Decizia penală nr. 237/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR. 237/R/2012

Ședința publică din data de 14 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : D. P.

: M. R. GREFIER : M. V.-G.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. P. N., împotriva sentinței penale nr. 843/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 al.1, 2 și 3 C. cu aplic. art. 41 al.2 și art.42 C., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. cu aplic. art.41 al.2 și art.42 C. și uz de fals prev. de art. 291 C. cu aplic. art. 41 al.2 și art.42 C., toate cu aplic. art. 33 lit. a și art.34 C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G. P. N., av. S. A. S., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă B. C. R. - S. C. - A. Z.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului

Apărătorul inculpatului G. P. N., av. S. A. S. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 843/2011 a Judecătoriei C. N. și, rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care având în vedere poziția procesuală adoptată de inculpat în fața primei instanțe, să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.d C.proc.pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.

Din declarația dată de inculpat rezultă că acesta nu a avut intenția de a induce în eroare reprezentanții băncii și de a le cauza un prejudiciu.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul P. a avut inițiativa ca inculpatul G. să contracteze creditele și de a întocmi acte privind calitatea de salariat a inculpatului G. A întocmit contractul individual de muncă și la înregistrat la ITM după care l-a rugat pe martorul C. să-l primească pe inculpatul G. în spațiu pentru a putea obține actul de identitate al inculpatului G. Inculpatul P. a pus la dispoziția inculpatului G. o copie contrafăcută a contractului individual de muncă și i-a dictat datele cu care să completeze adeverința de salar.

Din probe rezultă că P. a beneficiat de suma 18.000 de euro, ca urmare a obținerii creditului. U. s-a sustras urmăririi penale și judecății.

Apreciază că P. este principalul vinovat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și că inculpatul G. nu a avut o participare efectivă la săvârșirea faptei, neavând intenția de a induce în eroare reprezentanții băncii și de a le cauza un prejudiciu.

Inculpatul G. a achitat o parte din rate după care nu a mai putut să le achite însă și-a manifestat disponibilitatea în fața instanței de a achita în continuare ratele.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecînd cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de prima instanță ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. cu consecința prev. de art. 76 C..

Apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanță nu a fost just individualizată conform art. 72 C., având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, a coloborat cu organele judiciare, este o persoană lipsită de experiențăa de a contracta credite bancare. Cu onorar FMJ.

Reprezentantul P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul G. P. N. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apreciază că prima instanță corect a reținut vinovăția inculpatului raportat la materialul probator administrat în cauză, relevante fiind actele și adeverințele fals care se coroborează cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifice, cu declarațiile date de inculpatul G. în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată.

Chiar și în situația în care inculpatul nu ar fi fost angajat formal de către P., acesta a observat că în adeverința eliberată în scopul obținerii creditului a fost trecut cu un salariu de câteva ori mai mare decât salariul de 600 lei trecut în contractul individual de muncă.

De asemenea, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță a fost corect individualizată conform criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C., s-au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și s-a aplicat o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se mai impune refacerea hotărârii atacate.

C U R T E A

Deliberând retine că prin sentința penală nr. 843 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C.-N., a fost condamnat inculpatul G. P.- N. fiul lui N. si S., nascut la data de (...) in loc. O. M., jud. Alba, cetatean roman, studii liceul, administrator la SC D. S. O. M., necasatorit, fara antecedente penale, CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin.1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 luni închisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infractiunii de uz de fals prevazuta de art. 291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 luni inchisoare

Conform art. 33 lit. a, art. 34 C. s-a dispus ca inculpatul G. P. N. să execute pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

Conform art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa perioada retinerii de 24 de ore din data de (...).

În baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului, pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit in conditiile art. 82 C. .

În baza art. 71 alin. 5 C., raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

În temeiul art. 359 C.proc.pen. s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art. 83, art. 84 C. a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

A fost condamnat inculpatul P. S. - L. - fiul lui Ion si A., nascut la data de (...) in Vatra Dornei, jud. Suceava, cetatean roman, studii 11 clase, administrator la SC L. SRL C. N., necasatorit, fara antecedente penale, domiciliat in C. N., str. Giordano B., nr. 21, jud. C., cu resedinta in C. N. str. Plopilor, nr. 73, bl. P11, ap. 5 jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune prevazuta de art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 luni inchisoare.

