Decizia penală nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ din 26 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător

JUDECĂTORI : L. H.

G. : M. N.

I. M.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - S. DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata P. O. împotriva sentinței penale nr. 274 din 8 februarie 2012 pronunțată de J. B.-M., în dosar nr.(...), inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii la regimul vamal fapte prevăzute de art. 270 al.3 din Legea nr. 86/2006, și art. 2961 alin.1 lit. l din Legea nr. 571/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, din (...), din dosarul nr.

3027/P/2011.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpată apărătorul desemnat din oficiu avocat A. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpata și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice-prin A. N. de A. F.-A. N. a V.- D. R. pentru A. și O. V.-O..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună modificarea hotărârii atacate sub aspectul laturii civile. S. exonerarea de la plata accizelor și a taxei pe valoare adăugată, întrucât în urma analizei dispozițiilor art. 117 Cod fiscal, plata accizelor se realizează în momentul vânzării, fiind absolut necesară comercializarea acestora, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. Pentru a delibera în maniera arătată mai sus, solicită a se avea în vedere Decizia nr. 582/2011 pronunțată de Curtea de A. C., care se află la dosarul cauzei.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acesteia, care a recunoscut și a regretat faptele comise, cuantumul prejudiciului cauzat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 274 pronunțată la data de 8 februarie 2012 de

Judecătoria Baia Mare, în baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata P. O., fiica lui G. O. și V., născută la data de (...), în Suciu de Sus, jud. Maramureș, cetățenie română, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorită, domiciliată în B. M., str. P., nr. 6/1, jud. Maramureș, CNP: 2., fără antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 296 ind. 1 alin. 1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplicarea art.

320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.

În baza art. 81 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. Penal s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 al. 5 C.Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C.Pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata a fost reținută pentru 24 de ore în data de (...).

În baza art. 14 Cod de procedură penală, rap. la art. 346 Cod de procedură penală, art. 998 și următoarele cod civil, a fost obligată inculpata la plata sumei de 87.990 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Ministerul

Finanțelor Publice prin A. N. de A. F. - A. N. a V. - D. R. pentru A. și O. V. C., sumă la care se vor adăuga dobânzile legale calculate de la data pronunțării până la data plății efective.

S-a respins cererea formulată de inculpată privind înlocuirea obiectului măsurii sechestrului asigurător.

În baza art. 357 alin. 2 lit. c Cod de procedură penală, s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin O. P. de pe lângă Judecătoria Baia

Mare din data de (...).

În baza art. 118 lit. e Cod penal, s-a confiscat în favoarea statului a cantității de 8.269 de pachete de țigări de diferite mărci ridicate de la inculpată cu ocazia percheziției domiciliare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În data de (...) inculpata P. O. a vândut la diferite persoane țigarete marca

„Winston"; de proveniență R. M., fiind identificată ulterior în momentul când a ieșit din apartamentul nr. 6 situat pe strada P. nr. 6 din B. M., având asupra sa o sacoșă în care erau 80 pachete de țigări.

Martora O. M. a declarat că în dimineața zilei de (...) a achiziționat țigări de la inculpată, care locuiește la apartamentul nr.1 de pe strada P. nr. 6, apartament situat la parter.

2

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de (...) la imobilele 6/1 și 6/6 s-a constatat că proprietara imobilelor menționate este inculpata P. O. și s-au găsit cantitatea totală de 8179 pachete țigarete (163.580 bucăți țigarete) de diferite mărci, de proveniență R. M., U. și din magazine Duty-free. De asemenea, cu ocazia depistării inculpatei în scara imobilului unde își are domiciliul, s-au găsit asupra acesteia 80 pachete țigarete marca „Winston";.

Fiind întrebată de proveniența țigărilor, inculpata a declarat că le-a achiziționat din Piața Izvoare din municipiul B. M., de la diverse persoane necunoscute, în scopul revânzării. De asemenea, inculpata a arătat că a avut cunoștință că țigările provin din contrabandă, fiind introduse în țară ilegal. Aceste țigări nu erau marcate corespunzător, ci aveau aplicate doar timbre cu inscripții cu caractere slave și respectiv cu mențiunea „R. M.";, fără a avea marcaje aplicate potrivit legislației românești.

