Decizia penală nr. 261/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR.261/R/2012

Ședința publică din 16 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: D. P.

M. B.

G.: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. I. împotriva sentinței penale nr.545 din (...) a JUDECĂTORIei S. M., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prev.de art. 31 al. 2 c.p.rap.la art. 108 al.1 lit.";a"; din Legea nr. 46/2008 privind Codul S..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate și a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

C U R T E A

Prin rechizitoriul din data de (...), emis de P. de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației în dosarul nr. 591/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului M. I., fiul lui V. și I., 8 clase, agricultor, necăsătorit, născut la data de (...), în comuna B., județul M., posesor al CI seria MM nr. 3. eliberat de S. S. M., CNP 1. domiciliat în comuna B. nr. 241, județul M., pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 108 alin. 1 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu modificările ulterioare.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M. I. este proprietarul unei suprafețe de 3.000 mp împădurit, situat pe raza comunei B. în locul numit „. M., și în luna martie 2011 s-a hotărât să taie de pe teren mai mulți arbori de esență rășinoasă pentru a-și onora o datorie față de martorul C. I. și pentru a valorifica în interes personal material lemnos.

Astfel, în data de 19 martie 2011 inculpatul s-a deplasat împreună cu B.

I. și C. I. în locul mai sus menționat și la indicația inculpatului cei doi au tăiat

19 arbori de esență rășinoasă nemarcați pe care i-au transportat la o instalație de debitat.

Din fișa de calcul rezultă că prejudiciul cauzat fondului forestier național prin tăierea arborilor a fost de 727,2 lei, valoare ce depășește de peste 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă la data constatării faptei.

Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare

(filele 5-18), fișa de calcul (fila 25), copiile actelor de proprietate (filele 28-31), declarațiile martorilor B. I. (fila 37) și C. I. (fila 39), declarația inculpatului M. I. (fila 33), procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nr.

0655500 din 06 iunie 2011 (fila 43).

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul M. I. (fila 13)

și martorii B. I. (fila 21) și C. I. (fila 22).

Prin sentința penală nr. 545/(...), pronunțată de Judecătoria Sighetu

Marmației în dosar nr. (...), în temeiul art. 345 alin. 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul M. I., fiul lui V. și I., 8 clase, agricultor, necăsătorit, născut la data de (...), în comuna B., județul M., posesor al CI seria MM nr. 3. eliberat de S. S. M., CNP 1. domiciliat în comuna B. nr. 241, județul M., cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 108 alin.1 lit. a din Legea nr. 46/2008 privind Codul S..

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin.1 lit. a teza II-a și lit. b C.pen.

În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare de doi ani și șase luni, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 359 C.pr.pen. și i s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată R. N. a P. R., nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul M. I. la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 210 lei.

Din probatoriul administrat în cauză respectiv materialul de urmărire penală și declarațiile date în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarele aspecte:

Prevalându-se de dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 3.000 mp, confirmat prin T. de P. nr. 4478 eliberat de C. J. pentru Stabilirea Dreptului de P. A. T. la data de (...), inculpatul M. I. în data de 19 martie 2011, s-a deplasat împreună cu numiții C. I. și B. I. la terenul având categoria de folosință pădure, aflat în posesia sa și a determinat pe aceste din urmă persoane, oferindu-le indicații, să taie 19 arbori de esență rășinoasă nemarcați, cauzând pe această cale fondului forestier național un prejudiciu ce depășește de peste 5 ori prețul mediu al unui metro cub de masă lemnoasă.

Calculul prejudiciului cauzat fondului forestier a fost realizat prin adresa nr. 621 din (...) emisă de O. S. M.

Această situație de fapt rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

Prin declarația dată în fața instanței inculpatul nu a negat săvârșirea faptei, menționând însă că a efectuat demersuri pentru marcarea arborilor de pe terenul proprietate personală, formulând în acest sens, la diferite perioade de timp, cereri către O. S. M., fără însă ca acestea să fie urmate de vreun răspuns din partea acestei instituții.

În scopul verificării acestei aserțiuni, instanța a solicitat Direcției S.e M.- O. S. M., informații în legătură cu cererile pentru marcare formulate de inculpatul M. I.

Prin adresa nr. 1994 din (...) eliberată de D. S. M.-O. S. M., s-a învederat că inculpatul nu a benefeciat de marcare, întrucât terenul deținut de acesta cu titlu de proprietate este inclus în fondul forestier național, aspect ce antrenază obligația proprietarului de a încheia cu O. S. M. contract de pază și servicii silvice.

În cuprinsul adresei s-a făcut referire la art. 129 din Legea nr. 46/2008, cu modificările ulterioare, în conformitate cu care, sunt interzise punerea în valoare și autorizarea spre exploatare de masă lemnoasă din păduri pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice.

În raport de conținutul acestei adrese, instanța a apreciat că nesoluționarea în mod favorabil a cererii de marcare formulate de inculpatul M. I. îi este acestuia imputabilă prin omisiunea de a încheia contract de pază și servicii silvice, fiind lipsite de eficiență dispozițiile art. 129 din Codul silvic cu modificările ulterioare.

