Decizia penală nr. 226/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.226/A/2012

Ședința publică din 18 decembrie 2012

I. constituită din :

PREȘEDINTE : I. M.,judecător

JUDECĂTOR : L. H.

GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.

O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.

S-a luat spre examinare apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., împotriva sentinței penale nr.52/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al T. S., penal privind pe inculpații S. P. B. I. și H. C. V., trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, alături de alți 7(șapte) inculpați, respectiv R. T. M. M. L.-S. B. I. V. H. G. S. S. R. A. I. D. și K. R. D., cercetați în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă prev. de art. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În plus, în sarcina inculpaților S. P. B. I. R. T. M. M. L.-S. B. I. V. S. R. A. I. D. și K. R. D., a mai fost reținută și infracțiunea de consum de droguri de risc, în formă continuată și în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, cu infracțiunea de trafic de droguri de risc, faptă prev de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal iar în sarcina inculpatului H. C. V. a mai fost reținută și infracțiunea de contrabandă cu țigări, în formă continuată și în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, cu infracțiunea de trafic de droguri de risc, faptă prev de art. art. 270 alin. 1 și 3 din L. 86/2006 rep., cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. P. B. personal, asistat de apărător ales, av.M. P., din cadrul Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul H. C. V. personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Bicu D. A., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul R. T. M. personal, asistat de apărător ales, av.M. P., din cadrul

Baroului S., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul M. L. S. personal, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Beșe G., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. T. M., av.Bocșa M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Reprezentantul P.ui, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, în principal, disjungerea cauzei față de inculpatul H. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, urmând ca aceasta să fie conexată la dosarul aflat pe rolul T. S. în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În ceea ce-i privește pe inculpații S., M. și R. să se dispună condamnarea la pedepse într-un cuantum sporit. În subsidiar, solicită ca pentru inculpatul H. să se dispună aplicarea unei pedepse în cuantum sporit iar ca modalitate de executare, să se dispună executarea în regim de detenție. În ceea ce-l privește pe inculpatul H., arată că prin rechizitoriu, acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și contrabandă. Apreciază că nelegal Tribunalul Sălaj, deși la data de 16 mai 2012, inculpatul H. s-a prezentat în fața instanței și a declarat că înțelege să se prevaleze de disp.art.320/1 C., instanța a disjuns cauza față de inculpat cu privire la infracțiunea de contrabandă, apreciind că din datele dosarului nu se poate stabili existența faptei și vinovăția inculpatului și că se impune judecarea cu privire la acea infracțiune în regim de procedură comună de judecată și ca atare a dispus condamnarea numai pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc. A. dispoziție este nelegală deoarece este vorba de o cauză de indivizibilitate în ceea ce privește faptul că ambele infracțiuni au fost comise de către inculpat, a fost trimis în judecată prin același act de sesizare, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele astfel că instanța ar fi putut eventual disjunge cauza față de inculpat și să continue judecarea în procedura comună de judecată. În ceea ce-i privește pe inculpații S. P., M. L., H. C., cuantumul pedepselor nu sunt destul de mari pe fondul extinderii a traficului și consumului de droguri dar mai ales a consecințelor negative pe care astfel de substanțe le au asupra unor persoane care încep să le consume la vârste fragede. Cu privire la inculpatul H., hotărârea este netemeinică și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei prin prisma numărului mare de acte materiale, a numărului mare de persoane implicate dar și a cantității de droguri pe care inculpatul a traficat-o.

Apărătorul inculpatului H. C., solicită respingerea apelului considerând hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Apreciază că pedeapsa aplicată este suficient de mare raportat la circumstanțele reale de comitere dar și la circumstanțele personale ale inculpatului în sensul că acesta nu are antecedente penale. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, arată că solicitările parchetului la instanța de fond au fost de aplicarea unei pedepse cu suspendare iar azi în recurs se solicită executarea în regim de detenție. Cu privire la disjungerea cauzei, consideră că instanța de fond a apreciat corect în sensul că nu este convinsă dacă există infracțiunea de contrabandă. Cu onorar din FMJ.

Apărătorul inculpaților S. P. și R. T. M., solicită respingerea apelului parchetului. Arată că se solicită majorarea pedepselor fără a se face vreo critică cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, o asemenea cerere fiind formulată numai în ceea ce-l privește pe inculpatul H.. S. a se observa că în încheierea de amânarea pronunțării la instanța de fond este consemnată poziția parchetului care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere. În privința inculpatului S. s-a vehiculat că este vorba despre 70 de tranzacții, ori, acesta face parte dintr-un grup de prieteni care aveau obiceiul ca la 2-3 săptămâni să se întâlnească și să joace cărți. Unul din membrii grupului a avut ideea de a procura droguri astfel că s-a întâmplat ca inculpatul S. să trebuiască să facă rost de aceste droguri. Din grupul respectiv făceau parte șase persoane care își mai pasau droguri și așa s-a ajuns la 70 de tranzacții. I. de fond a constatat că el a recunoscut și că a solicitat procedura simplificată prev.de art.320/1 C. dar mai există și alte cauze de diminuare cum sunt cele prev.de art.16 din L. 1. pentru că inculpatul a făcut un denunț prin care a ajutat la identificarea altor persoane care se ocupă cu traficul de droguri. S. a se ține cont de faptul că inculpatul a recunoscut, și-a manifestat regretul, este încadrat în muncă și a avut o conduită anterioară bună. Consideră că pedeapsa aplicată de prima instanță nu este una mică. Arată că termenul de încercare a fost stabilit la

5 ani, termen pe care îl consideră prea mare. Cu privire la disjungerea cauzei, lasă la aprecierea instanței având în vedere că această problemă nu-i privește pe inculpații pe care îi apără. Pentru toate acestea, solicită respingerea apelului parchetului.

Apărătorul inculpatului M. L. S., solicită respingerea apelului considerând că hotărârea primei instanței este corectă, legală și justă în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate. S. a se avea în vedere că inculpatul are un loc de muncă și nu are antecedente penale. Reprezentantul P.ui, la instanța de fond, a solicitat aplicarea unei pedepse având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere astfel că nu se impune majorarea pedepsei. Cu onorar din FMJ.

Inculpatul S. P., având ultimul cuvânt, consideră că pedeapsa este suficientă și achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul H. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Inculpatul R. T. M., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și achiesează la concluziile apărătorului său.

Inculpatul M. L. S., având ultimul cuvânt, regretă faptele comise și solicită respingerea apelului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 52 din 24 septembrie 2012 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost condamnat inculpatul M. L. S., fiul Iosif și Aurora, născut la data de (...) în mun. Z., județul S., cu domiciliul în sat B., com. B., nr.43, județul S., CNP 1.;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin.7 Cod. pr. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe timp de 1 (un) an, după executarea sau considerarea că executată a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin. 1 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.

3201 alin.7 Cod. pr. pen., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 3

ani închisoare și respectiv 6 luni închisoare, stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe timp de 1 (un) an, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.1 Cod pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus (scade) din pedeapsa aplicată inculpatului M. L. S., reținerea de 24 de ore, din data de (...).

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat în condițiile art. 862 Cod. penal iar în baza art.71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune, pe perioada termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul M. L. S. a sumei de 20.000 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

2). A fost condamnat inculpatul H. C. V., fiul A. și V., născut la data de (...) în com. B., județul S., cu domiciliul în sat B., comuna B., nr.27A, județul S., CNP 1.; În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod. penal și art.3201 alin.7 Cod procedură penală., la pedeapsa de 2 (do i) ani și 6 (șase) lu ni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod penal., pe timp de 1 (un) an, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod pen., pe durata executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus (scade) din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 de ore, din data de (...) și prevenția acestuia, începând cu data de (...) și până la data de (...).

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat în condițiile art. 862 Cod penal, iar în baza art.71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune, pe perioada termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.864Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, care s-a realizat conform art. 7 alin .2 din aceeași lege și totodată aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul H. C. V. a sumei de 25.000 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

3) A fost condamnat inculpatul S. P. B. I., fiul lui G. și V., născut la data de

(...) în municipiul B. M., județul M., cu domiciliul în municipiul B. M., str. D. C. nr.6, ap.64, județul M., CNP 1.;

În baza art. 2 al. 1 combinat cu art.16 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin. 7 Cod. pr. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod penal., pe timp de 1 (un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin. 1 combinat cu art.16 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 3201 alin.7 C.pr. pen., la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată,

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C., s-au contopit pedepsele de 2 (doi)

ani și respectiv 9 (nouă) luni închisoare, stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, precum și interzicerea drepturilor, prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe timp de 1 (un) an, ca pedeapsă complementară, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin.1 Cod pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S. P. B. I., prevenția acestuia, din perioada (...)-(...).

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat în condițiile art. 862 Cod. Penal și în baza art.71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune, pe perioada termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin.1 din L. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul S. P. B. I. a cantității de 7,7 grame cannabis, care în prezent se afla în custodia Camerei de C. D. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Romane.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul S. P. B. I. a sumei de 6.000 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

4). A fost condamnat inculpatul H. G.-S., fiul lui G. și L.-M., născut la data de (...) în municipiul B. M., județul M., domiciliat în municipiul B. M., b-dul U., nr.12, sc. A, ap.6, județul M., CNP 1.;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201

alin.7 Cod pr. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, și interzicerea drepturilor, prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe timp de 1 (un) an, ca pedeapsă complementară, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 71 alin.1 Cod pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b Cod pen., pe durata executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art.81 și 82 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani iar în baza art.71 alin. 5

Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul H. a sumei de 1.120 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

5). A fost condamnat inculpatul R. T.-M., fiul lui I. și L., născut la data de

(...) în loc. J., județul S., cu domiciliul în sat. S.-O., nr.94, județul S., posesor al

C.I. seria SX nr. 1., CNP 19308093137;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin. 7 Cod. pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C., art. 76 lit. e Cod. Penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin.1 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.

3201 alin.7 C.pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C. pen., art. 76 lit. e Cod. penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod. pen., s-au contopit pedepsele de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare și respectiv de 2 (două) luni închisoare stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6

(șase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R. T. M., reținerea de 24 de ore, din data de (...).

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de

încercare de 3 ani și 6 luni , calculat în condițiile art. 862 Cod. Penal și în baza art.71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul R. T. M. a sumei 2.050 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

6) A fost condamnat inculpatul B. I. V., fiul I. și F., născut la data de (...) în mun. Z., județul S., cu domiciliul în sat. S.-O., nr.226, județul S., CNP 1.;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin. 7 Cod. pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C., art. 76 lit. e Cod. Penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin.1 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.

3201 alin.7 C.pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C. pen., art. 76 lit. e Cod. penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod. pen., s-au contopit pedepsele de 1 (un) an și 3 luni închisoare și respectiv de 2 (două) luni închisoare, stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 3(trei) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de

încercare de 3 ani și 6 luni , calculat în condițiile art. 862 Cod. penal și în baza art.71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art. 7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. I. V., a sumei de 1.330 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

7) A fost condamnat inculpatul S. R., fiul lui A. și E., născut la data de (...) în oraș J., județul S., cu domiciliul în sat. S.-O., nr.131, județul S., posesor al C.I. seria SX nr. 1., CNP 1.;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin. 7 Cod. pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C., art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin.1 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.

3201 alin.7 C.pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C. pen., art. 76 lit. e Cod. penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod. pen., s-au contopit pedepsele de 9 luni închisoare și respectiv de 2 (două) luni închisoare, stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.

64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unui termen de

încercare de 3 ani, calculat în condițiile art. 862 Cod. Penal și în baza art.71 alin.

5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se va prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) va anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) va comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului S. R. asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni, în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului său genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul S. R., a sumei 800 lei, obținută din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

8;9) Au fost condamnate inculpatele K. R. D., fiica lui D. și M., născut la data de (...) în Z., județul S., cu domiciliul în A., nr. 289, județul S., CNP 2. și A. I. D., fiica lui I. și T., născută la data de (...) în mun. Z., județul S., cu domiciliul în mun. Z., str. Lt. col. Pretorian nr. 11, bl. N108, sc. A, et.1, ap. 4, județul S., CNP

2.;

În baza art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.3201 alin. 7 Cod. pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C., art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de: câte 6 (șase) luni închisoare., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În baza art. 4 alin.1 din L. 1. rep, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art.

3201 alin.7 C.pr. pen., art. 74 alin. 1 lit. a C. pen., art. 76 lit. e Cod. penal, la pedeapsa de câte: 1 (una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C., s-au contopit pedepsele de câte 6 (șase) luni închisoare și respectiv câte 1(una) lună închisoare, stabilite prin prezenta, aplicând inculpatelor pedeapsa cea mai grea, de: câte 6 (șase) luni

închisoare.

În baza art. 71 Cod pen., s-a interzis inculpatelor drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unor termene de încercare de câte 3 ani, calculate în condițiile art. 862 Cod. penal și în baza art.71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art.863 Cod penal, inculpatele se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:

1) se vor prezenta la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, conform datelor fixate de acesta;

2) vor anunța, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile;

3) vor comunica informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpatelor K. R. D. și A. I. D., asupra prev. Art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unor noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpatele condamnate definitiv la pedeapsă închisorii, care s-a realizat conform art.7 alin.2 din aceeași lege și le-a adus la cunoștință că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului lor genetic.

În baza art.118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea bunurilor care au fost folosite în orice mod la săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, după cum urmează: telefon mobil marca Samsung, seria RT1QA45329Y de la inculpatul H.

C.-V. telefon mobil Iphone, marca APPLE seria 579C-E2380B, de la inculpatul S. P. I. B. telefon mobil marca SAMSUNG, seria RH7BA54882K de la inculpatul R. T. M. și telefon mobil marca SONY ERICSSON, seria BX900KH5QY, de la inculpatul H. G.-S.

În baza art. 189 alin. 1 Cod. pr. pen., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. S. suma totală de 2.200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru a asigura asistența juridică în faza de urmărire penală, ce a fpst avansat din fondurile MJLC, după cum urmează: 600 lei pentru av. O. Anastasia, apărătorul inculpatului R. T. M. 400 lei pemtru av.C. (n.P.) O., apărătorul învinuitei K. I. M. și 1. 200 lei, pentru av. Tărău C., apărătorul învinuiților D. A. I., H. Dan M. și S. O.

În baza art. 191 alin. 1 și 2 Cod pr. pen., a fost obligat inculpatul R. T. M. la

1.500 lei (din care suma 800 lei reprezintă onorar din oficiu în faza de urmărire penală) pe inculpata K. R. D., la plata sumei de 1.100 lei, (din care suma de 400 lei reprezintă onorar pentru apărător din oficiu, în instanță, ce a fost avansat către Baroul de A. S. av.P. M. din fondurile MJLC) iar pe inculpații M. L. S., H. C. V., S. P. B. I., H. G. S., B. I. V., S. R. și A. I. D. la câte 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.

II. În baza art. 3201 alin.8 Cod procedură penală, s-a respins cererea inculpatului H. C. V., în ce privește soluționarea cauzei, în temeiul art.3201 Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (cu țigări), în formă continuată, prev. și ped. de art. 270 alin. 1 și 3, din L. 86/2006, actualizată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod. penal, s-a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, s-a disjuns cauza sub acest aspect și s-a dispus formarea unui nou dosar ce va cuprinde rechizitoriul, declarația inculpatului, declarațiile martorilor B. E. L., C. D., V. N. A., M. T., două adrese (Vol.X, f.154;155;161-169 u.p) respectiv, proces verbal de contravenție (f.200).

Pentru continuarea judecarii cauzei, potrivit procedurii de drept comun, s-a stabilit termen de judecată, în dosarul nou format, la data de (...), cu citarea inculpatului H. C. V., precum și a părții civile D. R. pentru A. și O. V. C..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. -

B. T. S., întocmit în Dosar nr.2., la data de (...), au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații S. P. B. I. și H. C. V., alături de alți 7(șapte) inculpați, cercetați în stare de libertate, respectiv R. T. M. M. L.-S. B. I. V. H. G. S. S. R. A. I. D. și K. R. D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

risc, în formă conti nuată , faptă prev. de art. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la

15 ani și interzicerea unor drepturi. În plus, în sarcina inculpaților S. P. B. I.

R. T. M. M. L.-S. B. I. V. S. R. A. I. D. și K. R. D., a mai fost reținută și infracțiunea de consum de droguri de risc, în formă continuată și în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, cu infracțiunea de trafic de droguri de risc, faptă prev de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și pedepsită de lege cu cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă iar în sarcina inculpatului H. C. V. a mai fost reținută și infracțiunea de contrabandă

cu țigări în formă continuată și în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, cu infracțiunea de trafic de droguri de risc, faptă prev de art. art. 270, alin. 1,3 din

L. 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și pedepsită de lege cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

În urma flagrantului organizat la data de (...), prin O. nr. 2. din data de (...) a

Direcției de I. a I. de C. O. și T.- B. T. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații S. P. B. I. și R. T. M. și reținerea acestora, cu propunere de arestare preventivă. Prin Î. penală nr. 5/C din data de (...) a T. S., s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, pe termen de 30 de zile, pentru inculpatul R. T. M. și arestarea preventivă a inculpatului S. P. B. I., pe o durată de 20 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior. Prin Î. penală nr. 10/C din data de (...) a T. S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S. P. B. I. cu 30 de zile iar prin Î. penală nr.15/C din data de (...) a T. S. s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 10 zile, respectiv până la data de (...).

De asemenea, prin O. nr. 2., din data de (...) și (...), a Direcției de I. a I. de C. O. și T.- B. T. S., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul H. C. V. și reținerea acestuia, pe o durată de 24 ore, cu propunere de arestare preventivă. Prin Î. penală nr. 10/C din data de (...) a T. S. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. C. V., pe o durată de 29 zile, Prin Î. penală nr. 14/C din data de (...) a T. S., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului H. C. V. pe o durată de 15 zile respectiv până la data de (...).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de (...) iar prin încheierea penală din data de (...), tribunalul, în baza art.3001 Cod procedură penală, raportat la art.160b alin.3 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive, pe timpul judecății, a inculpaților S. P. B. I. și H. C. V., constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestora, precum și faptul că în cauză s-a fixat termen de judecată, pentru data de (...). A. măsură a încetat la data de (...), pentru inculpatul S. P. B. I., prin decizia penală nr. 930/R/2012 a Curții de A. C., ca urmare a admiterii recursului împotriva încheierii de menținere pronunțată de tribunal, la data de (...) și respectiv la data de (...), pentru inculpatul H. C. V., ca urmare a rămânerii definitive, prin nerecurare, a încheierii din data de (...), prin care, în baza art.3002, art.160b, art.139 alin.1 și art.145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, B., jud. S..

