Decizia penală nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.26/R/2012
Ședința publică din 18 decembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A.,judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M.
GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorul
B. A. G., privind decizia penală pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei Z.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa contestatorului B. A.
G..
Cauza s-a luat fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul Parchetului apreciază că cererea contestatorului nu este admisibilă sens în care solicită respingerea ei.
C U R T E A :
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, condamnatul B. A. G. a solicitat instanței anularea deciziei penale nr. 1.180 pronunțată la data de 10 septembrie 2012 de Curtea de A. C., prin care i s-a respins recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 214 pronunțată la 16 mai 2012 de Judecătoria Zalău.
În motivarea contestației în anulare, condamnatul a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că nu a fost citat la nici un termen de judecată, motiv pentru care se impune rejudecarea cauzei, invocându-se dispozițiile art.
386 lit. a și b C.
Potrivit art. 391 C., contestația în anulare este admisibilă, în principiu, dacă în cauză sunt îndeplinite unul din cazurile prev. de art. 386 C., respectiv dacă procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii sau dacă partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza în recurs a fost împiedicată de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împrejurare, cazuri invocate de petent în cererea sa.
Din analiza dosarului nr. (...) rezultă că pentru termenul la care s-a judecat recursul (10 septembrie 2012) inculpatul a fost legal citat la adresa pe care acesta a menționat-o în cererea de recurs și că a fost apărat de un avocat din oficiu desemnat de către instanță.
Mai mult, petentul nu a depus probe din care să rezulte că la termenul la care a fost legal citat a fost în imposibilitate de a se prezenta sau de a încunoștința instanța despre această împiedicare, situație în care în temeiul art.
391 C.pr.civ., se va respinge ca nefondată contestația în anulare, obligând petentul, potrivit art. 192 alin. 2 C., la 200 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare în recurs .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul B. A. G. împotriva deciziei penale nr. 1.180/R din 10 septembrie 2012 a Curții de A. C.
Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 18 decembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER, L. C.
Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...).
← Decizia penală nr. 1566/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1307/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|