Veridicitatea stării de fapt expusă în actul de sesizare este confirmată și prin depozițiile martorilor B. I. și C. I. conform cărora s-a procedat la tăierea de arbori de esență fag nemarcați, la indicațiile oferite de inculpat.

Declarațiile martorilor sus menționați sunt sprijinite și de conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare.

În drept, fapta inculpatului M. I., care în data de 19 martie 2011 a determinat pe numiții B. I. și C. I. să taie de pe un teren proprietatea sa 19 arbori de esență rășinoasă nemarcați, cauzând fondului forestier național un prejudiciu ce depășește de peste 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă la data constatării, constituie instigare la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 31 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 108 alin. 1 litera a din Legea nr. 46/2008, cu modificările ulterioare.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în determinarea numiților B. I. și C. I. de a proceda la tăierea, fără drept a 19 arbori de esență rășinoasă, nemarcați, din terenul cu destinația de vegetație forestieră situat în locul numit V. M., pe raza comunei B., proprietatea inculpatului.

Esența infracțiunii este condiționată și de valoarea pagubei produse, care trebuie să fie de peste 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă la data constatării. Îndeplinirea acestei condiții este confirmată prin conținutul fișei de calcul al valorii pagubelor (fila 25 din dosarul de urmărire penală).

Obiectul juridic multiplu al infracțiunilor silvice, constând în relațiile sociale menite să protejeze fondul forestier ca factor esențial în menținerea calității mediului la un nivel optim, dar și cele care garantează dreptul de proprietate, precum și subiectul pasiv principal al unor astfel de infracțiuni care, indiferent de forma de proprietate, este totdeauna statul, în calitate de reprezentant al societății interesate în ocrotirea fondului și asigurarea echilibrului ecologic, imprimă acestei categorii de infracțiuni un specific determinant în atribuirea poziției procesuale de parte vătămată ori de parte civilă ocolului silvic, ca reprezentant al statului, alături de proprietarul fondului forestier, ca subiect pasiv secundar, acestuia neputându-i-se recunoaște o astfel de calitate când este subiect activ al infracțiunii silvice.

În sensul celor arătate în cuprinsul paragrafului anterior s-a pronunțat

Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 2 din 15 martie 2010.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, acestea fiind inevitabile încă din momentul începerii executării elementului material.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C.pr.pen., în sensul că fapta săvârșită de inculpat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.

La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a Codului Penal, limitele de pedeapsă stabilite în Codului S. (de la 6 luni la 4 ani ), modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului.

Din fișa de cazier judiciar, instanța a reținut că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea unei infracțiuni silvice prin sentința penală nr. 333 din (...) pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației .

Având în vedere ansamblul acestor criterii, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru instigare la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal coroborat cu 108 alin.1 lit. a din Legea nr. 46/2008 privind Codul S..

În baza art. 71 Codul penal și art. 3 Protocol 1 CEDO, instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din

Codul penal pe durata executării pedepsei.

Întrucât în raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului și împrejurările cauzei, instanța a apreciat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, urmează să suspende condiționat executarea acesteia, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal (articol ce nu exclude aplicabilitatea sa în ipoteza unei condamnări anterioare constând în aplicarea unei amenzi) pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 C.pr.pen., instanța i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror încălcare poate atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin.5 Cod penal va fost suspendată executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentință, pe durata termenului de încercare.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Cu privire la latura civilă, în asigurarea principiului disponibilității ce guvernează acțiunea civilă, instanța a luat act că partea vătămată R. N. R. - D.

S. M. nu a formulat cerere de constituire de parte civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate și a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în data de (...), inculpatul M. I. i-a determinat pe numiții B. I. și C. I. să taie de pe un teren proprietatea sa 19 arbori de esență rășinoase, nemarcați, cauzând fondului forestier național un prejudiciu ce depășește de peste 5 ori prețul mediu al unui mc de masă lemnoasă.

Reținând vinovăția inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. 2 C.pen., rap. la art. 108 alin. 1 lit. a din Legea nr.

46/2008, instanța de fond l-a condamnat pe acesta la pedeapsa închisorii de 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare stabilită potrivit art. 82 C.pen.

Solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa aplicată, este neîntemeiată. Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere în mod corect ansamblul criteriilor de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C.pen., respectiv modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a precizat că recunoaște săvârșirea faptei însă a făcut demersuri la O. S. pentru marcarea arborilor de pe terenul proprietate personală, însă demersurile au rămas fără niciun rezultat. De asemenea, din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 42 dosar urmărire penală) rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni silvice la pedeapsa amenzii penale.

Ca atare, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, și nu se impune reducerea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză de inculpat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I., domiciliat in

B., nr. 241 jud. M. împotriva sentinței penale nr. 545 din 15 decembrie 2011 a

JUDECĂTORIei S. M..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

V. G. D. P.

M. B.

D. S.

Red.MB/dact.MS

2 ex./(...) J..fond: M.R.P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 261/2012, Curtea de Apel Cluj