La primul termen de judecată, din data de (...) și înainte de citirea actului de sesizare a instanței, toți inculpații au arătatat, în prezența apărătorilor lor că doresc să se prevaleze de prevederile art.3201 Cod procedură penală, privind reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, în cazul recunoașterii vinovăției asupra faptelor reținute în sarcina lor, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, arătând că le cunosc și că și le însușesc în totalitate. Cauza a fost repusă pe rol, din motive procedurale iar în ședința din (...), au fost reluate dezbaterile.

Reprezentantul parchetului, a susținut aceleași concluzii ca și la primul termen când s-a acordat cuvântul pe fond, în ce privește starea de fapt și de drept dedusă judecății, arătând că inculpații au valorificat droguri de risc, respectiv „. și „. pe raza municipiului Z., B.-M. și a orașului J., începând cu toamna anului 2010, activitate infracțională desfășurându-se pe o perioadă îndelungată de timp.

A solicitat condamnarea tuturor inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, iar în ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru cei 7 inculpați care nu au fost arestați, arată că aceștia au avut o comportare sinceră și corectă și având în vedere că s-au prevalat de prevederile art.3201 Cod procedură penală a solicitat aplicarea unor pedepse cu suspendare sub supraveghere, întrucât consideră că atât urmărirea penală cât și judecata acestora a tras un semnal de alarmă în privința reeducării acestora și a caracterului deosebit de grav al acestei infracțiuni.

În ce privește individualizarea pedepselor cu privire la inculpații care au fost arestați, S. P. B. I. și H. C. V., revine asupra concluziilor anterioare și a solicitat de asemenea, aplicarea unor pedepse cu suspendare sub supraveghere, considerând că perioada de arest preventiv a fost suficientă pentru reeducarea acestora, iar infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv traficul de droguri produce consecințe foarte grave în societate.

A solicitat obligarea inculpatului H. C. V. la plata sumei de 42.726 lei despăgubiri civile către D. Națională a Vămilor așa cum s-a constituit aceasta parte civilă în cauză. D., a solicitat a se dispune confiscarea cantităților de droguri găsite la inculpați precum și a telefoanelor mobile a inculpaților S. P. B. I. și H. C. V.

Apărătorul inculpatului H. C. V., av.P.a A., a solicitat a se avea în vedere că inculpatul s-a prevalat de prevederile art.3201 Cod procedură penală față de ambele fapte reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. D., a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante, întrucât acesta nu are antecedente penale, este singurul întreținător de familie, motive pentru care a solicitat aplicarea unei pedepse sub supraveghere, cu deducerea arestului, având în vedere circumstanțele personale și prevederile art.3201 Cod procedură penală, lăsând la aprecierea instanței cuantumul pedepsei.

În ceea ce privește infracțiunea de contrabandă aceasta a fost recunoscută, dar cu privire la latura civilă arată că, D. Națională a Vămilor nu are nici o justificare în ceea ce privește cererea de constituire de parte civilă în cauză, a solicitat a se analiza situația în concret, întrucât din procesul-verbal de percheziție la domiciliu rezultă că au fost găsite 4o de pachete de țigări la domiciliul inculpatului. C. modalitatea de calcul privind țigările Viceroy, neexistând acoperire pentru acestea, decât pentru suma de 440 lei, plus acciza. A solicitat a se avea în vedere și concluziile formulate la termenul din 16 mai 2012, cu ocazia acordării primului cuvânt pe fond.

Apărătorul inculpatului S. P. B. I., av.P. M., arată că își menține concluziile formulate cu ocazia acordării primului cuvânt pe fond, susținând că la f.27, 28,

29 din rechizitoriu se arată că inculpatul a efectuat un nr.de 70 de tranzacții, iar la prima vedere acest lucru poate părea foarte grav, dar drogurile comercializate de inculpat nu sunt de mare risc, acestea nu produc dependență, nu sunt declarate sub control național, în alte state sunt consumate având efect terapeutic sau sunt vândute la farmacie. Nu se poate vorbi că acest inculpat a fost un traficant de droguri, efectuarea celor 70 de tranzacții este un lucru exagerat, acesta făcea parte dintr-un grup de prieteni, fumând câte o țigară, iar acesta încerca să le procure aceste țigări, pentru că între tineri aceste informații nu sunt foarte secrete, iar aceste tranzacții nu reprezintă infracțiunea de trafic de droguri în adevăratul sens al cuvântului. Inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, acesta a dat dovadă se sinceritate deplină, a recunoscut întreaga activitate infracțională și a regretat-o sincer.

În cursul urmăririi penale inculpatul a depus la dosar un denunț care se referea la două persoane din B.-M., față de care s-a disjuns cauza, iar din cercetările efectuate de către DIICOT -. s-a descoperit săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri , dispozițiile art.16 din L. 24. fiindu-i aplicabile, întrucât a ajutat și înlesnit prinderea făptuitorilor. De asemenea arată că, există toate temeiurile pentru aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal, cu consecințele art.76 lit.c și d. A solicitat aplicarea unei pedepse reduse în condițiile arătate, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală.

Apărătoarea inculpatului M. L. S., av.Cobzaș V., arată că își menține concluziile formulate cu ocazia acordării primului cuvânt pe fond, inculpatul s-a prevalat de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, solicitând totodată a se verifica cantitatea de canabis vândută și c/valoarea acesteia, aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia prin aplicarea circumstanțelor atenuante și art.3201 Cod procedură penală. Inculpatul a fost sincer, are loc de muncă, motiv pentru care a solicitat o corectă individualizare a pedepsei.

Apărătoarea inculpatei K. R. D., av.P. O., a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, cu aplicarea circumstanțelor atenuante, întrucât aceasta a colaborat cu organele de urmărire penală, a dat dovadă de sinceritate, motiv pentru care a solicitat dozarea pedepsei în funcție de contribuția acesteia și de gradul de pericol social redus, considerând că față de aceasta este posibilă aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81

Cod penal. Cu acordarea onorariului avocațial din oficiu atât în faza de urmărire penală, cât și de judecată.

Apărătorul inculpatului S. R., av.M. D., arată că își menține concluziile formulate cu ocazia acordării primului cuvânt pe fond și a solicitat a se avea în vedere că inculpatul a avut o contribuție minimă la săvârșirea faptelor, nu există o latură civilă în cauză, nu și-a însușit nimic, a intrat în acest anturaj fără să-și dea seama, a recunoscut săvârșirea faptei, a contribuit la buna desfășurare a anchetei, este student, în acest an este absolvent, a solicitat acordarea unei șanse pentru desfășurarea vieții în mod normal, a solicitat aplicarea prevederilor art.3201 Cod procedură penală, și aplicarea circumstanțelor prev.de art.74 lit. b și c Cod penal, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea acesteia sub supraveghere.

Apărătorul inculpatei A. I. D., av.M. D., arată că este prietenă cu inculpatul

S. R. și a avut o contribuție minimă la comiterea infracțiunii, solicitând coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală.

Apărătorul inculpatului H. G. S., av.Sima I., a solicitat ca la individualizarea pedepsei să se țină cont de faptul că inculpatul nu este nici măcar consumator de droguri, a avut o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală cât și de judecată, acesta a avut cunoștințe în mai multe cercuri sau făcea legătura dintre acești prieteni. A solicitat a se avea în vedere că este tânăr, are familie, soția sa este însărcinată. A solicitat a se face aplicarea art.3201 Cod procedură penală, cu aplicarea art.74 lit.a și c Cod penal, a se dispune suspendarea executării pedepsei, prin coborârea acesteia sub minimul special prev.de lege.

Apărătorul inculpatului B. I. V., av.Demjen A., a solicitat a se lua în considerare concluziile avocatului titular formulate la termenul din (...), când av.Gavriș I. Darie, arată că acești tineri nu sunt traficanți de droguri, ci a fost o întâmplare, scopul nu a fost de a câștiga bani, inculpatul este tânăr, are studii superioare, muncește, nu a avut contact cu legea penală, solicitând aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a acesteia.

Apărătorul inculpatului R. T. M., av. B. R., a susținut că inculpatul a uzat de prevederile art.320/1 Cod procedură penală, solicitând aplicarea art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal și a se avea în vedere buna conduită și atitudinea acestuia după comiterea infracțiunii, motiv pentru care a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a acesteia, întrucât aplicarea unei pedepse sub supravegherea S. de probațiune ar împiedica frecvența acestuia la cursuri, acesta fiind student, șef de an, iar preocupările acestuia tind spre formarea sa profesională și socială. A solicitat a se face o aplicare diversificată a pedepselor întrucât contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptelor este diferită, acesta a efectuat un nr. de 7 tranzacții și a vândut 20 de grame de droguri investigatorului sub acoperire, iar pericolul social pe care-l prezintă acesta este foarte redus, motiv pentru care nu se impune aplicarea unei pedepse sub supraveghere.

Trecând la sol uționarea cauzei , tribunalul a reținut mai întâi că, potrivit art.3201 Cod procedură penală ";până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală"; și că ";judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată";.Același articol mai prevede că

„instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat; în acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun";.

Cu alte cuvinte, procedura simplificată de judecată, instituită de acest articol, presupune, pe de o parte, ca starea de fapt reținută în rechizitoriu să fie susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale și să fie recunoscută întocmai de inculpat iar pe de altă parte să nu existe nici unul din cazurile de achitare prev. de art.10 lit. a;b; c și d Cod procedură penală.

I. Față de aceste de aceste norme procedurale, tribunalul, a constatat că în speță sunt suficiente probe administrate în cursul urmăririi penale, pentru a stabili că faptele reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare a instanței, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și art.4 alin.1 din L. nr.1., privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, că ele există astfel cum au fost descrise în rechizitoriu și că au fost săvârșite de către inculpați, fiind recunoscute în totalitate de aceștia, în ședința din data de (...), în fața instanței, astfel că a admis cererile inculpaților M. L. S., H. C. V., S. P. B. I., R. T. M., H. G. S., B. I. V., S. R., K. R. D. și A. I. D., în ce privește soluționarea cauzei, în temeiul art.3201 Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii acestor infracțiuni.

A., din proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoartele de constatare tehnico-științifică, întocmite de L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C., procese - verbale de consemnare a convorbirilor telefonice coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpaților, declarațiile investigatorilor sub acoperire cu nume de cod ". V. A. "; și respectiv ". A., ale colaboratorilor cu nume de cod ". A. și respectiv ". A., precum și ale martorilor: B. D. M., F. B. M., S. O., K. I. M., Urs A. Dan, H. V. M., V. C., G. V. A., L. M. V., K. E., N. A. C., D. A. I., O. C.-G., H. Dan M., Moș R. M., T. I. A., B. S. R., P. A., C. R. A., C. R. A., S. P. N., S. P. N., S. F. A., M. O.-G., R. A., Ș. R. A., Bud D., B. M., tribunalul a reținut în fapt și în drept, următoarele:

În data de (...), D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., a fost sesizat prin R. cu propunere de declinare a competenței nr. 3. de către S. de C. a C. O. S., cu privire la faptul că diferite persoane distribuie pe piața consumatorilor de pe raza localităților S. O. și J., județul S., droguri de risc respectiv „., fiind înregistrat dosarul nr. 2.. De asemenea, în data de (...), D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., a fost sesizat prin R. cu propunere de declinare a competenței nr. 3. de către S. de C. a C. O. S., cu privire la faptul că diferite persoane de pe raza comunei A., județul S., distribuie pe piața consumatorilor din municipiul Z., droguri de risc respectiv „., fiind înregistrat dosarul nr. 4.. Prin O. nr.4. a B.ui T. S. - B. T. S. s-a dispus conexarea celor două dosare, având în vedere cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. „d"; C.p.p., cauza fiind soluționată sub nr. 2..

Din materialul probatoriu administrat în cauză, a rezultat faptul că, în perioada martie-august 2011, inculpatul M. L. S. a valorificat droguri de risc, respectiv cannabis sub forma unor fragmente vegetale de culoare verde oliv ambalate în pungi de plactic, prin intermediul inculpaților K. R. D., A. D. I., S. R., R. T. M., investigatorului sub acoperire, „. V. A., iar prin intermediul învinuitului minor S. O., unor tineri de pe raza municipiului Z., pentru sume cuprinse între 40-50 lei gramul de cannabis. De asemenea,din probele administrate în cauză rezultă faptul că inculpatul H. C. V. a valorificat droguri de risc, respectiv cannabis unor tineri de pe raza municipiului Z., pentru sume cuprinse între 50-70 lei gramul, prin intermediul învinuitului minor S. O. cât și colaboratorului având nume de cod „. A.. D. completarea materialului probatoriu s-a stabilit că, în perioada 2011-2012, inculpatul S. P. B. I. a valorificat droguri de risc, respectiv „. investigatorului acoperit „. V. A. prin intermediul inculpatului R. T. M., a inculpatului H. G. S. și a inculpatului B. I. V.

Activitatea infracțională a inculpatului M. L. S.

În fapt, în toamna anului 2010, inculpatul M. L. S. a achiziționat mai multe semințe de cannabis de la o persoană necunoscută pe care le-a plantat în grădina mătușii acestuia din localitatea B., județul S., iar din plantele rezultate a recoltat cantitatea de aproximativ 400 grame cannabis.

La începutul anului 2011, inculpatul s-a deplasat în repetate rânduri în comuna A., județul S., la locuința prietenei acestuia, K. I. ce locuia împreună cu sora acesteia, K. R. D. Cu ocazia unei astfel de vizite, inculpatul le-a spus celor două surori cât și unei alte rude a acestora, respectiv lui S. O., că a plantat mai multe semințe de cannabis în grădina măsușii acestuia iar frunzele recoltate au fost culese de către acesta. De asemenea, inculpatul le-a propus celor trei să fumeze împreună o țigară confecționată artizanal conținând fragmente vegetale ale acestor frunze de cannabis. Î. cele două surori cât și verișorul acestora, S. O., au fost de acord cu propunerea inculpatului acesta din urmă a confecționat o țigară conținând fragmente vegetale, respectiv „. pe care au consumat-o împreună. În perioada următoare, respectiv în iarna și primăvara anului 2011, cu ocazia vizitelor efectuate de inculpat la locuința celor două surori, acestea au consumat împreună cu S. O. și inculpatul M. L. S., mai multe țigări confeționate artizanal și conținând cannabis. Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile inculpatului M. L. S., a inculpatei K. R. D. și a învinuiților K. I. și S. O., nu s-a putut stabili cu exactitate data primului act material de săvârșire a infracțiunii de consum de droguri, dar s-a putut stabili perioada în care au fost consumate aceste droguri, respectiv de la începutul anului 2011 până în primăvara anului 2011. De asemenea, nu a putut fi stabilită cu exactitate cantitatea de droguri comercializată prin inhalare de către cei trei învinuiți precum și de către inculpat, dar din declarația învinuitului minor S. O., rezultă faptul că aceștia au consumat împreună un număr de aproximativ 10 țigări, conținând cannabis.

În primăvara anului 2011, învinuitul minor S. O. a cunoscut prin intermediul colegului său de școală, H. Dan, mai mulți consumatori de droguri de pe raza municipiului Z., respectiv B. D. M., F. B., N. A., K. E., L. M. V., G. V., V. C., D. A., H. V., aceștia aflând că învinuitul minor consumă la rândul său droguri, respectiv „.. Acești consumatori i-au propus lui S. O. să achiziționeze și pentru ei astfel de droguri, pe care să le consume împreună, propunerea fiind comunicată ulterior inculpatului M. L. S. A. din urmă a fost de acord să valorifice aceste droguri la prețul de 50 lei gramul, dar a insistat ca toate tranzacțiile să fie efectuate prin intermediul învinuitului minor S. O., inculpatul fiind de acord să se întâlnească cu consumatorii menționați anterior. A., în perioada, martie 2011 - august 2011, inculpatul M. L. S., a valorificat mai multor tineri de pe raza municipiuluii Z., cantitatea de aproximativ 400 grame cannabis.

A., învinuitul minor S. O., la solicitarea consumatorilor mai sus menționați, se deplasa cu aceștia în localitatea B., unde se întâlnea cu inculpatul M. L. S. căruia îi preda diferite sume de bani, cuprinse între 100 lei - 1.000 lei, adunate în prealabil de către acești consumatori, iar acest inculpat îi preda invinuitului diferite cantități de cannabis cuprinse între 2 grame - 20 grame, drogurile fiind predate ulterior consumatorilor și consumate de către aceștia sub forma țigărilor confecționate artizanal. În baza înțelegerii stabilite, inculpatul M. L. S. se întâlnea, de obicei în centrul localității B., județul S., numai cu învinuitul S. O., ceilalți consumatori așteptând în autoturismul cu care se deplasau, pe perioada efectuării tranzacției.

A., în perioada martie-august 2011, învinuitul S. O. împreună cu învinuiții B. D. și F. B., au încheiat cu inculpatul M. L. S. un număr de aproximativ 10 tranzacții, pentru cantități cuprinse între 3 - 10 grame cannabis, împreună cu H. V., K. E., V. C. și G. V. au încheiat cu inculpatul M. L. S. un număr de aprtoximativ 5-6 tranzacții pentru cantități cuprinse între 3-5 grame cannabis; împreună cu învinuitul N. A. a încheiat cu inculpatul M. L. S. un număr de aproximativ 4 tranzacții pentru cantități cuprinse între 3-4 grame cannabis, iar împreună cu învinuiții H. Dan și D. A. au încheiat cu inculpatul M. L. S. un număr de aproximativ 3-4 tranzacții pentru cantități cuprinse între 15-20 grame cannabis. Din declarațiile învinuiților B. D., F. B., H. V., K. E., V. C., G. V., N. A., H. Dan și D. A., rezultă faptul că în perioada martie-august 2011, aceștia au achiziționat diverse cantități de droguri, respectiv cannabis de la inculpatul M. L. S., prin intermediul învinuitului minor S. O., pentru sume cuprinse între 100-

1.000 lei, pe care ulterior le-au consumat împreună cu acesta din urmă.

