Decizia penală nr. 588/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR: (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 588/R/2012

Ședința publică din 12 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B.- judecător JUDECĂTORI: V. G.

D. P. GREFIER: M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de părțile civile F. M., F. C. și asigurătorul SC C. A. SA împotriva sentinței penale nr.219 din 30 decembrie 2011 a Judecătoriei J., privind pe inculpatul M. C. S., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de art.178, alin.2 și art.184 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul M. C. S. apărătorul desemnat din oficiu avocat A. D. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru partea civilă P. C. F. apărătorul ales avocat M. P., din cadrul Baroului de avocați Z., cu delegația la dosar, pentru asigurătorul SC C. A. SA apărătorul ales avocat E. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru părțile civile F. C. și F. M., apărătorul ales avocat C. T. din cadrul Baroului de avocați S., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul, partea responsabilă civilmente SC T. F. SRL, părțile civile P. C., F.

C., F. M., S. J. DE U. Z., S. J. DE A. S.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință după care

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul asigurătorului solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în ceea ce privește latura civilă, diminuarea substanțial a daunelor morale acordate părților civile. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a încercat o cenzurare a daunelor morale solicitate de părțile civile, dar cu toate acestea, suma la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente este exagerată.

În continuare se arată de reprezentantul asigurătorului că, nu contestă situația dramatică a familiei părții civile P. C. și F. M., dar sumele reprezentând daunele morale acordate de instanța de fond, sunt disproporționate și exagerate, raportat la fapta pentru care inculpatul a fost condamnat. Daunele morale sunt o repunere în situația anterioară producerii evenimentului, iar acordarea lor într-o limită rezonabilă, care să acopere prejudiciul moral și suferința celor care o solicită, trebuie să creeze o situație identică în favoarea lor, cu cea dinaintea producerii evenimentului și să nu creeze o situație o situație privilegiată.

Apărătorul părților civile F. C. și F. M. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale pentru ambele părți civile, daunele materiale fiind acordate de instanța de fond precum și cheltuielile judiciare. S. reprezentând daunele morale pentru cele două părți civile, le apreciază că sunt o justă reparație a prejudiciului moral grav produs prin infracțiunea care face obiectul prezentului dosar.

Cele două părți civile sunt sora și respectiv mama victimei și sunt pe deplin îndreptățite să fie despăgubite pentru grava pierdere suferită. Părțile civile au suferit enorm în urma acestui accident rutier și absolut nici o sumă de bani nu va putea să restabilească situația anterioară producerii tragediei. Această imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare poate fi atenuată prin mijloace bănești, fiind de fapt singura modalitate de a aduce o anumită satisfacție unei persoane care a pierdut o rudă foarte apropiată.

Raportat la cuantumul în creștere al plafonului maximal al despăgubirilor la care pot fi obligați asigurătorii coroborat cu cuantumul în creștere al prețurilor polițelor RCA, se apreciază că daunele morale trebuie majorate, fiind o justă reparație a gravului prejudiciu moral produs celor două părți civile prin accidentul rutier.

Cu privire la recursul asigurătorului solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Apărătorul părții civile P. C. F. solicită respingerea recursului formulat de asigurător ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a acordat cu titlu de despăgubiri un autoturism. Se mai arată că suma de 300.000 lei este una modică, față de prejudiciul moral suferit.

În urma accidentului autoturismul proprietatea părții civile marca Fiat

Punto a fost complet avariat. Suferința părții civile este enormă, incomensurabilă și va dăinui toată viața, întreaga sa existență a fost zdruncinată după decesul soției sale.

Cu privire la recursul părților civile F. solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului formulat de părțile civile F., cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și conduita corectă a acestuia în proces, instanța a apreciat că scopurile pedepsei, reeducarea și prevenția, stabilite de art 52 Cod penal, pot fi atinse și fără executare în regim de detenție. I. astfel modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că se vor atinge și scopurile procesului penal, stabilite de art. 1 Cod procedură penală contribuindu-se astfel la apărarea ordinii de drept, a persoanei, drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

În continuare se arată că, accidentul provocat din culpa inculpatului a avut urmări extrem de grave, executarea pedepsei în regim de detenție nu este soluția pentru atingerea scopurilor acesteia și a procesului penal, apărând ca excesivă prin raportare la condițiile concrete în care s-au produs faptele.

Cu privire la recursul asigurătorului solicită admiterea acestuia sub aspectul netemeiniciei și îl lasă la aprecierea instanței sub aspectul legalității.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului părților civile și respingerea recursului asigurătorului.

C U R T E A

Prin rechizitoriul întocmit în dosar nr.23/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou a fost trimis în judecată inculpatul M. C. S., cercetat pentru comiterea în concurs a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184, alin.1,3 Cod penal și ucidere din culpă, prevăzută de art.178, alin.1, 3 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.

Pentru a face aplicarea acestor prevederi legale, în fapt, parchetul a reținut că inculpatul în data de (...), se afla la volanul autoutilitarei cu număr de înmatriculare (...), deplasându-se între localitățile J. și S.-O., spre B.-M., pasager fiind și martora P. N. În acest timp, inculpatul, pe fondul unui carosabil acoperit cu polei nu a redus viteza, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens intrând în coleziune cu autoturismul cu număr de înmatriculare (...), care circula regulamentar din sens opus. În urma acestei coleziuni conducătorul autoturismului cu număr de înmatriculare (...) a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 26-28 zile de îngrijiri medicale iar pasagera din față dreapta, soția, a decedat.

Leziuni mai puțin grave au suferit și inculpatul și pasagera din autoutilitara condusă de acesta.

Inculpatul s-a prezentat în instanță, astfel că i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, învinuirea și prevederile art.320/1 Cod procedură penală, fiind întrebat expres dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Inculpatul a declarat în mod expres, în ședință publică faptul că recunoaște comiterea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, fiind de acord să fie judecat pe baza probelor administrate de organele de urmărire penală, care i-au fost aduse la cunoștință.

Prin sentința penală nr. 219/(...), pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr. (...), în baza prevederilor art. 320/1 C., a fost condamnat inculpatul M. C.

S., fiul lui F. și L., născut la (...), în loc. Z., S., cetățean român, ocupația conducător auto, fără antecedente penale, domiciliat în mun. Z., str. T. V., nr.3, bl. Flora, sc. A, ap.66, S., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178, alin.1,2 Cod penal.

În baza art. 320/1 C., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184, alin.1, 3 Cod penal.

Conform art.33, 34 lit. b C., din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art.81, 82 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată de 3 închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.

Conform art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit. a, teza II, b Cod penal.

În baza prevederilor art.313 din O.G. nr. 72/2006, a fost admisă cererea părții civile S. J. de U. Z. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. F. SRL să-i plătească suma de 1060,04 lei, despăgubiri, la care se va calcula dobânda legală începând cu data de (...), până la plata integrală.

S-au respins cererile părții civile S. J. de U. Z. privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate persoanei vătămate P. N. și inculpatului.

A fost admisă cererea părții civile S. J. de A. S., și în consecință, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească suma de 979,96 lei, despăgubiri.

În baza art.14 raportat la art.346 C. și 998 și urm. C.civ., a fost admisă în parte cererea părții civile P. C. F. și în consecință, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească suma de 8600 lei despăgubiri materiale și 300.000 lei, daune-morale.

A fost admisă în parte acțiunea părții civile F. M. și în consecință, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească suma de 7908 lei despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale.

A fost admisă în parte acțiunea părții civile F. C. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească suma de

100.000 lei daune-morale.

S-a constatat că asigurator de răspundere civilă în cauză este SC C. A.

SA.

A fost respinsă cererea inculpatului de prelungire a dreptului de circulație.

Conform art.191 C., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.

În baza art.193 C., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părților civile F. C. și M. suma de 2500 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

La data de (...), în jurul orei 1230, inculpatul M. C. S., angajat la SC T. F. SRL Z., conducea autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...) pe raza orașului J., unde distribuia legume și fructe. Inculpatul era însoțit de martora P. N., angajată a aceleiași societăți în calitate de facturistă.

În jurul orei 1230 inculpatul și martora P. N. au pornit cu autoutilitara din orașul J. spre loc. S. O., pe DJ 1. La km 63+190 m, între localitățile J. și S.

O., întrucât pe carosabil s-a format polei, inculpatul M. C. S. nu a adaptat viteza la condițiile de drum și în aceste împrejurări, a pierdut controlul autoturismului, intrând pe sensul opus de mers.

Dinspre loc. S. O. spre orașul J. se deplasa autoturismul marca Fiat

Punto cu nr. de înmatriculare (...), condus de partea vătămată P. C. F., iar locul din dreapta față era ocupat de soția sa, P. I. A.

Inculpatul a pătruns pe sensul opus de mers în momentul când autoturismul condus de partea vătămată se afla la o distanță foarte scurtă, astfel încât partea vătămată nu a avut posibilitatea să evite în nici un mod producerea accidentului.

Autoutilitara condusă de inculpatul a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de partea vătămată, l-a împins 50 de metri în spate înspre loc. S. O., ambele autovehicule oprindu-se în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului de mers J. - S. O.

În urma coliziunii, P. I. A. în vârstă de 31 de ani a decedat pe loc, iar soțul acesteia, partea vătămată P. C. F., a suferit leziuni, fiind transportat împreună cu martora P. N. la S. J. de U. Z., cu ambulanța.

Partea vătămată P. C. F. a fost internată la Secția C. a S. J. Z. în perioada (...) - (...) cu diagnosticul „politraumatism prin accident rutier";.

Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 267/II/b/31 din (...) (f. 43), partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile unui accident rutier. Leziunile au necesitat 26-28 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viața și pot data de (...).

Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 29/III/7 din (...) (f.

44) moartea numitei P. I. A. este violentă. Ea se datorează fracturii de coloană cervicală cu edem bulbar ascendent, în cadrul unui accident rutier. Leziunile s-au putut produce prin decelerație bruscă în cadrul unui accident rutier. Decesul poate data de data de (...).

Alcoolemia celor doi conducători auto a fost 0 g/l în momentul producerii accidentului.

Martora P. N. a declarat că a suferit leziuni minore în urma accidentului, nu a solicitat obținerea unui certificat medico-legal și nu formulează plângere prealabilă împotriva învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Partea vătămată P. C. F. a declarat la data de (...) (f. 40 verso) că formulează plângere prealabilă împotriva învinuitului M. C. S. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. De asemenea a declarat că se constituie parte civilă față de învinuit, atât pentru leziunile suferite în urma accidentului rutier cât și pentru pierderea soției sale, dar nu a precizat suma pe care o solicită ca despăgubiri.

Culpa inculpatului constă în nerespectarea art. 48 din O.U.G. nr.

195/2002 rep., care prevede: „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță";

Inculpatul sau partea vătămat nu au considerat necesară efectuarea unei expertize tehnice auto în cauză.

Faptele inculpatului așa cum rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, motiv pentru care va fi condamnat, după cum urmează :

- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178, alin.1, 2 Cod penal

- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184, alin.1, 3 Cod penal.

Infracțiunile fiind comise în concurs, conform prevederile art. 33 lit. b raportat la art.34 lit. b Cod penal, din pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, 3 ani închisoare.

Individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea criteriilor generale stabilite de art.72 C., instanța a considerat că se impune aplicarea unor pedepsei în cuantum mai mare decât minimul special redus cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art.320/1 Cod procedură penală.

Consecințele accidentului provocat de inculpat au fost extrem de grave, astfel că atitudinea sinceră, corectă și regretul manifestat nu sunt elemente suficiente pentru a se aplica pedepse în cuantumul minimului special redus ca urmare a aplicării prevederilor art.320/1 Cod procedură penală.

Inculpatul nu are antecedente penale și având în vedere cuantumul pedepsei rezultante aplicate, s-au constatat întrunite primele două cerințe ale art.81 Cod penal, pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului și conduita corectă a acestuia în proces, instanța a apreciat că scopurile pedepsei, reeducarea și prevenția, stabilite de art.52 Cod penal, pot fi atinse și fără executare în regim de detenție.

I. astfel modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că se vor atinge și scopurile procesului penal, stabilite de art.1 Cod procedură penală, contribuindu-se astfel la apărarea ordinii de drept, a persoanei, drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

In sprijinul acestor afirmații trebuie subliniat că inculpatul a încălcat legislația rutieră, fapt care a dus la producerea accidentului soldat cu pierderea vieții unei persoane, dar nu trebuie ignorat faptul că la acest accident au concurat și factori externi, respectiv starea carosabilului. Incontestabil, prevederile legale îl obligau pe inculpat să adapteze viteza la starea carosabilului astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Cu toate acestea, prevederile legale care impun această obligație de diligență conducătorilor auto, în condițiile unui carosabil cu polei este destul de greu de respectat, mai ales dacă poleiul se sesizează doar în momentul în care mașina începe derapajul.

Așadar, pentru considerentele care preced și vizează gradul de vinovăție al inculpatului și având în vedere și prevederile art.82 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, urmând ca inculpatul să fie atenționat asupra prevederilor art.83 Cod penal care reglementează situațiile de revocare a suspendării.

Cu toate că accidentul provocat din culpa inculpatului a avut urmări extrem de grave, executarea pedepsei în regim de detenție nu este soluția pentru atingerea scopurilor acesteia și a procesului penal, apărând ca excesivă prin raportare la condițiile concrete în care s-au produs faptele.

Executarea pedepsei principale fiind suspendată conform art. 71, alin.5

Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza II, b Cod penal.

În ceea ce privește latură civilă a cauzei, s-a reținut că s-au constituit părți civile, S. J. de U. Z., S. J. de A. S., părțile vătămate P. C., F. M. și C., soțul, mama și sora victimei decedate în accident, P. I., solicitând ca inculpatul să fie obligat la despăgubiri.

În legătură cu latura civilă, s-a impus precizarea că accidentul de circulație s-a produs în timp ce inculpatul se află în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, acesta fiind angajat ca și conducător auto la SC T. F. SRL Z.

În aceste condiții în cauză a fost citată această societate comercială în calitate de parte responsabilă civilmente, temeiul răspunderii acesteia fiind prevederile art.1000 alin.3 cod civil raportat la art.24 alin.3 C., care reglementează răspunderea civilă delictuală solidară a comitenților pentru faptele prepușilor.

În ceea ce privește cererile părților civile care au asigurat asistența medicală, transport și prim ajutor medical, făcând aplicarea prevederilor art.

313 din O.G. nr. 72/2006, conform cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudicial cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, se vor admite în parte.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească S. J. de U. Z. suma de 1060 lei, la care se adaugă dobânda legală, calculată din data de (...), prima zi următoare externării părții civile P. C.

Cererea aceleiași părți civile privind obligarea inculpatului la plata costurilor îngrijirilor medicale acordate inculpatului și persoanei vătămate P. N., pasager în autoutilitara condusă de acesta se va respinge.

Astfel, art.313 din O.G. nr. 72/2006 prevede obligativitatea suportării costurilor îngrijirilor medicale în cazul vătămărilor provocate altei persoane, astfel că vătămările suferite de inculpat în urma accidentului produs din culpa sa nu cad sub incidența acestor prevederi legale. În ceea ce o privește pe persoana vătămată P. N., s-a constatat că aceasta nu a formulat plângere penală față de inculpat, în cazul său nefiind pus în mișcare procesul penal. Costurile îngrijirilor medicale acordate acestei persoane vor putea fi recuperate de către prestatorul de servicii medicale pe calea unei acțiuni civile separate.

S-a admis și cererea părții civile S. J. de A. S., fiind obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să-i plătească suma de 979,96 lei, reprezentând contravaloare km parcurși și a serviciilor medicale de prim ajutor acordate victimelor accidentului.

În ceea ce privește cererile celorlalte părți civile, au fost admise în parte, după cum urmează:

P. C. a solicitat daune materiale în sumă de 8500 lei, reprezentând cheltuieli de natură medicală, concomitente și ulterioare externării din spital și echivalentul în lei a 2000 euro, reprezentând valoarea autoturismului său, complet avariat în accident.

Aceeași parte civilă a solicitat și daune morale, atât pentru suferințele fizice și psihice produse prin vătămările propriei persoane dar și pentru pierderea soției, în cuantum total de 2 milioane euro.

S-a constituit parte civilă sora victimei, F. M., solicitând daune materiale în valoare de 7908 lei, reprezentând costurile înmormântării surorii sale și daune morale în cuantum de 350.000 lei. Mama victimei, F. C. s-a constituit parte civilă cu suma de 350.000 lei, daune-morale.

S-au constatat întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu nereparat, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între ele și vinovăția inculpatului, în cazul fiecăreia dintre aceste părți civile, dar cererile au fost admise în parte pentru motivele care urmează:

Astfel în cazul părții civile P. C., în ceea ce privește daunele materiale constând în cheltuieli de natură medicală nu există nicio probă la dosar și nici nu s-a solicitat administrarea vreuneia, ca atare nu pot fi acordate.

În schimb daunele materiale reprezentând prețul mașinii complet avariate sunt dovedite, prețul (f.187) acesteia fiind cel indicat în cerere. Prin decizia nr.1/(...), pronunțată de I. în interesul legii s-a stabilit că instanța investită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt ucidere sau vătămare corporală din culpă, săvârșite de un conducător auto, este investită și cu judecarea acțiunii civile atât cu privire la pretențiile în legătură cu decesul victimei sau vătămările corporale cât și cu pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte.

Pentru aceste motive, în baza prevederilor art.14 raportat la art.346 C. și

998 și urm. C.civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile P. C., suma de 8600 lei despăgubiri materiale.

Aceeași parte civilă a solicitat și daune morale în cuantum de 2 milioane euro, sumă care să compenseze suferințele fizice și psihice cauzate prin producerea accidentului, dar și suferința cauzata de pierderea soției în aceleași împrejurări. Suma solicitată de partea civilă ca daune-morale este excesiv de mare și nejustificată. Incontestabil acesta a suferit fizic și psihic prin vătămările produse de accident și a suferit o pierdere imensă prin decesul soției sale.

Ca o consecință a urmărilor accidentului, partea civilă a suferit prejudicii fizice și psihice directe, dar și indirecte, prin pierderea soției. R. acestor prejudicii este recunoscută de practică judiciară, însă cuantumul lor este o chestiune care rămâne în continuare la aprecierea instanțelor. Pe plan emoțional-afectiv pierderea soției, teoretic, pornind de la legăturile de puternică afecțiune care sunt la temelia căsătoriei, este o traumă greu de evaluat, și implicit de stabilit suma compensatorie.

Cu toate aceste dificultăți de apreciere, instanța a considerat că suma solicitată de către partea civilă este exagerat de mare. D. morale în acest caz au un scop compensatoriu, iar în aprecierea instanței suma de 300.000 lei este de natură să îndeplinească acest rol compensatoriu al suferinței profunde încercată de partea civilă.

Mama victimei decedate și sora acesteia de asemenea s-au constituit părți civile, solicitând despăgubiri-morale, în plus, sora, și despăgubiri materiale. D. materiale solicitate de sora victimei constau în cheltuielile ocazionate de funeralii și sunt probate prin înscrisuri, motiv pentru care inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente a fost obligat la plata sumei de 7908 lei.

În ceea ce privește despăgubirile morale solicitate de aceste părți civile, rude foarte apropiate ale victimei sunt întemeiate, suferința cauzată de pierderea fiicei, respectiv surorii fiind de necontestat. Î., la fel ca și în cazul soțului, suma considerată de părțile civile ca fiind suficientă ca și compensație morală este mult prea mare, în aprecierea instanței. Pentru acest motiv, au fost acordate despăgubiri morale celor două părți civile, dar în cuantum de 100.000 lei mama și 50.000 lei sora.

Contractul de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă este încheiat cu societatea de asigurări SC C. A. SA, această societate având în cauză calitatea de asigurator.

Inculpatul a solicitat prelungirea dreptului de circulație, cerere care a fost respinsă de instanță. Conform art.111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, rep, instanța, la cererea titularului permisului de conducere, poate dispune prelungirea dreptului de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, în faza de judecată, până la rămânerea definitive a hotărârii judecătorești. În prezenta cauză inculpatul a beneficiat de prelungiri, însă în continuare instanța a apreciat că nu se mai justifică.

Inculpatul fiind condamnat, în baza art.191 C., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în solidar cu partea responsabilă civilmente alături de care a fost obligat și la plata despăgubirilor, conform dispozitivului.

Făcându-se aplicarea prevederilor art.193 C., inculpatul și partea responsabilă civilmente au fost obligați în solidar și la plata cheltuielilor judiciare avansate de către părțile civile F. C. și M., în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariul avocatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs părțile civile F. M. și F. C. și asigurătorul SC C. A. SA.

Prin recursul declarat, părțile civile au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună majorarea cuantumului daunelor morale pentru ambele părți civile, daunele materiale fiind acordate de instanța de fond precum și cheltuielile judiciare. S. reprezentând daunele morale pentru cele două părți civile, le apreciază că sunt o justă reparație a prejudiciului moral grav produs prin infracțiunea care face obiectul prezentului dosar.

Cele două părți civile sunt sora și respectiv, mama victimei și sunt pe deplin îndreptățite să fie despăgubite pentru grava pierdere suferită. Părțile civile au suferit enorm în urma acestui accident rutier și absolut nici o sumă de bani nu va putea să restabilească situația anterioară producerii tragediei. Această imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare poate fi atenuată prin mijloace bănești, fiind de fapt singura modalitate de a aduce o anumită satisfacție unei persoane care a pierdut o rudă foarte apropiată.

Raportat la cuantumul în creștere al plafonului maximal al despăgubirilor la care pot fi obligați asigurătorii coroborat cu cuantumul în creștere al prețurilor polițelor RCA, se apreciază că daunele morale trebuie majorate, fiind o justă reparație a gravului prejudiciu moral produs celor două părți civile prin accidentul rutier.

Reprezentantul asigurătorului a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în ceea ce privește latura civilă, diminuarea substanțial a daunelor morale acordate părților civile. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a încercat o cenzurare a daunelor morale solicitate de părțile civile, dar cu toate acestea, suma la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente este exagerată.

În continuare se arată de reprezentantul asigurătorului că, nu contestă situația dramatică a familiei părții civile P. C. și F. M., dar sumele reprezentând daunele morale acordate de instanța de fond, sunt disproporționate și exagerate, raportat la fapta pentru care inculpatul a fost condamnat. Daunele morale sunt o repunere în situația anterioară producerii evenimentului, iar acordarea lor într-o limită rezonabilă, care să acopere prejudiciul moral și suferința celor care o solicită, trebuie să creeze o situație identică în favoarea lor, cu cea dinaintea producerii evenimentului și să nu creeze o situație privilegiată.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în data de (...), conducând le DJ 108 A autoutilitara cu nr. de înmatriculare (...), între localitățile J. și S. O., inculpatul M. S. C. a pierdut controlul autovehiculului a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul Fiat Punto cu nr. de înmatriculare (...). În urma coliziunii, P. I. A. a decedat, iar partea vătămată P. C. F. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 26-28 zile de îngrijiri medicale.

Reținând vinovăția inculpatului, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. 1, 2 C., respectiv art. 184 alin. 1-3 C., instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța de fond a admis cererile de constituire de parte civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de

8.600 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale în favoarea părții civile P.

C. F., 7.908 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale în favoarea părții civile F. M., și 100.000 lei daune morale în favoarea părții civile F. C.

În ceea ce privește criticile formulate de asiguratorul S. C. A. S., critici ce vizează daunele morale acordate de instanța de fond, instanța reține că acestea sunt nefondate. Pentru aceleași considerente, criticile formulate de părțile civile F. M. și F. C., mama și sora victimei, critici ce vizează de asemenea daunele morale acordate de instanța de fond, sunt nefondate.

S-a reținut, astfel, că în urma producerii accidentului rutier, partea civilă

P. C. F. a suferit prejudicii fizice și psihice atât prin nume propriu, cât și prin pierderea soției. S-a apreciat, astfel, că se impune repararea acestor prejudicii atât în considerarea suferințelor cauzate acestor părți civile, cât și în considerarea faptului că prin pierderea soției, având în vedere legăturile de afecțiune care stau la baza întemeierii căsătoriei, părții civile i-a fost cauzată o traumă greu de evaluat și în consecință, greu de compensat.

S-a reținut, de asemenea, că atât mama victimei decedate, cât și sora acesteia, s-au constituit părți civile în cauză, având în vedere gradul de rudenie existent între acestea și victimă, acestor părți civile fiindu-le cauzate io suferință greu de reparat prin pierderea fiicei, respectiv surorii.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că raportat la suferințele cauzate părții civile P. C. F., suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale ar fi de natură să asigure o justă și echitabilă despăgubire a acestuia. De asemenea, s-a apreciat în mod corect că acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 lei pentru mama, respectiv 50.000 lei pentru sora victimei, vor fi de natură să compenseze suferința încercată de aceste părți civile.

Ca atare, instanța apreciază că, atât recursul asiguratorului, prin care se solicită, în esență, reducerea daunelor morale acordate, cât și recursul părților civile F. M. și F. C., care solicită majorarea danelor morale, sunt nefondate și urmează a fi respinse.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C., se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de S. C. A. S. S. si părțile civile F. M. si F. C. împotriva sentinței penale nr. 219 din 30 decembrie 2011 a

Judecătoriei J..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, avocat P. A. D.

Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B. V. G.

D. P.

M. N.

Red.MB/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: G.M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 588/2012, Curtea de Apel Cluj