Încheierea penală nr. 1043/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIERE PENALĂ NR.1043/R/2012
Ședința publică din 11 iulie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : V. G.
: A. D. L. GREFIER : M. B.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.
O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - L. C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații M. F. A., S. C., M. D. F., D. M. E., O. V. și H. F. împotriva încheierii penale nr.43/CC din 3 iulie 2012 a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect propunere arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă: inculpatul M. D. F., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av. Prodan G., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.Tebieș C. din cadrul Baroului B. N., cu delegație la dosar, inculpatul O. V., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av.C. Manuela din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales, av.Cupșa Aris din cadrul Baroului B. N., cu delegație la dosar, inculpatul H. F., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av.Paven E., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.Alexa M. Constantin din cadrul Baroului B. N., cu delegație la dosar, inculpatul M. F. A., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av.Răcășan C., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.Alexa M. din cadrul Baroului B. N., cu delegație la dosar, inculpatul S. C. în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu, av.Pușcă A. E., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și apărător ales av.M. Stelian din cadrul Baroului B. N., cu delegație la dosar și inculpatul D. M. E., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Ploscar L. și apărător ales av.Dan Jitaru, ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind de către instanță, inculpații M. F. A., S. C., M. D. F., D. M. E., O. V. și H. F. arată că își mențin recursurile declarate în cauză.
La întrebarea instanței, inculpatul M. F. A., arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs; inculpatul S. C. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs; inculpatul D. M. E. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, menținându-și declarația dată în fața procurorului; inculpatul O. V. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs; inculpatul H. F. arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, menținându-și declarația dată în fața procurorului; inculpatul M. D. F. arată că dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Instanța procedează la audierea inculpatului M. D. F., depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 30-31 dosar.
Apărătorul ales al inculpatului M. D. F. depune la dosar adeverință de la locul de muncă al inculpatului, adeverință medicală privind afecțiunea de care suferă în prezent și certificatul de naștere al fiicei sale.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului M. F. A. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud și în consecință, a se lua o măsură mai puțin restrictivă și anume aceea a obligației de a nu părăsi țara sau localitatea.
În susținerea recursului, solicită a se avea în vedere anumite aspecte cu privire la măsura arestării preventive, în sensul că aceasta trebuie luată numai în prezența unor motive temeinice că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală, aspect care din cuprinsul referatului de propunere a arestării preventive nu se desprinde întru totul. Se reține că inculpatul ar fi efectuat vânzări de droguri către colaboratorul sub acoperire, aceste probe fiind caracterizate de o anumită facilitate, în sensul în care se cunoaște proveniența acestor colaboratori sub acoperire, de cele mai multe ori consumatori de droguri.
Această practică este destul de des întâlnită cu privire la colaboratori, aceștia obișnuind a se deplasa la persoanele vizate, cărora le pune la dispoziție o anumită substanță interzisă de legea penală. În opinia sa, această metodă este nelegală și a fost sancționată în mod repetat de C. P. C. spune că ori de câte ori se discută măsura arestării preventive, statele semnatare sunt obligate să verifice în ce măsură lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta în mod concret un pericol social real. Ori, având în vedere cele menționate chiar în referat, pericolul real ar presupune cantități mai mari de droguri, în speță acestea fiind vândute doar colaboratorului sub acoperire și în cantități de până la 1 gram.
Consideră că ar trebui reevaluat gradul de pericol social concret pe care îl prezintă inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate.
A. că nu există nici un fel de date, din care să rezulte că inculpatul ar încerca zădărnicirea aflării adevărului și nici riscul de a se sustrage urmăririi penale, motiv pentru care solicită a se avea în vedere și faptul că în cauză trebuie să primeze prezumția de nevinovăție.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul obligându-se să respecte toate obligațiile impuse de instanță.
Solicită de asemenea, a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul este tânăr și la prima confruntare cu legea penală, sens în care apreciază că acesta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, luarea măsurii arestării fiind mult prea severă și excesivă, având în vedere cantitățile mici de droguri și celelalte aspecte arătate.
Așa fiind, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în principal, judecarea inculpatului în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul ales al inculpatului H. F. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și în consecință a se lua o altă măsură mai puțin restrictivă și anume aceea a obligației de a nu părăsi țara sau localitatea.
În motivarea recursului solicită a se reevalua situația acestuia, arătând că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri în sens propriu, deoarece el este acuzat de participarea la două petreceri în luna iulie a anului
2012, unde a avut o oferire de droguri unui investigator sub acoperire, neobținând nici un folos.
Infracțiunea de trafic de droguri de care este acuzat inculpatul se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani. Raportat la faptul că aceste droguri, care acum 2 ani de zile erau legale și comercializarea lor nu era considerată nici măcar o contravenție, consideră că ar trebui reevaluat gradul de pericol social al acestor persoane.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și nu există nici un indiciu că lăsarea sa în libertate ar împiedica bunul mers al anchetei. În momentul în care a aflat că la domiciliul său se face o percheziție, inculpatul s-a prezentat la organele de cercetare, a recunoscut din primul moment fapta, neconsiderând că săvârșește o infracțiune atât de gravă.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului și nu se opune vreunei prezențe la tribunal sau în fața organelor de anchetă.
Raportat la situația concretă a dosarului, după părerea sa, există riscul de a se face o eroare judiciară, întrucât dacă se insistă în menținerea arestului preventiv, inculpatul ar putea să ia contact cu mediul penitenciar care ar fi în defavoarea sa.
A. că punerea în libertate a inculpatului nu ar afecta nici ordinea publică și nici bunul mers al anchetei.
Apărătorul ales al inculpatului S. C. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în consecință, a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În ce privește motivele de nelegalitate, apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud are la bază o motivare care în opinia sa excede cadrului procesual. Din acest punct de vedere, solicită a se reține că propunerea măsurii arestării preventive a fost formulată în baza disp.art.148 lit.f C., motivat de faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Motivarea instanței potrivit căreia se impune luarea măsurii arestării preventive, întrucât există riscul comiterii unor noi infracțiuni și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, fiind necesară cercetarea în stare de arest, motivare care se circumscrie dispozițiilor legale prev.de art.148 lit.b și c C.pr.epn.
- se situează înafara cadrului procesual, având în vedere faptul că nu aceasta a fost motivarea parchetului la întocmirea referatului privind arestarea inculpatului.
A. de asemenea că măsura arestului preventiv a fost luată cu încălcarea flagrantă a principiului privind respectarea prezumției de nevinovăție.
Dintr-o lecturare sumară a încheierii atacate se observă statuarea instanței că, arestarea preventivă a inculpaților se raportează și la faptul că aceștia, fie nu au dat declarații în fața instanței sau în fața organelor de urmărire penală, fie, mai grav, din punctul său de vedere, nu au recunoscut comiterea acestor infracțiuni. Ori, procedând într-o asemenea modalitate, instanța s-a antepronunțat, considerând că inculpații se fac vinovați deja de comiterea acestor infracțiuni, simpla chestiune ce urmează a fi lămurită în prezența speță fiind legată de recunoașterea faptelor. Ori, până la recunoaștere, se impune cercetarea în stare de arest, cu motivarea că inculpații nu au dat declarație și nu au recunoscut fapta.
Din acest punct de vedere, apreciază că s-a încălcat grav prezumția de nevinovăție și principiul dreptului la apărare.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii, apreciază că hotărârea este netemeinică raportat la limita indiciilor și probelor care să impună concluzia că cercetarea inculpatului se impune a fi efectuată în stare de arest preventiv.
În ce-l privește pe inculpatul S. C., solicită a se proceda la o analiză individuală a motivelor care au justificat în opinia instanței de fond arestarea preventivă a acestuia.
S-a susținut că ar fi fost vorba de un grup infracțional, fără ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni sau constituirea unui grup infracțional. Ori din acest punct de vedere, îi este greu de înțeles ce legătură infracțională există intre inculpatul S. și inculpatul M. sau inculpatul D. A. că se încearcă inducerea existenței unui grup infracțional organizat deși nu avem această încadrare juridică, cu tendința de a amplifica impactul social pe care comiterea unor astfel de infracțiuni, le-ar avea.
În ce îl privește pe inculpatul S. C., apreciază că la dosar nu există probe sau indicii care să ateste comiterea infracțiunii de către acest inculpat. Ca modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, se reține efectuarea unor vânzări neautorizate unor colaboratori sub acoperire. Este vorba de opt vânzări unui colaborator. Din punctul său de vedere, simpla existență a acestui mijloc de probă care nu este coroborat cu alte probe din dosarul cauzei, nu poate duce la concluzia că cercetarea inculpatului se impune în stare de arest preventiv.
Mai mult, lipsește orice mijloc de probă care să ateste că substanțele presupus oferite colaboratorilor sub acoperire provin de la acest inculpat. Cu alte cuvinte, suntem puși în fața unui fapt împlinit, avem analiza unor substanțe prelucrate în laborator și se susține că aceste substanțe conțin droguri de mare risc în anumite cantități, însă nu avem mijlocul de probă care să ateste că aceste substanțe provin efectiv de la inculpat.
C. s-a pronunțat constant în a reține faptul că simpla activitate a unui colaborator sub acoperire și simplele vânzări autorizate nu sunt probe de natură să impună arestarea preventivă a inculpatului.
De altfel, în mod cu totul ciudat, în ce-l privește pe inculpat, activitatea infracțională a acestuia se rezumă doar la acte de vânzare către un colaborator sub acoperire într-un interval cronologic de aproximativ 10 zile.
Raportat și la prezumția de nevinovăție, apreciază că toate aceste aspecte sunt de natură să ridice mari semne de întrebare în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de către acesta.
În ceea ce privește celelalte mijloace de probă, apreciază că nu-l vizează în mod direct pe inculpatul S. C., cu o mențiunea că la dosar există un număr impresionant de file care conțin convorbirile telefonice. Aceste procese verbale, de redare a convorbirilor telefonice sunt lovite de nulitate și trebuie înlăturate cel puțin în această fază, având în vedere că, așa cum se poate lesne observa, acestea cuprind o serie de imixtiuni și completări, adnotări, făcute probabil în faza de urmărire penală, fără a cuprinde o mențiune sau vreun element de certificare, din partea celui care le-a efetuat. Ori, în lipsa acestor elemente esențiale care să certifice proveniența completărilor, transcrierea acestor procese verbale este lovită de nulitate.
Se reține că o anumită convorbire este purtată între un inculpat și o altă persoană necunoscută, dar căreia i se atribuie o identitate de către organele de urmărire penală, fără a se arăta în ce modalitate s-a stabilit acea identitate. Se face vorbire de o discuție având ca obiect trafic de droguri și în realitate, se vorbește de haine sau CD-uri, ori neexplicarea acestor modalități în care organul de urmărire penală a ajuns la concluzia că în realitate este vorba de droguri sau de substanțe interzise - este în opinia sa nelegală, atrăgând sancțiunea nulității acestui act și acestor mijloace de probă.
În ceea ce privește gradul de pericol social pe care-l prezintă inculpatul S.
C., apreciază că față de acesta se poate lua o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă de libertate, respectiv obligația de a nu părăsi țara sau localitatea, în condițiile în care toate actele de trafic sunt efectuate exclusiv către colaboratori sub acoperire.
Se întreabă de ce într-un dosar instrumentat în 2 ani de zile nu s-a reușit obținerea sau reținerea unui act de trafic pentru o altă persoană decât cea care are calitatea de colaborator.
În practica Curții de A. C., există soluții prin care s-a luat de către instanță măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea într-un mod cu totul curios, respectiv dosarul nr.(...) al Judecătoriei N., unde s-a respins propunerea de arestare preventivă a celor trei inculpați, printre care și B. D. despre care s-a făcut vorbire în depoziția inculpatului de azi, și s-a luat față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara. Invocă această speță întrucât în acest dosar DIICOT nu a formulat recurs împotriva acelei soluții.
Apărătorul inculpatului M. D. F. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului arată că, într-adevăr există indicii în ceea ce-l privește pe inculpat, ba mai mult, în fața instanței de recurs acesta a dat o declarație completă vis-a-vis de faptele sale. A. că măsura luată față de acesta este o măsură excesivă. S-a creat o practică în ultima perioadă de a proceda la arestarea preventivă a acestor inculpați, sub remarca că aceștia ar face parte dintr-un grup infracțional organizat. Inculpatul nu are absolut nici o legătură cu așa zisul grup infracțional.
Raportat la această situație, în sarcina inculpatului se rețin mai multe acte pe vânzări de droguri. În mod greșit se reține acest lucru, mai degrabă, în fapt fiind vorba de procurarea acestor substanțe. Solicită a se observa că doar într-o singură împrejurare este vorba de o substanță pe care legea o interpretează ca fiind drog de mare risc. Celelalte acte se referă la procurarea unor substanțe ca fiind drog de risc. F. referire la același dosar, menționat de antevorbitorul său, întrucât în acel dosar, inculpatul care vindea aceste substanțe este pus în libertate, pe când inculpatul M. este cercetat în stare de arest preventiv.
Revenind la cele susținute anterior, arată că inculpatul este angajat în muncă, are un copil minor, iar cercetarea sa în stare de libertate nu ar avea un impact negativ asupra comunității din care provine. Singurele tranzacții s-au făcut către colaboratori sub acoperire. Mai mult, inculpatul dorește aflarea adevărului în prezența cauză.
In consecință, solicită admiterea recursului și înlocuirea măsurii arestării.
Apărătorul inculpatului D. M. E. arată, în primul rând că se raliază concluziilor antevorbitorilor săi, cu anumite precizări.
Arată că s-a discutat despre îndeplinirea sau neîndeplinirea prev.art.143
C.pr.pen, iar în ce îl privește pe inculpatul D. M. E., trebuie pornit de la premisa că prevederile art.143 C. sunt îndeplinite, recunoscând în integralitate faptele.
Tot ce se mai poate discuta este dacă sunt îndeplinite sau nu și prevederile art.148 lit.f C.
La un moment dat, se începe un demers judiciar împotriva unor persoane care se presupune că ar fi traficanți de droguri. Ca urmare, se efectuează o serie de acte, unele discutabile, pornindu-se de la o persoană consumator în acest dosar. Evident, în continuare cei care au fost bănuiți de trafic de droguri au ajuns în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Inculpatul D. face parte din categoria consumatorilor. El nu este acuzat de infracțiunea de trafic de droguri, ci este acuzat de faptul că a pus la dispoziție locuința sa în vederea consumului de droguri, organizând două petreceri, fără a se reține aspectul că inculpatul nu avea controlul persoanelor care vor veni petrecere.
În speță, există șase inculpați acuzați de trafic de droguri de risc, mare risc și consum de droguri.
Susține că la un moment dat, va trebui făcută diferențierea între inculpați. Nu se pune problema de influențare a martorilor, inculpatul recunoscând că este consumator. El a fost adus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, exclusiv pentru că în locuința sa au fost persoane care au consumat droguri, astfel că ne aflăm într-o situația atipică. În general, nu se ia măsura arestării preventive pentru faptele prev. de art.5 din L. nr.143/2000.
Așa fiind, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii de arestare a inculpatului.
Apărătorul inculpatului O. V. solicită a se avea în vedere că inculpatul, prin apărători și-a formulat apărarea cu o chestiune în plus față de cele invocate de ceilalți și anume la fila 6 din hotărâre este vorba de invocarea unor aspecte procedurale, care au dus la invocarea de către inculpat, prin apărător, a nulităților actelor de urmărire penală.
Cu privire la acest aspect, instanța a omis să se pronunțe. În principal, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în baza art.385/15 pct.2 lit.c rap.al art.385/9 pct.10 C., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale soluționării cauzei.
Chiar dacă practica judiciară este în sensul respingerii ca prematură a unei astfel de cereri, asupra excepțiilor care privesc actele de urmărire penală în faza de analiză a măsurilor preventive, instanța trebuia să se pronunțe pentru ca instanța de recurs, la momentul controlului judiciar să se poată pronunța dacă instanța de fond a analizat corect și temeinic chestiunile invocate.
În aceste condiții, ale nepronunțării judecătorului de la fond, instanța de recurs nu are ce analiza. Ca urmare, apreciază că suntem în prezența incidenței textelor de lege invocate și ca atare, solicită a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Un al doilea motiv privește opinia cu privire la celelalte aspecte din hotărâre. A. că motivarea dată de prima instanță nu are incidență în ce-l privește pe inculpatul O. Ca atare, solicită ca în urma analizei acestei hotărâri, să se dispună respingerea propunerii de arestare.
Se reține în motivare că există riscul comiterii de noi infracțiuni. A. că acesta nu este un temei care să justifice luarea măsurii arestării preventive, existând și alte măsuri care pot fi luate împotriva inculpatului, atât timp cât, nu au fost menționate de procuror ca temei de arestare în propunerea înaintată instanței.
Susține de asemenea, că inculpatul va da o declarație în fața organelor de urmărire penală întrucât recunoaște consumul de droguri.
De asemenea, arată că în mod greșit se reține în hotărârea atacată că inculpatul O. V. ar fi obținut venituri din traficul de droguri. În actul de sesizare, se reține că inculpatul ar fi oferit droguri colaboratorului sub acoperire, însă acesta a fost provocat, neexistând alte probe care să îl încrimineze pe inculpat, în afara tranzacțiilor cu colaboratorul sub acoperire.
În consecință, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și respingerea propunerii de arestare a inculpatului.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate și în consecință, menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale nr.43 din 3 iulie
2012 a T.ui B. N..
În susținerea poziției procesuale, arată că instanța de fond în mod legal și temeinic a admis propunerea DIICOT - B. T. B. N. și în consecință, a dispus luarea măsurii arestării preventive față de cei șase inculpați, pe o perioadă de 29 zile, apreciind că sunt întrunite cumulativ condițiile legale în acest sens, respectiv cele prev. de art.143 C., constatând în mod temeinic că actele de urmărire penală efectuate până la momentul solicitării furnizează indicii temeinice sub aspectul săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina fiecăruia dintre ei.
Este incident și temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C., întrucât infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar cercetarea inculpaților în stare de libertate ar prejudicia ordinea publică pentru argumentele de fapt și de drept arătate pe larg în hotărârea atacată. A constatat totodată că propunerea răspunde și disp.art.136 C., respectiv luarea măsurii arestării preventive fiind necesară în scopul asigurării desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Pe de altă parte, a ascultat cu atenție toate criticile aduse hotărârii și a constatat că în raport cu conținutul lor concret și privite prin prisma actelor de urmărire penală efectuate în cauză, aceste critici apar nefondate.
În raport cu inculpatul D. M. E., care are o altă încadrare juridică a faptei, la ceilalți reținându-se trafic de droguri de risc și mare risc, în cazul acestui inculpat reținându-se săvârșirea infracțiunii prev. de art.5 din L. nr.143/2000 - punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri - arată că, într-adevăr, pentru această infracțiune nu se obișnuiește prezentarea în vederea luării măsurii arestului preventiv. Ceea ce s-a omis a se arăta în această cauză, nu a văzut fișa de cazier actualizată a acestui inculpat, dar cunoaște că inculpatul are o condamnare pronunțată de Tribunalul Cluj pentru trafic de droguri și consum de droguri și are de asemenea antecedente și pentru săvârșirea altui gen de infracțiuni.
Nu cunoaște exact care este situația acestui condamnat la acest moment, dar știe că s-a dat o soluție de condamnare pe fond și o soluție de respingere a apelului inculpatului, tot în cauze privind traficul de droguri.
Prin urmare, iată că nu avem de-a face cu un inculpat care se află la prima confruntare cu legea penală.
De aceea, având în vedere susținerile sale și considerentele hotărârii atacate pe care le consideră legale și temeinice, solicită respingerea recursurilor și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul ales al inculpatului D. M. E., în replică, arată că nu există o condamnare definitivă pentru infracțiunea de trafic de droguri.
Inculpatul M. F. A., având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul S. C., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, arătând că are în întreținere șase copii minori.
Inculpatul M. D. F., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive. Susține că are loc de muncă și este singurul întreținător de familie.
Inculpatul D. M. E., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și solicită judecarea în stare de libertate.
Inculpatul O. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
Inculpatul H. F., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.
Susține că doar a oferit și nu a vândut droguri. Solicită a se avea în vedere vă nu are antecedente penale.
C U R T E A
Pr in înche iere a pen al ă nr. 43/CC/03 iul ie 2012 pronunț ată în dos ar nr. (...) a
T.ui B.-N.,
În temeiul disp. art. 149/1 Cod procedură penală, a fost admisă propunerea formulată de D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B. N., în dosarul penal nr. 50 D/P/2011 de luare a măsurii arestării preventive privind pe inculpații :
M. F. A., zis „Mateus"; fiul lui L. și L., născut la data de (...) în N., cu același domiciliu pe str.M. C., nr. 4AB, sc.B, ap.19, județul B.-N., CNP 1., studii 9 clase, necăsătorit, fără copii, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din L.143/2000 (modificată prin O. nr.6/2010), cu aplic. art.41 al.2 C.p., trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.143/2000
(modificată prin O. nr.6/2010) cu aplic. art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din L.143/2000 (modificată prin O. nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 C.p., toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.;
S. C., zis "Mitrea"; fiul lui M. M. și B. E., născut la data de (...) în mun. Iași, jud Iași, domiciliat în N. str.T. Vladimirescu bl.2 sc.A, ap.14, CNP 1., studii
8 clase, divorțat, are 6 copii minori (din care doi cu actuala concubină și patru cu o altă femeie), fără ocupație (uneori lucrează ca zilier la discoteca New T.), stagiul militar nesatisfăcut, cercetat pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010, cu aplic.art.41 al.2 C.p.;
M. D. F., fiul lui T. și F., născut la data de (...) în N., cu același domiciliu pe str. C., nr.10 județul B.-N., f.f.l. N., Piața Unirii, nr.10, jud.B-N, CNP 1., studii 13 clase, căsătorit, 1 copil minor, taximetrist la SC D. SRL N., stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunilor continuate prev.de art.2 al.1 și art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010), ambele cu aplic.art.41 al.2 C.p. și art.33 lit.a C.p. ;
D. M. E., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în N., cu același domiciliu pe str.I. M., bl.6, sc.A, ap.3, județul B.-N., CNP 1., cu antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri prev.de art.5 din L.143/2000
(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p., și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din
L.143/2000(modificată), cu aplic.art.41 al.2 C.p.;
O. V. zis „Iedu"; fiul lui I. și D., născut la data de (...) în N., domiciliat în comuna P., sat P., nr.51 județul B.-N., CNP 1., studii 8 clase, agricultor în gospodărie, necăsătorit, fără copii, recidivist, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din
L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din
L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 C.p. ambele cu aplic.art.37 lit.b C.p. și art.33 lit.a C.p.;
- H. F. zis „Sică";, fiul lui M. și I., nascut la data de (...) in B., domiciliat în mun. B., cart. Unirea, nr. 254, jud. B.-N., CNP 1., posesor al C.I. seria XB nr.3., studii 8 clase, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate prev.de art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și art.4 al.2 din L.143/2000(modificată prin
OUG nr.6/2010) cu aplic art.41 al.2 C.p., ambele cu aplic art.33 lit.a C.p., ca fiind întemeiată și în consecință :
În temeiul disp. art. 148 al.1 lit. f Cod procedură penală rap. la art. 143
Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată a 29 de zile începând cu data de 3 iulie 2012 în ce-i privește pe inculpații M. F. A., S. C. și M. D. F. și cu 4 iulie 2012 în ce-i privește pe inculpații D. M. E., O. V. și H. F. și până la data de 31 iulie 2012 în ce-i privește pe inculpații M. F. A., S. C. și M. D. F. și până la data de 1 august 2012 în ce-i privește pe inculpații D. M. E., O. V. și H. F.
Pen tru a ho tăr â as tf el, pr ima ins tanț ă a re ț inu t ur măto arele:
Prin referatul din 3 iulie 2012 al DIICOT - B. T. B.-N., întocmit în dosarul nr. 50/D/P/2011 s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpaților: M. F. A., cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din L.143/2000 (modificată prin O. nr.6/2010), cu aplic. art.41 al.2 C.p., trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.143/2000
(modificată prin O. nr.6/2010) cu aplic. art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din L.143/2000 (modificată prin O. nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 C.p., toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.; S. C., zis "Mitrea"; cercetat pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010, cu aplic.art.41 al.2 C.p.; M. D. F., cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate prev.de art.2 al.1 și art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010), ambele cu aplic.art.41 al.2 C.p. și art.33 lit.a C.p.; D. M. E., cercetat pentru comiterea infracțiunilor continuate de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului ilicit de droguri prev.de art.5 din L.143/2000 (modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p., și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din L.143/2000(modificată), cu aplic.art.41 al.2 C.p.; O. V. cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010), cu aplic.art.41 al.2 C.p. ambele cu aplic.art.37 lit.b C.p. și art.33 lit.a C.p. și H. F. cercetat pentru comiterea infracțiuniilor continuate prev.de art.2 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic.art.41 al.2 C.p. și art.4 al.2 din L.143/2000(modificată prin OUG nr.6/2010) cu aplic art.41 al.2
C.p., ambele cu aplic art.33 lit.a C.p.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele :
În ce-l privește pe inculpatul M. F. A.
- în data de (...), în timp ce se afla în orașul N., inculpatul M. F. A. a vândut ca drog (sub denumirea de „.), cu prețul de 200 lei, o cantitate de 0,9 grame de substanță vegetală ambalată într-o țiplă din celofan(plastic) colaboratorului cu numele de cod ". G. - care era agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. ambii autorizați de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de risc „., conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345126/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de (...), în timp ce se afla în orașul N., inculpatul M. F. A. zis Mateus a vândut ca drog sub denumirea de „. o cantitate de 0, 8 grame de substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă din plastic, cu prețul de 100 lei colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". G., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire „Penescu V. (ambii autorizati de procuror în (...)), care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.
2345156/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în ziua de (...), în timp ce se afla în orașul N., inculpatul M. F. A. zis
Mateus a vândut ca drog sub denumirea de „. o cantitate de 0, 8 grame de substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă din plastic, cu prețul de 100 lei colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". G., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire „Penescu V. (ambii autorizati de procuror în (...)), care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.
2345181/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...), în timp ce se afla în orașul N., inculpatul M. F. A. zis
Mateus a vândut ca drog sub denumirea de „. o cantitate de 0, 7 grame de substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă transparentă din plastic, cu prețul de 100 lei colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". G., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire
„Penescu V. (ambii autorizati de procuror în (...)), care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345192/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de 1(...) inculpatul M. F. A. zis Mateus a intermediat vânzarea-cumpărarea cantitătii de 1 gram substanță vegetală de culoare verde- oliv sub formă de muguraș, de către numitul M. D. F.( fiul lui T. și F., născut la data de (...) în N.) cu prețul de 100 lei colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". V., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". A. (ambii autorizati de procuror în (...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345236/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...), în timp ce se afla în mun. B., inculpatul M. F. A. a vândut ca drog, cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,6 grame de substanță pulverulentă de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic transparent, colaboratorului cu numele de cod ". L. activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". M. - autorizati de procuror pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat- iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345278/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- la data de (...), în timp ce se afla în mun. B., inculpatul M. F. A. a vândut ca drog, cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,6 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". G. prin intermediul colaboratorului acestuia cu numele de cod ". D. ( autorizați de procuror la data de (...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de mare risc „mefedronă"; conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345277/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul
BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun. B. inculpatul M. F. A. a vândut ca drog, cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,5 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " P. L. - autorizati de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat- iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345304/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul
BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun. B. inculpatul M. F. A. a vândut ca drog, cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de
0,8 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock de culoare galbenă, colaboratorului cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " P. L. - autorizati de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat- iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345315/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun. B. inculpatul M. F. A. a vândut ca drog, cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de
0,8 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock de culoare galbenă, colaboratorului cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " P. L. - autorizati de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat- iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345315/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun.B. inculpatul M. F. A. zis
"Mateus"; a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,4 grame de substanță de culoare crem, ambalată în 2 pliculețe din plastic transparent cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I.
- autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345381/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în perioada ianuarie-iunie 2012 inculpatul a deținut în mai multe rânduri diferite cantități din substanța denumită popular „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă din care a vândut sau oferit spre consum altor persoane, iar în mai multe rânduri a consumat și el, cu ocazia unor chefuri ce s-au organizat în mai multe locații de pe raza județului B.-N..
În ce-l privește pe inculpatul S. C. :
- în data de (...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog, cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,9 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock de culoare roșie, colaboratorului cu numele de cod ". V. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". P. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345320/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun.B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,5 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic de culoare roșie cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " M. I. - autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345318/0(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de 0(...) în timp ce se afla în mun.B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,6 grame de substanță de culoare albă, ambalată în 2 țiple din plastic de culoare galbenă cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". M. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " N. A. - autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345359/1(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de 1(...) în timp ce se afla în mun.B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,8 grame de substanță de culoare albă-crem, ambalată în 2 țiple din plastic de culoare albastră cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". M. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " N. A. - autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345370/(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în zona orașului N. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de
0,8 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic transparent cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. - autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345379/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de 1(...) în timp ce se afla în mun.B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 150 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,7 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic transparent cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. - autorizați de procuror la data de 0(...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345380/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
În ce-l privește pe inculpatul M. D. F. :
- în cursul zilei de 1(...), în timp ce se afla pe raza orașului N., inculpatul
M. D. F. a vândut, ca urmare a intermedierii tranzacției de către inculpatul M. F.
A. zis Mateus, o cantitate de 1 gram substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă din material plastic, cu prețul de 100 lei, colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". V., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire „Lipan A. (ambii autorizati de procuror în (...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345236/(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în data de (...), în timp ce se afla în orașul N., inculpatul M. D. F. a vândut ca drog sub denumirea de „. o cantitate de 0, 7 grame de substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă transparentă din plastic, cu prețul de 100 lei colaboratorului sub acoperire cu numele de cod ". V., care activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". A. (ambii autorizați de procuror în (...)), care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345251/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de (...), în timp ce se afla pe raza orașului N., inculpatul M. D. F. a vândut sub denumirea de „. o cantitate de 1(un) gram substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată în două țiple din material plastic cu sistem de închidere tip „zip-lock";, cu prețul de 150 lei, investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". G. prin intermediul colaboratorului acestuia cu numele de cod ". D. ( autorizați de procuror la data de (...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr. 2345274/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de (...), în timp ce se afla pe raza orașului N., inculpatul M.
D. F. a vândut sub denumirea de „. o cantitate de 1(un) gram substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată în două țiple din material plastic, cu prețul de 150 lei, investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". G. prin intermediul colaboratorului acestuia cu numele de cod ". D. (autorizați de procuror la data de (...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico- științifică nr. 2345282/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.- Napoca.
- în data de (...) în timp ce se afla în orașul N. inculpatul M. D. F. a vândut ca drog, cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de
0,8 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock de culoare roșie, colaboratorului cu numele de cod ". C. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. - autorizați de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345316/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de 0(...), în timp ce se afla pe raza orașului N., inculpatul M. D. F. a vândut sub denumirea de „. o cantitate de 0,5 grame substanță vegetală de culoare verde-oliv sub formă de muguraș ambalată într-o țiplă din material plastic, cu prețul de 100 lei, investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". A. prin intermediul colaboratorului acestuia cu numele de cod ". P. (autorizați de procuror la data de 0(...)), substanță care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi drogul de risc cannabis, conform raportului de constatare tehnico- științifică nr.2345317/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.- Napoca.
În ce-l privește pe inculpatul D. M. E. :
- într-o zi din prima săptămână a lunii iunie 2012 inculpatul a organizat la locuința sa din N. (str. I. M., bl.6, sc.A, ap.3 județul B.-N.), o petrecere în scopul consumului ilicit de droguri la care, alături de el au participat mai mulți consumatori de droguri, printre care s-au aflat numiții O. V. zis "Iedu";, D. D. I. din B., R. M. Dan zis "Cucuruz";, iar după ce în primă fază s-au consumat băuturi alcoolice, la un moment dat numitul O. V. le-a oferit spre consum participanților printre care se afla și colaboratorul cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". L. - autorizați de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări sau procurări autorizate de droguri de la inculpat - o anumită cantitate din drogul denumit popular „. de baie"; conținând mefedronă, din care au consumat atât inculpatul cât și numiții D. D. I., R. M. Dan zis „Cucuruz";, O. V. și alți participanți care până în acest moment nu au fost identificați.
- în noaptea de 15/(...), inculpatul a organizat la locuința sa din N. (str.I.
M., bl.6, sc.A, ap.3 județul B.-N.), o petrecere în scopul consumului ilicit de droguri la care au participat împreună cu el numiții R. I. L. zis „Goanga";, H. F. zis
„Sică";, S. C., M. F. A. zis „Mateus";, R. M. zis „Cucuruz";, O. V. zis „Iedu,"; precum si 5-6 fete, rămase neidentificate până în prezent.
La acest chef care s-a desfășurat pe parcursul nopții de 15/(...) și până în după amiaza zilei de (...), participanții - printre care s-a aflat și inculpatul D. M. E. - au consumat în mai multe rânduri mai multe cantități de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, care au fost puse la dispoziție pe rând pentru consumul participanților de către numiții O. V. zis „Iedu";, H. F. zis „Sică";, S. C. și M. F. A. zis „Mateus";, inculpatul consumând prin prizare o parte din cantitatea de drog pe care a oferit-o.
În ce-l privește pe inculpatul O. V.
- într-o zi din prima săptămână a lunii iunie 2012 inculpatul a participat la un chef organizat în locuința numitului D. M. E. din N. (str.I. M., bl.6, sc.A, ap.3 județul B.-N.), în scopul consumului ilicit de droguri, împreună cu mai mulți consumatori de droguri, printre care s-au aflat numiții D. M. E., D. D. I. din B., R. M. Dan zis "Cucuruz"; din N., precum și alte persoane neidentificate, iar după ce în primă fază s-au consumat băuturi alcoolice, la un moment dat inculpatul O. V. le-a oferit spre consum participanților printre care se afla și colaboratorul cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". L. - autorizati de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări sau procurări autorizate de droguri de la inculpat - o anumită cantitate din drogul denumit popular „. de baie"; conținând mefedronă, din care au consumat atât inculpatul cât și numiții D. M. E., D. D. I., R. M. Dan zis
„Cucuruz"; și alți participanți care până în acest moment nu au fost identificați.
- în data de (...) în timp ce se afla în mun. B. la un chef împreună cu mai mulți consumatori de droguri, inculpatul O. V. zis Iedu le-a oferit spre consum participanților printre care se afla și colaboratorul cu numele de cod ". T. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " P. L. - autorizați de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări sau procurări autorizate de droguri de la inculpat - o anumită cantitate din drogul denumit popular „. de baie";, din care colaboratorul cu numele de cod „. T. a luat cantitatea de 1 gram substanță cristalină de culoare crem, pe care a predat-o apoi investigatorului sub acoperire cu numele de cod " P. L., care la rândul său a predat-o ofițerului anume desemnat din cadrul SCCO B.-N. pentru efectuarea unei constatări tehnico- științifice fizico-chimice, iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța procurată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345348/1(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca. Cu ocazia aceleiași petreceri inculpatul O. V. a consumat în mai multe rânduri prin prizare o parte din cantitatea mai mare de drog de mare risc conținând mefedronă pe care a oferit-o spre consum participanților.
- în noaptea de 15/(...), inculpatul a participat la un chef organizat în locuința numitului D. M. E. din N. (str.I. M., bl.6, sc.A, ap.3 județul B.-N.), împreună cu D. M. E., R. I. L. zis „Goanga";, H. F. zis „Sică";, S. C., M. F. A. zis
„Mateus";, R. M. zis „Cucuruz"; precum si 5-6 fete, rămase neidentificate până în prezent.
La acest chef care a durat de noaptea până după amiază, s-a consumat „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, unul dintre cei care a pus la dispoziție pentru consumul participanților o cantitate de ordinul a câtorva grame fiind și inculpatul O. V. zis „Iedu"; (alături de numiții H. F. zis „Sică";, S. C. și M. F. A. zis „Mateus";), inculpatul consumând prin prizare o parte din cantitatea de drog pe care a oferit-o.
În ce-l privește pe inculpatul H. F.
- în cursul zilelor de 8-(...), a cumpărat în mai multe rânduri diferite cantități de „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă de la învinuiții S. C. și M. F. A. zis „Mateus"; în valoare de cca 2000 E. din care o parte a consumat- o prin prizare, iar o mare parte a oferit-o spre consum, cu ocazia unor petreceri organizate în mai multe locații din B. și N. la care a participat, mai multor participanți printre care și numitelor B., P. A. L. ș.a
- în data de (...) în timp ce se afla în mun.B., a oferit spre consum colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " M. I. - autorizati de procuror la (...) pentru a efectua cumpărări sau procurări autorizate de droguri de la învinuiții S. C., M. F. A. sau de la persoane aflate în legatura infracțională a acestora printre care eram și eu - o cantitate din drogul denumit popular „. de baie";, în greutate de 1 gram
(substanța fiind cristalină de culoare crem ambalată într-o punguță din plastic de culoare albastră), pe care colaboratorul autorizat a predat-o apoi investigatorului sub acoperire cu numele de cod" M. I., care la rândul său a predat-o ofițerului anume desemnat din cadrul SCCO B.-N. pentru efectuarea unei constatări tehnico-științifice fizico-chimice, iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța procurată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345377/(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
- în cursul zilei de (...) a participat la un chef organizat în locuința numitului D. M. E. din N. (str.I. M., bl.6, sc.A, ap.3 județul B.-N.), împreună cu acesta, cu numiții R. I. L. zis „Goanga";, S. C., M. F. A. zis „Mateus";, R. M. zis
„Cucuruz"; precum si cu 5-6 fete, rămase neidentificate până în prezent.
La acest chef care a durat până după amiaza s-a consumat „. de baie"; conținând drogul de mare risc mefedronă, inculpatul fiind unul dintre cei care au pus la dispoziție pentru consumul participanților o cantitate de ordinul a câtorva grame (alături de numiții O. V. zis „Iedu";, S. C. și M. F. A. zis „Mateus";), chef la care a consumat prin prizare o parte din cantitatea de drog pe care a oferit-o.
S-a mai arătat că în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpați prin ordonanțele procurorului din 2 și respectiv 3 iulie 2012 și că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin aceea că, lăsași în libertate, inculpații ar putea săvârși noi infracțiuni, fie de aceeași natură ca și cele reținute în sarcina lor, fie alte infracțiuni, aspect care reiese din ușurința cu care, potrivit probelor administrate, inculpații sunt predispuși la comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri.
Pe de altă parte, s-a apreciat că pericolul social în cazul lăsării inculpaților în stare de libertate rezultă nu numai din natura infracțiunilor pretins săvârșite, dar și din împrejurarea că inculpații au oferit pentru consum droguri de mare risc sau droguri de risc unor minori, fie consumând alături de aceștia drogurile puse la dispoziție, fie punând la dispoziția unor persoane, printre care și minori, a locuinței, în vederea consumului de droguri.
S-a susținut că prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar aduce atingere principiilor morale care stau la baza funcționării societății și care interzic cu desăvârșire traficul de droguri în scopul obținerii de câștiguri ilicite, precum și deținerea în vederea consumului a drogurilor.
S-a apreciat că luarea măsurii preventive se justifică pentru buna desfășurare a urmăririi penale, prin evitarea tentativelor de sustragere a inculpaților de la urmărirea penală și de influențare a persoanelor audiate în calitate de învinuiți sau de martori în cauză, în scopul obținerii unor declarații favorabile inculpaților.
T ., an al iz ând ac tele ș i lucr ăr ile dos arulu i în care s -a formulat propunerea de
ares tare preven tiv ă, a reț inu t ur măto arele :
Prin rezoluțiile din 26 iunie 2012 și respectiv din 27 iunie 2012 date de procuror în dosarul de urmărire penală nr. 50D/P/2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei șase inculpați, cercetați cu privire la infracțiunile individualizate prin propunerea de arestare preventivă, sus menționate(f.73-87 vol.III u.p.).
La datele de 2 și respectiv 3 iulie 2012, prin ordonanțele date de procuror în același dosar de urmărire penală s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpatul M. F. A. (f.201 și urm. vol.III), S. C. (f. 219 și urm. vol. III u.p.), M. D. F. (f, 247 și urm. vol.III u.p.), D. M. E. (f, 271 și urm. vol. III u.p.), O. V. (f. 252 și urm. vol. III u.p.) și H. F. (f. 312 și urm. vol.III u.p.), cu privire la aceleași infracțiuni precizate în referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților.
Inculpații au fost reținuți pentru 24 de ore la 2 și respectiv 3 iulie a.c. prin ordonanțele date de procurorul de caz ( f. 187, 211, 219, 237, 260, 282 vol.III).
Inculpații au refuzat să dea declarații în fața instanței cu privire la învinuirile ce li se aduc.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală instanța a constatat că există indicii și probe suficiente în sensul dispoz. art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă atât în propunerea de arestare preventivă cât și în ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale.
Probele și indiciile temeinice din care rezultă săvârșirea de către inculpați a faptelor ce li se rețin în sarcină sunt: procesele verbale de constatare a efectuării unor acte premergătoare; procesele verbale de sesizare din oficiu; procesele verbale de informare; rapoartele investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor sub acoperire; rapoartele de constatare tehnico-științifică, care au relevat existența drogului de mare risc mefedronă și a drogului de risc cannabis în probele obținute de la inculpați prin intermediul colaboratorilor investigatorilor sub acoperire; declarațiile martorilor R. V. (f.139 și urm.), Sabău M. (f. 142 și urm.), Nașcu G. (f. 145 și urm.), P.escu Călin (f. 148 și urm.), Golescu T. (f. 150 și urm.), Pamfilie G. (f.155 și urm.), Cilică Petru (f. 157 și urm.), Polgar D. (f. 159 și urm.), Marcu L. (f. 162 și urm), M. V. (f. 165 și urm.), Maxim Ionela (f. 167 și urm.), Călini Ancuța (f. 170), P. Ana M. (f. 172), F. Oltița V. (f. 176), Muthi Roxana G. (f. 177), B. B. M. (f. 178), P. A. L. (f. 180), R. M. Dan (f. 184), Dan Stelian (f, 186); a învinuiților N. G. (f.323 și urm.), Preja L. (f.352 și urm.) - probe care se coroborează, în parte, cu declarațiile date de inculpații D. M. E. (f.266 și urm.), M. F. A. (f. 199 și urm.) și H. F. (f. 308 și urm.).
Prin prisma probațiunii administrate în cauză până la data formulării propunerii de arestare preventivă s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât în sarcina inculpaților se rețin infracțiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, dar și modalitatea concretă în care există indicii că s-a desfășurat activitatea infracțională, repetativitatea actelor materiale, dar și reacția care s-ar putea genera în rândul societății prin faptul că, împotriva unor astfel de infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient, existând pericolul comiterii unor fapte similare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.
În speță, există riscul real ca lăsați în libertate inculpații să continue săvârșirea de infracțiuni de același gen, iar pe de altă parte, măsura arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații nu sunt clar stabilite, fiind necesară administrarea unei probațiuni complexe din care să rezulte fără echivoc gradul de implicare a inculpaților în activitatea infracțională concretă și încadrarea juridică a faptelor ce li se rețin în sarcină. În context, este necesară a fi împiedicată orice posibilitate a inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau a altor persoane cercetate în cauză, cu atât mai mult cu cât, în pofida probelor administrate până în prezent, majoritatea inculpaților (cu excepția inculpaților H. și D.) nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor ce li se impută, refuzând să dea declarații sau au recunoscut, în parte, consumul de droguri, declarațiile date fiind ambigue și superficiale.
Este totodată de menționat că prin hotărârile sale, Curtea E.peană a Drepturilor Omului a reținut constant că scopul arestării sau reținerii este aducerea persoanei în cauză în fața autorităților judiciare competente, rolul măsurii arestării preventive fiind acela de a permite clarificarea aspectelor legate de suspiciunile că o persoană a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală
(cauzele Murray și Brogan contra Marii Britanii).
În conformitate cu dispozițiile constituționale naționale și cu art. 5 din C., se poate dispune lipsirea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În raport de natura infracțiunilor comise, de modul concret în care se prezumă săvârșirea acestora, reflectat și în numărul de acte materiale ilegale, dar și de gradul de implicare al unui număr mare de persoane în activitatea infracțională, nu s-ar putea conchide că circumstanțele invocate în apărare
(situația familială, lipsa antecedentelor, un număr mai scăzut al actelor materiale, ambiguitatea unora dintre probe, etc.) ar conduce la o reducere a temeiurilor ce se impun a fi avute în vedere la luarea măsurii preventive (sau la o dispariție a acestora).
Pentru aceste considerente, instanța a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT- B. T. B.-N. și a dispus în consecință.
Împotriva încheierii de arestare preventivă, în termen legal au
declarat recurs inculpații M. D. F., M. F. A., S. C., D. M. E., O. V. și H. F., având în esență, aceleași solicitării - casarea încheierii atacate și rejudecând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare ( inculpatul O. V.), respectiv, respingerea propunerii de arestare preventivă (ceilalți inculpați), iar în subsidiar, respingerea propunerii de arestare preventivă ( inculpatul O. V.), respectiv, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara (ceilalți inculpați).
În motivarea recursurilor, s-au arătat următoarele:
- pentru inculpatul M. F. A. - că în cauză nu există indicii temeinice ale comiterii faptelor reținute în sarcina sa - vânzări de droguri către colaboratorul sub acoperire - probele în acest sens fiind caracterizate de o anumită facilitate, în sensul în care se cunoaște proveniența acestor colaboratori sub acoperire, de cele mai multe ori consumatori de droguri și în contextul în care astfel de practici, apreciate ca nelegale, au fost sancționate în mod repetat de C.
Pe de altă parte, nu s-a dovedit pericolul pentru ordinea publică a lăsării inculpatului în libertate sau că, așa cum susține instanța, pericolul că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului ori de a se sustrage urmăririi penale, și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpatului - este tânăr și la prima confruntare cu legea penală.
- pentru inculpatul H. F. - că, în privința sa nu există indicii temeinice ale comiterii traficului de droguri, în sens propriu, deoarece el este acuzat de participarea la două petreceri în luna iulie a anului 2012, unde a avut, practic o oferire de droguri unui investigator sub acoperire, neobținând nici un folos.
Împrejurarea că aceste droguri, reținute în legătură cu activitatea inculpatului, acum 2 ani erau legale și comercializarea lor nu era considerată nici măcar contravenție - s-a considerat că nu conferă faptei și inculpatului un grad mare de pericol social, respectiv, de periculozitate. Inculpatul nu are antecedente penale și nu există nici un indiciu că lăsat în libertate ar împiedica bunul mers al anchetei, ori va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
- pentru inculpatul S. C., s-a considerat, în primul rând, nelegală încheierea atacată, întrucât motivarea excede cadrului procesual, instanța reținând că în privința inculpatului există riscul ca lăsat în libertate, să comită noi infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului - motive care se circumscriu cazurilor de arestare prev. de art.148 lit.b și c C. - cu care instanța nu a fost sesizată.
De asemenea, s-a apreciat că instanța a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și dreptul la apărare, întrucât măsura arestării a fost motivată, printre altele și prin prisma poziției inculpatului de nerecunoaștere a faptelor, ceea ce practic, echivalează cu o antepronunțare a instanței asupra vinovăției inculpatului.
Hotărârea a fost criticată și sub aspectul temeiniciei, apreciindu-se că în mod greșit s-a indus ideea existenței unui grup infracțional, fără ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni sau constituirea unui grup infracțional organizat.
În privința inculpatului nu există în cauză probe sau indicii care să ateste comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, dacă se are în vedere că toate tranzacțiile au fost făcute către colaboratori sub acoperire (procesele verbale încheiate cu ocazia efectuării acestor tranzacții necoroborându-se cu alte probe din dosarul cauzei), precum și faptul că nu s-a dovedit că substanțele predate de acești colaboratori și identificate ca droguri provin de la inculpat, nu există acest element de legătură.
Tot în privința indiciilor temeinice, s-a arătat că nu pot fi avute în vedere procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, apreciate ca lovite de nulitate, deoarece cuprind o serie de completări, adnotări, care nu sunt certificate de autorul lor.
Pe de altă parte, se apreciază că pericolul pe care l-ar prezenta inculpatul lăsat în libertate, nu este atât de mare, încât să nu se poată lua o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate, în condițiile în care, în dosare aflate pe rolul aceleași instanțe, cu inculpați aflați în legătură cu cei din prezentul dosar, cu fapte similare - nu s-a dispus arestarea, iar procurorii nu au înțeles să atace soluția instanței.
- pentru inculpatul M. D. F. - că nu s-a făcut în cauză dovada pericolului pentru ordinea publică a lăsării sale în libertate, în condițiile în care inculpatul a recunoscut faptele în materialitatea lor; a fost un simplu intermediar între inculpatul M. F. și colaboratorul sub acoperire; a intermediat în special droguri de risc, într-o singură împrejurare fiind vorba de drog de mare risc; față de persoana de la care procura drogurile, cercetată și ea într-un alt dosar - B. D. - aceeași instanță nu a dispus arestarea.
Inculpatul este angajat în muncă, are un copil minor, iar cercetarea sa în stare de libertate nu ar avea un impact negativ asupra comunității din care provine.
- pentru inculpatul D. M. E. - că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.148 lit.f C., respectiv, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În privința inculpatului se pornește de la premisa că prevederile art.143 C. sunt îndeplinite, acesta recunoscând în integralitate faptele de care este acuzat, astfel că trebuie analizată doar îndeplinirea condițiilor prev. art.148 lit.f C.
Inculpatul D. face parte din categoria consumatorilor de droguri, el nu este acuzat de infracțiunea de trafic de droguri, ci este acuzat de faptul că a pus la dispoziție locuința sa în vederea consumului de droguri, organizând două petreceri, fără ca instanța să rețină aspectul că inculpatul nu avea controlul persoanelor care vor veni petrecere.
În general, practica judiciară relevă că nu se ia măsura arestării preventive pentru infracțiunea prev. de art.5 din L. nr.143/2000.
- pentru inculpatul O. V. - în primul rând că instanța nu s-a pronunțat supra unei cereri esențiale pentru soluționarea cauzei și garantarea dreptului la apărare al inculpatului - excepția nulității actelor de urmărire penală - pe motiv că inculpatul este cercetat în cauză fără a avea calitatea de învinuit, modalitatea de sesizare din oficiu și extinderea cercetărilor și față de această persoană prin procesul verbal din 7 iunie 2012 ( f.222 din vol. I dos. u.p.) fiind una nelegală, caz în care instanța de recurs, la momentul controlului judiciar nu se poate pronunța dacă instanța de fond a analizat corect și temeinic chestiunile invocate.
Sub aspectul temeiniciei încheierii atacate s-a arătat că motivarea instanței nu are incidență în ce-l privește pe inculpatul O., întrucât riscul comiterii de noi infracțiuni, reținut de instanță nu este un temei care să justifice luarea măsurii arestării preventive, nefiind indicat expres în propunerea de arestare; inculpatul recunoaște consumul de droguri, însă de observat că, privitor la oferirea de droguri, ne aflăm în prezența unei provocări din partea colaboratorului sub acoperire, tranzacții cu alte persoane în afara colaboratorului, nefiind dovedite în cauză.
V erif ic ân d în cheiere a a tac a tă, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată fondat în cauză doar recursul declarat de inculpatul M. D. F., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art.148 alin.1 C., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C. și există vreunul din cazurile prevăzute la lit. a-f din art. 148 C.pr.pen
În cauză, instanța învestită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a celor șase inculpați, în mod întemeiat a constatat că față de toți inculpații sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C., în sensul că există indicii temeinice în accepțiunea art.68/1 C., adică date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați și, respectiv, că există pentru inculpați (în mod neîntemeiat, pentru inculpatul M. D. F., după cum vom arăta în continuare) probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În pr iv inț a ind ic iilor te me in ice ale co miter ii f ap telor reț inu te în s arc in a
inculp aț ilor , s-a arătat în încheierea de arestare, care sunt mijloacele de probă din care rezultă aceste indicii - din analiza conținutului acestora, constatând și Curtea că, rezultă existența în cauză a unor motive verosimile - în sensul art.5 par.1 lit.c din Convenția europeană a drepturilor omului - de a bănui că inculpații au comis faptele de care sunt acuzați.
Contrar criticii recurenților privind legitimitatea, puterea și valoarea probatorie ori importanța unora sau altora dintre mijloacele de probă în economia ansamblului probator existent până la acest moment - motivele verosimile ce rezultă din mijloacele de probă indicate sunt suficiente în acest cadru procesual - atât din perspectiva dreptului intern, cât și a jurisprudenței europene în materie - pentru a legitima o detenție provizorie, nefiind necesar ca aceste motive să aibă la acest moment forța unor probe care să justifice trimiterea în judecată sau, eventual, condamnarea acuzaților ( Hotărârea Brogan și alții c. Regatului Unit din
(...); Hotărârea Murray c. Regatului Unit din (...)).