P. adresei nr. 13911/(...) a Direcției Regionale pentru A. și O. V. C., prejudiciul cauzat a fost în sumă totală de 88.834 lei din care: taxe vamale -

12.344 lei, accize - 55.148 lei, TVA - 21.342 lei.

Ministerul Finanțelor Publice prin A. N. de A. F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma susmenționată.

Starea de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, se probează cu: adresa nr. 7563/2011 a Oficiului de C. și P. I. (f.20-22 din dosarul de urmărire penală), procesele verbale de verificare (f.23-26 din dosarul de urmărire penală), procese verbale de percheziție domiciliară (f.32-37 din dosarul de urmărire penală), planșe foto cu ocazia efectuării percheziției domiciliare (f.39-51 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatei (f.53-59, 80-83 din dosarul de urmărire penală), adresa nr. 5029/2011 a Direcției J.ețene pentru A. și O. V. Maramureș (f.60-64 din dosarul de urmărire penală), adresa nr. 13911/2011 a Direcției Regionale pentru A. și O. V. C. (f.90 A și 90 B din dosarul de urmărire penală), declarații martori O. M., Ș. A., O. A. (f. 83-87 din dosarul de urmărire penală).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata P. O. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în latura civilă și rejudecând cauza, să fie exonerată de la plata accizelor și a T.V.A.-ului.

În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 117 Cod fiscal, plata accizelor și a T.V.A.-ului se face la momentul vânzării, fiind necesară comercializarea produsului accizabil, ceea ce nu este cazul în speță.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Latura civilă a cauzei a fost în mod legal și temeinic soluționată, inclusiv sub aspectul obligării inculpatei la plata accizelor și a T.V.A.-ului aferent.

P. art. 131 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ";importul de

bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul C. de bunuri care nu se afla in libera circulație in înțelesul art. 24 din Tratatul de ". a C. E.

În conformitate cu art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al R., cu modificările si completările ulterioare noțiunea de ";. vamala";, reprezintă obligația unei persoane de a plați cuantumul drepturilor de import sau de export, iar in art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege se precizează că drepturile de import reprezintă taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Totodată, potrivit prev. art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al R., datoria vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul

3

R. a mărfurilor supuse drepturilor de import. P. alin. 2 al aceluiași articol,

"datoria vamala se naște in momentul in care mărfurile sunt introduse ileqal.

Aceeași reglementare este cuprinsă si în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a C. vamal comunitar unde se precizează că o datorie vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al C. a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este si orice persoana care a dobândit sau deținut mărfurile in cauza si care stia, sau ar fi trebuit sa stie, in mod normal, in momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele au fost introduse ilegal.

De asemenea, prin H. C. E. de Justiție data in cauza 24-68 din data de (...), având ca parti C. C. E. impotriva Italiei, s-a statuat ca toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse in mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fara a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniara, indiferent de mărimea, destinația si modul de aplicare, care este impusa in mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv ca acestea traversează o frontiera si care nu este o taxa vamala in sensul strict al cuvântului, este o "taxa cu efect echivalent".

Drept urmare, hotărârea C. E. de Justiție se refera si la acciza si TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera R., si reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse in drepturile de import.

În același sens este si art. 151/1, 151/2 si din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care arată că plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării este obligația importatorului.

In conformitate cu art. 2065 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal produsele accizabile sunt supuse accizelor in momentul importului acestora pe teritoriul C., iar conform art. 2066 si 2067 lit. d) din aceeași lege accizele devin exigibile in momentul eliberării pentru consum, iar eliberare pentru consum reprezintă si importul de produse accizabile, chiar si neregulamentar (...).

În final, temeiul juridic al dobânzilor si penalităților aferente datoriei vamale îl reprezintă art. 119 coroborat cu art. 120 si art. 120"1 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b

C.pr.penală, Curtea va respinge recursul inculpatei ca nefondat, obligând-o, conform art. 192 alin. 2 C.pr.penală, la 500 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata P. O. împotriva sentinței penale nr. 274 din 8 februarie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. L. H. I. M.

4

G., Pt.M. N. în

c.odihnă semnează

PRIM-G.,

M.LENA T.

Red.V.V.A./(...). Dact.H.C./3 ex./(...). J..fond: C. R..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj