Decizia penală nr. 252/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA P.Ă NR. 252/R/2012
Ședința publică din data de 15 februarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. R. JUDECĂTORI : A. D. L. I. C. M.
GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentintei penale nr. 1332 din 17 noiembrie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C. N., cauza privind pe inculpatul T. P. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. P. M., asistat de apărător desemnat din oficiu, av. M.a R., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare condiționată pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, iar P. a declarat recurs, fiind nemulțumit de cuantumul pedepsei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentanta P.ui arată că susține recursul declarat în cauză, solicitând în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței penale atacate pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante și greșita individualizare a pedepsei, iar în urma rejudecării solicită aplicarea unei pedepse conforme cu dispozițiile art. 72
C.pen., ținând seama de art. 3. alin. 7 C.pr.pen. și înlăturând circumstanțele atenuante ca fiind în mod greșit și nemotivat reținute. Astfel, constată că s-au reținut dispozițiile art. 74 C.pen. fără a se indica împrejurările ce ar fi incidente, doar lipsa antecedentelor penale și calitatea de student nu pot conduce la reținerea acestora, nefiind suficiente pentru a determina o pedeapsă de 4 luni. Mai solicită a se avea în vedere gradul de pericol social sporit și că pedeapsa aplicată este disproporționat de redusă, raportat la gradul alcoolemiei, care era ridicat și că s-a produs un eveniment rutier, ce s-a soldat cu vătămări ușoare și starea de pericol pe care inculpatul o reprezenta ca participant la trafic sub influența băuturilor alcoolice.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei solicită aplicarea art. 81 C.pen., care pentru argumentele expuse mai sus sunt suficiente. Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului T. P. M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate ca temeinică și legală, iar prin pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatul poate fi reabilitat fără probleme. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretă săvârșirea infracțiunii, prevalându-se de dispozițiile art. 3. C.pr.pen., astfel că pedeapsa aplicată fiind în acord cu pericolul social concret, iar atingerea adusă valorii apărate de lege este minimă. De asemenea, inculpatul a colaborat cu organele de cercetare pentru aflarea adevărului, s-a reintegrat în societate, lucrează, este student, nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, fiind incidente dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și c C.pen., coroborate cu art. 76 C.pen. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului. Cu onorariu din F.
Inculpatul T. P. M., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, precum și că este mulțumit de pedeapsa stabilită.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1332 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul T. P. M. pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are in sânge o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, prev. si ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circvulația pe drumurile publice, republicata, cu aplicarea art. 74 Cod penal, art.76 Cod penal, art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de: 4 (patru) luni inchisoare
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art. 71 alin.2 C..
In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 4 luni închisoare, pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 4 luni, stabilit in conditiile art. 82 Cod penal .
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 359 Cod proc. penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariul aparatorului din oficiu av. Ceapa Ion in suma de 200 lei, onorariu ce s-a avansat din F.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...) în jurul orelor 05,57 inculpatul a condus pe C. T. din municipiul C. N. autoturismul Toyota Landcruiser, cu nr. de inmatriculare (...), având in sânge o imbibație alcoolică de 1,20 g%o.
La fața locului inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, in urma tesului rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la UPU 1 C. N. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,20 gr. %o la prima proba si de 1,05 gr.%o la cea de a doua proba.
Judecarea inculpatului s-a făcut conform art.3201 C.
Atât in timpul urmăririi penale cat si in timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, depoziții martori.
Fapta inculpatului T. P. M. care la data de (...) în jurul orelor 05,57 inculpatul a condus pe C. T. din municipiul C. N. autoturismul Toyota
Landcruiser, cu nr. de inmatriculare (...), având in sânge o imbibație alcoolică de 1,20 g%o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, republicata.
Instanța a retinut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen. îl va condamna pentru infracțiunea săvârșita la pedeapsa de 4 luni închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74,76 C., lipsa antecedentelor penale, faptul că acesta esta student.
În baza art.71 al.2 C. pen. instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, C. pen., apreciind că se impune interzicerea pedepselor accesorii privind dreptul de a alege și a fi ales în autorități publici sau în funcții elective publice în contextul faptei săvârșite.
Instanța a apreciat ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata în regim de detenție, astfel ca va face aplicarea art.81 C. pen. si va dispune suspendarea condiționata a executarii pedepsei de 4 luni închisoare, pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 4 luni, stabilit in conditiile art. 82 Cod penal .
In baza art.71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art. 359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariul aparatorului din oficiu av. Ceapa Ion in suma de 200 lei, onorariu ce s-a avansat din F.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitându-se în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței penale atacate pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante și greșita individualizare a pedepsei, iar în urma rejudecării solicită aplicarea unei pedepse conforme cu dispozițiile art. 72 C.pen., ținând seama de art. 3. alin. 7 C.pr.pen. și înlăturând circumstanțele atenuante ca fiind în mod greșit și nemotivat reținute.
În motivarea recursului se arată că s-au reținut dispozițiile art. 74
C.pen. fără a se indica împrejurările ce ar fi incidente. Nu s-a avut în vedere gradul de pericol social sporit și că pedeapsa aplicată este disproporționat de redusă, raportat la gradul alcoolemiei, care era ridicat și că s-a produs un eveniment rutier, ce s-a soldat cu vătămări ușoare și starea de pericol pe care inculpatul o reprezenta ca participant la trafic sub influența băuturilor alcoolice.
Examinând probele dosarul Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Instanța de fond raportat la poziția procesuală adoptată de către inculpat în sensul că acesta a recunoscut fapta reținută în rechizitoriu în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, a acordat eficiență disp. art.3. C.
Astfel, în esență s-a reținut că la data de (...) în jurul orelor 05,57 lucrătorii de poliție rutieră au fost sesizați de către dispeceratul IPJ C. că pe str. C. T. a avut loc un accident de circulație soldat cu victime și pagube materiale.
Astfel s-a constatat că inculpatul a condus pe C. T. din municipiul C. N. autoturismul Toyota Landcruiser, cu nr. de inmatriculare (...), având in sânge o imbibație alcoolică de 1,20 g%o.
La fața locului inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, in urma tesului rezultând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la UPU 1 C. N. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,20 gr. %o la prima proba si de 1,05 gr.%o la cea de a doua proba.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C., adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, precum și persoana inculpatului care nu are antecedente penale și este student motiv pentru care i-au fost reținute circumstanțele atenuante prev. de art.74 C. în favoarea sa, precum și disp. art.3. alin.7 C. însă instanța de fond nu a procedat la o justă individualizare a cuantumului pedepsei aplicate.
Conducerea unui autoturism de către un inculpat având în sânge o imbibație alcoolică de 1,20 gr.%.0 la prima probă și de 1,05 gr.%.0 la cea de- a doua probă pe drumurile publice cauzând un accident de circulație soldat cu victime și pagube materiale, constituie o faptă gravă ce a pus în pericol în mod concret siguranța rutieră și care implică și aplicarea unei sancțiuni penale mai severe.
În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.385/15 pct.2 lit.d
C. va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr. 1332 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei C.-N., pe care o va casa numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și în consecință a termenului de încercare și rejudecând cauza în aceste limite, va dispune condamnarea inculpatului T. P. M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. si ped. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penală.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată și fără privare de libertate având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale , a recunoscut și a regretat comiterea faptei astfel că fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C. va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal raportat la art. 64 lit.a teza a-II-a Cod penal.
În baza art. 359 Cod proc.penala va atrage atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
In baza art. 189 Cod proc.penala se va stabili in favoarea Baroului de
A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, pentru d-na avocat M. R. D. ce se avansează de la F.
In baza art. 192 al.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 1332 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei C.-
N., pe care o casează numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate și în consecință a termenului de încercare.
Rejudecând cauza în aceste limite, condamnă pe inculpatul T. P. M., fiul lui T. M. si B. O., născut la 6 iulie 1987 în C.-N., la pedeapsa de :
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. si ped. de art. 87 al.1 din
OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penală.
În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal raportat la art. 64 lit.a teza a-II-a
Cod penal.
În baza art. 359 Cod proc.penala atrage atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
In baza art. 189 Cod proc.penala stabilește in favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, pentru d-na avocat
M. R. D. ce se avansează de la F.
In baza art. 192 al.3 Cod proc.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. R. A. D. L. I. C. M.
T. G.
GREFIER
Red.I.C.M./S.M.D.
4 ex./(...) Jud.fond. O. C.
← Decizia penală nr. 267/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|