În data de (...), organele de poliție din cadrul S. de C. a C. O. S. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri întrucât persoane necunoscute valorificau droguri de risc respectiv cannabis pe raza municipiului Z. În vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii de trafic de droguri cât și pentru probarea activității infracționale, în baza art.17 alin. 1,2 din L. 508/2004 rap. la art.21 și art.22 alin.1 din L. 1. rep. precum și în temeiul disp. art. 2241 și următ. C.p.p., s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit cu nume de cod „. V. A., fiul lui R. și A., născut la data de (...), in comuna C., județul S., domiciliat in municipiul Z., strada I. L. C., numărul 94, județul S., CNP 1.. În primăvara anului 2011, acesta a fost contactat de către inculpatul R. T. M. care i-a propus să-i vândă droguri respectiv cannabis. Din probele administrate în cauză rezultă faptul că inculpatul R. T. M. a achiziționat anterior diferite cantități de cannabis de la inculpatul S. R., acesta la rândul lui, achiziționând aceste droguri de la inculpatul M. L. S., prin intermediul inculpatelor K. R. D. și A. I. D. A., în cursul anului 2011, inculpata K. R. D. a frecventat cursurile Colegiului Școlar „A. Papiu Ilarian"; din municipiul Z., fiind colegă de clasă cu inculpata A. I. D. Din discuțiile avute cu aceasta, învinuita A. I. D. a aflat că învinuita K. R. D. consumă la locuința acesteia din comuna A., droguri, respectiv cannabis sub forma unor țigări confecționate artizanal, drogurile aparținând inculpatului M. L. S., acest inculpat fiind în relații de prietenie cu sora inculpatei K. R. D., respectiv, cu învinuita K. I. A. aspecte au fost comunicate inculpatului S. R., care se află în relații de prietenie cu inculpata A. I. D. A. inculpat i-a solicitat, în primăvara anului 2011, inculpatei A. I. D. să-l contacteze pe inculpatul M. L. S. să-i valorifice droguri, respectiv cannabis, pentru suma de 40 lei gramul, tranzacțiile urmând să aibă loc prin intermediul inculpatei K. R. D. I. K. R. D. i-a propus inculpatului M. L. S., să-i intermedieze acestuia vânzarea unor cantități de droguri către inculpata A. I. D., pentru suma de 40 lei/gramul. Î. inculpatul M. L. S. a fost de acord, în perioada martie-mai

2011, acesta i-a vândut inculpatului S. R., prin intermediul inculpatelor K. R. D.

și A. I. D., cantitatea de 20 grame cannabis.

În mod obiectiv, nu s-a putut stabili data exactă a efectuării tranzacțiilor, cunoscându-se numai perioada efectuării acestora respectiv martie-mai 2011, dar din declarațiile inculpatelor K. R. D. și A. I. D. rezultă faptul că acestea au încheiat un număr de 5 tranzacții, drogurile fiind achiziționate de la inculpatul M.

L. S. și vândute inculpatului S. R. și respectiv inculpatului R. T. M. A., în primăvara anului 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul R. T. M. a consumat mai multe țigări confecționate artizanal, conținând cannabis împreună cu inculpatul S. R. și învinuitul Moș R. Cu această ocazie, inculpatul S. R. i-a comunicat inculpatului R. T. M., că prietena sa, respectiv inculpata A. I. D., poate să achiziționeze cannabis sub forma unor fragmente vegetale de culoare verde-oliv de la colega acesteia de școală, inculpata K. R. D.

În luna aprilie 2011, inculpatul S. R. a achiziționat de la inculpata K. R. D., respectiv de la inculpatul M. L. S. cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma de

200 lei. U., inculpatul R. T. M. i-a solicitat inculpatului S. R. să-i vândă cantitatea de 1 gram cannabis, pe care, la rândul său dorea să o valorifice unui prieten având prenumele „.. Prin urmare, la sfârșitul lunii aprilie, nu se cunoaște data exactă, inculpatul R. T. M. a achiziționat cantitatea de 1 gram cannabis de la inculpatul S. R., pentru suma de 50 lei.

În data de (...), în jurul orelor 21,30, inculpatul R. T. M., aflându-se în localitatea S. O., împreună cu inculpatul O. M. G., i-a vândut investigatorului sub acoperire, „. V. A. cantitatea de 1 gram fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care inculpatul a afirmat că este cannabis. S. vegetale de culoare verde-oliv au fost au fost înaintate ulterior L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N., pentru a se stabili dacă conțin substanțe cuprinse în tabelul anexă la L. nr. 4..

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N., rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1 gram fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1., republicată. În concluziile aceluiași raport s-a mai menționat faptul că proba înaintată în cauză a fost consumată în urma analizelor de laborator.

În perioada următoare, respectiv în cursul lunilor aprilie-mai 2011, inculpatul R. T. M. a achiziționat diferite cantități de cannabis de la învinuitul S.

R., acesta la rândul lui, achiziționându-le de la inculpatul M. L. S., prin intermediul inculpatelor K. R. D. și A. I. D., cantitățile de cannabis fiind valorificate ulterior investigatorului sub acoperire „. A.. Cantitatea totală de 12 grame cannabis achiziționată de inculpatul R. T. M. a fost vândută de către acesta în perioada aprilie-mai 2011, investigatorului acoperit având nume de cod „. V. A.. De asemenea, în data de (...), în data de (...), în data de (...) precum și în data de (...), inculpatul R. T. M. a vândut diferite cantități de cannabis investigatorului sub acoperire „. V. A., aceste acte materiale urmând a fi prezentate ulterior, cu ocazia analizei activității infracționale desfășurate de acest inculpat.

În luna august 2011, întrucât inculpatul M. L. S. a valorificat întreaga cantitate de cannabis consumatorilor menționați anterior și cum aceștia solicitau

în continuare „aprovizionarea"; cu aceste droguri, l-a contactat pe inculpatul H. C. V., cunoscând că acesta deține la locuința sa o anumită cantitate de cannabis. Prin urmare, în perioada următoare, inculpatul M. L. S., împreună cu învinuitul minor S. O. l-a contactat pe inculpatul H. C. V. căruia i-a solicitat să-i vândă diferite cantități de droguri, respectiv „. la un preț de 20 lei gramul. Inculpatul H. C. V. a fost de acord cu această propunere și în luna august 2011, nu se cunoaște data exactă, acesta i-a vândut inculpatului M. L. S. și învinuitului S. O., cu ocazia primei tranzacții efectuate, cantitatea de aproximativ 4-5 grame „. pentru suma de 100 lei. U., inculpatul M. L. S., valorificat această cantitate de cannabis, mai multor tineri de pe raza municipiului Z., prin intermediul lui S. O., fără ca acesta din urmă să-și aducă aminte numele consumatorilor care au încheiat aceste tranzacții. De asemenea, după câteva zile, inculpatul M. L. S. a încheiat un număr de 2 tranzacții, fără a se cunoaște data exactă, cu inculpatul

H. C. V., cantitățile de cannabis fiind cuprinse între 50-60 grame la prețul de 25-

30 lei gramul, care ulterior au fost revândute prin intermediul învinuitului S. O. unor tineri de pe raza municipiului Z., respectiv învinuiților B. D., F. B., H. V., K.

E., G. V., pentru suma de 50 lei/gramul. Din coroborarea declarațiilor acestor învinuiți rezultă faptul că inculpatul M. L. S. a achizionat drogurile de risc, respectiv „. de la inculpatul H. C. V. pe care ulterior le-a revândut unor tineri de pe raza municipiului Z., în cursul lunii august 2011, cantitatea valorificată fiind de aproximativ 400 grame cannabis.

La începutul lunii septembrie 2011, inculpatul M. L. S. a aflat că este căutat de către organele de poliție, motiv pentru care i-a comunicat inculpatului H. C. V. că tranzacțiile ulterioare vor fi încheiate prin intermediul învinuitului minor S. O., aceste tranzacții urmând a fi prezentate cu ocazia analizării activității infracționale desfășurate de către inculpatul H. C. V. Prin urmare, din declarațiile inculpatului M. L. S., coroborate cu declarațiile învinuiților S. O., B. D., F. B., ale inculpaților K. R. D., A. I. D., S. R., R. T. M., a investigatorului sub acoperire „. V.

A. rezultă că în perioada martie-august 2011, inculpatul M. L. S. a valorificat cantitatea de aproximativ 400 grame cannabis. A. în vedere că inculpatul M. L. S. recunoaște că a valorificat aceste droguri la prețul de 50 lei gramul, rezultă că acesta a obținut din activitatea infracțională desfășurată suma de 20.000 lei. De asemenea, având în vedere declarațiile inculpatei K. R. D., a învinuitei K. I., a învinuitului S. O., precum și declarația de recunoaștere a inculpatului M. L. S., rezultă faptul că în perioada 2010-2011, acesta din urmă, împreună cu cei menționați anterior, au consumat „. sub forma unor țigări confecționate artizanal, fără a se putea stabili în mod obiectiv cantitatea consumată.

În drept, fapta inculpatului M. L. S., care în perioada martie 2011-august

2011, prin acte repetate dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit spre consum inculpatei K. R. D., învinuitei K. I. și învinuitului minor S. O., droguri de risc și totodată a valorificat fără drept, învinuiților S. O., B. D. M., H. V., F. B., K. E., G. V. A., L. M., N. A., investigatorului sub acoperire „. V. A. precum și colaboratorului „. A. cantitatea totală de 400 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., obținând suma de 20.000 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv cultivarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat, care în perioada 2010-2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Activitatea infracțională a inculpatului H. C. V.

A. activității infracționale a acestui inculpat trebuie raportată la activitatea infracțională desfășurată de către inculpatul M. L. S., întrucât aceasta a încheiat primele tranzacții cu inculpatul H. C. V., ulterior, tranzacțiile fiind încheiate prin intermediul invinuitului minor S. O. A., așa cum s-a menționat anterior, în luna august 2011, inculpatul M. L. S. valorificând întreaga cantitate de cannabis consumatorilor din municipiul Z. l-a contactat pe inculpatul H. C. V., cunoscând că acesta oferă, la rândul lui, droguri spre vânzare, solicitându-i cumpărarea acestor substanțe.

Î. inculpatul H. C. V. a fost de acord cu propunerea lui M. L. S., aceștia s- au întâlnit în comuna B., în luna august 2011, nu se cunoaște data exactă, unde inculpatul M. L. S. a achiziționat cantitatea de aproximativ 4-5 grame cannabis de la inculpatul H. C. V., pentru suma de 100 lei. U. inculpatul M. L. S. a valorificat această cantitate de droguri consumatorilor menționați anterior, prin intermediul învinuitului minor S. O. De asemenea, în perioada următoare, inculpatul M. L. S. a încheiat un număr de două tranzacții, fără a se cunoaște data exactă, cu inculpatul H. C. V., cantitatea de cannabis achiziționată în total fiind de aproximativ 100 grame cannabis, la prețul de 25-30 lei gramul, acestea fiind ulterior revândute învinuiților F. B., H. V., B. D., G. V., prin intermediul învinuitului S. O., pentru suma de 50 lei/gramul. U., inculpatul M. L. S. a refuzat să mai achiziționeze cannabis de la inculpatul H. C. V., motiv pentru care acesta din urmă a continuat să valorifice diferite cantități de cannabis consumatorilor de pe raza municipiului Z., prin intermediul învinuitului S. O.

Drept urmare, inculpatul H. C. V. l-a contactat pe învinuitul minor S. O. și i-a propus să valorifice cannabis altor tineri de pe raza municipiului Z., cu condiția ca fiecare tranzacție să depășească cantitatea de 5 grame cannabis, pentru suma de 50 lei gramul. De asemenea, inculpatul H. C. V. i-a comunicat învinuitului S. O. că toate tranzacțiile ulterioare să fie încheiate prin intermediul acestui învinuit, întrucât nu dorește să fie cunoscut de către consumatorii de droguri de pe raza municipiului Z., încercând astfel să-și protejeze identitatea.

Prin urmare, pe o perioadă de aproximativ o lună de zile, învinuitul minor

S. O. se deplasa aproape zilnic, în localitatea B., având asupra acestuia o sumă de bani adunată în prealabil de către consumatori, această sumă fiind cuprinsă între

100-1.000 lei, pe care o preda inculpatului H. C. V. Inculpatul îi preda învinuitului cantitatea de cannabis, în funcție de suma primită, iar S. O. o preda ulterior, consumatorilor. Din declarația învinuitului S. O. rezultă faptul că într-o perioadă de aproximativ o lună de zile, acesta a achiziționat de la inculpatul H. C. V., cantitatea totală de aproximativ 500 grame cannabis, pe care a predat-o învinuiților B. D., F. B., G. V., H. Dan, H. V., L. V., pentru consum propriu.

În luna septembrie 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul H. C. V., aflându-se pe raza municipiului Z., respectiv în zona stației „Luk Oil";, cu autoturismul proprietate personală, marca „Ford Mondeo"; de culoare verde, având număr de înmatriculare (...), s-a întâlnit cu învinuiții B. D. și F. B., pe care i-a abordat și le-a propus acestora să le vândă droguri, respectiv „. în mod direct, fără a mai apela la învinuitul S. O. Î. cei doi învinuiți au fost de acord, în luna septembrie 2011, aceștia s-au deplasat în repetate rânduri pe raza localității B., unde s-au întâlnit cu inculpatul H. C. V., de la care au achiziționat cantitatea totală de aproximativ 50 grame cannabis pentru suma de 50 lei gramul. A. din declarațiile învinuiților F. B. și B. D. rezultă faptul că în luna septembrie 2011, aceștia au încheiat cu inculpatul H. C. V. un număr de aproximativ 10 tranzacții, achiziționând de fiecare dată cantitatea de 4-5 grame cannabis, pentru suma de

200-250 lei.

În data de (...), organele de poliție din cadrul S. de C. a C. O. S. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B. D. M. și F. B. achiziționează droguri de pe raza localității B., județul S., atât pentru consum propriu cât și pentru valorificarea acestor droguri către alte persoane, fiind înregistrat la B. T. S. - D. de I. a I. de C.

O. și T., dosarul nr. 4..

În vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii de trafic de droguri cât și pentru probarea activității infracționale, în baza art. 17 alin.1,2 din L. 508/2004, rap. la art. 21 și a art.22 alin.1 din L. 1. rep., precum și în temeiul art.2241 și urm. C.p.p. s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit cu nume de cod ". A., fiul lui M. și V., născut la data de (...), in comuna Ip, județul S., domiciliat in municipiul Z., strada I. M., numărul 21, județul S., CNP 1. precum și a colaboratorului cu nume de cod ". A., fiul lui G. si A., născut la data de (...), in com. Sarmasag, județul S., domiciliat in J., strada A. I. C., numărul 101, județul S., CNP 1..

1. În data de (...), învinuiții B. D. M., F. B. și Urs A. au adunat suma de 200 lei și l-au contactat pe inculpatul H. C. V. pentru achiziționarea unei cantități de cannabis pentru consum propriu. A., învinuiții B. D. M. și F. B. s-au deplasat în localitatea B., s-au întâlnit cu inculpatul H. C. V., i-au predat acestuia suma de

200 lei, iar inculpatul le-a predat cantitatea de aproximativ 4 grame cannabis, pe care cei doi învinuiți au consumat-o în municipiul Z. împreună cu învinuitul Urs

A. O parte însă din această cantitate de cannabis a fost vândută de către învinuitul B. D. M., colaboratorului având nume de cod „. A.. A. în data de (...), în jurul orelor 22,00, colaboratorul având nume de cod „. A. a achiziționat de la învinuitul B. D. M. cantitatea de aproximativ 2 grame de substanțe vegetale de culoare verde-oliv despre care învinuitul a afirmat că este „.. S. vegetale au fost predate de către colaborator, investigatorului sub acoperire cu nume de cod „. A. iar acestea au fost înaintate ulterior L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. pentru a se stabili dacă conțin substanțe cuprinse în tabelele anexă la L..

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1,2 grame fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep. În concluziile aceluiași raport s-a mai menționat faptul că proba înaintată în cauză a fost consumată în procesul analizelor chimice de laborator.

2. În data de (...), învinuiții B. D. M., F. B. și Urs A. l-au contactat din nou pe inculpatul H. C. V. pentru achiziționarea unei cantități de cannabis pentru consum propriu. A., învinuiții B. D. M. și F. B. s-au întâlnit în localitatea B. cu inculpatul H. C. V. și au achiziționat de la acesta cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma de 200 lei, pe care ulterior au consumat-o împreună cu învinuitul

Urs A. O parte din această cantitate de cannabis a fost vândută însă de către învinuitul B. D., colaboratorului având nume de cod „. A..

A. în data de (...), în jurul orelor 22,00, colaboratorul având nume de cod „. A. a achiziționat de la învinuitul B. D. cantitatea de aproximativ 2 grame de substanțe vegetale de culoare verde-oliv despre care învinuitul a afirmat că este „.. S. vegetale au fost predate de către colaborator, investigatorului sub acoperire cu nume de cod „. A. iar acestea au fost înaintate ulterior L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. pentru a se stabili dacă conțin substanțe cuprinse în tabelele anexă la L..

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigării de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1,8 grame fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep. În concluziile aceluiași raport s-a mai menționat faptul că proba înaintată în cauză a fost consumată în procesul analizelor de laborator iar cantitatea de 0,8 grame cannabis neconsumată a fost predată organelor poliției judiciare.

A. în vedere că inculpații H. C. V. și M. L. S. au făcut obiectul dosarelor 2. și 4. ale B.ui T. S. - D. de I. a I. de C. O. și T., prin O. nr. 4. din data de (...) s-a dispus conexarea celor două dosare în temeiul artr. 34 lit.";d"; C.p.p., pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție.

Prin urmare din declarațiile inculpatului M. L. S., a învinuiților S. O., B. D.,

F. B., din declarațiile investigatorului acoperit „. A. și a colaboratorului „. A., din conținutul rapoartelor de constatare tehnico-științifică rezultă faptul că în perioada august-noiembrie 2011, inculpatul H. C. V. a valorificat droguri de risc, respectiv cantitatea de aproximativ 500 grame „. unor tineri de pe raza municipiului Z. A. în vedere că din declarațiile învinuiților menționați anterior rezultă faptul că inculpatul H. C. V. a valorificat droguri de risc la prețul de 50 lei gramul, rezultă faptul că acesta a obținut din activitatea infracțională desfășurată suma de 25.000 lei.