Într-adevăr, așa cum a arătat și instanța europeană, ceea ce poate trece drept verosimil depinde de ansamblul circumstanțelor dintr-o anumită cauză și cunoscute la momentul arestării ( Hotărârea Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit din (...)); ori, în speța de față, datele rezultând din rapoartele investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor sub acoperire, din declarațiile acestora din urmă - puse sub semnul îndoielii de către recurenți, întrucât sunt privite ca informații provenind de la persoane cu un anumit „. ( de obicei, din rândul consumatorilor de droguri) - nu sunt singulare, așa cum s-a susținut de către recurenți ci, se coroborează, în parte, cu declarațiile unor martori și în parte, cu declarațiile inculpaților care au recunoscut în materialitatea lor activitățile ilicite ce li se impută - D. M. E. și H. F.
Tot la acest capitol - al existenței indiciilor temeinice în sensul art.68/1 C.
- trebuie arătat că nu sunt întemeiate criticile inculpatului S. C., în sensul că nu s-a dovedit în cauză că - substanțele predate de colaboratorii investigatorilor sub acoperire și identificate ulterior ca droguri - provin de la inculpat, nu există acest element de legătură.
Aceasta deoarece, „indiciile"; privind acest element de legătură rezultă din rapoartele investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor sub acoperire, din declarațiile acestora din urmă - care, până la acest moment nu au fost contestate, conținutul lor nu a fost răsturnat de vreo probă contrară ci, dimpotrivă, sunt confirmate și de alte probe - declarațiile inculpaților și martorilor care au declarat despre participarea inculpatului S. la diverse petreceri, unde s-au consumat droguri, inculpatul însuși fiind printre cei care au oferit spre consum droguri (de ex. petrecerea din 15/(...) din locuința inculpatului D.) - în acest sens fiind declarațiile inculpaților D. și H., ale martorilor P. Ana M., B. B. M., P. Ana L.
Din aceleași considerente nu vor fi primite criticile inculpatului S., nici cu privire la procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, apreciate ca lovite de nulitate, întrucât cuprind o serie de completări, adnotări, care nu sunt certificate de autorul lor.
Aceasta deoarece, pe de o parte, acele mențiuni, adnotări, completări făcute cu pixul, reprezintă doar o parte din conținutul respectivelor procese verbale, iar pe de altă parte, procesele verbale în discuție nu au fost reținute ca furnizând date esențiale, determinante pentru susținerea indiciilor temeinice, strict prin prisma semnificațiilor adnotărilor făcute pe ele, existând multe alte mijloace de probe, independent de convorbirile telefonice care sunt reținute și vin în sprijinul bănuielii rezonabile de comitere a faptelor de care este acuzat inculpatul.
Valabilitatea ori forța probantă a acestor mijloace de probă urmează a fi conturată și clarificată ( inclusiv, prin prisma poziției inculpatului față de ele, prin contestarea sau nu, a conținutului convorbirilor pe care le redau) pe parcursul derulării urmăririi penale și, eventual, al cercetării judecătorești, dacă urmărirea penală se va finaliza cu trimiterea în judecată.
Faptul că instanța a analizat pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților și prin prisma riscului comiterii de noi infracțiuni sau de zădărnicire a aflării adevărului - nu echivalează cu reținerea acestor împrejurări ca temeiuri de arestare, în virtutea dispoz.art.148 lit.b și c C., așa încât, chiar dacă într-adevăr, nu există date în cauză care că conducă la concluzia unor astfel de riscuri, motivarea deficitară a instanței sub acest aspect, poate fi remediată de instanța de control judiciar, care va constata inexistența împrejurărilor invocate, dar nu necesită în nici un caz anularea încheierii sau trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind întrunite condițiile legale pentru astfel de soluții.
Este adevărat că instanța a reținut poziția nesinceră a unora dintre inculpați, de nerecunoaștere a faptelor, dar nu a motivat măsura arestării pe această împrejurare și nici nu se poate reține că aceasta echivalează cu o antepronunțare a instanței pe vinovăția inculpaților, poziția inculpaților fiind relevată pentru a contura, în opinia instanței ( greșită, apreciază Curtea), riscul influențării unor martori, ceea ce, așa cum a apreciat Curtea, nu se dovedește în cauză, dar și pentru a releva atitudinea lor procesuală, apreciată pe baza datelor existente în cauză până la acest moment, ca nesinceră.
Nu sunt fondate criticile privind inducerea, prin motivarea instanței, a ideii de grup infracțional, pe de o pare pentru că, efectiv, nu se face vorbire în încheierea atacată de acest lucru, iar pe de altă parte, inculpații nu sunt cercetați pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni sau constituirea unui grup infracțional organizat și nici în propunerea de arestare nu se face vorbire de o astfel de încadrare.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate și criticile privind starea de provocare invocată de recurenți, o astfel de chestiune neputând fi analizată în acest cadru procesual, pe de o parte, pentru că în cazul tuturor inculpaților, cărora li se rețin tranzacții cu colaboratorii investigatorilor sub acoperire, există indicii în cauză, așa cum am menționat anterior, în sensul că aceștia aveau preocupări în domeniu, erau cunoscuți ca persoane ce se ocupau cu vânzarea/oferirea/consumul de droguri, actele cu colaboratorii nefiind singurele în acest sens, iar pe de altă parte, la acest moment, aceste indicii împreună cu datele rezultate din actele colaboratorilor sunt suficiente pentru reținerea bănuielii rezonabile de comitere a faptelor, urmând ca pe parcursul urmării penale/eventual al cercetării judecătorești - să se clarifice și acest aspect, dacă în cauză aceste tranzacții vor fi calificate ca acte materiale ale infracțiunii în discuție sau ca simple provocări, ca derivând din acțiuni ilicite ale colaboratorilor, efectuate cu depășirea limitelor legale.
În pr iv inț a cond iț iilor prev. de ar t. 148 l it.f C., în mod întemeiat (cu excepția situației inculpatului M. D. F.), judecătorul fondului a constatat că și acestea sunt îndeplinite în cauză, în sensul că inculpații sunt acuzați de a fi comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere în mod justificat, atât gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților ( gravitate dată de modalitatea în care se susține că acestea au fost comise, caracterul continuat al majorității faptelor, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională presupus derulată de inculpați, cu diferite calități procesuale - inculpați, învinuiți, martori, etc.), cât și amploarea ce a luat-o în ultima vreme acest fenomen privind traficul și consumul de droguri, astfel că luarea de măsuri preventive severe față de persoanele bănuite de comiterea unor astfel de infracțiuni grave la momentul oportun, este de natură de a induce în rândul societății un sentiment de securitate și de percepere ca eficientă a reacției autorităților statului.
De asemenea, la evaluarea acestui pericol se au în vedere și persoanele inculpaților, din perspectiva dimensiunii activității concrete a fiecăruia, dar și a comportamentului lor anterior, de natură a reliefa o periculozitate mai mare sau mai redusă a acestora:
- inculpatul M. F. A. - fără antecedente penale, dar cu suspiciunea comiterii într-un interval relativ scurt ( ianuarie-iunie 2012) a unui nr. mare de acte materiale de trafic de droguri ( 5 acte de vânzare de de drog de risc - cannabis și 6 acte de vânzare de drog de mare risc - mefedronă, toate către colaborator al investigatorului sub acoperire), la care se adaugă alte acte de vânzare/oferire de drog de mare risc - mefedronă, altor persoane, inclusiv în cadrul unor petreceri unde a consumat și deținut și el astfel de droguri;
- inculpatul S. C. - și acesta, fără antecedente penale, dar cu suspiciunea comiterii în mod repatat a unui nr. de 6 acte de vânzare de drog de mare risc - mefedronă, către colaborator al investigatorului sub acoperire;
- inculpatul H. F. - fără antecedente penale, care însă a cumpărat în repetate rânduri drogul de mare risc - mefedronă de la inculpații S. C. și M. F. ( în valoare de cca. 2000 E.), precum și de la colaborator al investigatorului sub acoperire, parte din aceste cantități fiind consumate de el, iar parte, oferită spre consum, inclusiv în cadrul unor petreceri ținute la locuința inculpatului D.
- inculpatul D. M. E. - fără antecedente penale într-adevăr ( pentru singura condamnare din cazier - fila 281 vol. III dos. u.p., intervenind reabilitarea), dar despre care nu se poate susține că a avut în trecut o comportare bună, dacă se are în vedere că a fost sancționat administrativ de 3 ori pentru fapte de lovire și că, a fost cercetat pentru infracțiuni de trafic de droguri de risc, pentru care a și fost condamnat, nedefinitiv, într-adevăr - împrejurarea relevând însă că inculpatul nu este deloc străin de astfel de activități legate de droguri și că, deși cercetat anterior, nu a înțeles să stopeze astfel de preocupări, ci dimpotrivă, se presupune că a perseverat în acest sens; în acest context, al unei evidente preocupări pentru activitățile ilegale cu droguri, nu se poate susține că sunt lipsite de importanță faptele reținute în prezenta cauză sau că nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică - punerea la dispoziție a locuinței, în două rânduri, în cursul lunii iunie 2012 pentru consum de drog de mare risc și deținerea de astfel de droguri pentru consum propriu;
- inculpatul O. V. - care a oferit spre consum, în cursul lunii iunie 2012, în trei rânduri, drogul de mare risc - mefedronă - în cadrul unor petreceri organizate la locuința inculpatului D., în condițiile unei bogate activități infracționale anterioare pentru diverse infracțiuni, comise inclusiv în afara teritoriului țării - Germania ( cazier - fila 300 vol. III dos. u.p.), inculpatul fiind recidivist.
Circumstanțele personale ale unora dintre inculpați ( atitudinea procesuală sinceră, ori lipsa antecedentelor penale sau faptul că sunt întreținători de familie) chiar reale fiind, nu sunt de natură a determina o schimbare a temeiurilor arestării sau o diminuare a importanței acestora și care, s-a arătat anterior, impun privarea de libertate a inculpaților.
De asemenea, se apreciază și din perspectiva dispoz. art.136 C., că măsura arestării este, cel puțin la acest moment de debut al anchetei, cea mai aptă a realiza scopul măsurilor preventive, apreciindu-se că temeiurile arestării sunt determinante, prevalează față de regula generală a cercetării unui acuzat în stare de libertate, astfel că, nu este oportună a se lua o altă măsură preventivă față de inculpați.
Mai mult, starea de arest se circumscrie și exigențelor prev. de art.5 par.1 lit.c din Convenția europeană a drepturilor omului, existând motive verosimile de a fi bănuiți inculpații că au comis o faptă penală.
În privința inculpatului M. D. F., se constată din datele de la dosar, o anumită diferențiere a activității ilicite a acestuia, față de a celorlalți inculpați ( în cazul cărora este vorba, în special, de droguri de mare risc), în sensul că în sarcina sa se rețin 6 acte de vânzări către colaborator al investigatorului sub acoperire, din care un nr. de 5 privesc drogul de risc - cannabis și doar 1 act, drogul de mare risc - mefedronă -0,8 grame).Apoi, se mai are în vedere că în majoritatea cazurilor, așa cum rezultă din declarația inculpatului, a colaboratorilor sub acoperire R. V., P.escu Călin, Cilică Petru, Polgar D. (f.
139,148, 157, 159 și urm. vol.III dos.u.p.) - inculpatul a acționat ca un intermediar ( ceea ce nu-i justifică oricum activitatea), la solicitarea inculpatului M. F., aprovizionându-se de la numitul B. D. F. ( cercetat și e, dar în stare de libertate, în dosar nr.76/D/P/2011 al DIICOT - B. T. B. - N.).
Inculpatul nu are antecedente penale, a avut un loc de muncă stabil până în (...) ca taximetrist, când firma la care lucra a intrat în faliment, angajatorul fiind dispus să-i asigure un loc de muncă la o altă firmă pe care o administrează ( adeverință - fila 32 dos. recurs).
Față de toate aceste circumstanțe, se apreciază că față de inculpatul M. D.
F. nu este necesară luarea celei mai aspre dintre măsurile preventive, scopul unei astfel de măsuri putând fi atins și fără privarea de libertate.
Curtea constată că este nefondată solicitarea inculpatului O. V., prin apărător, de trimitere a cauzei spre rejudecare, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat supra unei cereri esențiale pentru soluționarea cauzei și garantarea dreptului la apărare al inculpatului - excepția nulității actelor de urmărire penală
- întemeiată pe împrejurarea că inculpatul este cercetat în cauză fără a avea calitatea de învinuit, modalitatea de sesizare din oficiu și extinderea cercetărilor și față de această persoană prin procesul verbal din 7 iunie 2012 ( f.222 din vol. I dos. u.p.) fiind considerată nelegală.
Aceasta deoarece, deși instanța nu s-a pronunțat, într-adevăr, asupra chestiunii invocate, aceasta nu este de natură a garanta dreptul inculpatului la apărare sau a influența soluția asupra propunerii de arestare, pentru că poate fi analizată și de către instanța de control judiciar, neîncadrându-se în dispoz. legale a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută - art.194 alin.2
C., iar instanța de recurs constată că excepția invocată este nefondată.
Astfel, nu are nicio relevanță sub aspectul invocat, faptul că prin procesul- verbal din 7 iunie 2012 ( f 221-222 vol. I dos u.p.), procurorul s-a sesizat din oficiu și a extins cercetările (în cauza în care, deja erau cercetați alți inculpați - M., M., S.) și sub aspectul comiterii unor infracțiuni la L. nr.143/2000 și de către numitul O. V., atât timp cât, prin rezoluția din (...) s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 al.2 din L. nr.143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art.4 al.2 din L. nr.143/2000 ( filele 82-83 vol. III dos u.p.), iar inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea în prezența apărătorului ales la (...) ( proces-verbal - filele 285-286 vol.III dos u.p.).
Pentru toate considerentele anterior expuse, se privește ca fondat recursul declarat în cauză de inculpatul M. D. F., urmând a fi admis ca atare, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C., încheierea atacată va fi casată numai cu privire la măsura arestării luată față de acest inculpat și, rejudecând în aceste limite,
În temeiul art.149/1 alin.12 rap. la art. 146 alin.11/1 C. se va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. D. F., iar în baza art. 145/1
Cod procedură penală raportat la art.145 alin.11,12 Cod procedură penală se va lua față de inculpat - măsura obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 iulie 2012 și până la data de 9 august 2012.
În baza art.145/1 alin.2 rap. La art.145 alin.1/1 și alin.1/2 se va impune inculpatului recurent ca pe durata acestei măsuri să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la P. municipiului N. conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; să nu se apropie de coinculpații din acest dosar și să nu comunice între ei, în mod direct sau indirect.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală cu privire la consecințele încălcării cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin - luarea față de acesta a măsurii arestării preventive.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M. D. F. dacă nu este arestat în altă cauză.
Se vor menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
Pentru motivele expuse pe larg în precedent, în baza art.385/15 pct.2 lit.b
C. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. F. A., S. C.,
D. M. E., O. V. și H. F. - împotriva aceleași încheieri.
În baza art. 189 C. se vor stabili în favoarea Baroului C. sumele de câte 50 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu (avoc. Prodan G. M., C. Manuela,
Ploscar L., Pușcă A. E., Răcășan C. Olivia, Paven E.), sume ce se vor plăti din
FMJ.
În baza art.192 alin.2,3 C. vor fi obligați inculpații recurenți M. F. A., S. C., D. M. E., O. V., H. F. să plătească fiecare câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. În baza art.385/15 pct.2 lit.d C. admite recursul declarat de inculpatul M. D. F. (fiul lui T. și F., născut la (...), aflat în Arestul IPJ B.-N.) împotriva încheierii penale nr.43/CC/03 iulie 2012 pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B. N., pe care o casează numai cu privire la măsura arestării luată față de acest inculpat și, rejudecând în aceste limite,
Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. D. F. ( fiul lui
T. și F., născut la (...), aflat în Arestul IPJ B.-N.).
În baza art. 145/1 Cod procedură penală raportat la art.145 alin.1/1 , 1/2
Cod procedură penală dispune luarea față de inculpatul M. D. F. ( fiul lui T. și F., născut la data de (...) în N., cu același domiciliu pe str. C. nr.10, județul B.-N., f.f.l. în N., Piața Unirii nr.10, jud. B. N. CNP 1., studii 13 clase, căsătorit, 1 copil minor, taximetrist la S. D. S. N., stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale),
- a măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 iulie 2012 și până la data de 9 august 2012.
În baza art.145/1 alin.2 rap. La art.145 alin.1/1 și alin.1/2 impune inculpatului recurent ca pe durata acestei măsuri să respecte următoarele obligații:
1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
2. să se prezinte la P. municipiului N. conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat;
3. să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
5. să nu se apropie de coinculpații din acest dosar și să nu comunice între ei, în mod direct sau indirect.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin.2/2 Cod procedură penală cu privire la consecințele încălcării cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin - luarea față de acesta a măsurii arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M. D. F. dacă nu este arestat în altă cauză.
Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
II. În baza art.385/15 pct.2 lit.b C. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații:
M. F. A., zis „Mateus"; fiul lui L. și L., născut la data de (...) în N.;
S. C., zis "Mitrea"; fiul lui M. M. și B. E., născut la data de (...) în mun. Iași; D. M. E., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în N.,
O. V. zis „Iedu"; fiul lui I. și D., născut la data de (...) în N.,
H. F. zis „Sică";, fiul lui M. și I., nascut la data de (...) in B., toți aflați în Arestul IPJ B.-N. - împotriva încheierii penale nr.43/CC/03 iulie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B. N..
În baza art. 189 C. stabilește în favoarea Baroului C. sumele de câte 50 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu (avoc. Prodan G. M., C. Manuela,
Ploscar L., Pușcă A. E., Răcășan C. Olivia, Paven E.), sume ce se vor plăti din
FMJ.
Obligă inculpații recurenți M. F. A., S. C., D. M. E., O. V., H. F. să plătească fiecare câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 11 iulie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECATORI | |||
ANA C. | V. | G. | A. | D. L. |
GREFIER M. B.
Red.A.C./Dact.H.C.
3 ex./(...)
Jud.fond. B. D.
← Decizia penală nr. 588/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 898/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|