiv, în baza semnalării din S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr.1321576/S./FFD din (...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din G..

Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că P. de pe lângă Curtea de A. C. a sesizat instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării, arătând că prin semnalarea introdusă în S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr. 1321576/S./FFD din (...), s-a comunicat faptul că autoritățile judiciare din G. au emis un mandat european de arestare față de cetățeanul român V. G. S., pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în grup organizat, prev.de art.244 alin.1, nr.3,2,53 din Codul penal german.

S-a procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate V. G. S. în condițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004, începând cu data de 12 iulie 2012 ora 11:50 până la 13 iulie 2012 ora 11:30, din această durată fiind dedus intervalul de timp cu începere de la ora 08,30, ora la care persoana solicitată a fost depistată și condusă la sediul P. și audiată.

P. solicitată a fost prezentată în fața instanței în aceeași zi, cu propunerea de luare a măsurii arestării față de aceasta pe o durată de 5 zile, începând cu data de 12 iulie 2012 și până la data de 13 iulie 2012, în vederea comunicării mandatului european de arestare și în vederea predarea acesteia autorităților judiciare din G..

Curtea a apreciat, prin încheierea penală nr.78/HI din data de (...) că se impune arestarea persoanei solicitate V. G. S. pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 13 iulie 2012 și până la 17 iulie 2012, inclusiv și s-a fixat termen pentru data de 17 iulie 2012 în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile germane pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română.

La termenul fixat, după comunicarea mandatului european de arestare și traducerea acestuia, persoana solicitată fiind audiată în fața instanței, a declarat că a înțeles motivele pentru care s-a emis mandatul european de arestare și dorește să fie predat autorităților judiciare germane.

Instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art.104 din Legea nr.302/2004, respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, înmânându-i un exemplar al acestuia, mandat care a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în grup organizat, prev.de art.244 alin.1, nr.3,2,53 din Codul penal german.

S-a reținut ca stare de fapt în cuprinsul mandatului aceea că, în luna februarie 2012, împreună cu alte trei persoane, a pătruns pe geam într-o locuință situată în orașul F. și a sustras un laptop, trei telefoane mobile, un colier și două inele iar la data de 12 februarie 2012, a pătruns împreună cu alte trei persoane într-o altă locuință din F. de unde a sustras un laptop , două verighete și suma de 2.400 euro.

Persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, aceasta învederând că nu renunță la regula menționată, fiind de acord cu predarea către autoritățile germane numai pentru clarificarea situației referitoare la infracțiunile care fac obiectul mandatului european de arestare.

Fiind audiată în fața instanței, persoana solicitată V. G. S. a arătat că a luat cunoștință despre conținutul mandatului european de arestare, este de acord cu predarea către statul solicitant, nu renunță la regula specialității și nu contestă identitatea .

Consimțământul persoanei solicitate la predare și împrejurarea că nu renunță la regula specialității au fost consemnate în procesul-verbal aflat în dosarul cauzei, semnat de persoana solicitată, apărătorul acesteia, judecător și grefier.

Raportat la consimțământul persoanei solicitate la predare, la împrejurarea că faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către legislația statului emitent cu până la 10 ani închisoare și sunt incriminate în legislația română prin art.208, art.209 și art.323 C.penal, existând condiția dublei incriminări, instanța va admite cererea formulată de autoritățile judiciare din G. cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de (...) de către J. ( Amtsgericht ) F./Hessen G., in dosar nr.40 a Gs27/12 704 Js 11228/12 și comunicat autorităților române de către P. G. - G., în dosar nr. 704 Js 11228/12 privind persoana solicitată V. G. S., fiul lui G. și T., născut la data de (...) în Anina, județul Caraș-Severin, domiciliat în B., str. A. V. nr. 9, județul B.-Năsăud, posesor al C.I., seria XB, nr. 3., eliberată de S. B. la data de (...), CNP 1., în prezent arestat în A. IPJ B. Năsăud:

Va lua act de consimțământul la predare a persoanei solicitate, iar în baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004, va dispune predarea persoanei solicitate V. G. S. către autoritățile judiciare din G..

În baza art. 103 din Legea nr.302/2004, va menține măsura arestării persoanei solicitate V. G. S., pe o durată 24 de zile, începând cu data de 18 iulie 2012 și până la data de 10 august 2012, inclusiv, - măsura arestării fiind dispusă prin încheierea penală nr. 78/HI din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în prezentul dosar - în vederea predării.

Va constata că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din G. cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de (...) de către P. G.

- G., în dosar nr. 704 Js 11228/12 cu privire la persoana solicitată V. G. S., fiul lui G. și T., născut la data de (...) în Anina, județul Caraș-Severin, domiciliat în B., str. A. V. nr. 9, județul B.-Năsăud, posesor al C.I., seria XB, nr. 3., eliberată de S. B. la data de (...), CNP 1. și, în consecință:

În baza art. 103 din Legea nr.302/2004, menține măsura arestării persoanei solicitate V. G. S. pe o durată 24 de zile, începând cu data de 18 iulie

2012 și până la data de 10 august 2012, inclusiv, - măsura arestării fiind dispusă prin încheierea penală nr. 78 din 12 iulie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în prezentul dosar - în vederea predării.

Ia act de consimțământul la predare a persoanei solicitate, iar în baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004, dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din G., ca urmare a executării mandatului european de arestare.

Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

În baza art.189 C.pr.pen., dispune avansarea din FMJ a sumei de 320 lei cu titlu de onorariu avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av.C. M..

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 iulie 2012, în prezența persoanei solicitate.

PREȘEDINTE GREFIER A. D. L. L. C.

Red. ADL/LC

4 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 79/2012, Curtea de Apel Cluj