În drept, fapta inculpatului H. C. V., care în perioada august 2011- noiembrie 2011, prin acte repetate dar în baza aceleiași rezoluții infracționale a comercializat cantitatea de aproximativ 500 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., pentru suma de 25.000 lei, inculpatului M. L. S., învinuiților S. O., B. D. M., F. B., L. M. V., Urs A., D. A., H. Dan M., H. V., precum și colaboratorului cu nume de cod „. A., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Activitatea infracțională a inculpatului S. P. B. I..

Inculpatul S. P. B. I. domiciliază în municipiul B. M. împreună cu părinții iar începând cu luna mai 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul a început să achiziționeze droguri de risc, respectiv ". și ". sub formă de "., ". și ". la prețul de

60 lei gramul de la învinuitul B. R., pentru consum propriu dar și pentru a-l valorifica altor persoane.

Din declarația inculpatului rezultă faptul că în perioada mai 2011- februarie 2012, acesta a încheiat un număr de 70 tranzacții cu învinuitul B. R., cantitățile de droguri fiind cuprinse între 1-5 grame de cannabis sau hașiș pe care ulterior le-a valorificat unor prieteni din anturajul acestuia, respectiv învinuitul Bud D. și inculpatul H. G. S., pentru suma de 70 lei/gramul. A., din declarația inculpatului H. G. S., rezultă faptul că în vara anului 2011, nu se cunoaște data exactă, acesta a aflat din discuțiile avute cu alți prieteni din cartierul ". din municipiul B. M. că inculpatul S. P. B. I. deține droguri de risc, respectiv ". și ". pe care-l valorifică altor persoane pentru sume cuprinse între 60-

70 lei gramul. Prin urmare, în toamna anului 2011 inculpatul H. G. S. a fost contactat de către învinuitul S. P. care i-a solicitat să-i achiziționeze droguri pentru consum propriu. Inculpatul H. G. S. i-a comunicat lui S. P. că poate să achiziționeze droguri de risc, respectiv hașiș de la inculpatul S. P. B. I. la un preț de 60 lei gramul. A., inculpatul H. G. S. l-a contactat, în luna septembrie 2011, nu se cunoaște data exactă, pe inculpatul S. P. B. I. și a achiziționat de la acesta cantitatea de 1 gram hașiș, pentru suma de 60 lei, după care a predat-o învinuitului S. P., acesta folosind-o pentru consum propriu. D. câteva zile, învinuitul S. P. i-a predat din nou, inculpatului H. G. S. suma de 60 lei, acesta achiziționând din nou, cantitatea de 1 gram hașiș de la inculpatul S. P. B. I.. La sfârșitul lunii noiembrie 2011, învinutul S. P. l-a contacat din nou pe inculpatul H. G. S. pentru achiziționarea unei cantități mai mari de hașiș. A., inculpatul H. G. S. a achiziționat de la inculpatul S. P. B. I., cantitatea de 7 grame hașiș, pentru suma de 420 lei, pe care ulterior i-a predat-o învinuitului S. P.

În luna ianuarie 2012, inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I.

V. căruia i-a solicitat găsirea unei persoane de la care să achiziționeze droguri de risc, respectiv ".. Inculpatul B. I. V., ce locuia în municipiul B. M., l-a contactat la rândul său pe inculpatul H. G. S., care i-a confirmat faptul că un prieten al acestuia, respectiv inculpatul S. P. B. I. deține droguri de risc și oferă spre vânzare, astfel de droguri la prețul de 70 lei/gramul. A., la începutul lunii ianuarie 2012, nu se cunoaște data exactă, inculpatul B. I. V. l-a contactat pe inculpatul H. G. S., căruia i-a solicitat achiziționarea cantității de 2 grame cannabis pentru suma de 140 lei, pentru consum propriu. Inculpatul H. G. S. l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I., a achiziționat de la acesta cantitatea de 2 grame cannabis pentru care a plătit suma de 140 lei, această cantitate fiind predată ulterior inculpatului B. I. V., acesta consumând-o sub forma unor țigări confecționate artizanal, împreună cu inculpatul R. T. M. D. câteva zile, tot în luna iuanuarie 2012, nu se cunoaște data exactă, inculpatul B. I. i-a solicitat inculpatului H. G. S., achiziționarea cantității de 4 grame cannabis pentru suma de 280 lei. Inculpatul S. P. B. I. i-a vândut inculpatului H. G. S. cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma de 260 lei, pe care acest învinuit i-a predat-o inculpatului B. I. V. Din această cantitate inculpatul B. I. V. a consumat aproximativ 2 grame cannabis sub forma unor țigări confecționate artizanal, iar cantitatea rămasă de 2 grame cannabis a fost vândută inculpatului R. T. M. pentru suma de 140 lei, acesta folosind-o pentru consum propriu. În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I. V. căruia i-a solicitat să-i vândă cantitatea de 5 grame cannabis. A., aceștia s-au deplasat în municipiul B. M., unde s-au întâlnit cu inculpatul H. G. S., căruia i-au predat suma de 350 lei. A. inculpat l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I., i-a predat suma de 350 lei iar acesta i-a vândut cantitatea de aproximativ 5 grame cannabis, care ulterior a fost vândută inculpatului R. T. M., iar acesta a valorificat-o investigatorului sub acoperire "S. V. A.. Din raportul de constatare tehnico științifică nr. 2345068 din data de (...), întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă faptul că în proba inaintată în cauză, s-a pus in evidenta substanța Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1. modif.

În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat, din nou, pe inculpatul B. I. V. și i-a solicitat achiziționarea cantității de 10 grame cannabis. Aceștia s-au deplasat în municipiul B. M., împreună cu investigatorul sub acoperire "S. V. A.. În baza informațiilor oferite de către investigatorul sub acoperire, în jurul orelor

16,40, inculpatul B. I. V. împreună cu inculpatul H. S. G. s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a inculpatul B. I. V., pe strada G. E. nr.7 iar în apropierea acestuia s-a oprit și inculpatul S. P. B. I., cu autoturismul său, având numarul de înmatriculare (...), marca Volskwagen Golf, de culoare albastru închis. Investigatorul sub acoperire „. V. A. a cumpărat de la acest inculpat, prin intermediul lui B. I. V., cantitatea de 10 grame de cannabis pentru suma de 700 lei. În acel moment au intervenit organele de poliție, care le-au solicitat în conformitate cu dispozițiile legale, predarea substanțelor interzise de lege. De asemenea s-a procedat la identificarea, marcarea, etichetarea si sigilarea bunurilor gasite asupra persoanelor sus mentionate cat si a celor gasite in autoturismele sus mentionate. A., asupra lui S. P. B. I. au fost găsite o bancnotă din cupiura de 100 lei, o bancnotă din cupiura de 50 lei trei bancnote din cupiura de 10 lei și cinci bancnote din cupiura de 1 leu, fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in cinci folii din aluminium, un telefon mobil in care care au fost ambalate într-un plic de hârtie de culoare albă sigilat cu sigiliul tip M.I. nr. 31070 si un iphone model A1332 EMC 380B FCC ID:BCG-E2380B IC:579C- E2380B. Asupra lui H. S. G. au fost gasite 7 bancnote din cupiura de 100 lei avand seriile: 074B3298043, 074B3298042, 093C5936937, 065E2153252,

052E0766394, 071C2353638 si 062e1682541, un telefon mobil marca Sony

Ericsson IMEI seria S/N: BX900KH5QY, o cartela Orange cu seria

1102180248784P04G4, si acumulatorul cu seria S/N 784608SWMANM si un plic din hartie invelita in folie din plastic care contine fragmente vegetale de culoare verde olive. Asupra investigatorului sub acoperire S. V. A. au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in 10 folii din aluminiu, care au fost depuse într-un plic de hârtie de culoare albă si sigilate cu sigiliul tip M.I. nr.

31070. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și

P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 2345074 din (...), rezultă faptul că în proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5.. De asemenea, cu ocazia percheziției efectuate în autoturismul condus de către inculpatul S. P. B. I. a fost descoperită cantitatea de 5 grame de fragmente vegetale de culoare verde oliv. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 2345076 din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

Prin urmare în ce privește infracțiunea de trafic de droguri comisă în formă continuată prev. de art. 2 alin.1 din L. rep. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. reținută în sarcina inculpatului S. P. B. I. relevante în acest sens sunt: declarațiile de recunoaștere a acestui inculpat, declarațiile inculpatului R. T. M., declarațiile inculpatului H. G. S., declarațiile inculpatului B. I., declarațiile învinuiților S. P., B. M., declarațiile investigatorului sub acoperire "S. V. A., rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N.

Din coroborarea acestora rezultă faptul că în perioada mai 2011-februarie

2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul S. P. B. I. a valorificat droguri de risc, respectiv hașiș și camnnabis, unor tineri de pe raza județelor S. și M., pentru sume cuprinse între 50-70 lei/gramul, cantitatea totală valorificată de inculpat fiind de 100 grame cannabis și hașiș. Prin urmare, având în vedere prețurile practicate de către inculpat cu ocazia valorificării acestor substanțe, rezultă faptul că acesta a obținut din activitatea infracțională suma de 6.000 lei. Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă de asemenea că inculpatul S. P. B. I., în perioada mai 2011-februarie 2012, a achiziționat droguri de risc și pentru consum propriu. A. din declarația acestui inculpat rezultă că începând cu luna mai 2011, acesta a achiziționat în repetate rânduri, droguri de risc respectiv hașiș și cannabis pentru suma de 60 lei/gramul de la învinuiții B. R. și B. M.( față de care s-a disjuns urmărirea penală) fiind încheiate un număr de aproximativ 30 de astfel de tranzacții, cantitățile fiind cuprinse între

1-5 grame, aceste cantități fiind folosite de inculpat pentru consum propriu. De asemenea, inculpatul S. P. B. I. împreună cu mai mulți prieteni din municipiul B. M., respectiv învinuiții S. F., I. M. V., M. O. G., Ș. R., R. A., Bud D., de obicei la sfârșit de săptămână, contribuiau cu diferite sume de bani, care ulterior erau predate inculpatului, după care acesta achiziționa de la B. R. droguri de risc, respectiv cannabis și hașiș, în diferite cantități, ce ulterior erau consumate de acesta împreună cu învinuiții menționați anterior.

În cursul urmăririi penale, nu s-a putut stabili cu exactitate data primului act material de săvârșire a infracțiunii de consum de droguri, ci numai perioada, respectiv mai 2011-februarie 2012, iar cantitatea de droguri consumată nu a putut fi stabilită cu exactitate, întrucât toți consumatorii audiați în cauză au arătat că au consumat țigări confecționate artizanal care conțineau cannabis și hașiș dar cantitățile erau cuprinse între 1-5 grame. A. în vedere însă declarațiile inculpatului S. P. B. I., privind numărul tranzacțiilor încheiate cu B. R., coroborate cu declarațiile învinuiților S. F., I. M. V., M. O., Ș. R., R. A., Bud D., se poate concluziona că în perioada mai 2011-februarie 2012, acesta a achiziționat pentru consum propriu cantitatea de aproximativ 20 grame cannabis.

În drept, fapta inculpatului S. P. B. I., care în perioada mai 2011-februarie

2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate a comercializat droguri de risc, respectiv cantitatea de 100 grame „. și „., substanțe care se regăsesc în Tabelul anexă nr. III la L. 1. pentru suma de 6.000 lei, inculpaților H. G. S. și B. I. V., învinuiților S. P. și Bud D., precum și investigatorului sub acoperire „. V. A., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat, care în perioada mai 2011- februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive, ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Activitatea infracțională a inculpatului R. T. M.

În data de (...), organele de poliție din cadrul S. de C. a C. O. S. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, respectiv comercializarea unor droguri de risc pe raza localității S. O., județul S., de către inculpatul R. T. M.

În vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii de trafic de droguri cât și pentru probarea activității infracționale în baza art. 17 alin.1,2 din L. 508/2004 rep., rap. la art.21 și 22 alin.1 din L. 1. rep., precum și în temeiul art. 2241 și următ. C.p.p., s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit cu nume de cod „. V. A., fiul lui A. și F., născut la data de (...) în comuna ip, județul S., domiciliat în J., str. A.I.C., nr.616, CNP 1. și a colaboratorului având nume de cod „. A. fiul lui A. si F., născut la data de (...), in com. Ip, județul S., doimiciliat in oras J., strada A. I. C., numărul 616, județul S., CNP 1..

A., în primăvara anului 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul R. T. M. a consumat mai multe țigări confecționate artizanal, conținând cannabis împreună cu inculpatul S. R. și învinuitul Moș R. Cu această ocazie, inculpatul S.

R. i-a comunicat inculpatului R. T. M., că prietena acestuia inculpata A. I. D., poate să achiziționeze cannabis sub forma unor fragmente vegetale de culoare verde-oliv de la colega acesteia de școală, inculpata K. R. D.

A. în luna aprilie 2011, inculpatul S. R. a achiziționat de la inculpata K. R. D., respectiv de la inculpatul M. L. S., cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma de 200 lei. Cu această ocazie, inculpatul R. T. M. i-a solicitat inculpatului S. R. să-i vândă cantitatea de 1 gram cannabis, pe care, la rândul său dorea să o valorifice unui prieten având prenumele „., respectiv investigatorului sub acoperire „. V. A.. Prin urmare, la sfârșitul lunii aprilie, nu se cunoaște data exactă, inculpatul R. T. M. a achiziționat cantitatea de 1 gram cannabis de la învinuitul S. R. pentru suma de 50 lei.

1. În data de (...), în jurul orelor 21,30, inculpatul R. T. M., aflându-se în localitatea S. O., împreună cu învinuitul O. M. G., i-a vândut investigatorului sub acoperire, „. V. A. cantitatea de 1 gram fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care inculpatul a afirmat că este cannabis, acesta fiind cumpărat anterior de la S. R. S. vegetale de culoare verde-oliv au fost înaintate ulterior L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. pentru a se stabili dacă conțin substanțe cuprinse în tabelul anexă la L. nr. 4.. Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1 gram fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență

„Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta

„., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep. În concluziile aceluiași raport s-a mai menționat faptul că proba înaintată în cauză a fost consumată în urma analizelor de laborator.

În perioada următoare, respectiv în cursul lunii mai 2011, inculpatul R. T. M. a achiziționat diferite cantități de cannabis de la inculpatul S. R., acesta la rândul lui, achiziționându-le de la inculpatul M. L. S. prin intermediul învinuitelor K. R. D. și A. I. D., cantitățile de cannabis fiind valorificate ulterior investigatorului sub acoperire „. V. A..

2. A. la data de (...), în jurul orelor 14.30 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. prin intermediul colaboratorului acoperit cu nume de cod " S. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. si învinuitul O. G. cantitatea de aproximativ

1 gram cannabis pentru suma de 50 lei. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 3. din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

3. La data de (...), în jurul orelor 22.30 investigatorul acoperit cu nume de cod

". V. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis pentru suma de 100 lei. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 3. din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

4. La data de (...), în jurul orelor 19.00 investigatorul acoperit cu nume de cod

". V. A. împreuna cu colaboratorul acestuia cu nume de cod " S. A., a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. cantitatea de aproximativ 7 grame cannabis pentru suma de 300 lei. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 3. din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

5. La data de (...), în jurul orelor 16.00 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. , cantitatea de aproximativ 1 gram cannabis pentru suma de 50 lei. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 3. din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

Este de menționat faptul că după achiziționarea acestor droguri de risc de la inculpatul M. L. S. prin intermediul inculpatelor K. R. D. și A. I. D., de către inculpatul S. R. și inculpatul R. T. M., o parte din aceste droguri erau consumate de către învinuiți și inculpați prin confecționarea unor țigări.

6. În luna ianuarie 2012, inculpatul R. T. M. a consumat de asemenea cannabis sub forma unor țigări confecționate artizanal împreună cu inculpatul B. I., un prieten din localitatea S. O., cannabisul fiind achiziționat de către acest din urmă inculpat de la o persoană din municipiul B. M. A., în cursul lunii ianuarie

2012, inculpatul B. I. a achiziționat diferite cantități de droguri de risc, de la inculpatul H. G. S., pentru consum propriu, la prețul de 70 lei gramul, acest inculpat achiziționând drogurile de la inculpatul S. P. B. I..

În data de (...), inculpatul R. T. M. a fost contactat de inculpatul B. I. V., care i-a oferit spre vânzare cannabis la prețul de 70 lei gramul. Prin urmare, inculpatul R. T. M. l-a contactat pe investigatorul sub acoperire "S. V. A. și în data de (...), aceștia s-au deplasat în municipiul B. M., județul M., pentru a se întâlni cu inculpatul B. I. V. În jurul orelor 16,00, inculpatul R. T. M. s-a întâlnit în parcarea magazinului "M."; cu inculpatul B. I. V., după care s-au deplasat în apropierea locuinței acestui învinuit, unde l-au contactat pe inculpatul H. G. S. Prin urmare, inculpatul R. T. M. a cumpărat de la inculpatul S. P. B. I. cantitatea de 5 grame cannabis, la prețul de 70 lei gramul, tranzacția având loc prin intermediul inculpatului H. G. S. U. inculpatul R. T. M. i-a vândut investigatorului acoperit cantitatea de 5 grame de substanță vegetală despre care inculpatul a afirmat că este ".. A. cantitate a fost înaintată spre expertizare L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. iar din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345068 din data de (...), rezultă faptul că în proba înaintată în cauză s-a pus în evidență substanța „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., aceasta din urmă făcând parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep.

7. În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I., căruia i-a solicitat vânzarea unei cantități mai mari de droguri. A. în data de (...), în jurul orei 11,00, organele de poliție din cadrul S. de C. a C. O. S., au fost sesizate de către investigatorul acoperit "S. V. A. cu privire la faptul că inculpatul R. T. M. împreună cu inculpatul B. I. V. și inculpatul H. G. S., intenționează să achiziționeze cantitatea de aproximativ 20 grame "..

A. în baza informațiilor oferite de către investigatorul sub acoperire S. V.

A., în jurul orelor 16.40, inculpatul B. I. V. împreună cu inculpatul H. S. G., s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a învinuitului B. I. V., marca Citroen Xara, de culoare gri având numărul de înmatriculare (...), pe strada G. E. nr.7, iar în apropierea acestuia s-a oprit și inculpatul S. P. B. I., cu autoturismul său, avand numarul de înmatriculare (...), marca Volskwagen Golf, de culoare albastru închis. Investigatorul sub acoperire „. V. A. a cumparat de la acest inculpat, prin intermediul lui B. I. V. cantitatea de 10 grame de cannabis pentru suma de 700 lei.

În acel moment au intervenit organele de poliție, care i-au legitimat pe inculpații B. I. V., H. S. G. și S. P. B. I., în conformitate cu dispozițiile legale și s-a procedat la identificarea, marcarea, etichetarea si sigilarea bunurilor gasite asupra persoanelor sus mentionate cat si a celor gasite in autoturismele sus mentionate.

A., asupra lui S. P. B. I. au fost găsite o bancnota din cupiura de 100 lei, o bancnotă din cupiura de 50 lei trei bancnote din cupiura de 10 lei și cinci bancnote din cupiura de 1 leu, fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in cinci folii din aluminiu, un telefon mobil in care care au fost ambalate într-un plic de hârtie de culoare albă sigilat cu sigiliul tip M.I. nr. 31070 si un iphone model A1332 EMC 380B FCC ID:BCG-E2380B IC:579C-E2380B.

Asupra lui H. S. G. au fost gasite 7 bancnote din cupiura de 100 lei avand seriile: 074B3298043, 074B3298042, 093C5936937, 065E2153252,

052E0766394, 071C2353638 si 062e1682541, un telefon mobil marca Sony

Ericsson, IMEI seria S/N: BX900KH5QY, o cartela Orange cu seria

1102180248784P04G4, acumulatorul cu seria S/N 784608SWMANM si un plic din hartie invelita in folie din plastic care contine fragmente vegetale de culoare verde olive.

Asupra investigatorului sub acoperire S. V. A. au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde oliv ambalate in 10 folii din aluminiu, care care au fost depozitate într-un plic de hârtie de culoare albă si sigilate cu sigiliul tip M.I. nr.

31070 . De asemenea, cu ocazia percheziției efectuate în autoturismul condus de către inculpatul S. P. B. I. a fost descoperită cantitatea de 5 grame de cannabis.

Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. cu numarul 2345074 din (...), rezultă faptul că in proba inaintata s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 2345076 din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă faptul că proba inaintata în cauză a fost constituită din cantitatea de 5 grame fragmente vegetale de culoare verde oliv. În concluziile aceluiași raport se arată că în proba înaintată în litigiu s-a pus in evidenta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis. Inculpatul R. T. M., recunoaște faptele comise arătând că în perioada mai 2011- februarie 2012 a valorificat droguri de risc, respectiv ". investigatorului sub acoperire "S. V. A., cantitatea valorificată fiind de 25 grame pentru suma de 2.050 lei.

De asemenea, cu ocazia audierilor, inculpatul R. T. M. a recunoscut faptul că începând cu luna aprilie 2011 acesta, a achiziționat droguri, respectiv ". pentru consum propriu. A., din declarațiile acestui inculpat precum și din declarațiile învinuiților S. R., A. I. D., B. I., Moș R., O. M. G. rezultă faptul că inculpatul R. T.

M. a achiziționat droguri de risc pentru consum propriu, "cannabisul"; fiind consumat sub forma unor țigări confecționate artizanal. În cursul urmăririi penale nu s-a putut stabili în mod exact data primului act material care intră în conținutul infracțiunii de consum de droguri, și de asemenea nu s-a putut stabili cantitatea de droguri consumată de inculpat. Din declarația acestui inculpat coroborate cu declarațiile inculpaților S. R., B. I. V., A. I. D., precum și a învinuitului Moș R., rezultă faptul că primul act material al acestei infracțiuni a avut loc la începutul lunii aprilie 2011, când inculpatul a achiziționat cantitatea de aproximativ 1 gram cannabis de la inculpatul S. R., iar o parte din această cantitate a consumat-o împreună cu acest inculpat sub forma unor țigări confecționate artizanal. De asemenea, în luna mai 2011, cu ocazia încheierii unui număr de 5 tranzacții cu inculpatul S. R., inculpatul R. T. M. a consumat o parte din cantitatea achiziționată împreună cu acest inculpat și învinuitul Moș R., țigările fiind confecționate artizanal de către inculpat. În luna iunie 2011, inculpatul a consumat droguri de risc sub forma unor țigări confecționate artizanal împreună cu inculpatul S. R., învinuitul C. R. A. și făptuitorul B. D., acesta din urmă fiind persoana care a introdus aceste droguri în țară, cu ocazia întoarcerii acestuia din Anglia. În luna ianuarie 2012, inculpatul R. T. M., a consumat cannabis sub forma unor țigări, împreună cu inculpatul B. I. V., acesta achiziționând cantitatea de 2 grame cannabis pentru suma de 140 lei de la inculpatul H. G. S., acesta la rândul lui, achiziționând aceste droguri de la inculpatul S. P. B. I..

În drept, fapta inculpatului R. T. M., care, în perioada mai 2011-februarie

2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate a comercializat droguri de risc, respectiv cantitatea de 25 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1. pentru suma de 2.050 lei, investigatorului sub acoperire „. V. A., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat, care, în perioada aprilie 2011- ianuarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin.

1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Activitatea infracțională a inculpatului H. G. S.

Activitatea infracțională a acestui inculpat trebuie analizată în raport cu activitatea infracțională desfășurată de inculpatul S. P. B. I. și inculpatul B. I. V.

A., inculpatul domiciliază în municipiul B. M., județul M., fiind vecin de cartier și prieten din copilărie cu inculpatul S. P. B. I. și inculpatul B. I. V. În vara anului

2011, din discuțiile avute cu alți prieteni din cartier, inculpatul H. G. S. a aflat că inculpatul S. P. B. I. se ocupă cu vânzarea drogurilor de risc unor tineri de pe raza municipiului B. M., pentru sume cuprinse între între 60-70 lei gramul.

În toamna anului 2011, nu se cunoaște data exactă, învinuitul S. P. l-a contactat pe inculpatul H. G. S. căruia i-a solicitat cumpărarea unei cantități de droguri pentru consum propriu, predându-i învinuitului suma de 60 lei. Inculpatul H. G. S. l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I. și i-a solicitat acestuia achiziționarea cantității de 1 gram hașiș, ulterior aceștia întâlnindu-se în fața locuinței inculpatului. Așa cum rezultă din declarația inculpatului H. G. S., acesta i-a predat inculpatului S. P. B. I. suma de 60 lei, iar S. P. B. I. i-a predat cantitatea de 1 gram hașiș, drogurile fiind ascunse de inculpat în bordul autoturismului acestuia, marca WV Golf, având număr de înmatriculare (...), sub forma unor baghete sau biluțe ambalate în staniol. Cantitatea de 1 gram hașiș a fost predată ulterior de către H. G. S., învinuitului S. P., acesta folosind-o pentru consum propriu. D. câteva zile, același învinuit i-a solicitat din nou lui H. G. S. achiziționarea cantității de 1 gram hașiș, predându-i suma de 60 lei. Inculpatul H. G. S. l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I., a achiziționat din nou de la acesta cantitatea de 1 gram hașiș, drogurile fiind ulterior remise învinuitului S. P. Î. calitatea acestor droguri era foarte bună, învinuitul S. P. i-a solicitat lui H. G. S. achiziționarea unei cantități mai mari, respectiv a unei cantități de 7 grame hașiș. Inculpatul H. G. S. l-a contactat din nou pe inculpatul S. P. B. I., i-a predat acestuia suma de 420 lei, iar inculpatul i-a predat cantitatea de 7 grame hașiș.

În luna ianuarie 2012, nu se cunoaște data exactă, inculpatul B. I. V. l-a contactat pe inculpatul H. G. S., solicitându-i acestuia achiziționarea cantității de

2 grame cannabis, pentru consum propriu. Inculpatul H. G. S. l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I. și a achiziționat de la acesta cantitatea de 2 grame cannabis pentru suma de 140 lei, drogurile fiind predate ulterior inculpatului B. I. V. D. câteva zile inculpatul B. I. i-a solicitat inculpatului H. G. S. achiziționarea cantității de 4 grame cannabis predându-i suma de 280 lei. Inculpatul H. G. S. l- a contactat pe inculpatul S. P. B. I. și a achiziționat de la acesta cantitatea de 4 grame cannabis pentru suma menționată anterior, drogurile fiind predate ulterior inculpatului B. I. V.

În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I. V. solicitându-i acestuia achiziționarea cantității de 5 grame cannabis. Inculpatul B. I. V. l-a contactat pe inculpatul H. G. S. solicitându-i acestuia achiziționarea cantității de 5 grame cannabis. Inculpatul R. T. M. împreună cu investigatorul sub acoperire "S. V. A. s-au deplasat în municipiul B. M. iar în apropierea magazinului M. s-au întâlnit cu inculpatul B. I. V., după care s-au deplasat în apropierea locuinței inculpatului H. G. S., unde s-au întâlnit cu acesta. Inculpatul H. G. S. a primit de la inculpatul R. T. M. suma de 350 lei, după care l-a contactat pe inculpatul S. P. B. I., aceștia întâlnindu-se pe strada G. E., din municipiul B. M. Inculpatul H. G. S. i-a predat inculpatului S. P. B. I. suma de 350 lei, acesta i- a predat cantitatea de aproximativ 5 grame cannabis, această cantitate fiind predată inculpatului R. T. M. și vândută investigatorului sub acoperire "S. V. A.. Din raportul de constatare tehnico științifică nr. 2345068 din data de (...) întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă faptul că în proba inaintata în cauză, s-a pus in evidenta substanța Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1. modif.

În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat din nou pe inculpatul B. I.

V., căruia i-a solicitat achiziționarea unei cantități de aproximativ 10 grame cannabis. Inculpatul B. I. V., împreună cu inculpatul R. T. M. și investigatorul sub acoperire "S. V. A. s-au deplasat în municipiul B. M. unde s-au întâlnit cu inculpatul H. G. S. În baza informațiilor oferite de către investigatorul sub acoperire, în jurul orelor 16,40 inculpatul B. I. V. împreună cu inculpatul H. S. G., s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a inculpatului B. I. V., marca Citroen Xara, de culoare gri, având numărul de înmatriculare (...), pe strada G. E. nr.7, iar în apropierea acestuia s-a oprit si inculpatul S. P. B. I., cu autoturismul sau, avand numarul de înmatriculare (...), marca Volskwagen Golf de culoare albastru închis. Investigatorul sub acoperire S. V. A. a cumparat de la acest inculpat, prin intermediul lui B. I. V., cantitatea de 10 grame de cannabis pentru suma de 700 lei. În acel moment au intervenit organele de poliție, care i-au legitimat pe B. I. V., H. S. G. si S. P. B. I., în conformitate cu dispozițiile legale, procedându-se la identificarea, marcarea, etichetarea si sigilarea bunurilor gasite asupra persoanelor sus mentionate cât si a celor găsite in autoturismele sus mentionate. Asupra lui H. S. G. au fost gasite 7 bancnote din cupiura de 100 lei avand seriile: 074B3298043, 074B3298042, 093C5936937, 065E2153252,

052E0766394, 071C2353638 si 062e1682541, un telefon mobil marca Sony

Ericsson , IMEI seria S/N: BX900KH5QY, o cartela Orange cu seria

1102180248784P04G4, si acumulatorul cu seria S/N 784608SWMANM si un plic din hartie invelita in folie din plastic care contine fragmente vegetale de culoare verde olive. Asupra investigatorului sub acoperire S. V. A. au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde olive ambalate in 10 folii din aluminiu, care care au fost depuse într-un plic de hârtie de culoare albă si sigilate cu sigiliul tip M.I. nr.

31070 . De asemenea cu ocazia percheziției efectuate în autoturismul condus de către inculpatul S. P. B. I. a fost descoperită cantitatea de 5 grame de cannabis. Din raportul de constatare tehnico științifică întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. Clu, cu numarul 2345076 din (...), rezultă faptul că în proba inaintată s-a pus in evidenta substanta Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta C., aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1., modif. și compl. prin L. 5..

Prin urmare, în ce privește infracțiunea de trafic de droguri comisă în formă continuată de inculpatul H. G. S., relevante în acest sens sunt declarațiile de recunoaștere a acestui învinuit, declarațiile inculpaților S. P. B. I. și R. T. M., declarațiile învinuitului B. I., S. P., rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C., declarațiile investigatorului sub acoperire "S. V. A.. Din coroborarea acestora rezultă faptul că în perioada septembrie 2011-februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, învinuitul a valorificat droguri de risc, respectiv hașiș și cannabis, unor tineri de pe raza județelor M. și S., pentru sume cuprinse între 60-

70 lei/gramul, cantitatea totală valorificată de inculpat fiind de 16 grame cannabis și hașiș.

În cauză au fost efectuate cercetări față de inculpatul H. G. S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de consum de droguri. Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă însă că inculpatul H. G. S. a achiziționat droguri de risc de la inculpatul S. P. B. I. dar nu a consumat astfel de droguri, întrucât anterior, respectiv în cursul anului 2009, a fost sancționat administrativ prin aplicarea unei amenzi prev. de art. 181 C. către B. T. M. - D. de I. a I. de C. O. și T., pentru consum de cocaină. Prin urmare în sarcina acestui inculpat a fost reținută săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri comisă în formă continuată, dar nu a fost reținută infracțiunea de consum de droguri, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru această infracțiune, în baza art. 10 lit. "d"; C.p.p.

În drept, fapta inculpatului H. G. S., care în perioada septembrie 2011- februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a comercializat cantitatea de 16 grame „. și „., substanțe care se regăsesc în Tabelul anexă nr. III la L. 1., inculpatului B. I. V., învinuitului S. P. precum și investigatorului sub acoperire „. V. A., pentru suma de 1.120 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Activitatea infracțională a inculpatului B. I. V.

Activitatea infracțională a acestui inculpat trebuie analizată în raport cu activitatea infracțională desfășurată de către inculpații S. P. B. I. și R. T. M. precum și de inculpatul H. G. S. A., inculpatul B. I. V. domiciliază în municipiul

B. M., județul M., unde locuiește împreună cu părinții. Î. bunicii inculpatului locuiesc în localitatea S. O., județul S., acesta a stabilit o legătură de prietenie cu inculpații R. T. M., inculpatul S. R. și cu învinuiții Moș R. și O. C. G.

În vara anului 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul aflându-se la o petrecere organizată pe raza localității S. O., județul S., a consumat o țigară confecționată artizanal, conținând cannabis, fără să-și aducă aminte cine a achiziționat drogurile respective. De asemenea, la sfârșitul anului 2011, cu ocazia R.ului organizat în aceeași localitate, inculpatul B. I. V. a consumat din nou cannabis, împreună cu inculpatul S. R., sub forma unor țigări confecționate artizanal.

În luna ianuarie 2012, nu se cunoaște data exactă, aflând că inculpatul H.

G. S., pe care-l cunoștea din municipiul B. M., deține droguri de risc, pe care le oferă pentru vânzare, l-a contactat pe acesta și i-a solicitat vânzarea cantității de

2 grame cannabis. D. câteva zile, inculpatul H. G. S. i-a vândut inculpatului B. I.

V., cantitatea de 2 grame cannabis, pentru suma de 140 lei, această cantitate fiind consumată de acest învinuit împreună cu inculpatul R. T. M. și învinuita T. A., sub forma unor țigări confecționate artizanal. D. alte câteva zile, tot în luna ianuarie 2012, inculpatul B. I. a achiziționat de la inculpatul H. G. S., cantitatea de 4 grame cannabis pentru care a plătit suma de 280 lei. Din cantitatea totală de droguri,inculpatul a vândut cantitatea de 2 grame cannabis inculpatului R. T. M., pentru suma de 140 lei, iar restul cantității a fost folosită de către inculpat pentru consum propriu.

La începutul lunii februarie 2012, inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I. căruia i-a solicitat să-i vândă cantitatea de 3 grame cannabis întrucât la rândul său, dorea să o valorifice unui prieten având prenumele "..

În data de (...), inculpatul R. T. M. s-a deplasat împreună cu investigatorul sub acoperire "S. V. A. în municipiul B. M., unde s-au întâlnit cu inculpatul B. I.

V., acesta contactându-l anterior pe inculpatul H. G. S. Inculpatul R. T. M. s-a deplasat împreună cu inculpatul B. I. V. în apropierea blocului unde domiciliază inculpatul H. G. S., care le-a vândut cantitatea de aproximativ 5 grame cannabis, ambalate într-un număr de 5 doze pentru suma de 350 lei. U. această cantitate de cannabis a fost vândută de inculpatul R. T. M., investigatorului sub acoperire "S. V. A.. Din raportul de constatare tehnico științifică nr. 2345068 din data de (...) întocmit de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă faptul că în proba inaintata în cauză, s-a pus in evidenta substanța Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1. modif.

În data de (...), inculpatul R. T. M. l-a contactat pe inculpatul B. I. V. căruia i-a solicitat achiziționarea unei cantități de aproximativ 10 grame cannabis. Prin urmare, în ziua respectivă, inculpatul R. T. M. împreună cu inculpatul B. I. V. și investigatorul sub acoperire "S. V. A. s-au deplasat în municipiul B. M. unde s-au întâlnit cu inculpatul H. G. S. În timp ce inculpatul R. T. M. a rămas în autoturism, inculpatul H. G. S. s-a deplasat împreună cu inculpatul B. I. V. în apropierea locuinței aparținând inculpatului S. P. B. I., unde s-au întâlnit cu acest inculpat. În momentul achiziționării cantității de aproximativ 10 grame cannabis, ambalat într-un număr de 10 doze, de la inculpatul S. P. B. I., au intervenit organele de poliție. Din raportul de constatare tehnico științifică nr. 2345067 din data de (...) întocmit de către L. de A. și P. al D.

și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă faptul că în proba inaintata în cauză, s-a pus in evidenta substanța Tetrahidrocannabiol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis, aceasta din urmă făcând parte din tabelul anexă nr. III din L. 1. modif.

Prin urmare având în vedere declarațiile de recunoaștere a inculpatului B.

I. V., declarațiile inculpatului S. P. B. I., declarațiile inculpatului R. T. M., declarațiile inculpatului H. G. S., rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C., declarațiile investigatorului sub acoperire "S. V. A., rezultă faptul că inculpatul B.

I. V. a valorificat cantitatea de 19 grame cannabis, în perioada ianuarie 2012- februarie 2012.

De asemenea, având în vedere mijloacele de probă menționate anterior rezultă că sunt întrunite elementele constitutive și ale infracțiunii de consum de droguri în formă continuată reținută în sarcina inculpatului B. I. V., fără a se putea stabili cu exactitate data primului act material de săvârșire a infracțiunii ci numai perioada (iulie 2011-ianuarie 2012) și fără a se putea stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri, avându-se în vedere că toți consumatorii audiați în cauză au arătat că au consumat cannabis împreună cu inculpatul, sub forma unor țigări confecționate artizanal.

În drept, fapta inculpatului B. I. V., care în perioada ianuarie 2012 - februarie 2012, prin acte repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a comercializat fără drept, droguri de risc, respectiv cantitatea de 19 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., pentru suma de

1.330 lei, inculpatului R. T. M., precum și investigatorului sub acoperire „. V. A., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art.

41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat, care în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin.

1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Activitatea infracțională a inculpaților S. R., K. R. D. și A. I. D.

Activitatea infracțională a acestor inculpați trebuie analizată în raport cu activitatea infracțională desfășurată de către inculpații M. L. S. și R. T. M.

A., în primăvara anului 2011, inculpata K. R. D., a consumat țigări confecționate artizanal, ce conțineau cannabis, la locuința acesteia din comuna

A., județul S., împreună cu sora sa, învinuita K. I. și prietenul acestei învinuite, respectiv inculpatul M. L. S. Din discuțiile avute cu inculpatul M. L. S., inculpata K. R. D. a aflat că acesta deține la locuința lui o anumită cantitate de cannabis sub forma unor fragmente vegetale de culoare verde-oliv, pe care o poate valorifica la prețul de 40 lei gramul. Tot în primăvara anului 2011, inculpatul R. T. M. a consumat droguri, respectiv cannabis, în localitatea S. O., județul S., împreună cu învinuitul Moș R. și cu inculpatul S. R., sub forma unor țigări confecționate artizanal. Cu această ocazie, acesta din urmă i-a propus inculpatului R. T. M., să achiziționeze droguri, de categoria celor consumate, la un preț de 50 lei gramul, prin intermediul prietenei sale, inculpata A. I. D., care a fost colegă de școală cu inculpata K. R. D. și care i-a spus că a consumat droguri, respectiv cannabis, sub forma unor țigări confecționate artizanal, provenind de la prietenul surorii sale, respectiv de la inculpatul M. L. S. Prin urmare, inculpatul S. R. i-a propus prietenei sale, inculpata A. I. D. să achiziționeze, în perioada următoare, diferite cantități de cannabis, de la inculpata K. R. D., pe care urmau să le valorifice către inculpatul R. T. M. și învinuitul B. S. Î. inculpatul M. L. S. a fost de acord, în perioada martie-mai 2011, acesta i-a vândut inculpatului S. R., cantitatea de 20 grame cannabis, pentru suma de 800 lei, toate tranzacțiile având loc prin intermediul inculpatelor K. R. D. și A. I. D. În mod obiectiv, nu s-a putut stabili data exactă a efectuării tranzacțiilor, cunoscându-se numai perioada efectuării acestora, respectiv martie-mai 2011, dar din declarațiile inculpatelor K. R. D. și A. I. D., rezultă faptul că acestea au încheiat un număr de 5 tranzacții în această perioadă, cantitatea de 20 grame cannabis fiind achiziționată de la inculpatul M. L. S. și vândută inculpatului S. R., pentru suma de 40 lei/gramul.

Din cantitatea totală de 20 grame cannabis achiziționată de către inculpatul S. R. de la inculpatul M. L. S., prin intermediul celor două inculpate, cantitatea de 8 grame cannabis a fost vândută învinuitului B. S. iar cantitatea de

12 grame cannabis a fost vândută inculpatului R. T. M. A. din declarația învinuitului B. S. rezultă că în luna mai 2011, a achiziționat de la inculpatul S. R. și prietena acestuia inculpata A. I. D., cantitatea totală de 8 grame cannabis, pentru suma de 50 lei/gramul. Nu s-a putut stabili în cursul urmăririi penale data exactă a achiziționării acestor droguri dar din declarația învinuitului B. S. rezultă faptul că în luna mai 2011, acesta a încheiat un număr de 4 tranzacții cu inculpații S. R. și A. I. D., de fiecare dată acesta achiziționând de la cei doi inculpați, pentru consum propriu, cantitatea de 2 grame cannabis pentru suma de 5. De asemenea, din declarația inculpatului R. T. M. coroborată cu declarația inculpatei A. I. D., rezultă faptul că restul cantității de 12 grame cannabis achiziționată de inculpatul S. R. de la inculpatul M. L. S., a fost vândută de acesta inculpatului R. T. M., la prețul de 5., acesta la rândul lui, valorificând-o investigatorului sub acoperire "S. V. A.. A., în data de (...), în jurul orelor 21,30, inculpatul R. T. M., aflându-se în localitatea S. O., împreună cu învinuitul O. M. G., i-a vândut invesigatorului sub acoperire, „. V. A. cantitatea de 1 gram fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care inculpatul a afirmat că este cannabis pe care anterior a achiziționat-o de la inculpatul S. R. S. vegetale de culoare verde-oliv au fost înaintate ulterior L. de A. și P. al D. din cadrul Brigării de C. a C. O. C. N. pentru a se stabili dacă conțin substanțe cuprinse în tabelul anexă la L.(...). Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3. din data de (...) întocmit de L. de A. și P. al D. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. N. rezultă faptul că proba înaintată în cauză a fost constituită din cantitatea de 1 gram fragmente vegetale, iar în concluziile aceluiași raport s-a precizat ca în această probă s-a pus în evidență „Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta „., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep.

În perioada următoare, respectiv în cursul lunii mai 2011, inculpatul R. T.

M. a achiziționat diferite cantități de cannabis de la inculpatul S. R., acesta la rândul lui, achiziționându-le de la inculpatul M. L. S., prin intermediul inculpatelor K. R. D. și A. I. D., cantitățile de cannabis fiind valorificate ulterior investigatorului sub acoperire „. A..

2. A. la data de (...), în jurul orelor 14.30 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. prin intermediul colaboratorului acoperit cu nume de cod " S. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. si învinuitul O. G. cantitatea de aproximativ

1 gram cannabis pentru suma de 50 lei.

3. La data de (...), în jurul orelor 22.30 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. cantitatea de aproximativ 2 grame cannabis pentru suma de 100 lei.

4. La data de (...), în jurul orelor 19.00 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. împreuna cu colaboratorul acestuia cu nume de cod " S. A., a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. cantitatea de aproximativ 7 grame cannabis pentru suma de 300 lei.

5. La data de (...), în jurul orelor 16.00 investigatorul acoperit cu nume de cod ". V. A. a cumpărat de la inculpatul R. T.-M. cantitatea de aproximativ 1 gram cannabis pentru suma de 50 lei.

Din rapoartele de constatare întocmite de către L. de A. și P. al D. și P. din cadrul Brigăzii de C. a C. O. C. rezultă că în probele înaintate s-a pus în evidență

„Tetrahidrocannabinolul"; (T.H.C.) substanță psihotropă biosintetizată de planta

„., ce face parte din Tabelul Anexă nr. III din L. 1. rep.

În cauză au fost efectuate cercetări față de acești trei inculpați și sub aspectul infracțiunii de consum de droguri de risc comisă în formă continuată. A. din declarația inculpatei K. R. D., rezultă faptul că la începutul anului 2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul M. L. S. a venit la locuința lor, fiind preieten cu sora sa, învinuta K. I. și i-a prezentat acesteia mai multe fragmente vegetale de culoare verde-oliv arătând că este vorba de cannabis, acesta putând fi consumat sub forma unor țigări confecționate artizanal. Prin urmare, în perioada următoare, inculpata K. R. D., împreună cu sora sa, învinuita K. I. și cu prietenul acesteia, inculpatul M. L. S., au consumat la locuința celor două surori din localitatea A., județul S., un număr de 10 țigări confecționate artizanal, conținând cannabis.

De asemenea, din declarația inculpatei A. I. D., rezultă faptul că aceasta l-a cunoscut pe inculpatul S. R., în cursul anului 2006, cu care se află în prezent în relații de prietenie, iar în cursul anului 2010, l-a cunoscut pe făptuitorul B. D., acesta fiind la data respectivă barman la localul ". L. din orașul J. Cu ocazia unei vizite, efectuate în cursul anului 2010, nu se cunoaște data exactă, de către inculpații S. R. și A. I. D., la locuința lui B. D., acesta le-a oferit spre consum o

țigară confecționată artizanal conținând hașiș.

D. consumatrea acesteia, cei doi inculpați s-au deplasat din nou la locuința lui B. D., unde au consumat din nou țigări confecționate artizanal, conținând hașiș, oferite de către B. D., consumul acestor țigări având loc în două zile diferite. De asemenea așa cum rezultă din declarația învinuitului B. S., în luna mai 2011, inculpații S. R. și A. I. D., i-au vândut acestuia cantitatea de 8 grame cannabis, pe care aceștia o cumpăraseră anterior de la inculpata K. R. D. Din declarația aceluiași învinuit rezultă faptul că, cu ocazia încheierii unui număr de

4 tranzacții de vânzare-cumpărare a drogurilor cu inculpații S. R. și A. I. D., aceștia, după achiziționarea drogurilor, consumau împreună cu B. S., țigări confecționate artizanal de către acesta, conținând cannabis.

T. din declarațiile inculpatului R. T. M. și a inculpatului B. I. V. rezultă faptul că inculpatul S. R. a achiziționat diferite cantități de cannabis, de la inculpata K. R. D., atât pentru revânzarea acestei cantități cât și pentru consum propriu. A., din declarația inculpatului R. T. M., rezultă faptul că în luna aprilie

2011, nu se cunoaște data exactă, inculpatul R. T. M. a achiziționat cantitatea de

1 gram cannabis de la inculpatul S. R., pentru suma de 50 lei iar din această cantitate o parte a fost consumată de cei doi inculpați, sub forma unor țigări confecționate artizanal. De asemenea, în cursul lunii mai 2011, inculpatul R. T. M. a încheiat un număr de 5 tranzacții cu inculpatul S. R., pentru diferite cantități de cannabis, iar cu ocazia încheierii unui număr de trei astfel de tranzacții, cei doi au consumat din cantitățile achiziționate o parte din aceste droguri, sub forma menționată anterior.

În luna decembrie 2011, nu se cunoaște data exactă, învinuitul Moș R. a achiziționat cantitatea de 1 gram cannabis de la o persoană necunoscută din municipiul C. N., pe care a consumat-o împreună cu inculpatul S. R. sub forma obișnuită a țigărilor confecționate artizanal. T. din declarația inculpatului B. I. V. rezultă faptul că la sfârșitul anului 2011, cu ocazia petrecerii organizate de R., acesta împreună cu inculpatul S. R., învinuitul Moș R. precum și cu inculpatul R. T. M., au consumat cannabis în forma menționată anterior.

Prin urmare, în ce privește infracțiunea de consum de droguri reținută în sarcina inculpaților S. R., A. I. D. și K. R. D., relevante în acest sens sunt : declarațiile de recunoaștere a acestor învinuiți, declarațiile inculpatului R. T. M., declarațiile învinuitului B. S., declarațiile învinuitului B. I. V. În cursul urmăririi penale, nu s-a putut stabili în mod obiectiv data primului act material a infracțiunii de consum de droguri și de asemenea nu s-a putut stabili în mod exact cantitatea de droguri consumată de către fiecare inculpat, întrucât din declarațiile consumatorilor audiați în cauză rezultă faptul că aceștia au consumat droguri sub forma țigărilor confecționate artizanal, fără a se cunoaște cantitatea exactă conținută de acestea.

În drept, fapta inculpatului S. R., care în perioada martie 2011 - mai 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a valorificat cantitatea totală de 20 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., pentru suma de 800 lei, inculpatului R. T. M., învinuitului B. S. precum și investigatorului sub acoperire „. V. A., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceluiași inculpat, care în perioada aprilie 2011- decembrie 2011, prin acte repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin.

1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Fapta inculpatei K. R. D., care în perioada martie 2011- mai 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a intermediat livrarea cantității de 20 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L.

1., de la inculpatul M. L. S. către învinuita A. I. D., respectiv învinuitului S. R., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art.

41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceleiași inculpate, care în perioada ianuarie 2011 - mai 2011, prin acte repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Fapta inculpatei A. I. D., care în perioada martie 2011 - mai 2011, prin acte repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a intermediat livrarea cantității de 20 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L.

1., de la învinuita K. R. către învinuitul S. R., a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., respectiv oferirea, punerea in vanzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, faptă pedepsită de lege, cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Fapta aceleiași inculpate, care, în perioada 2010 - 2011, prin acte repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., respectiv cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită de lege, cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.

Aplicarea și individualizarea pedepselor, pentru fiecare inculpat.

A. în vedere procedura simplificată de judecată, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite în fața instanței de toți cei 9 inculpați, a recunoașterii faptelor astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, tribunalul a constatat că, potrivit art.3201 alin.7 teza I-a, Cod procedură penală, limitele legale de pedeapsă se reduc cu 1/3, acestea devenind, în cazul infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep.. închisoare de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi iar în cazul infracțiunii de consum de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din L.

1. rep. închisoare de la 4 luni la 1 an și 6 luni sau amendă.

La stabilirea și aplicarea pedepselor principale, complementare și accesorii, s-a ținut seama, conf. art.72 Cod penal, de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială (după aplic. art.3201 alin.7 teza I-a, Cod procedură penală), de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. La stabilirea în concret a gradului de pericol social, se va ține de asemenea seama, conf. art.181 alin.2 Cod penal, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita fiecărui inculpat.

În ce privește gradul de pericol social al infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc, tribunalul a reținut mai întâi ca fiind pertinente și concludente, considerațiunile de ordin teoretic prezentate în partea introductivă a rechizitoriului, în sensul că:

R., pentru o lungă perioadă de timp a fost ferită de traficul și consumul ilicit de droguri. Î. însă cu anul 1990, factori precum poziția geografică, deschiderea frontierei de stat și nu în ultimul rând, conflictele militare din Irak, Afganistan și fosta Iugoslavie, au făcut ca țara noastră să devină- opinie emisă și de experții organismelor internaționale de monitorizare a fenomenului drogurilor- un segment activ al „Rutei Balcanice"; de traficare a stupefiantelor și precursorilor de droguri.

Primul deceniu al noului mileniu a pus în evidență existența pe teritoriul național a unei criminalități în creștere la regimul drogurilor (infracțiuni de trafic internațional de droguri, precum și de distribuție), a unei criminalități asociate consumului de droguri (infracțiuni contra patrimoniului, în vederea a susținutrii consumului sau chiar contra vieții și integrității corporale a persoanelor, ca urmare a diminuării discernământului), a unui număr însemnat de persoane internate sau care au beneficiat de asistență medicală de urgență ca urmare a consumului de droguri, precum și a unei percepții publice negative în creștere față de amploarea consumului de droguri. A., în R., problematica drogurilor s-a dezvoltat pe toate palierele : trafic, depozitare, distribuție, consum de droguri ocazional, recreațional și problematic, excepție făcând producția de droguri. D., după aderarea R. la U. E., începând cu anul 2007, acest fenomen, în loc să se diminueze a luat o și mai mare amploare, din cauza faptului că dreptul la libera circulație în spațiul U.E. a devenit practic nelimitat și nu este exclus ca în unele state membre ale Uniunii Europeane, drogurile de risc să fie tratate legislativ cu mai multă lejeritate, după cum s-a susținut chiar în instanță, de o parte din apărătorii inculpaților (obs. ns.), însă acest aspect ține de politica penală a fiecărui stat, fiind irelevant în cauză.

În cadrul Raportului Național privind Situația D. în R.- 2011, sunt analizate date referitoare la cererea și oferta de droguri în R. la nivelul anului

2010, politicile naționale și legislația în domeniu, împreună cu tendințele și evoluțiile înregistrate în ultimii ani. Realitatea statistică sus menționată a impus societății românești o reacție adecvată pe măsura complexității și dimensiunii fenomenului drogurilor, reacție concretizată în crearea principalelor instrumente de lucru, juridice și instituționale.

Cadrul juridic și instituțional în domeniul drogurilor în anul 2010 nu a suferit modificări majore. În privința implementării legilor, se poate menționa că au fost adoptate normele tehnice de realizare în anul 2010 a programelor naționale de sănătate care precizează, operațional, mecanismele de implementare și resursele alocate acestora și de asemenea, ca și anul anterior, nu au putut fi aplicate dispozițiile legale derogatorii pentru consumatorii de droguri (posibilitatea înlocuirii pedepsei cu detenția pentru consumatorii de droguri, cu condiția acceptării/includerii într-un program specific de asistență integrată medico-psiho-socială), au fost elaborate proiectele de aplicare ale Codului penal și Codului de procedură penală. Dintre drogurile ilegale, cel mai consumat este cannabisul - 1,6%, urmat de ecstasy - 0,7%, heroină - 0,3 % și cocaină - 0,3 %.

În concluzie, prevalența consumului de droguri de-a lungul vieții continuă să fie concentrată pe droguri recreaționale cum ar fi canabisul și ecstasy care sunt consumate cu predilecție de tineri între 15-34 ani, majoritatea de sex masculin, cu precădere din euroregiunea București/Ilfov și Vest.

C.ul cunoscut sub formă de hașiș, marijuana (un material rășinos uscat care derivă din planta de cannabis sau alți canabinoizi) este considerat cea mai folosită substanță ilegală din lume, iar efectele sale sunt cunoscute de sute de ani. C. este abrevierea pentru numele latin al plantei - C. Sativa și toate părțile plantei conțin substanțe psihoactive în care substanța delta-9-tetracanabinol (THC) are procentajul cel mai mare.