Conform art. 33 lit. a si art. 34 C. inculpatul P. S. L. va executa pedeapsa de:

2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului, pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit in conditiile art. 82 C. .

În baza art. 71 alin. 5 C., raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

În temeiul art. 359 C.proc.pen. s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art. 83, art. 84 C., a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

În baza art. 348 C.proc.pen rap. la art. 14 alin. 3 C.proc.pen. s-au desființat înscrisurile falsificate, respectiv: act de salariu nr. 22/(...), adeverința de venit nr.

22/(...), nr. 21 din (...), contract individual de munca nr. 9/(...), fluturas de salariu din lunile noiembrie- decembrie 2007- ianuarie 2008, pe numele inculpatului G. P. N.

În baza art. 14 si 346 C.proc.pen., combinat cu art. 998 C.civil au fost obligați în solidar inculpatii la plata sumei de 19.818,04 Euro despagubiri civile in favoarea partii civile BCR- S. C., cu dobanda legala pana la data platii integrale a acesteia.

În baza art.191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul G. P. N. sa plateasca statului suma de 500 lei si pe inculpatul P. S. L. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, suma in care se include si onorariu avocatial de 300 lei in favoarea aparatorului din oficiu av. G. Emanuela Varvara, onorariu ce s-a avansat din FMJ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpații G. P. N. și P. Ș. L. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 1. al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca după cum urmează:

- inculpatul G. P. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art.215 al.1, 2 și 3 C. cu aplic. art. 41 al.2 și art.42 C., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. cu aplic. art.41 al.2 și art.42 C. și uz de fals prev. de art. 291 C. cu aplic. art. 41 al.2 și art.42 C., toate cu aplic. art. 33 lit. a și art.34 C.

- inculpatul P. Ș. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la art. 215 al.1, 2 și 3 C. cu aplic. art. 41 al.2 și art.42 C., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. cu aplic. art.41 al.2 și art.42 C., toate cu aplic. art. 33 lit. a și art.34 C.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Inculpatul G. P. N. invocând calitatea de salariat la SC L. SRL, în luna februarie a anului 2008 și folosind adeverință de salariu și venit false precum și copii ale unui contract individual de muncă cu fluturașii de salariu care conțineau date nereale a indus în eroare pe reprezentanții BCR S. C.-N. cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 200877035 din (...) privind acordarea unui credit de 20.000 lei.

Inculpatul folosind aceleași mijloace a mai încercat să inducă în eroare și pe reprezentații B. T. A S. C. și P. B. R. SA S. C., de unde au încercat să obțină suma de 19.040 euro prin cererea de credit înregistrată sub nr. 442904/208. Actele false au fost întocmite fie de inculpatul G. P., fie de inculpatul P. S. L.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 745108/2008 s-a stabilit că scrisul de completare depus pe adeverința de salariu nr. 2. și pe acordul de plată nr.

2., precum și semnătura pe acesta din urmă au fost executate de către inculpatul G.

P. N., iar semnăturile de la pozițiile „. general"; depuse pe actele menționate au fost executate de coinculpatul P. Ș. L.

Partea vătămată BCR S. C. a comunicat că debitorul G. P. N. a rambursat numai două rate de credit constituindu-se parte civilă cu suma de 19.819,04 euro cu dobânzile și comisioanele aferente.

B. T. SA nu a suferit nici un prejudiciu deoarece creditul nu a fost acordat la fel ca și partea vătămată P. B. R. SA.

Inculpații au recunoscut faptele, recunoașterea lor coroborându-se cu probele administrate în cauză.

Fapta inculpatului G. P. N. care prin folosirea unor acte false și invocarea unor calități mincinoase a indus în eroare pe reprezentanții BCR S. C. cu ocazia obținerii unui contract de credit și a încercat să inducă în eroare folosind aceleași mijloace pe reprezentanții B. T. S. C. și P. B. R. SA S. C. întrunește elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune prevazuta de art. 215 alin.1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C..

Fapta aceluiași inculpat care în baza aceleași rezoluții infracționale a întocmit pe numele său o adeverință de salariu și o adeverință de venit cu mențiuni nereale privind data angajării cu contract individual de muncă și salariul aferent în vederea obținerii creditului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C.