Cele mai potente părți sunt părțile inflorescente și reziduriile maro uscate din frunzele cunoscute drept hașiș. Există peste 200 de termeni pentru marijuana: ceai, iarbă, Mary Jane, ganja. A. se consumă de obicei, uscată și rulată în țigară sau fumată în pipă. O metodă alternativă de a folosi marijuana este de a o adăuga alimentelor și a fi ingerată. Tulburările legate de cannabis împart multe dintre aceleași cauze cu alte substanțe adictive. D.ța inițială de euforie combinată cu percepția că cannabisul nu este periculos conduce frecvent la experimentarea acestuia în anii adolescenței.

Consumul pe termen lung poate duce la modificări în creier cum se observă

și la alte droguri adictive. Se crede că disponibilitatea, potența înaltă și prețul mic al canabisului în anii recent contribuie la creșterea tulburărilor legate de cannabis. F. este cel mai frecvent și eficient mod de ingestie, doza fiind titrate de către utilizator în funcție de frecvența și profunzimea inhalării.

Tulburările legate de consumul de cannabis, cuprind următoarele:

-dependența de cannabis: nevoia compulsivă de a folosi drogul alături de probleme asociate consumului cronic de droguri,

-abuzul de cannabis: consumul periodic care poate cauza probleme legale, profesionale, sociale, accidente rutiere,

-intoxicația cu cannabis : efectele directe ale consumului acut de cannabis și reacțiile care îl acompaniază cum este senzația de „., euforie, somnolență, afectarea memoriei pe termen scurt, letargie, stimularea apetitului, afectarea judecății, alterarea percepțiilor senzoriale, alterarea performanței motorii și alte simptome.

Caracteristicile centrale ale dependenței de cannabis sunt: consumul compulsiv, tolerant la efectele sale și sevrajul. Consumul poate interfera cu familia, școala și profesia și poate determina probleme legale. Consumatorii de cannabis prezintă multe dintre simptomele respiratorii ale fumătorilor de tutun. A. cuprind tuse zilnică și expectorare de flegmă, bronșită cronică și multiple răceli. Consumul continu poate duce la funcționarea anormală a țesutului pulmonar care poate fi lezat sau distrus de către fumul de cannabis.

Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că faptele de trafic de droguri de risc, săvârșite de cei 9 inculpați, au, generic vorbind, un grad ridicat de pericol social, ce se reflectă și în limitele legale de pedeapsă (închisoare de la 3 la

15 ani) însă, în concret, tribunalul a apreciat că, acest pericol este unul relativ redus, (orientat spre mediu, în cazul primilor trei inculpați) având în vedere vârsta inculpaților și faptul că infracțiunile au fost săvârșite nu atât cu intenția obținerii unor foloase materiale (exceptând pe inculpații M. L. S. și H. C. V.), cât, mai ales, din cauza faptului că au intrat în diferite anturaje în care s-au consumat astfel de droguri, la început din curiozitate iar apoi din plăcere sau dependență, ceea a ce a condus implicit și la traficarea lor, mai ales între membrii grupului (spre exemplu, inculpatul S. P. B. I., a efectuat un mare număr de tranzacții, tocmai pentru a-și putea procura o parte din droguri pentru consum propriu). Prin urmare, la individualizarea pedepselor, trebuie avut în vedere ca acestea să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) cât și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate(prevenție specială), dar în același timp, pentru a răspunde exigențelor prev. de art. 52 Cod penal, trebuie să corespundă și descurajării altor persoane care ar fi tentate să comită astfel de fapte antisociale(prevenția generală).

Pornind de la cele două premise-jalon, în aplicarea și individualizarea pedepselor principale, instanța a ținut în continuare cont de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita fiecărui inculpat în parte, după cum urmează:

1. Inculpatul M. L. S., este tânăr (23 ani), are loc de muncă, nu este căsătorit, are studii medii, nu are antecedente penale însă, a mai fost cercetat în dosarul nr.60/D/P/2010 al - D. de I. a I. de C. O. și T. S. T. C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de: art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p și art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p., totul cu aplicarea art.

33 lit. a C.p., unde i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, în temeiul art. 181 C.p., respectiv o amendă în sumă de 1.000 lei.

În prezenta cauză, a fost sincer în cursul urmăririi penale, însă a avut un rol important în întreaga activitate infracțională dedusă judecății, în sensul că nu doar a comercializat, în mod repetat, cantitatea totală de 400 grame cannabis, dar a și cultivat această plantă în grădina mătușii sale, din localitatea B., jud. S., după care a atras în activitatea de consum și trafic de droguri de risc, pe prietena sa, învinuita K. I. și sora acesteia, inculpata K. R. D., care, la rândul său, a atras în același gen de activități pe inculpata A. I. D., colegă de școală. De asemenea, la folosit pe invinuitul minor S. O., ca intermediar pentru vânzarea de droguri de risc, pe raza municipiului Z. Din activitatea de comercializare a drogurilor, inculpatul a obținut și foloase, respectiv suma de 20.000 lei, astfel că s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare, peste minimul special prevăzut de lege - după aplic. art.3201 Cod procedură penală - în cazul ambelor infracțiuni săvârșite în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, mai precis: 3 ani închisoare pentru trafic de droguri de risc în formă continuată și 6 luni închisoare, pentru consum de droguri de risc, fără drept, în formă continuată iar în urma contopirii, conf.art.33 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, din care se va deduce (scade), în baza art.88 Cod penal, reținerea de

24 de ore, din data de (...).

2. Inculpatul H. C. V., are vârsta de 40 ani, nu este căsătorit, are studii medii, nu are antecedente penale însă, în cursul urmăririi penale nu a recunoascut infracțiunea de trafic de droguri, arătând că nu a valorificat droguri de risc inculpatului M. L. S., învinuiților S. O., B. D. M. și F. B., atitudine asupra căreia a revenit în fața instanței.Nu este consumator de droguri și nu atras alte persoane pentru a le determina să consume, însă l-a folosit, în mod repetat pe învinuitul minor S. O. ca intermediar în traficul de droguri, pe raza mun. Z., valorificând cantitatea toatală de 500 grame cannabis iar suma obținută în urma comercializării acestora a fost de 25.000 lei.

Raportat la aceste împrejurări, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă, peste minimul special prevăzut de lege - după aplic. art.3201 Cod procedură penală - respectiv de 2 ani și 6 luni închisoare, din care s-a dedus (scade), în baza art.88 Cod penal, reținerea de 24 de ore, din data de (...) precum și perioada arestării preventive, începând cu data de (...) și până la data de (...).

3. Inculpatul S. P. B. I., este în vârstă de 23 ani, nu este căsătorit, are studii superioare, este angajat, are referințe bune de la locul de muncă (f.369-

379) nu are antecedente penale, a avut o comportare sinceră și corectă în cursul cercetărilor penale, recunoscând întreaga activitate infracțională desfășurată de acesta. În cursul urmăririi penale a depus un denunț la dosar, care se referea la două persoane din B.-M., față de care s-a disjuns cauza, iar din cercetările efectuate de către DIICOT -. s-a descoperit săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri , dispozițiile art.16 din L. 24. fiindu-i aplicabile, întrucât a ajutat și înlesnit prinderea făptuitorilor. Potrivit textului de lege în discuție „persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 - 10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege";. Prin urmare, în cazul acestui inculpat, limitele legale de pedeapsă, se reduc mai întâi cu 1/2, iar apoi, conform art.3201 alin.7 teza I-a, Cod procedură penală, se reduc cu 1/3, acestea devenind, în cazul infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep.. închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul infracțiunii de consum de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. închisoare de la 2 luni la 9 luni sau amendă.

În ce privește activitatea infracțională a inculpatului S. P. B. I., -. după cum se poate observa din cele mai sus reținute la acest capitol- acesta ocupă un loc central în activitatea de trafic de droguri de risc, fiind și un mare consumator, rezultând că a încheiat un număr de 70 de tranzacții (!) cu învinuitul B. R. -. le procura și introducea în țară din Anglia- și prin intermediul inculpaților H. G. S., B. I. V. și R. T. M., a răspândit aceste droguri pe raza județelor M. și S., procurându-și în primul rând resurse în bani sau natură pentru consumul propriu iar din această activitate a obținut și suma de 6.000 lei.

Raportat la aceste împrejurări, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare, peste minimul special prevăzut de lege, orientată spre mediu, respectiv maximul special prevăzut de lege - bineînțeles, după aplic. art.16 din L.

24. și art.3201 Cod procedură penală - în cazul celor două infracțiuni săvârșite în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, mai precis, 2 ani închisoare, pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată și respectiv 9 luni închisoare, pentru consum de droguri de risc, fără drept, în formă continuată iar în urma contopirii, conf.art.33 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, din care s-a dedus (scade), în baza art.88 Cod penal, prevenția acestuia, din perioada (...)-(...).

4. Inculpatul H. G. S., este în vârstă de 21 ani, nu este căsătorit, are studii medii, este încadrat în muncă, are bune referințe din partea membrilor comunității (f.387-395)a avut o comportare sinceră și corectă în cursul cercetărilor penale, recunoscând întreaga activitate infracțională desfășurată, nu are antecedente penale însă în cursul anului 2009, a fost sancționat administrativ prin aplicarea unei amenzi prev. de art. 181 C. către B. T. M. - D. de I. a I. de C. O. și T., pentru consum de cocaină, în prezent nefiind consumator de droguri. În ce privește cantitatea de droguri traficată, cantitatea reținută în cursul anchetei de 16 grame cannabis, pentru care a obținut suma de 1.120 lei, nu este foarte mare însă este de presupus că a avut un rol mai important în cadrul grupului, fiind un apropiat, vecin și prieten al inculpatului S. P. B. I. comportamentul său este cu atât mai reprobabil cu cât a acceptat să se implice în traficul de droguri de risc deși, el însuși a fost la un moment dat consumator de cocaină, la care ulterior a renunțat, (în urma aplicării unei amenzi administrative), cunoscând deci consecințele la care se expun persoanele consumatoare de droguri, de orice fel. Raportat la aceste împrejurări, instanța nu a reținut în favoarea acestui inculpat circumstanțe atenuante judiciare, din cele prev. de art.74 Cod penal, astfel cum s-a solicitat în apărare, însă pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, i s-a aplicat o pedeapsă cu închisoare, egală cu minimul special prevăzut de lege, după aplicarea art.3201Cod procedură penală, mai precis 2 ani închisoare

În ce privește pe ceilalți cinci inculpați, 5.R. T. M., 6. B. I. V., 7. S. R., 8. K. R. D. și 9. A. I. D., toți cu domiciliul pe raza județului S., tribunalul a reținut că aceștia sunt foarte tineri, având vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, au studii medii, sunt la prima confruntare cu legea penală, au avut o comportare sinceră și corectă în cursul cercetărilor penale, recunoscând întreaga activitate infracțională desfășurată. Aceștia au devenit consumatori de droguri de risc, datorită unor anturaje nepotrivite iar pentru procurarea acestora, au săvârșit și acte materiale ce intră în conținutul constitutiv (foarte vast de altfel) al infracțiunii de trafic de droguri de risc, așa cum este definit de art.2 alin.1 din L. nr.1., republicată. Cantitățile de droguri de risc traficate între ei în acest scop, sunt relativ reduse și au avut ca sursă originară de proveniență pe inculpatul M. L. S. (cultivator de cannabis în județul S.) respectiv făptuitorul B. R. (față de care s-a disjuns dosarul de cercetare penală), prin intermediul inculpatului S. P. B. I., ambii cu domiciliu în B. M., jud. M. și care au extins comercializarea drogurilor de risc și pe raza județului S..

Cu alte cuvinte, acești inculpați sunt în primul rând victime a fenomenului de trafic de droguri de risc, devenind mai întâi consumatori și apoi, prin forța împrejurărilor și traficanți de droguri de risc astfel că, în cazul acestora, după aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, instanța a reținut și circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod pen., cu consecința prev. de art. 76 lit. e Cod. penal. Prin urmare în cazul inculpaților mai sus menționați, limitele legale de pedeapsă se reduc cu 1/3, acestea devenind, în cazul infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep.. închisoare de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi iar în cazul infracțiunii de consum de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep., închisoare de la 4 luni la 1 an și 6 luni sau amendă, iar ca efect al circumstanței atenuante reținute, pedepsele se vor coborî sub minimul special, de 2 ani închisoare, până la minimul general de 15 zile închisoare, în cazul primei infracțiuni și respectiv sub minimul special, de 4 luni închisoare, până la minimul general de 15 zile închisoare, iar amenda se poate coborâ până la 250 lei, în cazul celei de a doua infracțiuni.

A., ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita fiecărui inculpat în parte, respectiv numărul de acte materiale săvârșite, cantitatea traficată și sumele obținute din traficul de droguri de risc (adică 2.050 lei, inculpatul R. T. M.,

1.330 lei inculpatul B. I. V., 800 lei inculpatul S. R., nici o sumă, inculpatele K.

R. D. și A. I. D.) tribunalul a aplicat, în aceste limite, pedeapsa inchisorii pentru toți inculpații și pentru ambele infracțiuni, aflate în concurs real, conf. art.33 lit.a iar în urma contopirii, conf.art.33 lit.b Cod penal, inculpații vor executa pedeapsa cea mai grea.

Drept urmare, inculpatul R. T. M., a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, urmând să execute pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, inculpatul B. I. V. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, urmând să execute pedeapsa de

1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, inculpatul S. R. a fost condamnat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, în formă continuată, urmând să execute pedeapsa de

1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, iar inculpatele K. R. D. și A. I. D., au fost condamnate, fiecare, la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și respectiv de 1(una) lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare sau deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, urmând să execute o pedeapsă de câte: 6 (șase) luni închisoare.

În ce privește, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi , din cele prev. de art.64 lit.a-e Cod penal, de la unu la 10 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, prevăzută de art. 2 al. 1 din L. 1., republicată, tribunalul a constatat mai întâi, raportat la prev. art.65 Cod penal, că, în speță, această pedeapsă este absolut obligatorie în cazul primilor patru inculpați, M. L. S., H. C. V. și S. P. B. I., întrucât limita minimă de pedeapsă este de 2 ani închisoare și în același timp, obligatorie, în cazul inculpatului H. G. S., căruia i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare (limita minimă fiind de 1 an închisoare) și imposibil de aplicat în cazul celorlalți cinci inculpați, adică R. T. M., B. I. V., S. R., K. R. D. și A. I. D., întrucât, ca efect al circumstanței atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal, pedeapsa închisorii, prev. de art. 2 al. 1 din L. 1., republicată, a trebuit să coboare, în mod obligatoriu, sub limita minimă de 2 ani închisoare.

A. fiind, instanța, raportat la natura infracțiunii de trafic de droguri de risc și persoana inculpaților, care sunt tineri și nu au antecedente penale, a apreciat că durata minimă, de 1 (un) an a interzicerii unor drepturi, din cele prev. de art.64 lit.a-e Cod penal, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, prevăzută de art. 2 al. 1 din L. 1., republicată, este suficientă pentru toți inculpații, care intră sub incidența prevederilor legale, mai sus enunțate.

În schimb, pedeapsa acesorie a interzicerii unor drepturi, din cele prev. de art.64 lit.a-e Cod penal, pe timpul executării sau considerării ca executată a pedepsei principale a închisorii, prev. de art. 71 Cod penal, s-a aplicat tuturor inculpaților, ca efect al pedepsei principale a închisorii.

În ce privește conținutul pedepsei in terzicerii unor dre pturi , atât ca pedeapsă complementară cât și ca pedeapsă accesorie, instanța a avut în vedere Decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) Cod penal, nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art .71 alin.3 Cod penal.

Drept urmare, instanța având în vedere considerentele menționate anterior, privind natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei precum și persoana inculpaților, a apreciat că aceștia sunt nedemni în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestora de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității. I. a apreciat totodată că, în raport de natura infracțiunii săvârșită de inculpați (care nu are nici o legătură cu exercitarea dreptului electoral), aceștia pot să-și exercite în continuare dreptul de a alege, motiv pentru care nu l-i se va interzice exercițiul acestui drept. De asemenea, având în vedere faptul că infracțiunea de trafic de droguri, nu are legătură cu exercitarea unei funcții sau profesii și că este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea autorității părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, nu se impune nici interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. c) - e) Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor principale a închisorii, tribunalul a apreciat, raportat la circumstanțele cauzei și persoana inculpaților, în contextul probelor administrate în cursul urmăririi penale, că scopul educativ și preventiv al pedepsei închisorii, prev. de art.52 Cod penal, poate fi atins și fără executarea efectivă a acestora în regim de detenție, astfel cum au susținut în fața instanței atât reprezentantul parchetului cât și apărătorii inculpaților.

La cuantificarea judiciară a pedepselor, ce au fost aplicate inculpaților, instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă stabilite în lege (limite reduse mai întâi cu jumătate, conform art. 16 din L. nr. 1., în cazul inculpatului S. P. B. I.) reduse cu o cu o treime, potrivit art. 3201 al. 7 Cod penal., în cazul tuturor inculpaților, a reținut circumstamța atenuantă prev de art.74 alin.1 lit.a Cod penal- unde a considerat că se impune- iar apoi, ținând cont de gradul de pericol social al faptelor comise, în principal din perspectiva naturii infracțiunilor deduse judecății și a împrejurărilor concrete în care inculpații au acționat, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, a aplicat, în general, pedepse peste limita minimă admisă de lege; aplicarea unor astfel de pedepse, respectiv perioada detenției preventive în ce privește pe inculpații H. C. V. și S. P. B. I., poate fi un avertisment suficient de puternic, pentru îndreptarea comportamentului social al acestora, fără izolare în regim de detenție, comporatment care să conducă finalmente la reducarea și reintegrarea lor socială.

A. fiind, tribunalul a constatat că, în speță, sunt îndeplinite cumulativ cerințele prev de art. art.861 alin.1 și 2 Cod penal, în privința inculpatului M. L. S., pentru a se putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere iar în privința celorlalți 8 inculpați, sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art.81 alin.l și 2 Cod penal, pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Totuși, instanța, a apreciat că, în speță, raportat la natura infracțiunilor, care sunt nu doar de rezultat ci și de pericol, inclusiv pentru persoana inculpaților, consumul de droguri putând crea dependență, se impune ca modalitatea de executare a pedepsei închisorii, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult, cu cât, în cadrul suspendării sub supraveghere a executării pedepselor, urmează a se stabili în sarcina inculpaților anumite obligații, în conformitate cu prev.art. 863 Cod penal, pe o perioadă de timp corespunzătoare, calculată în condițiile art. 862 Cod. penal și care constituie termen de încercare, monitorizarea acestora fiind de natură nu doar a le restrânge, într-o anumită măsură, unele libertăți ci și de a-i consilia și responsabiliza, determinându-i astfel să se reintegreze social și să conștientizeze gravitatea faptelor comise și a consecințelor acestora, atât asupra lor și asupra celor pe care i-au antrenat în astfel de activități antisociale.

Din aceste considerente legale și umanitare, tribunalul, în baza art.861 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unor termene de încercare: de 5 ani, de către S. de P. de pe lângă Tribunalul

Maramureș, în ce îl privește pe inculpatul S. P. B. I., respectiv de către S. de P. de pe lângă Tribunal ul Sălaj , în ce îi privește pe inculpații M. L. S. și respectiv H. C. V., precum și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, pe durata unor termene de încercare de 3 ani

și 6 luni, în privința inculpaților R. T.-M. și B. I. V. și pe durata unor termene de încercare de 3 ani, în privința inculpaților S. R., K. R. D. și A. I. D.

Pe perioada termenelor de încercare, inculpații se vor supune obligațiilor legale, prev. de art. 863 Cod penal. T., în baza art. 359 Cod. pr. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra prev. art.864 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supravegere, în cazul nerespectării obligațiilor mai sus arătate, respectiv în situația comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare. Î. pedepsa accesorie, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei principale a închisorii, urmează soarta acesteia, instanța, în baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat, pe durata termenelor de încercare și executarea pedepselor accesorii, pentru acești inculpați.

În privința inculpatului H. G. S. -. nu este consumator de droguri însă are o situație specială, din punct de vedere al gradului de pericol social concret, bucurându-se de un tratament diferit și la individualizarea pedepsei închisorii, prin nereținerea de circumstanțe atenuante - instanța în baza art.81 și 82 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executarii pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani iar în baza art.71 alin. 5 Cod penal, va suspenda executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare. T. instanța a atras atenția inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 5 și 7 din L. nr.76/2008, s-a încuviințat prelevarea probelor biologice de la inculpații condamnați definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care se va realiza conform art.7 alin.2 din aceeași lege și totodată s-a adus la cunoștință inculpaților că probele biologice recoltate vot fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.G.D.J. a profilului lor genetic.

În baza art. 17 alin. 2 din L. nr. 1., s-a dispus confiscarea specială a sumelor obținute din săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, după cum urmează: 20.000 lei de la inculpatul M. L. S., 25.000 lei, de la inculpatul H. C. V., 6.000 lei de la inculpatul S. P. B. I., 1.120 lei de la inculpatul H. G. S., 2.050 lei de la inculpatul R. T. M., 1.330 lei de la inculpatul B. I. V. și 800 lei, de la inculpatul S. R.

În baza art.118 lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea bunurilor care au fost folosite în orice mod la săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, după cum urmează: telefon mobil marca Samsung, seria RT1QA45329Y de la inculpatul H. C.-V. telefon mobil Iphone, marca APPLE seria 579C-E2380B, de la inculpatul S. P. I. B. telefon mobil marca SAMSUNG, seria RH7BA54882K de la inculpatul R. T. M. și telefon mobil marca SONY ERICSSON, seria BX900KH5QY, de la inculpatul H. G.-S.

În baza art. 189 alin. 1 Cod. procedură. penală, s-a stabilit în favoarea

Baroului de A. S., suma totală de 2.200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru a asigura asistența juridică în faza de urmărire penală, ce a fost avansat din fondurile MJLC, după cum urmează: 600 lei pentru av. O. Anastasia, apărătorul inculpatului R. T. M. 400 lei pemtru av.C. (n.P.) O., apărătorul învinuitei K. I. M. și 1. 200 lei, pentru av. Tărău C., apărătorul învinuiților D. A. I., H. Dan M. și S. O.

În baza art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală penală, a fost obligat inculpatul R. T. M. la plata sumei de 1.500 lei (din care suma 800 lei reprezintă onorar din oficiu în faza de urmărire penală) pe inculpata K. R. D., la plata sumei de 1.100 lei (din care suma de 400 lei reprezintă onorar pentru apărător din oficiu, în instanță, ce a fost avansat către Baroul de A. S. av.P. M. din fondurile

MJLC) iar pe inculpații M. L. S., H. C. V., S. P. B. I., H. G. S., B. I. V., S. R. și A. I. D., la plata sumelor de câte 700 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

II. Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. - B. T. S., întocmit în Dosar nr.2., la data de (...), în sarcina inculpatului H. C. V., a mai fost reținută și infracțiunea de contrabandă cu țigări în formă continuată - în concurs real, conf. art.33 lit.a Cod penal, cu infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată - faptă prev. și ped. de art. 270 alin. 1 și 3 din L. 86/2006 republicată. cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și constând în aceea că „în perioada 2010 - februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a comercializat țigări de contrabandă de proveniență U., marca „Viceroy"; și „Jin Ling"; unor persoane de pe raza comunei A. județul S., prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în sumă de

42.726 lei";.

În fapt, prin A. nr. 13 din data de (...) a T. S., s-a dispus autorizarea efectuării unei percheziții domiciliare la locuința inculpatului H. C. V. unde au fost descoperite un număr de 40 de pachete de țigări marca „Jin-Ling"; de proveniență U., inculpatul recunoscând că în perioada 2011 - 2012, s-a deplasat în repetate rânduri pe raza municipiului S. M., unde a achiziționat țigări de contrabandă de proveniență U., marca „Jin-Ling"; și „Viceroy"; la prețul de 3-4 lei pachetul, pe care ulterior le valorifica unor persoane de pe raza comunei B., la prețul de 5-6 lei pachetul.

Din declarațiile martorilor B. E. L., C. D., V. N. și M. T. rezultă faptul că în perioada 2011-2012, aceștia au achiziționat țigări de contrabandă marca „Jin- Ling"; și „Viceroy"; de la inculpatul H. C. V. pentru suma de 9 lei pachetul. Prin urmare din declarațiile inculpatului H. C. V., precum și a martorilor B. E. L., C. D., V. N. și M. T. rezultă faptul că în perioada 2011-2012, inculpatul a valorificat țigări de contrabandă de proveniență U., marca „Jin-Ling"; și „Viceroy";, fiind întrunite, în opinia parchetului, elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă comisă în formă continuată, faptă prevăzută de art. 270 alin. 1 și 3 din L. 86/2006 rep. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

Din adresa nr. 4876 din data de (...) a Autorității Naționale a Vămilor - D. R. de A. și O. V. C., rezultă faptul că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comercializarea și deținerea în afara antrepozitului fiscal, de produse accizabile supuse marcării, nemarcate corespunzător în perioada ianuarie 2011- februarie

2012, în speță de țigări marca „Jin-Ling"; și „Viceroy"; de proveniență U., este de

42.726 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități aferente, de la data nașterii datoriei și până la data plății efective, în conformitate cu prevederile art. 119 coroborat cu art. 120 din Cod de P. F., republicat.

Potrivit art. 270 alin. 1 din L. 86/2006 (Codul vamal al R.), „introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracțiunea de contrabandă și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi";. Prin O.U.G nr. 54 din 23 iunie 2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, acest articol a fost completat cu două noi aliniate, după cum urmează:

(2) Constituie, de asemenea, infracțiune de contrabandă și se pedepsește, potrivit alin. (1): a) introducerea în sau scoaterea din țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri; b) introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de

20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri; c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Cu alte cuvinte, pentru existența infracțiunii prev. de art.270 alin.3 din L. nr. 86/2006 (Codul vamal al R.), reținută în sarcina inculpatului H. C. V., este absolut necesar să existe o infracțiune de contrabandă, fie în forma clasică reglementată de alin.1, fie, în oricare din cele două modalități reglementate de alin. 2 iar inculpatul să cunoască faptul că mărfurile achiziționate în vederea comercializării, provin din contrabandă. Mai simplu spus, în cazul faptei asimilată infracțiunii de contrabandă, trebuie dovedit faptul că, inculpatul, fie se află în legătură directă cu unul sau mai mulți contrabandiști, fie face parte dintr- o rețea de contrabandă, având un rol bine determinat în cadrul rețelei, pe teritoriul R. A., prin simplul fapt că este vorba de mărfuri supuse accizării și nemarcate (în speță țigări) nu se poate suține nici măcar deductiv că sunt „țigări de contrabandă";, atâta vreme cât nu se cunoaște proveniența acestora, nefiind exclus ca ele să fie țigări contrafăcute, pe teritoriul R., în scopul comercializării, ceea ce, desigur, atrage o altă calificare juridică a faptelor deduse judecății. D., pentru cele 40 de pachete de țigări marca „Jin-Ling"; găsite la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziției, s-a și încheiat proces verbal de contravenție, prin care s-a aplicat o amendă de 20.000 lei precum și confiscarea acestora, în baza art.2213 alin.2 lit.a și alin.23 lit.a din L. nr.571/2003 (Codul fiscal al R.). Pe de altă, este real că inculpatul a recunoscut că a achiziționat în mai multe rânduri, de la persoane necunoscute din piața agroalimentară din S. M., diferite cantități de țigări, marca „Jin-Ling"; și marca „Viceroy";, pe care le-a vândut apoi la diferite persoane de pe raza localității B., com.B., jud.S., așa cum rezultă parțial și din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, însă aceste împrejurări nu sunt suficiente, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.270 alin.3 din L. nr. 86/2006 (Codul vamal al R.), sub aspectul laturii penale și respectiv stabilirea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, în ce privește soluționarea laturii civile a procesului penal.

În concluzie, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.3201 alin.4 Cod procedură penală, tribunalul, în baza art. 3201 alin.8 Cod procedură penală, a respins cererea inculpatului H. C. V., în ce privește soluționarea cauzei, în temeiul art.3201 Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (cu țigări), în formă continuată, prev. și ped. de art. 270 alin. 1 și 3, din L. 86/2006, actualizată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod. penal, s-a constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, disjunge cauza sub acest aspect și s-a dispus formarea unui nou dosar ce va cuprinde rechizitoriul, declarația inculpatului, declarațiile martorilor B. E. L., C. D., V. N. A., M. T., două adrese (Vol.X, f.154;155;161-169 u.p) respectiv, proces verbal de contravenție (f.200).

Pentru continuarea judecării cauzei, potrivit procedurii de drept comun, s-a stabilit termen de judecată, în dosarul nou format, la data de (...), cu citarea inculpatului H. C. V., precum și a părții civile D. R. pentru A. și O. V. C..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel DIICOT B. T. S., solicitând desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, în principal, disjungerea cauzei față de inculpatul H. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, urmând ca aceasta să fie conexată la dosarul aflat pe rolul T. S. în care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În ceea ce-i privește pe inculpații S., M. și R. să se dispună condamnarea la pedepse într-un cuantum sporit. În subsidiar, solicită ca pentru inculpatul H. să se dispună aplicarea unei pedepse în cuantum sporit iar ca modalitate de executare, să se dispună executarea în regim de detenție. În ceea ce-l privește pe inculpatul H., arată că prin rechizitoriu, acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și contrabandă. Apreciază că nelegal Tribunalul Sălaj, deși la data de 16 mai 2012, inculpatul H. s-a prezentat în fața instanței și a declarat că înțelege să se prevaleze de disp.art.320/1 C., instanța a disjuns cauza față de inculpat cu privire la infracțiunea de contrabandă, apreciind că din datele dosarului nu se poate stabili existența faptei și vinovăția inculpatului și că se impune judecarea cu privire la acea infracțiune în regim de procedură comună de judecată și ca atare a dispus condamnarea numai pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc. A. dispoziție este nelegală deoarece este vorba de o cauză de indivizibilitate în ceea ce privește faptul că ambele infracțiuni au fost comise de către inculpat, a fost trimis în judecată prin același act de sesizare, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele astfel că instanța ar fi putut eventual disjunge cauza față de inculpat și să continue judecarea în procedura comună de judecată. În ceea ce-i privește pe inculpații S. P., M. L., H. C., cuantumul pedepselor nu sunt destul de mari pe fondul extinderii a traficului și consumului de droguri dar mai ales a consecințelor negative pe care astfel de substanțe le au asupra unor persoane care încep să le consume la vârste fragede. Cu privire la inculpatul H., hotărârea este netemeinică și în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei prin prisma numărului mare de acte materiale, a numărului mare de persoane implicate dar și a cantității de droguri pe care inculpatul a traficat-o.

Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește disjungerea cauzei cu privire la infracțiunea de contrabandă reținută în sarcina inculpatului H. C.,instanța a procedat legal, apreciind că nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.3201 alin.4 Cod procedură penală, în baza art. 3201 alin.8 Cod procedură penală a respins cererea acestuia de soluționarea cauzei în temeiul art.3201 Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (cu țigări), în formă continuată, prev. și ped. de art. 270 alin. 1 și 3, din L. 86/2006, actualizată, cu aplic. art.41 alin.2 Cod. penal, constatând că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat,și astfel a disjuns cauza sub acest aspect și a dispus formarea unui nou dosar. I. de fond și-a argumentat hotărârea prin aceea că probele administrate în faza urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.270 alin.3 din L. nr.

86/2006 (Codul vamal al R.), sub aspectul laturii penale și respectiv stabilirea prejudiciului cauzat bugetului statului, în ce privește soluționarea laturii civile a procesului penal.

În acest context și Curtea apreciază că solicitarea de către inculpați a aplicării disp.art.320/1 C. nu atrage automat condamnarea acestora de către instanțe ,chiar la pedepse reduse,dacă probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru stabilirea existenței infracțiunii sau a întinderii prejudiciului,prima instanță în speță argumentând judicios de ce a considerat că se impune disjungerea cauzei și continuarea judecății în procedura obișnuită în ceea ce privește infracțiunea de contrabandă.

În ceea ce privește situația inculpaților S. P., M. L., H. C. și R. T. M.

,aceștia se fac vinovați ,așa cum corect a stabilit prima instanță,de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri după cum urmează:fapta inculpatului S. P. B.

I., care în perioada mai 2011-februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate a comercializat droguri de risc, respectiv cantitatea de 100 grame „. și „., substanțe care se regăsesc în Tabelul anexă nr.

III la L. 1. pentru suma de 6.000 lei, inculpaților H. G. S. și B. I. V., învinuiților S. P. și Bud D., precum și investigatorului sub acoperire „. V. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.,iar fapta aceluiași inculpat, care în perioada mai 2011- februarie

2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, întrunește elementele constitutive, ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p

Fapta inculpatului M. L. S., care în perioada martie 2011-august 2011, prin acte repetate dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit spre consum inculpatei K. R. D., învinuitei K. I. și învinuitului minor S. O., droguri de risc și totodată a valorificat fără drept, învinuiților S. O., B. D. M., H. V., F. B., K. E., G. V. A., L. M., N. A., investigatorului sub acoperire „. V. A. precum și colaboratorului „. A. cantitatea totală de 400 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., obținând suma de 20.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art.

41 alin. 2 C.p., iar fapta aceluiași inculpat, care în perioada 2010-2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p.,

Fapta inculpatului H. C. V., care în perioada august 2011-noiembrie

2011, prin acte repetate dar în baza aceleiași rezoluții infracționale a comercializat cantitatea de aproximativ 500 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., pentru suma de 25.000 lei, inculpatului M. L. S., învinuiților S. O., B. D. M., F. B., L. M. V., Urs A., D. A., H. Dan M., H. V., precum și colaboratorului cu nume de cod „. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

Fapta inculpatului R. T. M., care, în perioada mai 2011-februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate a comercializat droguri de risc, respectiv cantitatea de 25 grame „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1. pentru suma de 2.050 lei, investigatorului sub acoperire „. V. A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, în sensul prev. de art. 2 al. 1 din L. 1. rep., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. , iar fapta aceluiași inculpat, care, în perioada aprilie 2011- ianuarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar prin acte repetate, a deținut și a consumat droguri de risc, respectiv „., substanță care se regăsește în Tabelul anexă nr. III la L. 1., neputându-se stabili în mod obiectiv cantitatea de droguri consumată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din L. 1. rep. cu aplicarea art. 41, alin.2 C.p.

De altfel,aceștia au recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței,solicitând a fi judecați în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.

Raportat la individualizarea pedepselor aplicate acestora ,Curtea va constata că prima instanță a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C.,argumentând judicios toate aspectele personale si reale ale cauzei pentru fiecare inculpat în parte (f.41-48), stabilind pedepse judicios individualizate atât ca și cuantum,cât și ca modalitate de executare,inculpații fiind la prima confruntare cu legea penală,recunoscând faptele și solicitând judecarea lor în procedura simplificată prev. de art.320/1

C.,deci beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă,mai mult inculpatul S. P. colaborând cu organele de urmărire și beneficiind astfel și de reducerea limitelor conform art.16 din L.1.. Prin urmare,Curtea apreciază că nu se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către prima instanță,acestea fiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpaților.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor ,pe lângă împrejurarea că procurorul de ședință la fond a solicitat chiar aplicarea acestei modalități de executare,prima instanța în mod judicios a apreciat că, în speță, raportat la natura infracțiunilor, care sunt nu doar de rezultat ci și de pericol, inclusiv pentru persoana inculpaților, precum și la persoana acestora,aceștia aflându-se la prima confruntare cu legea penală și având o atitudine sinceră pe parcursul procesului,fiind îndeplinite astfel condițiile art.86/1 C., reeducarea lor va fi posibilă și fără privare de libertate ,respectiv prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult, cu cât, în cadrul acestei modalități s-au stabilit în sarcina inculpaților anumite obligații, pe o durată destul de lungă de timp, respectiv pe durata termenului de încercare, monitorizarea acestora fiind de natură nu doar a le restrânge, într-o anumită măsură, unele libertăți ci și de a-i consilia și responsabiliza, determinându-i astfel să se reintegreze social și să conștientizeze gravitatea faptelor comise și a consecințelor acestora, astfel că nici sub acest aspect apelul P.ui nu este fondat.

În concluzie,pentru considerentele mai sus arătate,Curtea va respinge ca nefondat apelul P.ui.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de DIICOT B. T. S. împotriva sentinței penale nr. 52 din 24 septembrie 2012 a T. S..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 900 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I. M. L. H.

GREFIER, L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

3 ex./(...) Jud.fond. M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 226/2012, Curtea de Apel Cluj