Fapta aceluiași inculpat care în mod repetat a folosit actele falsificate în scopul obținerii în mod injust a unor credite de la unitățile bancare amintite întrunește elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals prevazuta de art. 291

C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C..

Fapta inculpatului P. Ș. L., care i-a acordat ajutor coinculpatului prin inducerea sau încercarea de inducere în eroare a reprezentanților băncilor prin folosirea documentelor cu mențiuni nereale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înselaciune prevazuta de art. 26 rap. la art. 215 alin.1,

2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C.

Fapta inculpatului P. Ș. L. care a contrafăcut copiile contractului de muncă și a executat în calitate de reprzentant legal semnăturile pe adeverințele de salariu și fluturașii de salariu aplicând și ștampila SC L. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C.

Instanța a reținut vinovăția inculpaților și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. l-a condamnat pe inculpatul G. P.- N., pentru savarsirea infractiunii de inselaciune prevazuta de art.

215 alin.1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

Instanța l-a condamnat pe acelas inculpat pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin.

2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 luni inchisoare.

Instanța l-a condamnat pe acelas inculpat pentru savarsirea infractiunii de uz de fals prevazuta de art. 291 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: - 2 luni inchisoare .

Instanța a aplicat circumstanțele atenuante facultative ținând seama de atitudinea sinceră a inculpaților.

Constatând concursul real și procedând la contopirea pedeselor, conform art.

33 lit. a si art. 34 C. inculpatul G. P. N. executa pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

Conform art. 88 C. instanța a dedus din pedeapsa perioada retinerii de 24 de ore din data de (...).

În baza art. 71 C., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. instanța a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in conditiile art. 82 C., apreciind că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă pedeapsa rezultantă nu va fi executată în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 5 C., raportat la art. 64 lit. a C., instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

În temeiul art. 359 Cod proc. penala instanța a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art. 83 si art. 84 C., a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Instanța l-a condamnat pe inculpatul P. S. - L., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune prevazuta de art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

Instanța l-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private prevazuta de art. 290 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2, C., art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 2 luni inchisoare.

Conform art. 33 lit. a si art. 34 C. inculpatul P. S. L. executa pedeapsa de: 2 ani inchisoare.

În baza art. 71 C., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..

În baza art. 81 C. instanța a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului, pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit in conditiile art. 82 C. apreciind că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă pedeapsa rezultantă nu va fi executată în regim de detenție.

În baza art. 71 alin. 5 C., raportat la art. 64 lit. a C., instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.

În temeiul art. 359 C.proc.pen. instanța a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art. 83, art. 84 C., a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

În baza art. 348 C.pr.pen rap. la art. 14 alin. 3 C.pr.pen. s-au desființat inscrisurile falsificate, respectiv: act de salariu nr. 22/(...), adeverinta de venit nr.

22/(...), nr. 21 din (...), contract individual de munca nr. 9/(...), fluturas de salariu din lunile noiembrie- decembrie 2007- ianuarie 2008, pe numele inculpatului G. P. N.

În baza art. 14 si 346 C.proc.pen., combinat cu art. 998 C.civil instanța a obligat în solidar inculpatii la plata sumei de 19.818,04 Euro despagubiri civile in favoarea partii civile BCR- S. C., cu dobanda legala pana la data platii integrale a acesteia, apreciind pretențiile civile ca fiind justificate.

În baza art.191 C.proc.pen., instanța l-a obligat pe inculpatul G. P. N. sa plateasca statului suma de 500 lei si pe inculpatul P. S. L. suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, suma in care se include si onorariu avocatial de 300 lei in favoarea aparatorului din oficiu av. G. Emanuela Varvara, onorariu ce s-a avansat din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G. P., criticând solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegală si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.d C.proc.pen., sustinând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective deoarece inculpatul nu a avut intenția de a induce în eroare reprezentanții băncii și de a le cauza un prejudiciu.

În motivarea recursului sub acest petit s-a arătat că initiativa obtinerii creditelor a apartinut inculpatului P. care si beneiciat integral de sumele de bani, că acesta a fost cel care a întocmit actele necesare obtinerii creditelor si i le-a pus la dispozitie, că i-a dictat datele cu care să completeze adeverința de salariu si că nu a avut o participare efectivă la comiterea faptelor.

În subsidiar, invocă faptul că sanctiunea penală este prea severă si solicită să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate ca urmare a acordării unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. cu consecința prev. de art. 76 C.

Apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanță nu a fost just individualizată conform art. 72 C., având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, a colaborat cu organele la aflarea adevarului.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conforma cu realitatea si sprijinita pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate in cauza, ajungând în final la concluzia corecta că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate de către inculpat următoarele:

Cu privire la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.215 alin.1 C. constituie infractiunea de inselăciune inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, fapta îmbrăcând forma sa calificată , dacă a fost comisă prin folosirea de nume sau calităti mincinoase sau alte mijloace frauduloase. De asemenea , constituie infractiunea de inselăciune în convenții , inducerea sau mentinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract , săvârsită in asa fel incât, fără această eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul în condițiile stipulate (art.215 alin.3 C.).

Din punctul de vedere al laturii obiective pentru ca fapta să constituie infractiunea retinută in sarcina sa, inculpatul ar fi trebuit să desfăsoare o actiune care să aibă ca efect crearea unei imagini deformate a realitătii in constiinta părtii vătămate, chiar și simple afirmatii sau sustineri verbale. Or, din ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal s-a stabilit prin probe certe, sigure, complete ca recurentul a prezentat părtilor vătămate împrejurarea nereală că ar fi avut calitatea de angajat al unei societăti comerciale de unde ar fi obtinut un venit suficient de mare, conditii necesare pentru a fi eligibil în vedrea acordării unor credite bancare. Procedând în acest mod recurentul a indus în eroare părtile vătămate cauzând un prejudiciu sau în vederea cauzării unei pagube, fapt rezultând din împrejurarea că susnumitul, desi stia ca nu are calitate de angajat si fară a obtine venituri dintr-o activitate desfăsurată în sarcina vreunei societăti, a completat si semnat o adeverinta de salariu si un acord de plata pe care le-a folosit apoi, alături de copii ale unui contract individual de muncă cu fluturașii de salariu care conțineau date nereale, la unitătile bancare obtinând astfel un credit de 20.000 lei sau în vederea obtinerii sumei de 19.040 euro.

Sub aspectul laturii subiective, ceea ce caracterizează infractiunea de inselăciune este intentia directă, făptuitorul dându-și seama că desfăsoară o activitate de inducere in eroare și că prin aceasta pricinuieste o pagubă, precum și scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a folosului material injust. Din această perspectivă, nu prezintă importantă daca initiativa infractionala apartine autorului sau unui participant. În cauză rezultă dincolo de orice îndoială că inculpatul a avut reprezentarea activitătii sale ilicite rezultate din faptul că pentru a crea aparenta îndeplinirii cerintelor minime obligatorii pentru a beneficia de creditare a întocmit si apoi a folosit înscrisuri falsificate în vederea obtinerii de credite bacare, având reprezentarea obtinerii frauduloase a acestora, astfel că intentia dolosivă este probată fără dubiu.

În final, faptul întocmirii actelor false este probat prin mijloacele stiintifice administrate în cauză si a prezentat apoi aceste acte reprezentantilor părtilor vătămate în vederea încheierii contractelor de creditare, cunoscând că în lipsa acestor înscrisuri obtinerea acordului părtilor vătămate nu era posibilă.

Cu privire la individualizarea sanctiunilor penale, Curtea observă că potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu poate fi omis faptul că inculpatul a comis faptele în concurs si într-un mod elaborat, în asociatie cu altă persoană si a cauzat un prejudiciu destul de ridicat, în prezent nerecuperat.

Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la retinerea de circumstante atenunate si coborârea sancțiunilor sub minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, și totalității urmărilor faptelor din perspectiva atingerii patrimoniului părtilor vatamate.

Pentru aceste motive Curtea consideră că pedepsele stabilite de către instanța de fond sunt juste și proporționale, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Pentru toate aceste motive în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.

Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art.

189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. P. domiciliat în O. M., A. I., bl.42, ap.7, împotriva sentinței penale nr. 843 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. D. P. M. R.

M. V. G.

GREFIER,

Dact.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond. O. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 237/2012, Curtea de Apel Cluj